Mai mult decât biruitori: Romani

De Dr. Brian J. Bailey

Pentru aceia care tânjesc să fie mai mult decât biruitori, în paginile acestui studiu foarte complex și stimulator găsim o speranță prețioasă și asigurarea a ceea ce poate să facă Dumnezeu în viețile celor care I Se supun. Comentariul dr. Bailey asupra cărții Romani le va permite cititorilor să descopere bogăția acestei capodopere a literaturii biblice, depozitând în inimile noastre o nădejde și o asigurare că aceeași Evanghelie a lui Hristos poate fi întemeiată în propriile vieți, spre a putea atinge scopul final - Hristos în noi, nădejdea slavei.

• Limbă: Română
• Editor: Zion Christian Publishers
• Data lansării: 24 feb. 2021
• ISBN: 9781596659971

Previzualizare carte

Mai mult decât biruitori

Romani

Versiunea 1.0

de Brian J. Bailey

Titlul original în limba engleză: „Romans- More than Conquerors"

© 1994 Brian J. Bailey, Zion Fellowship Inc.

„ ROMANI

Mai mult decât biruitori"

© 2020 Zion Fellowship Inc.

Traducerea se bazează pe versiunea 1.0 în limba engleză

Traducerea în limba română: Mircea-Sever Roman

Editor: A.C. Roman, Delia-Doina Mihai

Design copertă față:

©  Zion Fellowship Inc.

Toate drepturile rezervate

Publicată de Zion Christian Publishers

A Zion Fellowship ® Ministry

Publicată ca și carte electronică în limba română în luna februarie 2021

E-book ISBN 1-59665-997-1

Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă în nicio formă și prin niciun mijloc electronic sau mecanic fără permisiunea scrisă a editorului, cu excepția cazului unor citate scurte în articole sau recenzii.

Dacă nu se menționează altfel, toate citatele Scripturii din această carte sunt preluate din versiunea Dumitru Cornilescu, 1924.

Pentru mai multe informații despre versiunea în limba engleză, vă rugăm contactați

Zion Christian Publishers la:

P.O. Box 70

Waverly, New York 14892

Phone: [phone]

Toll free: 1-877-768-7466

Fax: [phone]

http://www.zcpublishers.com/

Pentru mai multe informații despre versiunea în limba română, vă rugăm contactați

Onisim Moisa

Email: [e-mail]

Telephone: [phone]

Dedicată

Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos, Mărețul Biruitor.

Și dragei mele soții, Audrey, care prin harul Său a fost mai mult decât biruitoare în toți anii ei de suferință.

Mulțumiri

Echipei editoriale: Carla Borges, Justin Kropf, Caroline Tham și Suzanne Ying.

Dorim să adresăm mulțumirile noastre acestor oameni dragi nouă, fără a căror implicare și neprețuită asistență, această carte nu ar fi fost posibilă. Suntem cu adevărat recunoscători pentru sârguința, creativitatea și calitatea excelentă a compilării acestei cărți, spre slava lui Dumnezeu.

Prefață

Această carte este prezentată pentru a putea avea o înțelegere mai bună a aspectelor complexe ale cărții Romani – epistola care este numită Capodopera Noului Testament.

Fiecare secțiune este subliniată la început, apoi există o expunere simplă, dar profundă, a epistolei, într-un format ușor de citit.

Sperăm că lectura acestei cărți va fi o binecuvântare și o călăuză pentru voi prin studiile voastre tot mai aprofundate și poate chiar să vă ajute să le predați această epistolă și altora. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Brian J. Bailey

Autorul și contextul

Epistola către romani a fost scrisă de apostolul Pavel din Corint, Grecia, în primăvara anului 58 d.H., în cea de-a treia călătorie misionară a sa (Fap. 20:2-3). Aceasta a avut loc în scurta perioadă de aur, când Nero a devenit împărat, după moartea lui Claudiu în anul 54 d.H.. În anii de început ai domniei lui, Nero a dat dovadă de multă abilitate și calități bune. El era recunoscut pentru liberalismul și mila lui, având o atitudine moderată. Dar, până în anul 59 d.H., vanitatea, egoismul și cruzimea lui le-au devenit evidente tuturor. Pentru a-și asigura averile, el și-a omorât mama, pe consilierii săi de frunte, Seneca și Burrus, și o mare parte a nobilimii. Fratele său vitreg, Britannicus, moștenitorul de drept înainte de Nero la tron, fusese omorât mai înainte. În anul 64 d.H., două treimi din Roma au fost incendiate ca urmare a unei decizii a lui Nero. După ce a fost declarat inamic public, el a fugit de la Roma și s-a sinucis (pe 9 iunie 68 d.H.). În această vreme, spaniolii influențau istoria și literatura romană. Acest fapt ar putea explica de ce Pavel dorea să viziteze Spania, după călătoria lui la Roma, mult anticipată (15:24-28).

După finalizarea celei de-a treia călătorii misionare (vezi Fap. 18:23 – 21:16; 54-58 d.H.), Pavel a făcut o ultimă vizită la Ierusalim în iunie 58 d.H.. După ce a fost respins acolo, el a rămas sub supraveghere romană în Cezareea, din vara anului 58 până în toamna anului 60 d.H.. Apoi, și-a continuat călătoria la Roma (toamna anului 60 spre primăvara anului 61), iar pe traseu a suferit un naufragiu. Pavel a ajuns la Roma ca prizonier. Acolo, el a petrecut doi ani în propria casă închiriată (61-63 d.H.). În timp ce se afla la Roma, a scris Efeseni, Coloseni, Filimon și Filipeni. Nero l-a eliberat la începutul anului 63, dar în anul 67, Pavel a fost arestat din nou și executat sub Nero (mai-iunie 68).

Roma era numită Slava Imperiului, dar totodată și Cloaca națiunilor. Era un oraș construit pe șapte coline. Astfel se face referire la el în Apocalipsa 17:9,18. Pavel a căutat adesea să meargă la Roma, însă a fost împiedicat până târziu, în viața lui. Acest lucru a reprezentat o binecuvântare pentru noi deoarece, dacă ar fi ajuns mai devreme, este posibil ca astăzi să nu fi avut această capodoperă a Noului Testament.

Cuprins

Introducere (1:1-17)

1. Mânia lui Dumnezeu (1:18 – 3:20)

2. Neprihănirea lui Dumnezeu (3:21 – 5:21)

3. Viața lui Dumnezeu (6:1 – 8:39)

4. Alegerea lui Dumnezeu (9:1 – 11:36)

5. Slujirea lui Dumnezeu (12:1 – 21)

6. Împărăția lui Dumnezeu (13:1 – 14:23)

7. Răbdarea, speranța și puterea lui Dumnezeu (15:1 – 16:27)

Introducere

1:1 – 1:17

Scopul slujirii

În perioada Noului Testament, era ceva normal ca autorul unei scrisori să își anunțe numele chiar de la început. Spre deosebire de perioada contemporană, toți își scriau numele în introducere, în loc să îl scrie la sfârșit. Acesta era obiceiul în perioada respectivă.

Capitolul 1

1:1 – Pavel se prezenta mereu în acest fel: Pavel, rob al lui Isus Hristos. Cuvântul rob (slujitor) poate să inducă în eroare în zilele noastre, deoarece un slujitor are anumite drepturi. Totuși, în acele zile, acest cuvânt echivala cu a fi un sclav. Pavel era un sclav al lui Isus Hristos. Romanii înțelegeau acest lucru mai bine deoarece, în perioada când a trăit Pavel, în Imperiul Roman existau aproximativ șaizeci de milioane de sclavi. Sclavul nu avea absolut niciun drept. El îi aparținea stăpânului său. Un stăpân avea putere de viață și de moarte asupra sclavului său. Îl putea pedepsi în orice fel, iar sclavul nu avea niciun drept de apel. Stăpânul avea control deplin peste sclavul său.

În acest fel vedea Pavel relația lui cu Hristos. El era sclavul lui Hristos și Acesta avea drepturi totale asupra lui. Și noi trebuie să avem același nivel de consacrare și de angajament față de Domnul Isus Hristos. Lui ar trebui să-I predăm drepturile noastre. Nu ar mai trebui să trăim așa cum avem chef, luând decizii în mod independent de El. Suntem chemați să ne predăm viețile complet lui Hristos, care posedă toată autoritatea asupra noastră. De fapt, viețile noastre Îi aparțin lui Hristos (Apoc. 4:11).

Următoarea expresie folosită de Pavel este chemat să fie apostol. Totodată, noi trebuie să ne cunoaștem chemarea sau slujirea. Apostolul Pavel arată foarte clar că el își cunoștea chemarea. El era apostol. În 2 Corinteni 12:12, afirmă că Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi. E important să înțelegem cu exactitate unde suntem chemați să slujim. Un apostol e cineva care inițiază lucrări, dar care trebuie și să manifeste puterea lui Dumnezeu. Un profet este o persoană care aude de la Dumnezeu și are vise și viziuni. El are o anumită autoritate să călăuzească destinele oamenilor, bisericilor și națiunilor. Un evanghelist este o persoană a cărei slujire este aceea de a câștiga suflete, Un pastor este un... păstor, iar misiunea lui este să aibă grijă de oi. Un învățător este o persoană care ar trebui să caute să înțeleagă misterele lui Dumnezeu și să le explice într-o manieră simplă și ordonată. Un apostol ar putea avea celelalte patru slujiri. Totuși, un lucru este clar: trebuie să ne cunoaștem slujirea specifică la care suntem chemați.

De obicei, chemarea noastră se manifestă la o vârstă foarte timpurie și este evidentă și celorlalți. Îmi amintesc când am fost în Franța pentru prima oară, aveam în jur de 26 de ani. Eram complet novice pe câmpul de misiune și nu vorbeam limba franceză foarte bine. Niciodată nu mă gândisem la mine ca la un învățător, dar ceilalți păstori s-au adunat în jurul meu și au spus: Învață-ne!. Nu îmi venea să cred. Astăzi trăiesc cu impresia că toată organizația noastră este o instituție de învățământ. Avem privilegiul de a învăța păstori din toată lumea. Aceasta pare a fi o marcă a organizației noastre. Mai mult, oamenii care sunt atrași de noi sunt învățători. Practic, prin școlile noastre biblice, în fiecare săptămână avem seminare undeva în lume.

Desigur, o adevărată slujire de învățătură îndreaptă atenția către Sion. Tema Sionului o reprezintă sfințenia, tema acestuia este Hristos și a-L căuta în mod consistent pe Dumnezeu, pentru a primi revelații continue și proaspete ale misterelor Sale. Noi trebuie să știm la ce suntem chemați, deși acest lucru este adesea mai evident altora. Alții mi-au spus: Ești un învățător. Și voi veți experimenta același lucru. Alții vor recunoaște la ce sunteți chemați. Dacă sunteți chemați să fiți soție de pastor, veți descoperi că alte femei vor veni la voi cu problemele lor. Cred că a fi soție de păstor este una din cele mai dificile slujiri din lume. Dacă sunteți evanghelist, vă veți trezi automat împărtășind Evanghelia și câștigând suflete. Dacă sunteți un pastor, veți fi ca o cloșcă. Veți dori să luați oamenii sub aripile voastre; este ceva ce face parte din voi.

Pavel a spus că fusese pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu. Nu doar că trebuie să ne punem pe noi înșine în postura unui sclav și să ne înțelegem vocația și slujirea particulară, ci trebuie să fim și dedicați. Pavel își trăia chemarea cu toată inima. Totuși, mulți nu trăiesc în acest fel; ei sunt împărțiți între multe alte interese.

Separat înseamnă dedicare din toată inima Evangheliei. Pavel a trebuit să fie separat de învățăturile anterioare ale fariseilor. Slujirea nu poate fi făcută cu mintea noastră firească. Trebuie să fim separați de stilurile de viață anterioare. Mulți și-au început cu bine viața ori slujirea creștină, însă destul de puțini își termină cursa. Isus a spus Mulți sunt chemați, dar puțini aleși. De obicei, motivul eșecului se află în cele trei puncte pe care le-am discutat în 1:1. Să le mai recapitulăm o dată.

Punctul unu este acela de a ne asuma postura unui sclav, a unuia care nu are drepturi. Mulți oameni își ruinează viețile având un spirit pretențios – "Am nevoie de asta! Trebuie să am condiții mai bune."

Punctul doi este să ne înțelegem slujirea. Trebuie să înțelegem slujirea la care Dumnezeu ne-a chemat. Pavel nu a fost chemat doar să devină un apostol, ci a fost chemat în mod specific să răspândească Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese predicat. Trebuie să ne cunoaștem locul și scopul particular pentru care Dumnezeu ne-a chemat. El face alegerea, nu noi. Și amintiți-vă, între rândul întâi de bănci și amvon este o prăpastie pe care nimeni nu o poate trece. Doar Dumnezeu poate pune o persoană la amvon. Este foarte important să cunoaștem chemarea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu. Suntem răsplătiți doar pentru acea chemare și vom primi har doar pentru acea chemare – nu pentru alta. Dacă încercăm să preluăm o slujire pe care nu ne-a încredințat-o Dumnezeu, nu vom avea har sau ungere pentru aceasta și vom eșua în chip lamentabil.

Punctul trei este să fim cu totul angajați în chemarea lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fim puși deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Trebuie să fim pe deplin dedicați chemării noastre și să nu avem inima împărțită din cauza altor interese. Acest lucru s-ar putea să necesite o părăsire a casei părintești, pentru a ne putea împlini chemarea, așa cum i s-a cerut lui Avraam (Gen. 12:1). Un om poate împlini una sau două din cele trei condiții vitale:

1. Să avem atitudinea unui sclav,

2. Să ne cunoaștem chemarea și

3. Să fim dedicați acesteia.

Totuși, pentru a împlini chemarea pe care Dumnezeu a pus-o peste noi, trebuie să le experimentăm pe toate trei.

1:2 – Pavel va discuta acum despre această Evanghelie — pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Evanghelia vine de la Dumnezeu. Tot ceea ce vine de la Dumnezeu va trece testul timpului. Prin urmare, este bine să verificăm originile oricărui lucru, pentru a ne asigura că acesta vine de la Dumnezeu. Adesea, oamenii inițiază lucrări, însă lucrările lor nu Îl au ca sursă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu le binecuvântează și nu le sprijină.

Pe parcursul Scripturii, Evanghelia lui Isus Hristos a fost enunțată clar. În Geneza 3:21, Dumnezeu Însuși l-a îmbrăcat pe Adam. Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. Acesta este începutul mesajului Evangheliei. Cineva trebuie să moară, pentru ca noi să putem fi îmbrăcați. Vărsarea sângelui era necesară pentru a oferi piei care să îi acopere pe Adam și pe Eva. În Geneza 15:6, apare ideea că suntem considerați neprihăniți prin credință. Vom vedea acest lucru din nou, în Romani, capitolul 4. În Exodul 12:3, sângele mielului pascal i-a păzit pe credincioși de moarte și de judecată. Isaia 53 Îl revelează pe Domnul Isus Hristos ca fiind Mielul lui Dumnezeu. În Ieremia 33:8, Ezechiel 11:19 și Ezechiel 36:25-26, avem promisiunea unui legământ nou, care va scrie legile lui Dumnezeu pe tăblițele inimilor noastre.

Trebuie să ne amintim mesajul Evangheliei în întregimea lui. Evanghelia nu constă doar în mântuire. Evanghelia lui Dumnezeu este să scrie cele zece porunci (legile lui Dumnezeu) pe tablele inimilor noastre, astfel încât să ascultăm legile lui Dumnezeu din inimă și să fim fiii și fiicele Lui. Un fiu sau o fiică are trăsăturile părinților săi. Așadar, noi ar trebui să avem trăsăturile lui Dumnezeu. Cum este Dumnezeu? El este sfânt. Prin urmare, și noi ar trebui să fim sfinți, iar acest lucru implică să avem legile Lui scrise în inimile noastre (Ier. 31:33).

1:3 – Ea priveşte pe Fiul Său Tema Evangheliei este Isus Hristos. Scopul acesteia este Hristos în noi. Hristos format pe deplin în noi este nădejdea Evangheliei. În Vechiul Testament, locuința lui Dumnezeu a fost inițial Cortul lui Moise, iar mai apoi Templul lui Solomon, când Dumnezeu a locuit într-un locaș făcut din piatră. Astăzi, Evanghelia este Hristos care locuiește în templele Lui vii. Noi suntem templul Duhului Sfânt. Ce vă vine în minte, atunci când vă gândiți la un templu? Templul este un loc sfânt; este un loc sfințit, separat și pus deoparte în slujba lui Dumnezeu. Așadar, ce ar trebui să fie trupurile noastre? Ele ar trebui să fie puse deoparte în slujba lui Dumnezeu, sfințite și umplute cu Dumnezeu. Scopul unui templu sau al unui cort nu era doar să aibă patru pereți, iar oamenii să spună despre el Acest loc este dedicat lui Dumnezeu. Mai degrabă, acei patru pereți sunt locuința lui Dumnezeu și sunt umpluți cu Dumnezeu și cu slava Lui.

Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul. Aici vedem natura duală a lui Isus. În umanitatea Lui, El a venit din sămânța lui David. Cu alte cuvinte, Isus Și-a primit trupul fizic din linia genealogică a lui David. Trupul Său a împrumutat ADN-ul Mariei, ea însăși trăgându-se din David. Totuși, duhul Său era de natură divină și eternă. Miracolul întrupării L-a făcut pe Isus să fie Dumnezeu și om în același timp.

Mai există un lucru pe care vreau să îl menționez aici. David a avut o revelație a Evangheliei lui Hristos în perioada epocii Legii. Psalmul 40:6-8 afirmă clar: Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: «Iată-mă că vin! – În sulul cărţii este scris despre mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele. » David a avut o revelație a Evangheliei. Vestea cea bună nu are de-a face cu ritualurile și jertfele exterioare, ea are de-a face cu o jertfă vie. Aceasta înseamnă să avem legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre. Cu alte cuvinte, asta implică să avem o inimă maleabilă, ascultătoare și care să Îi răspundă lui Dumnezeu.

1:4 – "Dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu." Nu doar că Hristos a fost Fiul Omului din Sămânța lui David, ci El a fost și Fiul lui Dumnezeu, fapt confirmat prin învierea Lui dintre morți. Isus Hristos a fost declarat a fi Fiul lui Dumnezeu în ce priveşte duhul sfinţeniei. Această expresie, duhul sfinţeniei, nu mai apare nicăieri altundeva în Scriptură. Nu ar trebui să facem o doctrină din ea – pur și simplu este vorba de Duhul Sfânt. Ea pune accentul pe faptul că Hristos este pus deoparte; El este diferit; El este separat de păcat; El este unit cu Dumnezeu, Care e singurul sfânt. Cum este El declarat Fiul lui Dumnezeu? Ni se spune prin învierea morţilor sau, parafrazat, prin învierea dintre cei morți.

Pavel a scris extensiv despre importanța învierii în prima lui Epistolă către corinteni. Era o problemă în biserica Noului Testament, pe care el o menționează în 1 Corinteni 15:12.

Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? Unii din oamenii din Noul Testament spuneau că nu este o înviere a morţilor. Ei erau asemenea saducheilor care, la rândul lor, nu credeau în înviere. Totuși, unul din adevărurile de temelie ale credinței creștine este învierea lui Hristos. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre. (1 Cor. 15:13-17).

Este de o importanță crucială să înțelegem că învierea lui Hristos este tema centrală a Evangheliei. Aceasta separă creștinismul de orice altă religie. Nicio altă religie nu poate pretinde că liderul ei a fost înviat și că acesta este motivul pentru care avem atât de multă încredere. Pavel dezvoltă mai departe adevărul învierii lui Isus Hristos, puțin mai târziu, în cartea Romani.

Slujind pentru a aduce la ascultarea credinței

1:5 – Prin care am primit harul. De la Hristos am primit harul și apostolia, și orice altă slujire. Harul și slujirea merg împreună. În Efeseni 4:7, Pavel spune: Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos. Potrivit cu darul nostru de slujire, există har sau împuternicire divină, care să ne capaciteze să funcționăm în acea slujire. Acesta este motivul pentru care nu putem ieși din sfera slujirii noastre. Slujirea operează prin împuternicire divină (sau mantaua) lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne cunoaștem chemarea.

De asemenea, trebuie să știm și ce avem de făcut în particular, deoarece împreună cu chemarea vine și ungerea sau harul pentru a o împlini. Și care este scopul slujirii? Ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate neamurile.

Există o singură Evanghelie și ea este aceeași pentru oricine. Există o singură Biserică, iar legile lui Dumnezeu sunt aceleași pentru fiecare națiune. Nu este un standard pentru o anumită țară și un alt standard într-o altă țară. Mesajul lui Pavel a fost același în fiecare națiune (1 Cor. 4:17, Ex. 12:49). Așadar, trebuie să facem distincția între diferențe care sunt permise și o cultură care se opune legilor lui Dumnezeu. În unele țări, există obiceiul de a avea mai multe soții. Aceasta nu este o diferență care poate fi acceptată în stilul de viață creștin, deoarece încalcă legea morală a lui Dumnezeu.

Atunci când Domnul Isus Hristos Și-a învățat ucenicii să se roage, El i-a instruit să spună: Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. În cer știm că se face voia lui Dumnezeu. Pe pământ, El vrea ca voia Lui să fie împlinită în viețile noastre individuale. Ideea aducerii la ascultarea credinţei pe toate neamurile este aceea că Dumnezeu vrea ca Evanghelia să fie predicată în fiecare națiune și fiecare națiune să o primească și să asculte de ea. Tendința este aceea de a asocia Evanghelia lui Isus Hristos cu lumea occidentală când, în realitate, la început ea a avut cel mai profund impact în est – Turcia, Galatia, Grecia și Roma.

1:6 – Între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Hristos. Cei care sunt chemați de Dumnezeu să fie aleși sunt cunoscuți de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Ar trebui să facem o diferență, totuși, între a fi chemați, aleși și credincioși (Mt. 20:16, Apoc. 17:14, In. 15:16, Ef. 1:4). Mulți sunt chemați sau invitați într-o relație și o slujire, dar pentru a fi aleși, trebuie să ne calificăm. Apoi, trebuie să continuăm să fim credincioși.

1:7 – Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi. Originalul grecesc nu înseamnă chemaţi să fiţi sfinţi, ci înseamnă că suntem sfinți chemați. Acesta este un adevăr foarte important. Cuvântul grecesc hagios înseamnă cei sfinți. Suntem numiți cei sfinți. Acest lucru se întâmplă instantaneu la nașterea noastră din nou, dar este și un lucru progresiv. Trebuie să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la acest lucru.

Leviticul 27:28 ne ajută să înțelegem ce spune aici apostolul Pavel. Tot ce va dărui un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi dăruit Domnului prin făgăduinţă va fi un lucru preasfânt, pentru Domnul.

Trebuie să înțelegem sensul cuvântului sfințenie, deoarece se aplică multor altor aspecte ale darurilor și harului lui Dumnezeu. Sfințenia este în egală măsură instantanee și progresivă. Ideea din Leviticul 27:28 este că atunci când un israelit din vechime voia să își exprime bucuria, reverența și recunoștința față de Dumnezeu, el putea face acest lucru printr-un dar adus lui Dumnezeu.

Poate că-i dăruia lui Dumnezeu o vază, pentru