E posibil sa gresesc: Si alte învataturi din viata mea de calugar budist

De Björn Natthiko Lindeblad, Caroline Bankler și Navid Modiri

Bestseller The Sunday Times

La 26 de ani, Björn Natthiko Lindeblad a abandonat o carieră promițătoare, a renunțat la toate bunurile și i-a părăsit pe cei dragi, pentru a deveni călugăr budist. În această carte își împărtășește revelațiile obținute cu dificultate, referitoare la modul în care poți trăi o viață în care să fii mai prezent, precum și la cele mai importante lucruri în momentul în care se apropie sfârșitul vieții. Rezultatul este o ultimă lecție tulburător de frumoasă, puternică și stringentă despre cum putem trăi mai împăcați cu noi înșine, pentru a ajunge să acceptăm acea nesiguranță care este parte din tot ceea ce facem.
Ce anume ne ajută să ne gestionăm viața, pe măsură ce se desfășoară în fața ochilor noștri? Să trăim liberi, să rămânem smeriți și să găsim alinare în vremurile grele?
Nesiguranța și îndoiala sunt o parte naturală a vieții. Nu ne alegem gândurile. Nu controlăm forma pe care acestea o iau sau ceea ce ne vine în minte. Putem doar alege să le credem sau nu.
Aducând în viața noastră de zi cu zi o infuzie de iubire, grație divină și umor fin, această carte ne ajută pe toți să gestionăm mai bine realitățile vieții moderne.

• Limbă: Română
• Editor: Lifestyle Publishing
• Data lansării: 31 mar. 2023
• ISBN: 9786067893908

Previzualizare carte

Cuvânt înainte de Adyashanti

Să citești o carte bună este ca și cum ai porni într-o călătorie. Pășești în necunoscut și te lași îmbrățișat de toate impresiile și trăirile. E posibil să greșesc este o carte despre călătoria sufletească a unui om prin peisajele sale interioare neexplorate. Ea spune povestea călugărului budist Björn și a călătoriei sale spre pace, iubire și libertate. Însă, la fel ca în toate poveștile bune, aici se reflectă și ceva universal. Nu există nicio linie de sosire, nicio concluzie grandioasă, ci doar un suflet de om care se trezește brusc în libertatea sa interioară, într-un univers plin de sens și bucurie, și îl face pe cât de concret și real posibil în viața de zi cu zi.

Înțelepciunea nu înseamnă informații învățate temeinic, ci este ceva ce ne însușim prin experiențele de viață. Înțelepciunea adevărată prinde contur atunci când înfruntăm viața într-un mod conștient și lucid. Deseori, ea este rezultatul acelor eșecuri, acelor obstacole care ne deschid ochii și ne umplu de smerenie și iubire. Înțelepciunea nu plutește în înaltul cerului, printre nori, ci se ascunde în trăirile cotidiene de aici de jos, de pe pământ. E posibil să greșesc nu e doar un titlu de carte minunat, ci și o mostră de înțelepciune plină de compasiune. E acel tip de înțelepciune care ne poate schimba viața sau ne poate deschide inima pentru o stare de bine veșnică.

A trăi cu atitudinea că e posibil să greșesc este o premisă necesară pentru un spirit deschis și o inimă generoasă; deschide ușa către o înțelegere și mai cuprinzătoare, poate chiar către acea profunzime revelatoare pe care a atins-o Buddha odată cu trezirea sa. Este calea către iubire, solidaritate și înțelegere, precum și către soluțiile provocărilor imense în fața cărora se află umanitatea. E o cheie umilă către o ușă colosală. Iar acesta este doar unul dintre multele izvoare de înțelepciune pe care Björn ni le oferă în această carte, împărtășind cu noi ce a învățat pe drumul său de călugăr budist.

E nevoie de mult curaj și de multă sinceritate pentru a călători pe ceea ce eu numesc „calea inimii". Pe acea cale conturată de Buddha acum mai bine de 2 500 de ani. Deseori, ai sentimentul că rătăcești împiedicându-te prin întuneric, într-o vânătoare veșnică după crâmpeie de lumină care să-ți arate drumul înainte. Unele dintre aceste crâmpeie vin, în mod destul de misterios, dinăuntru — deseori, când te aștepți cel mai puțin să le vezi, sau când nici măcar nu te simți demn de ele. Altele vin în schimb din afară, sub forma unor experiențe de viață, a unor mentori și profesori care te ajută, sau a unor clipe când ai acces la o inteligență misterioasă care, în modul cel mai neașteptat, pare să întindă o mână a îndurării.

Cu toții simțim o dorință arzătoare de a trăi o viață în care să se regăsească mai multă libertate, solidaritate și autenticitate. Însă mulți fac tot posibilul să ignore acea dorință, pentru că poate fi o responsabilitate mare.

Conștiința noastră modernă are anumite lipsuri când vine vorba de a „traduce" ceea ce ne spune sufletul. Alții urmează neabătut vechile tradiții ale înțelepciunii, într-o încercare de a se reuni cu lumina interioară, de a trezi la viață adevărul etern care se odihnește în adâncul fiecărei inimi. Câțiva dintre acești aventurieri spirituali devin treptat punți între străbunii spirituali și căutătorii contemporani. Este convingerea mea că Björn, în felul său straniu de uman și sincer, este tocmai o asemenea punte. Și că E posibil să greșesc este chiar o carte dintre acelea care clădesc punți.

Ceea ce apreciez cu adevărat la această carte sunt sinceritatea și duioșia sa nepretențioase. Este plină de înțelegere și scoate în evidență profunde înțelepciuni spirituale, dar e tot timpul „cu picioarele pe pământ" și ancorată în viața noastră cotidiană. Am sentimentul că, uneori, cărțile pot purta în paginile lor un fel special de pace, pe care, într-un mod aproape senzorial, o putem întrevedea printre rânduri și care se trezește în noi când ne deschidem în fața unei mărturii extrem de sincere, cum este cea de față. Exact acest lucru mi s-a întâmplat când am citit dintr-o suflare E posibil să greșesc și am fost părtaș la cât de frumos îmbină Björn învățături și povești de viață.

Îți recomand să zăbovești asupra acestei cărți. Să o savurezi ca pe o zi caldă de vară sau o ceașcă de ceai. Și ai grijă la ceea ce poate trezi în tine: prezența tăcută și nemișcată care poate fi trecută cu vederea atât de ușor în vacarmul lumii noastre.

Mesajul discret al cărții nu este cine ar trebui să fii sau ceea ce poți deveni doar dacă urmezi „acești cinci pași către succes". În schimb, ea încearcă să-ți vorbească despre cine ești tu dincolo de persoana ta, dincolo de ceea ce îți imaginezi că ești sau că ar trebui să fii. E posibil să greșesc este o carte care se adresează prezenței tăcute din tine: cea care există acolo, în spatele gândurilor și imaginilor pe care le proiectează spiritul. Cartea e un memento — unul nespus de uman — despre cine privește prin ochii tăi și despre cum te poți hrăni din acea lumină, puțin mai mult în fiecare zi.

Fie ca toate făpturile să înflorească.

Adyashanti

Björn urmează învățăturile spirituale ale lui Adyashanti de peste douăzeci de ani. Adyashanti este american, iar tradiția budismului zen l-a învățat să aibă o înțelegere adâncă a ceea ce este greu de transmis. Discursul său este întotdeauna profund uman, umorul său este cald, se adresează tuturor și construiește punți mai degrabă decât ziduri între diferite tradiții și religii. Ne invită să ne oprim și să învățăm să recunoaștem în noi ceea ce e adevărat, durabil și pe deplin eliberator.

PROLOG

Superputerea mea

După ce am lăsat în urmă viața de călugăr și m-am întors în Suedia, am fost intervievat de un ziar. Voiau să știe mai multe despre alegerile cam ciudate pe care le făcusem în viață. De ce ar vrea un economist de succes să doneze tot ce deține, să se radă în cap și să se mute în junglă cu o gașcă de străini? La un moment dat, în timpul discuției noastre, jurnalistul a pus întrebarea de o mie de puncte:

— Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat în cei șaptesprezece ani în care ați fost călugăr budist și ați trăit în pădure?

Întrebarea m-a neliniștit și m-a tulburat. Trebuia să răspund ceva destul de repede, însă n-am vrut ca tocmai aici să trișez sau să dau un răspuns de mântuială.

Jurnalistul din fața mea nu era o persoană cu preocupări spirituale vădite. Cu siguranță, fusese șocat să afle despre toate lucrurile de care mă privasem cât am fost călugăr. La urma urmelor, trăisem fără bani, fără sex sau masturbare, fără televizor sau romane, fără alcool, fără familie, fără concedii, fără serile plăcute de vineri alături de cei dragi, fără confort, fără să aleg ce și când o să mănânc.

Timp de șaptesprezece ani.

De bunăvoie.

Și ce-am primit în schimb?

Era esențial pentru mine să fiu sincer. Voiam ca răspunsul să fie pe deplin adevărat. Așa că am lăsat intuiția să acționeze și curând, dintr-un loc liniștit din adâncul meu, s-au ridicat la suprafață următoarele cuvinte:

Ceea ce prețuiesc cel mai mult din cei șaptesprezece ani de exercițiu spiritual cu normă întreagă e că nu mai cred tot ce gândesc.

Aceasta este superputerea mea.

Însă cu adevărat minunat este faptul că aceasta este superputerea tuturor. Și a ta. Să sperăm că te pot îndruma să o regăsești, în cazul în care ai pierdut-o.

E un privilegiu uriaș că am avut atât de des șansa să împărtășesc cu alții ceea ce am învățat în anii în care m-am străduit neîncetat să evoluez pe plan spiritual și personal. Am simțit întotdeauna această șansă ca pe una profund semnificativă. Am primit incredibil de multe lucruri care m-au ajutat, care mi-au făcut viața mai ușor de trăit, mulțumită cărora a fost mai simplu să fiu eu. Dacă am noroc, atunci vei găsi în această carte ceva care să-ți fie de folos și ție. Câteva dintre învățămintele pe care le-am dobândit au fost vitale la propriu pentru mine. Mai ales în ultimii doi ani, când, mai devreme decât mi-aș fi dorit, am ajuns în anticamera morții. Poate că aici se termină. Dar poate că aici și începe.

CAPITOLUL UNU

Conștientizare

Am opt ani. Ca de obicei, mă trezesc înaintea tuturor. Mă plimb agale prin casa bunicilor paterni, pe o insulă de la marginea orașului Karlskrona, în sud-estul Suediei, și aștept ca frățiorul meu, Nils, să se trezească. Mă opresc în fața ferestrei de la bucătărie. Deodată, murmurul interior amuțește.

Totul e nemișcat. Prăjitorul de pâine cromat de pe pervaz e atât de frumos, încât îmi taie răsuflarea. Timpul se oprește în loc. Fiecare obiect capătă o lucire aparte. Câteva ghemotoace de nori zâmbesc de pe cerul albastru al dimineții. Mesteacănul din fața ferestrei își leagănă frunzele scânteietoare. Oriunde îmi îndrept privirea, sunt întâmpinat de frumusețe.

La momentul acela nu cred să fi îmbrăcat în cuvinte ceea ce trăiam, dar încerc să o fac acum. Mă simțeam de parcă totul șoptea: „Bine-ai venit acasă". Pentru prima oară, mă simțeam cu adevărat acasă pe această planetă. Eram aici și acum, fără să am nici măcar un gând. Pe urmă au venit lacrimile, însoțite de căldura din piept, pe care astăzi aș numi-o recunoștință. Urmată de speranța că acest moment va dura veșnic, sau măcar foarte, foarte mult. Sigur că n-a fost așa. Însă n-am uitat niciodată acea dimineață.

Niciodată nu m-am simțit pe de-a întregul confortabil cu termenul mindfulness. Nu-mi simt spiritul full atunci când sunt prezent pe deplin. Ci mai mult ca pe o încăpere goală, mare și primitoare, cu spațiu suficient pentru tot. L-aș traduce prin „prezență conștientă. Pare că, dimpotrivă, trebuie să faci un efort și nu să te relaxezi. De aceea, mai potrivit mi se pare să-i spunem „conștientizare.

Noi devenim conștienți, suntem conștienți, rămânem conștienți. Aceasta a fost conștientizarea care a înflorit atunci, dis-de-dimineață, în Karlskrona, în fața prăjitorului de pâine. E ca și cum te-ai lăsa pe ceva moale. Gândurile, sentimentele, percepțiile corpului — totul poate fi exact așa cum e. Devenim puțin mai mari atunci. Remarcăm lucruri în noi și în jurul nostru, lucruri pe care nu le-am văzut până atunci. Simțim acel moment ca pe ceva intim. Ca pe un prieten invizibil care se află mereu de partea noastră.

Gradul de prezență ne influențează, evident, și în relația cu ceilalți. Știm cu toții cum e să petreci timp cu cineva care nu e prezent. Ai mereu senzația enervantă că lipsește ceva. Din experiența mea, pot spune că lucrul acesta se observă foarte clar de fiecare dată când mă întâlnesc cu copii mici. Ei sunt prea puțin impresionați de capacitatea ta analitică, însă simt fantastic de bine dacă ești sau nu prezent. Ei observă când te prefaci și când îți stă capul în altă parte. La fel fac și animalele. Dar atunci când suntem prezenți, când nu suntem complet hipnotizați până și de cel mai mic gând care ne trece prin minte, suntem o companie mult mai plăcută. Căpătăm încrederea celorlalți. Căpătăm atenția lor. Avem un cu totul alt contact cu lumea din jurul nostru. Cu siguranță știi deja acest lucru, poate că pare ceva banal. Și totuși, mulți dintre noi dau uitării acest aspect. Ne lăsăm atât de ușor furați de dorința de a fi inteligenți și de a face o impresie bună, încât uităm cât de benefică este sinceritatea.

CAPITOLUL 2

Prosper, dar neîmplinit

Am terminat liceul cu note bune și am putut alege destul de liber specializarea pe mai departe, însă nu aveam niciun plan clar pentru viitorul meu. Cu o atitudine destul de relaxată, m-am înscris la diferite specializări. Pe urmă, întâmplarea a făcut să mă aflu la Stockholm în august, în perioada examenelor de admitere la Academia de Studii Economice de acolo. Tata urmase același parcurs: finanțe, economie și companii mari. Așa că am dat examenele. A fost o zi plină cu tot felul de probe solicitante. Le-am trecut cu bine și, două luni mai târziu, am primit vestea că fusesem admis. Dat fiind că nu mă îndreptam într-o direcție sau alta, m-am gândit că n-am nimic de pierdut dacă mă apuc de facultate. Economia e întotdeauna bună, deschide multe uși. Cel puțin așa mi s-a spus. Dar adevăratul motiv pentru care am început studiile acolo a fost probabil că tata s-a arătat foarte mândru când am fost admis.

În primăvara lui 1985 mi-am luat licența la Academia de Studii Economice. Aveam douăzeci și trei de ani. Piața muncii din Suedia explodase pe vremea aceea. Angajatorii ne recrutau de pe băncile universității, deja dinainte de a ne lua licența. Într-o seară însorită de mai, luam cina cu un bancher mai în vârstă la un restaurant de fițe de pe Strandvägen, în centrul Stockholmului. Eram totodată intervievat pentru un potențial job. Am făcut tot ce-am știut mai bine pentru a părea inteligent în timp ce mâncam, ceea ce întotdeauna a fost o provocare pentru mine. Când am terminat cu cina și interviul, am dat mâna, iar bancherul a spus:

— Da, cel mai probabil te vom chema și la alte interviuri, la sediul nostru central din Londra. Dar pot să-ți dau un mic pont?

— Sigur că da.

— Când o să vii la Londra pentru interviuri suplimentare cu colegii mei, încearcă să pari puțin mai interesat de