Teologia nimicului

De Dragos Alexandru Rizea

Cartea Teologia Nimicului este o carte de filosofie diletanta, compusa dintr-o serie de eseuri pe teme cunoscute religioase.
Teologia Nimicului prezinta o serie de idei ale unui exercitiu pe care omul e liber sa-l aleaga cu o singura conditie: sa-l practice cat poate el de bine. Ideea exercitiului inseamna ca nu exista bine sau rau, gresit sau corect, moral sau imoral, toate pot deveni un exercitiu bun, daca e practicat coerent intr-o anumita logica.
Teologia Nimicului nu este o carte anti-crestina, este o carte anti- un fel de crestinism.
Este o carte despre decadenta si despre lipsa de judecata logica a oamenilor in teologie si in societate.

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 2 dec. 2019
• ISBN: 9786068935829

Dragos Alexandru Rizea

Dragos Alexandru Rizea este liber cugetator.

Previzualizare carte

Copyright

COPYRIGHT 2019 Rizea Alexandru-Dragoș

COPYRIGHT 2019 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN 9786068935829

Publicat de Letras, Distribuit de www.letras.ro

și www.piatadecarte.net

Contact editura: [e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărții, folosiți-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte,

pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale,

folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii,

Numele Autorului, şi un link către această carte și Editura Letras.

Cuprins

Copyright

Introducere

Începutul

Principii suportabile

Misiunea lor

Falșii democrați

Tradiția oamenilor

A teologilor

Filosofii teologiei

Voința teologiei

Morala

Moralitatea

Dogmatica teologilor

Nihilismul teologiei

Părerea teologilor

Ce înțeleg oamenii…

Gânduri creștine

Postul de la post

Cântece bisericești

Sfinții

Ce înțeleg oamenii…part2

Revelația

Revelații obiective

Revelații subiective

Apocalipsa

Apocalipsa - metafora

Apocalipsa - întâmplarea

Judecata

Introducere în încheiere

Mulțumiri

Cărți de același autor

Introducere

Introducerea are un rost inevitabil, dacă te gândeai să treci peste. Ți se pare că vorbesc cu pereții, că n-ai mai auzit așa un truism și că era să treci peste la fel de inevitabil?

Nu! Vorbesc cu tine, iar acum înțelege rostul ăsta pueril! Și fii atent, fiindcă te privesc în ochi prin pagini și îmi dau repede seama că ai ațipit, o să vezi, veghează! Mai ales atunci când ai ajuns la o pagină la care îți pui o întrebare sau vrei un răspuns pe care le puteai găsi în rândul de mai sus. Nu ești deloc atent!

Dacă exersezi cititul îndeajuns o să ajungi să scrii pe pereți. Crede-mă! Nu mă crezi? Treaba ta, citește asta!

Scriu un exercițiu cu convingerea obiectivității mele. De aceea rog pe oricine care crede puțin în el, să îl așeze în propria convingere obiectivă. Adică nu să-l interpreteze, ci să-l înțeleagă. Subiectivism sumbru!

Ce poate spune un exercițiu obiectiv? Întotdeauna despre el câte ceva, de aceea nu căuta să ți-l însușești până nu îl vei înțelege destul. Apoi lasă-l! Fiindcă asta îți cere de fapt. Paradox..? Trebuie astfel să exersezi continuu. Dar tu știi deja, o să-ți vorbesc și despre puțina noastră cunoaștere în cele pe care ți le zici atât de des și multa ta ignoranță în a nu lua esența lor în seamă, dar tu știi deja!

Știu, sună destul ca un comercial stupid, doar că fraza e tăiată din două părți și poate ai citit-o de două ori pentru a reuși să ajungi la cuvintele astea. Știu că ești superficial, ești om!

Una din marile întrebări: cine nu e diletant în lume? Pe principiul ăla care zice: cu cât cunoști mai mult, cu atât realizezi că știi atât de puțin sau mai puțin ca înainte. Paradox..?

Te-ntrebi, te-ai întrebat vreodată cine sunt eu, cine ești tu? E greu să ți-o spun, dar îți spun despre mine doar că îmi place să râd mult. Și crezi că e greu s-o faci când vezi atâtea fețe false de profeți care ascund înapoia lor diletanți nepricepuți?

Lumea...

Ce tot încerc să-ți zic în introducerea asta nereușită e că totul poate fi redus la un relativ fără vreun sens care să poarte vreo caracteristică ce poate fi numită în termeni stabiliți, convențional, normală. Iar mie îmi place să îi spun exercițiu.

Nu înțelegi prea bine? Cum trebuie să fiu binevoitor în introducere, fiincă trebuie să-ți mulțumesc că ai deschis copertele astea, îți prezint imediat un exemplu. Există bine, rău, lumină, întuneric, explicate, definite prin ele însele sau prin lipsa uneia în înțelegerea celeilalte, dar acestea sunt simple definiții. Existența lor e dată poate în realul înțeles, cel care face distincția între vorba, ca teorie, și faptă, ca înțeles complet. Așa că exemplul e simplu: un om poate fi bun, poate fi și rău, el și-o zice, necontând aici prin prisma cărei judecăți, prietenii i-o zic, lumea zice. Simplist spus, privește partea ipotetică a descrierii mele. Ce e de așteptat mai mult de atât e că și judecata supremă, religia, conștiința lui sănătoasă, îi spun despre el că e bun, că e și rău, câteodată, uneori...

Creștinismul îl numește păcătos, dar, în același timp, nu-i știrbește posibilitatea de a fi sfânt. Omul...

Nu ți se pare că e în căutarea exercițiului perfect? Nu discutam despre un exercițiu aici?

Îmi acord orice drept în cartea de față, mă simt și sunt creator și-mi acord orice șansă de a pune problema și dreptul exact cum vreau eu. Dreptul tău, firește, nu e știrbit, ți-o spun, e un exercițiu.

Iar ție ți-aș da dreptul de a citi cartea asta și de a încerca orice critică și orice contrazicere cu mine!

Da, ai dreptate! Asta nu-i o introducere, e o neintroducere! Dar dacă te întrebi unde e adevărata introducere, o s-o găsești, e mai încolo, e peste tot!

Începutul

E bine să fie spus că totul a fost făcut din nimic? Creștinii o spun. Fizicienii aproape o spun. După o logică a compensației, pe care eu mă voi baza, poate fi spus, și oamenii iau aminte de asta, dar fără s-o facă cu adevărat, că totul fiind nimic, dacă va fi existat totuși ceva, cum de altfel există, cuvintele astea există într-o măsură, atunci pe direcția erodării firești a ceva ce există din nimicul amintit, adică orice existând măcinându-se, pierind puțin, se întoarce în același locaș ontologic al nimicului. Oamenii spun: din țărână suntem și în țărână ne întoarcem! Cumva nu știe omul că a fost, că există, în nimic? N-o știe cu totul, deși și-o zice, orb om!

De la ce să-ncep?

Gândurile n-au început și n-au sfârșit. N-au. Iar începutul n-a început cu un prim gând? Gândul creator care a explodat în haos, apoi frânturi de gânduri care au strâns materia împrăștiată într-o formă pe care altă rațiune a numit-o