Glasul puternic al lui Dumnezeu

De Rev. Robert A. Tucker

Adesea, mulți creștini nu recunosc glasul lui Dumnezeu sau au fost înșelați să creadă că altă voce este a Lui. Rev. Tucker își va încuraja cititorii asupra faptului că pot într-adevăr auzi ei înșiși vocea lui Dumnezeu. El va răspunde la întrebările:

• Cum putem ajunge să cunoaștem glasul lui Dumnezeu?
• Cum îl putem distinge de multe alte voci ale lumii?
• Cum putem evita înșelarea?
• Care este relația dintre auzirea glasului Său și credință, neprihănire și înțelepciune?

• Limbă: Română
• Editor: Zion Christian Publishers
• Data lansării: 10 feb. 2020
• ISBN: 9781596659803

Previzualizare carte

1

„FĂ-MĂ SĂ-ȚI AUD GLASUL": ESTE EL IMPORTANT?

Introducere

În 1980, am făcut prima mea călătorie în străinătate, în insulele Filipine. Pentru că eram un călător lipsit de experiență, am făcut rezervare pentru zborul dus, dar nu și pentru întoarcere. La sosirea în Manila, am încercat să mă asigur că pot face o rezervare pentru întoarcere după două săptămâni. Compania aeriană m-a informat că au un loc liber abia peste câteva luni. Mi-au adăugat numele pe o listă de așteptare și m-au lăsat în incertitudine cu privire la data întoarcerii. Pentru că mă simțeam puțin deprimat de situație, am sunat-o pe Angeline, soția mea, și i-am explicat situația. I-am spus să se roage, ca să pot găsi un zbor ca pasager în așteptare.

După două săptămâni, pe când așteptam încă un răspuns, Angeline era îngrijorată de întoarcerea mea acasă și a petrecut o noapte fără odihnă. Înainte de ora 6, se ruga și Îi cerea Domnului consolare și Îl întreba dacă voi ajunge acasă sau nu în acea zi. Duhul Sfânt a îndemnat-o să citească din Biblie. În acel moment, ei nu-i venea să facă aceasta, dar a înțeles că Dumnezeu știe mai bine ca ea. Studiul ei devoțional din acea zi începea în Isaia 6.  În timp ce citea, aceste cuvinte au țâșnit din text: „și cu două zburau" (v. 2). Atunci a simțit pacea lui Dumnezeu și o încredere că eram pe drumul spre casă.

În Manila, înainte de ora 6 seara (care era ora 6 dimineața acasă, în Statele Unite), am urcat la bordul avionului, dar tovarășii mei de călătorie încă nu erau la bord. Ei făcuseră o călătorie în Hong Kong. Au ajuns imediat înainte de decolare „și cu două zburau", după cum Dumnezeu îi spusese soției mele. Ce mesaj specific i-a dat Dumnezeu soției mele pentru a o consola! El Își găsește desfătarea în comunicarea cu oamenii Săi.

Dorința de părtășie a lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a creat pentru plăcerea Sa, pentru părtășia și comuniunea cu El. Ce gând măreț este acela că Dumnezeu vrea să ne vorbească direct și să ne facă să-I auzim glasul! Sfintele Scripturi încep prin a arăta că Dumnezeu se întâlnea zilnic în grădină cu Adam și cu Eva: „Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină" (Gen. 3:8). Se pare că Dumnezeu venea în mod regulat să petreacă timp cu ei în părtășie.

Ultima carte a Bibliei învederează inima și dorința lui Dumnezeu de a comunica cu omul și a ne face să Îi auzim glasul: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine" (Apoc. 3:20). Ce invitație, când ne gândim că Dumnezeu a creat universul și domnește peste el! Când se gândea la aceasta, regele David a declarat: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?" (Ps. 8:4). Dumnezeu îi caută pe tot Pământul pe cei care vor răspunde glasului Său și vor dori părtășie cu El. După cum vom vedea în acest studiu, Scripturile conțin numeroase invitații la auzirea glasului Domnului.

De ce este atât de important să auzim glasul lui Dumnezeu? Chiar contează să avem o comunicare directă cu El? Cum poate distinge cineva între glasul lui Dumnezeu și celelalte voci din lume? Cum poate fi sigur cineva că Dumnezeu este Cel care vorbește? Cum sunt corelate de auzirea glasului lui Dumnezeu subiecte precum credința, speranța, faptele bune, neprihănirea și înțelepciunea? Studiul acesta palpitant va căuta să dea răspunsuri acestor întrebări, precum și altora pe care poate că le ai, referitoare la acest subiect. În timp ce călătorești prin această carte, deschide-I Domnului inima ta: poate auzi glasul Lui vorbindu-ți, ca să declari, împreună cu scriitorul Cântării cântărilor: „...nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud" (8:13).

CAPITOLUL 2

O CHESTIUNE CENTRALĂ

Exemplul lui Israel

Pe când scria bisericii din Corint, Pavel îi sfătuia să ia aminte la exemplul lui Israel din călătoria prin pustie, din Egipt către Canaan. El sublinia eșecurile lor și avertiza biserica să nu facă aceleași greșeli pe care le făcuse Israel.

„Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos. Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au  pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: «Poporul a şezut să mănânce şi să bea şi s-au sculat să joace». Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă." (1 Cor. 10:1-12)

Călătoria lui Israel prin pustie a fost presărată cu multe eșecuri. Unele sunt mai semnificative decât altele. Uneori se pot discerne motivele-cheie pentru escaladarea problemelor care urmau să vină. Acest lucru era cert pentru Israel în acea perioadă. Să privim unul dintre motivele-cheie pentru care prima generație nu a putut intra în țara promisă ci, mai degrabă, a murit în pustie.

Înalta chemare a lui Dumnezeu

Israel și-a început călătoria în noaptea de Paște, când a părăsit Egiptul. Ei au trecut prin Marea Roșie și, după 50 de zile, au ajuns la Muntele Sinai. Dumnezeu îi dusese acolo și îi pregătise pentru a le putea vorbi. Iată ce le-a spus inițial:

„Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte, zicând: «Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.»" (Ex. 19:3-6)

Dumnezeu le-a vestit că, dacă vor răspunde în două moduri, adică vor asculta de glasul Său și vor păzi legământul Lui, El îi va face o împărăție de preoți și o națiune sfântă. Ce promisiune! În Exodul 20, Dumnezeu le-a dat legământul respectiv: cele Zece Porunci. Dumnezeu le-a vorbit de pe Muntele Sinai, din mijlocul unor manifestări formidabile de putere. 

„Tot poporul auzea tunetele și sunetul trâmbiței și vedea flăcările muntelui, care fumega. La priveliștea aceasta, poporul tremura și stătea în depărtare. Ei i-au zis lui Moise: «Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim». Moise a zis poporului: «Nu vă înspăimântați, căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți». Poporul stătea în depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu." (Ex. 20:18-21)

Poporul era extrem de înspăimântat de tot ceea ce se petrecea. Moise a încercat să îi liniștească pe oameni și să le explice ce se întâmpla. Dumnezeu nu căuta să îi sperie: Domnul voia să le dea frica de El, pentru a-i ajuta să rămână departe de păcat. „Prin dragoste şi credincioşie, omul ispăşeşte nelegiuirea şi prin frica de Domnul se abate de la rău" (Prov. 16:6). Dumnezeu încuraja pe Israel să nu se teamă de fenomenele naturale sau de focul Lui mistuitor, care ardea în duhurile lor. El voia ca ei să se teamă de Domnul și să aibă respect pentru El mai presus de orice. Isus le-a spus ucenicilor Săi un lucru similar: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă" (Mat. 10:28).

O relatare a acestui incident din cartea Deuteronomul ne descrie un tablou mai amănunțit și mai complet al acestui incident. Vedem că Israel a refuzat să asculte glasul lui Dumnezeu:

„Domnul v-a vorbit faţă în faţă pe munte, din mijlocul focului. Eu am stat atunci între Domnul şi voi, ca să vă vestesc cuvântul Domnului, căci vă era frică de foc şi nu v-aţi suit pe munte. El a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei.» Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat. Când aţi auzit glasul acela din mijlocul întunericului şi pe când tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri s-au apropiat toţi de mine şi aţi zis: «Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au rămas vii. Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri. Cine este, în adevăr, omul acela care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu? Apropie-te mai bine tu şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta şi vom face.»" (Deut. 5:4-6; 22-27)

Când Dumnezeu vorbește, omul trăiește

Primul răspuns al lui Israel dat lui Moise este că, atunci când Dumnezeu vorbește, viața țâșnește în om. Acest adevăr este confirmat de un număr de versete care demonstrează puterea lui Dumnezeu descătușată atunci când El vorbește. Viața izbucnește atunci când curg cuvintele gurii Sale:

„Glasul Domnului răsună pe ape, Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul: Domnul este pe ape mari.Glasul Domnului este puternic, glasul Domnului este măreţ. Glasul Domnului sfărâmă cedrii; Domnul sfărâmă cedrii Libanului; îi  face să sară ca nişte viţei, şi Libanul şi Sirionul sar ca nişte pui de bivoli. Glasul Domnului face să ţâşnească flăcări de foc, glasul Domnului face să se cutremure pustia; Domnul face să tremure pustia Cades. Glasul Domnului face pe cerboaice să nască; El despoaie pădurile; în locaşul Lui totul strigă: «Slavă!»" (Ps. 29:3-9).

„De glasul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile Pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui." (Ier. 51:16).

„Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia." (In. 5:25).

Când Dumnezeu vorbește, din glasul Lui se împrăștie putere și lucrurile încep să se manifeste! Chiar și morții se mișcă la vorba Sa! Isus a declarat, de asemenea: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață" (In. 6:63). Când ofițerii au venit cu Iuda în grădina Ghetsimani, Isus i-a întrebat pe cine căutau. Ei au replicat că veniseră după Isus din Nazaret. Când El a spus: „EU SUNT" (In. 18:3-6), din glasul Lui a izbucnit atât de multă putere, încât ei au căzut pe spate la pământ.

În acea zi, la muntele Sinai, Israel a declarat că au văzut și au înțeles puterea care rezidă în glasul lui Dumnezeu și viața care izvora spre oameni când vorbea El. O, de ar fi rămas ei credincioși acelei înțelegeri! Dacă ar fi ascultat de glasul Lui, le-ar fi fost pusă la dispoziție toată puterea necesară pentru a păzi legământul!

Pentru ce să murim?

Cu toate acestea, răspunsul lui Israel nu s-a oprit acolo. Ei și-au mai dat seama de un adevăr: „Şi acum, pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri. Cine este, în adevăr, omul acela care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului şi, totuşi, să fi rămas viu?" (Deut. 5:25-26)

Această afirmație, comparată cu cea anterioară, pare contradictorie. Cu toate acestea, ei înțelegeau exact ce spun. Da, viața lui Dumnezeu le revigora duhurile, însă focul din glasul Lui producea moartea omului carnal, a firii pământești. Când vorbea Dumnezeu, ei recunoșteau că li se împărtășește viață, dar erau mai îngrijorați de focul lui Dumnezeu care producea moartea faptelor firii carnale. Un incident din anii tinereții mele poate ajuta la ilustrarea acestui lucru și la aprofundarea înțelegerii noastre.

Când am intrat la liceu, am avut ocazia de a juca fotbal. Chiar și după ce zilele mele de joc s-au sfârșit, îmi plăcea să mai vizionez câte un meci de fotbal, și încă atât de mult, încât gâfâiam de entuziasm în timp ce încercam să îmi „ajut" echipa favorită... din fotoliu. Într-o zi, priveam un meci de fotbal la televizor. Brusc și șoptit, Domnul mi-a vorbit să închid televizorul și să nu mai vizionez meciul.

Am fost complet uluit și m-am gândit că poate Dumnezeu glumea cu mine. Dumnezeu nu glumește cu asemenea lucruri! El m-a asigurat din nou că îmi vorbește și că eu trebuia să ascult de El. M-am supărat pe directiva Domnului. Simțeam că nu era nimic păcătos în legătură cu fotbalul și că, din când în când, aveam dreptul de a mă distra. Dumnezeu a insistat, iar eu m-am subordonat voii Sale.

După câteva săptămâni, pe când se juca un alt meci de fotbal, m-am gândit că, probabil, Domnul nu se va supăra dacă deschid televizorul doar atât cât să văd care era scorul. Domnul a vorbit în termeni univoci că, într-adevăr, Se supăra dacă făceam acest lucru. M-am subordonat încă o dată voii Sale. Focul din glasul lui Dumnezeu aducea moarte firii mele carnale. Cât de dureros era când puterea glasului lui Dumnezeu își făcea lucrarea în mine!

În acea perioadă, eu căutam voia Domnului cu privire la alte probleme din viața mea. Această situație a renunțării la fotbal părea să fie o chestiune separată dar, pe măsură ce focul din glasul lui Dumnezeu ardea în mine, am început să văd că între cele două exista o corelație directă. Pe măsură ce trecea timpul, Dumnezeu a putut să-mi arate că situația legată de fotbal era numai vârful aisbergului și că el răspundea rugăciunii mele privitoare la ceea ce credeam că sunt alte chestiuni. El s-a folosit de renunțarea mea la fotbal pentru a începe în inima mea o lucrare nouă și pentru a produce schimbări în viața mea. Glasul Său a dus la moartea unor domenii carnale ale vieții mele, dar tot glasul Său a împărtășit viață nouă în duhul meu. Duhul Sfânt a putut să facă o lucrare care, în timp ce răspundeam glasului lui Dumnezeu, aducea libertate în alte domenii ale vieții mele.

Să nu ne mai vorbească Dumnezeu!

Percepția poporului Israel cu privire la situația sa de pe Muntele Sinai era corectă. Cele două afirmații aparent opuse sunt ambele adevărate: Dumnezeu vorbește cu omul, iar acesta trăiește, și Dumnezeu vorbește cu omul, iar acesta