Gondola de Constanţa

De Ina Simona Cirlan și Dan Norea

O carte scrisă cu zâmbetul pe buze.
Doi autori aflaţi în tări diferite: Italia şi România îşi împărtăşesc experienţele cotidiene într-un schimb epistolar amuzant.

Autorii primesc reclamaţii pentru hohotele de râs provocate doar pe cale telepatică, separat sau în conferinţă.
 

• Limbă: Română
• Editor: Ina Simona Cirlan
• Data lansării: 3 mar. 2014
• ISBN: 9788868857967

Previzualizare carte

Postfaţă

Prefaţă

Dialoguri zâmbitoare

 Dacă pe Dan Norea îl ştiam, deja, consacrat în epigramă, o prezenţă tot mai vie şi promiţătoare în proza umoristică, despre Ina Simona Cîrlan îmi declar acum surpriza descoperirii, aproape de revelaţie.

Cei doi s-au angajat într-un schimb tehnic de mesaje, devenite literatură, şi apoi o carte ce se citeşte cu plăcere şi interes sporit, pentru că sunt fragmente existenţiale care compun cotidianul nostru cel de toate zilele, numit atât de poetic viaţă, unde ne regăsim, fiecare în parte. Întâmplări banale, dar povestite cu savoare colorată, având ca punct comun firescul, mai mult sau mai puţin liniştit.

În povestirile celor doi nu vom regăsi -spre lauda lor- goana după a transforma cuvintele în clovni semantici, pentru a primi autentificarea de proză umoristică. Tocmai de aceea revin la acest firesc, ca o calitate importantă, care face lectura fluentă, familiară şi care stârneşte nu o dată zâmbetul, cu argumentele din texte. Ludicul este pus în interes de serviciu, fiindcă aceste întâmplări au în ele o sămânţă de joacă, fiind atent observate atât efectul, dar şi cauza este cea care se integrează umorului, unul literar şi temeinic.

La ambii autori găsim oralitate agreabilă, comentarii hazoase şi mozaicul de proză şi epigramă (cu care se scoate Dan Norea) iar în cazul Inei Simona Cîrlan plăcerea jocului lingvistic al inventării de cuvinte nu face altceva decât să rotunjească şi să apropie cele două capete alor unor curbe epice, pentru a forma cercul de literatură umoristică autentică.

Dialogul acesta, purtat în perioada 2009-2012, poate să reprezinte un CV al cotidianului trăit de către fiecare autor în parte: Ina la Veneţia, Dan la Constanţa, dar folosind un act de identitate comun: limba română.

Spre lauda celor doi, aceştia se află în respect faţă de limba română, au deja o anume ştiinţă a ludicului, prin care fac cuvintele să zâmbească.

Pentru a-mi exprima bucuria citirii unui text de calitate, nepremeditat cu atât mai valoros, voi încheia cu un citat – parafrază, din Ina Simona:

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Cornel Udrea

Preambul

Luatul lumii în cap sau rămasul pe glia strămoşească sunt opţiuni pe care, fiecare din noi, le-a bifat după pofta inimii, odată cu intrarea în normalitate.

Eu, Ina, am ales-o pe prima şi m-am oprit să-mi trag sufletul la porţile Veneţiei.

Eu, Dan, am bifat-o pe a doua şi pescuiesc răsărituri fabuloase în Constanţa.

De câţiva ani, ne tot tragem de limbă cum e acolo, cum e dincolo, ce-am mai auzit, ce-am mai făcut, unde ai dispărut, de ce n-ai dispărut, care, cum şi pentru ce.

Aşa s-a născut ideea scoaterii inboxului nostru comun la vedere, cu tot ce avem fiecare prin bătătură: başbuzici, prieteni, vecini, jupâni, colegi, nepoţi, copii, căţei, papagali…

Autorii

Sărmăluţe poale-n brâu

Ina Simona Cirlan

Dane, n-ai să crezi dar astă- noapte l-am visat pe Ceauşescu.

Stăteam la masă, împreună, la un fel de party- praznic cu mese lungi, încărcate de bunăciuni: sarmale, fripturi, plăcinte, colivă cu bombonele albastre şi vorbeam.

De fapt, mi-e foarte clar că-l întrebam întruna şi el îmi răspundea foarte politicos dar nu-mi aduc aminte despre ce discutam atât de colocvial cu dumnealui.

Şi-acu’, că eu am avut tet-a- tet-uri nocturne cu Ceauşescu n-ar fi până la urmă aşa de neobişnuit, ciudăţenia s-a lăţit dolofană, drept în mijlocul patului conjugal unde, năucită şi încă adormită îi spun jupânului:

- Ei! Ştii pe cine am visat?

- Îhm?

- Pe Ceauşescu.

- Şi eu.

- Cum şi tu?

- Şi eu.

- Mă iei peste picior? dau să mă trezesc la el.

- Nu, era aşezat la o masă de aia lungă de praznic şi eu eram ospătar…

- Ia te uită!!! Înseamnă că m-ai văzut.

- Nu, nu te-am văzut. Serveai şi tu?

- Nici vorbă, stăteam de vorbă cu el, la masă.

- Păi da, ca de-obicei, unu' cu sapa altu’ cu mapa.

- Hmm… înseamnă că tu mi-ai pus sarmalele pe pantaloni.

- Nu cred, am plecat după ce-am aşezat aperitivele. Băgaseră portocale la Buium, acu’ eram la coadă.

- Şi-ai cumpărat?

- Păi dacă m-ai sculat? Mai aveam doi în faţă…

Oare ce-o fi vrând să zică visul ăsta? Te pricepi la vise?

Bunică-mea zicea că dacă visezi morţi, nu contează că-s ai lui tata-mare sau ai poporului român trebuie să dai de pomană.

Te pomeni că i s-o fi făcut de sarmale!

Păi şi tocmai pe mine m-a găsit? Pe mine care trăiesc de patru ani în No sarmale’s land.

Cred că informatorii tovarăşului îs pe alt palier altfel ar fi trebuit să ştie ce zbatere continuă am eu din cauza sarmalelor.

Foi de viţă, ioc!- foi de varză, la fel, nu-i vorbă, au ăştia foarte multe sortimente de varză dar toate îs mai tari decât gumarii ceapişti ai bunică-mii.

Ne-am dus o dată până la Padova la magazinul românesc şi-am găsit varză murată la borcan. 10 euro borcanul dar cred că nici 100 nu ni s-ar fi părut prea mult.

La întoarcere, ne-ar fi fost foarte util dacă ştergătoarele de parbriz ar fi fost montate în interiorul maşinii, descurcându-ne noi foarte greu cu saliva, mai ales că, pe bancheta din spate, plusau la greu şi başbuzicii cu mâinile încleştate pe găletuşa cu smântână.

Ne-am apucat de făcut umplutura la doisprezece noaptea iar pe la două când să le învelim am început să înjurăm pe două limbi că başbuzicii fosăiau încetişor în compania lui moş Ene, dezmăţul ne era permis, deci.

În ditamai borcanul era o amărâtă de varză și aia tăiată în două, astfel încât fiecare frunză era de mărimea buricului degetului mic.

Alea cât buricul degetului mare aveau matematic câte o gaură în mijloc aşa că am