50 de clasici. Psihologie

De Tom Butler-Bowdon

Într-o călătorie care acoperă 50 de cărţi, sute de idei și peste un secol în timp, volumul de faţă ne prezintă figurile-cheie din dezvoltarea psihologiei, care ne-au oferit descoperiri cruciale despre minte, personalitate și natură umană: cine suntem, cum gândim și ce facem.
Explorează condiția umană prin intermediul marilor gânditori din psihologie: Alfred Adler despre natura umană • Albert Bandura despre autoeficiență • Isabel Briggs Myers despre tipul de personalitate • Hans Eysenck despre cele patru dimensiuni ale personalității • Albert Ellis despre emoții • Erik Erikson despre crizele de identitate • Anna Freud despre mecanismele de apărare • Sigmund Freud despre vise • Eric Hoffer despre psihologia maselor • Karen Horney despre conflictele interioare • Carl Jung despre inconștientul comun • Alfred Kinsley despre psihologia sexuală • Abraham Maslow despre potențialul uman • Stanley Milgram despre obediența față de autoritate • Ivan Pavlov despre condiționare • Jean Piaget despre psihologia copilului • Carl Rogers despre consiliere • B.F. Skinner despre puterea mediului
DESCOP ERĂ concluziile studiilor și practicii contemporane: Susan Cain despre introversie • Carol Dweck despre tiparele minții • Daniel Gilbert despre fericire • Malcolm Gladwell despre intuiție • John Gottman despre căsătorie • Temple Grandin despre autism • Stephen Grosz despre autoamăgire • Daniel Kahneman despre gândire • Walter Mischel despre autocontrol • Leonard Mlodinow despre subconștient • Steven Pinker despre natură vs hrană • V.S. Ramachandran despre neurologie • Barry Schwartz despre povara alegerii
AFLĂ esența marilor scrieri ale psihologiei: Natura prejudecății • Creierul femeii • Psihologia persuasiunii • Ghid pentru o viață rațională • Voinţa de sens • Natura iubirii • Eu sunt OK – tu eşti OK • Sinele divizat • Terapia gestaltistă • Omul care își confunda soția cu o pălărie • Fericirea autentică • Întunericul vizibil

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 11 iul. 2019
• ISBN: 9786063356995

Previzualizare carte

Cuprins

Mulțumiri

Introducere

1927

Înțelegerea naturii umane

Capitolul 1

Alfred Adler

1954

Natura prejudecății

Capitolul 2

Gordon Allport

1997

Autoeficacitatea

Capitolul 3

Albert Bandura

1997

Darul fricii

Capitolul 4

Gavin de Becker

1964

Jocurile noastre de toate zilele

Capitolul 5

Eric Berne

1980

Înzestrări diferite

Capitolul 6

Isabel Briggs Myers

2006

Creierul femeii

Capitolul 7

Louann Brizendine

1980

Starea de bine

Capitolul 8

David D. Burns

2012

Linișteee!

Capitolul 9

Susan Cain

1984

Psihologia persuasiunii

Capitolul 10

Robert Cialdini

1996

Creativitatea

Capitolul 11

Mihaly Csikszentmihalyi

2002

Mentalitatea

Capitolul 12

Carol Dweck

1961

Ghid pentru o viață rațională

Capitolul 13

Albert Ellis & Robert A. Harper

1982

Vocea mea te va însoți: povestirile pline de tâlc ale lui Milton H. Erickson

Capitolul 14

Sidney Rosen

1958

Tânărul Luther

Capitolul 15

Erik Erikson

1947

Dimensiunile personalității

Capitolul 16

Hans Eysenck

1969

Voința de sens

Capitolul 17

Viktor Frankl

1936

Eul și mecanismele de apărare

Capitolul 18

Anna Freud

1900

Interpretarea viselor

Capitolul 19

Sigmund Freud

1983

Structurile minții

Capitolul 20

Howard Gardner

2006

În căutarea fericirii

Capitolul 21

Daniel Gilbert

2005

Blink

Capitolul 22

Malcolm Gladwell

1998

Lucrul cu inteligența emoțională

Capitolul 23

Daniel Goleman

1999

Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite

Capitolul 24

John M. Gottman

2013

Creierul autist

Capitolul 25

Temple Grandin

2011

Viața examinată

Capitolul 26

Stephen Grosz

1958

Natura iubirii

Capitolul 27

Harry Harlow

1967

Eu sunt OK – tu ești OK

Capitolul 28

Thomas A. Harris

1951

Adevăratul credincios

Capitolul 29

Eric Hoffer

1945

Conflictele noastre interioare

Capitolul 30

Karen Horney

1890

Principiile psihologiei

Capitolul 31

William James

1968

Arhetipurile și inconștientul colectiv

Capitolul 32

Carl Jung

2011

Gândire rapidă, gândire lentă

Capitolul 33

Daniel Kahneman

1953

Comportamentul sexual la femela umană

Capitolul 34

Alfred Kinsey

1960

Sinele divizat

Capitolul 35

R.D. Laing

1971

Nivelurile superioare ale naturii umane

Capitolul 36

Abraham Maslow

1975

Obediența în fața autorității

Capitolul 37

Stanley Milgram

2014

Testul bezelei

Capitolul 38

Walter Mischel

2012

Subliminal

Capitolul 39

Leonard Mlodinow

1927

Reflexele condiționate

Capitolul 40

Ivan Pavlov

1951

Terapia gestaltistă

Capitolul 41

Fritz Perls

1923

Limbajul și gândirea copilului

Capitolul 42

Jean Piaget

2002

Ca o coală albă de hârtie

Capitolul 43

Steven Pinker

1998

Fantomele din creier

Capitolul 44

V.S. Ramachandran

1961

A deveni o persoană

Capitolul 45

Carl Rogers

1970

Omul care își confunda soția cu o pălărie

Capitolul 46

Oliver Sacks

2004

Paradoxul alegerii

Capitolul 47

Barry Schwartz

2002

Fericirea autentică

Capitolul 48

Martin Seligman

1971

Dincolo de libertate și de demnitate

Capitolul 49

B.F. Skinner

1990

Întunericul vizibil

Capitolul 50

William Styron

Alte 50 de cărți clasice de psihologie

Listă cronologică a titlurilor

Credite

50 Psychology Classics

The Greatest Books Distilled

Tom Butler-Bowdon

Copyright © 2007, 2017 Tom Butler-Bowdon

Ediție publicată pentru prima dată de

Nicholas Brealey Publishing în 2007

Scriitorul și-a declarat drepturile pentru a fi identificat

drept autor al acestei cărți.

Editura Litera

O.P. 53; C.P. 212, sector 4, București, România

tel.: [phone];

e-mail: [e-mail]

Ne puteţi vizita pe

www.litera.ro

50 de clasici – Psihologie

Sinteza celor mai importante 50 de cărţi

despre minte, personalitate și natură umană

Tom Butler-Bowdon

Copyright © 2019 Grup Media Litera

pentru versiunea în limba română

Toate drepturile rezervate

Traducere din limba engleză:

Bianca Mateescu

Editor: Vidrașcu și fiii

Redactori: Isabella Prodan, Georgiana Harghel

Corector: Ionel Palade

Copertă: Flori Zahiu

Tehnoredactare și prepress: Anca Suciu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Butler-Bowdon, Tom

50 de clasici – Psihologie. Sinteza celor mai importante

50 de cărţi despre minte, personalitate și natură umană/

Tom Butler-Bowdon; trad.: Bianca Mateescu – București: Litera, 2019

ISBN 978-606-33-3439-9

ISBN EPUB 978-606-33-5699-5

I. Mateescu, Bianca (trad.)

001.94

Pentru Cherry

Mulțumiri

Fiecare carte inclusă în acest volum a presupus un efort major, implicând mii de ore de cercetare, lectură și scriere. Dincolo de acest nucleu, volumul e unul de succes mulțumită echipei de profesioniști de la Nicholas Brealey Publishing.

Le sunt foarte recunoscător pentru contribuția editorială lui Nicholas Brealey și lui Sally Lansdell de la biroul NB din Londra, care au făcut din această carte o lucrare mai bună. Vă mulțumesc, de asemenea, pentru eforturile depuse pentru drepturile internaționale, asigurându-vă că această carte va fi citită de cât mai mulți oameni cu putință din întreaga lume.

Numeroase mulțumiri, de asemenea, Patriciei O’Hare și lui Chuck Dresner, de la biroul din Boston, pentru dăruirea de care au dat dovadă față de această carte și pentru că i-au crescut profiturile în Statele Unite.

Și, nu în ultimul rând, este mai mult decât evident că această carte nu putea fi scrisă fără abundența de idei și de concepte remarcabile exprimate în cărțile clasice abordate. Mulțumiri speciale tuturor autorilor în viață, pentru contribuțiile în domeniu.

Introducere

Într-o călătorie care înglobează 50 de cărți și sute de idei și care parcurge mai mult de un secol în timp, 50 de clasici – Psihologie analizează unele dintre cele mai fascinante întrebări referitoare la ce ne motivează, la ce ne face să simțim și să ne comportăm așa cum o facem, dar și la cum funcționează creierele noastre și la cum ne creăm imaginea de sine. O conștientizare mai aprofundată a acestor lucruri ne poate conduce spre o autocunoaștere mai bună, spre o înțelegere mai bună a naturii umane, spre relații interumane mai bune și eficiență sporită – pe scurt, poate avea un impact major în viața voastră.

50 de clasici – Psihologie explorează scrierile unor figuri emblematice din domeniu, precum Freud, Adler, Jung, Skinner, James, Piaget și Pavlov, și, de asemenea, scoate în evidență lucrările unor gânditori contemporani, precum Gardner, Gilbert, Goleman și Seligman. Fiecărei cărți îi este dedicat un comentariu, dezvăluind, astfel, ideile principale și oferind un context pentru ideile discutate, oamenii și mișcările din jurul lor. Amestecul de titluri noi și vechi facilitează o incursiune în lucrările despre care cu siguranță că ați auzit măcar, chiar dacă nu le veți citi niciodată din scoarță în scoarță, împreună cu titluri mai noi, cu adevărat practice, care iau în considerare cele mai recente descoperiri științifice.

Cartea pune accentul pe conceptul de „psihologie pentru nonpsihologi", pe cărți pe care le poate citi toată lumea și care pot aduce un plus de conștientizare și de înțelegere, sau care au fost scrise special pentru publicul larg. Pe lângă volumele semnate de psihologi, lista include titluri scrise de neurologi, psihiatri, biologi, de experți în comunicare și de jurnaliști, ba chiar de un lucrător portuar, de un expert în violență și de un romancier. Pentru că secretele comportamentului uman sunt prea importante pentru a fi definite de o singură disciplină sau de un punct de vedere unic, trebuie să accesăm o colecție cât mai vastă și versatilă de voci.

Cartea nu se concentrează în principal pe psihiatrie, deși sunt incluse aici și lucrările unor psihiatri de renume, precum Oliver Sacks, Erik Erikson, R.D. Laing și Viktor Frankl, precum și pe cele ale unor psihoterapeuți faimoși, printre care îi enumerăm pe Carl Rogers, Fritz Perls și Milton Erickson. În 50 de clasici – Psihologie este mai puțin vorba despre a oferi soluții la probleme, cât despre facilitarea unei înțelegeri generale a motivelor pentru care oamenii acționează și se comportă așa cum o fac.

În ciuda faptului că sunt incluse și câteva titluri care explorează mintea inconștientă, cartea nu pune accentul pe psihologia de profunzime sau pe conceptele de psihic ori de suflet. Unii dintre cei mai populari autori din domeniu, cum ar fi James Hillman (Codul sufletului), Thomas Moore (Îngrijirea sufletului), Carol Pearson (Trezirea eroului din interior) și Joseph Campbell (Puterea mitului), au fost incluși în 50 de clasici – Self-help și 50 de clasici – Spiritualitate, volume care explorează titluri despre conținutul spiritual și de transformare al psihologiei.

Lista celor 50 de cărți clasice de psihologie nu pretinde a fi una finală, însă, la momentul actual, acoperă unele dintre cele mai importante nume și lucrări. Fiecare lucrare de acest tip va fi, într-o oarecare măsură, bazată pe idiosincrazii și nu pretinde nici o clipă că ar acoperi îndeajuns variatele ramuri și subdomenii ale psihologiei. Aici, căutăm să înlesnim înțelegeri elementare asupra unora dintre cele mai fascinante întrebări și concepte psihologice, precum și o mai bună cunoaștere a naturii umane.

Apariția unei științe

Psihologia este știința care studiază viața mentală.

(William James)

După cum scria Hermann Ebbinghaus (1850–1909), unul dintre primii care au studiat memoria, „psihologia are un trecut lung, dar o istorie scurtă". Prin afirmația aceasta a vrut să spună că oamenii își pun de mii de ani întrebări despre procesele de gândire umane, despre emoții, despre inteligență și despre comportament, dar că, fiind o disciplină care se bazează pe dovezi concrete mai degrabă decât pe speculații, psihologia are și azi o vârstă fragedă. Și, deși autorul a făcut această afirmație acum 100 de ani, psihologia încă mai este considerată o știință tânără.

A luat ființă din alte două discipline, fiziologie și filosofie. Germanul Wilhelm Wundt (1832–1920) este considerat părintele psihologiei, fiind cel care a insistat că ar trebui să existe o disciplină separată, mai empirică decât filosofia și mai centrată pe mintea umană decât fiziologia. În anii 1870, a înființat primul laborator de psihologie experimentală și a scris lucrarea Principles of Physiological Psychology (Principii ale psihologiei fiziologice).

Din moment ce, în zilele noastre, Wundt este citit numai de cei care au un interes de specialitate, el nu a fost inclus pe lista clasicilor. Cu toate acestea, filosoful american William James (1842–1910), considerat și el „părinte fondator" al psihologiei moderne, încă este citit pe scară largă. Fratele romancierului Henry James, acesta s-a pregătit pentru medicină și apoi a trecut la filosofie, dar, la fel ca Wundt, a simțit că mecanismele de funcționare ale minții merită să constituie un domeniu de studiu separat, de sine stătător. Pornind de la o teorie a neuroanatomistului german Franz Gall, conform căreia toate gândurile și procesele mentale sunt de origine biologică, James a ajutat la răspândirea ideii remarcabile că sinele unui om – cu toate speranțele, iubirile, dorințele și fricile sale – este conținut în materia cenușie moale care se regăsește între pereții cranieni. După părerea sa, explicarea gândurilor ca fiind produsul unei forțe mai profunde, cum ar fi sufletul, ținea mai degrabă de tărâmul metafizicii.

Poate că James a ajutat la definirea parametrilor psihologiei, dar Sigmund Freud a fost cel care, prin scrierile sale, a transformat psihologia într-un subiect de interes pentru publicul larg. Freud s-a născut în 1856. Părinții lui știau că era inteligent, dar nici măcar ei nu și-ar fi putut închipui impactul pe care urmau să îl aibă ideile sale asupra lumii. După terminarea școlii, era hotărât să studieze dreptul, însă s-a răzgândit în ultimul moment și s-a înscris la medicină. Studiile pe care le-a făcut asupra anatomiei creierului și asupra pacienților care sufereau de „isterie" l-au determinat să își pună întrebări privitoare la influența minții inconștiente asupra comportamentului, lucru ce i-a trezit interesul pentru vise.

Astăzi, este ușor să luăm de-a gata măsura în care este familiarizată o persoană obișnuită cu concepte psihologice precum egoul și mintea inconștientă. Dar acestea și multe alte teorii sunt toate – la bine și la rău – moștenirea lăsată de Freud. Cele mai multe dintre titlurile cuprinse în 50 de clasici – Psihologie sunt scrise ori de autori freudieni sau postfreudieni, ori de unii care se proclamă ca fiind antifreudieni. Acum e oarecum la modă să se spună că lucrările lui Freud sunt neștiințifice și că scrierile lui sunt, mai degrabă, creații literare decât psihologie reală. Indiferent dacă acest lucru este corect sau nu, Freud rămâne, de departe, cel mai faimos din acest domeniu și, deși psihanaliza – terapia vorbită pe care a creat-o pentru a sonda mintea inconștientă a omului – este acum mai puțin practicată decât în trecut, imaginea doctorului vienez care scoate la iveală cele mai adânci și mai ascunse gânduri ale pacientului întins pe canapeaua sa rămâne încă una dintre cele mai emblematice imagini pe care le avem atunci când ne gândim la psihologie.

După cum au sugerat anumiți neurocercetători, ar cam fi timpul ca Freud să revină în forță. Accentul pe care l-a pus pe rolul major pe care îl joacă inconștientul în raport cu modelarea comportamentului nu s-a dovedit a fi eronat, nici prin folosirea tehnicilor de imagistică și nici a altor cercetări, și este posibil ca și alte teorii ale lui să fie validate în viitor. Și, chiar dacă nu va fi așa, poziția pe care a dobândit-o, drept cel mai original gânditor al psihologiei, este foarte puțin probabil să se schimbe vreodată.

Reacția la teoriile emise de Freud a venit sub forma psihologiei comportamentale. Faimosul experiment pe câini realizat de Ivan Pavlov, care a arătat că animalele sunt numai o însumare a răspunsurilor lor condiționate la anumiți stimuli din mediul exterior, l-a inspirat pe cel mai important reprezentant al psihologiei comportamentale, B.F. Skinner, care a scris că ideea persoanei autonome, condusă de motivație intrinsecă, era un mit romantic. În loc să încercăm să aflăm ce se întâmplă în interiorul minții unui om („mentalism") și să descoperim de ce se comportă oamenii așa cum o fac, Skinner a sugerat că tot ceea ce trebuie să știm este care circumstanțe l-au determinat să se comporte într-un anumit fel. Contextul ne face să fim ceea ce suntem și ne schimbăm cursul acțiunilor în concordanță cu ce învățăm că ne este bun și folositor pentru supraviețuire. Dacă vrem să construim o lume mai bună, atunci trebuie să creăm medii care să-i facă pe oameni să se comporte în moduri mai morale sau mai productive. Și, pentru Skinner, acest lucru implica o tehnologie a comportamentului care să recompenseze anumite acțiuni și pe altele nu.

Psihologia cognitivă, care a apărut în anii 1960, a folosit aceeași abordare științifică riguroasă ca și psihologia comportamentală, dar, spre deosebire de aceasta din urmă, a revenit la întrebarea cu privire la cum este, de fapt, generat comportamentul în interiorul capului. Între stimularea primită din mediul exterior și răspunsurile noastre la aceasta trebuie să aibă loc anumite procese la nivelul creierului, iar cercetătorii cognitiviști au dezvăluit că mintea umană este o mașinărie incredibilă de interpretare, ce creează patternuri și o reprezentare a lumii exterioare, formând, astfel, hărți ale realității.

Aceste cercetări i-au făcut pe psihoterapeuți de orientare cognitivistă, precum Aaron Beck, David D. Burns și Albert Ellis, să realizeze o metodă de tratament în jurul ideii că gândurile ne modelează emoțiile, și nu invers. Schimbând felul în care gândim, putem ameliora depresia sau, pur și simplu, putem avea un mai bun control asupra propriului comportament. Această formă de psihoterapie a înlocuit acum, în destul de mare măsură, locul pe care l-a ocupat cândva psihanaliza lui Freud în ceea ce privește tratarea problemelor mentale ale oamenilor.

O descoperire mai recentă din domeniul psihologiei cognitiviste este „psihologia pozitivă", care a încercat să reorienteze disciplina, întorcând-o de la problemele mentale spre studiul a ceea ce îi face pe oameni să fie fericiți, optimiști și productivi. În oarecare măsură, acest domeniu a fost anticipat de Abraham Maslow, pionierul psihologiei umaniste, care a scris despre omul autoactualizat, sau împlinit, și de Carl Rogers, care scria la un moment dat că era pesimist în privința lumii, dar optimist în privința oamenilor.

În ultimii 30 de ani, atât psihologia comportamentală, cât și cea cognitivistă au evoluat considerabil datorită progreselor înregistrate de științele creierului. Psihologii comportamentaliști au considerat eronat să presupunem doar ceea ce se întâmplă în interiorul creierului, dar acum știința ne permite să vedem efectiv înăntru și să cartografiem hărțile neuronale și sinaptice care chiar generează acțiuni. Aceste cercetări ar putea sfârși prin a revoluționa modul în care ne vedem pe noi înșine, aproape sigur în mai bine, deoarece, în timp ce unii oameni se tem că reducerea ființelor umane la felul în care funcționează creierul ne va dezumaniza, de fapt, o cunoaștere mai aprofundată a creierului nu poate decât să crească aprecierea noastră pentru realizările sale.

Științele de astăzi ale creierului ne permit să ne întoarcem la definiția pe care a dat-o William James psihologiei, de „știință a vieții mentale, cu excepția faptului că, de data aceasta, chiar suntem capabili să avansăm în privința studiilor, bazându-ne pe ceea ce știm deja că se întâmplă la nivel molecular. După ce a evoluat și s-a desprins parțial de domeniul fiziologiei, psihologia ar putea reveni acum la rădăcinile sale fiziologice. Ironia este că toată atenția orientată spre fizicalitate ne oferă răspunsuri la unele dintre cele mai profunde întrebări filosofice, despre natura conștiinței, despre liberul-arbitru, despre crearea memoriei și despre experimentarea și controlul emoției. Este chiar posibil ca „mintea și „sinele" să fie doar niște simple iluzii create de extraordinara complexitate a circuitelor neuronale din creier și de reacțiile chimice rezultate.

Care este viitorul psihologiei? Poate că singurul lucru de care putem fi siguri este că va deveni o știință din ce în ce mai bazată pe cunoașterea creierului.

Incursiune rapidă în literatura de specialitate

Unul dintre motivele pentru care psihologia a devenit un domeniu de studiu atât de popular este faptul că titanii săi fondatori, incluzându-i aici pe James, Freud, Jung și Adler, au scris cărți pe care le puteau înțelege și oamenii obișnuiți. Chiar și astăzi putem lua oricare dintre aceste titluri și ne putem lăsa fermecați de el. În ciuda gradului de dificultate prezentat de anumite concepte, oamenii au o sete profundă de cunoaștere privitor la modul în care funcționează mintea, motivația umană și comportamentul, iar în ultimii 15 ani s-a conturat un soi de nouă epocă de aur în ceea ce privește scrierea psihologiei populare, autori precum Daniel Goleman, Steven Pinker, Martin Seligman și Mihaly Csikszentmihalyi îndeplinind această nevoie.

În continuare, veți găsi o scurtă prezentare a titlurilor cuprinse în 50 de clasici – Psihologie. Cărțile sunt îm­părțite în șapte categorii, care, deși neconvenționale, vă pot ajuta să selectați titluri în funcție de temele care vă interesează cel mai mult. La sfârșitul acestei lucrări veți găsi și o listă alternativă, cu „Alte 50 de cărți clasice". Din nou, nici aceasta nu este o listă definitivă, dar poate fi de ajutor oferind posibilitatea unei lecturi suplimentare.

Comportament, biologie și gene: Știința creierului

Louann Brizendine, Creierul femeii

Temple Grandin, Creierul autist

William James, Principiile psihologiei

Alfred Kinsey, Comportamentul sexual la femela umană

Jean Piaget, Limbajul și gândirea copilului

Steven Pinker, Ca o coală albă de hârtie

V.S. Ramachandran, Fantomele din creier

Oliver Sacks, Omul care își confunda soția cu o pălărie

Pentru William James, psihologia a fost o știință naturală bazată pe felul în care funcționează creierul, dar în epoca sa, instrumentele necesare pentru a studia acest organ misterios nu erau deloc adecvate sarcinii. Acum, odată cu progresele tehnologice, psihologia câștigă multe dintre cunoștințele sale chiar de la creier, mai degrabă decât de la comportamentul pe care îl generează.

Acest nou accent care se pune pe știința creierului ridică întrebări neplăcute în ceea ce privește bazele biologice și genetice ale comportamentului. Felul nostru de a fi este relativ neschimbabil, sau suntem ca o coală albă de hârtie, pregătiți să fim socializați de mediile în care trăim? Vechea dezbatere privitoare la „natură vs educație" a câștigat un nou avânt. Știința genetică și psihologia evoluționistă au demonstrat că mare parte din ceea ce numim natura umană, inclusiv inteligența și personalitatea, este imprimată în noi încă din uter sau, cel puțin, influențată hormonal. Din motive culturale sau politice, Steven Pinker consemnează în Ca o coală albă de hârtie că rolul esențial pe care îl joacă biologia în raport cu comportamentul uman este uneori negat, dar că, pe măsură ce cunoștințele din domeniu devin mai profunde, această idee va deveni din ce în ce mai dificil de combătut. Cartea lui Louann Brizendine, spre exemplu, rezultatul unui studiu longitudinal privitor la efectele pe care le au hormonii asupra creierului feminin, arată, în mod strălucit, măsura în care femeile pot fi modelate prin biologia lor, în diferite stadii ale vieții. Iar cartea lui Temple Grandin despre autism arată cum a evoluat această tulburare în timp, azi cauzele sale genetice și neurologice fiind înțelese diferit. Drept urmare, copiii care au autism sunt tratați diferit în prezent. Înainte erau considerați ciudați, antisociali și ca având nevoie să fie instituționalizați, iar acum trăsăturile autiste sunt considerate atuuri, nu slăbiciuni, și avute în vedere în sfera profesională.

Neuroștiințele de astăzi sugerează că sinele este cel mai bine înțeles ca un fel de iluzie pe care o creează creierul. Scrierile remarcabile ale lui Oliver Sacks, spre exemplu, arată că creierul optează continuu să creeze și să mențină sentimentul unui „eu care este în control, chiar dacă, de fapt, nu există nici o parte a creierului care să poată fi identificată ca loc pentru „sentimentul sinelui. Studiile neurocercetătorului V.S. Ramachandran despre membre-fantomă par să confirme capacitatea remarcabilă a creierului de a crea un sentiment de unitate cognitivă, chiar dacă realitatea (de multe „sine"-uri și multe straturi de conștiință) este mai complexă.

Jean Piaget nu a analizat niciodată experimental creierul uman, dar a crescut studiind melci în munții elvețieni. S-a folosit de geniul său timpuriu pentru observație științifică în studiul copiilor, constatând că progresează în linie clară și definită, în funcție de vârstă, presupunând că există o stimulare adecvată din mediile lor de proveniență. În același fel, cercetătorul sexolog Alfred Kinsey, care, la bază, a fost biolog, a căutat să dărâme tabuurile din jurul sexualității bărbatului și femeii, subliniind modul în care biologia noastră de mamifere ne conduce, de fapt, comportamentele sexuale.

Cercetările realizate atât de Piaget, cât și de Kinsey sugerează că, deși biologia are întotdeauna o influență dominantă asupra comportamentului, mediul este critic pentru exprimarea sa. Nici măcar în toiul noilor descoperiri privitoare la baza genetică sau biologică a comportamentului, nu ar trebui să concluzionăm vreodată că, fiind ființe umane, suntem determinați de ADN-ul nostru, de hormoni sau de structura creierului. Spre deosebire de alte animale, noi suntem conștienți de propriile instincte și, în consecință, putem încerca să le modelăm sau să le controlăm. Nu suntem nici numai natură și nici numai educație, ci o combinație interesantă a acestora.

Incursiune în mintea inconștientă: Un alt fel de inteligență

Gordon Allport, Natura prejudecății

Gavin de Becker, Darul fricii

Milton Erickson (de Sidney Rosen), Vocea mea te va însoți

Sigmund Freud, Interpretarea viselor

Malcolm Gladwell, Blink

Carl Jung, Arhetipurile și inconștientul colectiv

Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă

Leonard Mlodinow, Subliminal

Psihologia implică mai mult decât mintea rațională, gânditoare, și capacitatea noastră de a accesa inconștientul ne poate oferi un vast aport de înțelepciune. Freud a încercat să arate că visele nu sunt doar niște simple halucinații fără sens, ci o fereastră spre inconștient, putând dezvălui dorințe reprimate. Pentru el, mintea conștientă reprezenta doar un vârf de aisberg, cu cea mai mare masă care asigura centrul de greutate în termeni de motivație ascunsă. Jung a mers mai departe de atât, identificând un întreg subrațional („inconștientul colectiv) arhitectural, care există independent de indivizii de sine stătători, generând permanent obiceiurile, arta, mitologia și literatura unei culturi. Atât pentru Jung, cât și pentru Freud, o mai mare conștientizare a „ceea ce se află dedesubt însemna că este mai puțin probabil ca viața să îți pună piedică. Inconștientul reprezenta un depozit de inteligență și înțelepciune care putea fi accesat, dacă știam cum s-o facem, și cea mai importantă sarcină a lor era să ne reconecteze la sinele nostru mai profund.

Ca terapie, psihologia „de profunzime nu a fost mai mult decât un succes moderat și tinde să fie numai la fel de eficace precum înțelegerile sau tehnicile unor anume practicieni. Milton Erickson, de exemplu, un faimos hipnoterapeut, avea ca motto: „Este cu adevărat uimitor ce pot face oamenii. Numai că ei nu știu ce pot face cu adevărat. El a înțeles, de asemenea, inconștientul ca fiind un izvor nesecat de soluții înțelepte și le-a facilitat pacienților săi modul de a se conecta și de a beneficia de el, pentru a-și recăpăta puterea personală uitată.

Ca punte între conștient și inconștient, intuiția este o formă de înțelepciune pe care o putem cultiva. Acest lucru este demonstrat la rece în cartea lui Gavin de Becker Darul fricii, care dă mai multe exemple legat de abilitatea noastră naturală de a ști ce să facem în situații critice de viață sau de moarte – atât timp cât suntem dispuși să ne ascultăm vocea interioară și să acționăm în conformitate cu ea. Cartea Blink a lui Malcolm Gladwell evidențiază, de asemenea, puterea „gândirii fără a gândi", arătând că o evaluare instantanee a unui situații sau a unei persoane este, adesea, la fel de exactă ca una formată pe parcursul unei perioade mai lungi. În timp ce logica și rațiunea sunt foarte importante, desigur, oamenii inteligenți sunt în contact cu toate nivelele minții și încrezători în simțămintele lor chiar și atunci când originile acestor simțăminte par misterioase.

Gândind mai bine, ne simțim mai bine: Fericirea și sănătatea mentală

David D. Burns, Starea de bine

Albert Ellis & Robert Harper, Ghid pentru o viață rațională

Daniel Gilbert, În căutarea fericirii

Stephen Grosz, Viața examinată

Fritz Perls, Terapia gestaltistă

Barry Schwartz, Paradoxul alegerii

Martin Seligman, Fericirea autentică

William Styron, Întunericul vizibil

Timp de mulți ani, psihologia a fost surprinzător de puțin interesată de fericire. Martin Seligman a ajutat la ridicarea subiectului la rang de obiect de studiu și observație și „psihologia pozitivă" inițiată de el relevă, prin știință, rețetele uneori neașteptate ale binelui mental. Distincția făcută de Barry Schwartz, între factori maximizatori și satisfăcători, ne-a facilitat o înțelegere contraintuitivă a faptului că restricționarea în viață a spectrului de alegeri poate duce, de fapt, la o fericire și la o satisfacție mai accentuate, iar cartea lui Daniel Gilbert subliniază faptul surprinzător că, deși oamenii sunt singurele animale care se pot uita spre viitor, adesea fac greșeli privitor la ceea ce cred că îi va conduce la fericire. Trecând de la macro la micro, lucrarea lui Robert Thayer asupra cauzelor fiziologice ale dispozițiilor noastre zilnice a ajutat mii de oameni să aibă un control mai bun asupra felului în care se simt de la o oră la alta. Perspectivele fascinante ale fiecăreia dintre aceste cărți arată că atingerea fericirii nu este niciodată un lucru atât de simplu pe cât ne-am dori.

Revoluția psihologiei cognitiviste a avut un impact dramatic asupra sănătății mentale și două dintre numele de referință din acest domeniu sunt David D. Burns și Albert Ellis. Mantra lor, că gândurile creează sentimente – și nu invers –, a ajutat numeroși oameni să preia din nou controlul asupra vieților lor, deoarece aduce logică și rațiune în sfera confuză a emoțiilor. Cu toate acestea, studiile lor au numeroase implicații pentru atingerea fericirii în general, în sensul în care majoritatea dintre noi putem „alege să fim fericiți, dacă înțelegem mecanismul gândire-emoție al minții. În fine, cartea lui Daniel Gilbert, axată pe „stările anticipative, arată că, prin modul în care ne funcționează creierul, estimările noastre față de cum ne vom simți în diverse situații, precum și la măsura propriei fericiri, sunt deseori greșite. Nu se întâmplă neapărat ca gândurile pe care le avem să ne asigure fericirea în viitor.

Nu aceasta e și perspectiva psihanaliștilor ca Stephen Grosz, care crede că unele probleme sunt atât de bine tăinuite, încât e nevoie de multe ședințe de terapie pentru ca natura lor să iasă la iveală. Psihanaliza e, de ceva vreme, nepopulară ca formă de terapie, însă, așa cum a spus Platon, „o viață neanali­zată este o viață care nu merită trăită". Faptul de a da la o parte din straturile personalității noastre poate revela lucruri de nerevelat prin intermediul psihologiei cognitiviste.

Povestirea clasică a lui William Styron, despre propria bătălie dusă cu depresia, arată clar modul în care cauzele afecțiunii sunt adesea misterioase și se pot abate asupra oricui. Acesta notează că depresia rămâne cancerul din sfera sănătății mentale: suntem aproape de a găsi un leac, dar nu suficient de aproape pentru cei care nu răspund rapid la medicamente sau la terapie.

De ce suntem așa cum suntem: Studierea personalității și a sinelui

Albert Bandura, Autoeficacitatea

Isabel Briggs Myers, Înzestrări diferite

Susan Cain, Linișteee!

Carol Dweck, Mentalitate

Erik Erikson, Tânărul Luther

Hans Eysenck, Dimensiunile personalității

Anna Freud, Eul și mecanismele de apărare

Karen Horney, Conflictele noastre interioare

R.D. Laing, Sinele divizat

Water Mischel, Testul bezelei

Anticii ne spuneau: „Cunoaște-te pe tine însuți, dar, în psihologie, îndemnul acesta implică mai multe aspecte. Cercetările lui Eysenck cu privire la dimensiunile extravertite și nevrotice ale personalității au pavat calea pentru multe alte modele, cu psi­hologi contemporani analizând și evaluând oamenii în con­formitate cu modelul „Big Five, care se referă la trăsăturile de extraversiune, agregabilitate, conștiinciozitate, caracter nevro­tic și deschidere spre experiențe. În prezent, putem face nenumărate teste pentru a ne determina „tipul de personalitate" și, deși este înțelept să fii sceptic cu privire la validitatea lor, unele facilitează înțelegeri reale. Cel mai cunoscut dintre chestionarele moderne este inventarul creat inițial de Isabel Briggs Myers.

Desigur, cine suntem la un anumit moment al vieții noastre poate să difere de cine suntem la un alt moment. Erik Erikson a inventat termenul de „criză de identitate" și, în psiho-biografia lui convingătoare, despre reformatorul religios Martin Luther, el transmite, în același timp, durerea identității incerte, dar și puterea care rezultă în momentul în care știm, în sfârșit, cine suntem.

Uneori, ființele umane trebuie să se confrunte cu ceea ce par a fi forme de „sine concurente. Anna Freud a continuat munca tatălui său concentrându-se asupra psihologiei eului și observând că oamenii fac aproape orice pentru a evita durerea și pentru a-și păstra sentimentul sinelui și că această compulsie duce adesea la crearea unor mecanisme de apărare psihologice. Autoarea neofreudiană Karen Horney considera că experiențele din copilărie conduc la crearea unui sine care „se îndreaptă către oameni sau care „se îndepărtează de oameni. Aceste tendințe sunt un fel de mască ce poate da în nevroză, dacă nu suntem dispuși să trecem dincolo de ele. Iar dedesubt se află ceea ce ea a numit persoana „adevărată sau reală.

Cei mai mulți dintre noi au un puternic simț al sinelui, dar, după cum a relevat R.D. Laing în lucrarea sa de referință privind schizofrenia, unii oameni nu au această siguranță de bază și încearcă să înlocuiască vidul interior cu un sine fals. În cea mai mare parte a timpului, noi luăm de bun acest sine fals, dar numai atunci când el se disipează putem aprecia pe deplin capacitatea creierului nostru de a crea sentimentul de autocontrol sau de a ne face să fim împăcați cu cine suntem.

Albert Bandura vorbește despre un sistem al sinelui constând în atitudinile, abilitățile și capacitățile cognitive ale unui om. Modul în care ne descurcăm în viață nu ține doar de abilitățile noastre și de mediu, ci și de convingerile pe care ajungem să le avem cu privire la noi. „Autoeficacitatea" denotă încrederea că putem modela lumea și realiza lucruri.

Carol Dweck propune conceptul înrudit de mentalitate. Cercetările ei ilustrează două direcții diferite în care vedem inteligența, abilitățile și succesul: oamenii cu mentalitate „de creștere sunt axați pe împlinirea propriului potențial în viață; cei cu mentalitate „fixă caută doar să arate că sunt inteligenți și talentați. Cele două mentalități se pliază pe sferele psihologice ale extraversiunii și introversiunii, iar Dweck afirmă că, recunoscându-le la noi, ne putem acorda șansa schimbării. Reinventarea și descoperirea continuă de sine reprezintă singura modalitate prin care putem să rămânem importanți, valoroși și implicați, în raport cu ceilalți.

Un alt aspect important al sinelui este voința. Toți caută să aibă o voință mai mare, spune Mischel, pentru că pare să conteze enorm în ceea ce privește reușita în viață. Testul bezelei cuprinde cercetarea făcută de acesta în sfera științei controlului, corelat cu stabilitatea emoțională și cu realizările profesionale. Unii au de la natură o voință mai puternică decât alții, dar ea poate fi și modelată. Dacă mottoul lui Descartes era „gândesc, deci exist", al lui Mischel e „gândesc, deci mă pot schimba".

De ce facem ceea ce facem: Mari gânditori despre motivația umană

Alfred Adler, Înțelegerea naturii umane

Viktor Frankl, De la voință la semnificație

Eric Hoffer, Adevăratul credincios

Abraham Maslow, Nivelurile superioare ale naturii umane

Stanley Milgram, Obediența în fața autorității

Ivan Pavlov, Reflexele condiționate

B.F. Skinner, Dincolo de libertate și de demnitate

Alfred Adler a fost membru al cercului de inițiați al lui Freud, dar s-a desprins de aceasta pentru că nu a fost de acord că sexul era principalul motor de la baza comportamentului uman. El era mai interesat de modul în care ne modelează mediile timpurii, crezând că toți căutăm o putere mai mare, încercând să compensăm ceea ce percepem ca lipsindu-ne în copilărie – faimoasa sa teorie a „compensării".

Dacă teoria lui Adler privitor la acțiunea umană se referă la putere, psihologia existențială a lui Viktor Frankl, un supraviețuitor al lagărelor de concentrare, „logoterapia" sa, susține că specia umană este special creată pentru a căuta sens. Este responsabilitatea noastră să căutăm sensul vieții, chiar și în cele mai întunecate momente, și, oricare ar fi cir­cum­stanțele în care ne regăsim, avem întotdeauna un vestigiu de liber-arbitru.

Totuși, ca psiholog amator, Eric Hoffer a scris în lucrarea sa Adevăratul credincios că oamenii se lasă absorbiți de scopuri mai mari tocmai în ideea de a se elibera de responsabilitatea pentru viețile lor și de a evada din banalitatea sau mizeria prezentului. Și experimentele faimoase ale lui Stanley Milgram au arătat că, în anumite condiții, ființele umane manifestă o dorință înfricoșătoare de a le produce suferință altora, pentru a fi privite cu ochi buni de către cei cu autoritate. Psihologul umanist Abraham Maslow, pe de altă parte, a identificat o minoritate de indivizi autoactualizați care nu acționează pur și simplu din conformitate cu societatea, ci își aleg propria cale și trăiesc pentru a-și îndeplini potențialul. Iar acest tip de persoană e la fel de reprezentativ pentru natura umană ca orice conformist care nu-și pune deloc probleme.

Deși poeții, scriitorii și filosofii au celebrat mult timp motivele interioare care guvernează și conduc comportamentul uman autonom, B.F. Skinner a definit sinele ca fiind „un repertoriu de comportamente adecvate unui set de situații neprevăzute". Natura umană nu exista și conștiința sau moralitatea puteau fi reduse la medii care ne determinau să avem un comportament moral. Ideile lui Skinner s-au fundamentat pe studiile lui Ivan Pavlov, al cărui succes în ceea ce privește condiționarea comportamentului câinilor a pus, de asemenea, sub semnul întrebării libertatea de acțiune a omului.

În ciuda acestor diferențe de înțelegere a moti­vației, toate aceste cărți oferă perspective remarcabile referitoare la motivele pentru care facem ceea ce facem sau cel puțin la cele pentru care suntem capabili să facem ce facem – atât fapte bune, cât și fapte rele.

De ce iubim așa cum iubim: Dinamica relațiilor interumane

Eric Berne, Jocurile noastre de toate zilele

John M. Gottman, Cele șapte principii ale unei căsnicii fericite

Harry Harlow, Natura iubirii

Thomas A. Harris, Eu sunt OK – tu ești OK

Carl Rogers, A deveni o persoană

În mod tradițional, dragostea a fost apanajul poeților, al artiștilor și al filosofilor, dar, în ultimii 50 de ani, terenul relațiilor a fost din ce în ce mai cartografiat de psihologi. În anii 1950, legendarele experimente ale cercetătorului care a studiat primatele, Harry Harlow, privind înlocuirea mamelor puilor de maimuță cu unele de pâslă, au demonstrat în ce măsură au nevoie copiii de atenție fizică și de iubire pentru a deveni adulți sănătoși. În mod remarcabil, acest tip de atingere mergea împotriva viziunilor despre creșterea copiilor din acea perioadă.

Mai recent, cercetătorul care a studiat căsătoria John M. Gottman s-a uitat și la un alt aspect al dinamicii relațiilor și a constatat că credințele convenționale referitoare la ce face să funcționeze parteneriatele romantice pe termen lung sunt adesea greșite. Cele mai valoroase informații despre cum să menținem sau să salvăm relații provin din observarea ști­in­țifică a cuplurilor în acțiune, mergând până la microexpresii și la comentarii aparent fără valoare observabile în conversațiile de zi cu zi.

Eric Berne și Thomas Harris, pionierii psihologiei populare, au înțeles întâlnirile ca pe niște „tranzacții" care puteau fi analizate în conformitate cu cele trei ipostaze ale sinelui – de adult, de copil și de părinte. Observația lui Berne, conform căreia, probabil, jucăm mereu jocuri unii cu alții este poate o viziune cinică asupra umanității, dar tocmai devenind conștienți de aceste jocuri, putem ajunge să le depășim.

Contribuția pe care o aduce psihologia umanistă la dezvoltarea unor re­lații mai bune este recunoscută prin menționarea lui Carl Rogers, a cărui carte ne amintește că relațiile nu pot să înflorească dacă nu presupun un climat de ascultare și de acceptare noncritică și că empatia este trăsătura fundamentală a unei persoane autentice.

Funcționarea la capacitate maximă: Puterea creativă și abilitățile de comunicare

Robert Cialdini, Psihologia persuasiunii

Mihaly Csikszentmihalyi, Creativitatea

Howard Gardner, Structurile minții

Daniel Goleman, Inteligența emoțională

Dezbaterile sunt în toi, în lumea academică, în ceea ce privește adevărata natură a inteligenței, dar, în viața profesională, suntem interesați de aplicabilitatea sa. Două dintre titlurile de renume din acest domeniu, scrise de Daniel Goleman și Howard Gardner, sugerează că inteligența implică mai mult decât dimensiunea strictă de IQ. Există o serie de „inteligențe" de natură emoțională sau socială, care, împreună, pot constitui un factor decisiv privitor la cât de bine se descurcă în viață un om.

Unul dintre factorii decisivi pentru succesul în afaceri este capacitatea de persuasiune. Lucrarea de referință a lui Robert Cialdini asupra psihologiei persuasiunii este o lectură obligatorie, dacă sunteți implicați în marketing, dar este de interes și pentru oricine își dorește să înțeleagă cum suntem convinși să facem anumite lucruri pe care, în mod normal, nu am alege să le facem.

O altă componentă a succesului legat de muncă este creativitatea. Influenta carte a lui Mihaly Csikszentmihalyi, Creativitatea, bazată pe cercetări sistemice, arată de ce este această trăsătură esențială pentru a avea o viață împlinită și semnificativă, precum și motivele pentru care majoritatea oamenilor înfloresc cu adevărat abia în ultima parte a vieții. În plus, cartea prezintă multe calități ale celor creativi, după care ne putem ghida.

Psihologia și natura umană

Știința naturii umane [...] se găsește astăzi în poziția pe care o ocupa chimia în vremea alchimiei.

Alfred Adler

Toți au o teorie legată de natura umană. Toți caută să anticipeze comportamentul celorlalți, ceea ce înseamnă că avem nevoie de teorii cu privire la ceea ce ne face să funcționăm.

Steven Pinker

William James definește psihologia drept știința vieții mentale, dar o putem, la fel de bine, numi și știința naturii umane. La 80 de ani de când Adler a făcut remarca de mai sus, încă mai sunt multe de făcut pentru a întemeia, în acest domeniu, o știință solidă, cu aceleași certitudini pe care le întâlnim în fizică și în matematică, de exemplu.

Până atunci însă, tuturor ne-ar folosi o teorie referitoare la ce ne face să funcționăm. Ca să supraviețuim și să răzbim, trebuie să știm cine și ce suntem, precum și să chibzuim la motivațiile celor din jur. Drumul urmat cel mai adesea spre cunoașterea acestor lucruri este experiența de viață în sine, dar ne putem îmbunătăți evaluările și citind cărți despre tematicile respective. Unii înțeleg lucruri mai ușor din romane, alții din lucrări de filosofie. Dar psihologia este singura știință dedicată exclusiv studierii naturii umane, iar literatura populară din domeniu – cuprinsă și în această carte – facilitează înțelegerea vitală de care avem nevoie.

1927

Înțelegerea naturii umane

Sentimentele de inferioritate, inadecvare și insecuritate sunt cele care determină scopul existenței unui individ.

Un singur motiv este comun tuturor formelor de vanitate. Individul vanitos și-a creat un scop care nu poate fi atins în această viață. El vrea să fie mai important și mai de succes