Si Totusi, Eu Cred

De Evangelos Poulios

Lumea intotdeauna s-a aflat intr-o permanenta schimbare si mereu va fi asa.
Unii oameni au trait in epoca descoperirii focului, iar altii au trait in cea in care s-a descoperit roata. Insa, nimeni nu a reusit sa prevada evolutia lucrurilor si unde au condus aceste descoperiri: flacara care arde intr-o centrala ce incalzeste o intreaga cladire sau cea care propulseaza un avion, ori roata care pune in miscare un tren sau o masina.

Cam asta se intampla si cu noi, in prezent.
Ne este dificil sa realizam schimbarile ce urmeaza si care vor marca epoca noastra.

Explicatia simpla este aceea ca nu avem timp. Iar asta este un lucru absolut normal, tinand cont de faptul ca un an calendaristic din acele vremuri corespunde cu o zi din prezent.

Asadar, cum va simtiti stiind ca ati trait 1.000 de ani?

• Limbă: Română
• Editor: Evangelos Poulios
• Data lansării: 17 mai 2022
• ISBN: 9786060716693

Evangelos Poulios

S-a nascut in Serres. Este absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Nicolae Titulescu (Craiova, Romania), detine titlul de Doctor obtinut la aceeasi Universitate si, totodata, este si autorul cartilor „Fundamentele Civile ale contractelor comerciale de intermediere in dreptul roman si in dreptul elen” si „Pe caile gandirii”.A participat in calitate de expert juridic la derularea mai multor proiecte comunitare in Europa de Est si Asia (PHARE, INOGATE, TRACECA, etc.).Este Membru in Consiliul de Administratie al Societatii B&F Group (BSB & Lynne). De asemenea, este vicepresedintele Bank of Central Macedonia si al Societatii EUROCONSULTANTS S.A.In prezent, traieste si isi desfasoara activitatea atat in Grecia, cat si in strainatate.

Previzualizare carte

Și totuși, eu cred

logotip1

Copyright

Și totuși, eu cred

COPYRIGHT 2022 EVANGELOS POULIOS

COPYRIGHT 2022 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-669-3

Design ediţie, colaj de copertă: Christina Lykopoulou

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii ȘI TOTUȘI, EU CRED, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Și totuși, eu cred

Copyright

Introducere

Obiectivul

Evoluţie

Evoluţie în toate

Ghemul se deșiră

Împărţirea plăcintei

Europa

Globalizarea – după câţiva ani

Energia

Cunoaștere-educaţie

Ţarcul

1+1

Epilog

Note

Experienţa este cel mai dur profesor.

Întâi îţi dă testul, apoi îţi predă lecţia.

ΟSCAR WILDE

Introducere

AM ÎNCEPUT SĂ SCRIU ACEASTĂ CARTE în urmă cu exact doi ani și adevărul este că aș fi preferat să nu o termin niciodată.

Am avut nevoie doar de trei-patru luni pentru a termina de scris cartea mea anterioară, Pe căile gândirii. A fost efectul căderii Lehman Brothers, având consecinţele cunoscute la nivel mondial asupra afacerilor, care au provocat un șoc la nivelul întregii planete. Unul dintre rezultate a fost și sistarea activităţilor mele profesionale, având astfel mai mult timp la dispoziţie pentru a-l dedica scrisului. Când am terminat cartea, mi-am dorit să nu mai am parte niciodată de timp liber într-o asemenea manieră. Și această dorinţă a mea a durat aproximativ zece ani, zece ani despre care îndrăznesc să spun că au fost productivi.

Această carte nu aș fi terminat-o niciodată dacă nu ar fi apărut următoarea mare problemă, care m-a făcut, din nou, să-mi dedic timp scrisului din cel alocat muncii. O problemă neașteptată: prea-cunoscutul COVID-19. De fapt, cartea era scrisă deja într-un procent de 90% înainte de declanșarea pandemiei, dar dacă nu ar fi existat acele zile, din prima carantină, în care a intrat toată ţara, nu aș fi terminat-o niciodată.

Întotdeauna ziceam „ce aș vrea să am zile ocupate, astfel încât să nu mai am niciodată timp de scris", cu toate că, în sinea mea, îmi doream să creez din nou, să am acele senzaţii puternice pe care le simte cineva atunci când scrie o carte.

În același timp, am simţit nevoia de a împărtăși cu cei care îmi vor citi cartea tot ceea ce simţeam în acele zile de carantină. Un sentiment ciudat îmi inundase sufletul. Eram total relaxat, fără să resimt vinovăţiile pe care eventual le-aș fi avut dacă această inerţie s-ar fi datorat alegerilor proprii.

Nu mă simţeam contraproductiv, dintr-un singur motiv: nimeni nu muncea. Știam că ceasul a stat în loc pentru toţi. Astfel, nu eram copleșit de sentimentul că am rămas în urmă, în timp ce toţi ceilalţi continuau să fie activi. În altă situaţie nu aș fi fost atât de relaxat, chiar dacă m-aș fi aflat în vacanţă. Aș fi fost stresat, m-aș fi gândit că eu am apăsat pe frână, în timp ce alţii accelerează. Dar în perioada carantinei era ca și cum timpul s-a oprit pentru toţi. Având aceste gânduri, am scăpat, chiar și temporar, de ambiţiile mele și de orice vinovăţii sau remușcări pe care le-aș fi avut dacă afacerile mele ar fi rămas în urmă, din cauza mea. Astfel, simţindu-mă liber și liniștit spiritual și sufletește, am început să-mi aștern gândurile pe hârtie.

Totuși, nu se întâmplă la fel cu toate lucrurile din viaţa noastră de zi cu zi? De la cele mai mici până la cele mai mari? Dacă fiecare dintre noi ar reuși să scape de egoismul nestăvilit și de dorinţele și ambiţiile inutile, de nevoia de a-i întrece pe alţii, atunci sigur am trăi o viaţă mai liniștită și mai relaxată.

Consider că introducerea unei cărţi nu trebuie să obosească cititorul și, din acest motiv, închei aici șirul gândurilor mele, pentru a porni împreună într-o nouă călătorie.

Obiectivul

SCOPUL NOSTRU, al tuturor, fie el conștient sau inconștient, este să trăim o viaţă plină, cu cât mai multe momente de fericire. Însă, pentru a ne atinge acest obiectiv, ar trebui să ne dezvoltăm niște abilităţi care privesc lumea noastră interioară, abilităţi care ne ajută să reacţionăm corect la influenţele pe care le creează realitatea din jurul nostru în fiecare zi.

Să ne întrebăm și să medităm puţin la întrebările de mai jos:

Este posibil vreodată să te simţi fericit atunci când dragostea lipsește din viaţa ta? Sau când, dintr-un anumit motiv, simţi că nu ești deștept? Sau când crezi că ești incapabil și „prea neînsemnat" pentru a-ţi putea îndeplini dorinţele? Sau când ești cu nasul pe sus, iar modestia este un cuvânt necunoscut pentru tine? Sau când intri în panică din cauza progreselor uimitoare ale tehnologiei care ne schimbă în mod constant viaţa de zi cu zi?

Dacă unele dintre ele atârnă greu pe umerii tăi, cum este posibil să ţii pasul cu o eră nouă și solicitantă și să experimentezi fericirea?

„Un laș este incapabil să arate dragoste. Aceasta este apanajul celor curajoși."

MAHATMA GHANDI

Consider că nu există fericire mai mare decât sentimentele care te întregesc atunci când oferi iubire. Este frumos, desigur, și toţi simţim nevoia să primim iubire, dar când o oferim, sentimentul este diferit. Când faci un cadou și îl vezi pe celălalt că se bucură, atunci fericirea ta este multiplă, pentru că acesta este principiul de bază al iubirii!

Cu cât dai mai mult, cu atât primești mai mult. Ah, acest sentiment de dragoste! Este atât de intens, încât te întregește, îţi oferă liniște deplină, putere și frumuseţe.

Aș spune că iubirea pe care o avem în interiorul nostru seamănă cu un ulcior plin cu apa iubirii. Dacă nu îl golim, împărţind iubirea în paharele altora, atunci apa iubirii din interiorul nostru va stagna, va mirosi și nu va face bine nimănui, nici nouă înșine, care o vom purta în interior, și nici altcuiva. Și acest lucru este de necontestat.

Cu cât oferi mai multă iubire, cu atât primești mai multă. Nu neapărat de acolo, de unde ai oferit-o. Poate proveni din altă parte și, în special, în momentele în care vei avea nevoie de ea. În același timp, o primești și de la tine însuţi, aspect foarte important pentru tine din moment ce îţi oferă liniște deplină și bunăstare sufletească, activând fiecare celulă a fiinţei tale. De aceea, cred că, dacă vrem nu numai să trăim, ci și să ne sporim momentele de fericire, trebuie să învăţăm să ne oferim iubirea și să o transmitem mai departe.

Pe lângă importanţa conceptului de iubire, cred că ar trebui să fim preocupaţi și de conceptul de mit al inteligenţei.

„Când doi oameni se ceartă e întotdeauna vina celui mai deștept."

JOHANN WOLFGANG VON GOETHE

Conceptul de inteligenţă, atât pentru cei care cred că dispun de ea, cât și pentru cei care o definesc în vreun fel pentru alţii, este unul relativ. Cineva poate fi considerat deștept de unii pentru că dispune de bani, putere, carieră, avuţie sau pentru că are cuvintele la el, ori pentru că este întotdeauna vesel și optimist sau trăiește în natură, pentru că asta iubește să facă, ori pentru că este viclean. Alţii îl pot considera deștept pe cel cu o gândire matematică superioară sau pe acela care are prestigiu și relaţii.

Într-un final, poate cel cu adevărat deștept este acela care nu încearcă să demonstreze că este deștept, cel căruia probabil nu îi putem percepe niciodată inteligenţa, cel care dispune de liniște sufletească fără să aibă nevoie de confirmare din partea celorlalţi sau de acceptare din partea reţelelor sociale.

Pentru mine, inteligent este acela care nu se ceartă, cel care atunci când nu este de acord știe să gestioneze neînţelegerea, cel care se ceartă în așa fel încât, după ce și-a exprimat sentimentele negative, să nu aibă resentimente și, simultan, găsește mereu soluţii. Însă nu soluţii prin manipulare, ci prin cooperare, prin care interlocutorul său îi poate înţelege adevăratele intenţii. Această atitudine îl determină să dea tot ce-i mai bun din el lui însuși și semenilor lui. De altfel, de aceea observăm că, cu cât cineva este mai important, cu atât este mai umil. Totodată, în smerenie găsești în cele din urmă adevărata frumuseţe.

Noţiunea de smerenie m-a determinat să mă întreb îndelung cu privire la aceasta și apoi întrebarea s-a transformat într-o nevoie de investigare și de căutare a unui răspuns. Am fost impresionat de modul în care un călugăr, un părinte spiritual, poate să asculte sufletul, viaţa unei alte persoane, poate să simtă, să aline durerea, să ofere soluţii și să îi însufleţească, atunci când este necesar, pe semenii săi, simplu și fără efort, prin liniștea din priviri și printr-o smerenie nemaivăzută.

Mă refer, desigur, la oamenii cu adevărat spirituali și nu la așa-numiţii, care, din păcate, există întotdeauna, în toate profesiile și în toate funcţiile. Consider, așadar, că tot ceea