Descoperiți milioane de cărți electronice, cărți audio și multe altele cu o perioadă de probă gratuită

Doar $11.99/lună după perioada de probă. Puteți anula oricând.

Rețeta Fericirii
Rețeta Fericirii
Rețeta Fericirii
Cărți electronice58 pagini44 minute

Rețeta Fericirii

Evaluare: 0 din 5 stele

()

Citiți previzualizarea

Informații despre cartea electronică

Obișnuiesc a spune că viața ne este ca și o carte cu file albe. Noi suntem cei ce o scriem, pe măsură ce ne trăim fiecare zi, cu bune și cu rele, cu tristețe și cu bucurie, cu râs și cu plâns. Din ceea ce noi am trăit ieri, putem învăța azi și astfel să avem un mâine mai frumos. Putem învăța și din exemplele sau experiențele trăite de cei din jurul nostru, dacă vrem să facem acest lucru. Învățăm cu toții, unii de la alții, pentru că nimeni nu s-a născut gata învățat.
Cartea prezentă oferă cititorilor o rețetă a fericirii prin învățături pe care eu una le-am desprins prin prisma trăirilor și a experiențelor mele. Însă, acest lucru nu înseamnă că eu impun cuiva cum să își trăiască viața, și nici cartea nu intenționează așa ceva. Am adunat la un loc câteva lucruri, mai exact cinci lucruri pe care le-am numit "ingrediente cunoscute" deoarece cu toții le găsim în viața noastră. Le-am considerat că sunt valoroase pentru că aplicându-le în viața mea de fiecare zi, adicăt folosindu-mă de ele, pot fi fericită în fiecare zi.
Cartea nu se vrea a fi ghid și nici nu susțin că prin rândurile mele dețin un adevăr absolut. Fiecare om își are propriul adevăr. Respectând și urmând propriul meu adevăr, am așternut rândurile acestei cărți, în ideea că cei ce vor găsi similarități sau al căror adevăr rezonează cu adevărul meu, poate vor găsi ceva folositor pentru ei dincolo de rândurile cărții și astfel își scriu mai ușor propria "rețetă a fericirii".

LimbăRomână
Data lansării19 ian. 2023
ISBN9798215999592
Rețeta Fericirii
Autor

Manuela Timofte

Manuela was born in a small town in Transilvania, Romania and brought up under Communism. Her childhood dream was to become a classroom teacher. Therefore, her dream was alive for over twenty years, teaching 1- 4 grade classes.Later, she gained a BA in English and another one in Psychology from Spiru Haret University, Romania. In her 40s, she received MRes in Developmental Psychology from Oxford Brookes University.She worked with both children and adults with special needs. She also volunteered with the Marie Curie shop in the Uk, mentored Muslim children in Oxford and helped children with Autism in Hunedoara, Romania as a volunteer Psychologist.Manuela currently writes non-fiction books, books for children and likes spending time in her garden.

Legat de Rețeta Fericirii

Cărți electronice asociate

Autodezvoltare pentru dvs.

Vedeți mai mult

Recenzii pentru Rețeta Fericirii

Evaluare: 0 din 5 stele
0 evaluări

0 evaluări0 recenzii

Ce părere aveți?

Apăsați pentru evaluare

Recenzia trebuie să aibă cel puțin 10 cuvinte

    Previzualizare carte

    Rețeta Fericirii - Manuela Timofte

    Rețeta Fericirii

    5

    Ingrediente cunoscute

    Rețeta Fericirii

    5

    Ingrediente cunoscute

    Manuela Timofte

    Editare și copertă: Manuela Timofte

    Publicat de Manuela Timofte

    Copyright © 2023 de Manuela Timofte

    All rights reserved. No part of this publication may be reproduced or transmitted in any form or by any means, electronic or mechanical, including photocopy, recording, or any information storage and retrieval system, without permission in writing from the copyright owner.

    Publicat in România

    Recunoștință

    Fiului meu pentru răbdare și suport;

    prietenelor mele de o viață, Mihaela și Florentina și tuturor prietenilor noi descoperiți pe drumul scrierii și publicării acestei cărți.

    Tuturor autorilor talentați și nepublicați, care așteaptă răbdători să fie descoperiți.

    Cu iubire și recunoștință,

    Manuela

    Introducere

    Ce este fericirea? Cum o poți găsi? Există rețete pentru ea?

    Sunt doar câteva întrebări pe care mi le-am pus de multe ori de-a lungul anilor.

    Răspunsurile pe care le-am găsit, vin din ceea ce am trăit eu până acum. Altfel spus, ele rprezintă adevărul meu. Pentru tine, cititorule, poate că nu va rezona cu adevărul tău. Tu poți alege să fii sau nu de acord cu adevărul meu.

    Și eu, ca mulți alții, am trăit câte un strop de fericire, dar am căutat fericirea absolută. Am crezut că am găsit-o ori de câte ori am obținut sau am reușit ceva. Adică, atunci când am obținut o slujbă nouă, o avansare, o mărire de salariu. Tot fericită spuneam că eram la momentul în care am reușit să am o casă sau un partener alături de mine. Dar după un timp, trăiam ideea că nu mai eram fericită. Căutam să obțin sau să găsesc altceva care să mă facă să mă simt fericită.

    Însă, atunci când nu obții acele lucruri pe care le dorești atunci când vrei tu, (re)devii unul dintre aceia care se consideră ca fiind nefericiți și ghinioniști.

    Pentru acea nefericire sau ghinion, îți blamezi partenerul/ partenera, familia, prietenii, oamenii din jur. Îi blamezi că stau în calea fericirii tale.

    Părinții își blamează copiii pentru că nu le oferă fericirea ce o așteptau de la ei. Copiii își blamează părinții că nu i-au crescut să știe cum să fie fericiți. Blamăm tot și pe toți pe care putem. Blamând, încercăm într-un fel să ne dăm afară frustrările. Dar aceste blamări schimbă starea ta dintr-una nefericită, într-una fericită? Îți este cineva dator cu a te face fericit?

    Din experiența mea, voi spune că răspunsul este nu pentru ambele întrebări de mai sus. Avem nevoie să ne găsim propria putere. Avem nevoie de a căuta în noi înșine ceea ce căutăm în alții. Doar așa vom ști că putem fi fericiți. Deși nu pare, totuși este atât de simplu. Asta pentru că există anumite lucruri pe care le avem cu toții, sau mai bine zis pe care le putem vedea

    Îți este utilă previzualizarea?
    Pagina 1 din 1