AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL: Acțiuni militare, politice și diplomatice - Cronologie

De LEONIDA LOGHIN

In Cronologia celui de-Al Doilea Razboi Mondial am incercat, cu truda si rabdare, sa asez in ordinea consemnata de istorie cele mai importante fapte militare, politice, sociale sau diplomatice in asa fel incat lectura lor sa le ofere cititorilor imaginea fidela a desfasurarii razboiului, intr-o inlantuire logica si coerenta.

Tinand seama de aria larga cuprinsa de parjolul razboiului, datele sunt grupate pe zonele mari operational- strategice in care s-a desfasurat marea conflagratie – Europa, Africa si zona Pacificului, completata de Asia de Sud-Est –, iar in cadrul lor am cautat ca subdiviziunile sa le faciliteze cititorilor atat lectura, cat si cautarea cat mai lesnicioasa a evenimentelor care ii intereseaza.

In prezentarea informatiilor am urmarit, de asemenea, sa prezint un numar sporit de detalii utile specialistilor, dar si publicului larg interesat sa cunoasca aspectele esentiale, cronologice, rezultate din derularea evenimentelor. Pentru respectarea adevarului istoric am considerat ca factorul de seama al acestei elaborari trebuie sa fie echilibrul cantitativ si calitativ al datelor prezentate, furnizand, prin urmare, in contextul global al lucrarii, atatea date pentru fiecare teatru de operatiuni cate sunt necesarare pentru a justifica dozarea faptelor in Cronologia prezentata.

Leonida Loghin

• Limbă: Română
• Editor: Publisol
• Data lansării: 10 apr. 2023
• ISBN: 9786060981046

Previzualizare carte

Notă asupra ediției

Al Doilea Război Mondial constituie cea mai mare încleștare de forțe umane și materiale a secolului XX. Prin consecințele sale pe multiple planuri, el a deschis un larg evantai în sfera cercetărilor istorice, economice, politico-diplomatice, precum și în alte domenii legate direct sau tangențial de marea conflagrație, care a cuprins mai toate continentele și țările lumii.

În domeniul preocupărilor cercetării istorice, de altfel destul de vast, cronologiei evenimentelor i s-a acordat o atenție limitată. Lucrările apărute în diferite țări, deși interesante, suferă de o evidentă tendință de subiectivism, unele operațiuni și zone geografice operativ-strategice fiind tratate cu un interes sporit față de ansamblul războiului și de efortul depus de unele țări mai mari sau mai mici pentru înfrângerea fascismului.

Prin Cronologia celui de-Al Doilea Război Mondial, am încercat, cu trudă și răbdare, să așez în ordinea consemnată de istorie cele mai importante fapte militare, politice, sociale sau diplomatice, în așa fel încât lectura lor să le ofere cititorilor imaginea fidelă a desfășurării războiului, într-o înlănțuire logică și coerentă.

Ținând seama de aria largă cuprinsă de pârjolul războiului, datele sunt grupate pe zonele mari operațional-strategice în care s-a desfășurat marea conflagrație – Europa, Africa și Pacificul împreună cu Asia de Sud-Est –, iar în cadrul lor am căutat ca subdiviziunile să le faciliteze cititorilor atât lectura, cât și căutarea cât mai lesnicioasă a datelor care îi interesează.

În prezentarea informațiilor am urmărit, de asemenea, să prezint un număr sporit de detalii utile specialiștilor, dar și publicului larg interesat să cunoască aspectele esențiale, cronologice, rezultate din derularea evenimentelor.

Pentru respectarea adevărului istoric am considerat ca factorul de seamă al acestei elaborări să fie echilibrul cantitativ și calitativ al datelor prezentate, furnizând, prin urmare, în contextul global al lucrării, atâtea date pentru fiecare teatru de operațiuni câte sunt necesarare pentru a justifica dozarea faptelor în Cronologia prezentată.

Am apreciat că simpla constatare a unei informații, a unei date sau a unei bătălii poate să nu fie suficientă pentru orientarea cititorilor în ansamblul factologiei enunțate. De aceea, la începutul unei etape operativ-strategice, am prezentat succint planul organului suprem de comandă, astfel încât să se poată vedea cu mai multă ușurință, grație datelor sintetizate de Cronologie, dacă acesta a fost dus la bun sfârșit sau nu.

Ținând seama că mișcarea de rezistență europeană și asiatică s-a afirmat ca o forță certă în lupta împotriva fascismului, în strânsă legătură cu confruntarea militară directă, datele respective au fost plasate alături de faptele militare cu care s-au intercondiționat pe toată durata războiului, participând astfel efectiv la înfrângerea fascismului.

Pentru respectarea adevărului istoric am folosit pentru fiecare zonă operativ-strategică bibliografia statelor angajate direct în conflict, considerând că istoriografia respectivă este cea mai în măsură să își exprime punctul de vedere și să ofere cele mai exacte informații referitoare la bătălia derulată la un moment cronologic al războiului.

De asemenea, pentru ușurința lecturii, evenimentele sunt expuse de la nord la sud.

Prin caracterul său selectiv, Cronologia nu și-a propus să enunțe toate datele principale marcate de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest lucru nici nu se putea face într-o singură carte, limitată la un număr de pagini. Imensa bibliografie studiată, cu precădere din literatura istorică străină, mi-a oferit posibilitatea aprecierii datelor în ansamblul lor, al evenimentelor desfășurate, urmărind ca din noianul de informații să le aleg pe cele mai importante, care să ajute la înțelegerea faptelor în înlănțuirea lor.

Un număr însemnat de anexe completează, sintetic, informațiile din cuprinsul lucrării, unele aducând în atenție date necuprinse în elaborarea de față.

1

Fall Weiß în acțiune

1 septembrie 1939. Ora 4:45. Puternice forțe germane, sprijinite de peste 1 500 de avioane, invadează Polonia pe toată lungimea frontierei de 1 600 de kilometri, de la Augustów la Nowy Sącz, declanșând cea de-a doua conflagrație mondială a secolului XX.¹ Concomitent, cuirasatul Schleswig-Holstein deschide din fața portului Danzig un puternic bombardament asupra enclavelor de pe Westerplatte. Polonia este lovită puternic de pe uscat, din aer și de pe apă. Grupul de Armate Nord (comandat de generalul Freiherr von Bock), cu 23 de divizii încorporate în armatele a 3-a și a 4-a, acționează în Prusia Orientală. Armata a 3-a (general von Kuchler) atacă pe direcția principală Kwidzyn-Brodnica și rupe apărarea Armatei Modlin, a generalului Przedrzymirski, urmărind să ajungă pe râul Narew, între Pułtusk și Różan. Lupte grele se desfășoară în zonele Mława, Chorzele, Grudziądz și în pădurea Tuchola. Armata a 4-a, comandată de generalul von Kluge, acționează pe direcția Piła-Człuchów-Vistula împotriva Armatei Pomerania, a generalului Bortnowski. Până seara, forțele blindat Directiva Nr. 1, Fall Weiß, fusese comunicată din ordinul lui Hitler comandanților grupurilor de armate cu 17 ore înainte de invazie prin formula de cod Y = 1.9.4,45. La punctul 1 se arată : „ e ale generalului Guderian ajung la 20 de kilometri de Vistula, ocupând localitățile Świekatowo, Świecie, Bory Tucholskie ș.a. În cursul nopții, acestea ating cu elemente înaintate râul Brda. Grupul de armate Sud (general Gert von Rundstedt) trece la ofensivă cu 35 de divizii spre Łódź, Radom și Cracovia. Armata a 8-a (general von Blaskowitz) acționează cu forțele principale spre Łódź, iar Armata a 10-a (general Reichenau), pe direcția Radomsko-Piotrków-Varșovia, angajând lupte grele cu armatele Łódź (general Juliusz Rómmel) și Cracovia (general Szylling) în zona Częstochowa, pe râul Warta . Armata a 14-a (general List) atacă în Silezia Superioară, urmărind să încercuiască Armata Cracovia. Până seara ocupă orașul Katowice. Acțiuni de luptă se duc și împotriva Grupării Narew (generalul Młot-Fijałkowski) și a Armatei Carpați (general Fabrycy). Apărarea poloneză este ruptă pe toată lungimea ei. Puternice forțe germane, cifrându-se la aproape 60 de divizii, pătrund în adâncimea teritoriului polonez.²

– La frontiera franco-germană, Grupul 2 de Armate (general Prételat) ocupă dispozitivul defensiv cu armatele a 3-a, a 4-a și a 5-a.

– Ora 21:30. Guvernele Marii Britanii și Franței adresează Germaniei un ultimatum pentru încetarea ostilităților și retragerea armatelor din Polonia, rămas fără rezultat.

– Regele Leopold al III-lea al Belgiei, papa Pius al XII-lea și alți șase conducători de state mici îi adresează lui Hitler apeluri de pace, la care acesta nu răspunde.

2 septembrie 1939. Lupte grele se desfășoară în toate sectoarele frontului. Armata a 3-a germană întâmpină o serioasă rezistență în zona Mława. Armata a 4-a ajunge în apropierea orașului Bydgoszcz, apoi efectuează joncțiunea cu Armata a 10-a, ajunsă la râul Warta . Trupele Armatei Łódź se retrag pe râurile Warta și Widawka. În sud, se duc lupte grele în zonele Jordanowo, Wysoka și Pszczyma. În urma presiunii armatelor a 10-a și a 14-a germane, Armata Cracovia se retrage pe aliniamentul Zamierce-Ząbkowice-râul Sola.

– La sugestia lui Hitler, Mussolini încearcă o mediere, respinsă de guvernele Marii Britanii și Franței. La ora 22:30, Camera Comunelor, întrunită în sesiune de urgență, îi recomandă premierului Chamberlain să adopte o poziție fermă.

3 septembrie 1939. În sectorul nordic al frontului, Gruparea Narew și Armata Modlin, repliate, organizează apărarea pe un nou aliniament între Ostrołęka și Nowogród. Armata a 4-a germană atacă pe axul Mława-Pułtusk și Przasnysz-Różan. Orașul Grudziądz este încercuit. În zona centrală, Armata a 10-a germană ocupă orașul Częstochowa. Legătura dintre armatele Cracovia și Łódź este ruptă, forțele blindate îndreptându-se spre Piotrków și Borowa Góra. Armata Cracovia se retrage, trupele germane ocupând orașele Skoczów, Biała, Myślenice și Limanowa. În sud, Armata a 14-a pătrunde în localitatea Tymbark, interceptând comunicația Nowy Sącz-Jordanow.

– Ora 9:00. Ambasadorul Marii Britanii la Berlin, Henderson, îi remite consilierului Paul Schmidt, interpretDul lui Hitler, ultimatumul guvernului țării sale având ca termen de conformare maximum ora 11:00. Îi urmează Robert Coulondre, ambasadorul Franței.

– Ora 11:15. Neville Chamberlain, aflat la reședința sa oficială londoneză din Downing Street 10, face publică declarația de război la adresa Germaniei naziste. „Nu avem nimic a ne reproșa", încheie premierul britanic. Se constituie un cabinet de război din care fac parte și Winston Churchill, lord al Amiralității, și Anthony Eden, secretar de stat pentru dominioane.

– Ora 14:00. Franța declară oficial război Germaniei. Îi urmează India, Australia, Noua Zeelandă și alte țări din Commonwealthul britanic.

– Franklin Delano Roosevelt, președintele SUA, declară că va face totul pentru a rămâne în afara conflictului.

– Regele Leopold al III-lea al Belgiei proclamă neutralitatea țării sale și dispune formarea unui guvern de uniune națională.

– Grupul de Armate C (general von Leeb), cu 33 de divizii, ocupă linia defensivă Siegfried și pozițiile de la frontiera cu Belgia și Țările de Jos.

– Pachebotul britanic Athenia de 13 500 de tone, aflat în deplasare spre New York, este scufundat de submarinul german U-30, comandat de locotenentul Lempp. Sunt 112 victime.

4 septembrie 1939. Presate de puternice forțe ale Armatei a 3-a germane, Gruparea Narew și Armata Modlin se repliază pe aliniamentul Myszyniec-Ostrołęka-Przasnysz-Różan. Armata a 4-a atinge Vistula la nord de orașul Bydgoszcz. Gruparea blindată a generalului Guderian forțează fluviul și face un cap de pod la nord de localitate. Până seara, orașele Mława și Bydgoszcz sunt ocupate. Armata a 8-a germană continuă atacul spre Piotrków. În sud, diviziile 2 și 3 Munte rup apărarea Armatei Carpați în zonele Stary și Nowy Sącz, încercuind importante forțe poloneze. Armata Prusia (general Dąb-Biernacki), aflată în zona Tomaszów Mazowiecki, ocupă aliniamentul Bełchatów-Rosprza, barând direcția spre Piotrków. Se formează Armata Lublin (general Tadeusz Piskor), cu misiunea de a apăra sectorul Otwock-Solec.

5 septembrie 1939. Forțele blindate ale armatelor a 4-a, a 8-a și a 10-a germane angajează bătălia decisivă din zonele Łódź și Piotrków cu armatele poloneze Pomerania, Łódź, Prusia și Poznań. Râurile Wara și Widawka sunt forțate. Orașele Piotrków și Wolbórz sunt ocupate. Comandamentul suprem polonez ordonă armatelor să se retragă pe aliniamentul delimitat de Vistula și Dunajec. Direcția spre Varșovia este deschisă forțelor naziste.

– Nava britanică Royal Spectre este scufundată de submarinul german U-48, comandat de locotenentul Herbert Schultze.

– Statele Unite ale Americii își declară neutralitatea față de războiul european, dar extind legea Cash and Carry asupra materialelor de război.

6 septembrie 1939. Gruparea Narew se repliază. Gruparea blindată a generalui Guderian forțează Vistula, amenințând rocada Varșovia-Białystok-Wilno. În sectorul central, Divizia 4 Blindată ocupă orașele Tomaszów și Piotrków, deschizându-i Armatei a 10-a germane direcția spre Varșovia, prin Piotrków-Rawa Mazowiecka. În sectorul sudic, orașele Cracovia și Gorlice sunt cucerite. Armatele poloneze se repliază pe aliniamentul Vistula-Dunajec. Începe învăluirea Varșoviei pe trei direcții: nord, centru și sud. Guvernul polonez se mută la Luțk. Comandamentul suprem al armatei poloneze ordonă replierea pe aliniamentul Narew-Vistula-San, după care își stabilește punctul de comandă la Lublin.

– Corpul XX din Armata a 4-a franceză (general Réquin) forțează râul Saar lângă localitatea Welferding și râul Blies la Frauenberg, pătrunzând pe teritoriul Germaniei. Divizia 42 din Armata a 3-a franceză ocupă pădurea Warndt și atinge aliniamentul Lauterbach-Karlsbrunn-Sankt Nikolaus. Divizia 15 din Armata a 5-a atacă în zona Blamont.

– Consiliul de Coroană, întrunit la București, declară starea de neutralitate a României. Premierul Armand Călinescu condiționează participarea la operațiuni „de ajutorul britanico-francez acordat României".

7 septembrie 1939. Armata a 4-a germană din Grupul de Armate Nord înfrânge rezistența Armatei Modlin din Prusia Orientală și ajunge pe aliniamentul Ostrołęka-Różan-Pułtusk, amenințând Varșovia dinspre nord. Armata a 3-a germană, depășind Mława, începe manevra de încercuire a capitalei poloneze. Armata a 14-a, după cucerirea Cracoviei, se îndreaptă cu o parte din forțe spre frontiera cu România. Trupele germane ocupă orașul Tarnów și rup legătura dintre armatele Cracovia și Carpați.

– Armata Poznań (general Bortnowski) execută o contralovitură în spatele Armatei a 8-a germane, dar este respinsă de forțele blindate ale generalului Rundstedt. În zona Bzura sunt încercuite peste 15 divizii poloneze. Mareșalul Rydz-Śmigły, comandantul suprem al armatei poloneze, și statul său major se instalează în cetatea Brest.

– Guvernul român își dă acordul privind trecerea pe teritoriul țării a materialelor de război destinate Poloniei.

8 septembrie 1939. Forțele principale ale grupurilor de armate Nord și Sud încep împresurarea Varșoviei. Gruparea blindată (general Hoeppner) ajunge în periferiile Varșoviei – cu Divizia 4 Tancuri (general Reinhardt) în zona Okęcie și Włochy, iar cu Divizia 1 Tancuri la Góra Kalwaria. Alte forțe încercuiesc orașul. Încercarea blindatelor de a pătrunde în capitală este respinsă de apărătorii generalului Czuma, rănit grav. Apărarea Varșoviei îi este încredințată generalului Rómmel. Începe rezistența dârză a militarilor și a populației.

9 septembrie 1939. Hitler transmite comandamentelor Wehrmachtului din Polonia Directiva nr. 3: „Operațiunile împotriva armatei și aviației poloneze vor continua până când forțele poloneze nu vor mai fi în măsură să închege un front continuu. Pe măsura disponibilizării forțelor terestre și aeriene, acestea vor putea fi folosite în vest."

– Grupul de Armate Nord continuă ofensiva pe direcția Siedlce-Brest pentru a rupe apărarea poloneză de pe râul Narew și a încercui Varșovia pe la est. Corpul XIX Tancuri (general Guderian) din Armata a 3-a rupe defensiva poloneză din zona localității Łomża. Sunt ocupate orașele Ostrołęka și Ostrów . Grupul de Armate Sud continuă ofensiva între râurile San și Vistula. Armata a 14-a atacă spre Lublin pentru a face joncțiunea cu Grupul de Armate Nord. Armata a 10-a acționează dinspre sud asupra Varșoviei, concomitent cu Armata a 8-a, care atacă dinspre Łódź. Atacul Diviziei 4 Tancuri asupra capitalei poloneze este din nou respins.

– Corpul XX din Armata a 4-a franceză ajunge pe platoul Auersmacher, instalându-se pe aliniamentul Vordenwald-Bliesransbach-Bliesmengen-pădurea Breiterwald-înălțimea Kaninchenberg-Reinheim. Corpul V trece frontiera în punctele Niedergailbach, Medelsheim și Brenschelbach și atacă pe axul Medelsheim-Böckweiler, la est de râul Blies. Armata a 5-a franceză atinge aliniamentul Oberecke-Waldhausen-Walschbronn. Armata a 3-a atacă în valea Mosellei, atingând aliniamentul Apach-Ritzing-Flastroff.

– Corpul Expediționar Britanic (BEF – British Expeditionary Force), sub comanda generalului Gort, se îmbarcă pentru Franța.

10 septembrie 1939. Trupele Armatei a 3-a din Grupul de Armate Nord forțează Bugul în zona Wyszków, ieșind pe comunicația Varșovia-Brest. Gruparea Narew este încercuită. Armata a 4-a continuă ofensiva pe direcția Modlin-Varșovia. Forțele principale ajung la orașele Włocławek, Dobrzyń, Brodnica ș.a. Gruparea blindată a generalului Guderian atacă orașele Nowogród și Wizna. Vistula este trecută peste tot. Armata a 8-a ajunge în zona Kolo, la nord-vest de Łódź, iar cu alte forțe între Ozorków și Głowno. Armata a 10-a se apropie de Skierniewice și Sochaczew. În sectorul sudic, germanii ocupă Radymno, Jarosław și Sanok. Armata Cracovia se repliază în zona Połaniec-Pukierz.

– Canada declară război Germaniei naziste.

11 septembrie 1939. Armata a 3-a germană acționează în lungul Vistulei, spre Garwolin, și pe axul Ryki-Lubartów. Corpul XIX Tancuri atacă spre Brest, Osowiec-Białystok și Zambrów. Detașamente ale Corpului II din Armata a 4-a pătrund în cartierul varșovian Praga. Armata Łódź se repliază spre Varșovia pe două direcții: Żyrardów-Grodzisk-Brwinów și Radziejów-Nadarzyn. Lupte foarte grele se desfășoară în zona Pruszków. Zonele industriale ale Sileziei Superioare sunt în mâinile germanilor. Continuând ofensiva, trupele naziste rup apărarea polonezilor la nord de Sanok, înaintează spre Lwów și încercuiesc o grupare poloneză în zona Przemyśl. Ia, de asemenea, sfârșit bătălia din zona Radom. Comandamentul suprem și Statul-Major General se evacuează la Włodzimierz Wołyński.

– Divizia 23 algeriană din Corpul V de Armată francez ocupă pădurea Sankt Arnual, care domină orașul Saarbrücken.

– În România se constituie Grupul de Armate Vest, sub comanda generalului Motaș, pentru a preveni pătrunderea forțelor germane pe teritoriul țării. Totodată, guvernul român își dă consimțământul cu privire la trecerea pe teritoriul românesc a tezaurului Băncii Naționale a Poloniei.

12 septembrie 1939. Acțiunile forțelor germane pentru împresurarea Varșoviei continuă. Corpul I din Armata a 3-a interceptează comunicația Varșovia-Brest la nord de localitatea Mińsk Mazowiecki și șoseaua Varșovia-Lublin lângă orașul Siedlce. Gruparea blindată a generalului Guderian ocupă localitățile Wysockie-Litowski și Bielsk. În sectorul sudic, Divizia 4 Infanterie ușoară forțează râul San și ajunge la Zamość, vârf de lance spre Lublin. Diviziile de munte germane pătrund în periferiile orașului Lwów.

– Armata a 3-a franceză ocupă înălțimea Mensberg și pădurea Tunting. Este ultima acțiune franceză de pe frontul de vest în acest an.

– La Paris are loc o întrevedere între conducătorii Franței – Daladier și Gamelin – și ai Marii Britanii – Chamberlain și lordul Chatfield, la care se stabilește strategia comună în război. Se constituie Consiliul Interaliat de Război pentru conducerea coaliției împotriva Germaniei naziste. În prima ședință se hotărăște să nu se mai întreprindă nimic în Polonia și pe frontul de vest.

– Hitler îi destăinuie adjutantului său personal, colonelul Schmundt, hotărârea de a ataca în cel mai scurt timp în vest.

– Ministrul de Externe al Germaniei îi cere guvernului român, prin Legația de la București, să nu acorde azil oficialităților civile și militare poloneze, să se opună cu forța armelor oricărei treceri peste frontierele sale a unui organism polonez, să dezarmeze și să interneze în lagăre imediat formațiunile poloneze care au trecut frontiera, să împiedice orice tranzit de materiale de război spre Polonia ș.a. Guvernul român nu ia în considerație cererile germane.

13 septembrie 1939. Gruparea poloneză condusă de generalul Anders contraatacă grupul blindat al generalului Kempff în zona Żelechów, producându-i pierderi și oprindu-i înaintarea pe ruta Garwolin-Lublin. Forțele blindate ale generalului Guderian forțează Vistula la Płock, iar ale Armatei a 10-a la Dęblin și Annopol. Forțe ale Armatei a 8-a ocupă orașul Puławy și forțează Vistula la Maciejowice, Góra Kalwaria și Świdry. Armata Cracovia este presată între Vistula și San. Trupe ale Armatei a 14-a atacă cu o grupare spre Kolbuszowa și Krzeszów, iar cu a doua spre Osiek și Tarnobrzeg. În zona Bzura sunt angajate în bătălie importante forțe germane și poloneze.

14 septembrie 1939. Lovită frontal și supusă unor largi manevre de învăluire pe la nord, est și sud, Varșovia este complet încercuită și izolată. Corpul I din Armata a 3-a germană depășește cartierul varșovian Praga și ajunge la Otwock, cu elemente înaintate pe Vistula, în zona Karczów. Forțe poloneze sunt încercuite la vest de Vistula.

15 septembrie 1939. Corpul blindat al generalului Guderian, acționând la est de Varșovia, ocupă localitatea Brest. Alte forțe pătrund în orașul Lublin. În sectorul sudic, Divizia 7 Infanterie din Armata a 14-a cucerește orașul Przemyśl, iar gruparea blindată a generalului von Kleist atinge aliniamentul Rawa Ruska-Zamość și se îndreaptă spre Włodzimierz Wołyński și Kovel.

16 septembrie 1939. Armata a 3-a germană, lovind dinspre nord, face joncțiunea cu Armata a 10-a în zona Włodawa, acestea încercuind forțele poloneze de la est de Varșovia. Trupele naziste ating aliniamentul Lwów-Włodzimierz Wołyński-Brest-Białystok.

– Se încheie acordul dintre guvernul român și cel polonez privind stabilirea sau trecerea în tranzit prin teritoriul României a refugiaților polonezi. Acordul este notificat de Ministerul de Externe misiunilor diplomatice românești de la Londra, Paris, Berlin și Roma.

17 septembrie 1939. Varșovia este asediată din nord, vest și sud de armatele a 3-a, a 4-a, a 8-a și a 10-a germane. În urma înfrângerilor suferite, președintele Poloniei, Ignacy Mościcki, guvernul și comandamentul armatei în frunte cu mareșalul Rydz-Śmigły, cu familiile lor, se refugiază în România. Frontiera rămâne deschisă pentru toți refugiații polonezi, fără nicio formalitate.

– Submarinul german U-29, comandat de maiorul Schuhart, scufundă pe artera Bristol din Canalul Mânecii portavionul britanic Courageous.

– Comisarul poporului pentru Afacerile Externe, Viaceslav Molotov, îi face cunoscut ambasadorului Poloniei în URSS că, întrucât „Polonia s-a transformat într-un câmp propice pentru diferite întâmplări și surprize ce pot crea o amenințare pentru URSS, [...] guvernul sovietic a dat dispozițiuni Comandamentului Suprem al armatei roșii să ordone trupelor să treacă frontiera și să ia sub protecție viața și averea populației din Ucraina de Vest și din Bielorusia de Vest". În ziua următoare, marile unități sovietice execută ordinul.

19 septembrie 1939. Gruparea blindată Kempff continuă atacul spre Modlin, în timp ce Divizia 228 Infanterie germană suferă grele pierderi lângă Nowy Dwór. Se încheie bătălia din zona Bzura. Două armate poloneze sunt înfrânte. Peste 170 000 de militari polonezi iau drumul captivității.

21 septembrie 1939. Aproximativ 13 divizii, numeroase unități speciale și auxiliare, peste 1 000 de tunuri și 400 de avioane continuă asediul Varșoviei.

– La București este asasinat de legionari prim-ministrul Armand Călinescu. Este înlocuit cu generalul Gheorghe Argeșanu.

22 septembrie 1939. Divizia 1 Munte (general Kübler) din Armata a 14-a cucerește orașul Lwów.

– Are loc la Londra conferința franco-britanică în care sunt stabilite unele coordonate privind strategia războiului dus împotriva Axei. Participă din partea Franței premierul Daladier, însoțit de Gamelin și Darlan, iar din partea Marii Britanii premierul Chamberlain, însoțit de lorzii Chatfield și Halifax.

23 septembrie 1939. Artileria germană trage fără încetare asupra Varșoviei. Trupe blindate și de infanterie acționează în cartierele Praga, Annopol, Brodno, Saska Kępa, Czerniaków, precum și împotriva punctelor de rezistență din Bielany și Babice.

25 septembrie 1939. Corpurile XIII și XI de Armată germane încercuiesc Varșovia pe traseul Siekierki-Czerniaków-Marcelin-Henryków, urmat de forturile Legionów, Dąbrowskiego, Mokotów și Szczęśliwice și triunghiul feroviar Włochy-Blizna-Plażówka.

25 septembrie-18 octombrie 1939. Au loc la Moscova convorbiri oficiale între Şükrü Saracoğlu, ministrul de Externe al Turciei, și delegația guvernamentală sovietică, în frunte cu Viaceslav Molotov, privind relațiile sovieto-turce.

26 septembrie 1939. Forțele principale ale grupurilor de armate germane dezlănțuie ofensiva decisivă asupra Varșoviei. Situația Poloniei este extrem de dificilă. La ora 16:40, generalul Rómmel trimite doi parlamentari la Corpul I de Armată, cerând 24 de ore de liniște pentru începerea negocierilor.

27 septembrie 1939. Ora 8:00. La cartierul Corpului I de Armată german încep discuțiile dintre delegațiile poloneze și germane în vederea încetării ostilităților. Mareșalul Rydz-Śmigły îl numește pe generalul Michał Tokarzewski comandant al primei organizații militare clandestine, care va lua denumirea de Armja Krajowa (Armata de Interior).

– La Berlin, Hitler îi convoacă pe principalii comandanți ai Wehrmachtului aparținând armatelor de uscat, aer și marină și le expune hotărârea de a ataca într-un viitor apropiat vestul Europei, pentru a nu diminua cu nimic succesele strălucitoare ale armatei germane în Polonia și a proteja regiunile industriale din vestul Reichului.

28 septembrie 1939. Din ordinul comandamentului Armatei Varșovia, apărătorii capitalei poloneze încetează rezistența pe baricade și în tranșee. Capitulează și garnizoanele de la Modlin și Kutno, care rezistau de 18 zile. Actul de capitulare este semnat în incinta uzinelor Skoda, din cartierul Służewiec, de către generalul Blaskowitz, din partea armatei germane, și de către generalul Kutrzeba, din partea poloneză. Era ora 13:15. Poporul polonez înregistrează mari pierderi umane și materiale.³ Se angajează totuși într-o lungă și sângeroasă bătălie de rezistență.

– Este semnat la Moscova, de către miniștrii de Externe ai Germaniei și URSS, tratatul prin care se stabileau granițele între cele două țări, după prăbușirea statului polonez, pe cursul râurilor San și Bug.

– Se semnează la Moscova tratatul de asistență mutuală dintre URSS și Estonia.

29 septembrie 1939. În România se formează un nou guvern, sub președinția lui Constantin Argetoianu.

30 septembrie 1939. Se constituie la Paris un guvern polonez în exil, condus de generalul Władysław Sikorski, care ulterior se va muta la Londra.

Septembrie 1939. Ia naștere pe teritoriul polonez organizația militară clandestină Serviciul Victoriei Poloniei (Służba Zwycięstwu Polski – SZP).

1 octombrie 1939. Divizia 10 germană intră în Varșovia. Peste câteva zile, Hitler va primi aici defilarea trupelor sale victorioase.

– Forțele hitleriste care participaseră la luptele din Polonia se concentrează și încep deplasarea spre vest.

– La Berlin are loc o întrevedere între Hitler și Galeazzo Ciano, în care se discută despre perspectivele unor acțiuni comune. Hitler nu-i destăinuie nimic despre intențiile sale în vest, după cum nici Ciano nu-i amintește nimic în legătură cu viitorul atac împotriva Greciei.

2-6 octombrie 1939. Gruparea generalului Franciszek Kleeberg, formată din 17 000 de oameni constituiți în Divizia de Cavalerie a generalului Zygmunt Podhorski și Divizia 60 Infanterie, opune o dârză rezistență Diviziei 13 Motorizată germană în zona Kock-Serokomla.

5 octombrie 1939. Uniunea Sovietică și Letonia semnează tratatul de asistență mutuală și un acord comercial.

6 octombrie 1939. Printr-un lung discurs ținut în fața Reichstagului, Hitler le propune Aliaților încheierea păcii, în termeni extrem de vagi, precizând că problema poloneză nu se poate pune în discuție. El afirmă că „astăzi nu poate fi pace în Europa [...] dacă Germania și Marea Britanie nu se pun de acord, și că „războiul în vest nu va rezolva nicio problemă. Totuși, peste câteva zile, va semna directiva de atac asupra vestului Europei.

8-12 octombrie 1939. Guvernul Reichului decretează lichidarea statului polonez. Partea de vest este anexată la Germania nazistă, iar din celelalte regiuni se formează „Guvernământul General al regiunilor poloneze ocupate", sub conducerea generalului SS Frank.

9 octombrie 1939. Hitler aprobă directiva operativă nr. 6 Fall Gelb (Planul Galben), în care se prevede ofensiva în vest, cu ruperea frontului strategic britanico-francez, zdrobirea grupării de nord a trupelor aliate și cotropirea Țărilor de Jos, a Belgiei și a nordului Franței. Ulterior, forțele germane urmau să se îndrepte spre sud, să nimicească grupările franceze, să ocupe Parisul și să forțeze guvernul francez să capituleze. Le ordonă generalului Brauchitsch, amiralului Raeder și feldmareșalului Göring să fie gata în cel mai scurt timp.

10 octombrie 1939. Premierul Franței, Édouard Daladier, respinge propunerile de pace lansate de Hitler în Reichstag.

11 octombrie 1939. URSS și Lituania semnează tratatul de asistență mutuală și un acord comercial.

12 octombrie 1939. Premierul britanic Neville Chamberlain respinge propunerile de pace lansate de Hitler în Reichstag.

– Sunt purtate la Moscova tratative preliminare între delegațiile guvernamentale finlandeză și sovietică privind cedarea, prin compensație, a unor teritorii la nord de Leningrad, pe o adâncime de 20-25 de kilometri, și a bazei navale din portul Hanko. După îndelungate discuții, guvernul finlandez refuză cererile URSS.

14 octombrie 1939. Cuirasatul britanic Royal Oak, aflat în golful Scapa Flow, este reperat de submarinul U-47, comandat de Günther Prien, și torpilat din două lovituri. Mor 24 de ofițeri și 804 marinari.

16 octombrie 1939. Forțe germane aparținând Grupului de Armate C (general von Leeb) atacă unitățile franceze care acționaseră în zona Sarreguemines, la 8 septembrie, respingându-le pe pozițiile inițiale.

– Aviația hitleristă atacă nave britanice în Firt of Forth și scufundă crucișătoarele Southampton și Edinburgh, precum și contratorpilorul Mohawk.

17 octombrie 1939. Personalități și organizații antifasciste cehoslovace aflate la Paris creează, din inițiativa dr. Edvard Beneš, Comitetul Național Cehoslovac, menit să lupte pentru libertatea și independența statului cehoslovac. După înfrângerea Franței, comitetul se mută la Londra, transformându-se în guvern provizoriu.

Directiva Nr. 1, Fall Weiß, fusese comunicată din ordinul lui Hitler comandanților grupurilor de armate cu 17 ore înainte de invazie prin formula de cod Y = 1.9.4,45. La punctul 1 se arată : „După ce toate posibilitățile politice au fost epuizate și din cauza situației intolerabile de la frontierele de est ale Germaniei, am hotărât să recurg la această soluție."

Detalii în anexa 1.

Cifrele sunt contradictorii. Istoricul polonez T. Rawski menționează ca pierderi pentru armata poloneză 66 000 de morți (ofițeri și soldați), 135 000 de răniți și 350 000 de prizonieri, iar pentru armata germană 16 343 de morți, 27 640 de răniți și 320 dați dispăruți. Francezul Henri Michel: armata poloneză, 450 000 prizonieri luați de armata germană și peste 200 000 de armata sovietică, iar armata germană, 8 400 de morți, 28 000 de prizonieri și 3 000 de dispăruți. Francezul R. Cartier: armata poloneză, 694 000 prizonieri luați de germani, 217 000 de sovietici; armata germană, 10 572 de morți, 30 322 de răniți, 3 409 de dispăruți. Germanul Kurt Tippelskirch: armata poloneză, 66 300 de morți, 133 700 de răniți, 420 000 de prizonieri; armata germană, 10 600 de morți, 30 300 de răniți, 3 400 de dispăruți ș.a.

2

În spatele cortinei Războiului Ciudat

17 octombrie 1939-9 W. La granița franco-germană nu se mai desfășoară ostilități militare, perioada fiind cunoscută sub denumirea de Războiul Ciudat.

19 octombrie 1939. Se încheie la Ankara tratatul de asistență mutuală anglo-franco-turc, care prevedea cooperarea celor trei țări în cazul agresiunii unei puteri europene, care ar conduce la un război în zona mediteraneeană. Tratatul stipula și faptul că Turcia nu va intra în război împotriva Uniunii Sovietice.

21 octombrie-13 noiembrie 1939. Se desfășoară negocieri sovieto-finlandeze cu privire la unele schimburi teritoriale. Propunerile sovietice sunt din nou respinse de guvernul finlandez.

26 octombrie 1939. Jozef Tiso este numit președinte al Slovaciei, țară devenită „independentă" în urma cotropirii și dezmembrării statului cehoslovac de către Germania nazistă. Vojtech Tuka devine președinte al Consiliului de Miniștri.

27 octombrie 1939. La o conferință ținută cu principalii comandanți ai Wehrmachtului, Hitler le comunică acestora intenția de a ataca Franța, nu mai târziu de 12 noiembrie 1939. Data va fi mutată succesiv din motive politice, organizatorice, materiale și meteorologice.

28 octombrie 1939. Cabinetul militar britanic difuzează documentul intitulat „Politica noastră strategică", care, în esență, avea în vedere: să respingă atacurile germane pe căile de comunicații maritime, să nu permită aviației hitleriste dobândirea supremației aeriene, să sprijine Franța, Belgia și Țările de Jos pentru a rezista, pe uscat, atacurilor germane, să conserve interesele Marii Britanii în zona Indiei și în Extremul Orient.

– Presiunile Germaniei asupra României, precum și atitudinea ostilă a Bulgariei și Ungariei, încurajată de hitleriști, determină guvernul român să ia inițiativa constituirii unui „bloc al neutrilor", în care să intre toate statele din Europa de Sud-Est. Dar interesele divergente ale statelor din zonă fac ca această inițiativă să eșueze.

1-2 noiembrie 1939. Ucraina de Vest și Bielorusia de Vest intră în componența republicilor sovietice socialiste Ucraina și Bielorusia.

7 noiembrie 1939. Regele Belgiei și regina Țărilor de Jos, având consimțământul suveranilor Norvegiei, Suediei, Danemarcei și României, al președintelui Finlandei și al Vaticanului, inițiază demersuri pe lângă Hitler pentru încheierea păcii, demersuri care rămân fără niciun rezultat.

17 noiembrie 1939. Consiliul Suprem interaliat aprobă „Ipoteza Dyle", care, în esență, urma să canalizeze măsurile militare de apărare pe fronturile din Franța, Belgia și Țările de Jos. Ia ființă un comitet de coordonare anglo-francez în scopul folosirii judicioase a resurselor economice ale ambelor țări, în vederea susținerii efortului de război.

20 noiembrie 1939. Hitler difuzează Directiva nr. 8 cu privire la intensificarea pregătirilor pentru ofensiva din vest. Sunt indicate modalitățile de acțiune și de folosire a principalelor tipuri de arme terestre, aeriene și maritime.

23 noiembrie 1939. Pachebotul britanic Rawalpindi, aflat în patrulare între Islanda și Insulele Feroe, este scufundat de crucișătorul german Scharnhorst.

– Din inițiativa guvernului polonez din emigrație se formează în țară o organizație militară conspirativă denumită Uniunea Luptei Armate (ULA), sub conducerea generalului Kazimierz Sosnkowski.

24 noiembrie 1939. În România se formează un nou guvern, sub conducerea lui Gheorghe Tătărescu.

29 noiembrie 1939. La Berlin sunt difuzate Instrucțiunile operative, cunoscute sub numele de Directiva nr. 9, semnate de Hitler, privind războiul economic împotriva țărilor Aliate. Referindu-se la Marea Britanie, sunt stabilite urgențele de distrugere a orașelor industriale: 1) Londra, Liverpool, Manchester; 2) Newcastle, Blyth, Sunderland, Hull, Swansea, Cardiff, Barry ș.a.

30 noiembrie 1939. Se declanșează ostilitățile dintre Uniunea Sovietică și Finlanda. Armata Roșie acționează cu Regiunea militară Leningrad, comandată de mareșalul Semion Timoșenko, dispunând de patru armate cu 800 000 de luptători, 1 500 de blindate și 1 000 de avioane. Li se opun nouă divizii și opt brigăzi finlandeze, cu 150 000 de militari și 150 de avioane.

2 decembrie 1939. Cuirasatul german Graf von Spee, comandat de căpitanul Langsdorf, torpilează nava britanică Dorie Star.

3 decembrie 1939. Trupele finlandeze se repliază pe aliniamentul defensiv Mannerheim.

4 decembrie 1939. Cuirasatul Nelson, două contratorpiloare și alte nave britanice sunt torpilate de submarine germane.

7 decembrie 1939. Forțe ale Armatei roșii străpung aliniamentul Mannerheim și ajung până la orașul finlandez Suomussalmi, pe Lacul Kianta.

– Danemarca, Suedia și Norvegia își proclamă neutralitatea față de conflictul sovieto-finlandez.

13 decembrie 1939. Ora 6:14. Cuirasatul german Graf von Spee, după ce scufundase în sudul Atlanticului nouă nave de comerț britanice, este descoperit de trei crucișătoare britanice, Exeter, Ajax și Achiles, și angajat în luptă. Este lovit și obligat să se refugieze în portul Montevideo. Obligat să părăsească portul, se autoscufundă la 17 decembrie 1939.

– Ora 11:12. Prin intermediul amiralului Raeder, îi este prezentat lui Hitler ex-ministrul norvegian Vidkun Quisling, care cere arme pentru a instala în țara sa un regim național-socialist.

14 decembrie 1939. În urma dezbaterilor desfășurate în cadrul Societății Națiunilor în legătură cu războiul dintre URSS și Finlanda, Uniunea Sovietică este exclusă din Societatea Națiunilor.

15 decembrie 1939. Corpul Expediționar Britanic, comandat de lordul Gort, format din cinci divizii, ocupă poziții defensive la frontiera franco-belgiană, fiind pus sub comanda generalului Gamelin.

19 decembrie 1939. Premierul Daladier își exprimă în Consiliul Suprem interaliat acordul de a sprijini Finlanda, dacă și Norvegia și Suedia manifestă bunăvoință. Suedia acceptă tranzitul de materiale pe teritoriul ei, dar refuză să participe la conflict în mod direct.

23 decembrie 1939. Nava comercială germană Columbus, de 32 000 de tone, este scufundată de un submarin britanic.

Sfârșitul anului 1939. Ia ființă pe teritoriul Poloniei ocupate detașamentul de partizani condus de maiorul Henryk Dobrzański-Hubal, care acționează în zona Kielce cu rezultate remarcabile. Este prins în mai 1940 și executat.

10 ianuarie 1940. Un avion german pilotat de locotenentul Hoenmans și avându-l la bord pe maiorul Reinberger din Divizia 7 Parașutiști este forțat să aterizeze lângă localitatea Mechelen-sur-Meuse din Belgia. Cei doi sunt predați maiorului belgian Rodrique. Documentul capturat era o directivă a OKH-ului privind atacarea Belgiei și urma să-i fie înmânat comandantului garnizoanei Köln. Directiva – precizând data atacului (17 ianuarie 1940) și direcțiile de atac –, este predată generalului Van Overstraeten, consilierul militar al regelui, și remis apoi generalului Gamelin. Generalul aviator nazist Felmy, comandantul Flotei a 2-a Aeriene, este demis. Familiile prizonierilor sunt arestate de Gestapoul nazist.

16 ianuarie 1940. Guvernul polonez din exil îl numește comandant al organizației militare clandestine Uniunea Luptei Armate pe colonelul Stefan Rowecki.

27 ianuarie 1940. OKW-ul transmite statelor-majore ale armatelor de uscat, aer și marină directiva prin care Hitler ordonă ca planul operativ-strategic N (Norvegia) să se definitiveze în cel mai scurt timp. Este numit șef al grupei operative de lucru generalul N. Falkenhorst, comandantul Corpului XXI de Armată.

– Potrivit indicațiilor președintelui Beneš, în Cehia ia ființă Comitetul Central al Rezistenței Interioare (UVOD).

2-4 februarie 1940. Are loc la Belgrad, sub președinția lui Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, ultima întrunire a Consiliului Permanent al Înțelegerii Balcanice. Se hotărăște prelungirea Pactului pe șapte ani. Statele-majore ale celor patru state membre urmau să elaboreze studii care să prevadă variantele tuturor agresiunilor posibile în Balcani.

5 februarie 1940. Guvernele Franței și Marii Britanii hotărăsc să trimită în Finlanda un corp expediționar. Încheierea ulterioară a ostilităților face inutilă hotărârea celor două guverne.

11 februarie 1940. Se încheie la Moscova Tratatul economic sovieto-german. Reichul nazist urma să îi livreze Uniunii Sovietice mari cantități de materiale strategice – plăci de blindaj, periscoape, mine, torpile, instalații acustice, tancuri, avioane, eșantioane de muniții, motoare diferite, echipamente pentru industria petroliferă, locomotive ș.a., primind, în schimb, nichel, cupru, cositor, molibden, cobalt, cereale, petrol etc., în valoare de un miliard de mărci.

15 februarie 1940. În Bulgaria guvernul Kioseivanov este înlocuit cu o echipă guvernamentală condusă de filogermanul Bogdan Filov.

20 februarie 1940. Aflat la Koblenz, Hitler se decide să invadeze în scurt timp Norvegia și Danemarca. Îl împuternicește pe generalul Nikolaus von Falkenhorst să organizeze și să conducă operațiunile militare cu Corpul XXI de Armată.

24 februarie 1940. Hitler semnează și difuzează directiva Fall Gelb (Planul Galben), însemnând declanșarea ofensivei în vest, împotriva Franței, Țărilor de Jos și Belgiei, directivă rezultată din concepția comună a OKW-ului și a OKH-ului. În linii generale, Grupul de Armate C (generalul von Leeb) urma să apere cu 19 divizii un front de 350 de kilometri, între Elveția și Luxemburg. Grupului de Armate B (generalul von Bock), cu 29 de divizii, îi revenea misiunea executării unei ofensive de fixare, pentru ca apoi să ocupe repede Țările de Jos, să se opună joncțiunii forțelor neerlandeze cu cele britanico-belgiene și să rupă printr-o acțiune violentă apărarea Aliaților de la frontiera belgiană. În sprijin, parașutiștii generalului Student și flotilele de planoare ale generalului Sponeck trebuiau să paralizeze podurile de peste Meuse și Rin, aerodromurile și nodurile de comunicații. Grupul de Armate A (generalul von Rundstedt) primise misiunea să forțeze cât mai repede posibil culoarul Meusei între Dinant și Sedan, apoi să-și dirijeze forțele principale, în maximum de viteză, spre gurile fluviului Somme, evitând fortificațiile din nordul Franței. Acțiunile urmau să se execute prin surprindere.

1 martie 1940. Generalul N. Falkenhorst îi prezintă lui Hitler și OKW-ului planul Weserübung de invazie a Norvegiei și Danemarcei (Directiva nr. 10, A). În prima etapă se stabilise cucerirea Danemarcei și a principalelor orașe, porturi și aerodromuri din Norvegia: Oslo, Kristansand, Arendal, Stavanger, Egersund, Bergen, Trondheim și Narvik, folosind desantul maritim și aerian. Ulterior, să nimicească armata norvegiană și să cucerească întreaga țară. Forțe la dispoziție: șapte divizii, un regiment blindat, câteva batalioane independente sprijinite de Flota a 5-a Aeriană (1 300 de avioane) și de forțe din Flota Maritimă Militară.

– Subsecretarul de stat al SUA, Sumner Welles, se deplasează la Berlin, Roma, Londra și Paris, încercând să găsească o soluție de mediere pentru salvarea păcii. Este prea târziu.

2 martie 1940. În fața situației grele în care se afla Finlanda, Aliații încearcă o nouă negociere la Oslo și Stockholm. Daladier îi comunică consulului general norvegian la Paris, Nordling, că Franța poate trimite, prin Narvik, la Petsamo, 50 000 de oameni în ajutorul Finlandei, cu asentimentul guvernului norvegian. Tratativele se prelungesc, în cele din urmă Norvegia și Suedia refuză să permită trecerea spre Finlanda a corpului expediționar britanico-francez. Finlanda va cere armistițiu Uniunii Sovietice.

6 martie 1940. O delegație finlandeză în frunte cu diplomatul Kusti Paasikivi se deplasează la Moscova pentru tratative în vederea încetării focului și încheierea armistițiului.

10 martie 1940. Joachim von Ribbentrop sosește la Roma pentru a negocia intrarea Italiei în război. Mussolini îi promite că „Italia va intra în război la momentul favorabil și va lupta alături de Germania și în paralel cu ea, înțelegând prin „paralel și interesele personale ale țării sale.

12 martie 1940. Comitetul interaliat britanico-francez definitivează planul defensiv în variantele că Belgia și Țările de Jos sunt atacate simultan sau separat. La fiecare variantă sunt stabilite și aliniamentele succesive de apărat.

– Se încheie la Moscova tratatul de pace dintre URSS și Finlanda. Uniunea Sovietică obține Istmul Kareliei, orașul Viipuri (Vîborg), o parte din peninsula Rîbaci din Arctica și câteva insule, zona de la nord de Lacul Ladoga și concesionarea, pe timp de 30 de ani, a portului Hanko.

17 martie 1940. La Brenner, o localitate de frontieră din sudul Germaniei, se întâlnesc Hitler cu Mussolini pentru a discuta intrarea Italiei în război. După o lungă expunere a Führerului, care are darul de a-l convinge pe Mussolini că Occidentul va fi învins, Ducele se angajează să intervină cu 20 de divizii pe Rin, pentru o ofensivă comună spre Dijon.

20/21 martie 1940. Cade guvernul francez condus de Édouard Daladier. Paul Reynaud formează un nou guvern. Generalul Gamelin preia portofoliul Apărării Naționale. Noul premier declară: „A învinge înseamnă a ne salva; a ceda înseamnă a fi pierduți. Și, în continuare: „Noi vom învinge fiindcă suntem mai tari. El îi determină pe britanici să semneze o declarație prin care „Franța și Marea Britanie se angajează să nu negocieze, nici să nu încheie un armistițiu sau un tratat de pace decât de comun acord".

28 martie 1940. Consiliul Suprem interaliat hotărăște să îi ceară Suediei să înceteze exportul de minereu de fier către Germania, să lanseze mine în apele teritoriale ale Norvegiei și să trimită un corp expediționar în Norvegia. Se decide, încă o dată, ca niciuna dintre părți să nu înceteze separat focul împotriva dușmanului. Totodată, Churchill îi recomandă comandamentului interaliat să declanșeze Operațiunea Royals Marines, constând în lansarea de mine pe apele Rinului, în scopul distrugerii podurilor și al perturbării circulației.

1 aprilie 1940. Hitler asistă la repetiția generală (pe hartă) a invaziei Danemarcei și Norvegiei. Se stabilește ca în eșalonul întâi de șoc să acționeze diviziile 3 Munte, 69, 169 și 196 Infanterie, iar în al doilea eșalon diviziile 2 Munte, 181 și 214 Infanterie, toate sprijinite de puternice forțe desantate. Data: 9 aprilie, ora 4:15.

3 aprilie 1940. Chamberlain remaniază guvernul. Winston Churchill este numit președinte al Comitetului Apărării Naționale și primește aprobarea să mineze apele teritoriale ale Norvegiei.

4 aprilie 1940. Pe baza instrucțiunilor operative ale comandamentului forțelor maritime naziste, semnate de marele amiral Raeder, navele germane destinate să invadeze Norvegia urmau să-și schimbe denumirile în engleză și să arboreze drapelul maritim al Marii Britanii. Astfel, crucișătoarele Köln și Königsberg urmau să se numească Cairo și Calcutta și așa mai departe.

7 aprilie 1940. Navele germane destinate invaziei Norvegiei ridică ancora.

– În portul britanic Rosyth sunt ambarcate pe crucișătoarele Devonshire, Berwick, York și Glasgow trupele și materialele destinate să fie debarcate în porturile norvegiene Narvik și Stavanger.

8 aprilie 1940. Aliații informează guvernul de la Oslo că au minat apele teritoriale ale Norvegiei.

– Deși invazia nazistă este iminentă, șeful Statului-Major General norvegian, colonelul Rasmus Hatledal, informează Consiliul de Miniștri că mobilizează numai cinci brigăzi pentru eventuale acțiuni în sudul țării.

3

Blitzkriegul în acțiune

Mai întâi Danemarca și Norvegia

9 aprilie 1940. Ora 4:20. Ambasadorul Germaniei în Danemarca, Cécil von Renthe-Fink, îi prezintă regelui Kristian al X-lea ultimatumul guvernului nazist. După o ședință dramatică de două ore, guvernul și parlamentul danez sunt de acord să capituleze.

– Ora 4:30. Ambasadorul german la Oslo, Karl Broyer, îi prezintă ultimatumul guvernului norvegian. Profitând de deruta creată, neonazistul Qusling încearcă să formeze un guvern profascist. Regele nu îl recunoaște și părăsește capitala țării. Concomitent se declanșează și operațiunile militare.

– În Danemarca, corpul de armată al generalului Nikolaus von Falkenhorst acționează pe două direcții spre Copenhaga, iar după-amiaza pătrunde în capitala Danemarcei. Prim-ministrul Thorvald Stauning capitulează.

– În zori, desantul maritim și aerian german vizează principalele orașe și porturi norvegiene: Oslo, Kristiansand, Stavanger, Bergen, Narvik ș.a. Au loc lupte crâncene. Divizia 1 Infanterie norvegiană (generalul Eriksen), opunând o rezistență slabă, cedează cu ușurință orașul Oslo. În portul Trondheim, Divizia 5 Infanterie (generalul Laurantson) se opune cu înverșunare, dar, până seara, este înfrântă. Fortul Hegra, apărat de voluntarii comandați de maiorul Holterman, rezistă. Orașul-port Narvik, apărat de Divizia 6 Infanterie (generalul Fleischer) rezistă în fața trupelor de munte germane ale generalului Dietl. Divizionul britanic de distrugătoare (Hardy, Hunter, Havoc, Hostil și Hotspur), comandat de căpitanul de navă Warburton-Lee, respinge debarcarea forțelor naziste în fiordul Ofotfjord, dar este înfrânt în fiordul Herjangsfjord. Comandantul cade în luptă. Distrugătoarele germane Wilhelm Heidkamp și Anton Schmidt sunt scufundate. Crucișătorul greu german Blucher este grav avariat în fiordul Oslo, crucișătorul ușor Königsberg în fiordul Bergen, iar Karlsruhe, la Kristiansand. Rezistența norvegienilor continuă peste așteptările germanilor.

– Nava britanică Glowworm este torpilată de crucișătorul german Hipper.

11 aprilie 1940. Grigore Gafencu, ministrul de Externe al României, informează guvernul în legătură cu tratativele economice purtate cu Carl Clodius, precizând că partea germană exercită presiuni puternice asupra țării, invocând „interesul politic pe care îl reprezintă această problemă".

12 aprilie 1940. Forțele expediționare britanice și franceze, avându-l în frunte pe generalul Mackesy, pentru trupele terestre, și pe amiralul sir Roger Keyes, pentru marină, sunt transportate pe navele Valiant, Renown, Glorious, Warspite și escortate spre Norvegia de patru crucișătoare, 20 de distrugătoare și 100 de avioane. O grupare aliată debarcă în zona Trondheim și atacă spre Namsos și Åndalsnes (Operațiunea Hammer). Cei peste 5 000 de militari germani aparținând diviziilor 163 și 196 Infanterie se repliază spre munți.

– La Narvik și în zona Salangen, de la nord de oraș, debarcă Brigăzile 24 și 146 britanice și Brigada 5 Munte franceză. Orașul se află sub controlul Diviziei 6 Infanterie norvegiană.

13 aprilie 1940. Cuirasatul Warspite și portavionul Furious, comandate de amiralul Whitworth, scot din luptă 10 distrugătoare germane în fiordul Narvik și cinci nave diferite în fiordul Ofoten.

– Un grup de muncitori patrioți de la Uzinele electrice din Oslo produc avarii la instalațiile uzinale, care au dus la întreruperea pe o durată îndelungată a curentului electric.

15 aprilie 1940. Două brigăzi britanice comandate de generalul Carton de Wiart și o divizie ușoară franceză (generalul Audet) debarcă la Namsos, în Norvegia, fără a obține însă rezultate remarcabile.

17 aprilie 1940. Brigada 148 britanică și Brigada 15 franceză, comandate de generalul sir Bernard Paget, debarcă la Åndalsnes, în Norvegia, dar nu obțin rezultate favorabile. Forțele Aliate debarcate la Trondheim continuă ofensiva pentru a pune stăpânire pe nodul de comunicații Dombås. Primesc și sprijinul unităților norvegiene comandate de generalul Ruge.

19 aprilie 1940. Brigada franceză (general Béthouart) și Brigada poloneză (general Bohusz-Szyszko) debarcă în zona Namsos din Norvegia.

24 aprilie 1940. În locul împuternicitului politic al Reichului în Norvegia, Carl Bräuer, este numit Joseph Terboven în funcția de comisar al Reichului pentru zona de ocupație.

27 aprilie 1940. Hitler îi informează pe generalii Jodl și Keitel că intenționează să declanșeze ofensiva în vest în prima săptămână a lunii mai.

28 aprilie 1940. Brigada 15 Aliată, care înainta spre Gudbrandsdalen, este oprită. Generalul Paget îi comunică generalului Otto Ruge, comandantul armatei norvegiene, că replierea forțelor aliate din centrul Norvegiei este iminentă.

30 aprilie 1940. Trupele germane care acționau convergent dinspre Oslo și dinspre Trondheim fac joncțiunea la Dombås, luând sub control cea mai mare parte a Norvegiei.

1 mai 1940. Atașatul militar francez la Berna informează Parisul că germanii vor ataca Franța între 8 și 10 mai, cu efortul principal pe direcția Sedan.

2 mai 1940. O grupare a corpului expediționar britanico-francez debarcată la Namsos, Norvegia, este înfrântă și silită să revină în Marea Britanie.

– Regele Boris al Bulgariei își reorientează politica sa externă spre o apropiere de Germania. El îi declară lui Carl Clodius că Bulgaria „își va putea realiza aspirațiile naționale" numai alături de Reichul nazist.

4 mai 1940. Forțele Corpului expediționar britanico-francez debarcate la Åndalsnes, Norvegia, sunt înfrânte și obligate să se retragă.

5 mai 1940. Regele Haakon și guvernul norvegian, aflați în nordul țării, se refugiază la Londra, unde vor forma un guvern în exil.

– Brigada poloneză a generalului Bohusz-Szyszko ajunge în fața localității Tromsø, unde duce lupte grele.

7 mai 1940. Echipa guvernamentală condusă de Neville Chamberlain este pusă în inferioritate în Camera Comunelor și obligată să demisioneze. Winston Churchill este însărcinat cu formarea noului guvern.

8 mai 1940. Jacques Davignon, ambasadorul Belgiei la Berlin, își avertizează guvernul că germanii sunt pe punctul de a le transmite ultimatumul.

9 mai 1940. În cursul dimineții, generalul Wilhelm Keitel, șeful OKW-ului, le transmite din Berlin comandamentelor operative directiva codificată privind declanșarea ofensivei în vest: „Führerul și comandantul suprem a hotărât: Ziua «A» – 10:05; ora «Z» – 5:35".

– Ora 16:48. Hitler părăsește Berlinul cu un tren special. În zori se afla la Euskirchen, apoi la postul de comandă de pe înălțimile Felsennest, de lângă orășelul Münstereitel.

10 mai 1940. Ora 5:35. Se declanșează Fall Gelb (Planul galben).⁴ Forțele terestre germane atacă de-a lungul frontierei de vest, în timp ce aviația bombardează pe o adâncime de 400 de kilometri de la frontierele vestice ale Reichului aerodromuri, noduri de comunicații, centre populate și alte obiective. Trupele de desant parașutate intră în acțiune. Ele sunt lansate pe aerodromul Vaalhaven de lângă Rotterdam, deasupra orașului Haga și pe insula Dordrecht, de lângă marele port Moerdijk. În Țările de Jos, principalele aerodromuri și noduri de comunicații sunt interceptate. Armata a 18-a germană pătrunde pe teritoriul neerlandez depășind zona defensivă Peel. Corpurile II și IV neerlandeze pivotează în jurul orașului Arnhem, iar Corpul III și o divizie specială își dispută, pas cu pas, poziția organizată în lungul mlaștinilor Peel. Corpul I de Armată, aflat pe Rin, în zona Zuiderzee, se retrage.

– În Belgia, trupele naziste parașutate pun stăpânire pe podurile din zona Maastricht-Veldmezelt și Vroenhoven, de pe Canalul Albert. Parașutiștii locotenent-colonelului Hans Mikosch ajung în fața fortăreței Ében-Émael. Până seara, Grupul de Armate B obține rezultatele scontate.

– Armatele franco-britanice și belgiene sunt angajate în jurul localității Givet-sur-Meuse, pregătind operațiunea defensivă Dyle. Armata a 7-a (general Giraud) pătrunde în Țările de Jos, ajungând în zona Berg-op-Zoom, în apropiere de Breda; trupele britanice aflate sub comanda generalului Gort se află în zona Louvain-Wavre, iar cele belgiene, în continuare, până la Anvers. Armata 1 (general Blanchard) duce lupte de hărțuire în zona Sint-Truiden, barând comunicația spre Gembloux. Armata a 2-a (general Corap) se apără pe aliniamentul Meuse-Namur, în apropiere de Sedan, iar Armata a 9-a (general Huntziger), în Ardeni. La ora 17:00, Divizia 4 Tancuri germană (general Stever) cucerește fortăreața Ében-Émael.

– Corpul expediționar Aliat din Norvegia își sporește efectivele. În zona Narvik se duc lupte grele.

– La Londra, Winston Churchill formează un guvern de uniune națională.

11 mai 1940. Mari unități germane aparținând Grupului de Armate B forțează râul Meuse și Canalul Albert (Belgia), angajând lupte violente pentru străpungerea zonei fortificate Liège.

– Ora 11:00. Într-o cazemată din fortul Breendonck, regele Leopold al III-lea al Belgiei, în calitate de comandant suprem, generalul Michiels, șeful Statului-Major General belgian, și generalul Van Overstraeten, șeful cabinetului regal, ordonă retragerea trupelor belgiene de pe Canalul Albert pe aliniamentul K.W. (Koningshoyckt – localitate pe râul Escaut; W – râul Wavre), situat în fața capitalei belgiene. Concomitent, trei divizii britanice trec în defensivă pe malul stâng al râului Dyle, între Wavre și Louvain.

12 mai 1940. Armata a 18-a germană străpunge aliniamentul fortificat Peel, ajungând în fața orașului Rotterdam. Trupele franceze duc lupte grele cu blindatele germane. Armata a 7-a franceză se repliază, retraversând râul Escaut; Armata a 9-a franceză se apără pe Meuse, între Dinant și confluența râului Bar (la vest de Sedan). Armata a 2-a franceză, în continuare, până la Longuyon. În acest sector, gruparea blindată a generalului von Kleist lansează Corpurile XLI și XIX Tancuri, precum și Corpul XIV Motomecanizat peste râul Meuse, între Monthermé și Sedan.

Trupele franceze se retrag pe Meuse. Armata belgiană, lovită de Armata a 6-a germană, se repliază pe aliniamentul Anvers-Louvain.

– Corpul expediționar Aliat din Norvegia trece sub comanda amiralului britanic Cork. Gruparea generalului francez Béthouart, formată dintr-o brigadă alpină franceză, patru batalioane poloneze și două batalioane ale Legiunii Străine sosite de la Sidi-bel-Abbes (Africa), debarcă la Bjervik, angajează lupte dârze cu trupele de munte ale generalului Dietl și ocupă Narvikul.

13 mai 1940. Divizia de tancuri a Armatei a 18-a germane atacă violent în zonele Amsterdam, Rotterdam și Utrecht din Țările de Jos, obținând succese importante. Regina Wilhelmina se îmbarcă pe un contratorpilor britanic cu destinația Londra. O urmează și guvernul.

– Forțele principale ale Grupului de Armate A, după ce străbat Podișul Ardeni, ajung pe râul Meuse, în sectorul Sedan. Mari unități blindate ale generalilor Guderian și Rommel forțează Meuse, realizând capete de pod între Namur și Mézières (sectorul Armatei a 3-a franceze), în zona nord Dinant, lângă localitățile Houx și la Monthermé. De asemenea, reușesc, spre seară, să realizeze un cap de pod și în sectorul Armatei a 2-a franceze, în zona pădurii Marfée, lângă Sedan. Diviziile britanice și Armata 1 franceză se repliază; britanicii, între Louvain și Wavre, francezii, în continuare, până la Namur. Trupe germane pătrund în Liège.

14 mai 1940. Ora 13:30. Rotterdamul este supus unui puternic bombardament de aviație și