Un Prieten Pentru Scout

De Holly Wood

Zoe îl întâlnește la locul de joacă pe Scout, un pui de ciobănesc de Berna superb, și se îndrăgostește de el pe loc. Scout e deja masiv și plin de viață, are niște labe enorme și aparține unei familii venite de curând în cartier. Când își dă seama că stăpânii lui nu-i pot oferi atenția și antrenamentul de care are nevoie, Zoe nu-și dorește decât să-i poată ajuta.

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 26 nov. 2018
• ISBN: 9786063351457

Previzualizare carte

Capitolul unu

Zoe mergea agale în spatele tatălui ei, căutând margarete în iarbă. Le voia pe cele cu tulpini groase și petale cu margini rozalii, ca să-și facă o brățară. Doar câteva începuseră să se deschidă, pentru că erau abia la începutul primăverii.

Privea atât de atentă în iarba de la picioare, încât fu cât pe ce să dea nas în nas cu câinele. Abia atunci îl văzu. Se opri, pe jumătate aplecată, și-i iscodi fața curioasă, acoperită de blăniță. Lui Zoe îi plăceau mult câinii și credea că se pricepe să-i recunoască: pe peretele din camera ei atârna un poster mare cu diferite rase canine. Dar pe acesta nu-l putu asocia niciuneia.

Avea o blană moale și deasă, mai mult neagră pe cap, dar albă pe bot și prelungindu-se într-o dungă albă pe frunte. Pe laturi, botul îi era stropit cu maroniu-roșcat, plus că avea cele mai frumoase sprâncene roșcate pe care le văzuse Zoe vreodată. Ieșeau mult în evidență pe fundalul blăniței negre, și, din cauza lor, fetița avu impresia că el era foarte uimit s-o vadă. Urechile îi atârnau lungi și lățoase și semănau puțin cu cele de spaniel. Deși Zoe n-avea nicio îndoială că nu era spaniel.

Deși era un câine mare, i se păru că nu-i decât un pui. Avea înfățișarea aceea tipică de cățeluș – un aer naiv și neajutorat și picioarele groase, de parcă încă nu-i crescuseră pe măsura labelor.

Era foarte frumos.

– Bună, scumpule... șopti ea, între­bându-se dacă e fetiță sau băiat.

Îl privi pieziș, încercând să nu se uite prea mult în ochii lui și să nu-l sperie. Pe Honey, fosta ei cățelușă, n-o deranja privirea directă a oamenilor, îi plăcea chiar să fie strânsă în brațe, ceea ce mulți câini nu prea suportă, dar ea o știuse pe Zoe dintotdeauna.

Cățelul se aplecă înainte și o linse pe obraz, făcând-o să chicotească. Fără să stea pe gânduri, fetița întinse mâna și-i scărpină una din urechile negre blănoase. Apoi se uită vinovată la el. Îi plăceau câinii, dar mama și tata o puseseră să promită că nu va mângâia niciodată vreunul fără să ceară mai întâi permisiunea stăpânului. Nu toți câinii erau atât de prietenoși cum păreau, așa că era mai bine să întrebe întâi. Acum nu voise să-și încalce promisiunea, doar că puiul ăsta simpatic o linsese el primul...

– Ești tare chipeș, amice, murmură ea. Mi-ar plăcea să stau puțin cu tine și să te răsfăț. Sunt sigură că ești prietenos. Unde ți-e stăpânul?

Privi în jur. Cățelul era legat de gardul terenului de joacă, deci probabil aparținea uneia dintre familiile care se aflau acolo. Era aglomerație însă, pentru că tocmai se terminaseră orele la școală, și fetița nu știa cine venise cu el.

– Zoe! Tatăl ei îi făcu semn de la poartă. Vino!

Fetița suspină și-i zâmbi cățelului.

– Pa, frumosule! Poate ne mai vedem cândva, adăugă ea.

– Ai văzut ce câine simpatic? îl întrebă ea pe tati când ajunse în fugă lângă el. Uite, acolo, lângă gard.

– Ha! Chiar că e foarte frumos, încuviință el.

– Nu știu ce rasă e, zise Zoe gân­ditoare. Dar pare o rasă masivă. Uită-te la el cât e de mare, și totuși mi se pare că e încă pui.

– Nu știu nici eu. Tatăl privi înapoi peste umăr. Serios, chiar ți s-a părut pui?

– Da! Adică... probabil, oftă Zoe punându-și mâna într-a tatălui și rezemându-și capul de brațul lui. Mi-e dor de Honey.

– Și mie, oftă el. Câinele ăla îmi aduce puțin aminte de ea. Cred că din cauza urechilor lățoase.

– Ale ei erau și mai lățoase, spuse Zoe fidelă. Honey a fost cel mai grozav câine din lume.

Cățeaua lor golden retriever murise toamna trecută, și fetița fusese atunci năucită de durere. Părinții ei o