The Blue Collection

După  seria romanelor din Colecția Rosie,  iată că  binecunoscuta  scriitoare canadiană  de origine romana Mara Popescu-Vasilca  vine în întâmpinarea  cititorilor  cu noul său roman  intitulat Străinii. Surpriza este cu atât mai mare cu cât acest nou roman are un titlu ce nu lasă să dezvăluie nimic din esența romanului putând fi interpretat în mai multe moduri  ademenind  și incitând  cititorul să dezlege singur  firul poveștii ce se  află între coperțile cărții pentru a descifra semnificația  titlului Străinii. Romanul surprinde plăcut atât cititorul de rând cât și cronicarii din breasla scriitoricească  fiind  un adevărat taifun  cu o succesiune impresionantă de evenimente din cele mai interesante dar și prin tematică abordată și anume  aceea a  compromisurilor făcute în viață cu prețul trădării sufletului. Încă o dată scriitoarea Mara Popescu-Vasilca demonstrează că știe cum să atingă acea coardă sensibilă a sufletului și să acapareze atenția cititorului, știe să  îi  dezghețe inima și să-l  facă să participe și să guste  din simțămintele personajelor pe care le așează în ipostaze delicate, neașteptate, foarte surprinzătoare, inedite și-n același timp tragice. Printr-o desfășurare a acțiunii romanului  întinsă pe  parcursul  unei vieți de om  scriitoarea dă dovadă  de o capacitate  extraordinară de  administrare a  caracteristicilor personajelor  de vârste diferite, aflate în diverse etape ale vieții, cu statuturi sociale diverse, în  vremuri și regimuri diferite ce trebuie să țină cont de specificul fiecăruia, prin detalii  și  argumente în formarea  profilurilor psihologice. Și în acest roman ca și în celelalte  romane  ale Marei  Popescu -Vasilca este prezentă legătura cu divinitatea  care  așa cum ne este prezentată de autoare, luminează conștiința chiar dacă e făcută târziu.      Ceea ce surprinde  și  atrage atenția în mod deosebit la  acest roman este finalul  tragic în contrast  față de celelalte romane ale Marei Popescu-Vasilca care se termină toate  cu happy end. Prin multitudinea de situații neprevăzute scriitoarea Mara Popescu-Vasilca ține cititorul lipit de carte și ancorat  în  acțiune până la sfârșit.   Accentul poveștii  în romanul Străinii se pune pe caracterul uman, scoțând în evidență  greșelile pe care  le fac unele  personaje, regretele pe care le au pentru  ceea ce au făcut și  căința la apusul vieții prin mărturisiri șocante.

Colecția romanelor scriitoarei Mara Popescu-Vasilca ne oferă și de data aceasta o mostră de epic realizat exemplar. Începută la persoana a I-a singular, cartea suscită încă de la primele pagini interes pentru lectură despre mântuirea prin dragoste.        La granița dintre viață și moarte, personajul principal, un bărbat trecut prin multe, cutreieră acea parte a orașului care îi provoacă cel mai mult teamă. E hotărât să termine cu viața și tocmai aici, pe podul pe care tălpile lui pășesc cu înfrigurare. O cohortă de năluci îl însoțesc în plimbarea nocturnă și-l îndeamnă, fie să se arunce de pe pod, fie să-și revină și să se trezească din starea aceea deplorabilă. Tot trecutul îi pătrunde cu zgomot în ochi și-n auz și parcă e căzut într-o capcană din care se zbate zadarnic să iasă. Atmosfera este redată cu mult talent narativ. Până și fundalul muzical este în ton cu starea de confuzie și neliniște a personajului.       O fină investigație psihologică asupra lui, atestă talentul de necontestat al autoarei:"Mă reazem de parapet, îmi iau capul în mâini acoperindu-mi urechile, simt că-nebunesc la gândul că o să mor și eu disperat și singur ca el, dar vorbele îmi ajung printre degete. Ani de zile am fredonat la infinit această blestemată arie, pusă pe note, un urlet de ființă omenească de nestăvilit, "E muoio disperato!" Pendularea aceasta între teamă și disperare, este constanta bărbatului, ajuns pe pod în plină noapte pustie: "Aria asta, stafia, mașina, podul macabru și eu..."       Se zice că în preajma morții, omul iubește viața cu putere, așa cum poate, nu a făcut-o până atunci. Dar, se pare că destinul a pus stăpânire pe viața personajului. Un joc de umbre și năluci sporește starea de angoasă. Pe deasupra și un sinucigaș, într-un gest de disperare, se aruncă de pe parapetul de cărămidă, luându-și adio de la viață, după ce așteptase un semn de la o persoană iubită, care să-l împiedice. Într-un fel, anticipează ceea ce avea să urmeze. O demonstrație pe viu despre distanța infimă dintre viață și moarte. Trecerea dincolo e și un act de curaj și unul de lașitate maximă. Depinde care dintre ele câștigă. Victimă și călău în aceeași măsură.        Real și supranatural se amestecă în viziunile bărbatului care, din pricina condiției lui precare, din cauza foamei, frigului, emoției, sinucigașului care-și curmase viața de pe pod, imaginile devin hiperbolice:"Oricum mă simt urmărit de multe gânduri negre cu care trebuie să mă lupt. Stafia, sigur era parte din mine. Stătea acolo ca să mă ajute, să mă eliberez de trecut, prea știa multe. Acest trecut care-mi dă o mare încărcătură negativ emoțională". Cu toate aceste gânduri, omul depășește momentul, depășește criza suicidală și se smulge brusc din locul care îl ținea cu ghearele. E ca o eliberare, ca o evadare din moarte și o reîntoarcere la viață. Și cu cât a fost tentația mai mare, cu atât acum se prinde de balustradă mai vârtos, ca într-o disperare și o primejdie grozavă.

A scrie cu inima și a transforma emoțiile în cuvinte. Mara Popescu-Vasilca ne prezintă povești aparent de sine stătătoare, povești și emoții care se împletesc: nesiguranță, dragoste, condiția umană, frica de a te deschide și de a arăta cine ești cu adevărat... Personajele sunt într-un singur univers care le va determina să își pună o mie de întrebări. Unele personaje nu găsesc un răspuns, însă iau decizii înțelepte, unele decid să acționeze, luându-și viața înapoi iar altele sunt personaje care nu înțeleg imediat, asumându-și anumite alegeri luate în pripă. Ce le va rezerva viitorul? Vor fi în sfârșit fericite? Ce anume le apropie? Le apropie un trecut de care nu se pot elibera, frica de viitor și de "libertate" în adevăratul sens al cuvântului, gânduri eronate..., însă mai presus de toate, dorința și frica de a iubi. Cine va recâștiga controlul conștient asupra vieții sale și asupra puterii sale de alegere? Miron?Costică? Elena? Cine va descoperi ce este cu adevărat "inconștientul" său și va redescoperi fundamentele eterne ale existenței sale non-fizice? Gabriela? Brândușa? Iulia?Cine își va oferi un sentiment de securitate, stimă de sine, libertate și împlinire, chiar și în mijlocul celor mai provocatoare evenimente personale, sociale...? Costică? Doamna Mardare? Daniela? Cine va cunoaște adevăratul scop și experiența sexualității și emoțiilor sale, simțurile sale interioare? Gabriela, Dan, Luminița, Ana, Nicolla? "Sunt eu vânzător de iubiri?" este un roman despre sentimentul de vinovăție, despre trecutul care se întoarce, despre iluzia că totul poate fi rezolvat în bine și despre mari valori: prietenie, împărtășire, explorare, rezistență și dragoste. Da, despre dragoste, dragostea care duce la renunțarea la propriul succes pentru a-l face fericit pe celălalt, dragostea pentru sine care devine prea mare iar celălalt plătește pentru aceasta, dragostea pentru copii, familie, însă și pentru o viață în afara contextului familial. Să afli că nu ești copilul unui părinte al căruia ai crezut întotdeauna că ai fi, este o dramă. Și nu este o chestiune de egoism, de a nega brusc toată dragostea și binele pe care l-ai primit de la cei care te-ai gândit mereu că sunt părinții tăi, ci "o zguduitură", un cutremur emoțional cauzat de un adevăr care cu o secundă înainte ar fi putut părea inimagnabil. Dan și Nicolla cum vor reacționa când vor afla că au același tată biologic iar Costică, respectiv Șerban, nu sunt tații lor biologici?  

În noul său roman, "Unu Plus Sase", Mara Popescu Vasilca ne așează în față două tipologii de personaje, dintru început, din două familii care se deosebesc prin situația socială, mod de viață, concepții și idealuri. Familia lui Ștefan, un absolvent de liceu care încă nu a cunoscut viața în profunzimile ei, și Sanda, o fată crescută cu toate binefacerile unei familii care i-a oferit totul până la vârsta de 20 de ani. Și care-și trăiește viața după propriile principii, fără prea multe probleme de conștiință. Întâlnindu-se întâmplător, fata preia inițiativa și-l invită acasă, șocându-l pe băiatul timid aflat în perioada formării identității și cu bună creștere, care e confruntat pentru prima oară cu o situație de asemenea natură.           Viața, îndeobște, este alcătuită din dureri și bucurii. Mai întâi, îi pune la încercare pe Ștefan și soția lui, Angela, printr-un diagnostic pus greșit și încurcarea dosarelor medicale, ceea ce-i conștientizează pe cei doi și-i face să-și schimbe viața radical. Ajunși în fața Casei Domnului, ei împărtășesc preotului durerea lor iar acesta le recomandă schimbarea vieții, post, cumpătare și multă rugăciune.           Ciudat cum, oamenii îl descoperă pe Dumnezeu, mai cu seamă în  ceasuri de cumpănă, tânărul cuplu, dezorientat de verdictul doctorului cu privire la starea de sănătate a Angelei, se trezește în fața unei biserici, intră încrezători și are loc un moment fascinant când Ștefan aude toaca bătând de vecernie. Atunci a simțit că Dumnezeu le răspunde, că fiecare bătaie în lemnul toacei, e un cui bătut în carnea lui Isus Cristos. Și are loc aici o revelație, care le va schimba cursul destinului. Și toate temerile celor doi se risipesc, scăldate în lacrimile izvorâte instantaneu.           După un timp în care cei doi, schimbați și transfigurați de prezența lui Dumnezeu în viața lor, atunci când se duc din nou la medic, descoperă că totul a fost o mare încercare la care i-a supus Dumnezeu, pentru a-L descoperi și conștientiza prezența Lui în viața lor.           Vestea că Angela nu este bolnavă și nu a fost vreodată, vine o dată cu altă veste și mai grozavă: în curând vor avea un copil, prilej de mari emoții și fericire pentru cei doi îndrăgostiți.           Și tocmai când urma să se bucure de noua lor demnitate de părinți, intervine între ei un duh rău și se îndepărtează unul de celălalt, fără să știe anume de ce. Doar din închipuire. Practic, e vorba de noua formă de dorință de libertate, pe care o simte Angela, față de soțul ei.

Ecco il titolo del nuovo romanzo "Estranei", scritto dalla scrittrice rumeno-canadese, Mara Popescu-Vasilca, che rimarrà nella letteratura come prova di una narratrice potente, un nome di riferimento per la letteratura contemporanea. I personaggi di Mara Popescu-Vasilca non hanno alcun problema nel rivelare i loro segreti più intimi e le vite scioccanti abilmente intrecciate nelle loro storie. Le opere della talentuosa scrittrice rumeno-canadese, Mara Popescu-Vasilca, si ergono come affascinanti filmati delle vite dei suoi personaggi. Con una maestria senza pari, Popescu-Vasilca dipinge le storie dall'esterno e, ancor più sorprendentemente, dall'interno, creando autentiche riflessioni delle anime in quei momenti straordinari che hanno caratterizzato le loro esistenze. I suoi romanzi sono come intricati quadri di vita, con dettagli magistralmente catturati attraverso l'uso abile delle parole. Ogni pagina è un viaggio elegante e coinvolgente attraverso esistenze narrate con un tocco di raffinatezza, rendendo le sue opere delle vere e proprie opere d'arte letterarie.

Aceasta este o colectie de versuri, poeme si poezii scrise de scriitoarea canadiana de origine romana, Mara Popescu-Vasilca. Versurile au aparut intai ca postari pe pagina de Facebook a autoarei unde au fost primite cu mult entusiasm si apreciere de cei aproape patru mii de prieteni ai sai de pe Facebook.

Acesta este al doilea volum de poezii scrise de dna Mara Popescu-Vasilca, autoare canadiana de origine romana.