Ziua cand Pepsi a disparut din lume

De Hestia Blackwood

Cand bautura numita Pepsi dispare brusc si fara avertisment de pe rafturile magazinelor, Milena si Sorana, studente in anul 1 la Litere decid sa plece in cautarea retetei ascunse. Li se alatura Lans, un student in anul 2 la Actorie care are propriul sau plan secret, si impreuna pleaca intr-o aventura pe corabia capitanului de pirati Ochi-de-Tarantula. Creaturi supranaturale pandesc din tufisuri, pericole apar la tot pasul, reteta nu este usor de gasit, iar cand locuitorii insulei o rapesc pe Sorana, Milena trebuie sa faca tot posibilul pentru a-si recupera prietena. Oare va reusi? Oare lumea se va mai bucura de Pepsi vreodata? Aceasta carte reprezinta o parodie. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare!

• Limbă: Română
• Editor: Hestia Blackwood
• Data lansării: 5 iul. 2014
• ISBN: 9781310057113

Hestia Blackwood

I am a 26-year-old author that discovered the pleasures of writing novels in 2012, during NaNoWriMo. I write what I like to read. For now, I stick to YA, romance and comedy/parody. I'm a cat person. I feed on literature and I hoard books.

Previzualizare carte

Bzzzt. Bzzzt. Bzzzt.

Ceasul meu deșteptător este, de fapt, mobilul meu. Mama mă tot toacă la cap că nu e sănatos să dormi cu un mobil lângă tine, dar serios vorbind, alarma de la mobil este foarte ușor de folosit iar ceasul deșteptător nu este nici pe departe atât de rezistent la căderea de pe noptieră precum cărămida mea de mobil, modelul Epoca de Piatră.

E ora 6.30 și eu am ore de la 8. Ce dezamăgire totală! Am crezut că măcar la facultate o să scap de orarul de coșmar cu care m-a obișnuit liceul, dar nu s-a întâmplat așa ceva. Patru zile pe săptămâna, alarma mă trezește cu cruzime la ora 6.30, iar eu vrând-nevrând sar din pat.

Nu am încercat niciodată să lenevesc încă câteva minute. Mi-e teamă că aș adormi la loc, și nu e o idee bună să întârzii la seminar, pentru că asistentul o să pună ochii pe tine. În plus, trei întârzieri înseamnă o absență și trei absențe înseamnă că nu mai intri in examen.

Sunt o catastofă dimineața, dar jur că nu e vina mea.

Chiar dacă le-aș spune, nu m-ar crede nimeni. Ați avut vreodată impresia că pisica voastră vrea să vă asasineze?

Nu este doar o impresie.

Am o pisică neagră. O cheamă Năpasta. Să vă explic de ce? Pentru că este un dezastru ambulant. De când am luat-o, și era un ghemotoc mic de blană cu ochi mari și verzi, pisica asta a distrus tot ce a prins în cale. Avem nevoie de gheare ascuțite? Uite canapea nouă în sufragerie. Avem nevoie de blană stralucitoare? Mâncăm experimentul de la biologie al elevei care s-a străduit să crească niște plante afurisite (a se citi, niște minunate ierburi exotice), apoi vomităm prompt totul pe gresia din baie. Că ce-i trebuie ei să i se încheie media? Lasă că e interesantă și corijența. Avem nevoie de mâncare? Se folosește acel așa-numit cerșit agresiv. Întâi mergem și ne frecăm de picioarele ei. Nu merge? Miorlăim cu jale. Nu merge? Miorlăim mai tare cu jale în patru octave. Tot nu a mers? Roadem cablul de la mouse. De la alimentatorul laptop-ului. Și dacă nici așa nu merge, ne așezăm pe fața fetei sau îi crestăm jugulara noaptea în somn. Cu siguranță, acum fata ne va da de mâncare. Instinctul de supraviețuire al oamenilor o va face să cedeze înainte să ajungă să dezvolte vreo afecțiune psihiatrică. Aplicăm strategia de câteva ori și o dresăm ca pe câinele lui Pavlov.

Astăzi am reușit să fentez pisica. Ieri am tras o căzătură pe scări, dar azi am reușit să sar peste Năpastă.

Pisica asta este, însă, plină de resurse, așa că viitorul meu nu arată prea roz. Brrr.

Cumva, am ajuns în baie. Mă duc la oglindă și îmi privesc ochii împăienjăniți de somn. De ce am stat eu azi noapte la laptop până la două? Nu e ca și cum serialul ăla ar fi plecat în altă parte! E online și acolo rămâne. Dar deh, știți voi cum se spune? Hai să văd și eu un episod, dar mamă ce sfârșit abrupt și lipsit de explicații are, hai să mai bag o jumătate din următorul episod sau un episod întreg.... și sfârșești prin a vedea vreo 7 episoade până la sfârșitul sezonului, după care te uiți pe geam, și – surpriză! Răsare soarele!

Așa sunt și eu. Sunt o consumatoare, pardon o gurmandă de seriale și de cărți. De aia am și dat la Litere – nu e minunat să faci ceea ce îți place? Eu de plăcere merg la facultatea asta; mă rog, în majoritatea timpului. Dar adevărul este ca nu aș putea să mă trezesc cu adevărat dimineața dacă nu aș avea o anumită chestie numită – dun, dun, dun – nu cafea!

Fraților, habar nu am cum suportați voi cafeaua. E atât de amară! Dar voi arătați atât de cool când o sorbiți cu eleganță din cești! Eu beau numai ceai din cești. E bun ceaiul. Poți să îți alegi ce arome vrei, cât zahăr vrei, pe când cu cafeaua, aia este. Boabe de cafea amare.

(Da, știu că există varianta latte și așa mai departe, dar eu rămân fermă pe poziția mea).

Pentru mine, licoarea neagră magică vine gata preparată, în sticle îmbuteliate și strânse în baxuri, și se numește simplu Pepsi, sau Pepsi-Cola, ca să fiu corectă.

De la susurul bulelor care te întâmpină când deșurubezi capacul, până la zgomotul tipic făcut de băutură când izbește pereții paharului în cădere liberă și până la gustul minunat, dulce-energic, Pepsi este cea mai minunată creație a omului modern, după walkman.

Aș putea spune că mai am câteva picături de sânge în Pepsi-ul meu, și cu asta v-am lămurit cam în ce cantități consum minunata licoare.

Știu că nu este sănătos. Să fim serioși, mai citesc articole din ziare și de pe forumuri de sănătate pe lângă minunatele mele romane, dar nu cred că aș putea să renunț la Pepsi. Pe lângă cafeina care mă trezește dimineața, o astfel de băutură dulce, al cărei dioxid de carbon maschează totuși cantitatea de îndulcitor mă menține veselă, optimistă și de ce nu, dulce!

Sper ca Pepsi să rămână pe piață multă vreme. Nu știu ce aș face dacă cineva ar decide, vreodată, să oprească brusc producția.

A, da, vorbeam despre Pepsi. Mi-am luat un mic dejun mai degrabă simbolic, dar totuși ceva cât să pot bea Pepsi după, și încep să îmi torn în pahar. Simt deja cum încep să mă trezesc numai de la sunetul umplerii paharului, când dezastrul ăla cu coadă vine și se izbește în sticla mea de doi litri, iar sticla îmi cade din mâini. Cu reflexe de ninja antrenat de Bruce Lee, o prind cumva înainte să se verse tot conținutul pe jos și îi pun repede capacul. Ce pisică nesuferită! Să mă ataci într-un asemenea moment ca să îmi verși Pepsi-ul este deja o lovitură sub centură!

Filmele artistice spun că răzbunarea se servește cel mai bine rece. Adică, cu apă rece. Apă proaspătă de la robinet, băgată în micul container al pistolului cu apă al fratelui meu mai mic. Se „împușcă" pisica din toate direcțiile și în toate pozițiile pe care o prindem (inclusiv preferata mea, când se linge pe burtică cu o labă posterioară ridicată dreaptă în unghi obtuz: balerina spălătoreasă). Diseară, când se întoarce mama acasă, eu o să mă fac că i-am dat drumul prin curte și ea o să se facă că plouă, literlamente desigur.

Pisi s-a retras în camera părinților ca să se spele (de apă), iar eu îmi continui rutina de dimineață fluierând „We are the Champions" cu o față de psihopată. Parcă ziceam ceva mai sus de psihiatrie? Nu, oameni buni, nu vă speriați. Este perfect normal să pornești un război împotriva pisicii tale.

Iar eu sunt o studentă de anul 1 perfect normală, scăpată cu bine și cu mult Pepsi din sesiune. Ceea ce mi se pare ciudat este că în timpul sesiunii apetitul meu s-a schimbat radical. Nici nu mă mai tentau pizza sau fast food; stomacul meu accepta numai brânză cu roșii și, evident, Pepsi. Nu știu de unde a apărut această combinație, dar a mers fără să îmi perturbe prea tare digestia.

Iarna nu a prea fost sezon de roșii, dar părinții s-au conformat ca la gravide când am început să refuz mâncarea gătită. Chiar nu încercam să îi dovedesc ceva mamei sau să mă opun ei, totuși am o vârstă acum; pur și simplu s-a întâmplat. Mirosul mâncării gătite îmi provoca o stare de tensiune până la greață.

Simt cum mă privește de sub pat pisica. Vă jur, chiar am început să simt intențiile pisicii. Fratele meu e cam naiv; degeaba încerc să îi explic că doar pentru că el nu este paranoic nu înseamnă că Năpasta nu ne-a pus gând rau la toți, dar Mircea clatină din cap și mormăie dacă mi-am luat pastilele. Ce pastile? Nu am nicio pastilă. Ăstuia îi place să își bată joc de mine.

Urlu la el. Ce dacă este fratele meu? Trebuie să înțeleagă că această pisică este în stare să îi cresteze încheietura mâinii în somn și dimineața când o să îl vadă mama o să îl ducă la balamuc să îl interneze pentru tentativă de sinucidere.

Mircea rămâne neclintit pe poziție.

- Nu știu ce ai fumat, soro, dar pare distractiv, așa că dă-mi și mie.

Rulez un ziar și îi dau in cap cu sulul. Mircea râde și mai tare.

Fratele meu este o cauză pierdută. Dar o să vadă el într-o zi, și atunci o să își dea seama ce soră drăguță și bine intenționată am fost și că ar fi trebuit să mă creadă.

Între timp, pisica s-a regrupat iar Mircea doarme. Ăsta este privilegiul celor care au ore după-amiază. Nostalgic. Oare așa se simțeau și părinții mei care trebuiau să se trezească devreme în timp ce eu puteam dormi tacticos până la 9 și mă trezeam în acorduri de dedicații muzicale la radio?

Trec pe lângă ușa întredeschisă a lui Mircea și mă strâmb la el. Eu ar trebui să fiu cea care se odihnește acum, nu el, fratele meu enervant de 13 ani care își petrece tot timpul liber jucând Counter Strike și Starcraft în rețea până la 12 noaptea, când se enervează și tata și îl trimite la culcare. Dar timpul e necruțător și doar Mircea și Năpasta mai au acest privilegiu.

Iar simt că sunt privită. Năpasta încă nu s-a dat bătută. Nici nu mă așteptam ca un adversar redutabil, de calibrul ei, să se dea bătut atât de ușor. De acum, trebuie să îmi apăr spatele neapărat. Nu știi niciodată de unde îți sare pisica în spinare și îți face niște zgârieturi lungi pe spate. Și adio ștrand! Mi-ar fi și rușine să mă duc acolo, să le arăt tranșeele de pe umerii mei și să le spun că sunt maltratată cu bestialitate de animala mea de pisică.

Cu o mână țin mobilul, pregătindu-mă să îl trec pe modul silențios, și cu cealaltă îmi trag în sus blugii, când Umbra Terifiantă îmi sare prin fața ochilor, și numai reflexele mele mă ajută să mă feresc la timp. Năpasta aterizează (cumva) în picioare după ce traiectoria greșită ajunge să o proiecteze în perete. Dar nu-i bai. Pisica rezistă. Enervată de încă o tentativă eșuată, pisica mă stuchește. Vaaaai, nu mai pot eu de înjurăturile ei!

Deocamdată este 2 la 1 pentru mine, dar Năpasta mai are timp să egaleze scorul, așa cum face ea în fiecare dimineață. Iar dispare, iar eu, uitându-mă la ceas, decid că este timpul să ies din casă dacă nu vreau să întârzii.

Ies pe ușă și mă împiedic în ceva. Cad prompt cu mâinile în față ca să îmi protejez toracele și fața și mă rostogolesc până ajung pe spate. De sus, din capătul scărilor, doi ochi mari și verzi mă privesc cu un aer de nevinovăție.

După cum spuneam, animala egalează mereu scorul – dar de data asta a mers prea departe; e a doua oară când îmi pune piedică pe scări. E clar, îi este dor de un duș.

Nu e o problemă, pisi, am să îmi concentrez întreaga atenție și toată apa din cadă asupra ta, scumpo. Vai, ce o să-ți mai plaaaaacă!

Oftez și mă ridic de jos; împing pisica cu vârful piciorului în casă și încui ușa. Mă ustură podul palmelor și observ că m-am zgâriat. Nu curge sânge, din fericire, dar rana tot va trebui dezinfectată și o să mă usture multă vreme. Scorul este de 3 la 2 pentru pisică. Incredibil.

Îmi dau drumul la mp3 player și ies de pe aleea casei. Conceptul de walkman poate a fost o idee incredibilă la vremea lui, dar este mult mai bine să nu trebuiască să întorci casete, să le schimbi și să le derulezi mereu. Pe un .mp3 player să ai câte cântece dorești, la discreție, fără alte bătăi de cap. Trăiască tehnologia! Și sticla de Pepsi.

Merg la facultate 3 zile pe săptămână: luni, miercuri și joi.

Lunea este o zi mai încărcată, așa, ca să

Recenzii pentru Ziua cand Pepsi a disparut din lume

[MelissaMariaIba · Evaluare: 5 din 5 stele]

foarte frumoasa cartea, recomand sa o cititi