Dunga neagră: antelucem, #2

De Lucian Zup

224 p.

Marcu, elevul detectiv, primește un nou caz de rezolvat. O fată fatală, adolescentă rebelă, îi solicită să-i găsească tableta. Un caz în aparență banal, care se va dezvălui curând ca unul despre crime.

O scriere încărcată cu umor despre tragicul și obsesiile din viața de zi cu zi.

Un roman despre copii, dar nu neapărat adresat lor. Aceasta e originalitatea seriei antelucem: poate cuprinde orice tip de literatură, de la comică la thriller, de la moravuri la dragoste – și totul din perspectiva unor copii.

• Limbă: Română
• Editor: Lucian Zup
• Data lansării: 2 dec. 2023
• ISBN: 9798223825845

Lucian Zup

 Copil obraznic, tatăl unui prieten i-a pus în mână Cei trei mușchetari. Cartea i-a plăcut atât de mult încât de atunci a uitat orice altceva în afara cititului. Citea și pe sub bancă, la ore, iar o profesoară i-a confiscat cartea și aruncat-o la coșul de gunoi.  La scurt timp, a dorit el însuși să devină scriitor. Cumva a fost trecere firească, deoarece pronunța mai greu cuvintele.  A terminat dreptul, apoi literele, cu o lucrare de doctorat pe romanul japonez modern. Acum e bibliotecar și editor.  A început să publice printr-un roman inovator în stil (Râul curge lent). I-au urmat o distopie (Fumatul interzis), un roman realist (Manual de jocuri pentru copii) și literatură pentru copii precum Barba lui moș Crăciun, Aventura mâncăruri-lor de Paște și Fuga de ceas.  Acum scrie îndeosebi la seria inițiată de Virusul din Pădurea noastră și la cea de romane polițiste antelucem.

Previzualizare carte

Lucian Zup

DUNGA NEAGRĂ

roman

ediția a 2-a, revizuită

img zupia nou

Iași, 2022

img zupia nou

Zup Lucian-Ștefan Întreprindere Individuală

Iași, str. Spinți nr. 1

www.zupia.ro

Orice reproducere, totală sau parțială, a acestei lucrări, fără acordul scris al autorului, este strict interzisă și se pedepsește conform legii în vigoare.

„AMBIGUITATE, ÎN ACCEPȚIUNE obișnuită, înseamnă ceva foarte pronunțat și, de regulă, spiritual sau înșelător. Propun folosirea cuvîntului într-un sens lărgit și voi considera ca fiind relevantă pentru subiectul meu orice nuanță verbală, oricît de vagă, care dă loc unor reacții alternative la aceeași expresie a limbii. Uneori cuvîntul poate fi extins în limite absurde, dar el este descriptiv, deoarece sugerează modul analitic de abordare, și pe mine acest lucru mă interesează."

William Empson, Șapte tipuri de amibiguitate

Argument

INIȚIAL ACEST ROMAN a fost o povestire, scrisă ca urmare a unei provocări lansate de o editură din București care, la rândul ei, urmărea proiectul unei edituri din New York de a aduna într-un volum colectiv o serie o serie de texte ce aveau în ve-dere în special două criterii: unul de atmosferă, ceea ce înseamnă că povestirea respectivă ar trebui să bată cumva spre celebrele séries noires, iar celălalt de loc, acțiunea se construia în jurul sau doar menționa orașul unde avea loc proiectul.

Inițial fusese vorba de capitale. Ulterior, proiectul având succes, s-a recurs și la orașe ceva mai mari, cum ar fi în cazul Noir de Iași (cel cu pricina). E posibil ca, pe viitor, să se profileze și un Noir de Voinești, însă nu s-au strâns încă suficienți vajnici scriitori care să fi zăbovit, măcar pentru cinci minute, prin acele meleaguri, de altfel pline de inspirație.

Încântat de proiect, încercat și de câteva motivații suplimentare (îmi plac filmele noir și simt o fascinație inexplicabilă în legătură cu orașul Iași), m-am pus pe treabă. Primul lucru pe care-l aveam de făcut era să găsesc un personaj potrivit.

M-am gândit la agenți imobiliari, la infirmi, la ciudați, la nebuni, cu toate astea cel care mă atrăgea cel mai mult era un personaj din Manual..., roman cu care nu încheiasem încă socotelile. Marcu, care era atât de apropiat de mine.

Tot în acea vreme concepusem un proiect oarecum similar Comediei umane sau ciclului Yoknapatawpha (păstrând pro- porțiile), construit în jurul unei școli cu locație și structură similare celei la care predasem eu însumi (însă și cu destule deosebiri și de aceea n-ar trebui confundate). Gândindu-mă mai degrabă la niște povestiri, dar care oricând ar putea ex-panda în romane, făcusem o listă din care rezultau aproximativ 50 de astfel de proze. Le numisem Lăturalnice pentru că derivă din universul din Manual, dar și pentru că e un termen apropiat ca sonoritate de „lături". Nu știu dacă voi apuca vreodată să le termin pe toate (mai ales având în vede re că tind să se extindă spre roman, aici probabil fiind la mijloc o incapacitate a mea de a concepe o proză de dimensiuni reduse), însă ele au generat deschideri care sunt evidente în unele zone din Dunga neagră: spre exemplu, atât Meri, cât și Cleveanu și alți vreo câțiva poartă asupra lor propriile romane, care urmează a fi scrise sub un pseudonim sau altul. Măcar pe astea sper că voi reuși să le scriu. Sau fără pseudonim.

În ciuda unor sincope de imaginație de care mă mai împiedic uneori și care mă fac să zăbovesc mai mult decât prevăzut, am scris la Dunga neagră. Însă, pe măsură ce scriam, am observat ceva straniu: planurile tindeau să evolueze, să-și depășească dimensiunile strâmte pentru care fuseseră concepute. Tânjea să devină roman, simțindu-se inconfortabil în acea formă mică. Limita impusă era de până la 30 de pagini A4. Din acest motiv, am mai redus din planuri, iar deznodământul l-am dat cam brusc, într-o oarecare măsură nefiresc.

Astfel încât acest roman, care mă muncea de ceva vreme și se cerea scos la lumină. Publicat sub pseudonimul antelucem, spre deosebire de povestire, pe care o scrisesem sub numele de Lucian Zup. Sub pseudonimul respectiv i-a luat-o înainte un alt roman, Drăcovenie!, care îl continuă pe acesta la un anumit nivel.

Dar nu fi îngrijorat, cititorule, nu întotdeauna cronologia fictivă se pliază pe cea reală.

P.S.: în această nouă și extinsă variantă a romanului, mi- am reluat numele, iar antelucem a devenit titlul ciclului. Elemente evidente.

P.S. 2: am înlăturat câteva planuri, care se vor dezvolta în trei romane separate. Astfel Dunga neagră se concentrează pe cazul lui Meri, lăsând la o parte începuturile într-ale detectivisticii pentru Marcu, tensiunile din familia băiatului, cât și so-cietatea secretă a adolescenților care intervin asupra legilor lumii reale. Vor urma și acestea.

Deocamdată atât.

I. În sfârșit, CAZUL

UN TOC ÎNALT S-A ÎNFIPT în gaura a-ului din numele lui. De fapt, în cel de pe cartea de vizită pe care scrisese ondulat, cu litere caligrafice numele firmei: antelucem. Nu era chiar fir- mă cu CUI și tot tacâmul, dar nici pe clienți nu-i interesau astfel de detalii.

În acel moment, Marcu se afla sub birou. Cu câteva secunde înainte fusese așezat pe scaun, ca orice om normal. Cum nu avea prea mare activitate, se gândea la lipsa de cazuri din ultima vreme. Să nu-și mai fi pierdut nimeni cerceii sau pixul primit cadou de la iubită? Nimeni care să-și caute pisicuța cățărată în vreun copac? Sau îl uitaseră cu toții, deși biroul era amplasat la baza treptelor spre palierul superior, undeva de unde să poată încurca orice trecător?

Ca să-și alunge un gând laș despre abandonarea acestei ocupații care nu devenise meserie și nu făcea decât să-i răpească timpul din pauze și-i mai construia și o imagine de copil ciudat – învârtea între degete una dintre cărțile de vizită din teancul inutil de lângă carnețelul în care nu apucase să completeze decât câteva pagini cu mâzgălituri. Poate odată o pagină va conține portretul robot al unui ucigaș în serie. Dar mai era până atunci.

Cartea din vizită i-a zburat dintre degete și a ajuns sub birou. Marcu se hotărî s-o culeagă.

Din acest motiv întâmpină cazul dintr-o postură ciudată, având o perspectivă care-l rușină.

Ciorapii negri străluceau arcuirea a două pulpe și urcau la nesfârșit. Deasupra lor, un mini din piele și o bluză roz, transparentă ce lăsa să se vadă un sutien alb dantelat care nu prea avea ce cuprinde. Unghii imense, probabil false, cu motive din floricele cu sclipici pe un fond roz, machiaj strident, cercei ca două monede mari, un colier din mărgele variat colorate-n jurul gâtului, brățări în jurul brațelor.

Meri, dintr-a noua. O văzuse de câteva ori scurgându-se pe holuri. De obicei, împreună cu o fată care se îmbrăca asemănător cu ea. Poate se pretindeau gemene, însă Marcu n-a avut niciodată curiozitatea să le întrebe. Ambele se arătau mai mature decât vârsta evidentă sub machiaj.

În rest, nu știa prea multe despre ea. Nici măcar ce note lua la ore sau dacă avea prieten. O socotea de altă ligă decât el, dincolo de aria lui de interes.

Și iat-o. Cu picioarele ei lungi, cu parfumul care mi-a încătușat nările și mușchii. Ca o aură îi rămăsese în jurul părului fumul de la țigara trasă rapid în curte. Deși nu bănuiam încă, viața urma să mi se schimbe definitiv. Nu ascultam ce spune, atent doar la intriga ce ne va înlănțui destinele pentru o clipă.

Sau poate era doar șocul că mă aborda. N-aș fi crezut nici în o mie de ani că nu trece mai departe de mine.

– Am înțeles că te ocupi cu rezolvarea misterelor, a zis cu un glas care n-atingea răgușeala voită.

La o invitație implicită, se așeză cu mișcări feline pe singurul scaun, lăsându-i lui Marcu colțul mesei.

Acesta a aprobat din cap.

– Ai nău că n-ai experiență, dar n-am la cine altcineva apela. Nu ești nașpa, nu?

Și-a ațintit ochii în ochii lui, ca și cum așa ar fi primit o confirmare.

Ochii verzi, să nu-i crezi!

– Poți să m-ajuți? Aim despereit. O să-ți dau manii de buzunar timp de-o săptămână. Sau nu, mai bine o lună. Primesc mișto, iul si. Sau zi-mi tu ce sumă vrei, că se rezolvă. Nici nu știu cum se procedează. Trebuia să scrii și tu un tarif pe cărți- le de vizită. Sau are mama o bijuterie ixpensiv, dar pot să i-o iau și o pun la amanet dacă-i nevoie. Zi-mi ce să fac, dar help mi, pliiiz.

Aș fi fost în stare să urc pe școală și să smulg din acoperiș o țiglă pe care să scrijelesc numele ei. Aș fi ajutat-o cu orice, doar pentru câteva cuvinte de laudă. Mă înspăimântau reacțiile astea declanșate de câteva cuvinte și priviri ale unui fete cu care n-avusesem prea multă treabă în trecut, ba chiar nu cred c-o băgasem vreodată în seamă când trecuse pe lângă mine pe coridoare. Ca o vrajă. Dar n-am lăsat-o să-mi ghicească sentimentele. Nici că aș fi făcut orice pentru ea pe gratis. Asta era singura legătură între noi, rolul meu de detectiv, și nu se făcea s-o rup la primul contact.

Atunci mi-am deschis telefonul pe care-am început să notez. Cât de repede puteam. Carnețelul mi se părea prea din vremea lui Burebista și sigur ea ar fi comentat.

– Liniștește-te! Am să te-ajut, dar explică-mi despre ce-i vorba.

– Oh, mă simt său rilif.

Și-a presat c-o mână sutienul care a săpat o groapă în bluză, dându-și ochii peste cap, ca o actriță din filme. Totuși lui Marcu i s-a părut încântător gestul. Mișcarea mâinii ei a suflat înspre porii băiatului un iz străpungător de nucșoară și ceva necunoscut.

Izul unui mister în care voiam să m-afund și să nu mai scap.

– Despre ce-i vorba?

– Mi-a dispărut tableta și vreau s-o găsești.

– I-ai anunțat pe profi?

– Nău. Nu și-ar găsi nici capul de i-ai pune să și-l caute.

– E ceva pe tableta ta? Imagini compromițătoare? Nu-i a ta?

Cu un gest elegant, și-a schimbat piciorul pe care-l ținea deasupra. Vârful piciorului ei, parcă sculptat, mângâia pulpa mea.

– Ba da, e a mea. Dar, te rog, nu mai insista. Ai uon tel iu.

Și când o găsești, te rog să nu te uiți în ea, pot să am încredere în tine?

– Da. Deși ar fi mai bine să...

– Pliiiz!

– În regulă.

– Senks.

– Când ai observat că ți-a dispărut?

– Ieri, în pauza mare.

– Te-ai întors din pauză și n-o mai aveai?

– Ies.

– Ochei... Unde-ai văzut-o ultima dată?

– Știu că era în geantă. Am scos-o cu o pauză bifor ca să mă uit la câteva poze și la ce comentarii și laikuri mi-au lăsat mai lăvărs. Dar era aproape descărcată și am pus-o la loc, printre caiete. Îmi amintesc bine.

– Ai mai mulți iubiți?

– Nimic serios. Aștept dă lăv ăf mai laif.

– Cum ar trebui să arate?

– Cine?

– Iubirea vieții tale.

– E o întrebare esențială pentru caz?

– Orice detaliu contează ca să elucidăm misterul

– Să mă impresioneze cu inteligența lui. Să fie un bărbat adevărat, pe care să mă pot baza în orice situație.

– Cum ar fi un caz?

– Cum ar fi un caz.

– Iar ca înfățișare?

– Ai sink tu te-ai potrivi.

Preț de-o clipă m-am pierdut în ochii ei verzi, infiniți. După călătorie, mi se tulburase toată carnea.

Încercând să-și dreagă răgușeala din glas:

– Vreun iubit gelos și psihopat?

– Ai dont sink său. Toți mă iubesc și nu mi-ar face rău.

– Geanta era în bancă? L-ai lăsat închis sau deschis?

– În bancă. Nu-l închid. Am prea multă trast în oameni.

– Ai lipsit mult?

– Nu, am fost chemată pe hol și am revenit imediat.

– Ai întrebat dacă a văzut cineva ceva?

– Of corz. Nimeni. Parcă au fost toți orbi. Sau au văzut, dar n-au vrut să spună. M-am certat și cu mai best frend. Mă aștepta să ieșim împreună în curte. Să ne fumăm țigara. A rămas la locul ei. Stă lângă mine. Zicea că n-a văzut nimic, că mi se pare, că n-am adus-o cu mine la școală și nu mi-am dat seama. Dar eu știu sigur c-o aveam, că m-am uitat la poze și am  răspuns  la  un  comentariu.  Mi-a  reproșat  c-o  acuz  fo nasing. Dar ea stătea de vorbă cu una, în loc să fie atentă și la geanta mea.

– Bănuiești pe cineva care-ar fi...?

– Toate sunt invidioase pe mine. Am crezut că a luat-o una să facă modificări pe contul meu, dar n-a apărut nici ieri, nici azi. Mi-ar fi adus-o, dacă s-ar fi petrecut așa, nu?

– Posibil. Cu cine vorbeai pe hol?

– Contează?

– Da.

S-a gândit un timp, apoi s-a hotărât:

– Rămâne între noi?

– Da.

– Cu un băiat mai mic, Cleveanu dintr-a șasea be.

– Despre ce?

– A trecut să mă anunțe că dirigul vrea să vorbească cu mine după ore.

– Ceva grav?

– Ai dont tink său. Dar n-am mai apucat să mă întâlnesc cu el. M-a preocupat tableta și am uitat orice altceva. Sper că nu s-a supărat.

I-a cerut o descriere a tabletei.

Marca Supergod, roz, cu o zgârietură în colțul din dreapta jos pe care o acoperise cu un abțipild în forma unei vedete din muzică, un breloc cu o veveriță din pluș. Marcu bănuia c-ar mai fi fost și alte întrebări, dar refuzau să se contureze în mintea lui și apoi s-a sunat. În urma ei a rămas doar parfumul.

II. Meri și Viori

NU ERA CHIAR UN CAZ cu o moștenire complicată și bănoasă, dar nici nu se putea spune că înota printre dosare de spețe, care de care mai gros.

În timpul orei s-a gândit la strategia prin care să dezlege misterul. Doar așa o va lega pe ea de el. Când totul se va fi încheiat, o să-l strângă-n brațe și o să-l sărute, fericită. Când o să-și analizeze amintirile din momentele respective, o să-și dea seama că nu știa