Brosa De Argint

De Smarandita Popii

Necesitatea acestei carti s-a impus din doua motive.

Primul ar fi acela ca, descatusata de protectia patriarhala care-i impunea un anumit statut social, dar care-i limita posibilitatea de expresie, obligand-o sa apeleze la diverse tertipuri diplomatice pentru a-si implini dorintele, femeia a dorit sa fie stapana pe soarta ei. Sa hotarasca personal ce directie va lua drumul vietii, sa renunte la obligatia de a implini exclusiv dorinta parintilor, a sotilor si ulterior a fiilor. Secolele de supunere neconditionata au obligat-o sa-si perfectioneze modul de administrare a bunurilor, chiar daca acestea se refereau exclusiv la necesarul traiului zilnic. Daca unui barbat i se ierta pierderea unei averi, unei femei nu i se ierta sa nu aiba cu ce-si hrani familia. Asa a descoperit ca este un administrator mai bun decat barbatul, pentru ca punea in primul rand accent pe implinirea datoriilor fata de familie si se lasa antrenata in jocuri financiare numai daca era convinsa ca va fi in castig.

Al doilea motiv ar fi acela ca, in Romania, familia, in general, nu a pus accent pe educarea sexuala a membrilor ei. Reminiscentele evului mediu in care era o rusine, ba chiar un pacat, sa se discute despre sex si tehnici sexuale, in general si cu atat mai mult in familie, au lasat mostenire tinerilor pana azi, credinta ca femeia trebuie sa se supuna. Factorul activ este recunoscut doar barbatul si acesta actioneaza, de cele mai multe ori, exclusiv in interesul lui. El sa fie multumit. El sa fie satisfacut. Nu-l intereseaza faptul ca a face dragoste este o arta. Desi au fost difuzate zeci de carti de educatie sexuala, el, barbatul nu le-a citit. Este convins ca instinctul lui este mai presus de orice tehnica, iar femeia, in aceasta ipostaza, nu este decat un obiect necesar pentru satisfacerea placerii personale. De aici femeia s-a procopsit cu un dezechilibru hormonal care i-a ravasit organismul explodand in obezitate caracteristica ( solduri si fese grasoase), cancer mamar, cancer uterin si ovarian. Si nu s-a oprit aici. Au intervenit insatisfactii psihice, frigiditate, acreala si restul tacamului care fac o sotie insuportabila.

Tehnicile sexuale relatate in nuvele sunt inspirate din KAMA SUTRA – carte de specialitate indiana, tara in care in cadrul familiei se fac primele discutii pe aceasta tema, separat pentru fete si separat pentru baieti.

Scopul acestei carti este de a realiza ca nu este o rusine sa ne cunoastem unii pe altii si ca in intimitate acest lucru este absolut obligatoriu. Dumnezeu l-a facut pe om cu dragoste si cu pereche. Daca el a lasat femeii mai multe zone erogene decat barbatului, inseamna ca barbatul trebuie sa le cunoasca si sa le foloseasca. Folosite ele confera femeii echilibru si rezistenta fizica si psihica. Cele mai nevinovate fiind atingerile tandre si inflexiunile glasului. Se spune ca femeile iubesc cu urechile, pentru ca prima perceptie sexuala este auditiva. Tot asa cum barbatilor li se imprima chemarile femelei prin miros.

Conform principiilor “Ce semeni aceea culegi” si “Tonul face muzica” la un comportament tandru si echilibrat vom obtine linste si armonie, iar la un comportament violent in gesturi si limbaj, vom obtine certuri, divorturi sau, si mai rau, boli fizice si psihice.

Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru: ALEGETI!

—Autoarea

• Limbă: Română
• Editor: Smarandita Popii
• Data lansării: 10 oct. 2022
• ISBN: 9786060719144

Previzualizare carte

Copyright

Broșa de argint / Smărăndița Popii

ISBN eBook ePUB: 978-606-071-914-4

Întreaga responsabilitate pentru conţinutul acestei cărţi aparţine autorului.

Copyright 2022, Smărăndița Popii.

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Carte distribuită de www.piatadecarte.net

email: [e-mail]

Comenzi la tel. [phone] // 0787 708 844

Pentru solicitări de publicare vă puteţi adresa editurii, pe mail: [e-mail]

Editura Letras / www.letras.ro

[e-mail]

Cuprins

Copyright

Cuvânt Introductiv

Blestemul

Arta negoțului

Prețul nobleții

Puterea

Cacealmaua

Vis de iubire

Cuvânt Introductiv

Necesitatea acestei cărți s-a impus din două motive.

Primul ar fi acela că, descătuşată de protecţia patriarhală care-i impunea un anumit statut social, dar care-i limita posibilitatea de expresie, obligând-o să apeleze la diverse tertipuri diplomatice pentru a-şi împlini dorinţele, femeia a dorit să fie stăpână pe soarta ei. Să hotărască personal ce direcţie va lua drumul vieţii, să renunţe la obligaţia de a împlini exclusiv dorinţa părinţilor, a soţilor şi ulterior a fiilor. Secolele de supunere necondiţionată au obligat-o să-şi perfecţioneze modul de administrare a bunurilor, chiar dacă acestea se refereau exclusiv la necesarul traiului zilnic. Dacă unui bărbat i se ierta pierderea unei averi, unei femei nu i se ierta să nu aibă cu ce-şi hrăni familia. Aşa a descoperit că este un administrator mai bun decât bărbatul, pentru că punea în primul rând accent pe împlinirea datoriilor faţă de familie şi se lăsa antrenată în jocuri financiare numai dacă era convinsă că va fi în câştig.

Al doilea motiv ar fi acela că, în România, familia, în general, nu a pus accent pe educarea sexuală a membrilor ei. Reminiscenţele evului mediu în care era o ruşine, ba chiar un păcat, să se discute despre sex şi tehnici sexuale, în general şi cu atât mai mult în familie, au lăsat moştenire tinerilor până azi, credinţa că femeia trebuie să se supună. Factorul activ este recunoscut doar bărbatul şi acesta acţionează, de cele mai multe ori, exclusiv în interesul lui. El să fie mulţumit. El să fie satisfacut. Nu-l interesează faptul că a face dragoste este o artă. Deşi au fost difuzate zeci de cărţi de educaţie sexuală, el, bărbatul nu le-a citit. Este convins că instinctul lui este mai presus de orice tehnică, iar femeia, în această ipostază, nu este decât un obiect necesar pentru satisfacerea plăcerii personale. De aici femeia s-a procopsit cu un dezechilibru hormonal care i-a răvăşit organismul explodând în obezitate caracteristică ( şolduri şi fese grăsoase), cancer mamar, cancer uterin şi ovarian. Şi nu s-a oprit aici. Au intervenit insatisfacţii psihice, frigiditate, acreală şi restul tacâmului care fac o soţie insuportabilă.

Tehnicile sexuale relatate în nuvele sunt inspirate din KAMA SUTRA – carte de specialitate indiană, ţară în care în cadrul familiei se fac primele discuţii pe această temă, separat pentru fete şi separat pentru băieţi.

Scopul acestei cărţi este de a realiza că nu este o ruşine să ne cunoaştem unii pe alţii şi că în intimitate acest lucru este absolut obligatoriu. Dumnezeu l-a făcut pe om cu dragoste şi cu pereche. Dacă el a lăsat femeii mai multe zone erogene decât bărbatului, înseamnă că bărbatul  trebuie să le cunoască şi să le folosească. Folosite ele conferă femeii echilibru şi rezistenţă fizică şi psihică. Cele mai nevinovate fiind atingerile tandre şi inflexiunile glasului. Se spune că femeile iubesc cu urechile, pentru că prima percepţie sexuală este auditivă. Tot aşa cum bărbaţilor li se imprimă chemările femelei prin miros.

Conform principiilor Ce semeni aceea culegi şi Tonul face muzica la un comportament tandru şi echilibrat vom obţine linşte şi armonie, iar la un comportament violent în gesturi şi limbaj, vom obţine certuri, divorţuri sau, şi mai rău, boli fizice şi psihice.

Dumnezeu ne-a lăsat liberul arbitru: ALEGEŢI!

—Autoarea

Blestemul

Pan Vaklav se grăbea cu toată dragostea din lume către prinţesa Himena. Calul frământa harnic noroiul aşternut pe drum, făcând să-i salte jucăuş poalele ursonului care-l ferea de frig. Gărzile abia reuşeau să-i ţina pasul. Era o vreme mohorâtă şi umedă de toamnă. Burniţa îl făcea să meargă cu ochii închişi lăsându-se în voia calului. Numai în sufletului lui era primăvară. Îi cânta inima cu fiecare pas cu care se apropia de castelul iubitei. Şi iată-l: străjuieşte de veacuri podul ce traversează Vistula. Se înalţă semeţ pe malul râului intimidând cu măreţia lui. Îşi aşteaptă gărzile  şi înaintează la pas, fluturând steagul cu blazonul de conte pentru a fi recunoscuţi. Porţile se deschid şi călăreţii intră înăuntru. Descalecă şi sunt poftiţi fiecare după rang: gărzile în camera de gardă şi contele în salonul princiar. La vederea Himenei, inima lui Vaklav bate nebuneşte. Păcat că nu se poate repezi la ea să o îmbrăţişeze şi să o sărute! Trebuie să aştepte! Nu-i permite protocolul! Şi apoi nici nu ştie dacă prinţesa i-a spus tatălui despre intenţiile lui şi, mai ales, că ea este de acord să-i fie soţie şi mama copiilor lui! Rangul lui este mai mic, iar principele încă nu şi-a anunţat intenţiile în privinţa fetei. Oh! Totul este atât de complicat!

—Bine ai venit, conte Vaklav! Cu ce veşti baţi la porţile noastre?

Bine învelit într-o haină de nurcă, prinţul stă pe scaunul cu spătar înalt. Inelul princiar, împodobit cu piatră de rubin, scânteiază la fiecare mişcare a mâinii. Alături stă Himena. La moartea mamei sale i-a fost atribuit titlul de prinţesă. Ghinionul lui! Dacă nu murea maică-sa era numai ducesă! Acum are mai multe greutăţi de învins! Dar pentru stăpâna inimii lui merită să înfrunte orice! 

—Nu ştiu dacă sunt dintre cele mai bune! Linia frontului s-a mutat considerabil în ultimul an şi speranţa noastră de a ne alia cu ruşii pentru obţinerea independenţei a devenit iluzorie.

—Nu era chiar o independenţă, conte! Ne propunea dreptul la autoguvernare pe teritoriul unei Polonii reîntregite, dar în componenţa integrală a imperiului ţarist.

—In cazul acesta, propunerea Puterilor Centrale de refacere a Poloniei vechi este mai surâzătoare?

—Nici ele nu ne acorda independenţă deplină. Vom rămâne parte integrantă a imperiului austro-ungar, doar teritoriul de ocupaţie va fi întregit pe graniţele vechii Polonii.

—Se pare ca ori cu una, ori cu alta, ori fără nici una, rezultatul este acelaşi.

—Întocmai!

—Atunci vestea pe care v-o aduc se transformă într-una îmbucurătoare. La Cracovia studenţii şi muncitorii au ieşit în stradă şi au manifestat pentru crearea unui stat democratic şi independent. La Varşovia coloana de manifestanţi a fost precedată de zeci de  femei care băteau cu lingura în cratiţă cerând mâncare pentru copii şi pentru familii. La Lublin toată suflarea bărbătească: tineri, bătrâni şi copii, s-au masat în faţa primărie cerând demisia primarului şi a consilierilor. Forţele de ordine abia au făcut faţă. Le-a lipsit doar un mic impuls pentru a ocupa primăria. Impulsul acela sunteţi dumneavoastră. Trebuie să veniţi la Lublin! Aşa am promis:  că nu ma întorc fără dumneavoastră. 

—Ei! Dar vestea asta este formidabilă! Sigur că merg la Lublin! Mergem împreună! Ivan, Komşa, Mrazek, anunţaţi femeile la iatac să facă bagajele! În cel mult două zile pornim spre Lublin! Îşi freacă mâinile bucuros, dând ordine către gardienii din faţa uşii. Mă duc să supraveghez încărcarea armelor şi muniţiei. Nu sunt vremuri să plecăm la drum fără apărare. Şi sunt sigur că şi la Lublin ne vor fi de mare folos! Iartă-mă, conte! Te las în compania fermecătoarei mele fiice.

Vaklav se apropie cu paşi lini de stăpâna inimii sale. Doamna de onoare a Himenei îşi trage scaunul mai aproape de aceasta. Amândouă susţin pe umeri câte o blană: Himena din vulpe polară, iar cealaltă din lupon. Ajuns în faţa ei, îngenunchează şi scoate din buzunarul de la piept o cutiuţa de catifea pe care i-o înmânează.

—Nu este cel mai scump dar pe care domniţa mea îl merită, dar a fost ceea ce am găsit în aceste vremuri de restrişte pe când gândul meu zbura numai la domnia voastră, iar chipul vostru îl vedeam mereu înaintea ochilor, ca un far călăuzitor.

Prinţesa deschide cutia şi arătându-i-o peste umăr doamnei de companie nu-şi reţine bucuria şi uimirea.

—Dar este superbă! O floare în filigran de argint! O gherbera de  mărime naturală! Ridică-te, conte!

—Prinţesa mea, aş fi bucuros dacă ai accepta acest neînsemnat dar ca simbol a iubirii mele.

—Desigur, conte! Voi purta în fiecare zi această broşă până când te vei hotărî să-mi ceri mâna de la tatăl meu. Va fi expresia acordului meu. Abia după aceea o voi pune la păstrare, aşa cum voi păstra şi dragostea pe care mi-o porţi.

O scoate din cutie şi o prinde pe rochie.

—Aţi vorbit cu tatăl vostru, principele şi este de acord?

—N-am vorbit, dar vremurile sunt prea tulburi ca să-şi mai ţină libertatea încătuşată de grija unei fete nemăritate. N-aţi spus chiar dumneavoastră, conte Vaklav, că tata este impulsul care lipseşte mişcării de eliberare a Poloniei?

—Îi voi vorbi chiar astăzi!

—Uneori eşti foarte impulsiv, conte! Astăzi, mâine şi în celelalte zile care vor urma până la declararea independenţei vei vorbi la pereţi. Trebuie să aştepţi ca lucrurile să se aşeze.

Îi întinde mâna să-i fie sărutată.

—Voi aştepta până în prima zi a patriei libere. Atunci inimile vor fi pline de bucurie şi gândurile mult mai îngăduitoare.

—Aşa este cel mai bine! Condu-ne, conte, spre malul Vistulei. Ploaia s-a oprit şi am dori să facem o plimbare cu barca.

Contele îi oferă braţul şi se îndreaptă toţi trei spre debarcader, unde era ancorată barca princiară, acoperită la proră cu un baldachin de mătase.

—Cu barca, prinţesă? Dar ştiţi că mie mi se face rău!

Se tânguie domna de onoare ridicându-şi cu grijă poalele rochiei.

—Nu te agita, Katharina! Dumneata vei rămâne pe mal.

—Şi să vă las singură, prinţesă?

—Dar vei vedea foarte bine ce se întâmplă în barcă. Este singurul loc în care nu se poate ascunde nimeni.

—Şi totuşi îmi fac griji, prinţesă. Dacă vă fură curentul?

Prinţesa se întoarce spre ea, înainte de a face primul pas în barcă

—Katharina, uite-te cine mă însoţeşte! Contele este bărbat, nu jucărie!

Îşi ridică poalele rochiei, păşeşte în barcă şi se aşează la proră. Vaklav împinge barca, se avântă în ea, se aşează la pupa şi începe să vâslească lăsând malul în urmă. Katharina priveşte oftând în urma lor. Contele este bărbat, nu jucărie! Maimuţa! O învaţă pe ea ce este un bărbat! De când a pus ea ochii pe conte! Înainte să şi-i deschidă maimuţa asta! Nu-i de ajuns că poate alege pe cine vrea nu numai din comitat, dar dacă se va declara independenţa, din toate cele patru voivodate: Silezia, Panonia, Mazuria şi Lublin. Se mai şi cramponează de singurul bărbat pe care ea îl iubeşte. Şi prostul acela de Ianek, care nu reuşeşte să intre în graţiile prinţesei ca să-i lase ei cale liberă spre Vaklav! Dar lasă, că ştie ea ce să facă! Mai dăunăzi a poposit în apropiere o şatră de ţigani. Fiecare şatră are câte o vrăjitoare. O să ia broşa să o ducă la vrăjitoare să o blesteme! Nu tare! Numai cât să nu fie cu alesul inimii ei niciodată! Să îi despartă pentru totdeauna! Şi se sprijină mulţumită de parapetul debarcaderului.

Ajunşi în mijlocul râului, Vaklav ridică ramele pe marginea bărcii şi o lasă în voia curentului. Himena priveşte mulţumită cum silueta doamnei de onoare rămâne tot mai departe. Ochii lui Vaklav sunt îndreptaţi spre ea şi numai spre ea.

—Vaklav!

Şi ochii prinţesei îi aruncă o căutătură jucăuşă.

—În sfârşit îţi pot rosi numele cu voce tare şi fără să fiu obligată să-ţi pronunţ titlul!

—Prinţesa mea!

—Acum şi aici, nu mai sunt prinţesă! Pentru tine şi numai pentru tine, sunt Himena!

Îl priveşte zâmbindu-i drăgălş şi cu gura şi cu ochii.

—Himena! Pentru mine vei fi întotdeauna Prinţesa mea!

Îşi alunecă amândoi genunchi pe fundul bărcii, îi prinde mâinile şi i le sărută cu patimă. Himena închide ochii şi ridică spre cer o faţă numai zâmbet şi mulţumire. Când meandrul îi ascunde de ochii Katharinei, Himena îi spune să îndrepte barca spre mal. A priponit-o în stufăriş şi s-au întins amândoi pe fundul ei cuprinşi într-o îmbrăţişare fierbinte. Sărutările urmau una după alta, iar mânuţele mici ale Himenei îi desfăceau nasturii tunicii unul câte unul. Apoi mâna a alunecat pe sub cămaşă în pantaloni şi i-a mângâiat delicat penisul în erecţie. Vaklav a trecut cu sărutările pe gâtul Himenei, apoi pe sâni, deschizându-i uşor nasturii bluzei. Cum ea s-a abandonat cu faţa în sus, i-a ridicat rochia sărutându-i fiecare picior de la gleznă până la coapsă şi mângâind cu limba clitorisul întărit. Îi auzea respiraţia accelerată, iar corpul îi fremăta. Şi-a îndreptat uşor picoarele spre capul ei şi ea le-a prins şi le-a îmbrăţişat strâns. Apoi i-a tras pantalonii şi a început să-i sărute penisul cu frenezie, plimbându-şi limba pe toata lungimea lui. El i-a prins clitorisul într-o sărutare pătimaşă şi a simţit cum se arcuieşte şi se destinde repetat scotând sunete guturale de satisfacţie. Apoi corpul ei s-a destins total. Stătea cu ochii închişi, întocmai ca într-un somn profund, întrega ei fiinţă lăsând să traspară o fericire imensă. Penisul lui Vaklav devenise un armasar greu de stăpânit. Simţea apropierea orgasmului. Se aşează pe bancă lăsând penisul şi scortul să-i atârne liber. Inspiră profund pe nas. Strânge pumnii şi degetele de la picoiare concentrându-şi atenţia asupra organelor sexuale. Îşi încordează ceafa şi apasă cu limba cerul gurii. Inspiră încă odată şi retrage în sus prin contracţie întreaga regiune genito-anală, concentrându-se asupra perineului, asupra diafragmei şi în special asupra penisului. Îşi ţine respiraţia numărând lent până la nouă. După expiraţie întreg corpul îi este relaxat. Vaklav şi-a aranjat ţinuta, apoi a aranjat şi ţinuta Himenei. Se aşeză lângă ea şi o priveşte cu drag, mângâind-o din cap până-n talie. Când ea a deschis ochii i s-a aruncat de gât

—Vaklav! Iubitul meu! Vreau să fiu a ta! Aici! Acum!

—Iubita mea! Nu acum, nu aici! Vreau ca prima noastră îmbrăţişare de dragoste să fie de neuitat!

—Dar acum ce-am făcut? Nu ne-am îmbrăţişat?

—Scumpa mea Himena, n-a fost decât o joacă! Şi o prinde cu delicateţe de braţe sărutându-i circular toată faţa.

—Trebuie să mergem, iubit-o! Domnişoara ta de onoare s-ar putea alarma!

O aşează din nou la proră şi-i dă avânt bărcii vâslind în amonte.

Katharina era într-adevăr nervoasă. Se plimba pe mal încoace şi încolo frământând în mâini o batista mare şi albă. Când i-a văzut apărând la coţul râului şi-a desfăcut mâinile într-un gest de uşurare. N-au lipsit din raza ei vizuala mai mult de un sfert de oră, dar uneori şi o clipă de nesupraveghere poate fi fatală. Studiază cu ochi critic ţinuta celor doi aflaţi acum în faţa ei. Pare sa fie în ordine. Va vedea când se desbracă prinţesa dacă desuurile sunt pătate de sânge sau nu. Pe cât e de sălbatică, o crede în stare de orice!

—V-aţi îndepărtat prea mult, prinţesă!

Himena porneşte către castel urmată de Katharina. Vaklav rămâne mai în urmă ocupat să lege barca de ponton.

—Ne-a furat curentul, Katharina. 

—Dar eu nu mi-am mai putut îndeplini sarcina de a vă supraveghea!

—De ce n-ai venit cu noi?

—Dar ştiţi că mi se face rău în barcă!

—Şi atunci, dacă eu ştiind că ţi se face rău în barcă ţi-am permis să mă urmăreşti de pe mal, care este vina mea? Ce reproşuri îmi aduci?

S-a oprit, întoarsă cu totul către Katharina, cu torsul puţin aplecat rosteşte răspicat, rar şi apăsat fiecare cuvânt, iar ochii sunt reci şi tăioşi. Pe Katharina o trece un fior pe şira spinării:

Mucoasa! Ştie că are putere! Dar lasă că-i vin eu de hac! Şi cu glas tare:

—Prinţesă, eu nu sunt decât o umilă vasală a tatălui vostru! Sunt obligată să duc la îndeplinire sarcinile pe care mi le-a dat şi încerc să fac asta deranjându-vă cât mai puţin!

—Bine, bine. Facem pace, dar ai grijă să fie aşa cum ai spus: să mă deranjezi cât mai puţin!

Masa de seară a fost scurtă. Apoi prinţul l-a luat pe pe Vaklav şi încă două căpetenii, vasali din vecini poftiţi şi ei la masă, la un sfat de taină. Văzându-se abandonată în interesul politicii, prinţesa s-a retras devreme în iatac preferând să viseze şi să mediteze la cele întâmplate la râu. Broşa a desfăcut-o de pe rochie şi a aşezat-o în faţa oglinzii. Momentul nu putea fi mai potrivit! Katharina a luat, în trecere  broşa de argint şi a dosit-o sub rochia pe care trebuia să o ducă la spălat. Lipsa petelor de sânge pe haine i-a adus inima la loc. I-a urat noapte bună şi iat-o acum însoţită de un argat, păşind spre şatra ţigănească. Aceştia şi-au aşezat căruţele în semicerc pe malul râului, iar în mijloc şi-au desfăcut corturile şi au aprins focuri. Feriţi de ochii trecătorilor, câţiva ţigani tineri şi vânjoşi stăteau de pază. Când i-a văzut că se îndreaptă întins spre ei, au ieşit din conul de umbră barându-le calea.

—Cred că aţi greşit drumul, domniţă!

Ochii întunecaţi sclipesc diamantin, iar vocea răguşită şi joasă deschide ferm porţile fricii. Kataharina tremură uşor.

—Am venit… am venit... ă… la ghicitoare.

Atraşi de glasul străin, se mai apropie câţiva. Katharina simte ca i se moaie picioarele. Dacă ăştia vor s-o omoare, ce-ar putea face bietul argat?

—Acuma, noaptea? De ce nu veniţi pe zi?

—Acuma sunt liberă. Mă puteţi îndruma?

—Lilea, condu-o tu pe domniţă. Tu băiete, rămâi aici cu noi!

Cortul în care au intrat era protejat în exterior cu piei de bovină, iar la interior căptuşit cu mătase roşie. Pe jos, peste scânduri şi paie,erau aşezate covoare de lână cu motive florale, frumos colorate. În prag, ţiganca a oprit-o

—Trebuie să te descalţi! Covoarele sunt noi. Le-am cumpărat de la mănăstirea Maicii Domnului din Lvov.

Țiganca e între două vârste, îmbrăcată cu fustă creaţă de mătase roşie şi cu un şorţ de mătase albă în faţă. Bluza albă e acoperită de o vestă din catifea verde cu bordură florală de jur împrejur. Pe cap are o năframă din mătase verde cu flori roşii. Stă pe marginea patului care ocupă aproape tot spaţiul. În faţa ei, o masa şi un scaun.  Cu un gest o invită să ia loc.

—Ascult! Spune de ce-ai venit!

În timp ce se apropie o măsoară de sus şi până jos, îi studiază mersul, ţinuta. După ce s-a aşezat pe scaun îşi pironeşte ochii în ochii ei. Kataharina simte ca ia foc. Poate că era mai bine să nu vină. Se simte atât de stingherită!

—N-ai venit să-ti ghicesc!

—Nu, nu. Am venit să-mi blestemi broşa asta.

A prins curaj şi scoate broşa din sân, o despachetează din batistă şi i-o întinde peste masă. Țiganca se uită la ea cu ochi bizari.

—Să ţi-o blestem! Nu-i a ta, nu-i aşa? E a rivalei tale? Vrei blestem de dragoste?

—Da, da. Să n-aibă parte de ce iubeşte mai mult!

—Greu blestem ceri! E mai greu decât moartea! Va trăi toată viaţa singură şi va fi ocolită de toţi cei care, altfel, ar iubi-o şi i s-ar aşeza la picioare! Tu de fapt nu vrei să fie părăsită decât de unul, nu-i aşa? De cel pe care-l iubeşti tu! De ce vrei să-i pustieşti viaţa?

Katharina se fâţâie pe scaun. Prea multe ştie ghicitoarea asta! Dacă şi-ar da drumul la gura ar putea s-o păţească! Glasul răguşit şi aspru al ţigăncii îi zgârâe creierul.

—Îţi dau cât ceri! Nu mă târgui!

—Bine. Dacă asta vrei asta facem! Dar să ştii: dacă cineva desface blestemul, cel care l-a cerut va