Fortareata pe Mal

De Claudia Ene

Copila care citea pe nerăsuflate cărțile pentru varsta ei (îmi amintesc, încă, încantarea cu care am citit povești, „Ultimul mohican”, poeziile pentru copii, „Fata din dafin”, „Legenda valahă”, de exemplu), a trecut fară efort, pe la 13 ani, la Tolstoi pentru că se plictisea de jocurile copilăriei și le simțea ca pe o pierdere de timp. Primul exercițiu de răbdare a fost să citesc paginile întregi cu descrieri din „Război și Pace”. A fost o provocare: ori renunț să termin cartea, ori rezist paginilor interminabile descriind marșurile prin păduri ale trupelor, culorile și detaliile uniformelor, dar descopăr finalul cărții. Din acele timpuri, mereu scriu ceva, oriunde, pe prima bucată de hartie care îmi e la îndemană, dar mult prea puțin de cat aș fi vrut.
Scrisul a fost un lux pe care nu mi l-am permis, atîta timp, și care e un rîu ce se întoarce în matcă.

• Limbă: Română
• Editor: Claudia Ene
• Data lansării: 16 dec. 2017
• ISBN: 9781370776917

Claudia Ene

Born in 1974, in a small, southern village of Romania, next to the natural border that the Danube makes with Bulgaria, my childhood was a period of mixed emotions, between the happiness of that age, and the fear of living in a communist, dictatorial regime that forbade any expression of free speech and free thinking. When I was 10 years old, my mom decided that it would've be better for my future to move to a city nearby, in order to provide me a better education. For a lot of time, I was convinced that I'll became a doctor. I even prepared for it, since the exams for admittance to the medicine university, at that time, were among the most difficult ones, along with architecture, law and engineering. But then happened the 1989 Revolution and everything changed. Because of my Romanian language teacher, after an exam she gave us, in which we were supposed to comment a poem belonging to Mihai Eminescu, the Cervantes of the Romanian literature, I realized that she was right, that what I really like is to read and to write. So, I started to study English language and Romanian grammar and literature, to prepare for journalism studies, and to recover all the years I had lost without studying these subjects. And since then, it's what I've been doing. After finishing a private journalism school of which I'm proud of, I met my soon-to-be husband in the last two weeks of classes, a fact that, somehow, changed once again my life. So in love and so young, both of us, we got married after only six months after having met each other, and so I postponed my license exams, my hole professional life, since our son said "Here I am". One year after his birth, I started to work for a Romanian television program, a job that I got after passing an exam, since the production house was searching for new employees. It was my first job, the place that I remember with tenderness. Years passed by, so did my husband's life, and what he didn't dare or didn't want to do, I decided to do on my own: leaving Romania and going to live with my kids to a place for which I longed, Madrid. Seven years after arriving in Madrid, I have worked as whatever I could (house cleaning, restaurant kitchens, writing one book and preparing the second, lately making my own political analysis website, raise my kids -one of them is studying English language and literature at the university), and here we are, still.

Previzualizare carte

CLAUDIA ENE

FORTĂREAȚĂ PE MAL

Toate drepturile aparțin autorului

CUPRINS:

INOCENȚA (1991 - 1994)

CEAȚA (2008 - 2012)

ÎNALTUL CER ALBASTRU (2012 - 2015)

PROLOG

Cred că Zaharia Stancu nu și-a închipuit vreodată că, după 110 ani de la istoria narată în „Desculț, nepoata personajului care se îneacă, va scrie. Copila care citea pe nerăsuflate cărțile pentru varsta ei (îmi amintesc, încă, încantarea cu care am citit povești, „Ultimul mohican, poeziile pentru copii, „Fata din dafin, „Legenda valahă, de exemplu), a trecut fară efort, pe la 13 ani, la Tolstoi pentru că se plictisea de jocurile copilăriei și le simțea ca pe o pierdere de timp. Primul exercițiu de răbdare a fost să citesc paginile întregi cu descrieri din „Război și Pace". A fost o provocare: ori renunț să termin cartea, ori rezist paginilor interminabile descriind marșurile prin păduri ale trupelor, culorile și detaliile uniformelor, dar descopăr finalul cărții.

În acea vară m-am hrănit cu micile cărți de buzunar, de un albastru deschis, din biblioteca unchiului meu, profesor de romană, într-un sat pierdut din sud. Tot el a fost primul care a citit poeziile pe care le scriam, la varsta fiicei mele, într-un caiet cu coperți de un verde ciudat, cu literele care atatea dureri de cap îmi dădeau la orele de caligrafie. Așa se deschise pentru mine, după aceea, ușa bibliotecii lui. Caietul l-am pierdut pentru un timp pană ce, într-o zi, căutand ceva în podul casei bunicilor, l-am găsit.

Femeie în toată firea, atingandu-l și curățandu-l de praf, am retrăit sentimentul cand, în diminețile de Crăciun, îmi deschideam cu înfrigurare cadourile, oricat de simple sau sărăcăcioase erau, în acele vremuri. Mi-l aminteam și doream să-l găsesc de atat de mult timp. Și l-am găsit doar ca să dispară din nou, de data asta pentru totdeauna. Oricat de mult l-am căutat în urmă cu patru ani, ca să-l arăt copiilor mei, nu l-am găsit.

Din acele timpuri, mereu scriu ceva, oriunde, pe prima bucată de hartie care îmi e la îndemană, dar mult prea puțin de cat aș fi vrut.

Scrisul a fost un lux pe care nu mi l-am permis, atîta timp, și care e un rîu ce se întoarce în matcă.

Este transformarea acelei copile în femeia de astăzi, mereu în umbră și stăpana cuvintelor ei și a norilor de piatră.

Inocența (1991 - 1994)

Vid

Îți desenez pretutindeni, cu ochii, ființa.

Respir, pentru a-ți afla ciudatul parfum.

Cu mainile reci, tremurande,

îți caut mainile, răvășitele bucle,

Gura, ochii obosiți, plictisiți.

Plinul gol din sufletul meu

Aleargă dupa plinul gol al sufletului tău.

Cand respirăm acelai aer și te-am pierdut

Și nu mă mai las să te găsesc,

Nu-mi pot goli mintea,

Nu-i pot șterge urmele

Și-atunci îmi trec vremea urandu-ne.

19/09/1991

Valuri

Sarea mării

E otrava trupurilor înecate în ea.

Brațele moarte,

Transformate în valuri,

Alte morți cheamă.

Mii de ochi, pleoape,

În tot atația melci

Și-n multe goale scoici.

Alge de creier, duios atingand forme

Flacăra le-o sorb.

Însă în ceruri?

1991

Singurătate

Scriu, ca să fiu mai puțin singură.

Pentru suflet scriu, ca să-și vomite neliniștea.

Pentru timpul trecut,

Pe care n-am dreptul să-l uit,

Pentru viitorul în care voi fi pierdut.

Ploaia îmi varsă lacrimile-i pe obraz.

Ale tristeților ei, ale fericirilor, poate.

Dar ale mele unde sunt?

Pană mai ieri mi le purtam în spate.

1991

Cărări necunoscute

Gări ale tristeților noastre

Pierdute minute și trenuri adună.

Obsesia clipei ce vine,

Pierdută și ea,

Sufletelor străine își varsă pocalul.

Indiferente corpuri înghițind amintiri, locuri,

Pe cărări neștiute, spre sfarșit se îndreaptă.

Mulțime de vieti,

Drumuri intersectandu-se în tot atatea puncte,

În tot atatea morți.

1991

Liniște

Amuțiți păsările!

Cantecul degeaba și-l poartă în lume.

Nebunsecul lor ras spulberă din mine armoniile sparte.

Stingeți Soarele!

Nu îi mai vreau iubirea.

Prea multa viață din mine își dorește.

Doborați copacii!

A