Comorile Dharmei: Un curs de meditatie asupra buddhismului tibetan

De Gheșe Rabten

Comorile Dharmei arată că învățăturile lui Buddha sunt de fapt o
adevărată avuție. Dacă suntem capabili să vedem sau să recunoaștem
valoarea lor și să le punem corect în practică, noi ne vom bucura
nu doar de binefaceri temporare, ci și de o fericire definitivă. Când
ignoranța, egoismul, cupiditatea, aversiunea, orgoliul și invidia pun
stăpânire pe fluxul nostru mental, în locul păcii și fericirii la care
năzuim, ele generează dificultăți și suferințe nesfârșite atât pentru
noi înșine cât și pentru ceilalți. Când, însă, mulțumirea, mărinimia,
răbdarea, compasiunea, înțelepciunea sunt puternic înrădăcinate în
minte, chiar și condițiile potrivnice devin cauze binefăcătoare. În
măsura în care ele nu fac parte integrantă din natura minții, este cu
putință să eliminăm în totalitate aceste imperfecțiuni și să dezvoltăm
aspectele pozitive ale minții noastre prin metode corespunzătoare.
Aceste metode constituie esența învățăturilor lui Buddha și conținutul
acestei cărți.

Gheșe Rabten Rinpoce s-a născut în
Tibet în anul 1920 și a fost un Maestru
de meditație deplin realizat. În 1964
devine unul din asistenții de filosofie ai
S.S. Dalai Lama. A scris un număr mare
de cărți importante asupra Dharmei și
a fondat în Europa mai multe centre
unde se studiază buddhismul tibetan:
Rabten Choeling în Elveția, Tashi Rabten
în Austria, Ghe Phel Ling în Italia,
Centrul Tibetan în Hamburg.

• Limbă: Română
• Editor: Edition Rabten
• Data lansării: 2 feb. 2020
• ISBN: 9782889251100

Previzualizare carte

Comorile Dharmei

Gheșe Rabten

Cuvânt înainte la ediția română:

Gonsar Tulku Rinpoce

Traducere din limba franceză:

Mircea Costin Glăvan

Titlul ediției originale franceze: Trésors du Dharma

Edition Rabten 1997, ISBN 3-905497-12-3

Prima ediţie a acestei cărţi în limba română a fost publicată de Editura Herald în anul 2003.

Fotografii: Ruedi Hofstetter

Fotografia lui Gheșe Rabten: Gonsar Rinpoce

Ilustraţii: Gonsar Rinpoce , © Institut Monastique Tibétain de Rikon, Patrick Vent

e-mail: [e-mail]

eBook ISBN: 978-2-88925-110-0

eBook Producator: Edition Rabten

www.rabten.eu

HEROLD Auslieferungs Service GmbH

www.herold-va.de

Cuvânt înainte

Cartea aceasta prezintă o învăţătură a preţiosului nostru Maestru, Venerabilul Gheșe Rabten Rinpoce, expunere cunoscută de asemenea sub denumirea de „Cursul de la Rolle". Cu ocazia primei sale călătorii în Europa, fiind invitat să întreprindă un turneu de conferinţe, Maestrul a predat acest curs la Rolle, în Elveţia, în vara anului 1974. Cursul a fost tradus în mod simultan în limba franceză de către Georges Dreyfus, mie revenindu-mi sarcina de a traduce în limba engleză. Ulterior, cele două versiuni au fost transcrise, traduse şi publicate în diferite limbi.

Aşa cum indică titlul, ne aflăm în posesia unei adevărate comori care conţine cele mai preţioase giuvaieruri ale învăţăturilor lui Buddha, pe care Gheșe Rabten le-a făcut cunoscute într-o manieră clară şi metodică, specifică lui. Acest curs poate astfel fi pus în practică de toate persoanele care doresc în mod sincer să integreze aceste învăţături în propriile lor vieţi.

Înţelegerea corectă a conţinutului acestei cărţi asigură o înţelegere autentică şi completă a vastităţii căii Dharmei, motiv pentru care acest text a devenit o lucrare de referinţă pentru toţi cei ce caută Dharma cu adevărat. Această carte apare acum şi în limba română graţie eforturilor foarte benefice ale prietenului nostru Mircea Costin Glăvan care, din proprie iniţiativă şi cu generozitate, a întreprins traducerea lucrării preţiosului nostru Maestru în această minunată limbă.

Am certitudinea că această învăţătură va contribui la creşterea înţelepciunii unui număr însemnat de persoane, şi va contribui la transformarea pozitivă a minţii.

Gonsar Tulku

Director spiritual al centrelor Rabten

Rabten Choeling Mont-Pèlerin, Elveţia, Martie 2012

Cuvânt introductiv

Acest text reprezintă transcrierea celor două sesiuni de învăţături predate în 1974, la Rolle (Elveţia) de către Venerabilul Gheșe Rabten, la cererea unora dintre discipolii săi occidentali, şi în special la invitaţia doamnei Ansermet care a asigurat tot ce era necesar organizării acestui eveniment socotit printre primele expuneri aprofundate ale buddhismului tibetan în Europa.

Doresc, prin intermediul acestor rânduri, scrise la cererea Venerabilului Gonsar Tulku Rinpoce, să exprim recunoştinţa mea faţă de Venerabilul Gheșe Rabten ale cărui calităţi excepţionale, vii ilustrări ale învăţăturilor sale, au făcut să se nască în mine convingerea de nezdruncinat în capacitatea fiecăruia de a-şi dezvolta propria minte.

Fie ca această carte să devină un ghid care să transmită strălucirea înţelepciunii sale şi să perpetueze lucrarea sa de dragoste şi compasiune.

Ţin de asemenea să mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat la realizarea acestei lucrări; mai întâi, lui Georges Dreyfus pentru traducerea sa iniţială, Venerabilului Gonsar Tulku Rinpoce pentru precizările atât de necesare respectării autenticităţii transmisiei, apoi lui Elisabeth Brun d’Aubignosc, Catherine Pedron, Pierre Arenes, Suzanne Cornillac pentru corecturile sau sugestiile lor, precum şi lui Sylvie Chapeyrou pentru tipărirea manuscrisului.

Marie-Thérèse Guettab

Prefaţă

Doar câteva pietre preţioase nu alcătuiesc o comoară. Numai când se află adunate în acelaşi loc nenumărate bijuterii, obiecte şi metale preţioase de care posesorul se poate folosi după pofta inimii, putem vorbi de o comoară. Această carte se aseamănă cu locul unde se găseşte o comoară. Deoarece conţine punctele esenţiale ale practicii Dharma (Învăţăturile lui Buddha), ea este mult mai preţioasă decât sute şi mii de bijuterii la un loc.

Cineva aflat în posesia unui diamant preţios ar putea, exploatându-l cu inteligenţă, să scape de sărăcie şi să-şi satisfacă toate necesităţile materiale, să se îmbrace, să se hrănească, să aibă o casă… Dar fericirea sa n-ar putea fi decât una limitată. Între altele, posesia acestui bun valoros ar atrage o mulţime de experienţe neplăcute legate de frica de a nu-l pierde, de a nu-i fi furat, de a nu fi atacat de răufăcători… În schimb, un singur fragment din preţioasa Dharma, nu doar că ne va copleşi cu binefaceri trecătoare, dar ne va asigura fericirea definitivă.

Buddha ne-a transmis clar prin învăţăturile sale faptul că fiinţele pot găsi rădăcina, cauza profundă şi esenţială a fericirii şi a suferinţei numai în propria lor minte, iar nu în afara ei. Desigur, numeroase obiecte exterioare, însufleţite sau nu, acţionează ca nişte condiţii pentru fericirea sau suferinţa noastră; totuşi, principală cauza a acestora din urmă se află în stările noastre mentale virtuoase sau nevirtuoase. Atunci când factori mentali precum ignoranţa, egoismul, zgârcenia, ura, orgoliul, invidia ne acaparează cu violenţă fluxul conştiinţei, în locul liniştii şi al fericirii la care aspirăm ele dau naştere unor probleme şi suferinţe fără de sfârşit, atât pentru noi cât şi pentru ceilalţi. Din acel moment, condiţiile exterioare, chiar şi cele mai favorabile în aparenţă, ne devin ostile. Dar când satisfacţia, mulţumirea, generozitatea, răbdarea, compătimirea, înţelepciunea sunt puternic înrădăcinate în minte, chiar şi condiţiile care ni se împotrivesc se transformă în agenţi favorabili şi devin surse de binefaceri şi de bucurii infinite pentru noi înşine şi pentru ceilalţi.

Aceasta nu este o dogmă, nici o teorie, sau o ipoteză filosofică, ci se bazează pe experienţa directă. În consecinţă, este extrem de important să declanşăm în noi înşine un proces de transformare pozitivă, recunoscând cauzele profunde ale fericirii şi ale suferinţei. În măsura în care ele nu fac parte integrantă din natura minţii, este posibil să eliminăm în întregime toate aceste imperfecţiuni, indiferent de gravitatea lor aparentă. De altfel, este adevărat că toate calităţile indispensabile ale minţii, oricât de neînsemnate, pot fi dezvoltate la infinit folosind metode potrivite. Aceste metode elaborate constituie chintesenţa învăţăturilor lui Buddha. Buddha a propovăduit tuturor fiinţelor cum să se elibereze de suferinţă şi să obţină fericirea durabilă, indicându-le metodele de urmat pentru a-şi dezvolta mintea.

În ansamblu, toate învăţăturile lui Buddha sunt cuprinse în Tripitaka, ce s-ar putea traduce prin Cele Trei Coşuri, operă accesibilă şi în ziua de azi într-o colecţie de peste o sută de volume, cunoscută în tibetană sub numele de Kagyur. Aceste Scripturi foarte respectate sunt studiate integral în mănăstirile buddhiste. Totuşi, deoarece ele sunt la fel de adânci ca oceanul şi de vaste ca spaţiul, în zilele noastre multor oameni le este greu să le studieze în profunzime, şi încă mai greu să le pună în practică, întrucât ei au capacităţi intelectuale limitate, sau prea puţină hotărâre şi stăruinţă, ori le lipseşte timpul.

În aceste condiţii nu ne putem lipsi de instrucţiunile care să ne arate în ce fel o persoană se poate concentra şi pune în practică în fluxul său de conştiinţă esenţa învăţăturilor lui Buddha. Astfel de instrucţiuni nu pot fi doar inventate sau interpretate de un bun orator. Ele trebuie să provină de la un maestru autentic care, pe de o parte, să posede înţelepciunea care ia naştere din analiza acestor învăţături, înlăturând orice invenţie personală sau vedere greşită, şi care, pe de altă parte, integrându-le pe de-a-ntregul minţii sale şi punându-le în practică, să fi produs în sine însuşi o realizare solidă. În plus, astfel de învăţături trebuie transmise într-un spirit de compasiune faţă de toate fiinţele şi să nu fie motivate nici de atracţia câştigului, nici de dorinţa de glorie.

Aceşti Maeştri adevăraţi sunt în general foarte rari, iar scrierile alcătuite de făpturi atât de excepţionale sunt la fel de rare. Zilnic vedem apărând o literatură, mereu mai abundentă, care pretinde că tratează despre Dharma, dar ea doar pare astfel. De fapt, lipsite de adevărata esenţă a Dharmei, aceste lucrări nu conţin decât simple flecăreli, care seduc cititorii abuzând de naivitatea lor. Într-o epocă precum a noastră, publicarea acestor învăţături atât de preţioase reunite sub forma unei cărţi este, fără îndoială, o operă ale cărei binefaceri sunt nelimitate.

Autorul acestei lucrări este marele Maestru, Venerabilul Gheșe Rabten Rinpoce, care a fost nu doar un Pandit de o extraordinară erudiţie, ci şi un Siddha realizat. El a întrupat compasiunea, a fost, este și va fi un refugiu neîntrecut şi în viețile viitoare, pentru nenumărate persoane, între care mă număr şi eu.

Gheșe Rabten Rinpoce s-a născut la Dargye, în Tibetul oriental, în 1921, iar până la vârsta de 19 ani a trăit împreună cu familia sa. Apoi a ales viaţa de mănăstire; a intrat în cea mai prestigioasă universitate monastică din Tibet, Sera Thekchenling, începându-şi studiile la Colegiul Sera Je. Sub îndrumarea Maeştrilor săi, mai ales a Venerabilului Gheșe Jampa Khedrub, s-a consacrat studiului, contemplaţiei şi meditaţiei, ajungând la cunoaşterea desăvârşită a ansamblului învăţăturilor Dharmei reunite în cele trei vehicule şi cele patru clase de Tantre. Atât în mănăstire cât şi în afara ei, el era cunoscut pentru stăruinţa în studiu, având reputaţia unui adversar invincibil în dezbaterile filosofice şi fiind renumit pentru smerenia şi inegalabilele sale calităţi de Maestru. Integrând calităţile sale intelectuale practicii meditative, el a ajuns la realizarea profundă a adevăratei naturi a fenomenelor şi a dobândit competenţele necesare înfăptuirii binelui, pentru sine şi pentru ceilalţi.

Atraşi de toate aceste calităţi, mulţi dintre căutătorii Dharmei au devenit discipolii săi atunci când el s-a exilat în India, iar mai târziu în Occident. Un mare număr dintre ei sunt azi Maeştri eminenţi. Voi enumera doar pe câţiva, mai cunoscuţi în Apus, printre care Lama Thupten Yeșe, Lama Zopa Rinpoce, Gheșe Karyang, Gheșe Tenzin Gonpo, Gheșe Pemba, Gheșe Thupten Trinley, Gheșe Thupten Ngawang… şi mulţi alţii, în India şi în Tibet. Calităţile sale excepţionale erau cunoscute şi apreciate nu numai de discipoli, dar şi de Marii Maeştri din vremurile noastre, cum ar fi Sfinţia Sa Dalai-Lama şi cei doi eminenţi preceptori ai Săi, în special al doilea preceptor al Sfinţiei Sale, Kyabje Trijang Dorje Chang, care-l considera ca pe unul dintre cei mai apropiaţi fii spirituali, tot aşa cum Gheșe Rabten Rinpoce vedea în acesta din urmă pe principalul său Guru, tatăl său spiritual, întruchiparea tuturor obiectelor de refugiu.

În 1964, Sfinţia Sa Dalai-Lama a ales dintre mai multe sute de Gheșe pe Gheșe Rabten Rinpoce şi pe Venerabilul Lati Rinpoce ca noi Țen Șap (asistenţi de filosofie). În 1969, pentru a răspunde voinţei Sfinţiei Sale Dalai-Lama, Gheșe Rinpoce începe să transmită învăţăturile occidentalilor la Dharamsala. În 1974, invitat fiind de doamna Ansermet şi de alţi discipoli, a venit pentru prima oară în Europa. Atunci el a predat Dharma în mai multe ţări, deschizând astfel acestei părţi a lumii marea poartă a Dharmei. În anul următor el a revenit, fiind trimis de Sfinţia Sa Dalai-Lama ca abate al Institutului Monastic Tibetan de la Rikon (Elveţia), pentru a răspunde aspiraţiilor spirituale ale occidentalilor şi tibetanilor din Europa.

Numărul persoanelor interesate serios de studiul şi practica aprofundată a buddhismului crescând, Gheșe Rabten fondează Centrul de Studii Superioare Tibetane, Tharpa Choeling, la Mont-Pèlerin, în Elveţia; Centrul Tashi Rabten la Feldkirch, în Austria; Centrul Tibetan Jang Chub Choeling la Hamburg, în Germania; Asociaţia Phuntsog Rabten la München, în Germania; şi Centrul Ghe Phel Ling la Milano, în Italia. Aceste centre şi mănăstiri au devenit poli de atracţie pentru toţi cei care aspiră să studieze în mod serios Dharma autentică. Toate acestea sunt, de asemenea, fructul devotamentului său neobosit dedicat doar cauzei învăţăturilor lui Buddha şi binelui celorlalţi, pentru care, până la sfârşitul vieţii sale, a întors neîncetat roata Dharmei. Din toate aceste motive se poate spune, pe drept cuvânt, că Gheșe Rinpoce a fost principalul fondator al unei tradiţii pure şi complete a Dharmei în Europa.

Din suma incalculabilă a învăţăturilor sale face parte şi conţinutul acestei cărţi, rod al unei transmisii efectuate în 1974 la Prés de Vert, comuna Roll, în Elveţia. A fost un curs de meditaţie intensivă, cu durata de trei săptămâni, care s-a adresat la peste o sută de persoane. Acest text reuneşte, fără excepţie, toate punctele esenţiale ale Dharmei expuse în lumina experienţei sale personale şi prezentate de o manieră extrem de clară şi uşor de înţeles, date fiind compasiunea şi marea sa pricepere. Într-adevăr, acestea erau calităţile larg recunoscute ale învăţăturilor sale, aducătoare de lumină în mintea celor care manifestă un interes sincer pentru Dharma. Cititorul va putea să aprecieze singur. Acest text a fost mai întâi tradus oral din tibetană în franceză de dl. Georges Dreyfus, apoi transcris şi admirabil redactat de prietena mea în Dharma, Marie-Therese Guettab, una din fostele eleve ale lui Gheșe Rinpoce. Datorită eforturilor sale, numeroşi cititori vor putea beneficia de aceste învăţături. Este fără îndoială un mod de a-l servi pe Maestrul nostru, împlinindu-i dorinţele privitoare la Dharma şi la binele fiinţelor. Ţin să-i exprim cele mai sincere mulţumiri.

Cel care va păstra în inima sa preţioasele nestemate extrase din această comoară, nu le va pierde nicicând. Ele vor răspândi asupra lui şi a celorlalţi lumina unei mulţumiri şi fericiri fără margini.

Închei această prefaţă cu rugăciunile mele de viaţă lungă pentru Venerabilul Tenzin Rabgye Rinpoce, atât de scump inimii noastre, tânăra reîncarnare a autorului acestei cărţi, Maestrul nostru drag, Venerabilul Gheșe Rabten Rinpoce.

Gonsar Tulku

Le Mont-Pèlerin, Elveţia

Aprilie 1997

Buddha Śākyamuni

Buddha Śākyamuni

Je Tsongkhapa

Je Tsongkhapa

Venerabilul Gheșe Rabten Rinpoche

Venerabilul Gheșe Rabten Rinpoche

Venerabilul Rabten Tulku Rinpoche

Venerabilul Rabten Tulku Rinpoche

Fotografii

Buddha Śākyamuni

Fondatorul Buddhismului. Această fotografie reprezintă statuia principală din templul mare de la Rabten Choeling.

Je Tsongkhapa

Un negustor, discipol al lui Je Tsongkhapa, a găsit în mod miraculosîntr-un lac o statuie a Maestrului său după care a făcut un mulaj pe care Je Tsongkhapa l-a binecuvântat personal. Adresându-se discipolului său el a spus: „Negustorule, aceasta este o acţiune virtuoasă." De atunci, statuile confecţionate după acest mulaj, precum cea reprezentată aici, sunt numite Tsong Peun Gheleg (negustorul virtuous). Ele sunt rare și foarte venerate în Tibet.

Venerabilul Gheșe Rabten Rinpoce

Venerabilul Rabten Tulku Rinpoce

Reîncarnarea Venerabilului Gheșe Rabten; născut în 1987 în nordul Indiei. Actualmente trăiește în Elveţia cu Venerabilul Gonsar Rinpoce.

Introducere

Sunt foarte fericit să vă văd reuniţi pe toţi aici. Întâlnirea noastră de astăzi, rezultatul interesului comun pe care-l purtăm Dharmei, este cu siguranţă fructul relaţiilor pe care le-am stabilit în trecut.

În aceste zile, cu toate că timpul ne este limitat, vom încerca să căpătăm ceva experienţă în domeniul învăţăturilor lui Buddha. Orice individ este o combinaţie de corp, cuvânt şi minte. Aici, însă, mintea va fi solicitată în primul rând.

Pe parcursul întregului curs vom trăi în colectivitate şi este bine să adoptăm o anumită disciplină. De obicei vorbim mult, adesea vrute şi nevrute, lucruri fără prea mare importanţă. Acum dorim să practicăm Dharma şi să medităm. Pentru aceasta, vom încerca să ne abţinem să vorbim mult, rezervându-ne cuvintele pentru discuţiile despre Dharma sau despre regulile privind chestiunile practice. Atunci când primim învăţăturile, discuţiile noastre obişnuite nu au un impact imediat, dar dacă vrem să medităm asupra celor ascultate, ele vor fi un obstacol în calea realizării pe care ne-o propunem.

De obicei suntem liberi de mişcările noastre; dar în acest cadru, să evităm deplasările inutile. Internii sunt invitaţi să nu părăsească proprietatea; externii, ajungând seara la ei acasă, să-şi limiteze deplasările la strictul necesar. Într-adevăr, risipirea în deplasări sau alte preocupări vor împiedica obţinerea rezultatelor meditaţiei. Va trebui să aplicăm aceeaşi disciplină activităţilor noastre mentale. Numeroase gânduri (proiecte, preocupări de tot felul, reflecţii şi diverse calcule) ne acaparează mintea. În aceste zile în care ne vom consacra meditaţiei, să încercăm să înlăturăm aceste idei care nu au nicio legătură cu Dharma, ca astfel să fim concentraţi exclusiv asupra practicii pe care o vom efectua aici. Doar dacă trupul, cuvântul şi mintea ne sunt unite în concentrare, putem spera să avem rezultate.

Aţi venit cu toţii să ascultaţi învăţăturile Dharmei şi sunt foarte fericit pentru aceasta. Cât timp vom fi împreună, străduiţi-vă să fiţi binevoitori unii faţă de alţii, faceţi în aşa fel încât liniştea şi calmul să domnească printre voi, căci scopul Dharmei este de a răspândi pacea şi armonia.

Este preferabil să nu fumaţi, cel puţin în camere şi în sala de meditaţie.

În sfârşit, faceţi în aşa fel încât toată energia să v-o consacraţi practicii; veţi obţine astfel cele mai mari foloase, chiar şi pe o perioadă scurtă ca aceasta, iar timpul va fi întrebuinţat cu folos.

Cursurile vor avea loc în fiecare zi. Se poate ca unora dintre voi, pentru care acest domeniu este în întregime nou, să le fie greu să înţeleagă. Nu lăsaţi deoparte aspectele ce vi se par neclare. Notaţi-le şi vom reveni asupra lor. Sper că veţi lua notiţe. Nu uitaţi să le recitiţi şi reflectaţi asupra lor.

Studiul Dharmei cere trei calităţi speciale. Fiţi cât mai puţin distraţi. Dacă priviţi tot timpul în jurul vostru şi sunteţi atenţi la gândurile care vă trec prin minte, cu siguranţă nu veţi înţelege învăţăturile. Dacă întoarcem o ceaşcă, indiferent cât lichid era în ea, acesta nu va putea fi păstrat. La fel se vor pierde Învăţăturile primite de cineva care este distrat. Când ascultaţi cu atenţie şi înţelegeţi bine sensul celor ce vi se expun, străduiţi-vă să nu le uitaţi. Gândiţi-vă adesea la ele. Nu le lăsaţi să se piardă şi faceţi astfel încât să reţineţi ce aţi învăţat. Nu fiţi ca o ceaşcă găurită care păstrează lichidul doar foarte puţin timp, sau deloc. Practica Dharmei are ca scop eliminarea suferinţei – suferinţa corpului şi a minţii. Ea nu trebuie să-şi propună obţinerea unui câştig, o bună reputaţie sau alte obiective lumeşti. Este bine să urmăriţi cursurile cu o intenție potrivită, anume eliberarea de suferinţă. Elevii trebuie, aşadar, să reunească trei calităţi: să asculte cu atenţie învăţăturile, să le reţină şi să posede o motivaţie justă. În ceea ce-l priveşte, maestrul trebuie să-i vadă pe discipoli ca pe nişte bolnavi, iar pe sine însuşi ca pe un doctor şi să considere Dharma ca pe un remediu. Cât despre discipoli, ei ştiu că sunt asemenea unor pacienţi atinşi de o boală grea, aflaţi în căutarea unui remediu care să-i însănătoşească.

În prima parte a acestui curs voi trata despre ceea ce numim cele Patru Adevăruri Nobile, adică Adevărul Suferinţei, Adevărul Originii Suferinţei, Adevărul Încetării Suferinţei şi Adevărul Căii. Voi vorbi apoi despre Mahayana, Marele Vehicul. Aceste învăţături se vor nedogmatice şi sunt destinate să acţioneze cu folos asupra minţii.

Această introducere mi-a permis să vă dau câteva indicaţii în ce priveşte disciplina generală de urmat.

Prima Sesiune

Natura suferinţei

Toate fiinţele de pe pământ, oamenii şi animalele, sunt într-o continuă mişcare. Nu avem nevoie de multe explicaţii pentru a constata această agitaţie perpetuă – fizică, verbală sau mentală – proprie fiinţelor umane. La prima vedere, acest mod de a fi ne pare normal; avem impresia că altfel nu se poate. Dar să facem efortul de a ne chestiona în această privinţă.

Toate aceste activităţi vizează căutarea şi găsirea fericirii, în vederea eliminării suferinţei. Cu alte cuvinte, căutăm ce e plăcut şi evităm ce este neplăcut. În mod obişnuit asimilăm plăcerea noţiunii de fericire, iar neplăcerea, suferinţei. Toate fiinţele, până şi cea mai măruntă insectă, vor să evite suferinţa, indiferent dacă sunt sau nu capabile să pronunţe acest cuvânt. Ştim bine că animalele caută căldura când le este frig şi răcoarea când le este cald. Noi, fiinţele umane, procedăm la fel, indiferent de rasă sau de poziţia socială. Indiferent dacă vorbim sau nu despre suferinţă, facem totul pentru a o evita. Suntem deci asemănători animalelor în ceea ce priveşte căutarea fericirii. Animalele, de la cel mai mic până la cel mai mare, caută ceea ce le face plăcere, fie atunci când beau, fie când mănâncă etc. Nu există nicio dificultate în a constata lucrul acesta, este evident.

Tot astfel, fiinţele umane îşi doresc cât mai multă fericire. Când una dintre dorinţe le este îndeplinită, ele caută o altă plăcere, apoi o alta, şi încă una… niciodată nu sunt satisfăcute. Căutarea fericirii şi evitarea suferinţei: astfel se poate rezuma scopul tuturor activităţilor noastre, a agitaţiei în care suntem prinşi. Oameni şi animale, toţi vizăm acelaşi obiectiv: eliminarea suferinţei şi găsirea fericirii. Iar această aspiraţie este legitimă, toată lumea o poate înţelege fără mare greutate. Această observaţie cere totuşi o analiză aprofundată.

Cele trei feluri de suferinţă

Există mai multe feluri de suferinţă care pot fi clasificate în trei niveluri distincte:

1. Suferinţa suferinţei

Primul nivel e numit suferinţa suferinţei. El este constituit din ceea ce, de regulă, numim şi recunoaştem prin termenul de suferinţă: durere fizică, boală, suferinţă morală (tristeţe, grijă, decepţie…). Această primă formă de suferinţă căutăm să o eliminăm cu toate forţele noastre, cu trupul, cu vorba sau cu mintea; animalele fac la fel. Omul însă dispune de mijloace superioare datorită inteligenţei sale, facultăţii de a gândi, de a analiza, care îi permit să vadă în perspectivă şi nu doar să se limiteze la momentul prezent. Animalul, în schimb, poate face faţă doar suferinţelor de moment, sau poate prevedea sfârşitul durerilor sale pe o perioadă foarte limitată. El este incapabil să-şi planifice, să-şi organizeze viitorul.

Ştiind că superioritatea noastră de fiinţe umane constă în posibilitatea de a gândi, ar trebui să utilizăm gândirea cât mai bine. De ce manieră? Folosind-o la concretizarea acţiunilor care pot elimina suferinţele noastre actuale sau viitoare, în viaţa aceasta sau în cele ce vor veni.

În anumite momente ale vieţii, suferinţa aceasta manifestă pare să se uşureze, de exemplu atunci când, după un tratament medical corect, ne însănătoşim. Totuşi, nu astfel vom face ca suferinţa să dispară pentru totdeauna, ci doar prin practicarea a ceea ce numim Dharma. Dacă vom continua să trăim la fel ca şi până acum, fără a căuta să depăşim concepţiile şi comportamentul nostru actual, niciodată nu ne vom elibera de dureri în totalitate şi definitiv, ci vom avea doar momente de acalmie. Continuând să folosim aceleaşi metode, o ştim bine, nu vom elimina cu adevărat suferinţa. Când corpul este liniştit, mintea este în agitaţie. Iar când problemele minţii sunt rezolvate, metehnele corpului revin…

Aproape tot timpul suntem prinşi în aceste suferinţe, iar răgazurile sunt doar provizorii. În plus, ceea ce torturează mintea este de mii de ori mai greu de suportat decât durerea fizică, şi ştim foarte bine acest lucru. În consecinţă, este esenţial să suprimăm chinurile minţii. Aceasta se aplică deopotrivă la măsurarea fericirii: fericirea mentală este incomparabil mai puternică, mai intensă şi mai consistentă decât aceea a corpului. Ştim, într-adevăr, probabil în urma experienţelor personale, cât de greu îi este omului să suporte rănile morale, chiar dacă beneficiază de o sănătate bună şi necesităţile corpului îi sunt satisfăcute. Şi mai ştim că o minte senină suportă mult mai bine boala şi suferinţele fizice. Iată de ce în practicarea Dharmei esenţialul este mintea, altfel spus, înlăturarea suferinţelor mentale şi instaurarea fericirii spirituale. Or, Dharma nu este altceva decât instrumentul acestor realizări.

Câteva exemple simple pot clarifica cele spuse până aici: să presupunem că suntem bogaţi, că beneficiem de un statut social înalt; dar dacă în mintea noastră nu există pace şi bucurie, nu vom fi nicicând fericiţi. Dacă observăm domeniul politic, constatarea aceasta se impune de la sine. Poţi fi ministru, deputat, preşedinte. E foarte greu în aceste cazuri să fii fericit, căci meseria de politician este incompatibilă cu starea de calm mental. Dimpotrivă, ea este sursa multor griji, deci suferinţe. În schimb, nici lipsurile materiale, nici hrana insuficientă, nici lipsa îmbrăcăminţii… nu vor alunga liniştea unei minţi calme şi mulţumite. Scopul practicării Dharmei este deci acela de a obţine fericirea, de a elimina suferinţa, mai ales pe cea a minţii. Ea reprezintă singurul mijloc pentru atingerea acestor obiective.

Fără îndoială, nu vă este greu să înţelegeţi acest prim nivel de suferinţă, suferinţa suferinţei! Este ceea ce numim în mod obişnuit suferinţă: durerea fizică sau mentală, boala, foamea, setea, tristeţea, depresia, disperarea… Am trecut cu toţii prin acestea, inutil deci să insistăm.

2. Suferinţa schimbării

Semnificaţia celei de a doua forme de suferinţă este mult mai profundă şi mai greu de perceput. Ea este numită suferinţa schimbării. Ceea ce cu toţii, oameni şi animale, simţim ca fericire, ceea ce desemnăm ca fericire, este în realitate suferinţa schimbării. Într-adevăr, nu tot ce este agreabil constituie o fericire perfectă, durabilă, definitivă. Experienţele noastre plăcute ar fi o fericire adevărată dacă am putea profita de ele la nesfârşit, fără ca acestea să se degradeze niciun moment. Or, ne dăm seama că ele se degradează progresiv, transformându-se până la urmă în suferinţă. Spre exemplu, când se apropie vacanţa, debordăm de entuziasm la ideea unei călătorii, a petrecerii câtorva zile la mare sau la munte, ceea ce reprezintă pentru noi o adevărată fericire în acele clipe. Într-adevăr, când ajungem la munte, o vreme ne simţim bine. Suntem fericiţi! Dar după un timp, fericirea pe care o simţeam la început se modifică, se alterează şi uşor, uşor, devine suferinţă. Dorim să mergem în altă parte, să facem altceva. Cu timpul, unii vor simţi un rău fizic, corpul lor nesuportând ba una, ba alta. Pentru alţii va fi vorba mai degrabă de plictiseală. În ambele cazuri fericirea degenerează în suferinţă. Dacă ar fi fost o fericire adevărată, ea nu ar fi făcut decât să crească în timp ce ne bucuram de ea. Ori, se întâmplă exact invers. Când ne este foarte cald, ideea de a ne scălda într-un lac răcoros ne atrage irezistibil şi vom fi foarte afectaţi de tot ce ar putea să împiedice concretizarea a ceea ce ni se pare o veritabilă fericire. Să presupunem însă că suntem în lacul răcoros, aşa cum ne-am dorit! Câteva clipe suntem fericiţi, apoi nu mai avem chef să rămânem în apă şi vrem să ieşim. La fel se întâmplă cu bogăţiile, cu bunurile, cu poziţiile sociale la care râvnim atât de mult. Atâta vreme cât nu le posedăm, le considerăm ca adevărate fericiri. Dar abia le-am obţinut, că după primele clipe de plăcere urmează tot felul de necazuri: lucrurile nu decurg cum am dori şi iată că suferinţa reapare.

Acestea nu sunt afirmaţii gratuite, lipsite de temei. Eu nu inventez nimic. Gândiţi voi înşivă cu sinceritate. Analizaţi-vă experienţele şi descoperiţi cum stau lucrurile. Până acum ne-am mobilizat toată energia pentru ceea ce credeam că este fericirea. Toate eforturile noastre au avut ca scop realizarea acestei fericiri care de fapt nu există…

Oamenii, ca şi animalele, recunosc cu toţii primul nivel de suferinţă: suferinţa suferinţei… îi cunosc zbuciumurile şi de aceea caută să o evite. Dar numai meditaţiile susţinute de învăţăturile Dharmei ne vor lumina asupra semnificaţiei suferinţei schimbării. Doar atunci, ceea ce ne-am obişnuit să numim fericire îşi va arăta adevăratul ei caracter de suferinţă.

3. Suferinţa inerentă existenţei samsarice condiţionate

Al treilea nivel de suferinţă este şi mai greu de perceput. Este numit suferinţa inerentă existenţei samsarice condiţionate. Componentele acestui nivel sunt corpul şi mintea, adică agregatele,