Colectie de versuri si poeme: The Blue Collection, #6

De MARA POPESCU-VASILCA

Aceasta este o colectie de versuri, poeme si poezii scrise de scriitoarea canadiana de origine romana, Mara Popescu-Vasilca. Versurile au aparut intai ca postari pe pagina de Facebook a autoarei unde au fost primite cu mult entusiasm si apreciere de cei aproape patru mii de prieteni ai sai de pe Facebook.

• Limbă: Română
• Editor: GEORGE VASILCA
• Data lansării: 20 dec. 2023
• ISBN: 9798223404552

MARA POPESCU-VASILCA

Mara Popescu-Vasilca este o scriitoare canadiana de origine romana care publica carti despre femei si pentru femei contemporane. Mara locuieste in Montreal, Quebec, si este casatorita cu George Vasilca. 

Previzualizare carte

VÂNZĂTORUL DE IUBIRI

Veniţi femei disperate,

Sunt vânzător de iubiri,

Găsiţi aici pe tarabă de toate,

Doar lacrimi, amar şi-amăgiri,

E tot ce mai am de la viaţă,

Aș vrea să vând ce-a rămas,

Cu-n ultim zâmbet pe față

Al unui bătrân, acum în impas.

Priviţi atenţi pe tarabă,

Am lacrimi, am dor, amăgiri,

Am aripi tăiate în grabă,

De teamă să am amintiri.

O dată iubisem în viață,

Atunci pe tarabă puneam,

Doar vise, iubire, speranță,

Și chipul ei drag îl aveam.

Azi, am rămas amintire.

Femeile toate credeau,

Că sunt dătător de iubire,

Și-alături de mine visau,

Veneau, îmi dădeau fericirea,

Le luam cu mine pe mări,

Visam împreună iubirea,

Erau pe-a-mele cărări.

Şi nopţi între mare şi cer,

Adunam doar lacrimă amară,

Văzând chipul lor trist, și stingher,

Le caut, speram să apară.

Acum, tarabele-s goale,

Sunt singur, bolnav și mă sting,

Au fost doar iubiri temporare,

De când eram un viking.

Și sufletu-mi plânge, încă sunt viu,

Mai pot ca să sting eu durerea?

Lacrimi nu am, am suflet pustiu,

Și simt cum se zbate bolnavă iubirea,

Am înțeles, e mult prea târziu.

Veniți femei disperate!

Taraba o-nchid, s-a înnoptat, n-o mai țiu.

Acuma vă salut, plec departe.

Acesta-i un trist și ultim popas,

Mi-ar place să fiți lângă mine,

Măcar acum, în ultimul ceas,

Mai sper să ajung ziua de mâine

Vedeți acum cine-am fost, cine sunt?

Ce-am rămas...

ALO,  MAI  EȘTI?

Alo, mai ești? De ce nu spui ceva?

Să cred că m-ai uitat. Sunt eu, m-asculți?

Femeia de demult, din tinerețe și aș vrea

Să știu de tine. Te-am încurcat? Mă scuzi.

Alo, mai ești? sau e soția ta, am deranjat?

"Sunt eu dar nu mai pot, nici voce nu mai am

Cred că visez, că nu se poate, nu-i adevărat

Am tot sperat că vei veni, și după tine mă uitam.

O dată chiar o palmă am luat de la o doamnă

De braț am prins-o crezând că poate tu ești

Îmi amintesc era târziu, ploua și era toamnă.

De ce-ai sunat, nu vezi ce mult mă chinuiești?

Credeam că sunt nebun, că mintea mi-a plecat aiurea.

Acum e prea târziu, nu mă mai căuta că n-am ce-ți da.

Vom suferi-n tăcere, înăbușind iar lacrimi și durerea.

Ai drumul tău, întoarce-te acasă și regăsește-ți strada..."

Alo, alo, mai ești? M-asculți?

Ce s-a întâmplat cu tine?

Aud sirene de salvare

De parc-ar fi aicea lângă mine..."

AMAR

Aleargă omul, nu se mai oprește,

Toți banii-și numără, îi socotește,

De casă, de copii se îngrijește,

Aleargă omul și nu obosește.

Dar vine ziua care-i spune, stop,

Oprește-te să mai alergi galop,

Ce poți să faci? Să stai și să-i aștepți,

Și dacă vin, te-ntreabă de-i accepți.

Or fi ai tăi? Sau poate că sunt hoți,

Te uiți atent dar vezi că nu mai poți

Prin mintea ta să-i regăsești pe toți,

Sunt fii mei sau poate sunt nepoți?

Privești cu ochi mirați în casa ta,

Ei nici nu văd că ești alăturea.

Se uită-n jur grăbiți, ce să mai ia,

Când te vei duce tu și baba ta...

Am vrut să-ți scriu

Am vrut să-ți scriu cu litere

ce le mai am în minte,

Că-mi plânge dorul în pocale sfinte,

Dar nu mai știu adresa ta de-acasă,

S-a rătăcit că mintea-mi  e cețoasă.

De aia aș fi vrut să ai scrisoare. De mai vezi,

Să o citești, să-ți amintești de zilele în care,

Noi alergam ca fluturi și albine prin livezi,

Sau înotam de mână prin ger și prin ninsoare,

Urlând să știe toți că sunt a ta și mă iubești,

Și-acum când mintea-mi de amintiri e ponosită,

Și din trecut abia apari doar tu să mă păzești,

De alte gânduri ce mă năpădesc, că-i obosită.

Îmi amintesc destul de vag că m-ai uitat, m-ai părăsit,

Credeai că am să plâng, c-am să te-aștept o veșnicie,

Nici n-ai lăsat în urmă-ți ceva ca să pricep de m-ai iubit,

Abia acum am înțeles, așa a vrut destinul ca să fie,

Să știi că ar fi fost răspuns la ultima-ți scrisoare,

Și să mai știi că nu le-am aruncat, eu încă le păstrez,

Când le deschid acum, au un miros ușor de sare,

Și dinăuntru vorbele-ți mă năpădesc, și iar visez

La tine. O iubire de demult, apari cu chip ca prin perdele,

M-ai împărțit cu marea și cu-n ocean prin depărtare,

Voind ca să aștept, să vii să-mi dai din bucățele

Ce-a mai rămas din ce aveai, dar ai lăsat peste hotare.

De aia vreau să-ți scriu, să văd de-ți amintești,

Sau poate nu e bine să-ți caut în trecut,

Acum am să aprind doar candelă să ardă-n veci,

Pe-altarul timpului  să-ți mulțumesc că ești.

Nu te-am pierdut...

Azi de la viață eu vreau tot

Azi de la viață eu vreau tot,

Nu mai am timp pentru puțin!

Și sper și vreau ca să mai pot,

Să iau ce-a mai rămas dintr-un destin,

Și asta fiindcă știu că el nu mi-a dat tot,

A fost zgârcit, mi-a dat cu țârâita,

De parc-ar fi păstrat ca un bigot

Ce-a fost frumos, chiar și iubita,

Femeia ai de gând ca să mi-o dai în dar

Sau