Unealta Lui Xesene: Turnul Lui Aken

De Yuri Yakushin

Talia, o adolescenta de paisprezece ani, nu-si dorea altceva decat sa-si inceapa vacanta de vara cu o carte buna de la biblioteca, impreuna cu Tito, veverita sa. Insa micul ei plan este distrus de un tanar misterios care o obliga sa mearga pe Mediar, o lume in care magia este un lucru normal din viata de zi cu zi a locuitorilor acestei ciudate lumi. Acolo, fata afla ca aceasta lume este locul ei natal, ca Tito poate vorbi si ca, de fapt, numele sau este Ktalna Vaiisko.

Fata ii intalneste in drumul sau pe Lans, un dragon impulsiv, pe Ento, printul mostenitor al Iddan-ului, si pe Raien, un elf al carui trecut este un mister.

Edo, proprietarul unui han din Quaria, ii incredinteaza copilei jurnalul lui Danio Vaiisko, tatal ei, insa, inainte ca fata sa apuce sa il citeasca, Haevriu, dusmanul de moarte al lui Danio, il fura si o obliga pe Talia sa vina la Turnul lui Aken pentru a-l recupera. Copila este hotarata sa accepte, insa Tito ii interzice sa se apropie de turn. Talia are o decizie importanta de facut: sa asculte de Tito sau sa isi riste propria viata pentru a recupera jurnalul tatalui ei?

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 10 apr. 2024
• ISBN: 9786303123172

Yuri Yakushin

Yuri Yakushin a avut intotdeauna o fascinatie pentru lumile fantastice, iar de aici pana la a-si crea propria lume, cu istoria si personajele proprii, nu a fost decat un pas.

Previzualizare carte

Capitolul 1

Copila dormea în camera ei. Pe chipul ei se zărea un mic zâmbet, semn că visa frumos. Pletele ei lungi șerpuiau lin printre crestăturile pernei, ca un râu printre munți. Pătura șifonată aproape că nu mai acoperea deloc trupul fetei, unul dintre colțurile ei albe atingând covorul.

Ușa camerei era deschisă.

O micuță creatură trecu tiptil pragul și se apropie de patul fetei. Văzu imediat colțul de pătură ce se odihnea pe covor. Perfect!

Făptura prinse colțul de material cu gheruțele sale și se cățără ca pe o funie. Ajunse, în sfârșit, pe pat și apoi, din două-trei salturi, se văzu deasupra pieptului copilei. Fata visa în continuare.

Micuța creatură nu era altceva decât o veveriță. Rozătoarea se întoarse pe loc, apoi, unduindu-și coada stufoasă, începu să gâdile nasul fetei, ca și cum ar ști cu siguranță rezultatul.

- Mm... Tito! se strâmbă fata, vizibil nemulțumită. Cum ai ajuns aici?

Copila se ridică în capul oaselor, lăsând animăluțul să se agațe de bluza ei. Își frecă ochii, apoi luă veverița în mâinile sale. O puse în palma stângă, iar cu mâna dreaptă începu să o mângâie ușor.

- Ce mă fac eu cu tine? întrebă ea, uitându-se la ceasul de pe noptieră. Ai uitat că a venit vacanța de vară și nu mai merg la școală. Este abia opt!

- Tali, te-ai trezit? se auzi o voce din afara camerei.

- Da, mama, vin imediat! răspunse fata, după care puse veverița pe noptieră și se ridică din pat.

Tali se duse în fața oglinzii mari de lângă ușă și își privi reflexia: o fată de paisprezece ani, nu foarte înaltă, cu ochi căprui și păr lung până la piept, de culoarea nucilor. Luă pieptenele agățat de colțul oglinzii și își aranjă părul ciufulit, apoi se duse către șifonier, de unde luă un tricou alb și o pereche de blugi. Își dădu jos pijamaua, după care îmbrăcă noile haine.

Fata luă apoi veverița care aștepta cuminte pe noptieră și o puse pe umărul său drept. Rozătoarea se așeză în piciorușele de dinapoi și își îndreptă spatele, părând mândră de locul în care a fost pusă.

Copila ieși apoi din camera sa, după care se duse în bucătărie. Acolo, mama ei, o femeie îmbrăcată într-un halat roz, cu ochii verzi și al cărei păr roșcat închis era prins la ceafă într-un coc, se afla în fața aragazului și tocmai termina de gătit ultima clătită. Tatăl ei, un bărbat înalt și puțin dolofan, cu părul blond și cu ochii albaștri, îmbrăcat în pijama, citea ziarul, așezat la masă, în timp ce-și sorbea cafeaua.

Fata se așeză lângă el.

- ‘Neața, zise Tali.

- ‘Neața, spuseră părinții ei în cor.

- Pleci undeva după micul dejun? întrebă tatăl ei, observând faptul că tânăra nu purta pijama.

- Aș vrea să merg la bibliotecă. Trebuie să duc neapărat o carte înapoi, altfel voi lua amendă.

- Când ai împrumutat cartea? întrebă mama, în timp ce punea clătitele pe masă.

- În urmă cu aproape trei săptămâni. Nu sunt sigură dacă ultima zi este astăzi sau mâine, așa că o să mă duc astăzi, ca să fiu sigură.

- Și Tito va veni cu tine? întrebă tatăl ei, râzând.

- Va sta în rucsac, ca de obicei.

- Știi că nu ar trebui să te duci cu el la bibliotecă, nu? o dojeni mama ei.

- Nu este prima oară când merg cu el și știți amândoi asta, spuse fata, zâmbind. De fiecare dată a stat cuminte în rucsac.

- Dar dacă își va da cineva, cândva, seama că ai intrat cu un animal de companie? întrebă tatăl ei.

- În ziua de astăzi, bibliotecile sunt goale, explică Tali. Este de ajuns să nu observe bibliotecara.

Părinții ei începură să râdă.

Cei trei mâncară micul dejun în liniște. Când termină, Tali se ridică de la masă și fugi în camera ei. Luă de acolo un rucsac, îl puse în spate și, nu înainte de a se încălța cu o pereche de teniși negri, își luă rămas bun de la cei doi adulți și plecă.

Între timp, părinții ei rămaseră la masă.

- Am vorbit ieri, la telefon, cu Alex, spuse tatăl fetei, răsfoind din nou ziarul.

- Vai, nu am mai auzit vreo veste de la el de mult! Ce a spus? întrebă mama, curioasă.

- Că este din ce în ce mai rău! A venit luna trecută prin Poarta din Allia. A încercat ieri să se întoarcă, dar era prea târziu. A fost distrusă.

- Aceea nu ajungea în State?

- Ba da! supuse el. Săracul nu știe nici măcar să citească alfabetul latin, de vorbit limba engleză nici nu mai are rost să menționez... M-a sunat să-mi ceară bani ca să poată veni la noi. Trebuie să folosească poarta de aici.

- Au distrus și poarta din Allia...

- Cred că numai cea de aici a mai rămas.

Femeia oftă.

- Cum o vom trimite pe Ktalna înapoi dacă și Poarta de aici va pieri? întrebă ea.

- Poate că este mai bine așa... Aici poate trăi o viață frumoasă. Acolo nu o așteaptă decât suferință...

Biblioteca nu era foarte departe. Era o clădire mare și foarte veche, dar de o frumusețe deosebită.

- Tito, hai în rucsac, ordonă copila.

Veverița coborî pe spatele copilei și se strecură în interiorul rucsacului alb, alăturându-se romanului ce trebuia înapoiat și telefonului mobil.

Fata intră.

Primul lucru pe care Tali îl văzu fu biroul bibliotecarei, la care stătea așezată o femeie tânără, cu părul scurt și negru.

- Bună ziua, spuse copila.

- Cu ce te pot ajuta? întrebă femeia.

Fata se apropie de birou, își luă rucsacul de la spate și scoase din el, cu grijă, cartea pe care trebuia să o dea înapoi și, dintre paginile sale, o legitimație.

Bibliotecara luă cele două obiecte, tastă ceva la calculatorul de pe birou, apoi îi întinse fetei o hârtie și un pix, pentru a-și trece semnătura. Copila semnă, apoi își primi legitimația înapoi.

Inițial, fata voia să se întoarcă acasă imediat după ce înapoia cartea, însă, brusc, se răzgândi. Trecu pe lângă biroul bibliotecarei, apoi intră într-o încăpere mare, plină cu rafturi de cărți. Printre rafturi se aflau mese și scaune pentru cei care doreau să citească.

Fata căută printre rafturi timp de câteva minute, apoi, după ce găsi ceva ce i se păru interesant, un roman despre aventurile unui tânăr pe o planetă îndepărtată, se așeză la o masă dreptunghiulară, goală. Își puse rucsacul pe masă, apoi începu să citească în liniște.

La un moment dat, un tânăr înalt, cu părul roșcat și cu ochii negri, veni lângă ea. Purta o jachetă albă, sub care purta un maiou cafeniu, o pereche de blugi și o pereche de pantofi negri.

- Nu te supăra, spuse el, dar nu am unde să stau jos. Pot sta la masă cu tine?

Fata îl măsură din priviri, ridicându-și o sprânceană.

- Desigur, zise ea, în cele din urmă.

Băiatul luă loc în fața fetei, deschise cartea pe care o avea în mână și începu să citească.

Când se asigură că tânărul este prea atent la ceea ce citește pentru a o vedea, Tali privi în jur. Sala de lectură era aproape goală. Locuri erau din belșug. Ceva nu era în regulă.

Fata se ridică, punându-și rucsacul în spate.

- Deja ai terminat de citit? o întrebă tânărul, zâmbind.

- Nu, m-am plictisit, minți ea. Credeam că va fi o carte mai interesantă, dar m-am înșelat.

- Dacă vrei, îți arăt eu o carte interesantă, zise băiatul, după care se ridică și el. Hai cu mine!

Înainte ca ea să poată reacționa, tânărul o luă de mână și o trase după el.

- Hei! Ce naiba faci?! strigă ea, în șoaptă.

Dar el ignora protestele ei. Îi ținea mâna ferm, iar ea nu putea să se elibereze.

Fata se simți nevoită să îi facă pe plac, în ciuda faptului că un fior ce-i traversa șira spinării îi dădea de înțeles că această întâmplare nu se va termina cu bine.

- S-stai! șopti ea, indignată. Dă-mi drumul!

Însă tânărul se făcea că nu o aude.

Între timp, bibliotecara intră în sala de lectură și îi văzu pe cei doi. Se încruntă. Privindu-i atent, mai ales pe băiat, începu să se plimbe printre rafturi.

Roșcatul o duse pe fată într-un colț îndepărtat al sălii. Rafturile de acolo erau pline de praf și de cărți vechi. La un moment dat, el puse mâna pe o carte.

- Tu! strigă bibliotecara, care îi ajunse din urmă. Ce naiba cauți aici?!

- O iau cu mine! strigă roșcatul.

- Stai, ce se...?!

Înainte ca Tali să poată realiza ce se întâmplă în jurul ei, tânărul scoase cartea. Deodată, rafturile dispărură ca prin farmec, lăsând în urma lor o intrare mare spre o cameră imensă, ale cărei pereți nefinisați dădeau impresia unei peșteri.

Băiatul o apucă pe fată de brațul drept și o aruncă în misterioasa încăpere, făcând-o să cadă pe jos, după care intră și el. Speriată, femeia intră după ei, apoi strigă:

- Ascunde-te, cameră a Porții!

Deodată, intrarea dispăru și în spatele femeii nu se afla decât un perete gol.

Singura sursă de lumină din încăpere era o fântână joasă al cărei ape de un albastru nenatural strălucea puternic. Doi stâlpi se aflau de o parte și de alta a fântânei, dându-i aspectul unei porți.

Copila se ridică în capul oaselor și privi, speriată, spre roșcatul ce stătea acum cu spatele la ea și o privea pe bibliotecara vizibil îngrijorată.

- Sări în apă! strigă tânărul, întorcându-și privirea spre fată, în timp ce mâna lui dreaptă era înconjurată de