Cuvinte despre uitare și cântecele Regelui Faun.: Poesía en dos vías, #12

De Enrique García Guasco

Cu sufletul plin de dor și admirație pentru frumusețea României și a poporului său, Enrique García Guasco vă invită să pășiți în lumea sa poetică, unde natura îmbracă straie de basm iar oamenii răsună ca voci ale poveștilor veșnice. În acest volum de poezie, autorul explorează teme profunde precum uitarea și memoria, oferindu-vă o incursiune în inima și mintea Regelui Faun, stăpânul unui univers numit Olvido. Prin versurile sale, Enrique García Guasco vă va ghida într-o călătorie emoționantă, în care veți descoperi tainele universului și ale sufletului uman, într-o punte subtilă între realitate și vis.

 

 

 

Con el alma llena de dolor y admiración por la belleza de Rumania y su gente, Enrique García Guasco les invita a adentrarse en su mundo poético, donde la naturaleza se viste de cuento de hadas y los seres humanos resuenan como voces de historias eternas. En este volumen de poesía, el autor explora temas profundos como el olvido y la memoria, llevándolos en un viaje al corazón y la mente del Rey Fauno, el gobernante de un universo llamado Olvido. A través de sus versos, Enrique García Guasco les guiará en un emocionante viaje, en el que descubrirán los secretos del universo y del alma humana, en un delicado puente entre la realidad y el sueño.

• Limbă: Română
• Editor: Arcana Intellego
• Data lansării: 7 mar. 2024
• ISBN: 9798224260010

Previzualizare carte

Cu sufletul plin de dor și admirație pentru frumusețea României și a poporului său, Enrique García Guasco vă invită să pășiți în lumea sa poetică, unde natura îmbracă straie de basm iar oamenii răsună ca voci ale poveștilor veșnice. În acest volum de poezie, autorul explorează teme profunde precum uitarea și memoria, oferindu-vă o incursiune în inima și mintea Regelui Faun, stăpânul unui univers numit Olvido. Prin versurile sale, Enrique García Guasco vă va ghida într-o călătorie emoționantă, în care veți descoperi tainele universului și ale sufletului uman, într-o punte subtilă între realitate și vis.

––––––––

Con el alma llena de dolor y admiración por la belleza de Rumania y su gente, Enrique García Guasco les invita a adentrarse en su mundo poético, donde la naturaleza se viste de cuento de hadas y los seres humanos resuenan como voces de historias eternas. En este volumen de poesía, el autor explora temas profundos como el olvido y la memoria, llevándolos en un viaje al corazón y la mente del Rey Fauno, el gobernante de un universo llamado Olvido. A través de sus versos, Enrique García Guasco les guiará en un emocionante viaje, en el que descubrirán los secretos del universo y del alma humana, en un delicado puente entre la realidad y el sueño.

1.

În tăcere, uitarea șoptește,

Inima grea, povară fără sfârșit.

În umbra nopții întunecate,

iubirea se estompează, fără a bate.

Ecoul amintirii se estompează,

ca o floare ofilită în ceață.

În penumbră, tristețea crește,

știind că memoria se consumă.

Ce rămâne când uitarea vine?

O umbră goală în suflet,

un ecou îndepărtat care se desprinde,

și inima se scufundă în liniște.

Așa este greutatea uitării crude,

care umple sufletul de durere și jale.

În întuneric, se pierde puterea,

și în uitare, dorința se estompează.

1.

En el silencio, el olvido susurra,

pesado corazón, carga sin fin.

En la sombra de la noche oscura,

se desvanece el amor, sin latir.

El eco del recuerdo se desvanece,

como una flor marchita en la bruma.

En la penumbra, la tristeza crece,

sabiendo que la memoria se consuma.

¿Qué queda cuando el olvido llega?

Una sombra vacía en el alma,

un eco lejano que se desliga,

y el corazón se sumerge en la calma.

Así es el peso del olvido cruel,

que llena el alma de pesar y duelo.

En la oscuridad, se pierde el fuelle,

y en el olvido, se desvanece el anhelo.

2.

În tăcere, timpul se scurge încet,

Dar amintirile nu vor să plece nicicând.

În inima lui, durerea se ivește,

Un bărbat pierdut în labirintul gând.

În zadar așteaptă uitarea să vină,

Dar ea pare a-i evita cu dibăcie.

Nu înțelege de ce timpul nu-l ajută să străpungă linia,

Și să-și alunge demonii cu îndrăzneție.

În fiecare zi, umbrele trecutului îl bântuie,

Fiecare amintire rămasă ca o rană deschisă.

Se întreabă de ce nu poate să uite, să zăbovească,

Într-un ocean de amar își pierde liniștea strivită.

Dar timpul, cu mâna sa de nedreptate,

Își urmează cursul, indiferent de suferință.

Așa că bărbatul rămâne prins în propria sa poveste,

Cu amintirile lui, ca niște lanțuri fără încetare persistență.

2.

En silencio, el tiempo se desliza despacio,

Pero los recuerdos se niegan a partir jamás.

En su corazón, el dolor surge,

Un hombre perdido en el laberinto del pensar.

En vano espera que el olvido llegue,

Pero parece esquivarlo con astucia.

No entiende por qué el tiempo no le ayuda a romper,

Y a alejar con valentía a quienes lo dejaron en la penumbra.

Cada día, las sombras del pasado lo persiguen,

Cada recuerdo se queda como una herida abierta.

Se pregunta por qué no puede olvidar, por qué sigue cautivo,

En un océano de amargura pierde su paz desvanecida.

Pero el tiempo, con su mano injusta,

Sigue su curso, sin importar el sufrimiento.

Así que el hombre queda atrapado en su propia historia,

Con sus recuerdos, como cadenas sin fin de persistencia implacable.

3.

În infinitul spațiu, lumea se pierde,

Printre stele, luni și galaxii.

În mijlocul universului, aflat în tăcere,

Există un loc numit Uitare, în adânci văi.

Acolo, timpul își pierde înțelesul,

Și amintirile se estompează în negura cerului.

Planeta Uitării, ca un sanctuar tăcut,

Unde inimile își găsesc pacea și odihna, uitate de rău.

În umbra sa, tristețea se estompează,

Și amărăciunea dispare fără urmă.

Pe pământul Uitării, dorințele se risipesc,

Iar sufletele călătoresc spre o lume nouă.

Așa că în mijlocul infinitului univers,

Printre constelații și comori ascunse,

Există o planetă liniștită, fără vers,

O lume de pace, numită Uitare, să ne adăpostească de amar și cusur.

3.

En el infinito espacio, el mundo se pierde,

Entre estrellas, lunas y galaxias.

En el medio del universo, en silencio,

Existe un lugar llamado Olvido, en profundas vías.

Allí, el tiempo pierde su significado,

Y los recuerdos se desvanecen en la oscuridad