Pisicuta Perfecta

De Holly Webb

Este vara anului 1983, iar tânărul Nick Guest, un inocent în chestiuni legate de politică și de bani, se mută într-o cameră la mansardă în casa familiei Fedden din Notting Hill: Gerald, un parlamentar conservator, soția lui, Rachel, și copiii lor, Toby și Catherine.
Odată cu trecerea anilor, Nick este atras în lumea strălucitoare a familiei Fedden, urmărindu-și, în același timp, propria obsesie legată de frumusețe – un premiu la fel de irezistibil pentru el pe cât sunt puterea și bogăția pentru prietenii săi. O aventură timpurie cu un tânăr funcționar de culoare îi oferă prima experiență sexuală, însă o legătură ulterioară, cu un frumos milionar, va fi cea care va aduce în discuție fanteziile și problemele unui deceniu nemilos.
Câștigător al Premiului Man Booker, Linia frumuseții este un roman despre diferențele de clasă, opțiuni politice și sexualitate în Marea Britanie a anilor ’80.

„Aproape incredibil de bine scris… Ca să combini cocaina, adulterul, homosexualitatea și pe Margaret Thatcher într-un roman serios e nevoie de o pricepere desăvârșită, iar Hollinghurst a dovedit că o are. În felul său impresionant și extrem de contemporan, romanul este tragic. Dar este și amuzant… Simțul ambiguității al lui Hollinghurst este extrem de precis, dar mai mult de atât, pare desprins din viață.”
Spectator

„Sclipitor… o probă reușită și scânteietoare de literatură din partea unui maestru al prozei engleze, demn de a fi considerat un moștenitor al lui Henry James.” The Times

„Opera unui mare stilist englez, aflat în plină maturitate creatoare. O capodoperă.”
Observer

„Un roman impresionant… Hollinghurst scrie o proză elegantă, iar stilul și umorul lui mușcător, dar blând îl poartă pe cititor printr-o perioadă tumultuoasă… O poveste minunat alcătuită.”
Attitude

„O carte pe care, pur și simplu, îți face plăcere să o citești. Densă și cu o scriitură de factură clasică, frumos meșteșugită. O adevărată capodoperă.”
Scotland on Sunday

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 22 iun. 2020
• ISBN: 9786069690826

Holly Webb

HOLLY WEBB is a former children's book editor who has authored over ninety books for children published in the UK. Besides Maisie Hitchins, other series that have crossed the pond include My Naughty Little Puppy, the Rose books, the Lily books, and Animal Magic. Webb lives in Berkshire, England, with her husband, three boys, and Milly, her cat. Visit her website at www.holly-webb.com.

Previzualizare carte

NERA,O PISICUȚĂ FĂRĂ STĂPÂN

Traducere de Justina Bandol

Pentru Tabitha

Capitolul unu

Amy căscă şi dădu să se întoarcă pe partea cealaltă, ca să adoarmă din nou. Se opri însă la jumătate şi sări în capul oaselor. Era ziua ei! Să fie oare prea devreme ca să-i trezească pe mama şi pe tata? Îşi luă repede ceasul de mână de pe noptieră. Şase jumătate. Era sufi­cient de târziu pentru o zi de naştere, nu?

Tremurând puţin în răcoarea dimi­neţii, îşi puse iute halatul şi se grăbi să iasă din dormitor şi s-o ia către camera părinţilor.

– Amy!... La mulţi ani!... Tatăl ei căscă larg. Te-ai trezit chiar atât de devreme?

– E şase jumate deja, spuse Amy. Putem să ne sculăm, mami? Te roooog!

Mama ei se dădea deja jos din pat.

– Du-te mai bine şi te-mbracă!

– Super! râse Amy.

Se năpusti înapoi în camera ei şi se apucă să-şi pună uniforma de şcoală cu un oftat. Era atât de nedrept să tre­buiască să meargă la ore de ziua ei! Dar, dacă tot se trezise devreme, poate mama avea s-o lase să deschidă câte­va cadouri...

O luă la fugă în jos pe scări şi dădu buzna în bucătărie.

– Grozav! zise ea, aşezându-se la masă în faţa unui morman de pachete. Zâmbi apoi când văzu că mama ei pu­sese luminiţe în jurul ferestrei. Arată super!

– Am zis că, dacă tot trebuie să mergi la şcoală, să-ţi pregătesc un mic dejun special.

Mama îi puse în faţă un croasant cu ciocolată.

Chiar atunci intră în bucătărie tata.

– Sper că ai unul şi pentru mine, zise el, venind s-o strângă pe Amy în braţe. La mulţi ani, dulceaţă!

– Hai, deschide-ți cadourile! zise ma­ma cu un surâs.

Amy întinse mâna după pachetul cel mai apropiat, care părea ispititor de moale.

– Oo, ce frumos! Buni chiar se pri­cepe! zise ea, după ce rupse ambalajul şi descoperi înăuntru un hanorac mov presărat cu stele sclipitoare şi cu o pisicuţă roz de satin pe spate.

Mama zâmbi.

– I-am spus că poate să fie orice haină, câtă vreme are o pisică pe ea.

După ce Amy îşi despachetă toate cadourile, tatăl ei clătină din cap.

– Ştii, s-ar zice că îţi plac foarte mult pisicile, observă el, uitându-se lung la tricoul cu pisicuţă, la cutia de send­vişuri decorată cu pisici, la penarul care avea pe capac imaginea unui motan şi la superba pisică persană de jucărie din braţele lui Amy.

Părinţii ei ştiau cât de mult îi plac pisicile, dar n-o credeau pe Amy sufi­cient de responsabilă ca să aibă una, oricât de mult îi rugase.

– Hai, trebuie să ajungem la şcoală! îi atrase atenţia mama. Vrei să mergi azi după-amiază la Lily? Am vorbit cu ea.

Amy ridică ochii, uimită. Era prima oară când auzea această propunere.

Tatăl ei îi făcu cu ochiul.

– Mai am nevoie de puţin timp ca să pun la punct cadoul nostru sur­priză. N-ai observat că noi încă nu ţi-am dat nimic? O să te aştepte când te întorci acasă.

– Ah!

Amy radia. Un cadou-surpriză suna foarte, foarte bine.

– Crezi că ar putea să fie o pisică? o întrebă ea pe Lily a cincisprezecea oară pe ziua aceea.

Terminaseră de băut ceaiul şi urca­seră în camera lui Lily să stea de vorbă.

Prietena ei cea mai bună oftă.

– Zău dacă ştiu! Ţi s-a părut că se răzgândiseră ultima oară când i-ai întrebat?

Amy clătină din cap.

– Mami a zis că nu sunt destul de mare ca să am grijă cum trebuie de ea. Dar i-am spus că tu eşti!

Lily zâmbi şi o mângâie pe Stella, pisica ei cu blana pătată, care stătea ghemuită pe canapea între ele.

– Eu am avut noroc că mamei îi plac pisicile. N-a trebuit să mă rog de ea.

– Poate tata are nevoie de timp ca să se ducă s-o ia, gândi Amy cu voce tare. Nu-mi dau seama ce altceva ar putea fi. Of, nu ştiu! Se aplecă până îşi lipi nasul de boticul Stellei, care o privi fix, cu ochi adormiţi. N-ai putea să-mi spui tu? Crezi că o să primesc în sfârşit o pisicuţă?

Stella căscă, arătându-şi toţi dinţii.

– Hmm! Nu ştiu ce înseamnă asta, oftă Amy. Ah! E soneria? exclamă ea, ridicându-se repede în picioare.

Lily se încruntă.

– E nepoliticos să fii aşa de fericită că pleci acasă când vii în vizită la mine! Apoi râse văzând faţa îngrijorată a lui Amy. Ei, te tachinam doar! Du-te! Hai! Îţi ţin amândoi pumnii strânși! Sună-mă şi spune-mi dacă e ceea ce-ţi doreşti!

La câteva străzi mai încolo, o pisicuţă neagră stătea într-o cutie de carton pen­tru transportul animalelor de companie, mieunând amărâtă. Nu-i plăcea înăun­tru, şi mirosea ciudat. Voia să se întoarcă acasă, în căminul ei primitor.

– Șșșt, Jet, mai încet!

Din afara cutiei se auzi un târşâit, şi pisicuţa ridică ochii neliniştită.

– Hai afară, drăguţo!

Cineva deschise cutia întunecată, şi pisicuţa se înghesui într-un colţ, apoi scoase un mic scheunat de uşurare. Era stăpâna ei!

Doamna Jones vârî mâna şi o scoase cu grijă la lumină. Se aşeză încet într-un fotoliu, şi pisicuţa i se încolăci în poală.

– Putem să ne jucăm cu ea, bunico?

Doi copii intraseră în cameră după doamna Jones.

– Te rugăăăm! ciripi fetiţa.

– Millie, mai uşor! spuse doamna Jones cu hotărâre. O s-o sperii.

Puiul de pisică ridică ochii spre copiii care se întindeau amândoi către ea şi se vârî mai adânc în puloverul doamnei Jones.

– Vreau doar s-o mângâi, se rugă băiatul.

– Îmi pare rău, Dan. Ştiu că vreţi doar să faceţi cunoştinţă cu ea, dar Jet abia a sosit şi nu e învăţată pe lângă copii. O să se acomodeze repede, sunt sigură, şi atunci o să vă puteţi juca după pofta inimii.

– Copii, n-o deranjaţi pe bunica! Ştiţi că are nevoie de odihnă ca să se întremeze. În pragul uşii apăruse ma­ma copiilor. Vrei o ceaşcă de ceai sau ceva, mamă?

– Nu, nu, Sarah, mulţumesc. O să stau puţin aici împreună cu Jet. Îmi ţine ea companie.

– Bine. Hai, copii, veniţi încoace! Nu uitaţi să închideţi uşa – deocam­dată trebuie s-o ţinem pe Jet înăuntru câteva zile.

Cei doi fraţi ieşiră în goană după mama lor, şi pisicuţa se mai destinse. Nu era casa ei, dar cel puţin o avea pe doamna Jones.

– Of, draga mea, e o mare schimbare, aşa-i? o gâdilă bătrâna doamnă sub bărbie. Oricum, Sarah are dreptate. E mai bine că m-am mutat aici, sub ochii ei.

Dar Jet n-o ascul­ta. Se încor­dase din nou, şi codiţa neagră i se zbârlise. Millie şi Dan nu închiseseră uşa bine, şi ea văzuse o altă pisică. Un motan siamez mare, care o ţintuia cu ochii albaştri şi care mieună neliniştit. Oare casa lui aparţinea deja altei pisici?

Doamna Jones îi aruncă o privire.

– A, uite-l şi pe Charlie! Nu-ţi face griji, pisicuţo! E prietenos; Sarah mi-a spus că nu vom avea probleme cu el. Niciun fel de probleme.

– Hai, vino în grădină!

Tatăl lui Amy ţinea deschisă uşa din spatele casei, şi pe faţă i se zugrăvea emoţia.

– E afară cadoul? întrebă Amy sus­picioasă.

De ce ar sta o pisică afară? Păşi peste prag şi-şi privi curioasă părinţii, care radiau de bucurie.

– Uită-te în copac!

Tatăl ei îi arăta cu degetul spre castanul cel mare din fundul curţii.

– A! O căsuţă în copac! zise Amy, surprinsă.

– Nu-ţi place? întrebă tatăl ei, şi în gla­sul lui se simţi dintr-odată neli­niştea.

– O, ba da, îmi place foarte mult!

Amy îl strânse în braţe. Era ade­vărat – întotdeauna îşi dorise să aibă un refugiu al ei, o ascunzătoare. Atâta că nu era pisicuţa la care sperase...

– Nu vrei să te duci s-o cercetezi? îi sugeră mama.

Amy străbătu în fugă curtea şi se căţără pe scara de lemn pe care tatăl ei o fixase pe trunchiul castanului.

Căsuţa mirosea proaspăt, a lemn nou. Amy privi în jur încântată. Înă-un­tru erau un fotoliu-puf mov şi o mă­suţă de lemn lângă ferestruica pă­tra­tă, pe care se găsea un tort cu glazură roz.

Amy scoase capul pe uşă şi le zâmbi părinţilor ei.

– E un cadou minunat. Mulţumesc!

– Tăiem tortul cam în jumătate de oră, bine? zise mama şi-i zâmbi şi ea.

Amy se aşeză în fotoliul-puf şi oftă. Îi plăcea foarte tare căsuţa, dar, în ace­laşi timp, era în sinea ei puţin dezamăgită.

– Ar fi trebuit să ştiu că nu va fi o pisicuţă, şopti ea. Doar că am spe-rat atât...

Capitolul doi

Sâmbătă, Amy îşi sărbătorea ziua de naştere. Ea, Lily şi alte câteva prietene de la şcoală se duceau la film, apoi la cafeneaua ei preferată, să bea un ceai. Abia aştepta – deşi, din când în când, apărea câte ceva care să-i amintească de pisicuţă, şi atunci iar cădea pe gânduri.

– Nu mă pot hotărî niciodată dacă să iau floricele dulci sau sărate, zise Lily în timp ce se apropiau de tejgheaua de lângă casa de bilete. Sau vrei să împăr­ţim o porţie dublă, unde avem din amândouă? Amy...! se întoarse ea către prietena ei. Eşti bine? Ești foarte tăcută azi, şopti ea. Din cauza cadoului?

Amy dădu din cap.

– E foarte frumoasă căsuţa. Abia aştept s-o vezi. Fetița oftă. Poate ai mei o să se răzgândească până anul viitor de ziua mea.

Lily o strânse o clipă în braţe.

– Poţi să vii oricând s-o iei pe Stella.

Amy îi zâmbi recunoscătoare, dar nu era acelaşi lucru.

Sarah, fiica doamnei Jones, îi pro­misese mamei sale că pe Charlie n-avea să-l deranjeze prezenţa unei alte pisici în casă. Era foarte îngrijorată din pricina doamnei Jones, care căzuse destul de rău de vreo două ori, şi voia să aibă ocazia să se ocupe de ea. Asta însemna, desigur, şi de pisica ei. Numai că Sarah nu-şi dăduse seama cât de gelos avea să fie Charlie.

– Haideţi odată! Tanti Grace zice că a făcut prăjitură!

Copiii se chinuiau să se îmbrace, şi Sarah încerca să-i grăbească. Era dumi­nică, şi toată familia mergea în vizită la sora ei, cealaltă fată a doamnei Jones.

Jet auzi uşa din faţă trântin­du-se, bastonul doamnei Jones ţăcănind pe treapta de la intrare şi apoi larma copiilor, tot mai tulbure pe măsură ce se depărtau pe aleea din faţa casei. Ple­case toată lumea! Jet fu stră­bătută de un fior. Se ascunsese sub o bibliotecă din sufragerie: era foarte joasă, şi ea descoperise că Charlie, fiind mult mai mare, n-o putea ajunge acolo. Nu era un loc prea plăcut – se murdărea de praf şi trebuia să stea cu burta lipită de podea ca să încapă –, dar cel puţin aici se afla în siguranţă.

Acum, că i se dăduse voie afară din sufragerie în tot restul casei, pisicuța îşi petrecea aproape tot timpul ascun­zându-se de Charlie. El o tot urmărea, gata să sară la bătaie, şi era mult mai puternic. Împărţeau deja casa de o săp­tămână, şi motanul rămăsese la fel de nesuferit. Îi fura şi mâncarea, așa că Jet rămânea mai tot timpul flă­mândă, dar