Dincolo

De Mircea Dan And Viorica Hariton

De-a lungul timpului am citit multe carti, unele interzise, altele greu de gasit, majoritatea cu tematica legata de ceea ce insemnau, pe scurt, misterele vazute si nevazute ale acestei lumi. La un moment dat, tot parcurgand materialele si vazand ca unele dintre acestea necesitau mai mult timp de intelegere, ne-a incoltit in minte ideea sa structuram toate notitele adunate si cu cateva explicatii suplimentare sa scriem o carte.

Gandit si facut, si astfel s-a nascut cartea ,,Dincolo“, o carte minunata ce cuprinde teme pe care reprezentanti ai diverselor ramuri ale ocultismului – teozofiei, antropozofiei, doctrinei spiritiste si ezoterismului, crestin sau iudaic, oriental sau occidental, le-au prezentat deja in lucrarile lor.

Nu vom dori sa convingem pe nimeni ca este adevarat ceea ce am explicat in aceasta carte, deoarece fiecare om este liber sa creada ce doreste, conform puterii sale de intelegere, imaginatiei si logicii sale interioare.

Din punctul nostru de vedere, consideram ca importanta este modalitatea de a face mai usor de inteles diferitele notiuni intalnite, astfel incat ele sa constituie o structura solida de termeni, concepte si credinte pe care fiecare om si le va putea insusi sau cel putin verifica.

• Limbă: Română
• Editor: Mircea Dan And Viorica Hariton
• Data lansării: 11 mai 2022
• ISBN: 9786060715559

Mircea Dan And Viorica Hariton

Nascuta in Braila la 13 martie 1937, Viorica Gabriela Hariton a fost asistent universitar in perioada 1960-1990 la Facultatea de Limbi straine a Universitatii din Bucuresti – sectia Limba franceza.A publicat articole de civilizatie si literatura universala si comparata in ,,Analele Universitatii Bucuresti”, i-au trecut prin mana serii intregi de studenti, carora le-a deschis apetitul pentru cultura si civilizatia poporului francez.A fost preocupata inca din tinerete de ceea ce inseamna lumea de dincolo, acea lume nevazuta pentru majoritatea dintre noi. Fiind pasionata, a studiat profund, a analizat cu rabdare multe scrieri si marturii din domeniul spiritual-ocult si a citit foarte mult, chiar cu pretul scaderii in timp a vederii, iar dupa mai multi ani de cercetare, intreaga sa activitate s-a concretizat printr-un material bine sistematizat, din care o parte apare in cartea pe care a intitulat-o ,,Dincolo“.

Previzualizare carte

Copyright

Dincolo

COPYRIGHT 2021 MIRCEA DAN HARITON, VIORICA HARITON

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-555-9

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii DINCOLO, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Dincolo

Copyright

Cuvânt înainte

Capitolul 1. Viață după moarte

Capitolul 2. Doctrina Spiritistă – despre spirit

Capitolul 3. Doctrina Spiritistă – despre DESTIN

Capitolul 4. Doctrina Spiritistă - întruparea și destruparea spiritului

Capitolul 5. Kabbala

Capitolul 6. Câteva aspecte specifice ale Kabbalei

Capitolul 7. Teosofia și Antroposofia – aspecte generale

Capitolul 8. Cronica Akasha

Capitolul 9 . Despre originea spiritului

Capitolul 10. Planeta Pământ și omul în Antroposofie

Capitolul 11. Corpul eteric sau Dublul eteric și chakrele

Capitolul 12. Corpul astral, în viziunea Teosofiei (Arthur Powell)

Capitolul 13. Planul astral

Capitolul 14. Corpul mental

Capitolul 15. Planul mental

Capitolul 16. Corpul cauzal

Capitolul 17. Planul cauzal

Capitolul 18. Devakhanul

Capitolul 19. Reincarnarea și Karma în viziunea antroposofică

Capitolul 20. Reincarnarea şi Karma în viziunea teosofică

Capitolul 21. Reincarnarea şi Karma în Doctrina Spiritistă

Capitolul 22. Personalitatea și Eul

Capitolul 23. Entități umane și nonumane

Capitolul 24. Ierarhiile spirituale conform Antroposofiei

Capitolul 25. Elementalii și elementalii artificiali

Capitolul 26. Regnurile naturii, conform Doctrinei Spiritiste

Capitolul 27. Regnurile naturii, conform Antroposofiei și Teosofiei

Capitolul 28. Al patrulea avatar al planetei Pământ (Rudolf Steiner)

Capitolul 29. Citindu-l pe Deepak Chopra – spiritualitate și știință

Capitolul 30. Varia

Epilog. Conștiință și conștiență – o precizare necesară

Câteva date despre autorii citați

Bibliografie selectivă

Notă

Această lucrare este rodul unei munci de familie, Viorica Hariton și Mircea Dan-Hariton, cu ajutorul devotat al Gabrielei Dan-Hariton

Multe mulțumiri doamnei Carmen Nicolescu, pe care am cunoscut-o în timpurile străvechi catastrofale ale sfârșitului celui de-al treilea avatar. Regăsindu-ne în această viață, doamna Carmen Nicolescu a insistat să folosim tot materialul spiritualist pe care-l aveam și să alcătuim, din cele mai importante aspecte, materialul pentru această lucrare.

V.H.

Notă: o parte dintre ideile și informațiile cuprinse în această carte reprezintă punctul de vedere al autorilor care au drepturi depline asupra acestui manuscris.

Sursa: https://www.ancient-code.com/the-enigmatic-gate-of-the-sun-a-10-ton-ancient-structure-that-even- challenges-modern-history/

CUVÂNT ÎNAINTE

Prezenta lucrare este alcătuită din ideile și cunoștințele unor persoane cu chemare înnăscută pentru domeniul spiritual, având anumite daruri cu care au venit pe lume, cu ajutorul cărora au putut „vedea", simți și explora acest domeniu, bineînțeles, în limitele permise minții umane și atât cât poate ajuta limbajul uman. Finitul nu poate cuprinde Infinitul decât parțial și, chiar de l-ar putea cuprinde, nu avem cuvintele potrivite pentru a-l exprima.

Numele autorilor, precum și titlurile cărților în care și-au expus cunoștințele și experiențele personale alcătuiesc bibliografia de la sfârșitul acestei lucrări. Este vorba de reprezentanți ai diverselor ramuri ale ocultismului – Teosofie, Antroposofie, Doctrină Spiritistă și Ezoterism – fie el creștin sau iudaic, oriental sau occidental.

Autorii lucrării de față specifică faptul că nu au inserat nicio opinie personală; cele expuse sunt doar ideile autorilor indicați în bibliografie, însoțite, în mod firesc, de unele explicații și amănunte necesare unei bune înțelegeri prin clarificarea problemei respective.

Această lucrare nu se adresează publicului larg, ci doar acelor oameni interesați de domeniul suprasensibil, care și-au pus mereu tot felul de întrebări: dacă există sau nu o lume de Dincolo, dacă sufletul continuă să existe după moartea trupului sau dispare pur și simplu și, în acest caz, ce sens au: viața, cunoștințele acumulate, sentimentele și toate realizările; sau cum se poate explica faptul că un om trăiește până la 90 de ani, iar un copil moare la 10 ani de o boală necruțătoare etc.

Există răspunsuri, dar nu sunt ușor de înțeles fără un minimum de cunoștințe din domeniul spiritual. Fiecare om este liber să creadă sau nu. Dacă sunt deschiși și dornici să afle, oamenii vor crede acele lucruri care se potrivesc cu puterea lor de înțelegere, cu imaginația lor, cu logica lor interioară, dar cel ce pornește pe acest drum trebuie să se împace de la bun început cu ideea că nimic din credință nu poate fi demonstrat, dovedit.

Marile adevăruri au fost transmise oamenilor din timpuri străvechi prin revelații, mediumnitate, clarvedere. Oamenii care au avut aceste „talente" au fost numiți inițiați și au apărut în toate secolele, în diferite regiuni ale globului, acolo unde omenirea a ajuns la un anumit grad de înțelegere și a simțit nevoia să știe.

Din lucrările unor astfel de inițiați, de oameni cu har, am selecționat acele idei care ni s-au părut necesare pentru a da un răspuns întrebărilor amintite mai sus. La sfârșitul acestei lucrări, am adăugat o notă, cuprinzând câteva date personale ale autorilor citați în fișa bibliografică. Sunt exclusiv date ce au legătură cu preocupările și cu activitatea lor în domeniul suprasensibil.

În încheiere, este necesară o precizare. Așa cum am specificat deja, ideile expuse în capitole sunt exclusiv ale autorilor indicați.

Autorii prezentei lucrări își rezervă dreptul de a face legătura, la începutul fiecărui capitol, între acesta și ceea ce s-a spus anterior. De asemenea, își rezervă dreptul de a explica sau chiar de a defini anumiți termeni, atunci când autorul respectiv nu o face.

Capitolul 1. Viață după moarte

Titlul acestui prim capitol este, de fapt, titlul cărții scrise de Deepak Chopra, medic și filozof de origine hindusă. Câteva date despre el se găsesc în nota de la sfârșit. Aici vrem doar să subliniem faptul că, pe lângă un anume har cu care s-a născut, viziunea lui Chopra în domeniul spiritual reflectă contactul dintre ezoterismul oriental, respectiv concepția hindusă și religia creștină, precum și ocultismul occidental pe care le-a cunoscut în Statele Unite ale Americii.

Nu întâmplător am decis să începem cu lucrarea lui Deepak Chopra deoarece, într-un mod simplu, firesc, el notează în această carte o sumă de cunoștințe generale care îl pot satisface, într-o primă etapă, pe cititorul dornic să găsească răspunsuri la întrebările care îl frământă și îl neliniștesc, în legătură cu ceea ce se întâmplă după moartea trupului. Este o continuitate a ființei noastre care a trecut în alt plan? Este o dispariție totală, un neant? În aceste întrebări își are baza frica de moarte.

Pe de altă parte, acest minimum de cunoștințe expuse de Chopra în cartea sa este în măsură să stârnească dorința cititorului de a afla mai multe și mai aprofundat. Așadar, vom expune în continuare câteva idei de bază din cartea lui Deepak Chopra pe care le vom urmări tratate în Doctrina Spiritistă, în Teozofie și Antropozofie.

După ce corpul uman moare, corpul astral se desprinde de trupul fizic și intră în planul astral. Corpul astral al fiecărui om este o oglindă completă a corpului nostru fizic. În tradiția indiană, fiecărui corp fizic îi este desemnat un corp astral. Apar aici două noțiuni: corp astral și plan astral. Niciuna dintre aceste două noțiuni nu este explicată, dar ele se vor lămuri în continuare. Reținem, deocamdată, că există un plan astral, având o frecvență sau o vibrație specifică; vedem și ce este corpul astral. Odată cu corpul astral pleacă și sufletul. Acesta intră în planul astral, dar nu oriunde, ci în acea zona a planului astral a cărei frecvență vibratorie corespunde cu viața dusă în plan fizic. De aceea, în general, se vorbește despre „planuri astrale". Iată că aici, Chopra face legătura între corpul astral și planul astral, dar se deduce că există mai multe planuri astrale, ceea ce este perfect adevărat, după cum se va vedea în continuare, conform explicațiilor lui Arthur E. Powell, Rudolf Steiner și alții.

Planurile astrale sunt prima „oprire a sufletului. Acesta, lipsit de trup, începe să-și ducă la bun sfârșit experiența karmică, punând în balanță binele și răul, plăcerea și durerea experimentate în viața anterioară. Apare aici o altă noțiune: karma, experiențele karmice. Acest termen este explicat prin două-trei fraze, de exemplu, cuvântul „karma în sanscrită înseamnă acțiune sau, potrivit concepției indiene, karma nu se termină niciodată, ci face parte din călătoria continuă a sufletului. În concluzie, Chopra pune o întrebare pe care orice om o poate pune și apoi dă și răspunsul: se știe faptul că muribundul, chiar înaintea momentului morții, își vede viața întreagă concentrată în imagini care-i trec cu mare rapiditate prin fața ochilor minții. Preoții hinduși, numiți swami, spun că acesta este un proces karmic specific, în care secvențele ce se derulează nu conțin decât momentele karmice semnificative. Derularea imaginilor se face în sens invers, de la ultimele zile ale vieții spre copilărie. Ce poate face însă sufletul pentru a intra într-un plan astral cu frecvențe mai înalte? Prin autoexaminare, ajunge în mod gradat la frecvențele mai înalte ale planurilor astrale spirituale, fără a mai fi tras în jos de durere și suferință, pe măsură ce experiențele trăite sunt înlocuite de lumina înțelegerii.

Cititorul își poate pune însă întrebările: „Ce sunt aceste planuri?, „Cine le-a creat și le-a stratificat?. Chopra dă un răspuns simplu, spunând că toate planurile au fost imaginate de Spirit sau de Divinitate, așa cum a fost imaginat și planul material. Termenul „imaginat este înlocuit în toate celelalte lucrări cu termenul „gândit, dar sensul este același și exprimă același adevăr.

O altă idee interesantă abordată de Chopra este aceea a spațiului și a timpului.

„Departe-„aproape sau „nord-„sud-„est-„vest sunt termeni care au sens doar în funcție de un punct fix, de exemplu, pentru noi, cei ce aparținem spațiului pământesc. Ajunși în Astral, Infinitul se întinde în toate direcțiile; oriunde s-ar afla sufletul, el este în centrul Universului. După moarte, această nouă dimensiune are asupra sufletului un efect ciudat, lăsând o impresie destul de înfricoșătoare; el se simte peste tot ca și cum s-ar dispersa. La fel este și cu Timpul: fiecare moment este identic tuturor celorlalte momente și reprezintă „centrul duratei infinite. Noțiuni ca „azi’’, ‚,ieri, „o oră" nu mai au niciun sens.

O altă idee interesantă apare în rândurile următoare, în care e amintită o altă noțiune: „corpul eteric". După moarte, o bună perioadă, sufletul nu poate vedea decât acele elemente la care vibrează. Auzul este ultimul simț care dispare, dat fiind că e primul simț ce se dezvoltă la copilul în stare de făt. Muribundul, care nu mai reacționează la nimic, continuă să audă ce se vorbește în jurul lui. Sunetul este echivalentul vibrației care susține trupul fizic.

După moarte, un timp, simțurile fizice continuă să funcționeze,atâta timp cât corpul eteric este unit cu corpul astral.

În ceea ce privește problema simțurilor la un muribund, pe măsură ce trece timpul, simțurile slăbesc și apoi dispar total, fiind înlocuite cu simțuri echivalente, mai subtile, care pot funcționa în mediul subtil astral. Vedem și auzim ceea ce dorim (lucruri și ființe de care ne amintim sau de care ne interesăm încă, de care ne simțim încă legați și, de asemenea, melodii sau muzică pe care am vrea să le mai ascultăm, locuri îndrăgite etc. Ne gândim la ele și acestea apar instantaneu, ca și cum le-am crea în clipa aceea). Se mai pot vedea și lucruri necunoscute sufletului – lumini, sunete, culori sau chiar entități.

La limita dintre viață și moarte, muribundul percepe tot felul de manifestări din ambele lumi, fizică și astrală. În jurul lui, sunt ființele din familie și cunoștințe, dar și membrii decedați ai familiei sau vechii prieteni morți mai demult (comunicările primite de mediumi descriu aceste lucruri, respectiv faptul că dincolo se știe când a venit momentul trecerii și că cei apropiați, cei dragi se pregătesc să întâmpine sufletul care este în pragul dintre cele două lumi). Se creează un fel de contact astral în zona de tranziție dintre fizic și subtil.

Deepak Chopra își amintește de o învățătură primită de la un mentor hindus în prima perioadă a tinereții lui, petrecute în India. Conform învățăturilor vedice, după moarte, sufletul petrece un timp „dormind. Timpul cât spiritul „doarme e variabil, în funcție de evoluția și de cunoștințele spirituale ale celui care a murit. Chopra asemuiește acest „somn cu o „perioadă de incubație, deoarece, în timpul lui, sufletul este pregătit să înțeleagă ce înseamnă mediul în care a intrat, este ajutat să pătrundă în ceva cu totul nou. În mod normal, sufletul „doarme liniștit, dar dacă o persoană moare brusc sau prematur ori are mari dorințe neîmplinite, acest „somn poate fi neliniștit, agitat. Ororile unei morți violente continuă să reverbereze. Sinucigașii trec prin același chin interior care i-a determinat să-și pună capăt vieții.

Viața sufletului trecut Dincolo este mult descrisă de Chopra în diferite paragrafe, cum ar fi cel în care arată că un suflet, după moartea trupului, nu poate sta oriunde, ci doar în planul care se potrivește evoluției și frecvenței vibrațiilor lui și unde este atras de la sine - desigur că acest lucru se petrece doar la început și are o durată variabilă; un plan superior poate dezorienta total sufletul, căci ceea ce întâlnește acesta în calea sa este un spațiu gol și întunecos în care nu vede și nu aude nimic, iar, din contră, un plan inferior i se poate părea greu de suportat, traiectoria sufletului fiind întotdeauna ascendentă.

Chopra încearcă să interpreteze toate conceptele de care s-a ocupat în lucrarea lui și, pentru aceasta, se folosește deopotrivă de concepția orientală și occidentală. Specificăm faptul că aceste concepte enunțate de Chopra se regăsesc la toți cercetătorii domeniului suprasensibil.

Deoarece în lucrarea de față vom vorbi despre câteva domenii ale ocultismului, și anume: Kabbala, Doctrina Spiritistă, Teosofia și Antroposofia, este necesar să lămurim pe rând denumirile lor, semnificațiile și, în linii generale, problemele pe care se axează aceste domenii.

Capitolul 2. Doctrina Spiritistă – despre spirit

Din punct de vedere cronologic, Kabbala este cel mai vechi domeniu al ocultismului atât prin conținut, revelat din cele mai vechi timpuri, cât și prin momentul istoric când s-a început fixarea în scris a tradiției revelate.

Cu toate acestea, socotim că este potrivit să acordăm prioritate Doctrinei Spiritiste, deoarece ea se axează pe problemele legate de spirit, ceea ce-i interesează în cel mai înalt grad pe majoritatea oamenilor obișnuiți, fără multe cunoștințe din domeniul spiritual, dar preocupați de întrebări la care nu găsesc răspunsuri: „Ce este fenomenul morții?, „Ce se întâmplă cu sufletul nostru după moarte?, „Continuăm să mai existăm pe undeva sau dispărem pur și simplu, cu toate învățăturile acumulate, cu toate sentimentele noastre?. Iată de ce cunoștințele despre spirit, oferite de doctrina spiritistă într-un mod simplu și pe înțelesul tuturor, stârnesc un puternic interes. De altfel, conceptul de spirit stă la baza tuturor celorlalte concepte, ca, de exemplu: evoluția, reîncarnarea, karma etc., de care lucrarea de față se va ocupa în continuare. Trebuie spus că există acum o readucere în actualitate a unor concepte mai vechi legate de energie. Apropierea între teoriile occidentale și cele orientale constă în faptul că „spiritul, numit astfel în Occident, este de fapt o formă de energie cosmică, așa cum apare în Orient. Deosebirile dintre cele două orientări vor rezulta din capitolele următoare. Trebuie să facem însă distincția dintre „spirit" ca energie cosmică și energia care există în om atunci când spiritul ajunge să anime un corp uman.

În vorbirea de zi cu zi, oamenii nu folosesc cuvântul „spirit, ei vorbesc despre „suflet, termen folosit și în religia creștină. Pentru ocultiști însă, cei doi termeni nu sunt identici. Spiritul este esența divină din om, Eul lui care se desprinde de corp în momentul morții, trăind în continuare Dincolo și trecând prin șirul de vieți succesive pentru a evolua, a se perfecționa. În fiecare dintre aceste vieți, spiritul care animă un corp uman în acea viață capătă denumirea de „suflet".

Sufletul, ca spirit încarnat într-un trup, se manifestă ca o personalitate în acea viață. Și acest termen înseamnă altceva decât sensul știut de oricare dintre noi. Nu e vorba de cineva ieșit din comun care manifestă capacități și talente deosebite într-un domeniu; este vorba despre trăsăturile specifice ale unui om, care îl deosebesc de toți ceilalți, precum și de modul său de a se manifesta în diverse situații care îl diferențiază de alții și care, totodată, indică gradul său de evoluție.

Pe la mijlocul secolului 19, Allan Kardec a fondat Societatea de Studii Spiritiste, cu sediul la Paris. Numele Allan Kardec i-a fost transmis în cadrul unei comunicări ca fiind numele pe care îl purtase într-o viață străveche, în care fusese preot celt, adică druid (cum erau numiți preoții celți). Allan Kardec a primit numeroase comunicări de la diferite entități, care erau spiritele unor oameni ce trăiseră în epoci diferite, în țări diferite și care au purtat un nume ilustru, personalități în diverse domenii, inclusiv în domeniul Bisericii. Comunicările au fost grupate pe teme și au constituit substanța operelor sale.

Allan Kardec a venit în această viață cu o misiune anume: omenirea ajunsese la un punct al evoluției în care era pregătită să primească anumite cunoștințe, să i se descopere anumite taine. Trebuie ținut seama de faptul că secolul al 19-lea în Europa, și mai ales în Franța, a cunoscut o dezvoltare culturală, literară și artistică cu totul remarcabilă. Pornind de la creatori spre marele public, oamenii au început să-și dea seama că mai există încă ceva dincolo de viața materială, dar și de dogmele rigide al Bisericii. Se simțea o lipsă, o frământare a gândirii, dorința de a afla ceva nedefinit. Poetul simbolist Paul Verlaine dă glas acestei stări de spirit, punându-și întrebarea: „M-am născut prea devreme sau prea târziu? Ce caut eu în această lume? ¹) Și cunoștințele au sosit, unele „taine au fost scoase la iveală, dar trebuia să fie transmise treptat, ceea ce Allan Kardec a făcut, în felul foarte accesibil și, în același timp, dinamic, de întrebări și răspunsuri, în cadrul comunicărilor cu spiritele; unde a fost cazul, Kardec a adăugat comentarii explicative. Așa a apărut prima sa lucrare intitulată „Cartea spiritelor, din care vom da treptat principalele idei, pe măsura explicării conceptelor deja amintite, dar nu înainte de a spune că noi înșine am beneficiat, în cadrul unui cerc restrâns, de comunicările unei înalte entități pe care, la sugestia ei, am numit-o Călăuza. Ea ne-a transmis o serie de cunoștințe foarte interesante, adunate ulterior sub un titlu indicat tot de ea: „Adevăruri primite de Sus.

Esența este aceeași ca la Kardec, dar cu mai multe explicații și chiar cu unele elemente noi, așa cum vom arăta în continuare, în paralel cu cele expuse de Kardec.

Dintre toate comunicările primite având ca temă „spiritul", Kardec a sintetizat ce a fost mai important în răspunsurile primite. Iată acea sinteză:

• Există viață după moarte, din moment ce există spiritele celor decedați care pot comunica cu noi;

• Spiritele sunt entități inteligente; ele au fost create de Dumnezeu sau Atoatecreatorul. Nu toate sunt spirite ale oamenilor morți, ci mai sunt și entități care și-au terminat deja evoluția pe când Pământul încă nu exista

– aceste entități sunt denumite de către Dionisie Areopagitul „Ierarhii cerești. Kardec le numește „îngeri;

• Spiritele au un început, din moment ce au fost create, dar „nu știm nimic despre cum și când au fost făcute".

• Nu toate spiritele sunt la fel, după cum nici oamenii nu sunt. Ele se diferențiază după modul de viață pe care l-au dus, după binele sau răul făcut, după nepăsarea față de ceilalți etc. În funcție de evoluția lor, există un număr nelimitat de „grade de evoluție. Se pot grupa în spirite pure, spirite mijlocii și spirite inferioare. Așadar, să ne închipuim o scară: în partea de jos sunt spiritele inferioare, în general spiritele rele cărora le place să facă rău așa cum au făcut și în viață. Tot aici mai sunt spiritele ușuratice, fără nicio preocupare serioasă, apoi spiritele care se distrează, făcând așa-zise glume care afectează viața oamenilor. Și mai sunt spiritele indolente, amorfe, care nu sunt interesate de nimic. În general, spiritele rele din acest grup sunt numite de oameni „demoni; de fapt, „demoni" ca entități separate nu există, căci nu se poate presupune că Dumnezeu sau Atoatecreatorul ar fi putut crea cu intenție ceva rău.

• În partea centrală a scării, sunt spiritele preocupate de ideea de bine; asupra lor materia nu mai exercită decât o mică influență. Sunt spirite active, dornice să facă fapte bune prin influența pe care o au asupra celor în viață; totodată, se preocupă și de ele însele, dornice să evolueze cât mai repede.

• În partea de sus a scării, sunt spiritele asupra cărora materia nu mai are nicio influență, nicio atracție. Sunt spirite ajunse la perfecțiune, care vor părăsi planul astral în care au stat până acum;

• Spiritele sunt peste tot, problema distanței fiind inexistentă, și se deplasează cu viteza gândului. O bună perioadă, stau pe lângă oamenii pe care i-au cunoscut, după cum afirma entitatea Călăuză, când spunea că spiritele ne observă și acționează asupra noastră. Așadar, spiritele sunt peste tot, dar pentru categoriile inferioare există zone interzise, în anumite momente și ocazii;

• Materia nu este un obstacol pentru spirit, acesta o penetrează fără niciun efort;

• Spiritele nu sunt atotștiutoare; printre ele, ca și printre oameni, există multă ignoranță. Oamenii ar trebui avertizați asupra faptului că spiritele nu pot ști tot și nu pot răspunde la orice întrebare; statutul lor de spirit nu le conferă automat știință;

• Toate spiritele ajung în mod necesar în partea de sus a scării. Aceasta este legea divină. Depinde de viața omului și apoi de spiritele libere, de eforturile lor, cât de greu și cât de repede vor ajunge sus;

• În sfârșit, o ultimă informație pe care Kardec nu o explică, deși ea conține multe aspecte de care s-au ocupat toți ocultiștii, după cum se va vedea în continuare. Ne-am permis să subliniem acei termeni care ar fi trebuit lămuriți, deoarece conțin date de mare importanță. Iată, așadar, ce a preluat Kardec din comunicările despre spirit: Orice spirit este înconjurat de perispirit, un înveliș confecționat din fluidul universal sau din energia fiecărei lumi. Acest înveliș își schimbă concentrația substanței când se trece într-o lume superioară,

„Adevăruri primite de Sus" – despre spirite

În comunicările grupate sub titlul de mai sus, așa cum am amintit deja, problema spiritului este tratată de Călăuză cu multe amănunte și urmând o anume logică.

În primul rând, Călăuza vrea să lămurească posibilitatea ca oamenii să stabilească un contact cu lumea invizibilă.

Rândurile următoare se vor o explicație sau poate o motivație a întregului subcapitol care va fi dedicat unei probleme încă destul de delicate chiar și acum, la începutul mileniului trei; se mai vor considerate și un „credo" sau, poate, mai mult, un jurământ al credinței și un legământ al dragostei pentru întreaga viață.

Sunt momente în existența unui om când Atoatecreatorul milostiv îi dă o șansă și un semn; există niște „ore astrale – după frumoasa expresie a lui Zweig – când zorii unei noi lumi se ivesc. E un moment decisiv, care poate marca o existență întreagă, dându-i sens și valoare, împlinind-o. Asemenea momente providențiale,cărora omul le datorează, poate, întregul său edificiu moral și spiritual, asemenea momente rămân tăinuite, ascunse în biografia secretă, nevăzută. Uneori însă,dezvăluirea acestor momente poate fi salutară pentru ceicare, neștiutori fiind, caută un semn, dar nu-l pot înțelege, doresc lumină, dar nu știu să o vadă, simt atracția altei lumi, dar nu reușesc s-o găsească. Sufletele lor chinuite, apăsate sub greutatea materiei, presimt zorii unei alte realități, intuiesc frumusețea unei alte vieți, însă nu știu ce să facă pentru a intra în acea realitate, pentru a cunoaște acea viață. În momentul în care însă această răscolire s-a produs, înseamnă că omul a atins maturitatea necesară pentru ca astfel să înceapă să apară „cealaltă față a vieții. Este de ajuns un semn și totul începe.

O lume mai înaltă se află peste noi. De acolo, din Subtil, entitățile ne dau ajutoare, ne îndeamnă să ne ridicăm ochii minții și ai inimii deasupra problemelor lumești care ne acaparează întreaga energie, Acolo, în Invizibil, se lucrează mereu pentru ca noi, cei de aici, să progresăm mai repede, să urcăm mai repede Scara. Nu-i vedem, dar Ei sunt printre noi, lângă noi, gata să ne întindă mâna atunci când sufletele noastre, obosite, însetează după lumină și adevăr. Și poate că, în sfârșit, a venit momentul ca omul, după atâtea experiențe amare, sângeroase și crude, să-și înalțe ochii către Dumnezeu Atoatecreatorul și să-i cheme lângă sufletul său ostenit pe acești minunați frați care, în numele lui Hristos, vin să ne aducă pace, mângâiere, consolare și speranță.

Existența Lumilor Superioare nu mai trebuie dovedită pentru acela care, în urma unor experiențe exterioare și mai ales interioare, a ajuns la un anumit grad de contact cu acestea; pentru un asemenea om, realitatea are două părți: mai întâi lumea materială, accesibilă fiecăruia prin simțuri, și, apoi, lumea spirituală, mai greu de abordat și de cunoscut, deoarece nu cade sub incidența simțurilor. Această a doua lume – o imposibilitate și o himeră pentru unii, o ipoteză pentru alții – reprezintă pentru cunoscător o realitate, de fapt, imposibil de tăgăduit, acea „față nevăzută ochilor lumești, dar accesibilă ochilor spirituali. Prin „Lumi Superioare înțelegem, așadar, lumea celor care nu se văd, dar există, lumea spiritelor-energie; o numim „Superioară" fiindcă legile care o guvernează sunt superioare legilor umane și pentru că, în fond, în această lume, ființele își trăiesc adevărata lor existență: existența în stare de esență, de spirit, de energie. Să nu se creadă cumva că toate ființele care populează această lume sunt superioare; din contră, există o ierarhie foarte precisă care pleacă de jos, de la entitățile cele mai ignorante și neevoluate, pentru a se ajunge la niște culmi ce ni se par de neatins. Scara este extrem de lungă, iar în vârf, după cum este și firesc, se află Ființa Supremă, Atoatecreatorul, adorat dintotdeauna sub diferite forme și nume de toate religiile pământului.

Adevărata existență se află ascunsă, ocultată în spatele materiei; după ce haina (corpul) s-a uzat, ființa se retrage din lumea vizibilă pentru a intra, ca spirit dezincarnat, în lumea invizibilă, denumită aici Lumea Superioară. Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi trece pe rând, de sus, jos și invers, în ceea ce religiile Indiei numesc „samsāra" - ciclul reincarnărilor; omul de azi, membru al realității palpabile, a fost ieri, înainte de naștere, membru al realității nepalpabile, spirituale, iar mâine, după ce își va fi părăsit corpul fizic, se va întoarce iar în Lumea Superioară (Astral), viețuind în stare liberă, de dezincarnat.

Tradițiile popoarelor au creat în jurul fenomenului morții o aură de mister și chiar de teroare; pentru unii oameni moartea reprezintă un coșmar, sfârșitul, pentru alții ea se colorează în nuanțele incitante ale straniului, iar supraviețuirea sufletului după moartea fizică intră în domeniul miraculosului. Pentru cunoscător nu există decât un singur adevăr: moartea este trecerea de la o stare la alta, întocmai ca nașterea, doar că se petrece în sens invers – nimic miraculos, nimic straniu în acest dublu proces. Omul trebuie să se ridice peste nivelul simțurilor pentru a conștientiza că esența lui nu stă în corpul de carne, ci în ceva subtil, nepieritor, care, prin moartea fizică, „se naște" în Lumea Cealaltă. Așadar, este vorba despre o călătorie între două lumi, ce nu implică pierderea individualității și nu despre acel neant cumplit pe care ateii, în marea lor ignoranță, îl propulsează și îl susțin.

Contactul dintre aceste două lumi se păstrează mereu; între cei vii și cei „plecați" există legături de iubire sau de ură care nu se rup; în același timp, destinele celor de jos se împlinesc cu concursul Celor de Sus, iar lumea incarnaților trebuie controlată și dirijată – lucru pe care Dumnezeu îl face prin auxiliarii Săi, Spiritele (evoluate) ale Lumii Superioare. Chiar dacă oamenii nu-și dau seama, aceste Entități Superioare intervin în viețile lor, sfătuindu-i, ajutându-i, oferindu- le multiple șanse de progres rapid, dar niciodată, absolut niciodată, nu se ating de libertatea individuală, singura care îl face pe om responsabil de faptele și de atitudinile sale. Contactul cu Invizibilul nu a avut niciodată momente de absență totală, de inexistență; chiar în perioadele cele mai decăzute, omenirea a păstrat o legătură cu Astralul – nu prin masa ei, ci prin vârfurile ei spirituale. În acest scop, în antichitate, funcționau acele școli de Misterii, acele temple de inițiere în care neofiții – aleși pe baza unor criterii foarte riguroase – începeau un lung și lent proces de avansare morală, intelectuală și spirituală pentru a reuși, într-un anume moment, să intre în legătură cu ființele astrale.

Aceasta era inițierea: o iluminare progresivă și lentă, petrecută în cel mai mare secret, în liniște, în spatele ușilor ferecate ale sanctuarelor. O lume tainică, aureolată de mister, pe care oamenii obișnuiți, atât cât o cunoșteau, o prețuiau, înfricoșându-se în același timp de ea. Pe parcursul mai multor ani, mistul (adică acela care se iniția) era condus cu grijă și cu dragoste de la aflarea primelor noțiuni până la revelarea Marilor Adevăruri; un proces ce necesită răbdare, perseverență, muncă și multe alte calități. Efortul era însă recompensat, căci la capătul drumului, capăt ce nu era același pentru toți – unii mergeau mai mult, alții mai puțin –, se deschidea o lume superbă, atât de depărtată și atât de apropiată, în același timp, de lumea pestriță, ignorantă și grosolană care își trăia destinul în afara sanctuarelor. Inițiatul dobândea posibilitatea de a accede oricând la Lumea Astrală, de a comunica direct cu ea, prin propriile mijloace dezvoltate și perfecționate în cursul anilor de inițiere. Ce-și putea dori mai mult? Întocmai orbului din Evanghelie, inițiatul putea spune: „(....) eram orb și acum văd" (Ioan, 9/25). Dacă însă acest om părăsea templul pentru a se întoarce în lume, atunci când în urma lui ușile sanctuarului se închideau tainic, el pleca liniștit, având în interiorul ființei lui Cunoașterea – ea rămânea secretul lui, căci divulgarea era imposibilă, dar îl făcea să-și slujească mai bine semenii, să fie un autentic preot – punct de contact între Divin și Uman.

Această tradiție a inițierii antice s-a pierdut; o nouă etapă a cuprins omenirea, o etapă în care în centrele inițierii – deja decăzute – a pătruns adânca spiritualitate a Creștinismului. De acum, Marile Adevăruri propovăduite pe ascuns de vechii preoți au ieșit din întunericul templelor la lumina zilei; ele au intrat în casa fiecărui om. Inițierea, așa cum era ea concepută, nu-și mai avea sensul, căci Însuși Fiul lui Dumnezeu se coborâse pentru a indica drumul – nu un drum cu totul nou, dar un drum accesibil fiecăruia. Lumile Superioare au coborât ele până la om, dacă acesta nu a putut să se înalțe până la ele, iar Iisus Hristos i-a dat omului de rând șansa să iasă din ignoranța în care se scufundase și să înceapă să-L simtă pe Dumnezeu – prezența Tatălui, iată marele dar pe care îl aducea Hristos! Toți inițiații ajungeau până aici, dar urmând un drum foarte sever, inaccesibil omului de rând; de acum și cel ce muncea pământul ziua întreagă, sub arșiță și vânt, și cel ce își sacrifica sănătatea prin mici ateliere meșteșugărești, și femeia care își cheltuia viața crescând copii – toți, absolut toți, puteau avea acces la cunoaștere, puteau să-L simtă pe Dumnezeu.

Am spus că Marile Adevăruri au ieșit din temple, că Mântuitorul le-a scos la lumina zilei; da și nu! Dacă unele lucruri se puteau spune – oamenii le puteau înțelege – în schimb – altele cereau un anumit nivel moral, intelectual și spiritual pentru a fi înțelese și acceptate. Omul de rând, aflat în beznă atât de mult timp, nu putea face față unei lumini orbitoare; Iisus Hristos știa acest lucru și, de aceea, a scos din sanctuare doar ceea ce se putea scoate, iar restul a rămas în continuare ascuns, apanajul – din nou – al unei minorități capabile să înțeleagă mai mult decât ceilalți.

Când însă se apropie un final, un moment de decantare a apelor curate de cele murdare, când se apropie așadar un asemenea moment, porțile inițierii iar se deschid, iar Adevărurile pătrund în lume; cine e pregătit să le primească și să le cunoască are posibilitatea unui mare salt, iar cine nu e pregătit, acela își va continua drumul prin întuneric, direcționat de niște Forțe pe care nici măcar nu le bănuiește. Un astfel de moment trăiește omenirea de mai bine de un secol, de când Spiritismul științific, adus în lumea noastră de Allan Kardec, a început să reveleze taine ce au stat ascunse până acum. Am putea considera că Doctrina Spiritistă este, în lumea modernă, ceea ce era