Profetul Fără Cap

De madalina bita

"Profetul fără cap"este o carte despre inutilitate,absurd,intrebări metafizice,teorii,axiome,paradoxuri,răspunsuri miraculoase.

• Limbă: Română
• Editor: madalina bita
• Data lansării: 26 ian. 2022
• ISBN: 9798201547592

Previzualizare carte

Profetul Fără Cap

madalina bita

Published by madalina bita, 2022.

This is a work of fiction. Similarities to real people, places, or events are entirely coincidental.

PROFETUL FĂRĂ CAP

First edition. January 26, 2022.

Copyright © 2022 madalina bita.

ISBN: 979-8201547592

Written by madalina bita.

Cuprins

Title Page

Copyright Page

Profetul Fără Cap

...de fapt evoluţia nu este altceva decât o luptă, o încrâncenare eternă de a a transforma o sămânţă de spirit într-un ocean de cunoaştere.Sau cel puţin aşa spunea cineva.

Evoluţia nici măcar nu a pornit de la Adam şI Eva.Eu unul nu am crezut niciodată în Adam şI Eva ,nu am crezut în icoane,în biserici, în organizaţii,în întruniri, în adunări,în instituţii administrative , în consiliile judeţene ,în curente culturale şI alte lucruri de felul acesta.Îmi displăcea profund cuvântul `organizare`.Pentru mine toate imaginile adunate de veacuri în conştiinţa colectivă nu erau decât nişte scorneli menite să inducă în eroare populaţia.O dată eliberat de aceste născociri, am simţit cum mi se eliberează capul  şI încep o nouă viaţă,o viaţă de libertate destinată numai celor care au curajul să se conducă după singura instanţă care contează cu adevărat, adică propria conştiinţă.În mod paradoxal, trebuie să spun că în sufletul meu aveam o credinţă profundă deşI nu credeam în nimic  concret, eliminasem orice  posibilitate de a mă apropia de vreo structură exterioară mie.Mai bine zis ajunsesem să cred  cu tărie, fără să cred în nimic.Fireşte , această propoziţie este lipsită de logică totuşI ,mi s-a spus de multe ori,credinţa  nu trebuie explicată cu ajutorul aparatului logico-matematic.Tot astfel era şI propoziţia mea,nu avea logică ,nu putea fi înţeleasă, prin urmare nu-ţI mai rămânea decât să crezi în ea.SI pot să spun că pentru mine cel puţin , a constituit un adevărat  stâlp de sprijin în vremurile ce aveau să vină  şI care sfidau orice logică  .Poate şI din această cauză nu m-am speriat atât de tare şI nu am considerat că a venit pesemne sfârşitul lumii în ziua în care am avut curajul să mă privesc în faţă şI să constat că nu am cap.Am fost decapitat, s-a dizolvat încet încet pe umeri  din cauza neglijenţei mele,  pur şI simplu aşa mă născusem  şI nu- mi dădusem seama până atunci ,ceea ce înseamnă că trăisem într-o iluzie,sau totul nu era decât o problemă oftalmologică ce avea să fie tratată cu o sticluţă de picături?Acestea erau întrebări la care eu, un om în toată firea, nu  puteam răspunde.Asta demonstrează cât de preocupat fusesem până atunci  în a-mi studia chipul.

La început nici n-am băgat de seamă.Făceam aceleaşI lucruri pe care le fac în fiecare zi.SI totuşI nu aveam de făcut decât  un singur gest care  m-ar fi făcut să-mi dau seama ce-I cu mine .Cum de pierdusem obiceiul de a mă uita în oglindă?Nu o făceam nici măcar când mă bărbieream?(oricum  nu mă mai  bărbierisem de vreo lună).Alţii au nevoie să se uite în oglindă aşa cum au nevoie să mănânce,iar eu ,pentru care acest gest ar fi fost salvator,pur şI simplu refuzam să utilizez oglinda.De ce?Poate că-mi era teamă ,o teamă inconştientă de luciul  necruţător care avea să -mi spună o poveste  adevărată şI tristă.SI poate imposibilă,pentru că trebuie să spun că presimţeam ceva rău şI asta de mult timp ,ceea ce mă duce la concluzia că eu fusesem decapitat cu mult timp în urmă ,fireşte, după ce mă uitasem  ultima oară în oglindă mai atent  ,ceea ce însemna cam doi trei ani  adică suficient pentru a –mi uita propria imagine şI a crede că locul capului meu nu este neapărat acolo pe umeri,aşa cum spun cărţile de anatomie.La urma urmei de câte ori nu ne uităm în oglindă fără să luăm în seamă chipul din faţa noatsră,  fără să putem spune cu siguranţă dacă el mai există?

TotuşI în ziua în care m-am încumetat să-mi privesc chipul, ce să vezi?Pur şI simplu nu-l mai găseam ,nu-l mai reperam pe harta  organismului meu.După ce m-am dezmeticit,  mi-am dat seama că de fapt nu numai chipul lipsea ci întreg capul, în locul căruia rămăsese doar o umbră,sau cum să-i spun,un abur care purcedea din gătul meu ,care acum părea mai degrabă un recipient pentru fiert fasole.

Prin urmare sunt ...cum se cheamă că sunt?Decapitat?

Ce implică acest fapt?Pe unde reuşesc să respir şI cum de oamenii nu sunt surprinşI de acest lucru?Pe de altă parte, de ce-mi fac probleme?Pentru că am devenit conştient de faptul că nu am cap,pentru că acest lucru s-a întâmplat cu mult timp în urmă şI asta nu m-a împiedicat să trăiesc.

Nu ştiu ce să fac.Stau şI mă gândesc ce se va întâmpla cu mine?Se poate întâmpla ceva bun cu un om fără cap?Sau ce spun eu,nici măcar nu mai eram om.Auzisem de multe ori despre oameni cărora li se amputaseră picioarele, iar ei continuau să le simtă ca şI cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Acesta era sindromul piciorului fantomă.Poate şI cu mine era la fel.Imi simţeam capul din inerţie.Simţeam că gândesc din inerţie.Dar oare cât avea să ţină inerţia asta?Sau eu aveam o dereglare de inerţie , adică la mine fenomenul era cu prelungiri şI din cauza asta acum eram în stare să gândesc.M-am apucat să fac calcule matematice, am recitat tabla înmulţirii de la cap la coadă şI