Nebunul indian

De Vasiliu Ovidiu Raul

Nebunul indian este al treilea volum semnat de Ovidiu Raul Vasiliu și marchează maturitatea lirică a tânărului poet ieșean. Cartea conține peste 60 de poeme scrise în ultima perioadă, autorul exersând cu succes diverse registre stilistice și prozodice, în versuri „sub a căror dexteritate formală se întrezărește ceea ce niciodată nu poate fi exprimat până la capăt“ (Daniel Cristea-Enache).

• Limbă: Română
• Editor: Adenium
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9786068622729

Previzualizare carte

Back.

Cuvânt înainte pentru un poet care vine…

Experiența de cititor mi-a arătat că există două feluri de poeți. O primă categorie este alcătuită din cei care-și găsesc de la bun început formula și aceasta este pregnantă încă din volumele de debut, dacă nu chiar din primele grupaje de poeme publicate în reviste – sau pe internet, unde se întâmplă adesea debuturile acum. S-ar putea spune că sunt autori norocoși – și așa este, dar nu întru totul, pentru că acest noroc se poate întoarce uneori împotriva lor. Odată formula găsită, poate să atenueze sau chiar să anuleze tendința de căutare perpetuă care ține în formă poezia, poate împinge la manierism. Există însă și poeți care au nevoie de timp pentru a ajunge la propria formulă, pe care o și schimbă ori de câte ori pare că nu-i mai satisface. Sigur că această căutare poate să conducă și la rătăcirea drumului, dar nu e mai puțin adevărat că, în opinia mea, drumul însuși este mai important decât ținta și poate calea regală a poetului ține chiar de rătăcirea perpetuă, de vagabondajul nesfârșit printre metafore și imagini, prin resursele limbii, cu minima condiție, desigur, ca acest vagabondaj să fie în spiritul unei viziuni definitorii. Nu talentul în sine distinge cele două categorii de poeți, ci tipul de talent. Cred că acum, la al treilea volum, Ovidiu Raul Vasiliu este un poet aparținând celei de-a doua echipe lirice. Nu am citit decât ultimele două volume ale lui Ovidiu și, dacă e să mă iau după propria sa mărturie, poate e mai bine așa! Această declarație subliniază spiritul său autocritic, care nu i-a dăunat niciodată unui autor adevărat. Ceea ce poetul de față și este – mai mult în acest al treilea volum decât în cel de-al doilea, care avea destule inegalități între texte și în interiorul lor, stângăcii și locuri comune. De data aceasta, cred, Ovidiu Raul Vasiliu a ajuns într-un punct important al evoluției sale poetice, și-a marcat excelent teritoriul. Volumul este rotund, fără contradicții de nivel al lirismului, în zona prozodiei – autorul cultivă rima adesea și ritmul mereu – și, mai ales, este unitar ca viziune. În principiu, un autor care ajunge – printr-un serios efort de autodepășire, de altfel – la un asemenea nivel al frazării lirice și la o viziune precis conturată nu mai poate da înapoi. Eventual, se poate opri din drum. Ceea ce nu cred că Ovidiu Raul Vasiliu va face, așa