Districtul Nebunilor

De madalina bita

 De indată ce se internează in sanatoriul particular al doctorului Maxim  - şi asta de bunăvoie,Nelson se află in faţa unei lumi necunoscute ,tenebroase, care insă îi aţâţă imaginaţia, indemnându-l la cercetare,promiţându-i aventuri  miraculoase la fiecare  pas, ba chiar ,cine ştie, o schimbare totală de identitate , o purificare,  aplicată prin aşa -zisul tratament in cinci trepte.

• Limbă: Română
• Editor: madalina bita
• Data lansării: 3 dec. 2018
• ISBN: 9781386264989

Previzualizare carte

Deodată doream să fiu  închis într-un balamuc ,ca să mă odihnesc,pentru că acolo nimeni nu are obligaţia  să menţină realitatea  aşa cum se pretinde că e.

Ernesto Sabato,Despre eroi şi morminte

––––––––

Nelson nu şI-ar fi putut imagina niciodată că intr-o bună zi va ajunge intr-o lume in care singura cale de a-ţI recăpăta sănătatea şI integritatea mintală era aceea de a -ţI dori cu orice chip să fii bolnav.Sau oare lucrurile nu stătuseră chiar aşa iar el incă mai era sub impresia  intamplărilor survenite in ultimii doi ani care iI schimbaseră total modul de gandire  cu privire la anumite concepte cum ar fi boală,nebunie ,neputinţă,recluziune,avocaţI, legi...Da ,mai ales legi...De obicei locurile in care ajung bolnavii psihic sunt  administrate aşa cum e şI normal de  către un anumit personal, perfect normal la cap.TotuşI ce se intamplă atunci cand graniţa dintre normal şI anormal,medic şI pacient  ,personalul spitalului şI lumea din afară este abolită?Nici acum nu era foarte sigur că toate acestea au avut loc chiar in acest fel,totuşI  dacă ar fi să dăm un exemplu,cine poate spune că e normal ca un sanatoriu să fie indrumat la orice mişcare de nişte legi  bine constituite intr-un parlament cu sediul chiar in incinta instituţiei,legi susţinute cu tărie de avocaţI şI temute nu doar de către pacienţi ci şI de jurnalişti?Jurnaliştii nebunilor...Jurnalişti cu contract de muncă şI salariu.Ce fel de pregătire de viaţă poate avea unul ca mine işI zise Nelson ,care a scăpat dintr-un asemenea loc?Ce se poate spune despre mine?Ce se poate spune despre instituţia sau mai bine ar fi să spun societatea din care am scăpat,o societate in care  ai nevoie de avocaţI  care să uzeze de tot talentul lor pentru a pleda ,la cererea ta , in vederea pierderii libertăţii?Oricum,de sănătos trebuia să fie sănătos,doar a muncit atat să-şI ia examenele de om cu mintea intreagă?Ba chiar a primit şI note,ca la şcoală sau poate că asta era chiar o şcoală,şcoala de...sau nu,poate şcoala vieţii,unde invăţase anumite deprinderi,tehnici de apărare impotriva spionilor,,luptase impotriva sindicatului ,ajunsese chiar cetăţean de onoare,cu diplomă ,invăţase constituţia nebunilor şI in cele din urmă ajunsese să radă de propria slăbiciune.Totul fusese asemeni unui dans sălbatic ,orgiastic  ,un ritual de exorcizare a propriei raţiuni care a invăţat să-şi dispreţuiască regulile ,să le arate inutilitatea denunţandu-le ca vicii şI neputinţe. Dar oare Nelson cel de-atunci mai avea vreo legătură cu acela de acum?Sunt tot eu ,sau altcineva mi-a luat locul ?se intrebă el şI incepu să-şI amintească rand pe rand toate evenimentele ce surveniseră in viaţa lui incă din acea zi in care el a căpătate o nouă identitate sau bine zis un  alt eu, despre care nu ştia că există şI care la urma urmei este posibil să existe in fiecare din noi.Sau poate nu?

––––––––

PRIMA ZI(cu doi ani in urma)

––––––––

In dupa –amiaza aceea ,  Nelson iesi mai devreme de la servici ş cum nu avea chef sã meargã acasã intrã în parcul de vizavi de institutul în care lucra, pentru a se relaxa dupã atâtea ore de stat pe scaun în biroul acela prãfuit . Poate ca astazi viata mea se va schimba, isi zise el deodata ,fara nici un motiv,inviorat de aerul acestei zile de sfarsit de vara.De fapt de ce s-ar schimba?Pentru ca azi am iesit mai devreme?Oricum, nu avea rost sã se grãbeascã de vreme ce nu il astepta nimeni.Bine,asta era astãzi ,dar cu o zi in urma  lucrurile nu stãtuserã tocmai aşa.Azi  noapte nici macar  nu mai  trecuse pe acasã.Prietenul lui artistul îi dãduse cheile de la garsoniera de pe centru ,pentru cã oricum era mai bine aranjatã decât apartamentul lui cu  trei camere de la periferie.Acolo urma sã  întâlneascã  o tipã pe care o cunoscuse cu putin timp în urmã printr-un coleg.De fapt el ca prostul se plânsese cã este singur ,iar celãlalt se oferise sã i-o prezinte pe Tina. La început Nelson crezuse cã era o glumã şi de altfel nici nu ar fi vrut sã se arate prea sãritor ,ca nu cumva sã creadã celãlalt cã el nu mai poate dupã femei şi cã nu a mai vãzut una de ani de zile.A acceptat însã imediat ce colegul lui i-a spus cã nu era vorba despre o glumã.S-a simtit fericit la început, dar dupã aceea i-a mai scãzut elanul.Ba chiar dupã câteva ore îi dispãruse cheful de întâlnire într-atât încât aproape cã voia sã renunte.Îşi spunea cã asta e o întâlnire la fel ca acelea carora le dai curs in urma unui anunt la ziar ,unde mereu o nimereşti prost.Cu toate cã ai grijã sã-ti pui toate datele sau mã rog, cele care consideri cã te definesc,tot nu iese mare lucru.Mai rãu e cã nu ştia nimic despre ea.şi dacã nu aveau nimic în comun?Ãsta ar fi fost lucrul cel mai stingheritor.Sã te chinui sã încropeşti o conversatie doar de dragul de a nu te face de râs ,nici vorbã sã te mai gândeşti sã iasã

ceva din toatã chestiunea  asta în afarã de faptul de a rãmane cu obrazul curat.Mai avusese el întâlniri din astea.

Oricum,se dusese la barul la care stabiliserã sã se cunoascã..şi nu fusese atât de rãu pe cât crezuse.Tipa era destul de destupatã la minte,genul care putea sã stea de vorbã cu oricine despre orice fel de subiect.Închegarã pe loc o prietenie despre care el începu sã creadã cã va dura.Mãcar asa, ca prietenie. Gãsirã  apoi în mod natural prilejul de a se întâlni si in urmatoarele seri  pentru discuta despre tot felul de lucruri de la filosofie la religie şi în general despre orice.Deveniserã aşa de apropiati cã dupã nici o sãptãmânã i s-ar fi pãrut aproape o barbarie  sã nu se mai întâlneascã .Asta pânã ieri,când prietenul lui îi dãduse cheia de la garsonierã.

Nici chiar acum,când mergea prin parc agale,prinzând cu privirea câte o razã de soare jucãuşã,rãtãcitã printre crengile copacilor şi dând cu piciorul frunzelor de pe drum,Nelson nu putea sã-şi explice de ce se simtea atât de dezamãgit de viatã.Nu ştia exact ce îl rodea ,dar simtea cã trebuie sã aibã legãturã cu ceea ce se petrecuse cu o searã în urmã,când fusese toatã noaptea cu Tina.

Totul fusese bine pânã când el începuse sã bea ca un nebun si nu mai stiu de el.şi cum naiba sã nu bea ,îşi zise el ,când ãsta era singurul mod în care putea face fatã onorabil oricãrei întâlniri intime dintre el şi o femeie.Nimeni nu putea sã-i ştie suferinta.Nimeni nu bãnuia ce lupte se dãdeau în el dupã aceea, care trebuiau stãvilite cu o portie bunã de alcool.Alteori,cum se întâmplase şi asearã, nu simtea pur şi simplu nimic.Sau mai bine zis  simtea un gol imens,o lipsã pe care nu putea sã o compenseze cu nimic.De câte ori avea o legatura se simtea înşelat.Ar fi vrut mai mult.Ar fi vrut sã simtã şi el cã trãieşte pentru ceva sau cineva.Relatiile  ocazionale nu-i tineau de cald, dar cu cât se gândea mai mult la o legãturã stabilã ,cu atât i se pãrea mai imposibil.Fusese atât de îngrijorat azi-noapte, încât nici nu mai aşteptase pânã dimineatã şi se bãgase în baie sã-şi sune doctorul pentru o programare,deranjând somnul omului de parcã cine ştie ce s-ar fi întâmplat ,iar azi dimineatã se dusese într-un suflet, ca şi cum ar fi aşteptat cine ştie ce eliberare de la acel om.Îi spuse cã nu ar fi fost în stare sã fie cu femeia aceea dacã nu ar fi bãut şi cã asta de acum devenise un obicei.Chiar şi aşa, faptul cã nu avea probleme se datora doar tineretii lui, care în curând nu va mai fi un atu>

Cu toate astea,doctorul nu reusi sa-I dea solutia pe care el o astepta  si dupa ce-I recomanda niste analize îl trimise si  la un psihiatru ,unde mai mult ca sigur i se vor rezolva problemele.

Nelson însã nu fu prea convins de acestã idee,iar dupã ce ieşi din cabinetul doctorului, în drum spre serviciu îşi zise cã nu avea rost sã se mai chinuie degeaba, dacã nu avea nici o problemã fizicã.Apoi însã se rãzgândi şi  chiar în acea zi se prezentã în cabinetul unui oarecare doctor Paul, recomandat chiar de prietenul lui,artistul,care cunoştea o grãmadã de lume.

Totuşi,la ora cu pricina,când intrã în cabinet,Nelson avu o reactie mai ciudatã.La început vru sã plece, spunând cã nu se simte in largul lui şi mai bine ar fi sã o lase pe altãdatã.Apoi,când doctorul Paul insistã,Nelson începu sã povesteascã tot felul de prostii din trecut, care nu aveau nici o însemnãtate pentru viata lui de adult ,fãrã sã ştie mãcar de ce fãcea toate astea.

Se simtea aiurea sã discute aceste intimitãti cu un strãin  ,încât la sfarsit  i se pãru cã aceastã şedintã a durat un an de zile.  Era atât de obosit şi dezamãgit, încât nici mãcar nu mai ascultã ce-i spuse doctorul.Ba chiar si semna niste hartii pe care le crezu lipsite de orice importanta.şi aşa era hotãrât sã nu mai calce pe acolo.Primi chiar si pastila pe care doctorul  I-o dadu cu scopul de a-l face sa se relaxeze,si  care avu un efect  destul de ciudat asupra lui.Avea senzatia ca pluteste ca nu mai stie ce face si ce spune,intr-un cuvant era atat de ametit incat fu incredintat ca  a doua zi nu-si va mai aminti nimic din aceasta dicutie.Dar cu atat mai bine,nici nu era nevoie sa stocheze in memorie aceasta convorbire neplacuta.

Acum cand se gandea  la toate aste isi spuse ca  luase o decizie inteleapta nemaiprezentandu-se la psihiatru  caci  la urma urmei nu e bine sã rãscoleşti problemele astea psihologice.Oricum,dintr-un motiv sau altul,simtea acum cã toate astea nu mai aveau nici o importantã.Asta era.Niciodatã nu fusese fericit cu nici o femeie.şi într-o anumitã mãsurã ,chestiunea asta îl scârbea .I se pãrea uneori cã ele nici nu aveau sentimente.Parcã toate erau la fel.Sau poate societatea era de vinã.Nici una nu mai era preocupatã spre exemplu sã creeze ceva, sã rãmânã ceva în urma ei,bineînteles în afarã de copii.El nu se gândise niciodatã la aşa ceva.Pentru el teama de a avea copii era un motiv în plus de a avea cât mai putine relatii.şi asta nu pentru cã era bãrbat şi gândea mai independent.Chiar dacã ar fi fost femeie ar fi avut  aceleaşi pãreri,de asta era sigur.El era altfel, avea un gust al colosalului,un gust amar,niciodatã satisfãcut.Ar fi dorit sã se exprime în ceva.În artã spre exemplu,aşa cum avea ocazia sã o facã prietenul lui  pe care îl porecliserã toti artistul,dar care pânã la urmã chiar era artist.Terminase artele, dar lucra cu totul altceva..,Nelson nu ar fi procedat astfel pentru nimic in lume.El tânjea dupã orice experientã care sã-i punã spiritul la încercare.Bine,asta pânã azi.Azi se simtea altul.Începuse sã vadã mai mult ca în alte zile biroul prãfuit la care lucra şi slujba de programator de doi bani pe care o avea.Nici mãcar nu fusese în stare sã facã studii superioare.Serviciul  pe care -l avea era urmarea unui curs pe care îl fãcuse chiar acolo unde lucra.Pe de altã parte, nu poti sã spui cã e un timp anume pentru a crea ceva ,un timp anume pentru artã.Fusesera insa  de ajuns cinci ani de zile de servici  pentru ca el sã se simtã atât de obosit pe dinãuntru încât sã nu se mai poatã concentra sã-şi asculte elanul creator.

––––––––

Însã astãzi,dupã foarte mult timp,se gândi din nou cã ar fi trebuit sã facã ceva.Altceva decat mersul la psihiatru.Nu avea nici treizeci de ani.În cinci ani,cine ştie,poate cã nu va mai fi în stare de un astfel de gând de actiune nici mãcar o datã pe an,iar când îi va veni aceastã poftã, o va îngropa într-o portie bunã de sardele cumpãrate de la supermarket.

Totuşi , uneori îşi spunea cã mai bine cã au trecut acele perioade frãmântate din viata lui,în care încercase chiar  sã se sinucidã,apoi cãutase alinarea în bisericã, dupã care lipsit de harul întelegerii celor divine, se strãduise mãcar sã nu se mai lase torturat de ogoliul care îl mãcinase atâta timp şi sã-şi spunã cã pe lumea asta mai erau şi oameni care nu trebuiau sã se chinuie sã facã ceva mãret şi cã nu era nici o ruşine sã fii un oarecare.Doar nu fura, nu dãdea nimãnui în cap.Ba chiar  de la un timp începuse sã simtã un fel de mândrie  in a afisa  aceastã etichetã.Sunt un om modest.Am puterea sã fiu aşa.Câti pot sã fie multumiti cu asta pentru totdeauna?îşi zise el, în timp ce ieşi din parc şi începu sã grãbeascã pasul, pentru cã afarã se înnorase de-a binelea şi începuse o furtunã de praf  care îl fãcea sã-i lãcrimeze ochii de câte ori îi intrau gunoaie pe sub pleoape.

Se îndreptã spre casã cu paşi repezi şi pentru prima oarã dupã mult timp ,când intrã în apartament i se pãru cã are în el ceva poetic ,aşa cu uşile de la balcon deschise ,cu perdelele umflate de la acest început de furtunã ,cu cerul acela superb înnorat,parcã de pe altã lume.Stãtu aşa un timp în semiîntuneric,cufundat în liniştea aceea mormântalã şi i se pãru pentru o secundã cã era fericit.Atât doar ,o secundã, în care se simti strãpuns de un fior supranatural,în timp ce un fulger despicã cerul în douã.

ştia cã totul era doar în imaginatia lui ,dar nu ar fi vrut sã strice magia acelui moment pe care cu mai putinã sensibilitate şi mai multã obosealã ar fi putut sã nu-l ia în seamã.ştia cã vraja avea sã tinã doar atâta timp cât nu dãdea drumul la luminã şi îşi propuse sã stea cât mai mult aşa,sã admire furia naturii care se asemãna cu acea furie din sufletul lui din care acum însã nu mai rãmãsese aproape nimic.

Ieşi pe balcon şi cu toate cã de la etajul cinci nu avea o panoramã prea bunã nici pe orizontalã nici pe verticalã ,nici nu mai observã blocurile de vizavi,atât de aproape de al lui încât niciodatã nu putea sã se schimbe fãrã storurile trase..Simtea cã se aflã într-o cutie de conservã la care umblã cineva,chinuindu-se s-o desfacã dupã nu ştiu cât timp,uitatã în frigider, care  ar fi putut sã fie şi aruncatã.şi deodatã aceastã  conservã în care se afla era  parcã învârtitã în sus şi în jos de omul care încerca sã o deschidã ,provocând înãuntru o adevãratã furtunã,fãcându-l sã fiarbã în propriul sãu suc cãruia abia acum începuse sã-i simtã mirosul care dovedea cã încã mai era în termen de valabilitate.Oricum,important era cã o deschidea cineva.Cã nu ajunsese la gunoi şi cã avea sã fie destinatã mâncãrii,un gunoi mai rafinat.Sau la o adicã putea sã fie şi destinatã stropirii fetei şi hainei celui care o mânuia, ceea ce ar fi asigurat continutului conservei o duratã ceva mai lungã de existentã.

Comparatia asta nu avu deloc darul sã-l linişteascã.Adicã de ce sã fie ca o conservã?De ce nu fãcea nimic?De ce încetase acum mult timp sã mai intreprinda ceva pentru el,sã mai ajungã undeva?Pentru cã nu se împãca bine cu femeile sau din altã cauzã?Ce-ar fi dacã ar putea sã evadeze mãcar pentru o orã din glastra asta în care se afla şi care adapostea nişte flori de plastic decolorate şi pline de praf?Pentru ca asta era viata lui,un lucru artificial .Ce bine a fi dacã ar avea curajul sã vândã tot ce are şi sã plece undeva prin Indii unde sã mediteze cu un guru...Sã uite sensul muncii pentru cele lumeşti care îti aduc doar durere.şi sã uite cã era atât de singur.Uneori mergea ca un copil seara pe strãzile întunecate din partea istoricã a oraşului şi spera aşa cum citise într-o revistã de fenomene ciudate ca o portitã sã se deschidã pe undeva şi sã pãtrundã într-o lume paralelã,unde sã o ia de la capãt,cu alte reguli şi poate chiar cu altfel de fiinte.De oamenii de aici  oricum nu-l lega nimic.Trãia într-o lume rece şi fãtarnicã unde nu mai era timp pentru tipi neînteleşi ca el,care fãceau pe interesantii.De altfel nici nu mai era la modã. La urma urmei avea dreptate un mar filozof cand compara omul cu un haos care se casca deasupra unui abis.

Deodatã avu senzatia cã în momentul în care va intra din nou în casã nu va mai fi acelaşi sau nu va mai gãsi nimic în urma lui unde lumea se va fi prãbuşit,iar el nu va mai trebui decât sã zboare prin balcon şi sã se cufunde în abis.

Binenteles cã asta nu se întâmplã când întoarse capul spre camera întunecatã dar cu toate astea se feri sã intre deşi începu sã simtã câtiva stropi pe mânã.Cãutã un pulover într-o sacoşã cu haine vechi pe care o aruncase de mult pe balcon şi gãsi o jachetã drãgutã de pe timpul când încã era la liceu.O aruncã în grabã pe spate şi tot scotocind prin buzunare gãsi un carnetel care probabil pe vremea aceea îi tinea loc de jurnal.

I se pãru foarte ciudatã chestiunea cu jurnalul şi dacã nu şi-ar fi recunoscut scrisul tremurat de şcolãritã speriatã, ar fi zis cã nu i-a apartinut vreodatã.

Doamne,nu pot sã cred cã mã tineam deastfel de lucruri.Nici nu e de mirare ca nu am reusit in viata..îşi zise el nemultumit în timp ce începu sã rãsfoiascã paginile aproape îngãlbenite.Trecuserã şapte ani de atunci, iar el se schimbase într-atât încât nu se mai recunoştea în nici una din ideile care erau scrise acolo.Pentru el era acum totul doar filozofie de doi bani.

Mai interesant i se pãru însã ultimul capitol al jurnalului-probabil îl denumise aşa pentru cã ştia cã avea sã se despartã de el.Aici erau înşirate pe vreo douãzeci de pagini dorintele sale.Sub fiecare avea spatiu lãsat pentru comentariu.Erau tot felul de dorinte de la cele mai stupide la cele mai ciudate .Totul pãrea ca un joc cu destinul.Spre exemplu,dupã ce trecea un anumit termen pe care el îl dãduse pentru îndeplinirea dorintei,venea cu pagina de comentariu în care preciza  dacã s-a împlinit sau nu şi observatii suplimentare.De-a lungul timpului însã se învãtase aşa mult cu soarta lui încât scria dinainte comentariul şi de cele mai multe ori se potrivea.Totul devenise o chestiune de calcul al probabilitãtilor.

Acum însã,dupã atâtia ani,era ciudat cum la sfâşitul acestui caiet nu se mai afla decat o filã pentru încã o dorintã şi nici o paginã pentru comentariu..Adevãrul e cã avea o minte tare întortocheatã iar dacã nu avea sã treacã peste superstitiile astea ,hibã de care nu putuse sã scape cu una cu douã,avea sã cutreiere prin viatã purtat de colo colo ca o frunzã în vânt.

Se gândi sã rupã carnetelul pe loc,dar înainte de a o face îşi zise cã dacã ar fi sã aibã o dorintã ,cine ştie ,singura pe care ar avea-o ar fi sã plece undeva departe,poate în altã lume nici el nu ştia unde. Rupse  apoi carnetelul în mii de bucãti şi le azvârli peste balcon urmãrindu-le drumul în bãtaia vântului,pânã departe spre orizont unde privirea lui nu mai putu ajunge şi de unde era sigur cã umbrele trecutului nu se vor întoarce.Intrã apoi liniştit în casã, atât de calm de parcã scãpase de cea mai grea povarã.Avea sentimentul ca se intamplase ceva  important, despre care el in acest moment nu era constient si care avea sa-I schimbe viata, chiar daca acum se simtea un om mic si invins.Acest gand il facu sa se simta in siguranta ,dandu-I sentimentul ca viata lui  va avea un scop pana la umrma ,ca era importanta  pentru acest univers  din care facea si el parte si  poate chiar  era ales pentru un viitor stralucit .

Cu aceste impresii,Nelson se trânti pe pat şi se cufundã într-un somn adânc pânã dimineata.

*

SPITALUL

––––––––

A doua zi se trezi târziu,mult dupã orele 12,cãci lucra dupã-amiaza şi probabil cã nici atunci nu ar fi fãcut-o dacã nu ar fi fost trezit în mod brutal de nişte ciocãnituri în uşã.Probabil  cel de la uşã încercase de atâtea ori soneria fãrã nici un rezultat încât îşi zisese cã numai  niste zgomote puternice l-ar fi trezit pe cel dinãuntru.,caci  ciocãniturile se transformaserã în adevãrate bocãnituri, iar dacã Nelson nu ar fi fost atât de obosit în aceastã dimineatã,cãci avusese toatã noaptea numai coşmaruri,cu sigurantã ar fi ieşit cu o bâtã la uşã.La urma urmei ,acest om nepoliticos nu avea nici un drept sã încerce sã-i scoatã uşa din tâtâni.Poate chiar era un infractor.

Cu toate astea ,în dimineata asta gãsi calmul de a se mişca  încet şi de a nu  intra în panicã şi a lovi toate obiectele prin casã de parcã ar fi sunat preşedintele.La urma urmei ,dacã era ceva atât de important putea sã aştepte, oricine ar fi fost.Îşi luã halatul pe el şi dupã ce se încãltã cu papucii lui vechi şi cam rupti, deschise uşa şi dadu cu ochii de un om brunet şi mãrunt,pe care nu-l mai vãzuse în viata lui.Tinea un dosar în mânã şi spre mirarea lui îl cãuta chiar pe el, cãci îi rosti numele de îndatã ce dadu cu ochii de el.

Nelson se simti prost cã ieşise aşa în halat,mai ales cã omul era foarte spilcuit şi mirosea puternic a parfum,aşa cã nu-l pofti înãuntru decât dupã acesta îl rugã sã-l lase sã intre pentru a discuta ceva important.

Avea o figurã destul de gravã şi dacã ar mai fi avut rude în viatã,Nelson ar fi crezut cã  era de la politie şi cã venea sã-l anunte de vreun accident cumplit,sau poate vreun avocat în legãturã cu vreo moştenire.Îşi zise apoi cã trebuia sã facã pe gazda şi sã-i ofere o cafea,dar acesta refuzã categoric orice fel de tratament de parcã ar fi încercat sã-i dea mitã,aşa cã nu-i mai zise nimic şi-l pofti sã se aşeze într-un fotoliu pentru a auzi ce are de zis.

-Aş vrea sã ştiti cã vin din partea doctorului Paul,zise acesta fãrã nici o introducere şi cred cã aveti unele probleme.

Nelson se simti contrariat de ce auzi mai ales când îşi aminti de ruşinosul capitol cu doctorul Paul,acel om care-i pãtrunsese toate intimitãtile şi la care nici nu vrusese sã se ducã.Oricum,asta trecuse,hotãrâse sã nu se mai prezinte pe acolo vreodatã,dar ce legãturã puteau sã aibã toate astea cu acest domn care atãtea în fata lui?

––––––––

-Nu înteleg zise el,doar dacã doctorul Paul nu v-a povestit cumva despre problemele mele ceea ce este exclus.Ãsta ar fi trebuit sã fie un secret profesional.

-Da,ar fi trebuit ...zise omul zâmbind în coltul gurii de parcã el ar fi ştiut ceva ce Nelson nu ştia.Oricum,nu trebuie sã vã faceti probleme.

-Nu ştiu ce să spun..,zise el..

Omul se ridicã din fotoliu şi începu sã ofteze privind pe fereastrã în depãrtare.Apoi îşi aprinese o tigarã dupã care îşi bãgã o  mâna in  buzunar .

-Se pare cã azi dimineatã nu prea sunteti în formã ...domnule Nelson.şi am toate motivele sã cred cã ati avea serioase probleme de sãnãtate...

-Mã scuzati ,rãspunse Nelson,dar asta nu vã priveşte câtuşi de putin.Nu ştiu de ce ati tras concluzia asta,dar cred cã nu aveti dreptul sã veniti aşa deodatã la mine şi sã-mi spuneti cã am probleme de sãnãtate.Nici nu vã cunosc ,domnule..

-Puteti sã-mi spuneti Maxim.Cât priveşte interesul meu pentru problemele dv,cum sa va explic.....Situatia nu e aşa simplã precum credeti...De fapt sunt aici sã  stam într-o chestiune destul de delicatã şi asupra cãreia am tot dreptul sã-mi dau cu pãrerea.La urma urmei nici nu aveam obligatia sã vin.O fac pentru dv.

Acum Nelson nu mai era înfuriat ci chiar se sperie gândindu-se cã poate cine ştie omul era totuşi un infractor sau chiar un nebun scãpat din ospiciu...Ba chiar se gândi cã ar trebui sã fie amabil cu el şi sã-l tinã de vorbã timp în care  se va îndrepta spre uşã sub un motiv anume.Totuşi,urmãtoarele vorbe ale acestuia avurã darul sã-l mai linişteascã.

-Sunt medic,zise el şi dupã cum v-am spus îl cunosc pe doctorul Paul.ştiu cã sunteti pacientul lui.Numai cã acum eu i-am preluat toate cazurile din motive pe care nu are rost sã vi le dezvãlui.Aşa am ajuns la dvs.

-Da,se poate,spuse Nelson,dar ati greşit într-un loc.Nicidecum nu mai sunt pacientul dânsului.De fapt ,nu m-am dus decât o datã la cabinetul dânsului şi dupã cum trebuie sã ştiti nu pentru o problemã tocmai serioasã.Aş zice chiar cã am fãcut o greşealã.Tocmai de asta m-am hotãrât imediat dupã aceea sã renunt.

-Este adevãrat  cã pe de o parte este foarte bine sã nu dãm o atentie prea mare unei anumite boli zise celãlalt dupã câteva minute în care îl studiase cu atentie.Adicã nu are nici un rost sã tragedizãm pentru cã nu rezolvãm nimic.şi cu toatã simpatia mea,din punctul acesta de vedere vã admir .

Nelson rãmase uimit de vorbele omului din care nu desluşea decât un soi de ironie nefondatã.Ba chiar din felul în care îl privi în ochi şi îl bãtu pe umãr încurajator Nelson îşi zise cã aceasta era privirea de otel a unui psihiatru care se uitã indulgent la pacientul sãu.Deja începuse sã se uite la el ca la un  bolnav.Bine,asta dacã nu cumva era un nebun care se credea psihiatru.Iar dacã nu,probabil cã la uşã se aflau nişte acoliti care aveau sã-l înşface imediat şi atunci nu mai avea nici un rost planul cu ieşitul pe uşã.Se mai fãcea de râs şi pe la vecinii care îl credeau un tânãr liniştit.

-Pe de altã parte ,continuã Maxim pe acelaşi ton, e adevãrat cã un pacient nici nu trebuie sã ajungã pânã acolo încât sã minimalizeze ceea ce se întâmplã.Trebuie sã pãstrãm un echilibru.Înteleg cã e foarte greu în ziua de azi şi noi nu vrem sã presionãm pe nimeni dar cu cât o luãm mai din pripã cu atât mai bine.şi vã rog sã mã credeti ,spuse el şi afişã un zâmbet ciudat, cã eu sunt aici doar cu cele mai bune intentii.Probabil vom colabora mult timp de acum în colo şi deocamdatã sunt singurul care vã poate ajuta.

-Da,desigur, zise Nelson,dar haideti sã nu mai batem apa în piuã şi sã spunem lucrurilor pe nume.Sunt de felul meu un om care nu preferã ascunzişurile.Ce vreti de fapt de la mine?

-Bine,o sã vã spun.şi asta pentru cã vãd cã vã pierdeti calmul,zise Maxim şi privi înspre uşã dupã care se uitã la ceas.

-Mi-e teamã cã va trebui sã mã însotiti la spital,iar dacã nu o veti face acum,pentru cã nu sunteti obligat sã o faceti acum,vã puteti gândi.Dar nu mai mult de o sãptãmânã.

-Uite ce e domnule, mai bine mi-ai spune ce se petrece .Spui cã-l cunoşti pe doctorul Paul.Dar eu îti mai spun cã nu mai am nevoie de serviciile dânsului şi implicit nici de ale dumitale.Înteleg cã probabil vrei bani,poate eşti nou în meserie,nu ai clienti,dar nici mãcar asta nu am.Trebuie sã primesc salariul.

-Stai liniştit, îi spuse Maxim luându-l de brat şi aşezându-l pe un scaun ca pe un suferind.Hai sã ne calmãm.Uite,zise el scotând o foaie din dosar.Asta e foaia dumitale de internare,îti aminteşti?Aşa.Probabil cã ti-e familiarã.Doar dumneata ai fost de acord.Spuneai cã vrei sã evadezi în altã lume şi erai încredintat cã asta te va ajuta.şi uite,zise el scotând o altã foaie,aici este diagnosticul dumitale,pus chiar de doctorul Paul.Ai promis ca te intorci,dar nu ai facut-o.Dumneata nu poti fugi aşa.Nu mai eşti un copil.Nu e nimic rãu în a-ti asuma o astfel de responsabilitate.şi apoi,de ce sã ne formalizãm pentru câteva analize?Uite,dacã accepti sã te întorci îmi iau angajamentul cã în douã sãptãmâni te scot de acolo nou nout.Voi urgenta mult analizele.De altfel prietenul dumitale de la servici, care am înteles cã e la curent cu  acest lucru îti va plãti o mare parte din facturã.Sã ştii cã suntem o clinicã de renume.Nu degeaba ne-ai ales.

Nelson îl asculta fãrã sã spunã nimic şi îşi imagina tot felul de scenarii.Apoi îi ceru chiar actele lui Maxim,ba chiar dadu telefon la spital şi verificã tot ce spusese omul.

În cele din urmã ajunse la concluzia cã totul era din vina acelui nenorocit de doctor,care avea  cine stie ce planuri necurate.Îi scrisese un diagnostic imposibil ,dupã care avusese grijã ca el sã semneze tot ce trebuia pentru a  intra la apã.Cine stie cine il platea sa faca astfel de lucruri cu pacientii.Oricum,acum nu mai conta.Dacã se împotrivea ,avea sã fie şi mai rãu.Daca era platit doctorul Paul avusese grija sa –I plateasca si el la randul lui pe altii care sa declare ca el e nebun.Poate asrtistul il credea si el nebun ,poate ca vorbise despre anumite purtari  de ale lui care nu fusesera tocmai normale-desi fiecare om are astfel de momente.Din pacate insa astfel de momente puteau fi exploatate acum,ceea ce probabil se si facuse.Totusi ar trebui sa-I acorde mai mult credit artistului.Poate ca nu vorbise nimic despre el la urma urmei.Era posibil ca totul sa fi fost urmarea incompetentei  lui Paul.Pe de alta parte,, doctorul Maxim nu avea nici o vinã.Mai mult ca sigur nu avea nici habar de neîntelegerea aceasta.El chiar fusese drãgut cu el.Îi mai puse câteva întrebãri dar tot nu ajunserã la o întelegere.Conform cunoştintelor lui Maxim,Nelson apelase la serviciile acestui medic de multã vreme iar acum din pãcate se ajunsese aici.Toate astea demonstrau clar cã era vorba de o încurcãturã.Cã doar Nelson nu era nebun de-a dreptul.

Aşa cã  in cele din urma îşi zise cã nu-I ramane decat sã accepte senin sã fie dus la spital.Îşi zise cã nu se putea întâmpla nimic ireparabil în douã sãptãmâni cãci doar atât îi promisese  cã va avea de stat.

Îl linişti pe Maxim spunându-i cã spre întristarea lui avusese din nou o crizã de amnezie temporarã şi îşi ceru scuze .Nu putu insa sa nu se gandeasca la cat de usor semnase in fata doctrorului Paul hartii al caror continut nu-I era cunoscut  si ca si cum acest lucru nu era de ajuns, primise cu seninatate din mana asistentei pilula datorita careia probabil ca  se afla acum aici.

-Nu vã faceti probleme, dar nici pentru noi nu e întotdeauna plãcut sã facem asta,zise Maxim.Plus cã dumneavoastrã sunteti un pacient cu atâtea şanse.Aş putea spune cã sunteti cel mai bun,dacã asa ceva e permis.Nelson ceru voie ca mãcar pânã la spital sã meargã aşa ca toti oamenii, adicã îmbrãcat ,spãlat şi tot ce mai era nevoie dupã care mai ceru zece minute spre a fi lãsat singur sã dea nişte telefoane.Maxim se arãtã şi de data asta foarte amabil şi îl lãsã singur.Nelson nu mai stãtu pe gânduri şi telefonã prieteului sãu care spunea cã nu ştia nimic despre problemã,ceea ce era aproape imposibil.Dar asta nu mai conta acum.Nelson stia ca nimeni nu-l poate obliga sa fac acest lucru  motiov pentru care isi spuse ca ar fi mai bine sa nu dea de banuit sa nu  faca pe nebunul  pentru a sacapa cat mai repede.Exista situaţii in viata cand pur si simplu un om devine victima unei conjuncturi de asemenea natura incat tot ce ai de facut pentru a-ti fi mai bine este sa treci prin ceea ce e mai rau.MAI COMPLETEZ

Dupa ce se imbraca in graba  si iesi din apartament observã cã într-adevãr Maxim era însotit de doi uriaşi aşa cum se aşteptase el şi îşi multumi cã avusese inspiratia sã nu se facã de râs.

Îl urcarã apoi într-o dubã , dar fãrã sã-l lege sau alte scandaluri pentru cã el se purtã cât putu de frumos .

Ce era mai rau era faptul ca nu –si mai aducea aminte ce anume se petrecuse  dupa ce luase pilula  ceea ce insemna ca nu putea sa se bazeze pe prea multe date concrete in ce priveste cauza adevarate a acestor intamplari.Totusi,cea mai verosimila varianta era aceea ca doctorul Paul era un incompetent  iar el va avea grija sa demonstreze acest lucru in mod civilizat,fara sa urle si sa strige.

Tot gândindu-se  aşa,  nici nu-şi dadu seama când  trecu o jumatate de ora şi ei ajunserã  deja la destinatie.Nelson nu ar fi putut nici mãcar sã viseze vreodatã cã va ajunge la spitalul de nebuni.Cãci acolo era.De fapt la ce naiba se aşteptase cã doar îi spuseserã unde aveau sã-l ducã. Chiar în momentul în care intrã pe poartã simti un fel de fior rece  şi îi veni sã râdã ca nebunul.Ba chiar începu sã zâmbeascã aşa fãrã motiv timp în care îşi întoarse capul în altã parte pentru a nu fi vãzut de ceilalti care probabil aşteptau doar un semn ciudat ca sã-l punã în cãmaşa de fortã.

Începu sã se concentreze asupra peisajului cãci nu mai intrase niciodatã aici.Ba mai mult, poate cã ar fi necesar sã învete drumul în caz cã ar trebui sã evadeze îşi zise el şi iar îi veni sã râdã de o aşa prostie.Oricum,spitalul era foarte vechi şi foarte mare,avea multe clãdiri şi numeroase alei astfel încât aveai impresia cã te pierzi  ca într-un labirint.Ti-ar fi trebuit o hartã sã te orientezi.

La un moment dat maşina se opri pe una dintre alei iar doctorul Maxim le fãcu semn celor doi paznici sã coboare din maşinã dupã care cu un gest ocrotitor îl luã pe Nelson de brat.Acesta se simti atât de ametit de drumul pe care-l parcursese în dubã ,de aerul închis de acolo şi mai ales de toate gândurile care îl rãvãşiserã  încât de cum puse piciorul pe pãmânt simti o ametealã straşnicã,aşa cã paznicii se şi îmbulzirã sã-l sprijine iar douã asistente care stãteau mai de-o parte ziserã cã s-a mai îmbogãtit spitalul cu un nebun şi cã era probabil epuizat între douã crize,de aceea parea linistit.

Intrarã apoi în clãdire iar Maxim îl lãsã în grija celor doi dupã care  intrã într-un cabinet.

-Aşteaptã aici,zise el trebuie sã mã sfãtuiesc cu un medic,prieten de-al meu.Mai târziu o sã te chemãm pentru a-ti face formele şi a decide nişte lucruri.Probabil va dori sã te consulte.

Cei doi îi arãtarã lui Nelson o canapea unde se aşezarã şi ei în aşa fel încât el sã fie la mijloc.

Holul era plin de pacienti,majoritatea oameni bãtrâni şi senili, însotiti de tineri,copiii lor probabil, care veniserã sã-i interneze .Acestia erau  cam de seama lui ceea ce-l fãcu sã se simtã groaznic la gândul cã el era cel care trebuia sã se interneze. Ce dracu?Cu serviciul cum avea sã rãmânã? Doamne şi când se va îmbrãca în  pijamalele alea infecte pe care aveau sã-l oblige sã le poarte...

Cãutã  totusi sã se comporte ca un om normal şi chiar zâmbi unei bãtrâne care stãtea şi ea la rând la acelaşi cabinet dupã care avea sã fie internatã.

Se ridicã la un moment dat sã fumeze o tigarã însã cei doi sarira ca arsi , dandu-I de înteles cã mai bine ar fi sã nu facã nici un pas.Aproape ca il si speriasera, atat de brusc se ridicasera de pe canapea.E clar ca asteptau doar un semnal si totul ar fi putut deveni o tragedie. Nelson  isi dadu seama cã de acum chiar nu mai putea sã fie liber aşa cã mai bine s-ar  bucura atât cât mai poate de hainele de pe el şi de look-ul lui proaspãt.De fapt nu ştia nici el prea bine de ce ,dar acum se simtea de parcã avea sã nu mai scape niciodatã de acolo.Parcã şi oraşul pe care-l lãsase în urmã acum doar câteva minute era undeva la sute de mile distantã.Bine,pesemne cã asta simteau şi ceilalti care-şi aşteptau rândul mai ales dacã intrau aici pentru prima oarã.Probabil cã acasã înnebuneau de plictisealã iar când ajungeau aici nu ştiau cum sã plece  mai repede înapoi.Era normal cã aşa nu putea sã se vindece nimeni.

Oricum,era clar cã îl bãgaserã în aripa nebunilor pentru cã de aici de unde stãtea se auzeau foarte bine tot felul de zgomote care nu puteau sã aibã decât un motiv.

Nu mai avu însã timp sã se gândeascã prea mult la ceea ce va urma ,cu toate cã erau multe persoane care trebuiau sã intre înaintea lui ,şi asta pentru cã doctorul Maxim ieşi din cabinet şi-i fãcu semn.Nelson nu întelese ,aşa cã acesta se apropie de el.  Era învãluit într-o aurã specialã şi avea un aer ceremonios ca şi cum ar fi avut sã-i transmitã un comunicat important.

-Hai,zise el în şoaptã apropiindu-se de urechea lui Nelson,cã te bagã acum la consultatie,nu mai aşteptãm,asta ca sã vezi cã am de gând sã mã port foarte bine cu dumneata.şi te asigur cã aici vei cãpãta aceeaşi tratatie din partea tuturor.

Nelson simti un nod în stomac vãzând uşa aceea întredeschisã în spatele cãreia nu ştia prea bine ce îl aştapta.

În realitate în cabinet îl aştepta un alt doctor mai bãtrân,aproape prea bãtrân pentru a mai profesa şi care probabil rãmãsese întepenit în scaunul acela atâtia ani datoritã eficientei cu care trata sau mã rog,expedia pacientii.

Nelson avea trac de câte ori se afla la medic iar acum mai  mult decât oricând,pentru cã se simtea vinovat cã nu va putea mãrturisi ceea ce poate acei medici ar fi vrut sã audã despre el.Bine,asta era o altã stupizenie de-a lui.

Doctorul îl pofti calm sã se aşeze pe pat şi aprinse o lampã undeva deasupra lui de parcã ar fi fost la gestapo.Maxim se puse şi el în fata lui iar acum amândoi îl priveau suspect de parcã ar fi trebuit sã facã  sau sa spuna ceva anume.Erau prea amabili şi asta nu era bine.Ceva se petrecea.Doctorul bãtrân se recomandã dar Nelson nu-i tinu minte numele.Era unul complicat,nemtesc sau slav.

Cei doi continuau sã nu spunã nimic iar el se simti silit sã vorbeascã.Nu ştiu ce sã spunã aşa cã zise ceva despre neliniştea pe care o avea de fiecare datã când intra în cabinetul unui doctor şi cum i se punea un nod în gât.Doctorul cel bãtrân îi spuse cã ei erau acolo pentru a-l ajuta sã-şi depãşeascã neliniştile.Dar pentru asta esential era ca el sã nu respingã în nici un fel orice ajutor care ar fi venit  de la ei.Cu alte cuvinte trebuia sã aibã încredere în medici şi mai ales sã doreascã sã scape de nelinişti.

Nelson ar fi vrut sã-şi astupe gura când îşi dãdu seama ce spusese dar nu mai era timp.Probabil cã între aceşti pereti ca sã fii în sigurantã trebuia sã vorbeşti în prezenta unui avocat pentru cã alfel riscai sã te faci prost înteles.

Nu mai zise apoi nimic ,iar cei doi începurã sã-i punã întrebãri cu privire la diferite aspecte ale vietii lui.Mai ciudat era cã toate rãspunsurile lui, sincere de altfel ,aveau darul sã-l îngrijoreze chiar şi pe el.Pãrea cã povesteşte  viata unui om total anapoda,cu tot felul de furtuni interioare şi nemultumiri.şi la un moment dat chiar îl apucã o stare de disconfort care combinatã cu întrebãrile lor insistente se soldã cu o senzatie de leşin.Prima lui reactie fu aceea de a ieşi pe uşã,dar asta fãrã nici o intentie rea ci numai cu scopul de a lua putin aer uitând astfel de alte implicatii.Aşa cã ieşi zicând doaram nevoie de putin aer,am o senzatie de claustrare!.Bineînteles cã asta avu darul de a alarma persoanele de pe hol care ascultau la cei doi gardieni care spuneau cã poate deveni periculos şi sã încerce sã-l opreascã.Se produse o  învãlmãşealã nemaipomenitã şi pentru o clipã Nelson se temu chiar cã va fi linşat acolo.Cu toate astea lucrurile se mai calmarã de îndatã ce fu introdus cu forta în cabinet iar Maxim le dãdu ordine paznicilor sã se linişteascã pentru cã totul era în regulã.

Totuşi Nelson îşi zise peste câteva minute cã fusese mai bine cã se întâmplase aşa pentru cã doctorul cel batra hotari sa scurteze durata consultatiei scapandu-l cel putin pentru  un timp de stresul acelui  interogatoriu care devenise obositor.

-Bine,sã trimitem pe cineva sã-l instaleze zise doctorul cel bãtrân.

—Sã ştii cã eşti privilegiat.Sã te bucuri cã îti dãm atâta atentie.La noi în spital sunt locuri reduse,ce vrei, sunt spitalele pline în zilele noastre.Dar pentru dumneata am scos un pacient,ca sã-ti eliberãm patul.Sã ştii cã nu e forte uşor.Ai avut mare noroc.Bine,e adevãrat cã şi prietenul dumitale e un om foarte atent.Dacã asta te consoleazã ,sã ştii cã a fost foarte afectat de toate astea.Mai rar aşa amici pe vremurile astea...Chiar acum câteva minute am stat de vorbã cu dânsul.

Sigur,îşi zise Nelson aşa de prieten i-a fost încât l-a bãgat aici.Cât despre bani era clar de ce i-a dat.A mituit ca sã-l bage aici.Dar de ce ,doamne,de ce?Nu cumva treaba asta avea sã fie totuşi mai complicatã decât credea?

Nu mai zise însã nimic şi continuã sã-şi joace rolul de copil cuminte.

La un moment dat în cabinet îşi fãcu aparitia o sorã medicalã iar Maxim îi spuse cã era timpul.

-Du-te cu dânsa,îi spuse el,dupã ce avu încuviintarea celuilalt.Noi ne vedem mâine.Oricum, dacã nu ne vom vedea,cu sigurantã va fi domnul doctor aici.Te asigurãm cã vei primi îngrijirile necesare.Nu vei fi scãpat din ochi .Acum mergi în salon.

Nelson ieşi pe hol şi dadu de un bãtrânel vesel care stãtea neclintit în fata lui cu o floare ruptã dintr-un ghiveci pe care i-o dãrui.Era însotit de familie ca toti oamenii care ies din spital.Doamne, îşi zise Nelson,probabil cã el era cel pe care îl externau.Asta nu era bine.Poate cã pentru omul acela erau vitale urmãtoarele douã-trei sãptãmâni sau cât naiba aveau sã-l tinã pe el acolo.Si cand te gandesti ca era sanatos tun.

O luã nedumerit dupã asistentã,supus ca un bou dus la tãiere,pe coridoarele acelea lungi şi întunecoase,pline de un aer rece  combinat cu  miros de igrasie,ca în tr-un cavou sau ca într-o anticamerã funebrã a suferintei.

Se pare cã afarã se înnoptase ,nici el nu ştia când.La început crezu cã era vina coridoarelor dar acum,când intrã în salon îşi zise cã într-adevãr ziua se micşorase cu mult.Mai ales cã el se şi sculase atât  de târziu.               

Asistenta îi arãtã patul şi îi dadu un halat punându-l sã se dezbrace de hainele lui.

Asta i se pãruse lui Nelson a fi partea cea mai grea mai ales cã mirosul acela de halat de spital care se şi lipi de pielea lui curatã îi dãdu fiori.Totuşi ce era mai greu nu trecuse .Asistenta îi spuse sã se aşeze pe pat sã-i punã perfuzii.

-ştiu cã e neplãcut, însã va trebui sã stai aşa o perioadã.Dacã te porti bine poate mâine scapi de ele,zise ea în timp ce începu sã-i frece venele şi sã-i dea peste mâini cãci probabil de la frigul din salon sau din cauza fricii,venele îi erau atât de contractate încât nu era posibil sã faci nimic cu ele în starea asta.

Când în sfârşit asistenta îşi terminã treaba si  îi spuse cum sã se mişte pentru a se putea deplasa la toaletã şi alte chestii utile,dupã care ieşi pe uşã ca şi cum n-ar fi fost,lui Nelson i se pãru cã dispãruse şi ultimul colac de salvare .Parcã se scufunda în ocean undeva la mii de km.În salon nu mai era decât un bãtrân care însã era întors cu spatele  şi nu zicea nimic.Probabil dormea.Ce naiba sã facã aici un om decât sã doarmã toatã ziua sã facã analize şi sã poarte discutii nesãnãtoase cu doctorii.Singurul lucru pe care-l mai gãsi de fãcut fu sã schiteze un plan în legãturã cu ce avea sã facã.În primul rând trebuia sã telefoneze prietenului lui şi sã-i spunã pe fatã totul.Diplomatia nu mai avea nici un sens.

Adormi într-un târziu bântuit de umbrele serii convins cã astãzi începea o nouã etapã în viata lui şi la fel de convins cã dacã şi mâine dimineatã,când se va trezi şi va fi dispãrut efectul tranchilizantelor va gândi la fel,atunci lucrurile nu stãteau bine de loc.

Trecuse o sãptãmânã de când fusese spitalizat iar temerile lui Nelson din seara aceea nu fuseserã deloc nefondate.Fusese o sãptãmânã