Monstru: Inspirat din fapte reale

De Cosmin Baiu

Într-o după-amiază fierbinte de vară, Ana, o fată de numai 15 ani, așteaptă cu nerăbdare la marginea șoselei pentru a lua o masina la ocazie. 

Dupa o vreme, un hârb ruginit apare din curbă, reduce șovăitor viteza și, în cele din urma, oprește în dreptul fetei. Din spatele volanului o privesc lacom doi ochi de un albastru cenușiu, hipnotizanti, ce par a o atrage înăuntru.

Așa incepe romanul "MONSTRU", povestea ce inaugurează colecția de autor "La miezul nopții".  Un roman fabulos, un thriller emoționant si captivant, "Monstru" este o carte ce se citeste dintr-o suflare.

Inspirat din fapte reale. 

• Limbă: Română
• Editor: Publishdrive
• Data lansării: 26 aug. 2019

Previzualizare carte

Rimbaud)

LUNI

Soarele străluceşte puternic deasupra străvechiului sat situat undeva în câmpie, la o margine de lume. Câteva zeci de case dărăpănate şi prăfuite, înconjurate de garduri rupte, de lemn, răsar ici colo din iarba înaltă, lăsată să crească în neştire. Este miezul zilei şi toate formele de viaţă s-au făcut nevăzute, s-au ascuns cât mai departe de arşiţa galbenă, bolnavă, ce pârjoleşte ținutul de câteva săptămâni.

O cioară uscată, bătrână de când lumea, pocneşte cu ciocul în ghizdul de piatră al fântânii, încercând zadarnic să bea apă dintr-o adâncitură formată de miile de găleţi grele lovite de-a lungul timpului de fiinţele umane grăbite şi însetate. Un câine bătrân şi jigărit îşi iţeşte ochii din groapa săpată în pământ, la adăpostul unei căruţe părăsite. Moare de sete, însă nu îndrăzneşte să-şi părăsească culcuşul răcoros pentru o simplă iluzie. Nu are nicio idee unde ar putea găsi un om milostiv care să se îndure de el. Cine să iasă din casă pe o asemenea arşiţă?! Un greiere norocos, ascuns într-o buturugă putrezită, îşi face auzită prezența la anumite intervale de timp, numai de el ştiute.

Apărută parcă de nicăieri, o fetiţă de 14-15 ani se îndreaptă hotărâtă spre marginea drumului asfaltat ce înconjoară pe la nord localitatea. De înălţime medie, este subţire, fragilă chiar. Pe cap poartă o şapcă albă pe care se poate citi Nike, de sub marginea căreia răsar bucle şaten, uşor cârlionţate. Poartă un tricou alb, simplu, şi o pereche de jeans scurţi, tăiaţi cu mult deasupra pulpelor subţiri şi albe. Pare extrem de grăbită. Ajunsă lângă asfaltul încins, îşi îndreaptă spatele şi aruncă priviri lipsite de speranţă în ambele sensuri. Nimic, nicio maşină, exact cum se aşteptase, cum îi spusese mama la ieşirea din casă: Cine crezi tu că trece pe-aici pe căldura asta?! Stai liniştită, fă-ţi şi tu temele, rezolvă probleme la matematică, citeşte o carte, că acum trece vacanţă şi începe şcoala! Ce cauţi tu acolo, la oraş?!...

Daaaa, mami!..., spusese Ana fără nicio tragere de inimă, însă hotărâtă: Fac şi problemele alea, stai liniştită…Însă înţelege că mă plictisesc de moarte în casă, trebuie să ies undeva! Toate prietenele mele sunt plecate la mare! Promit că mă apuc şi de teme…însă de mâine! Te rooog!... Şi imediat ieşise pe stradă, fără să mai aştepte răspunsul, aproape fugind cu telefonul în mână, pe care încă mai intrau mesaje de la Luci.

Ce-ai zice de o întâlnire în Parcul Central? i-a scris el pe Whatsapp dimineaţa, pe la 10, după care primise un muţunache galben ce făcea cu ochiul din ecran. Ana, mi-e dor de tine…., adăugase el după câteva secunde, iar fata a ştiut de atunci că va pleca. Rareori era Lucian atât de explicit în a-şi arăta sentimentele, iar de la începutul vacanţei primise foarte puţine mesaje de la el. Şi nici măcar un telefon!... Lucian locuieşte în orăşelul aflat la 5-6 kilometri depărtare, acolo unde Ana este înscrisă la liceu în clasa a 9a. Este cu câţiva ani mai mare, e clasa a XIIa, ori asta impune respect! Băiatul i-a furat un sărut grăbit, la despărţire, după festivitatea de încheiere a anului şcolar, iar Ana s-a înroşit toată la faţă şi a fugit de-a dreptul spre autogară, prea emoţionată pentru a mai gândi, lăsându-l pe Lucian nedumerit în poarta şcolii.

Am fost o proastă!, concluzionă ea, bătând cu piciorul în asfaltul încins. Urmări cu atenţie nişte furnici ce transportă hotărâte un fluture muribund spre muşuroi şi lovi alături cu piciorul, pentru a nu le deranja. Au trecut 23 de zile de la acel moment magic şi încă nu se poate gândi decât la modul stupid în care reacţionase. Dacă Lucian s-a simţit jignit? Dacă s-a supărat şi nu mai vrea să vorbească cu ea? Dacă a realizat că ea este doar un copil, mult prea mic pentru o relaţie serioasă? Pe măsură ce a întors scena pe o parte şi alta, imaginea şi-a pierdut treptat claritatea, precum un film de celuloid uzat, iar chipul băiatului s-a estompat cu fiecare utilizare, până când a rămas doar o pată rozalie proiectată pe gardul de tablă al şcolii. Se trezea întrebându-se cu spaimă: Oare cum arată de fapt Lucian? şi imediat îi deschidea profilul de Facebook pentru a-i revedea cele câteva fotografii postate cu zgârcenie. Le ştia deja pe dinafară: poza de la piscină, înconjurat de prieteni, poza pe bicicletă, la munte şi vreo două poze prin parc, făcute în grabă, uşor neclare. În toate arată bineînţeles minunat, iar fata se trezeşte de foarte multe ori că visează la el cu ochii deschişi, pe aripi de muzică pop, difuzată la MTV.

Ana este convinsă că atunci când îl va întâlni, peste maxim o oră, Lucian va arăta oarecum schimbat faţă de personajul stilizat din mintea sa. Nu-i nimic, o să-l iubesc şi pe acela! Îmi place totul la el!, chicoti ea fără să vrea. Se îmbujoră, însă nicio fiinţă umană nu este prin preajmă pentru a remarca frământările prin care trece.

Aşteptă o jumătate de oră fără ca vreun vehicul să-şi facă apariţia. Este atât de cald, încât riscă deja o insolaţie dacă nu se va retrage rapid la umbra vreunui corcoduş, din mulţimea plantată pe marginea drumului, dincolo de şanţul de apă, acum uscat. Numai că, odată ajunsă acolo, ar avea foarte puţin timp să iasă în stradă în momentul în care vreo maşină şi-ar face apariţia din curba aflată la o sută de metri depărtare. Şi, totodată, arde de nerăbdare să ajungă mai repede în oraș! Dacă ar putea, ar lua-o la goană de-a lungul drumului, numai că bănuieşte că ar leşina de căldură şi deshidratare după doar doi kilometri.

Întâlnirea cu Luci este la ora unu, iar ecranul telefonului, pe care îl verifică continuu, arată că mai sunt douzeci şi cinci de minute până la marele eveniment.

Te rog, Doamne, dacă mă iubeşti, fă o minune!, se rugă ea aproape fără să vrea. Ce să fac, cum să-i explic că nu am putut ajunge?! Sigur se va supăra şi nu va mai vorbi cu mine…

Îşi aminti cât de fericită a fost pe 24 aprilie, dată pe care o va ţine minte pentru tot restul vieţii, când Lucian s-a apropiat de grupul de fete în care era şi i-a făcut cadou un trandafir roşu. I-a spus este pentru tine, Ana….din partea mea…La mulţi ani!, spre stupoarea Dianei şi a Veronicăi, ce au rămas cu gura căscată, formând împreună o imagine nu tocmai plăcută. Bineînţeles că nu era ziua ei şi asta a fost partea ce i-a plăcut cel mai mult, cu toate că prietenele ei s-au grăbit să izbucnească în râs, cu răutate. Ce se întâmplase?! Lucian se înşelase, pentru că Ana îşi trecuse greşit data naşterii în profilul de Facebook, dar tocmai această greşeală a făcut ca gestul lui neaşteptat să fie şi mai spectaculos.

Imediat după, s-au plimbat prin centru şi Lucian i-a cumpărat o îngheţată. Acum îşi amintește foarte puţin din acea primă întâlnire, ca prin vis. Nu ştia când luase autobuzul spre casă, când coborâse, ce făcuse în acea seară. A plutit în tot acest timp pe un nor de fericire, cum nu îi mai fusese dat să trăiască vreodată.

Ana zâmbi fără să vrea, însă se întrerupse imediat la auzul unui motor ce se apropie din depărtare. Motorul pare că se îneacă în fiecare moment şi îşi dă obştescul sfârşit, însă imediat îşi revine, cu o pocnitură răsunătoare şi îşi continuă miraculos deplasarea poticnită şi zgomotoasă. Sunetul se aude foarte aproape, de parcă motorul dă rateuri chiar lângă Ana, însă nicio maşină nu apăru încă din curbă.

Ana îşi strânse hotărâtă degetele, formând nişte pumni minusculi şi făcu câţiva paşi nerăbdători înainte şi înapoi pe şosea. Fără să-şi dea seama, înaintă spre mijlocul drumului, fiind pregătită să oprească cu orice preţ înaintarea misteriosului vehicul, oricare ar fi fost acela.

Cu un pârâit metalic, ca de mitralieră, din curbă îşi făcu apariţia o maşină de culoare gri şoarece, un break vechi şi uzat ce se deplasează cu vreo 40-50 de kilometri la oră. Probabil că şoferul a şi văzut-o, deoarece maşină începu să reducă viteza, însă nu suficient de mult pentru a se opri acolo unde fetiţa face semne disperate.

Dumnezeu mi-a ascultat ruga!, îi trecu prin minte Anei, în timp ce flutură intens cu mâna dreaptă, implorând şoferul să oprească.

Prin parbrizul semi-opac, Ana văzu un cap masiv ce se mişcă încoace şi încolo, pe sub plafonul jos al maşinii, încercând să o vadă mai bine. Maşina acceleră puţin, spre disperarea fetei, însă atunci când ajunse în dreptul ei frână brusc, ca şi cum şoferul se răzgândise dintr-o dată. Frânele vechi protestară îndelung sub apăsarea pedalei şi, cu un urlet ascuţit şi prelung, grămada de fiare ruginite se opri la vreo zece metri mai departe.

Pentru o secundă încremenită în timp, Ana rămase nemişcată, nehotărâtă. În oglinda retrovizoare, doi ochi întunecaţi, plantaţi adânc pe o fată imensă o scrutează intens, aşteptând-o. Fugi! Du-te acasă, imediat!, gândi fără să vrea fata, însă vocea interioară se estompă treptat, pe măsură ce raţiunea îi spuse că întârziase la întâlnire. Este unica mea şansă de a-l vedea pe Lucian!..., îşi zise, în timp ce grăbi spre portiera din dreapta a maşinii.

Dinăuntru o priveşte un tip masiv şi în vârstă. Pentru Ana toţi oamenii trecuţi de 30 de ani sunt bătrâni, însă omul pare ceva mai tânăr decât bunicul, în ciuda cheliei accentuate şi a tâmplelor grizonate, aproape albe. De sub fruntea masivă şi largă, o fixează fără zâmbet doi ochi albaştri ca cerul după furtună, aproape gri. Buzele subţiri ca lamele de unică folosinţă Gilette sunt deschise larg, lăsând să se vadă o dantură gălbuie, cu dinţi ascuţiţi. Bărbatul e îmbrăcat într-un tricou albăstrui în dungi, atât de vechi şi soios, încât pare că face parte din însăşi fiinţa sa. Burta imensă şi flască se revarsă peste volan, acoperindu-l până la butuc, acolo unde se iţesc, pe jumătate ascunse, două mânuţe mici şi încârligate, acoperite de un păr des, alb.

- Bună ziua, mă duceţi şi pe mine până în oraş?, întrebă brusc Ana, lăsând disperarea să preia controlul. La urma urmei erau câţiva kilometri până acolo, ce ar putea să se întâmple?!

Individul continuă să se holbeze încordat la ea, după care râse larg şi deschise uşa.

- Pofteşte, te rog. Unde anume vrei să ajungi în oraş?!...Poate pot să te-ajut…

- În centru, la parc. Dacă aveţi drum într-acolo, bineînţeles. Dacă nu, mă descurc, ma lăsați undeva și iau un autobuz sau merg pe jos, nu e nicio problemă. Nu este un oraş chiar așa de mare…, chicoti ea încordată.

- Te costă zece

Recenzii pentru Monstru

[BastardAsshole · Evaluare: 5 din 5 stele]

Too bad that the real story didn't end this way...