TESTAMENTUL DOMNITORULUI

De Gavriil STIHARUL

Am căutat să scriu o nuvelă fantastică, alegorică, prin care să evoc figura Sfânatului martir Constantin Vodă Brâncoveanul. Pesonajul care va aduce în prezent evenimentele din acea tulbure perioadă este G., un om obişnuit, dar totodată misterios, a cărui identintate rămane necunoscută: „Numele meu? Nu are nicio importanţă, continuă G. imperturbabil. Cine sunt? Exist în subconştientul fiecăruia. Cum de am atâta influenţă? Sunt mesagerul năzuinţelor de veacuri ale neamului românesc. Ele se găsesc adormite în adâncimile insondabile ale subconştientului colectiv, iar eu am fost chemat să le trezesc. De ce tocmai eu? Am fost iniţiat de rădăcinile duhovniceşti ale neamului. Iniţiala mea? Poate veni de la…“

• Limbă: Română
• Editor: Gavriil STIHARUL
• Data lansării: 7 iul. 2015
• ISBN: 9781513053189

Gavriil STIHARUL

Gavriil Stiharul, autorul volumului de versuri "Taina fecioarelor", este pseudonimul lui Gabriel Iordan-Dorobanțu (n. 28 noiembrie 1958, Giurgiu). Cultivă o lirică cu tonuri elegiace grave, pe măsura tematicii, care este una predominant religioasă, marcată de vizionarism.

Previzualizare carte

Cuprins

Mulţumiri

Prolog

CAP. I (Viziunea din „Poiana Descătuşării")

CAP. II (Primul mesaj lăuntric)

CAP. III (Al doilea mesaj lăuntric: înviere în „Cimitirul speranţelor pierdute")

CAP. IV (Legământul lui Dumnezeu cu neamul românesc)

CAP. V („Şi se va zidi Hagia Sofia cea Nouă!")

CAP. VI (O noapte care a schimbat un destin)

CAP. VII (Cine este G.?)

Despre autor

De acelaşi autor

Conectează-te cu Gavriil Stiharul

––––––––

Mulţumiri

Aduc mulţumiri duhovnicilor mei: Constantin Galeriu, de la care am învăţat dreapta credinţă, şi Sofian Boghiu, care mi-a insuflat smerenie şi dragoste de neam.

Prolog

4 martie 1714. Ajunul praznicului Buna Vestire, pe stil vechi. Se spune că în acea dimineaţă, voievodul ca de obicei îşi spălă faţa, îşi pieptănă părul şi îşi aranjă baraba. Turcii dadură  năvală, iar capugiul Mustafa Aga îi aruncă pe umăr o năframă neagră, rostind „mazil, apoi îl trimise sub pază la Istambul, împreună cu soţia fiica, feciorii, ginerele şi nepoţii, unde fu închis la închisoarea:„Şapte turnuri. Pentru a i se cruţa viaţa, îi fu  cerute 0.000 de pungi cu aur. Voievodul nu le avea. În dimineaţa praznicului Adormirii Maicii Domnului, i se ceru să se turcizeze, dar refuzând îi fu tăiat capul, împreună cu el fură martirizaţi şi cei patru copii ai săi, precum şi sfetnicului voievodului. Trupurile neînsufleţite vor fi batjocorite şi aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe uliţile cetăţii. Dar Voievodul n-a murit. Trăieşte şi ACUM!

CAP. I (Viziunea din „Poiana Descătuşării")

În poiană, un schimnic, îmbrăcat ca un păstor – cămaşă de in, cioareci, cojoc lung până la călcâie, brâu stacojiu, opinci ciobăneşti – , şedea pe un frumos tron dantelat în piatră. Tronul era lucrat cu măiestrie şi era acoperit un strat gros de muşchi. În faţa schimnicului, suspendată în aer, se află o balanţă. G. face câţiva paşi în direcţia schimnicului şi-şi aude limpede propria voce venind dinlăutrul sufletului său, o voce care îi opreşte:

— Să nu mergi mai departe!

Surpins, G. împietreşte de spaimă. Îl priveşte mai bine pe schimnic şi i se pare că faţa lui străluceşte nefiresc, asemenea luceafărului de dimineaţă, o strălucire ce sporea necontenit, aşa că G. crede că în curând va lumina întreg cerul şi pământul. De gâtul schimnicului atârna un şirag de mătănii cu boabe sculptate în cremene. G. pironeşte privirea pe ele şi încearcă să le numere: trei sute. Într-un târziu, fără să privească la G., schimnicul îi face semn cu mâna dreaptă să se apropie şi îi zice:

— Ai fost oprit pentru că în gândurile tale se strecuraseră patimile. Eu sunt Unchiaşul. Acum îngenunchează şi te mărturiseşte.

G. îngenunchează cu amândoi genunchii, ca dinaintea sfântului altar, şi se spovedeşte Unchiaşului, dar numai cu gândul, fără să-şi mişte buzele, fără să scoată un cuvânt, şi el se minunează cum Unchiaşul îi poate auzi gândurile. Unchiaşul îşi scoate mătăniile de la gât şi i le trece peste grumaz. Lui G. i se par nespus de grele şi îşi pleacă fără să vrea capul până când bărbia îi atinge pieptul.

— Trebuie să înduri dacă