Acvariul Cu Amintiri

De Dumitru Cristian Mag

„Toate fecioarele marii au participat la experimentul lui Agral, de dragul stiintei si al unui nume. Nici nu-si mai amintea cat timp casa lui se transformase intr-un laborator alchimic al iubirii. Lucrarea i-ar fi fost usurata mult, constatand ca mireasma fiecarei femei se potrivea cu cea a florii pe care ea o indragea. Stiinta, insa, nu trebuia sa cunoasca indoielile si ispitele intamplarii, astfel ca, in glosarul ilustrat al lui Agral si-au gasit loc chipul si numele tuturor femeilor de pe insula.”

• Limbă: Română
• Editor: Dumitru Cristian Mag
• Data lansării: 21 dec. 2022
• ISBN: 9786060719663

Previzualizare carte

Copyright

Acvariul cu amintiri

COPYRIGHT 2022 Dumitru Cristian Mag

COPYRIGHT 2022 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN eBook ePUB 978-606-071-966-3

Ilustrație copertă: Paula Monica Georgescu

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărții, folosiți-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii: Acvariul cu amintiri, un link către această carte și Editura Letras.

Cuprins

Copyright

Acvariul cu amintiri

Acvariul cu amintiri

În vremea focului şi a amintirii, Agral mai lua în fiecare dimineaţă o infuzie din frunze de Ein, ce-i liniştea melancolia de după risipirea viselor. „Cel ce iubeşte cerul merită darurile pământului", îl alinta Arai şi îi ungea trupul cu ulei de Mar. Au intrat, apoi, în iazul din grădină, înconjurat de arbori în floare. Petale albe cădeau în apă şi li se lipeau de plete şi de umeri. Pe culmi îndepărtate, ceața mai ardea în lumina zorilor.

„Clipele sunt precum valurile: vin şi pleacă, dar aduc la ţărm aceeaşi apă a mării nesfârşite." Zilele se topeau în blândețea soarelui, iar Agral aştepta, cu răbdare, gândirea arzătoare să-i lămurească tulburarea. De când s-a aprins în ceaţă, Saar Tamu îl chema în tăcere. Agral a întocmit o hartă a cerului, cu numele şi aşezarea stelelor, dar nu a urcat niciodată muntele din vis să-şi vadă aievea, de pe culmi, lumea născută din mare, insula lui.

„Pentru a cunoaște toate, caută mai întâi să iubești totul", îi spunea cândva lui Amal. Bunăoară, femeile, fiicele mării. Animale divine imposibil de îmblânzit, şi-ar fi găsit locul printre fauna marină, opinau unii. Însă el s-a dumirit că, în lucrarea binecuvântată a naturii, locul lor era printre flori. Lucrul acesta are o raţiune simplă, însă nu tocmai accesibilă, pentru că prezenţa lor adesea tulbură simţurile. Îndeosebi în zilele toride, când părul le miroase a fân, ori în zori, când au gene umede şi îţi cântă în vis precum pasărea Neira, când ies aburi din trupul lor, în ploaie, precum din caii Geirun, sau în asfinţit, când aripa luminii li se ascunde în priviri şi îi cauţi pâlpâirea, până când înseşi stelele miros a femei îndrăgostite. Nimeni nu-şi mai amintea cum apăruseră pe insulă, dar toţi au simţit cum lumea s-a schimbat odată cu zâmbetul unei femei. Parfumul lor îmbietor îţi lua minţile în aşa măsură, încât nu e de mirare că oamenii le încurcau şi le chemau după bunul lor plac. Până când Agral le-a descoperit numele adevărat... El însuşi s-a minunat cât timp a trecut până să îşi dea seama că trupul fiecărei femei avea mireasma unei anumite flori din ierbarul care ilustra flora insulei. A le găsi floarea geamănă nu a fost o întreprindere uşoară, pentru că parfumul fiecărei femei era inefabil, în felul său şi doar când trupul le tremura în unire intimă şi li se umezeau ochii şi sufletul li se încălzea, atunci îşi revela esenţa.

Toate fecioarele mării au participat la experimentul lui Agral, de dragul ştiinţei şi al unui nume. Nici nu-şi mai amintea cât timp casa lui se transformase într-un laborator alchimic al iubirii. Lucrarea i-ar fi fost uşurată mult, constatând că mireasma fiecărei femei se potrivea cu cea a florii pe care ea o îndrăgea. Ştiinţa, însă, nu trebuia să cunoască îndoielile si ispitele întâmplării, astfel că, în glosarul ilustrat al lui Agral şi-au găsit loc chipul şi numele tuturor femeilor de pe insulă.

Multă vreme i s-a păstrat în vise şi nu se poate spune că i s-a şters vreodată din amintire parfumul florii de Arai. Doar ei nu-i putea desluşi mireasma, pentru că uita tocmai atunci, când n-ar fi trebuit, tot ce ştia despre flori, animale şi stele, despre vremea ploilor şi mersul lunii, despre semnele cereşti şi alcătuirea lumii de la început. Nimeni nu ştia că Arai însăşi i-a şoptit numele tainic. Din compasiune, credea ea, până a înţeles că îi dăruise lui Agral o bucurie ascunsă umil în suflet, precum perlele în străfundul mării. Ochii ei mari şi căprui clipeau umezi când Agral îşi plimba visător degetele peste pântecele suav, ocolind sânii mici cu vinişoare albăstrui, urmând calea claviculei, zâmbetul ei și zăbovind între buclele neascultătoare. „Parcă închipuie o hartă de aştri fugari, ori cărările Nairinilor printre ferigi." Altădată, Agral îi lua umerii goi în căuşul palmelor, iar Arai se simţea precum sâmburele ocrotit în coaja fructului de Saran, ce plesnea la atingerea ploii.

În acea dimineaţă, Agral îi săruta sânii jucăuşi şi se afunda în valea desfătării, ce ascunde izvorul dragostei. „Suntem nemuritori, pentru că iubim clipă de clipă."

Arai adora blândeţea lui Agral care te umplea ca o mireasmă bună. Într-un fel, se asemăna Nairinilor blajini şi curioşi, cărora fecioarele mării le dădeau din palmă fructe şi sâmburi. Însă acest animal agil, mai mult rotofei decât zvelt, pe care-l găseşti săltând ori gugurând are o înfăţişare mai degrabă amuzantă, în vreme ce Agral avea frumuseţea muntelui ce i se arăta în vedenii. Într-adevăr, părul avea culoarea argintie a frunzelor de Ein, arborele ce creştea din piatră şi se hrănea din ceţurile de pe culmi. Barba şi mustaţa erau de un alb curat şi moi precum blana cerbilor Almah, iar ochii verzi îi luminau chipul cu o linişte neobişnuită. Ochii ei zâmbeau mereu, iar ai lui arătau bunatatea celui care iubea întreaga lume. O putere mângâietoare izvora din firea lui tăcută şi adâncită în sine, iar Arai îi umplea liniștea sufletului cu cântecele din amurg și şoaptele de pe urmă.

În mijlocul grădinii, folosind cristal purificat prin meşteşugul alchimiei, până să rămână transparent, Agral închipuise un acvariu cu flori de Arminai. În vreme ce pârâul coborând din Cascada Neadormită îi împrospăta mereu apa, florile plutitoare din acvariu se legănau şi se roteau, răspândind o mireasmă ce provoca visarea. Susurul apei se îngemăna cu foşnetul arborilor Nimrah, ori cu zumzetul albinelor din jurul copacilor Eirin, ce înfloreau mereu pe rând. Nectarul florilor prelungi şi