Am învins cancerul: Un ghid cuprinzător pentru vindecare pe cale naturală

De Chris Wark

Scopul acestei cărți este de a vă explica metodele pe care eu și multe alte persoane le-am folosit cu succes pentru a ne vindeca.

Există o concepție greșită cum că aceia care fac parte din comunitățile care aplică tratamente naturiste ar fi împotriva științei, iar acest lucru este eronat. Eu iubesc ştiinţa. Sunt foarte entuziasmat cu privire la cercetările științifice, în special cele din domeniul nutriției, și voi aduce ca argumente multe informații din lucrări științifice.

Doresc să vă împărtășesc ceea ce am învățat despre puterea unui regim alimentar adecvat și cât de necesară este transformarea stilului de viață în tratarea acestei boli, și totodată să vă pun în gardă cu privire la capcanele din industria tratării cancerului.

Am compilat cele mai importante informații din experiența mea și din cei 14 ani de cercetare independentă. O mare parte dintre aceste informații este ignorată sau chiar respinsă de către medicina convențională, în ciuda unui număr uriaș de volume ce cuprind validări științifice și a dovezilor empirice. După cum veți vedea, cartea este bine documentată și toate informațiile transmise pot fi supuse unor alte investigații personale.

• Limbă: Română
• Editor: ATMAN
• Data lansării: 2 feb. 2020
• ISBN: 9786068758886

Previzualizare carte

Am învins cancerul. Un ghid cuprinzător pentru vindecare pe cale naturală

Chris Wark

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

WARK, CHRIS

Am învins cancerul : un ghid cuprinzător pentru vindecare pe cale naturală

/ Chris Wark. - Bucureşti : Atman, 2020

ISBN 978-606-8758-70-1

159.9

ISBN ePub: 978-606-8758-88-6

CHRIS BEAT CANCER

Copyright © 2018 by Chris Wark

Originally published in 2018 by Hay House Inc)

Copyright © 2020 Editura ATMAN, pentru prezenta traducere în limba română

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă prin niciun proces mecanic, fotografic sau electronic sau sub forma unor înregistrări fonografice; ea nu poate fi stocată într-un sistem de recuperare, transmisă sau copiată pentru uz public sau privat – altfel decât pentru „o utilizare corectă", sub forma unor citate scurte, încorporate în articole și recenzii –, fără permisiunea prealabilă scrisă a editorului.

Autorul acestei cărți nu acordă consultanță medicală și nu prescrie utilizarea vreunei tehnici ca formă de tratament pentru probleme fizice, emoționale sau medicale, în absența consilierii directe sau indirecte a unui medic. Intenția autorului este doar aceea de a oferi informații de natură generală, care să vă ajute în căutarea voastră pentru regăsirea unei stări de bunăstare emoțională, fizică și spirituală. În cazul în care folosiți oricare dintre informațiile din această carte pentru uzul personal, autorul și editorul nu își asumă nicio responsabilitate pentru acțiunile pe care le veți întreprinde.

Traducere: Anca Beatrice Filip

Corectură: Irina Magdalena Nuță

Versiune digitală: Nadia Cojocaru

logo-Editura-Atman-negru

Telefon: [phone]

Web: www.editura-atman.ro

E-mail: [e-mail]

Informare

Autorul acestei cărți, precum și editorul nu vă încurajează să nu luați în considerare sfatul medicului, nu prescriu și nici nu încurajează vreo modalitate de tratament pentru probleme fizice, emoționale sau pentru orice alt fel de probleme medicale fără să consultați în prealabil un medic specializat. Intenția autorului este doar de a oferi informații pentru atingerea unei stări de bunăstare spirituală.

În eventualitatea în care folosiți orice informație din această carte, atât autorul cât și editorul nu-și asumă nicio responsabilitate pentru actul dumneavoastră.

DEDICAȚIE

Această carte este dedicată:

Colegilor membri ai Clubului Cancerului,

care s-au găsit îmbarcați într-o călătorie neașteptată și care cu mult curaj înfruntă zilnic atât frica, suferința cât și incertitudinea, și care aleg conștient să facă cele mai bune alegeri pentru a supraviețui și triumfa.

PărinŢilor mei, David Şi Catharine Wark,

care mă iubesc, mă încurajează, cred în mine și au fost mereu lângă mine. Mereu.

Soției mele, Micah,

care mi-a spus „Da", a stat lângă mine în timp ce am trecut prin toate greutățile și mi-a dăruit o frumoasă familie. Ești dragostea vieții mele și cel mai bun prieten din toată lumea largă.

Fiicelor mele, Marin Şi Mackenzie,

care sunt cele mai mari bucurii ale vieții mele, și realizările de care sunt cel mai mândru și care m-au învăluit cu degețelele lor micuțe.

INTRODUCERE

Era dimineață devreme și lumina ce venea de la unul dintre becurile de pe stradă mângâia blând marginile jaluzelelor din dormitorul nostru. Dakota, huskyul nostru cu ochi albaștri, își odihnea capul pe labe, dar ochii ei erau deschiși. Părea să mă întrebe din priviri: Ce crezi că faci?

Încercam să ies din dormitor fără să-mi trezesc soția, Micah, care, în ciuda tuturor calităților ei minunate, nu este o persoană matinală și, fără îndoială, mi-ar fi întâmpinat neglijența cu entuziasmul unui urs trezit în toiul hibernării. M-am strecurat ușor din pat, am mers pe vârfuri prin dormitor și am deschis ușurel ușa dulapului. În tăcerea aceea perfectă, sunetul pe care l-au scos balamalele aproape că mi-a provocat o senzație de durere în urechi.

Mi-am ținut respirația, mi-am luat pantofii și hainele și m-am îndreptat repede spre ușă, făcându-i semn lui Dakota să mă urmeze. Ea și-a scuturat blana, și medalioanele atașate de zgardă au scos un clinchet zgomotos, apoi a venit către mine. Micah s-a mișcat în somn și apoi s-a rostogolit.

Afară, în aerul rece de februarie, am inspirat adânc și mi-am ținut respirația până când mi-am simțit inima bătând în piept și în tâmple. Apoi am expirat, lăsându-mi plămânii să se dezumfle, și am început să alerg pe stradă. Mă simțeam ciudat și toate mișcările mele îmi păreau necoordonate. Articulațiile, mușchii și tendoanele lucrau încă împreună, dar nu foarte bine. Trotuarul înghețat, crăpat, neuniform părea intimidant și periculos, dar după un minut de alergat în josul dealului, am început să mă relaxez și am început să capăt încredere în mine.

M-am întors spre est. Soarele începea să se ridice și să-și împletească razele cu crengile copacilor de la marginea cea mai îndepărtată a parcării. Îi simțeam căldura pe chip, era o dimineață glorioasă.

Mi-am intrat în ritm, întinzându-mi picioarele cu fiecare pas până când am ajuns să le simt extinse la maximum. Apoi am mărit viteza, făcând un sprint spre lumină. Picioarele îmi păreau instabile și mă simțeam de parcă eram în pericol să-și ia zborul de pe trupul meu în orice moment. M-am concentrat să le păstrez sub control. Inima îmi bătea cu putere, plămânii au început să mă doară, iar picioarele îmi ardeau, dar am continuat. În timp ce traversam parcarea, ochii au început să-mi lăcrimeze. Vântul bătea și îl simțeam cum îmi șuieră pe la urechi. Mă simțeam viu din nou. Alergam de parcă viața mea depindea de asta. „Voi supraviețui, am spus eu cu voce tare pentru mine. „Voi supraviețui.

A vorbi despre cancer ca despre o bătălie sau ca despre o boală presupune o neînțelegere a bolii. Celulele canceroase nu sunt niște invadatori străini. Celulele canceroase sunt celulele care conțin ADN-ul tău. Cancerul nu este doar în tine, ci cancerul ești chiar tu. Prezența tumorilor canceroase este rezultatul unei erori apărute în cadrul procesului firesc de funcționare a corpului uman. Celulele deteriorate suferă o mutație și încep să se comporte anormal, iar sistemele concepute pentru a identifica și pentru a elimina aceste celule mutante încep să dea greș, permițându-le să se înmulțească rapid și să afecteze țesutul înconjurător prin leziuni și tumori. Cancerul este o boală creată de organism, pe care organismul o poate rezolva cu ajutorul unui regim alimentar special și printr-o îngrijire adecvată.

Chris Beat Cancer a fost numele pe care l-am ales pentru blogul meu cu mulți ani în urmă, pentru că era sonor, ușor de ținut minte și facil de înțeles. Este porecla prin care sunt identificat de către cititorii blogului respectiv, precum și de către cei care mi-au dat follow la paginile de socializare, drept urmare, a devenit și titlul cel mai potrivit pentru această carte. După ani de cercetare și de introspecții mi-am modificat perspectiva. Deși este adevărat că celulele canceroase trebuie să moară sau să revină la structura lor normală, nu mai privesc cancerul ca pe un dușman care trebuie să fie bătut sau înfrânt, sau ca pe o luptă ce trebuie să fie ori câștigată, ori pierdută. Cancerul nu este ceva cu care trebuie să te lupți. Este ceva ce trebuie să vindeci.

Scopul acestei cărți este de a vă spune povestea mea, de a vă explica metodele pe care eu și multe alte persoane le-am folosit cu succes pentru a ne vindeca. Doresc să vă împărtășesc ceea ce am învățat despre puterea unui regim alimentar adecvat și cât de necesară este transformarea stilului de viață în tratarea acestei boli, și totodată să vă pun în gardă cu privire la capcanele din industria tratării cancerului. Am compilat cele mai importante informații din experiența mea și din cei 14 ani de cercetare independentă. O mare parte dintre aceste informații este ignorată sau chiar respinsă de către medicina convențională, în ciuda unui număr uriaș de volume ce cuprind validări științifice și a dovezilor empirice. După cum veți vedea, cartea este bine documentată și toate informațiile transmise pot fi supuse unor alte investigații personale.

De-a lungul anilor, am întâlnit oameni din întreaga lume care s-au vindecat de cancer în mod natural, fără nicio intervenție medicală, dar și persoane care s-au vindecat de cancer după ce tratamentele convenționale au eșuat și au fost trimiși acasă să moară. Aceste persoane nu sunt speciale. Acești oameni nu au puteri supranaturale. Sunt ca și voi. Prin intermediul internetului și al paginilor de socializare am reușit să dau de aceste persoane și să compar strategiile lor de vindecare. Am intervievat multe dintre aceste persoane, și dacă aveți timp să învățați de la ele și să comparați metodele pe care le-au folosit pentru a se vindeca, veți găsi puncte comune care nu pot fi ignorate. Revoluția în ceea ce privește vindecarea cancerului este în curs de desfășurare. Vom putea să vedem punctul ei culminant în curând.

Nu sunt un medic sau un om de știință. Sunt doar un tip care a ales să se vindece cu ajutorul unei alimentații adecvate și prin terapii naturiste, care să nu fie toxice pentru organism, în detrimentul chimioterapiei. Atunci când am primit diagnosticul eram relativ ignorant în ceea ce privește sănătatea și trupul uman, dar între timp am citit cât de mult am putut și am învățat câteva lucruri extraordinare care mi-au transformat viața și mi-au redat starea de sănătate. Tot ceea ce eu am făcut, puteți face și voi.

Vă puteți transforma viața. Dar această transformare a vieții necesită adesea o modificare de paradigmă și o reeducare. Cu toții ne trăim viețile în moduri diferite și nivelurile noastre de ignoranță diferă, căci suntem ignoranți într-un mod selectiv, și facem asta în special în ceea ce privește sănătatea și medicina. Ignoranța ne poate aduce fericirea în unele cazuri, dar cunoașterea implică o responsabilitate majoră. Realitatea este că uneori pur și simplu nu vrem să știm anumite lucruri, deoarece cunoașterea lor ar însemna să ne confruntăm cu o mare dificultate în luarea unor decizii. Odată ce v-ați trezit, nu vă mai puteți întoarce la starea de somnolență. Și odată ce ați descoperit că există mai multe modalități de vindecare, e posibil să vi se pară incitant, dar, în același timp, să vă confruntați cu stări de confuzie, frică, îndoială și suferință.

Când fiicele mele erau mici, am primit un pisoiaș alb cu negru, pe care l-am numit Cash. Când Cash avea aproximativ trei luni, l-am scos afară să se joace cu noi în curtea din față. În momentul în care am pășit afară din casă, s-a încovoiat și și-a băgat gheruțele în brațul meu. L-am mângâiat ușor pe cap și i-am netezit blănița, dorind să-l ajut să se relaxeze, dar gesturile mele nu au avut niciun efect.

Când l-am așezat pe iarbă, a zbughit-o către arbuștii din jurul casei. Și de fiecare dată când îl scoteam afară și îl așezam pe iarbă, o lua la goană către tufișuri pentru a se ascunde. Mi-am dat seama că se confruntă cu foarte multe informații într-un timp foarte scurt, care veneau din jurul lui, imaginile, sunetele și mirosurile din lumea înconjurătoare. El se proteja, în mod instinctiv, de necunoscut.

Am început să-l ducem afară zilnic și după câteva săptămâni de explorare prudentă, Cash s-a transformat în alpinistul perfect, se urca în copaci și urmărea veverițele, păsărelele, avea curaj să înfrunte câinii vecinilor, rămânea să tragă un pui de somn sub razele blânde ale soarelui, fără teamă.

Universul sănătății și al vindecării poate fi un teritoriu complet nou pentru voi, dar nu vă temeți. Trebuie doar să pășiți în necunoscut, să absorbiți totul și să adunați cât mai multe informații. Aveți puterea de a învăța și de a crește, de a deduce adevărul și de a descoperi calea cea bună pentru a vă reechilibra viața și starea de sănătate.

Informația este disponibilă mereu, dar este necesar să fiți acei căutători însetați de cunoaștere. Oricine respinge ideile noi și crede că știe totul, sau că medicii știu totul, nu poate fi ajutat.

Primul pacient care suferea de cancer și cu care am avut ocazia să împărtășesc experiența și convingerile mele a fost o prietenă dragă, pe nume Kathy. Am vorbit cu ea foarte pe larg despre motivul pentru care am ales alimentația și terapiile naturiste pentru a-mi ajuta trupul să se vindece, în loc să aplic acele tratamente care mi-ar fi făcut și mai mult rău. La sfârșitul unei lungi conversații, ea a spus: „Chris, știu că ai dreptate. Știu foarte sigur că ai dreptate. Nu ar trebui să fac chimioterapie. În adâncul inimii mele știu că nu este bine. Chimioterapia este oribilă – îmi otrăvește trupul. Tot ceea ce spui are atât de mult sens..." Dar ea era epuizată fizic și mental, și din punct de vedere emoțional s-a confruntat cu o presiune enormă din partea familiei și a medicilor. În ciuda intuiției și a instinctelor, a continuat cu tratamentele convenționale.

Restul poveștii lui Kathy se încadrează în tiparul general. Inițial, chimioterapia a redus dezvoltarea cancerului, dar după câteva luni cancerul a reapărut într-o formă mult mai gravă. Ea a primit atunci și mai multe tratamente agresive, care i-au distrus sănătatea. În mai puțin de un an, ea a murit. A lăsat în urmă un soț și trei fiice la vârsta adolescenței. De fiecare dată când văd că cineva suferă și moare după ce a rezistat cu eroism la nenumărate tratamente brutale împotriva cancerului, în timp ce alte persoane se vindecă, îmi întăresc convingerea de a transmite mai departe acest mesaj plin de speranță. Adevărata speranță. Cancerul poate fi vindecat.

Există și o concepție greșită cum că aceia care fac parte din comunitățile care aplică tratamente naturiste ar fi împotriva științei, iar acest lucru este eronat. Eu iubesc ştiinţa. Sunt foarte entuziasmat cu privire la cercetările științifice, în special cele din domeniul nutriției, și voi aduce ca argumente multe informații din asemenea lucrări științifice în această carte. Dar este important să privim știința în mod corect. Știința nu este adevărul adevărat. Este o încercare de a descoperi adevărul. Dacă știința era întruchiparea adevărului, atunci rezultatele ei ar fi fost mereu corecte. Cu toate acestea, într-un mod deloc diferit de știrile din zilele noastre, există nenumărate studii științifice publicate care se află în contradicție. Acest lucru a dus la o neîncredere tot mai mare în știință.

Un om de știință adevărat este un etern căutător al adevărului, mânat de curiozitate și de o sete de cunoaștere nepotolită - unul care, oricât de mult ar ține la concluziile și convingerile lui, are mintea deschisă și acceptă, cu grație și cu umilință, să ia în calcul noi dovezi, acceptă că există posibilitatea să fi greșit, modificându-și părerile atunci când e cazul. Din păcate, în istoria omenirii, comunitatea științifică a suferit neîntrerupt de o boală numită dogmatism, care a fost deghizată ca scepticism, susținând cu aroganță adevărurile științifice ale vremurilor respective, doar a trece apoi drept greșeli conform descoperirilor succesorilor.

Domeniul cunoașterii științifice se află într-o continuă mișcare, evoluează mereu, se expansionează mereu și rareori ne apare ca fiind ceva „stabil. În timp ce scriu aceste rânduri, citesc una dintre cele mai noi știri din domeniul științei; cercetătorii pretind că au descoperit un „organ nou în corpul uman numit interstițiu, iar membrii comunității științifice discută acum dacă este cazul să fie considerat un organ sau nu.

Când vine vorba despre știrile din lumea științei, contează care sunt oamenii implicați. În ciuda caracterului aparent legitim al informației, publicarea unui studiu științific într-o revistă academică nu face ca acesta să fie în mod necesar exact, adevărat sau demn de încredere. Cercetările științifice pot fi cu ușurință greșit înțelese, informația poate fi modificată și uneori inventată. Milioane de dolari au fost și vor mai fi cheltuite pur și simplu pentru finanțarea unor studii științifice care susțin niște scopuri ascunse, cum ar fi acele infame studii finanțate de către cei din industria tutunului care „au dovedit" chipurile că țigările nu provoacă cancer – până când, ani mai târziu, studii științifice imparțiale au demonstrat că țigările pot contribui la apariția cancerului.

Când ne confruntăm cu anumite cercetări științifice, înainte de a accepta sau respinge concluziile lor, este important, cel puțin, să se ia în considerare cine a finanțat aceste studii și cine beneficiază de pe urma constatărilor respective. În general, studiile efectuate de cercetători independenți, fără conflicte de interese, care nu sunt conexe cu niciunul dintre diversele domenii ale industriei și cu concluzii care nu pot fi controlate de anumite sume de bani, tind să fie mai de încredere decât, să zicem, studiile cu privire la medicamente finanțate de către companiile care fac medicamente. Dar există întotdeauna excepții. Știința eronată poate să persiste mult timp în mințile oamenilor, dar cred că știința adevărată va câștiga într-un sfârșit. Asta înseamnă că am făcut tot ce am putut în această privință pentru a evidenția în această carte acele dovezi științifice convingătoare, adevărate, știința adevărată extrasă dintr-o varietate de surse, ca să vă ajut să descoperiți adevărul și pentru a vă oferi puterea necesară de a lua decizii bazate pe informații reale – cele mai bune decizii pentru voi – care să vă ajute să vă transformați viața și să atingeți o stare de sănătate perfectă.

ÎN JUNGLĂ

Sănătatea este apreciată abia când boala apare.

— DR. THOMAS FULLER

PÂNĂ SĂ ÎMPLINESC 26 DE ANI mă puteam mândri cu faptul că deja absolvisem colegiul, eram căsătorit cu dragostea vieții mele, cumpărasem 30 de proprietăți pentru a le închiria, făceam parte dintr-o nouă formație și plănuiam să înregistrăm un album și apoi să plecăm în turneu, la care se putea adăuga și invitația de a participa la un reality show pe NBC. Viața mea era destul de frumoasă. De când eram mic simțisem că destinul îmi pregătea ceva măreț, iar visurile mele de a arăta lumii de ce eram capabil deveneau realitate. Mă ridicam din pat în fiecare dimineață și eram încântat de viața pe care o trăiam. Abia așteptam să văd ce îmi pregătea viitorul. Mă simțeam invincibil. Dar nu știam atunci că, cinci luni mai târziu, toate planurile mele mărețe aveau să fie puse în așteptare în lupta pentru supraviețuire.

Am întâlnit-o pe Micah pe când eram în clasa a XI-a. Se întâlnise cu prietenul meu, Russ, pe timpul verii, dar nu apucasem să o cunosc. O șuviță blondă îi brăzda părul negru. Purta Vans. Și avea cusută pe rucsac dovada clară că îi plăcea una dintre trupele mele preferate, The Cure. Știam că era grozavă și mă așezam mereu lângă ea la orele de istorie. Era foarte ușor să o fac să râdă și râdeam atât de mult împreună încât profesorul ne despărțea adesea și ne punea să stăm departe unul de altul în clasă. Câteva luni mai târziu, Micah și Russ s-au despărțit, dar ea și cu mine am rămas prieteni. Frecventam cam aceleași cercuri sociale și ne vedeam adesea, în weekend, la spectacolele locale de muzică rock și punk.

După terminarea liceului, Micah și cu mine am mers la Universitatea din Tennessee-Knoxville și acolo am petrecut primul an ca boboci. Cei mai mulți dintre prietenii noștri făceau parte din tot felul de frății, sau comunități pentru femei, dar niciunul dintre noi nu a fost interesat de viața în stil grecesc, așa încât am ajuns să petrecem foarte mult timp împreună. Am ținut-o tot așa și, până la sfârșitul primului semestru, eram oficial un cuplu. Șase ani mai târziu, de Ziua Îndrăgostiților, i-am propus să ne căsătorim. Trei luni mai târziu am absolvit Universitatea din Memphis, aveam o diplomă în afaceri și nicio perspectivă reală de angajare.

Stabiliserăm să facem nunta în luna septembrie. Micah era angajată cu normă întreagă și se întreținea singură, eu mă mutasem înapoi cu părinții mei și lucram cu jumătate de normă pt J. Crew, unde împătuream haine și mă ocupam de cabinele de probă. Având în vedere că se apropia data nunții, mă simțeam presat să-mi găsesc o slujbă demnă de diploma de care o aveam, ceea ce însemna să-mi asum niște responsabilități adevărate. După câteva interviuri, mi-a fost oferită o slujbă la o firmă de planificare financiară. Aveam un mentor excelent, dezvoltasem niște relații fructuoase cu unii dintre clienții noștri și câștigam suficient cât să mă întrețin, dar aveam sentimentul că nu îmi alesesem bine profesia. Îmi plăcea să ajut oamenii, dar nu eram pasionat de asigurări și de investiții. Era distractiv să fiu mereu la costum și cravată, dar aveam senzația că eram ca la un bal mascat.

Într-o zi, în timpul uneia dintre ședințele care se țineau săptămânal cu personalul, ascultându-mi șeful vorbind despre strategiile de investiții și privind cum se șterge la ochi cu cravata pentru a nu știu câta oară, mi-am dat seama că nu era nimeni în acea încăpere care să mă inspire, nu doream să ajung să joc rolul nimănui. Pur și simplu mi-am dat seama că nu puteam să lucrez într-un domeniu care nu-mi plăcea, pentru tot restul vieții mele, doar pentru bani.

Încă din timpul colegiului aveam fantezia aceasta de a deveni un investitor profesionist în domeniul imobiliar, iar în apogeul nemulțumirii mele cu privire la industria financiară, am cumpărat patru proprietăți de închiriat în 30 de zile. A fost o probă de foc, dar mi-a plăcut foarte mult ceea ce făceam. Îmi plăcea să vânez oportunități de afaceri și să le găsesc înaintea rivalilor mei. Îmi plăcea să negociez pentru a obține cel mai bun preț. Îmi plăcea procesul de renovare. Îmi plăcea ideea de a construi o afacere care să-mi ofere libertatea financiară și posibilitatea de a ieși din sistem. Până la sfârșitul acelui an, Micah și cu mine am ajuns să deținem 17 proprietăți de închiriat și am renunțat la planificarea financiară pentru a lucra cu normă întreagă în domeniul imobiliar. Datorită îndrumării câtorva mentori generoși și a inflației produse de infamele programe naționale de finanțare, Micah și cu mine am putut cumpăra 31 de case în doar doi ani. Eram pe val și deveneam faimos în comunitatea imobiliară din Memphis.

În acea perioadă am început să cânt la chitară și eram și vocalistul unei trupe recent înființate, care se numea Arma Secreta („arma secretă" în portugheză) împreună cu vechiul meu prieten, baterist, acum și cumnat, Brad Bean. Eram realist și nu mă așteptam să fac mulți bani din artă, ca să nu mai pun la socoteală că trecuseră deja patru ani de când făcusem parte dintr-o formație adevărată. Acum, în sfârșit, cântam din nou și aveam spectacole, iar Arma Secreta începuse să ia avânt.

În acea vară, un alt bun prieten, pe nume Clay Hurley, mi-a povestit despre un nou reality show pregătit de NBC. El credea că era chiar ceea ce aveam nevoie și s-a oferit să mă ajute să înregistrez un album pentru o audiție, așa că am trecut la treabă. Echipa prezentă la audiție mi-a apreciat albumul și m-au invitat la Nashville pentru un interviu live. Mi-am curățat costumul și cravata, m-am dus la Nashville și m-am întâlnit într-o cameră de hotel cu doi dintre producători. Am simțit că interviul a decurs foarte bine până spre final, când unul dintre producători mi-a spus: „Bine, Chris, acum vreau să te uiți direct în cameră și să-i spui lui Donald Trump de ce crezi că poți să fii următorul ucenic."

Întrebarea m-a prins pe picior greșit, pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce era vorba în acest nou reality show, în afară de faptul că ar fi implicat să muncesc pentru Donald Trump, magnatul din domeniul imobiliar. Și eram foarte stânjenit de faptul că trebuia sa privesc și să vorbesc direct cu fața către cameră. Așa că am spus ceva stupid, de genul: „Bună, Donald. Sunt un mare fan al cărților tale..." Deci, o situație jenantă de-a dreptul. Atunci am fost dezamăgit de faptul că nu m-au mai căutat, dar totuși nu am fost chiar atât de surprins. Și faptul că am fost respins ca Ucenic s-a dovedit a fi o binecuvântare, pentru că deja mă confruntam cu o mică problemă.

Simțeam o durere surdă în abdomen, care apărea și trecea în mod aleatoriu. Era profundă și vagă. O simțeam, dar nu îmi dădeam seama ce se petrecea. De asemenea, din când în când, se mai declanșa brusc și câte o durere acută și apoi mă simțeam acoperit cu o sudoare rece. Îmi amintesc că mă gândeam, Vai, ce a fost asta? Nu e normal... sper că nu este nimic. Apoi îmi aduc aminte că am ajuns să-mi spun, Oh, uite că a apărut din nou. Fiind ocupat și respectând acel tipar masculin al bărbatului care nu vrea să meargă la medic, am ignorat aceste dureri timp de multe luni, crezând că este posibil să fie vorba despre un ulcer și că o să mă fac bine în timp. Trupul meu încerca să-mi spună ceva, dar eu nu l-am ascultat.

Dintotdeauna am crezut că trupul uman a fost conceput în așa fel încât să se vindece singur. În acest caz, am presupus că trupul meu își va face treaba ca întotdeauna, dar de data aceasta, dintr-un motiv necunoscut, nu a mai făcut-o. Treptat, durerea s-a înrăutățit. De asemenea, scaunul meu avea o culoare închisă și, uneori, era și puțin sânge în el. Mă trezeam adesea în mijlocul nopții, acoperit de o transpirație rece, cu dureri acute și simțind nevoia de a merge la baie. Dimineața, când mă trezeam, mă simțeam bine, motiv pentru care am amânat să merg la un control.

Bolile sistemului digestiv sunt teribile mai ales pentru că îți răpesc bucuria de a mânca. Când alimentele devin o sursă de durere, nu mai poți mânca și începi să te topești văzând cu ochii. La o înălțime de 1,83 și o greutate de aproape 70 de kilograme eram deja cam subțirel; nu mai aveam de unde să dau jos. De cele mai multe ori, durerea apărea la o oră după ce luam cina, și uneori o simțeam chiar și după prânz.

Durerea s-a agravat în timp. În cele din urmă, după ce mi-am petrecut mai multe nopți ghemuit pe canapea după cină, Micah m-a convins să-mi fac o programare la medic. Mi-au făcut niște analize de sânge, niște radiografii, mi-au descoperit o ușoară anemie și am fost greșit diagnosticat ca suferind de ulcer. Atunci când medicamentele pentru ulcer nu au dat rezultate, gastroenterologul a decis să-mi facă o colonoscopie și o endoscopie (deci, un control al tractului gastrointestinal superior și inferior), ceea ce înseamnă că era necesar să fie introdusă o cameră de filmat acolo unde „soarele nu strălucește" pentru a arunca o privire prin zona respectivă, și apoi o alta urma să-mi fie introdusă pe gât.

Când mi-am revenit din anestezie, Micah era lângă mine. Eram într-o încăpere mică, cu o perdea ce servea drept ușă, și eram încă așezat pe patul cu rotile. Medicul a intrat, însoțit de o asistentă, și ne-a spus că a găsit o tumoră de dimensiunea unei mingi de golf în intestinul gros și că urmează să fie făcută o biopsie pentru a determina dacă este malignă.

Eram încă amețit de la anestezie și creierul meu nu funcționa încă la capacitate maximă. Aveam senzația că m-am trezit ca dintr-un vis pe care nu l-am înțeles. Și eram prea confuz pentru a mă supăra. Micah a început să plângă pe umărul asistentei, care era mama unuia dintre prietenii noștri apropiați pe care îi întâlneam la biserică. Era ca un înger trimis de Dumnezeu, un sprijin extraordinar în acel moment, și prima dintre numeroasele întâlniri providențiale avute pe parcursul călătoriei mele după ce am aflat că am cancer.

A doua zi, telefonul a sunat în jurul orei 7:00. Medicul sunase să-mi spună că am cancer. El mi-a spus: „Trebuie să programăm o operație și să scoatem această tumoră înainte să se răspândească. Un chirurg vă va contacta ca să programați operația cât mai curând posibil." Acesta a fost momentul în care frica a devenit reală și viața mea părea că s-a încheiat. Mai erau două zile până la Crăciun. Aveam 26 de ani. Și aveam cancer.

Desigur, prima mea reacție a fost să-mi spun lăuntric Serios? Asta e viața mea? La vârsta mea eu am cancer? Teribil. Acest diagnostic m-a făcut să mă simt neputincios, vulnerabil și slab. Să nu mai vorbim de faptul că aveam cancer colorectal, care, în mintea mea, putea fi numit la fel de bine cancer de fund, pentru că la asta se gândește toată lumea. Și, în plus, era o boală a bătrânilor. Acum eram tânărul care suferea de cancerul de fund al bătrânilor. Spectaculos. Devenisem demn de milă și compasiune și nu-mi plăcea asta deloc. O lecție despre umilință. Egoul mi-a fost distrus.

Când le-am spus prietenilor și familiei noastre, au fost șocați cu toții. Cei mai mulți n-au știut ce să spună sau cum să reacționeze. Nici eu nu știam.

Înainte de a primi acest diagnostic simțeam că dețin controlul, că eu direcționez cursul vieții mele. Dar controlul este doar o iluzie. Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi se va afla în circumstanțe care ne reamintesc cât de fragilă este viața și se va confrunta cu situații dificile, pe care nu le putem controla. În aceste momente trăim cu adevărat o stare de disperare.

Soția mea și cu mine suntem creștini. Îl iubim pe Iisus. Noi credem că El este tot ceea ce El a pretins că este. Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Și noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, Adevărul etern. La momentul în care am primit diagnosticul, eram membrii unei mici biserici neconfesionale și cântam în corul bisericii în fiecare duminică.

Dar credința mea a fost zdruncinată. Nu puteam să nu mă gândesc, Doamne, de ce mi se petrece asta? De ce am cancer? Sunt unul dintre băieții buni și chiar încerc să fac ceva bun cu viața mea! Am început să-mi pun clasica întrebare: „De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?" Pe măsură ce mă luptam cu toate aceste îndoieli, mi-am amintit de versetul acela din Epistola