Coroana Staretului: Viata si minunile Sfantului Gavriil Georgianul, marturisitor si nebun pentru Hristos

De Monahia Eufimia Mșvenieradze

Oare de ce ne atrage Părintele Gavriil? Care este secretul? În primul rând, aceasta este o minune răsărită din imensa lui dragoste, dragoste pe care a simțit-o fiecare om care l-a întâlnit vreodată, iar astăzi o simte toată Georgia. Părintele Gavriil se apleca spre fiecare om ca un tată grijuliu și mult iubitor. Viața sa a fost o neostenită grijă, împreună-pătimire și îmbărbătare pentru aproapele; lucru care continuă și după moarte. Era totdeauna pregătit să ajute pe oricare dintre noi, dar mai cu osebire inima sa se îndurera pentru oamenii spre care se abătea vreo primejdie. Era cu neputință să mergi la Stareț și să nu simți mângâiere sau să nu capeți nădejde că toate se vor schimba în bine. Părintele Gavriil săvârșea multe minuni încă din viața sa. Dar ceea ce izvora din el era căldura inimii sale și zâmbetul care aducea multă alinare. Uneori nădejdea era însoțită de asprimea sa. Atunci când Părintele Gavriil ne mângâia pentru păcatele noastre, simțeam multă ușurare de povară. Aceasta a și fost cea mai mare minune pe care o făcea și o face până astăzi Părintele Gavriil. Dobândirea acesteia este cu neputință fără o dragoste deplină către Dumnezeu. De o astfel de dragoste a fost încercat Starețul Gavriil. Totdeauna insista înainteanoastră că Dumnezeu este dragoste, iar pentru dobândirea acestei dragoste trebuie să credem în Ziditor, iar pentru ca să fie tare credința noastră, trebuie să facem binele necontenit. Credința și dragostea pentru Domnul și pentru aproapele – iată adevărul pe care Părintele Gavriil l-a dovedit prin viața sa spinoasă, spre care neostenit a îndemnat întreaga Georgie. Mitropolitul Daniil (Datuaşvili)

• Limbă: Română
• Editor: Publicații Creștin Ortodoxe
• Data lansării: 29 mar. 2017
• ISBN: 9781370030880

Previzualizare carte

Copertă

Monahia Eufimia Mșvenieradze

COROANA STAREȚULUI

Viața și minunile Sfântului Gavriil Georgianul, mărturisitor și nebun pentru Hristos

traducere din limba rusă de Preot Mihail Damașcan

Copyright (c) 2017 Publicații Creștin Ortodoxe.

Published by Publicații Creștin Ortodoxe at Smashwords.

Această ediție este publicată cu acceptul și colaborarea Editurii Predania.

ISBN: 9781370030880

Martie, 2017.

Înainte cuvântare

„Când îți este defăimată credința înaintea ta, iar tu taci, te afli mai rău decât un hulitor. Când credința ta are nevoie de apărare, iar tu nu o aperi, sufletul tău moare; dacă ai pătimit însă pentru credință, atunci rămâi în Împărăția lui Dumnezeu."

Starețul Gavriil

A dobândi luminarea dumnezeiască este dat numai celor aleși și fieștecărui om ce îl caută pe Domnul cu toată sârguința. În rândurile celor aleși se află și marele nevoitor al veacului XX, Arhimandritul Gavriil (Urghebadze). Sfințit prin Harul Sfântului Duh, Nebun pentru Hristos, Starețul putea vedea întreaga lume cu un neobișnuit discernământ, putea birui timpul și spațiul. Întreaga sa viață a fost pătrunsă de o dragoste nesfârșită pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Părintele Gavriil citea gândurile oamenilor cu o ușurință neobișnuită și putea descrie trecutul vieților în cele mai neînsemnate amănunte. Dacă se întâmpla ca cineva să-l cheme în ajutor, apărea în chip minunat lângă acela și-l scăpa din primejdie. Era atât de imprevizibil, de necunoscut, de nealipit de viața materială, încât unui om obișnuit îi era cu neputință să-i înțeleagă mărinimia și înțelepciunea.

Numele acordat Părintelui, acela de „sfințită dragoste a veacului XX, este mărturisirea clară a faptului că Starețul Gavriil a fost un adevărat om al lui Dumnezeu, un om care a reușit să împlinească întreaga sa viață toate poruncile Evangheliei. Ferindu-se mereu de lauda omenească, el îi întărea și îi încredința pe cei apropiați că „Dumnezeu dragoste este. /1 Io. 4: 8/

Sfântul Sinod al Bisericii Orthodoxe Georgiene, cu ajutorul bunului Dumnezeu și sub ocârmuirea Patriarhului Întregii Georgii, Ilie al II-lea, l-a canonizat pe Arhimandritul Gavriil ca Mărturisitor și Nebun pentru Hristos. Pomenirea noului Sfânt a fost hotărâtă pentru ziua de 2 Noiembrie (ziua adormirii sale). Sfântul Sinod al Bisericii Orthodoxe Georgiene, cu binecuvântarea Patriarhului Moscovei și a Întregii Rusii, Kirill, l-a trecut pe Starețul Gavriil în calendarul Bisericii Orthodoxe Ruse.

Singurul nostru țel este să-l facem cunoscut cititorului pe acest Sfânt al zilelor noastre. Am prezentat documente din arhiva centrală, materiale de la Patriarhie, amintiri ale slujitorilor altarului, ale fiilor duhovnicești ai Arhimandritului Gavriil, materiale din mediul virtual, comentarii din afara țării, de asemenea, documente și materiale din arhiva Ministerului de Interne, din închisoare, din spitalul de boli psihice, unde Starețul Gavriil a petrecut o vreme. Desigur, există și materiale privind deschiderea mormântului Starețului Gavriil și a Stareților de la Betania, Cuvioșii Gheorghe și Ioan.

Am înfățișat și vindecările minunate, mărturisirile sincere ale celor care au simțit puterea făcătoare de minuni a Starețului Gavriil.

Am încercat, atât cât s’a putut, să scriem viața unuia dintre cei mai înzestrați duhovnicește urmași ai lui Adam, a Cuviosului Mărturisitor, a Starețului Nebun pentru Hristos, cu toate că viața sa bogată este cu neputință a fi scrisă de un muritor de rând, căci numai Domnul știe totul despre ea!

img-003

Îndepărtat de la Domnul și văduvit de dragoste

„Acest neam de demoni cu nimica poate să iasă, fără numai cu rugăciune și cu post." /Mc. 9: 29/

„Rugați-vă pentru toți, las vouă poruncă… Mai întâi roagă-te pentru cei pe care-i iubești mai mult, de pildă, pentru copiii tăi. Apoi roagă-te pentru celelalte mădulare ale familiei, apoi pentru toți vecinii și toate rudele, roagă-te pentru toți. Binecuvântează orașul în care locuiești, însă Tbilisi nu este singurul oraș din lume, binecuvântează pe toți locuitorii Georgiei. Georgia, nici ea nu este singură, este înconjurată de alte țări, așadar roagă-te ca oamenii să nu se dușmănească. Acum, când te rogi pentru toți, ți-a rămas doar dușmanul tău, și să nu-l lași nici pe acesta, roagă-te și pentru dușman. Roagă-te Domnului să-i umple inima de bunătate, iar mintea de înțelepciune. Uite așa te poți ruga pentru vrăjmașul tău.

Trebuie să ne rugăm cu evlavie. Înțelege în fața Cui stai, Hristos este cu noi totdeauna în chip nevăzut.

Doamne, Te rog, primește rugăciunea mea, nu ne lăsa, dă-ne Harul, povățuiește-ne pe calea cea dreaptă, ca să mergem pe calea Ta, să urmăm poruncile Tale, să rămânem neclintiți și să ne izbăvim de rău.

Doamne, învață-ne să ne rugăm înaintea Ta și să păzim sfintele Tale porunci, ca inimile noastre să se umple de bunătate și să trăim întru poruncile Tale sfinte."

„…de ați avea credință cât un grăunț de muștar, zicere-ați muntelui cestuia: Mută-te de acì dincolo, și se va muta; și nimic va fi vouă cu neputință." /Mt. 17: 20/

Pururea-pomenitul Arhimandrit Gavriil a avut o viață atât de neobișnuită, încât un simplu muritor cu greu ar putea pătrunde adâncurile ei duhovnicești.

De multe ori, prin dragostea sa nemărginită, se străduia să ne arate că viața aceasta, în întregimea ei, este o pregătire pentru Împărăția Cerurilor și că dragostea de Dumnezeu se exprimă prin dragostea față de aproapele. Tocmai această dragoste l-a făcut pe Arhimandritul Gavriil să urce toată viață pe calea cea strâmtă către Domnul, pentru că „nimenea puind mâna lui pre plug și căutând înapoi, nu este îndreptat întru Împărăția lui Dumnezeu." /Lc. 9: 62/

Nu doar printre mireni, dar nici printre slujitorii bisericești nu găsești prea ușor un om ce săvârșește binele întru ascuns și care se smerește pe sine înaintea oamenilor.

Credința adâncă, calea spinoasă aleasă de bunăvoie, necazurile, înjosirea, prigoana l-au făcut pe Părintele Gavriil purtător al Harului Duhului Sfânt; lui i-au fost descoperite tainele inimilor omenești.

Cu mijlocirile Maicii Domnului, el putea să săvârșească tămăduiri și să mântuiască pe oameni din necazuri.

Așa era Cuviosul Arhimandrit Gavriil, mânat de dragostea de a preaslăvi pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Părintele Gavriil (în lume Urghebadze Goderdzi Vasilevici) s’a născut la Tbilisi, la 26 August 1929, pe strada Tetrițkaroiskaia nr. 11 (până la venirea bolșevicilor strada purta numele de Sfânta Sidonia), nu departe de Biserica Sfânta Varvara. Încă din copilărie a rămas fără tată. Micuțul Goderdzi nu avea nici doi ani când tatăl lui, care era o persoană publică, a fost scos din casă și omorât pe o stradă învecinată. După moartea tatălui său s’au ivit greutăți în familie. Mama Părintelui Gavriil avea două locuri de muncă, însă, cu toate acestea, nu putea să-și susțină familia, adică pe cei trei copii, de aceea a fost nevoită să se recăsătorească cu un bărbat cumsecade, Mihail Nikitovici Djighitian. Din această căsătorie s’a născut o fetiță, Giulietta.

Mama sa, la sfârșitul vieții, a luat schima monahală cu numele de Anna, a trăit mulți ani și a adormit în Săptămâna Patimilor a anului 2000. A murit și fratele lui, rămânând numai surorile sale, Emma și Giulietta.

În copilărie, Goderdzi era alintat cu numele tatălui său, Vásiko.

Vásiko a urmat școala de băieți vreme de șase ani. Una dintre vecinele sale își amintește că la grădiniță micul Vásiko se deosebea prin faptul că era tăcut, ședea în vreun colț, iar singura lui ocupație era să construiască bisericuțe din chibrituri.

Uimitor lucru era că în anumite zile nu se atingea de cașa cu lapte, chiar și în anii aceia de foamete. Vásiko mânca puțin, iar uneori rămânea chiar fără mâncare.

Se întâmplase ca Vásiko să audă cearta dintre două vecine. Una striga la cealaltă:

– Nu mă răstigni ca pe Hristos pe Cruce!

Uimit, Vásiko a întrebat:

– Pentru ce a fost răstignit Hristos?

Nimeni n’a putut să răspundă micuțului, dar a fost sfătuit să meargă la biserică, care, din păcate, era închisă. Paznicul însă i-a deschis biserica în taină și i-a arătat micului Vásiko „Răstignirea Domnului", iar el, cu mare evlavie, a îngenuncheat înaintea Sfintei și de-viață-dătătoarei Cruci. După aceasta, paznicul l-a sfătuit să citească istoria lui Hristos. A început să strângă bani și, cu ajutorul lui Dumnezeu, și-a cumpărat o Evanghelie și a început s’o citească.

Giulietta, sora Părintelui Gavriil, își amintește următoarele: „Atunci când tata îl trimitea pe Vásiko la magazin după cumpărături, restul bănuților i-l lăsa lui. Așa a putut să-și strângă bani și să-și cumpere Evanghelie. A fost chiar o minune – a plecat la piață, mersese mult, apoi un oarecare bătrânel cu barba încărunțită i-a spus:

„Tot, absolut tot ce vrei să afli găsești în cartea asta." Mai uimitor este faptul că bătrânelul a spus prețul cărții, 70 de ruble, exact atât cât strânsese Vásiko. A mers câțiva pași, a deschis cartea, s’a uitat la cuprins și și-a dat seama că acolo nu scrie istoria lui Hristos. S’a întors, dar pe bătrân nu l-a mai găsit, spuneau că nimeni nu văzuse un astfel de om. În acest chip minunat și-a dobândit Vásiko Evanghelia.

Regimul dur, epoca cumplită, întunecată, moartea învăluită în mister a lui Vasilie Urghebadze și zilele grele din țară explicau frica mamei Starețului Gavriil, Varvara, de a nu-și pierde singurul fiu. Astfel se explică pricina pentru care mama stăruia ca băiatul să aibă o viață obișnuită, așa cum trăiau milioane de oameni.

Însă el avea o atât de mare dragoste de Dumnezeu, cum nimeni altul dintre credincioși nu avea.

Mama Starețului Gavriil i-a batjocorit cea mai iubită carte a sa, fapt pentru care Părintele a hotărât să plece de acasă. Din acest moment începe perindarea sa de la o mănăstire la alta, din biserică în biserică. Odată, întorcându-se de la biserică, obosit și trudit, micul Vásiko văzu o femeie necunoscută care l-a luat acasă, spunând că are și ea un băiat de vârsta lui și că vor locui împreună. Pe femeia aceea o chema Margo și era ghicitoare. Într’o zi, când ea nu se simțea prea bine și era îngrijorată că nu poate să primească vizitatorii, Vásiko a liniștit-o, explicându-i că îi va primi el. S’a întâlnit cu ei și a început să le vorbească despre creștinism, despre dragoste și despre binele Celui Atotputernic. „De la Atotputernicul m’au încercat astfel de gânduri, încât am înțeles tot – spunea Părintele Gavriil –, iar unora dintre ei le-am spus numele. M’au plătit, dar toți banii i-am dat lui Margo. Eram tare bucuros că am putut să propovăduiesc voia Domnului nostru Iisus Hristos." Cea mai înaltă propovăduire a fost însă faptul că a ajutat-o pe Margo să se întoarcă la Dreapta Credință.

Dumnezeu l-a înzestrat duhovnicește încă din copilărie, mai înainte de a crește trupește, astfel că, la o vârstă fragedă, spre uimirea celor de aproape ai săi, și-a construit o chilie de lut, unde a început să se nevoiască. Chilia era atât de strâmtă, încât nu încăpea nici măcar un pat. Îngrijorându-se de starea lui, mama sa s’a îngrijit să-i aducă o pernuță, dar Vásiko, înfuriindu-se, a aruncat-o cât colo, zicând: „Domnul nostru Iisus Hristos era atât de sărac, că nu avea unde să-și plece capul."

Părintele Gavriil cunoștea bine Evanghelia încă de la doisprezece ani. La aceeași vârstă a și plecat spre Mănăstirea de maici Samtavro, închinată Sfintei Nina cea întocmai cu Apostolii. Stareța mănăstirii, Anusia (Kocilamazașvili), i-a dat ceva de mâncare, însă nu i-a îngăduit să înnopteze, pentru că era mănăstire de maici, iar bărbații nu puteau rămâne. Harul lui Dumnezeu lucra în el cu mare putere, căci, rămânând înaintea porții, și-a îndreptat rugăciunile către Maica lui Dumnezeu, cerându-i ca, înainte să părăsească lumea, să-i dăruiască loc de nevoință în viața aceasta tocmai în acea mănăstire, așa cum s’a și întâmplat.

Rugăciunea i-a fost ascultată, astfel că ultimii ani ai vieții sale i-a petrecut la Mțheta, în Samtavro. Starețul a locuit și a propovăduit în vechiul turn al mănăstirii, iar binecuvântarea pentru aceasta o luase de la însăși Preacurata Fecioară și de la doi patriarhi, după cum el însuși spunea.

După ce a vizitat Mănăstirea Samtavro, Vásiko a plecat la Biserica Svetițhoveli. Iată cum descrie el acest episod: „Când am sosit la Svetițhoveli, porțile bisericii erau închise și n’am îndrăznit să bat la poartă sau să trezesc pe cineva. M’am așezat la ușă, voiam să dorm, dar nu am putut, pentru că aceste lucruri s’au întâmplat pe la începutul toamnei și era frig. Deodată au apărut niște câini de care m’am speriat. Ei s’au apropiat, s’au întins alături de mine, m’au încălzit și așa am adormit. Dimineața, preoții de acolo mi-au zis: «Copile, tu ai dormit aci, iar noi în așternuturi moi!», și m’au dus în mănăstire, mi-au dat de mâncare și m’au lăsat să rămân trei zile, pentru că mai mult de trei zile nu puteam ședea acolo."

„După Împărăția Cerurilor, cel mai binecuvântat loc de pe pământ este Svetițhoveli."

Starețul Gavriil

Catedrala orthodoxă Svetițhoveli („Stâlp dătător de viață") din orașul Mțheta

Chiar aici a fost construită în sec. IV prima biserică creștină din Georgia, de către țarul Mirian, la sfatul Sfintei Nina cea întocmai cu Apostolii. În a doua jumătate a veacului V, în vremea țarului Vahtang Gorgosali, în locul bisericii din lemn a fost ridicată o mare bazilică. În veacul al XI-lea, la dorința Sfântului Melhisedec, Patriarhul Georgiei, a fost ridicată o biserică ce a dăinuit până în zilele noastre. Aici se află cea mai mare sfințenie din întreaga lume, Cămașa Domnului nostru Iisus Hristos. Tradiția glăsuiește că această Cămașă a fost adusă în Georgia de către evreii din Mțheta, Elioz și Longhinoz. Elioz a dat Cămașa surorii sale, fecioara Sidonia, care, luând în mâini acel mare odor, cutremurată fiind de Răstignirea Mântuitorului, îndată și-a dat sufletul. Cămașa n’a putut fi scoasă din mâinile ei cu niciun chip, astfel că au înmormântat-o împreună cu ea în grădina împărătească. La săpăturile arheologice din anul 1970, în acel loc s’au găsit urme ale unor ziduri din veacul IV. Arheologul șef a fost Vahtang Țințadze.

img-004

După șederea la Svetițhoveli, Vásiko s’a dus la Mănăstirea Șiomgvimsk pentru alte trei zile. Monahia Parascheva, care îngrijise de Părintele Gavriil, amintește o întâmplare petrecută la Mănăstirea Șiomgvimsk:

„Într’o zi, Starețul Gavriil a plecat la Șiomgvimsk și i-a cerut duhovnicului mănăstirii să îi dea o ascultare. L-au însărcinat să curețe pardoseala bisericii, iar el a făcut rost de câteva periuțe de dinți și a curățat-o în așa fel, încât, ani la rând, strălucirea ei îi umplea de uimire pe cei ce vizitau biserica mănăstirii."

Următoarea mănăstire vizitată de Stareț a fost Zedazenski. Și acolo a poposit numai trei zile. Apoi a mers în pădure, unde a rămas câteva zile. Stareții îi dăduseră niște bani și l-au sfătuit să plece din acel loc, pentru că în pădure nu se afla în siguranță.

Starețul Gavriil și-a continuat drumul către mănăstiri. După vizitarea Mănăstirii Zedazenski, Părintele Gavriil a fost găzduit de Mănăstirea Betania. Desigur că a fost primit cu mare dragoste, i s’a dat să mănânce, dar nici acolo nu putea să rămână mult timp.

După o vreme, unul din bătrânii mănăstirii, Cuviosul Gheorghe (Mheidze), a devenit duhovnicul Părintelui Gavriil. Starețul Gavriil a prorocit despre dânsul: „Înainte de așezarea mea în rândul Sfinților va fi canonizat Părintele Gheorghe, pentru că este un mare Sfânt." Această prorocie s’a împlinit în anul 2003 în Biserica Ruis-Urbinski, atunci când doi mari Sfinți, Cuvioșii Gheorghe (Mheidze) și Ioan (Maisuradze), au fost trecuți în rândul Sfinților.

În ciuda zecilor de ani de regim ateist, acești stareți binecuvântați au răbdat ocările și prigonirile de tot felul, însă nu s’au frânt și nu și-au pierdut adevărata credință și dragostea pentru Hristos.

Doar un om care și-a pierdut credința și dragostea față de Domnul poate nimici și dărâma o biserică. Dovadă în acest sens este afirmația scrisă de Starețul Ioan (Maisuradze):

„Catapeteasma și toate obiectele bisericești împreună cu clopotele au fost distruse și aruncate într’o râpă de milițianul Darcio Kereselidze. Clopotele mici au fost salvate, dar cel mare a fost spart.

Localnicii l-au văzut pe milițian și l-au întrebat ce face, iar acela, drept răspuns, a început să tragă în ei. După aceste întâmplări, localnicii au scos din râpă toate lucrurile aruncate și le-au dus înapoi în biserică."

În acea vreme monahii erau socotiți paznici supraveghetori; erau plătiți – desigur, cu un salariu infim –, iar biserica era recunoscută doar ca monument arhitectural.

Chiar dacă era interzis de regimul comunist, în biserici și mănăstiri se săvârșeau în taină slujbele bisericești, ardeau lumânări și candele și se făceau cununii și botezuri. Au fost vremuri când la mănăstire veneau și ruși, timp în care stareții, în semn de cinstire pentru poporul rus și din dragostea cea mare pentru Hristos, săvârșeau slujbele în limba slavonă.

Din nefericire, în Georgia, și nu doar acolo, exista un regim foarte dur împotriva Bisericii și a slujitorilor ei. Starețul Ioan (Maisuradze) a lăsat o scrisoare scrisă de mână în această privință, în care mărturisește despre calea spinoasă pe care a mers de la 14 ani, atunci când a ajuns la mănăstire. Voim să-i facem cunoscut cititorului conținutul scrisorii:

„Eu, împreună cu Părintele Andrei Maisuradze, am fost la Tbilisi. Acolo l-am văzut pe Starețul Spiridon, care venise la prietenii mei. Pe-atunci se tipăreau viețile Sfinților Părinți. Le-am cumpărat și le-am citit. Dorința de a deveni monah o aveam încă din copilărie. Astfel, am hotărât să plec la Mănăstirea Betania. Pe drumul spre mănăstire mi se făcuse tare foame. Mi-au dat de mâncare, iar apoi împreună cu stareții am început să reparăm o parte a mănăstirii. Pe atunci aveam paisprezece ani. Mănăstirea Betania era părăsită până când a venit Starețul Spiridon. Pe acoperișul bisericii crescuseră copaci, iar cupola era deteriorată. Biserica era ruinată. Prin vechiul tavan pătrundea ploaia. Am reparat acoperișul stricat, am ridicat iarăși catapeteasma, am pus geamurile, am schimbat ușile, într’un cuvânt, am reparat mănăstirea din nou. Crucea, care era ridicată pe cupola bisericii, era făcută la depoul din Tbilisi. Muncitorii ruși ne-au ajutat s’o ridicăm.

Odată a fost la Betania cercetătorul Dmitrii Petrovici Gardiev. L-am întrebat atunci ce știa despre întemeierea Mănăstirii Betania. Mi-a spus că a fost întemeiată de un italian. Același lucru l-a spus și directorul comitetului de apărare a monumentelor istorice, David Lomadze. Eu le-am spus că toate acestea sânt minciuni. Atunci m’au rugat să scriu adevărata istorie a Mănăstirii Betania. La construirea marii mănăstiri mi-a oferit ajutor Episcopul Kirion (mai târziu Patriarh al Georgiei), Ekvtime Takaișvili (mai târziu canonizat) și Aristo Kutateladze.

În anul 1903 am plecat la Muntele Athos. Am stat la mănăstirea georgiană, acolo unde a slujit Starețul Iona, după moartea căruia grecii ne-au prigonit și, spre sfârșit, ne-au alungat din mănăstire. Ne luaseră cheile de la chilii… Ce era să facem? Era o altă țară, de ei depindea și clerul și toate… Le-am cerut să ne lase să sărbătorim acolo Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Din păcate, nu ne-au îngăduit nici acest lucru. Eu le-am spus: