Lumina Sfanta

De Viorel Calugaru

Draga cititorule,
Si tu esti cel ales.

Caci nu-i intamplator faptul ca tii in mana acum aceasta carte. Ea te-a cautat printre miile de semeni ca sa-ti dezvaluie miracolul suprem, miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim. Crezi sau nu crezi in Dumnezeu, dar iata, faptul este real, o lumina care nu arde si apare din neant. Daca n-ar fi un fapt real, inseamna ca nici Rastignirea, nici Invierea n-au existat, iar drama cristica nu este decat o legenda. Ceea ce este exclus.

Sa nu te mai intrebi unde-i Dumnezeu. El este prezent in aceasta Lumina care apare in fiecare an la cerere. Ea este un semn si un imbold spre unificare religioasa. Este o salvare pentru omenire. Ea vine spre tine prin informatiile din aceasta carte. Poti sa o refuzi?

Lumina Sfanta este raspunsul la intrebarea fundamentala: exista sau nu Dumnezeu?

Daca omenirea in intregime ar considera Lumina Sfanta, asa cum se cuvine, fapt si mesaj divin, dandu-i toata atentia, atunci ea are sansa salvarii de la catastrofa decaderii si a distrugerii. Iar daca o ignora si o considera o inselare preoteasca, atunci umanitatea se indreapta spre catastrofa.

Mesajul Luminii se adreseaza in primul rand crestinismului ca intreg, spre unificare, si nu doar ortodoxiei, care se crede proprietara ei si favorita lui Dumnezeu.
In al doilea rand, Lumina este mesaj pentru toate religiile, caci la niciuna nu mai are loc un asemenea miracol.

• Limbă: Română
• Editor: Viorel Calugaru
• Data lansării: 29 apr. 2022
• ISBN: 9786060711728

Previzualizare carte

Viorel Călugăru

LUMINA SFÂNTĂ, CHEIA UNIFICĂRII RELIGIOASE

logotip1

Copyright

Lumina Sfântă, cheia unificării religioase

COPYRIGHT 2020 VIOREL CĂLUGĂRU

COPYRIGHT 2020 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-172-8

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii LUMINA SFÂNTĂ, CHEIA UNIFICĂRII RELIGIOASE, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

LUMINA SFÂNTĂ, CHEIA UNIFICĂRII RELIGIOASE

Copyright

CAPITOLUL I. Lumina Sfântă, prezenţa lui Dumnezeu în omenire

Lumina Sfântă – Miracol Suprem sau Marea Înşelare

Lumina Sfântă şi „Sindromul Ierusalim"

Lumina Sfântă – „TOP SECRET inexplicabil"

CAPITOLUL II. Contestatari, detractori şi distrugători ai Sfintei Lumini

Califi şi sultani împiedică în istorie apariţia Luminii Sfinte

„Nero al Egiptului" distruge lăcaşul Luminii Sfinte

Şi totuşi, Lumina Sfântă apare din ruine

Monahul Porfirie, campionul contestatarilor Focului Sfânt

Marea Schismă a eclipsat Apusul de Sfânta Lumină

Doi papi în poziţii extreme în privinţa Luminii Sfinte

CAPITOLUL III. Cruciaţii au scăldat Lumina în sânge

Petre Pustnicul, incendiatorul de conştiinţe

Cruciaţii îneacă Ierusalimul în sânge, iar Sfânta Lumină nu apare

Sultanul Saladin stinge Lumina de trei ori, iar aceasta se reaprinde

Fulgerul despică coloana şi Sfânta Lumină apare

Coloana despicată, sub lupa ştiinţei

CAPITOLUL IV. Mărturii despre manifestarea reală a fenomenului

„Acestea le-am văzut cu ochii mei!"

În ce forme apare Sfânta Lumină

Lumina Sfântă nu arde, dar vindecă toate necazurile

Sfânta Lumină, un contract cu Dumnezeu?

Sfânta Lumină şi Lumânarea Pascală

CAPITOLUL V. Biserica zilelor noastre, în derivă

Criza bisericii contemporane

Neanderthalii în sutană, pedofili

Până şi Dumnezeu este mâniat

Biserica Ortodoxă – de la Dumnezeu la business

Conflictele dintre biserici

CAPITOLUL VI. Petele negre din istoria papalităţii

Pontifi care au umplut paharul atrocităţilor

Papa Ştefan al VI-lea (896-898) sau judecătorul de cadavre

Papa Benedict al IX-lea (1032-1048) sau comerciantul de pontifi

Papa Alexandru al VI-lea (1492-1503) – tată, soţ şi proxenet al fiicei sale

Papa Leon al X-lea (1513-1521) sau girantul de biserici şi mănăstiri

Ioan al X-lea (914-928), numit papă de către prostituate

Afacerile murdare ale Vaticanului – business anti-Dumnezeu

Vaticanul îşi cere iertare

CAPITOLUL VII. Unificarea religioasă, între ipocrizie şi orgoliu clerical

Eşecul încercărilor de unificare religioasă prin secole

Ecumenismul, mişcare mondială de unificare religioasă

Ecumenismul, cu şi fără mască

Lumina Sfântă şi „Teologia Dumnezeului mort"

Primatul şi sinodalitatea în dialogul surzilor

Ipocrizie, în loc de unificare

CAPITOLUL VIII. Şansa creştinismului spre unificare

Lumina Sfântă – chemarea lui Dumnezeu spre unificare

Doi paşi necesari – Comisia Pascală şi Comisia Calendarului Unic

Două Răstigniri şi două Învieri – absurditatea creştinismului

Infailibilitatea – mărul găunos al discordiei

Şansa unică, Sfânta Lumină va coborî şi pentru papă

CAPITOLUL IX. Unificare sau venirea Antihristului?      159

Ortodoxia acuză: „Ecumenismul pregăteşte venirea Antihristului"

Al treilea templu, pentru Mesia sau pentru Antihrist?

Lumea, între Hristos şi Antihrist

Stăpânirea lumii de către Antihrist şi sfârşitul

CAPITOLUL X. Când semnele vremurilor „vorbesc"

Revenirea lui Hristos, certitudine sau zădărnicie?

„Mă voi întoarce!" (Ioan 14)

Motivele întârzierii revenirii lui Hristos

Pacea eternă sau Apocalipsa?

Cutremure de pământ tot mai dese

Epidemiile s-au înmulţit

„Pe alocuri va fi foamete" (Marcu 13:8)

„Se vor scula Hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi". (Matei 13:22-23)

Avorturile, atentat asupra vieţii

Homosexualitatea pe glob – Sodoma şi Gomora extinse

„Vivat democraţia" – vitrine cu copii pentru pedofili

Viaţa noastră, între infracţiuni, tâlhării şi fraude

Reîntoarcerea fiilor lui Avraam acasă

CAPITOLUL XI. Ierusalimul, bombă cu efect întârziat

Ierusalimul – Nodul gordian al contradicţiilor

Moarte şi asasinate prin Regatul lui Iuda

Ierusalimul, elenizat, dar salvat de Macabei

De la Macabei la pedeapsa romană

Arabii islamizează Ierusalimul timp de patru secole

Cruciaţii rănesc Ierusalimul mai mult decât romanii

Sub otomani, Ierusalimul renaşte din ruine

Ierusalimul, piatra de poticnire a neamurilor

În loc de concluzie, de luat aminte

RUGĂCIUNEA PENTRU PRIMIREA LUMINII

Bibliografie

Capitolul I. LUMINA SFÂNTĂ, PREZENŢA LUI DUMNEZEU ÎN OMENIRE

Lumina Sfântă – Miracol Suprem sau Marea Înşelare

Cum e posibil aşa ceva?

Să apară din văzduh, din neant o lumină blândă, care nu frige şi aprinde candele şi lumânări în Biserica Învierii din Ierusalim fără intervenţie umană.

Raţiunea umană refuză fenomenul, deşi el se petrece real, pentru că nu-i poate da explicaţii. În logica umană, orice fenomen are o cauză, un început condiţional, o relaţie cu condiţiile care-l determină. În tot ce a creat mintea umană până acum, de la rachete şi submarine până la calculatoare şi telefoane mobile, a ţinut cont de relaţia cauză-efect, materie-energie, substanţă-informaţie. În toate creaţiile umane există un plan, o explicaţie. Chiar şi în fenomenele naturale, necreate de om.

Dar în cazul Luminii Sfinte, raţiunea umană n-are răspuns, e blocată. Şi-atunci concluzia firească este, cum susţin detractorii, „O Mare Farsă".

Dar şi aceasta trebuie demonstrată, dezvăluită, cum s-a şi încercat, de altfel. De aceea, jumătate de omenire nici nu-şi mai bate capul cu ea, asta şi sub influenţa capilor Bisericii, care o ignoră. (

Dar fenomenul, MIRACOL sau FARSĂ, există, se desfăşoară, nu de ieri, ci de 17 secole. De ce n-a reuşit încă nimeni 17 secole să demonstreze că-i farsă, încercările fiind palide, neconvingătoare? Căci nu există secret uman care să nu fi fost dezvăluit, mai devreme sau mai târziu, până acum.

Să fie un secret atât de bine păzit, încât nu i s-a dat de capăt prin 1.700 de ani? Sau este MAREA ÎNŞELĂTORIE, care a fost admisă şi perpetuată prin secole din raţiuni economice?

Constatându-se că „Lumina Sfântă este o vacă de muls" care a adus profituri uriaşe clasei sacerdotale, cât şi monarhiilor care au stăpânit Ierusalimul, ea a ajuns să fie detestată, respinsă, condamnată. Dacă acesta ar fi adevărul, atunci, Biserica, şi ca instituţie umană, s-ar prăbuşi mai repede decât Zidurile Ierihonului, dar va cădea inevitabil şi sub răzbunarea justiţiei umane.

Ar fi o catastrofă planetară să se afle mâine că Lumina Sfântă nu-i decât „O Mare Înşelătorie", perpetuată prin secole de tagma preoţească din Ierusalim pentru îmbogăţire. În această situaţie, lumea ar crede apocaliptic „că Dumnezeu nu-i decât un înşelător sau că Dumnezeu a murit". Dar nu acesta este adevărul.

Miracolul rămâne şi este prezent în fiecare an la sărbătoarea pascală, iar el ridică spre cer miliarde de speranţe şi rugăminţi spre rezolvarea atâtor nevoi umane.

Miracolul Sfintei Lumini sfidează legile naturii, ale fizicii, ale oricărei ştiinţe întocmite de OM până în prezent, că adevărul spus de Hristos în evanghelii rămâne neschimbat: „Voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor".

Admiţând că această Lumină este „O Mare Farsă", atunci rezultă că Iisus n-a existat, iar „Legenda Răstignirii şi Învierii" a fost întocmită spre a stăpâni şi exploata marea masă a credulilor de către o clică sacerdotală lacomă. În rafturile bibliotecilor lumii ocupă spaţiu destule volume care abordează această opinie, spre deznădejdea celor care cred în Dumnezeu. Negarea oficială a Sfintei Lumini de la Ierusalim de către state şi conducători sub pretextul „Unei Mari Înşelătorii" ar atrage după sine dărâmarea bisericilor şi a catedralelor din lume şi aducerea sfinţilor în spitalele de psihiatrie „pentru tratament".

Lumina Sfântă a influenţat istoria popoarelor şi nu putem admite că istoria lor s-a desfăşurat sub auspiciile „Unei Mari Înşelătorii", cum este considerată de detractori.

Această Lumină a născut martiri, a influenţat conducători de imperii, a provocat sacrificii, a determinat apariţia de state noi, a fost cauza apariţiei de concepţii religioase noi, inclusiv a ateismului.

Lumina Sfântă este răspunsul la întrebarea fundamentală pe care şi-o pune fiecare om în viaţă: există oare Dumnezeu? Prin apariţia ei din neant, răspunsul este dat. Dumnezeu este prezent în omenire prin această flacără sacră şi blândă care apare în fiecare an la cererea omului.

Prin ea, Ierusalimul a devenit un centru extrem de fierbinte al planetei. Şi-atunci ne întrebăm iarăşi: ce este Lumina Sfântă de la Ierusalim, miracol sau înşelătorie?

Natura acestei lumini e capitală pentru viitorul umanităţii. Dacă este de natură divină, omenirea este salvată, căci astfel iubirea lui Dumnezeu rămâne persistentă peste omenire. Dacă este o înşelătorie preoţească repetată pe parcursul a 1.700 de ani, atunci bisericile şi catedralele nu-şi mai au rostul în lume.

La această gravă dilemă vom încerca să răspundem în paginile cărţii pe care o ţii în mână pentru ca şi tu, cititor al acestor rânduri, să-ţi limpezeşti convingerile. Pentru că şi eu m-am întrebat cum e posibil ca această Lumină să vină la cerere, la comandă, într-o anume zi fixată de om în an? Află răspunsul citind mai departe.

Lumina Sfântă şi „Sindromul Ierusalim"

Ierusalimul a fost şi rămâne în continuare oraşul misterelor.

Nu numai pentru că aici s-a consumat drama cristică, ci şi pentru că în această locaţie se desfăşoară anual fenomenul extraordinar al apariţiei unei lumini din neant.

Această lumină considerată sfântă care năuceşte minţile a 4 miliarde de oameni în fiecare an a rămas „Misterul misterelor" timp de 17 secole.

De unde vine? Cine o trimite? De ce nu i se găseşte explicaţia chiar şi în acest secol în care omul păşeşte pe Lună şi pe Marte? Iată întrebări care cutremură deopotrivă şi creierul savanţilor, dar şi pe cel al omului de rând.

Ierusalimul, ca oraş-magnet în care Lumina Sfântă se manifestă, atrage în fiecare an milioane de credincioşi şi turişti, dornici de a lua contact cu supranaturalul.

Ierusalim? De ce iarăşi Ierusalim?

Oraş trădător şi asasin pentru că a ucis sfinţi, proroci şi pe fiul lui Dumnezeu, dar şi oraş seducător ca o bacantă care atrage iubiţi, turişti, regi, preşedinţi, armate pe care apoi îi devorează. „Cupă de aur, dar plină de scorpioni", cum numeşte Muqaddasi Ierusalimul, „este abatorul religiilor", cum spune A. Huxley, dar şi „marele craniu asediat de armatele morţilor", cum adaugă Melville.

Caleidoscop de credinţe şi religii, oraşul este bântuit de obsesia proprietăţii ce provine de la evrei, arabi, musulmani, copţi, ruteni, ortodocşi, catolici care se consideră moştenitori ai atâtor regate destrămate din trecut. Dorinţa de a-i confisca sacralitatea i-a mânat pe cuceritori de a dărâma sanctuarele altora sau a le fura şi a le ridica pe cele proprii.

Pentru mulţi, un drum la Ierusalim este axa vieţii, contactul personal cu Dumnezeu; pentru alţii înseamnă rezolvarea prin intervenţia divină a unor probleme extreme, de viaţă şi de moarte.

Cel care face o călătorie la Ierusalim devine un alt om, este marcat profund pentru tot restul vieţii sau pur şi simplu dezamăgit profund. Sacralitatea oraşului este ca o Fata Morgana, care-i seduce pe călători şi-apoi îi deziluzionează.

Oraşul este ca o oglindă care distorsionează, îi tulbură şi-i ameţeşte pe vizitatori. „Nu-mi cereţi să descriu istoria faptelor în Ierusalim", ne atenţionează istoricul palestinian Nazmi al Juheh, „pentru că aici istoria este virulentă şi deformată repetat".

„Mă duc la Ierusalim să mă întâlnesc cu sacrul, cu Dumnezeu, îşi spune în gând orice muritor; dar el ia contact cu oraşul material iluzoriu în timp ce caută sacralitatea. Contrastul dintre oraşul material şi cel spiritual este extrem de dureros; dă naştere dezamăgirii. „Ce-am visat, ce-am dorit, îşi zic unii, şi ce-am găsit!. Aşa a apărut un sindrom curios, specific acestui loc, numit,,Sindromul Ierusalim", adică unii vizitatori sunt atât de marcaţi, în sens negativ, în contact cu locurile considerate sfinte ale acestui oraş, încât o iau razna cu capul. Pasiuni mistuitoare şi emoţii nestăpânite în căutarea adevărului şi sacralităţii demolează vieţile unora, le deraiază de la normal.

Adică, în jur de 500-800 de turişti pe an, din milioane, veniţi aici de pe toate meridianele, o iau pe arătură cu mintea. Faptele sunt evidente. Iată câteva exemple:

Un mecanic auto din Milano pleacă sănătos şi cu încredere de-acasă spre Ierusalim, iar aici devine „un profet". Impresionat de efervescenţa mistică din oraş, trăind intens presiunea religioasă, devine pacient al spitalului de psihiatrie H. Herzog. Se rade pe cap, iese gol puşcă pe Via Dolorosa şi începe să predice sfârşitul lumii, recită psalmi, se vaită pentru păcatele celor care trec pe lângă el.

O coafeză din Dallas ajunge la unul dintre hotelurile marelui oraş, ia cearşafurile din cameră, le înfăşoară pe trupul gol şi ţipă acuzaţii vehemente la trecători în partea veche a oraşului, merge în genunchi plângând în vaiete şi-i acuză în răcnete pe cei din jur.

Un farmacist din Viena, în costumul lui Adam, cară pe străzi doi drugi din lemn legaţi în X strigând continuu: „Nu mă plângeţi pe mine, ci pe voi, nenorociţilor". Se crede Mesia eliberatorul.

Cazurile sunt atât de frecvente, încât Poliţia israeliană are o secţie specială de adunat muşteriii duşi cu sorcova şi profeţii speciali, în fiecare zi.

Dr. Yair Bar El, fost director al Spitalului de psihiatrie Kfor Shaul din Ierusalim, a fost primul care a identificat acest handicap.

Doctorul Lichtemberg, de la Spitalul Herzog, preia zilnic „profeţi. „Am tratat în ultimii 10 ani mii de pacienţi... Dar mulţi încă se vaită zilnic pe străzi, nefiind pericole publice. ¹

„Ce se petrece în capul turiştilor care devin pacienţi e greu de spus", declară dr. Andrew Newberg, de la Universitatea Jefferson din Philadelphia, SUA. Dar simptomele sunt clare:

• raderea părului, ţinerea de predici pe străzi;

• flagelare, plânsete, vaiete, răniri până la sânge;

• auzirea de voci, trăirea unor iluzii;

• perceperea eronată a realităţii;

• delir maniacal în rol de profeţi sau rol mesianic etc.

De precizat că sindromul nu se datorează Luminii Sfinte propriu-zise, căci se manifestă în toate zilele anului. Săptămâna Luminii Sfinte accentuează sindromul prin mulţimea turiştilor sosiţi în oraş, dar nu poate fi cauza lui. Semnificaţia Luminii Sfinte este contactul cu Divinitatea şi, deci, împlinirea unui vis sau vindecarea unei boli.

Lumina Sfântă, dacă nu este „Marea Înşelare", rămâne cel mai mare mister de pe planetă. Lumea contemporană, dominată de tehnologie şi inteligenţă, este bulversată de acest fenomen, nu poate încă să dezlege acest mister.

Controversa pe această temă s-a acutizat atât de mult, încât Biserica Ortodoxă, care deţine monopolul asupra fenomenului, riscă să se prăbuşească. Omul contemporan, dominat de raţionalism, subiect al explorării ştiinţifice, explodează prin întrebări tăioase.

Ce-i fals şi ce-i adevăr în acest fenomen?

Cum poate Biserica Ortodoxă să suporte „ruşinea minciunii" de 2.000 de ani?

De ce nu se permite studierea fenomenului unei echipe internaţionale de savanţi? Ce semnificaţie are Lumina Sfântă, dacă este fenomen real? Ce mesaj transmite ea omenirii?

Cum se poate rezolva controversa enormă în problema Luminii Sfinte?

Iată-ne mai întâi nevoiţi să cercetăm această controversă. Ard de nerăbdare să aflu.

Lumina Sfântă – „TOP SECRET inexplicabil"

Există destui oameni în lume pe care nu-i poţi convinge de realitatea unui adevăr decât dacă aceştia îl văd cu ochii lor sau îl pipăie cu mâinile, îl percep doar în prezenţă.

Pentru aceştia, abstracţia sau credinţa nu există, căci sângele lui Toma Necredinciosul le scurtcircuitează creierul şi îi aduce în situaţia de a striga: „Vreau să pipăi şi să urlu ESTE!".

Fenomenul luminii pascale de la Ierusalim a determinat de-a lungul istoriei apariţia a mii de detractori şi contestatari, manifestările lor desfăşurându-se de la incriminări vehemente, pedepse şi acuzaţii până la distrugerea locului în care are loc miracolul.

Astăzi, în epoca secularizării religiei, a pervertirii de conştiinţe şi a rătăcirii spirituale, contestaţiile lor au ajuns la foruri internaţionale şi cer verdictul suprem: „Distrugeţi acest centru al farsei seculare care perpetuează minciuna de 1.700 de ani!".

Invectivele şi acuzaţiile asupra Sfintei Lumini au inundat astăzi internetul şi celelalte mijloace de comunicare în masă, astfel încât cel care le parcurge îşi pregăteşte toporul sau târnăcopul ca să plece la Ierusalim pentru a dărâma lăcaşul sfânt. Acuzaţiile asupra acestui fenomen sunt extreme şi, otrăvind conştiinţa tineretului mondial, ele sună astfel:

„Lumina Sfântă este minciuna cea mare a ortodoxiei"

„Dumnezeu nu poate fi subiectiv trimiţând numai la ortodocşi Lumina"

„Cea mai spectaculoasă escrocherie practicată prin cele două milenii"

„Ortodoxia trebuie să-şi recunoască minciuna, capul ei este deja sub eşafod"

Fenomenul strică şi somnul oamenilor de ştiinţă, căci îndoiala cu cele două feţe pro sau contra le fierbe creierul în lamentaţii. „Şi dacă fenomenul este totuşi real şi-i mai presus de puterea noastră de înţelegere?"

Iată de ce unul dintre fizicienii de renume ai zilelor noastre care-şi consumă timpul pe la renumitul Institut de fizica plasmei şi fuziune nucleară Korchatov, rusul Andrei Volkov, împins de demonul curiozităţii, îşi ia cu el toată aparatura sofisticată şi se postează cu ea, în Sâmbăta Mare a anului 2008, chiar în Biserica Învierii din Ierusalim. Totul era pregătit pentru măsurare, filmare-înregistrare, în cele mai mici amănunte. Avea el o bănuială mai veche că Lumina Sfântă nu poate fi decât o formă de plasmă la o temperatură mai scăzută de 40 de grade Celsius.

În ziua fatidică a pus aparatele în funcţiune şi aştepta momentul cu înfrigurare. Era ora 15.04 când aparatele sale încep să zbârnâie, să oscileze, să înregistreze la extrem. În vacarmul general, fulgere şi scântei brăzdează spaţiul din biserică, flash-uri albe scânteiază aerul, prin fereastră se observă lumina din interiorul Mormântului Sfânt. Apare patriarhul cu buchetul de lumânări aprinse.

„Ahaa!", notează savantul, „diferenţă de potenţial electric care produce fulgere, scântei, globuri de lumină. Dar de unde? Apoi apariţia plasmei sub formă de raze, flacără, nor. Cum Dumnezeu se produc acestea? Să fie vreun transformator sus în boltă, iar alte materiale îngropate în pardoseală? Este absurd.

E clar, apariţia luminii este însoţită de o descărcare electrică, având loc în tot spaţiul bisericii". Atinge cu mâna o lumânare abia aprinsă, nu frige, de necrezut, plasmă la temperatura corpului. ²

Şase ore au înregistrat aparatele montate în biserică fenomenul. Este real, dar a rămas şi astăzi inexplicabil. Se întoarce acasă, la institut, şi analizează zi şi noapte, fără somn, înregistrările făcute. Concluziile sale, publicate în ziarul Vera (Credinţa) din 21 aprilie 2009, şochează lumea. Le redăm în continuare