Cu 20 de ani mai tineri. Cum să ne simțim, să arătăm și să fim mai tineri

De Greene Bob, Lancer Dr. Harold A., Kotler Dr. Ronald L. și McKay Dr. Diane L.

Combateți efectele îmbătrânirii printr-un program ce vizează patru aspecte esențiale: EXERCIȚIILE FIZICE, ALIMENTAȚIA, ÎNGRIJIREA PIELII, SOMNUL. Împreună cu experții din domeniul sănătății Harold A. Lancer, Ronald L. Kotler și Diane L. McKay, Greene schițează pași simpli și eficienți pe care îi puteți întreprinde pentru a vă recăpăta tinerețea, pentru a vă bucura de o stare mai bună de sănătate și un plus de energie, pentru a vă controla nivelul de stres și a dobândi o perspectivă mai pozitivă asupra vieții. Veți descoperi sfaturi despre cum să vă personalizați planul de exerciții fizice, cum să vă protejați pielea împotriva efectelor îmbătrânirii, cum să vă creați condițiile favorabile pentru un somn liniștit și să vă îmbunătățiți regimul alimentar.

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9786066862936

Previzualizare carte

Introducere

CU CÂŢIVA ANI ÎN URMĂ, AM PETRECUT o parte din primăvară traversând ţara pe bicicletă, din Long Beach, California, şi până în New York City. A fost un lucru pe care mi-am dorit dintotdeauna să-l fac, iar ocazia potrivită s-a ivit atunci când am fost programat pentru un turneu prin mai multe oraşe cu scopul de a-mi promova una dintre cărţi. Ştiam că drumul de 5 794 km va fi epuizant, dar am considerat că va fi totuşi mai puţin stresant decât goana nebună de la un aeroport la altul, modul obişnuit în care se desfăşoară un turneu de promovare a unei cărţi. Ca să mă pregătesc, m-am antrenat temeinic pentru a fi în măsură să-mi ating obiectivul zilnic de 160 km. Am plănuit să dorm în alt oraş în fiecare seară şi să vizitez librării, malluri şi centre de fitness în peste treizeci de oraşe de pe traseu.

La scurtă vreme după ce mi-am început călătoria, am simţit că se produc înăuntrul meu schimbări dramatice. Până la sosirea în Arizona, dobândisem o claritate mentală şi emoţională pe care nu o mai trăisem niciodată. Uneori, pedalam câte opt ore sau mai mult fără să aud nimic altceva decât propria-mi respiraţie şi bătăile inimii. Privind în jur, culorile îmi păreau mai strălucitoare, lumea avea un miros mai proaspăt, sunetele erau mai cristaline, lucrurile pe care le atingeam căpătau o textură mai pronunţată. Toate simţurile mi se acutizaseră. Nimic nu mă tulbura – nici câinele care se lua după mine, nici ploaia care mă uda până la piele, nici urcuşul amăgitor al unui povârniş. În timp ce pedalam ritmic, grijile cotidiene dispăreau şi nu mă mai gândeam decât la lucrurile esenţiale. Contemplam priveliştea şi îmi contemplam propria viaţă. Ce anume era important pentru mine? Ce doream de la viaţă? Pe parcursul acelei călătorii, totul a devenit mult mai clar.

Pe măsură ce mă apropiam de Chicago, am devenit conştient de faptul că treceam totodată prin schimbări fizice extraordinare. Fusesem întâmpinat cu aclamaţii la Marele Canion, urcasem de două ori la o altitudine de peste 3 353 m în Munţii Stâncoşi încă înzăpeziţi şi m-am simţit invincibil, de neoprit. Am dormit ca un prunc în fiecare noapte. Abia trecut de patruzeci de ani la acea vreme, credeam că am o formă fizică suficient de bună pentru a pleca în călătoria respectivă, însă acele încercări fizice extreme m-au ajutat să devin mult mai puternic decât am fost vreodată în viaţa mea, chiar şi la douăzeci şi ceva de ani.

Iniţial, deşi am ştiut că traversarea ţării pe bicicletă urma să fie o provocare pe care o voi duce la bun sfârşit într-o formă fizică mai bună decât am început-o, habar n-am avut cât de mult mă va transforma această călătorie în plan fizic şi emoţional. Am fost cu deosebire uimit de claritatea mentală pe care o dobândisem. Am fost în măsură să-mi privesc viaţa şi să văd exact unde doream să ajung. Când am ajuns pe Coasta de Est, operam deja la capacitate maximă şi îmi recăpătasem forţa, puterea, energia, luciditatea şi motivaţia din anii anteriori.

La fiziologia exerciţiului fizic se învaţă despre efectele benefice pe care activitatea fizică le are împotriva îmbătrânirii, iar eu nu am făcut excepţie. De fapt, sunt de multă vreme interesat de ştiinţa îmbătrânirii (longevităţii) şi de prevenirea deteriorării organismului asociate cu înaintarea în vârstă. Dar după ce traversarea ţării pe bicicletă mi-a îngăduit să-mi întrevăd potenţialul, am devenit pasionat de acest subiect. La scurtă vreme după finalizarea călătoriei, am început să explorez unele idei pentru această carte.

Pentru mulţi oameni, este practic imposibil să urce pe bicicletă şi să pedaleze timp de o lună (un lucru pentru care eu însumi aş găsi mai greu timp), însă m-am întrebat dacă nu ar exista cumva ajustări pe care le poţi face în viaţa ta de zi cu zi şi care să aibă un efect similar de reîntinerire, de creştere a vitalităţii. Ştiam că un plan bun de fitness ar putea face multe pentru a da timpul biologic înapoi, dar ce altceva mai era posibil? Pentru a studia terenul, mi-am petrecut următorii câţiva ani discutând cu experţii din alte domenii, aflând despre ultimele progrese din ştiinţa antiîmbătrânirii şi determinând care dintre aspectele cercetării puteau fi convertite într-un plan aplicabil în viaţa de zi cu zi.

După o vreme, a devenit evident că există patru fronturi principale pe care puteţi combate viguros efectele îmbătrânirii: exerciţiile fizice, alimentaţia, îngrijirea pielii şi somnul revigorant. Abordarea oricăreia dintre aceste patru metode cu gândul de a mai întineri cu câţiva ani vă poate aduce recompense uriaşe, dar păleşte în comparaţie cu impactul pe care-l au combinate – mai ales atunci când controlaţi totodată nivelul de stres din viaţa voastră şi practicaţi gândirea pozitivă, alte două aspecte ce pot încetini semnificativ procesul de îmbătrânire. O abordare completă, comprehensivă vă poate ajuta nu doar să arătaţi mai tineri, dar totodată să inversaţi procesul îmbătrânirii, chiar la nivel celular. În acest moment nu prea mai există îndoieli: strategiile eficiente de combatere a îmbătrânirii pot să vă prelungească viaţa şi să-i îmbunătăţească totodată calitatea.

Numind această carte Cu 20 de ani mai tineri, fac o afirmaţie despre care unii pot crede că este exagerată. Însă majoritatea oamenilor adoptă astăzi stiluri de viaţă care predispun la o îmbătrânire prematură. Dacă preluaţi controlul asupra sănătăţii voastre şi urmăriţi în mod activ progresul în acest sens, nu cred că ar fi deplasat să spun că puteţi schimba complet lucrurile. E un fapt unanim acceptat că trupul trece prin anumite schimbări odată cu înaintarea în vârstă şi că, într-o anumită măsură, aceste schimbări sunt inevitabile. Chiar şi operele de artă păstrate în condiţii optime de iluminare şi temperatură încep în cele din urmă să se degradeze. Totuşi, se cunoaşte mai puţin că viaţa pe care o trăiţi şi deciziile pe care le luaţi zi de zi sunt în mare măsură responsabile pentru cât de rapide, de profunde şi de observabile sunt semnele îmbătrânirii voastre. De fapt, mare parte din ceea ce gândim despre îmbătrânire – riduri, îngrăşare, pierderea memoriei, lipsa de energie, anumite tipuri de boli – nu sunt atribuite în principal trecerii timpului. Mai curând, acestea sunt un rezultat direct al vieţii sedentare, al dietei defectuoase, privării de somn, îngrijirii insuficiente a pielii, nivelului prea mare de stres şi chiar al unei atitudini defetiste. Prin urmare, este logic că, în cazul inversării acestor obişnuinţe – dacă începeţi să vă mişcaţi, dacă mâncaţi alimente care stimulează longevitatea, dacă aveţi un somn profund şi adecvat, dacă vă protejaţi şi vă hrăniţi pielea şi dacă adoptaţi o perspectivă mai optimistă asupra lumii –, semnele îmbătrânirii se vor estompa şi ele.

Unii oameni chiar au înţeles că viaţa pe care o duc poate într-adevăr inversa curgerea timpului. Dar eu, personal, cred că alţii au interpretat greşit mesajul, considerând că ar trebui să urmeze orbeşte orice program care le promite tinereţe fără bătrâneţe. Regimuri extreme de exerciţii fizice, diete severe, terapii hormonale cu eficacitate nedovedită, operaţii estetice – toate acestea pot părea nişte căi rapide de a reda organismului tinereţea, dar, cel mai adesea, ele sunt contraproductive. Ceea ce vă oferim în schimb în această carte sunt strategii naturale, bazate pe cercetări temeinice, pentru a vă aduce corpul (şi mintea) în formă optimă şi pentru a vă scădea vârsta fiziologică. Scopul nu este să redeveniţi adolescent, ci mai degrabă să vă ajutăm să trăiţi cea mai lungă, mai împlinită şi mai sănătoasă viaţă cu putinţă. Rămâneţi puternici, energici, cu mintea ascuţită şi încrezători, iar vârsta nu vă va defini sau nu va constitui un handicap pentru voi. Va fi doar un amănunt lipsit de importanţă; una dintre datele din carnetul de şofer, nicidecum un indiciu al stării de sănătate sau al capacităţilor voastre.

* * *

Acum sunt trecut de cincizeci de ani şi m-am mândrit dintotdeauna cu faptul că am încercat să duc o viaţă sănătoasă. S-a dovedit că unele dintre obiceiurile mele m-au ajutat atunci când a venit vorba despre procesul de îmbătrânire. Am fost extrem de conştiincios în privinţa exerciţiilor fizice, desigur, şi mi-aş acorda totodată o notă destul de bună la odihnă, alimentaţie sănătoasă şi controlul stresului. Un capitol la care aş fi vrut să fiu mai sârguincios este îngrijrea pielii. În cazul meu, acesta a fost călcâiul lui Ahile.

Asemenea atâtor altor oameni, eu am crescut înainte de utilizarea pe scară largă a loţiunilor şi cremelor de protecţie solară pentru piele. Nimeni nu auzise pe atunci de factorul de protecţie solară. Deşi ştiam că arsurile solare ustură, noi nu cunoşteam pericolele expunerii la soare. Am avut mereu un ten mai deschis la culoare, iar când un prieten din şcoala primară mi-a sugerat să mă bronzez, am început să fiu complexat de paloarea pielii mele – un sentiment de nesiguranţă care a durat până la începutul perioadei adulte. Nu am reuşit niciodată să mă bronzez prea bine (în schimb m-am ales întotdeauna cu arsuri), dar asta nu a însemnat că nu am încercat.

În urmă cu câţiva ani, Oprah şi cu mine ne antrenam pentru o cursă când, probabil enervată de îndemnurile mele de a alerga „mai repede, ea s-a întors către mine şi a spus: „N-am mai întâlnit pe nimeni atât de echilibrat ca tine. Chiar n-ai nici o problemă cu care te confrunţi? „Păi, nu prea reuşesc să mă bronzez", i-am răspuns eu, cu sinceritate. Oprah a izbucnit în râs. Ştiu că i s-a părut o glumă din partea mea, însă eu chiar aveam un complex în această privinţă!

În timp ce căutam informaţii pentru această carte şi un expert care să contribuie cu un capitol despre îngrijirea pielii, m-am gândit că aş putea să joc rolul unui şoarece de laborator. Până în acel moment, ajunsesem să regret fiecare minut în care stătusem la soare fără să-mi protejez pielea şi aveam nevoie de ajutor pentru a-i reîntineri aspectul. Planul meu a fost să discut cu câţiva dermatologi de renume, să le încerc produsele, să le pun în practică sfaturile şi să văd cât eficiente erau.

Până să-l întâlnesc pe doctorul Harold A. Lancer, vorbisem deja cu diferiţi medici şi testasem planurile lor, dar fără rezultate grozave. Când am mers să îl văd pe doctorul Lancer, el m-a impresionat imediat prin cunoştinţele şi atitudinea lui. În timpul consultaţiei, m-a rugat să-mi dau cămaşa jos pentru a-mi examina pielea de sub bărbie, după care şi-a chemat asistentele. Mă aflam acolo, sub privirile curioase ale unui grup de femei, când doctorul Lancer a spus: „Uitaţi-vă la el. Are corpul unei persoane mai tinere cu câteva zeci de ani. Tocmai când începeam să mă umflu în pene de mândrie, el a adăugat: „Totuşi, pielea îi trădează vârsta. A început să-mi arate toate daunele aduse de soare şi petele cauzate de îmbătrânire. Sperasem să am parte de un raport mai favorabil, însă dat fiind faptul că am genul de piele care se zbârceşte şi dacă te uiţi prea mult la ea, nu am fost surprins. Iar doctorul Lancer, după cum veţi vedea atunci când veţi citi capitolul care-i aparţine, este onest şi spune lucrurilor pe nume.

Lucrul care îmi place cel mai mult la abordarea doctorului Lancer (şi cred că veţi fi de acord cu mine) este acela că a demonstrat faptul că poate face pielea nu doar să pară mai tânără, ci să fie cu adevărat mai tânără, prin trei paşi simpli de îngrijire a pielii. În opinia lui, toate procedurile cosmetice populare, de la terapia cu laser şi până la utilizarea neurotoxinelor, sunt de fapt tehnici de înfrumuseţare la care apelezi în cazuri extreme. El consideră că tendinţele se îndepărtează în prezent de aceste intervenţii mai invazive către o abordare a îngrijirii pielii care este mai rentabilă, mai naturală şi poate fi aplicată de fiecare individ în parte. Am încercat-o pe pielea mea şi pot să confirm că într-adevăr funcţionează.

Un alt expert a cărui contribuţie la această carte oferă mari beneficii este doctorul Ronald L. Kotler. L-am întâlnit pe doctorul Kotler în aceeaşi zi în care s-a întâmplat să apărem amândoi în cadrul emisiunii Good Morning America. I-am urmărit discursul despre somn şi am admirat felul în care abordează problema odihnei eficiente pe timp de noapte şi maniera prietenoasă în care a prezentat informaţiile. În capitolul său, doctorul Kotler, care este de asemenea coautor, împreună cu Maryann Karinch, al volumului 365 Ways to Get a Good Night Sleep, explică în ce fel regimul de somn se modifică odată cu înaintarea în vârstă şi cum puteţi compensa şi echilibra aceste schimbări prin câteva strategii simple. Se pare că somnul adecvat influenţează nu doar felul în care arătaţi şi vă simţiţi, ci este totodată corelat cu scăderea riscului apariţiei unor boli care scurtează perioada de viaţă.

Îmi place să îmi actualizez website-ul cu ştiri de ultimă oră despre sănătate, exerciţii fizice, îngrijirea pielii şi nutriţie, printre care şi informaţii despre vitamine, minerale şi alte suplimente alimentare. Dar am fost multă vreme nemulţumit atât de calitatea suplimentelor de pe piaţă, cât şi de cea a informaţiilor prin care acestea sunt promovate. Pare să se vorbească mereu prea mult despre un anumit lucru şi prea puţin despre altceva. Am fost atât de dezamăgit de oferta existentă, încât am început să mă gândesc la dezvoltarea unei linii proprii de produse. Acesta a fost momentul în care am întâlnit-o pe Diane L. McKay, profesor doctor, către care m-am orientat pentru sfaturi referitoare atât la eficacitatea, cât şi la siguranţa suplimentelor. Doamna doctor McKay a realizat cercetări ample în sfera suplimentelor cu vitamine şi minerale, este bine informată cu privire la cele mai recente studii şi aduce puţină logică şi coerenţă discuţiilor pe această temă, care poate să genereze confuzie şi să fie întru câtva controversată. Contribuţiile ei la această carte au fost nepreţuite. În capitolul 3, doamna doctor McKey contribuie la diferenţierea suplimentelor care au într-adevăr proprietăţi antiîmbătrânire şi aduc beneficii stării de sănătate faţă de cele care reprezintă o cheltuială inutilă. De asemenea, această secţiunea a cărţii oferă un îndrumar pentru cei care doresc să adauge suplimente sănătoase regimului lor alimentar.

* * *

Cineva l-a întrebat odată pe Woody Allen ce părere are despre procesul de îmbătrânire, iar el a răspuns: „Păi, sunt împotrivă. Am râs când am citit replica sa şi mi-am zis în sinea mea: „Şi eu! Dar adevărul e că nu sunt cu adevărat împotriva îmbătrânirii. Cred doar că ar trebui să îmbătrânim corect. Acceptarea faptului că îmbătrânim nu este acelaşi lucru cu acceptarea unei vieţi limitate de afecţiunile de sănătate corelate cu vârsta înaintată sau cu faptul că nu mai arăţi şi nu te mai simţi extraordinar. Aşa cum se spune, vârsta nu e decât un număr. Contează cât de bine poţi să-ţi trăieşti viaţa. Un alt tip din showbiz, comicul George Burns, a spus cândva: „N-ai cum să nu îmbătrâneşti, dar nu e musai să ajungi bătrân." Iar Burns ştia ce spune. Şi-a trăit viaţa din plin până la venerabila vârstă de o sută de ani.

Aş vreau şi eu să ating suta, atâta vreme cât aş putea să păstrez o bună calitate a vieţii la acea vârstă înaintată. Sunt sigur că majoritatea oamenilor vor acelaşi lucru, dar ca tată a doi copii mici, eu am un motiv aparte pentru care îmi doresc să trăiesc mult şi să am puterea şi vitalitatea necesare pentru a mă bucura de familia mea în anii care urmează. Am devenit tată la o vârstă târzie – aveam aproape cincizeci de ani când a venit pe lume primul nostru copil –, iar acest lucru mi-a oferit o motivaţie incredibilă de a rămâne cât mai energic, mai sănătos şi mai tânăr cu putinţă. Dacă am învăţat ceva în timpul petrecut cu cercetarea procesului de îmbătrânire, acel lucru este că motivaţia reprezintă ingredientul esenţial, la fel cum se întâmplă în cazul oricăror realizări de valoare. Nu te poţi complace dacă doreşti să îmbătrâneşti frumos. E nevoie de ceva disciplină şi de multă muncă pentru a încetini procesul de îmbătrânire – dacă ar fi fost o treabă uşoară, toţi oamenii ar fi arătat şi s-ar fi simţit cu douăzeci de ani mai tineri. Atunci când vă dedicaţi tuturor elementelor din acest plan – să rămâneţi într-o formă fizică bună, să mâncaţi corect, să aveţi grijă de pielea voastră şi să păstraţi obiceiuri de somn sănătos –, începeţi practic să vă distingeţi în mulţime. Iar eforturile vă vor fi răsplătite înzecit. Examinaţi-vă stilul de viaţă curent, reorganizaţi-vă programul, canalizaţi-vă pasiunea şi motivaţia către adoptarea unui nou stil de viaţă, mai sănătos, prin care să combateţi îmbătrânirea şi – credeţi-mă – veţi obţine rezultate uimitoare.

PARTEA I

Arta şi ştiinţa îmbătrânirii

CAPITOLUL 1

Ştiinţa îmbătrânirii

„Cu cât trăiesc mai mult, cu atât mai frumoasă devine viaţa." – Frank Lloyd Wright

TOATĂ LUMEA ARE O IDEE despre ce înseamnă să îmbătrâneşti. Indiferent că este vorba despre un instantaneu al felului în care părinţii voştri şi-au încetinit ritmul vieţii sau de ridurile pe care le vedeţi când vă uitaţi în oglindă, pentru mulţi oameni, bătrâneţea este asociată cu declinul. Lucrurile nu mai sunt aşa cum obişnuiau să fie. Totul e mai redus decât înainte.

Multă lume simte că bătrâneţea are legătură cu pierderea. În unele privinţe, aşa şi este. „Îmbătrânirea constă într-o gamă amplă de schimbări fiziologice care ne fac mai predispuşi decesului, ne limitează funcţiile normale şi ne sensibilizează în faţa bolilor", spune profesor doctorul João Pedro de Magalhães, un cercetător în domeniul biologiei şi al geneticii îmbătrânirii şi conferenţiar la University of Liverpool din Anglia. Aş adăuga că schimbările fiziologice care se produc pe măsură ce îmbătrânim ne pot face totodată mai vulnerabili la scăderile de ritm fiziologic. Nu e un lucru neobişnuit ca oamenii să îşi piardă entuziasmul pe măsură ce înaintează în vârstă, demoralizaţi fiind de deteriorarea lor fizică şi de incapacitatea de a-şi trăi viaţa aşa cum obişnuiau anterior.

Trebuie să îmbătrânim? E o întrebare de milioane – sau poate ar trebui să spun de miliarde –, căreia cercetătorii din întreaga lume îi dedică foarte mult timp în încercarea de a găsi un răspuns. Unii savanţi speră chiar să răspundă la următoarea întrebare inevitabilă: Trebuie să murim? Nu cred că suntem mai aproape de nemurire decât era Ponce de Léon în 1513, când a plecat în căutarea fântânii tinereţii. Totuşi, astăzi înţelegem în mai mare măsură procesul îmbrătrânirii. Şi trăim mai mult: în ultimii o sută cincizeci de ani, durata medie de viaţă a crescut de la aproximativ patruzeci şi cinci la optzeci de ani.

Să ai o viaţă lungă este important, dar scopul, până la urmă, este să trăieşti mult, dar şi bine până la sfârşit. Iar ştiinţa îmbătrânirii ne învaţă în prezent că acest lucru este foarte posibil. De fapt, a devenit mai clar că nu toate efectele îmbătrânirii la care am ajuns să ne aşteptăm sunt inevitabile şi că prin unele alegeri care ţin de stilul de viaţă putem să încetinim semnificativ acele efecte – iar, în unele cazuri, chiar să le eradicăm. Toţi îmbătrânim – acest lucru nu poate fi negat –, însă probabilitatea de a avea parte de o bătrâneţe dificilă creşte dacă alegeţi să nu luaţi nici o măsură. Dimpotrivă, dacă daţi dovadă de iniţiativă şi vă menţineţi vitalitatea, tonusul, veţi îmbătrâni frumos şi, da, veţi avea o viaţă mai lungă şi mai bună.

Fiecare dintre capitolele următoare ale acestei cărţi vă cere să faceţi anumite schimbări ale stilului de viaţă pentru atingerea acestui ţel. Motivul din spatele acelor schimbări va deveni mai limpede dacă vă familiarizaţi puţin cu teoriile referitoare la cauzele îmbătrânirii şi cu urmările fiziologice ale înaintării în vârstă.

TEORII ASUPRA CAUZELOR ÎMBĂTRÂNIRII

Oamenii de ştiinţă dezbat de multă vreme o întrebare centrală: De ce îmbătrânim? Mulţi dintre ei, atât în trecut, cât şi în prezent, se încadrează în tabăra evoluţionistă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, un german pe nume August Weismann a fost unul dintre primii savanţi care au propus o teorie evoluţionistă. El a crezut că suntem programaţi să îmbătrânim şi să murim pentru a face loc generaţilor mai tinere, continuând evoluţia speciei. Să-i spunem „uzură planificată".

În timp, teoria evoluţionistă a îmbătrânirii a evoluat, la rândul ei, şi au apărut alte şi alte noi teorii. Una dintre ele, numită teoria acumulării mutaţiilor, este bazată pe ideea că genele nedorite care cauzează moartea copiilor sunt „plivite"; ele nu se transmit la generaţia următoare. Însă genele nedorite care provoacă moartea târziu, la bătrâneţe, sunt transmise din generaţie în generaţie deoarece purtătorii lor fac copii înainte să moară. De-a lungul generaţiilor succesive, aceste gene s-au acumulat, predispunând oamenii la contractarea bolilor, pe măsură ce înaintează în vârstă, pentru ca apoi să moară.

O altă teorie evoluţionistă bine cunoscută poartă numele de teoria pleiotropiei antagoniste. Ideea centrală este că anumite gene ne pot fi benefice la începutul vieţii, dar ne dăunează pe măsură ce înaintăm în vârstă. De pildă, genele care măresc capacitatea unei femei de a procrea pot duce în cele din urmă la menopauză şi la toate efectele nedorite asupra sănătăţii care o însoţesc (printre care pierderea densităţii osoase şi riscul crescut al apariţiei bolilor cardiace). Conform teoriei pleiotropiei antagoniste, evoluţia poate să selecteze genele care favorizează tinereţea deoarece şansele ca oamenii şi alte organisme să supravieţuiască accidentelor, animalelor de pradă şi bolilor sunt mici (sau cel puţin aşa erau înainte de medicina modernă).

Celelalte teorii majore despre cauzele îmbătrânirii se referă mai puţin la evoluţie şi insistă mai mult pe efectele cumulative ale deteriorării organismului. De-a lungul anilor, deteriorarea produsă de simpla uzură a corpului, de soare, o alimentaţie neadecvată, fumat, poluare şi chiar de propriile procese metabolice ale corpului cumulate favorizează îmbătrânirea şi duc în final mai repede la deces. Una dintre teoriile cele mai proeminente din acest grup este axată pe stresul oxidativ. Stresul oxidativ se referă la deteriorarea ADN-ului, a celulelor şi ţesuturilor organismului de către radicalii liberi, molecule cu electroni nepereche care sunt produse atunci când organismul metabolizează oxigenul. Radicalii liberi ajung totodată în organism pe toate căile dăunătoare menţionate mai sus (dietă săracă şi celelalte). În starea lor incompletă, radicalii liberi fură electroni de la alte molecule şi provoacă dezordine pe durata acestui proces. Daunele pe care le lasă în urma lor sunt adesea comparate cu oxidarea unui metal. Organismul are abilitatea de a absorbi radicalii liberi şi de a repara daunele pe care aceştia le produc, însă sistemele lui de apărare tind să slăbească în timp, lăsând corpul vulnerabil la boli.

Asemenea tuturor teoriilor despre cauzele îmbătrânirii, teoria stresului oxidativ este doar atât, o teorie. Nu ştim cu siguranţă dacă radicalii liberi îndepărtaţi reprezintă cauza principală a îmbătrânirii; în orice caz, ştim că radicalii liberi produc în mod sigur daune la nivelul organismului şi că deteriorarea oxidativă poate să îmbătrânească trupul, să scadă calitatea vieţii şi chiar să îi scurteze durata. Mai precis, prin deteriorarea ADN-ului unei celule, stresul oxidativ poate fi primul pas către transformarea unei celule sănătoase într-una canceroasă (cancerul are totodată alte cauze, cum ar fi mutaţiile genetice moştenite). Radicalii liberi influenţează de asemenea colesterolul LDL („rău"), favorizând aderenţa lui la pereţii arterelor şi amplificând riscul apariţiei unor boli cardiace, atacului de cord, disfuncţiei erectile şi altor afecţiuni.

Multe dintre strategiile despre care veţi citi în această carte sunt concepute să prevină şi să repare daunele produse de radicalii liberi. Voi recomanda multe alimente ce conţin antioxidanţi, precum vitamina E, vitamina C şi anumiţi fitonutrienţi care dezarmează şi neutralizează radicalii liberi. Acţionând ca nişte câini de pază, ei întăresc totodată sistemul de apărare al organismului împotriva radicalilor liberi. De asemenea, programul de exerciţii fizice va activa capacităţile organismului de combatere a radicalilor liberi. Multe dintre recomandările privind îngrijirea pielii făcute de doctorul Lancer se concentrează totodată asupra neutralizării radicalilor liberi care degradează colagenul şi elastina, proteinele ce conferă pielii structura şi elasticitatea.

Pe lângă radicalii liberi, inflamaţia a fost implicată în procesul de îmbătrânire din pricina rolului pe care îl joacă în atât de multe boli asociate bătrâneţii. (De fapt, cele două aspecte sunt corelate – radicalii liberi pot cauza inflamare.) Inflamaţia de scurtă durată este un lucru bun, indicând o reacţie de apărare a organismului împotriva unui virus gripal, a unei bacterii, a unei răni, a unei substanţe chimice iritante şi a altor tipuri de traume. Inflamaţia se produce atunci când, activate de un atac, celulele imunitare se grăbesc să ajungă în zona vătămată, secretând compuşi ce distrug bacteriile sau favorizează vindecarea rănii. Când starea se ameliorează, răspunsul imun încetează. Cel puţin pentru o vreme. Uneori, din anumite motive, inflamaţia persistă. Inflamaţia cronică, aşa cum este ea numită, a fost corelată cu toate afecţiunile, de la cancer la boli de inimă, diabet, demenţă şi chiar riduri. Deşi nu se ştie nici pe departe cu siguranţă dacă inflamaţia este cauza principală a îmbătrânirii, orice faceţi pentru a o reduce – de pildă, exerciţiile fizice regulate – va scădea efectele cumulative ale îmbătrânirii.

În teoria evoluţionistă a îmbătrânirii, genele determină îmbătrânirea şi, în cele din urmă, decesul. În teoria îmbătrânirii bazată pe deteriorarea organică, factori precum alimentele nesănătoase, stresul şi chiar procesele metabolice proprii organismului sunt agenţii primari. Cu toate acestea, mulţi oameni, printre care şi eu, cred că îmbătrânirea survine ca o consecinţă a ambelor aspecte. Toate recomandările din această carte se bazează, de fapt, pe ideea că voi funcţionaţi atât cu predispoziţiile voastre genetice, cât şi cu lucrurile din viaţă pe care le puteţi controla, cum ar fi ceea ce mâncaţi şi cât de multă mişcare faceţi. Fără îndoială, îmbătrânirea este declanşată de mecanisme genetice. „Dar, subliniază João Pedro de Magalhães, „genetica poate fi modulată de factorii comportamentali.

Creierul care îmbătrâneşte

Prin RMN şi alte tehnologii de imagistică, cercetătorii au aflat că dimensiunile creierului se diminuează pe măsură ce îmbătrânim. „Volumul cortexului central, care este responsabil pentru procesul de gândire, rezolvarea problemelor şi sarcinilor strategice, se micşorează, iar materia albă devine mai poroasă; ţesătura nu mai e la fel de strânsă ca în tinereţe", explică profesor doctor Denise Park, director al Center for Vital Longevity din Dallas. Aceste schimbări explică de ce majoritatea oamenilor înregistrează un declin subtil în ratele de procesare a informaţiilor noi, cantitatea de informaţii pe care o pot asimila în acelaşi timp şi abilitatea de a reţine informaţii noi pe termen lung.

Memoria trecutului poate fi şi ea afectată. „Pe măsură ce îmbătrânim, devine mai greu să etichetăm amintirile individuale, un fapt care le permite să fie distinctive şi mai uşor de evocat ulterior", spune Tom Hess, profesor doctor în departamentul Lifespan Developmental Psychology din cadrul North Carolina State University, din Raleigh. Această schimbare în funcţionarea memoriei pare să aibă drept cauză pierderea de neuroni în hipocampus asociată cu înaintarea în vârstă, hipocampusul fiind zona din creier parţial responsabilă pentru fixarea amintirilor noi specifice.

Odată cu vârsta, în creier pot începe să se formeze depozite de proteine. Creierul produce în mod natural un tip de placă numită amiloid, care în mod normal se descompune şi este eliminat de către organism. Cercetătorii au observat o acumulare a acestei proteine în timpul autopsiilor la persoane care suferiseră de maladia Alzheimer. Până de curând, nu a fost posibilă observarea plăcii la oamenii sănătoşi, însă Park şi echipa ei au efectuat un experiment prin care au injectat în creier o substanţă radiologică de contrast, apoi au utilizat tehnici de scanare cerebrală pentru a vedea dacă voluntarii sănătoşi prezintă acumulări de amiloid. Ei au descoperit că între 25% şi 35% dintre adulţii sănătoşi încep să acumuleze amiloid după vârsta de patruzeci–cincizeci de ani. Park observă că placa de amiloid este asociată cu un anumit declin cognitiv, dar că nu este cert dacă acesta este un simptom sau un stadiu timpuriu al maladiei Alzheimer. „Multe persoane care funcţionează la un nivel înalt au această placă asociată cu Alzheimer", afirmă ea.

Îmbătrânirea nu înseamnă doar veşti proaste în ceea ce priveşte creierul. De fiecare dată când învăţaţi ceva nou, se formează conexiuni neuronale noi. Rezultatul: o putere de procesare mai mare. Puteţi totodată să combateţi îmbătrânirea creierului. Citiţi în paginile 48–113 despre beneficiile exerciţiilor fizice şi mergeţi apoi la paginile 299–300 pentru sfaturi de îmbunătăţire a activităţii cerebrale.

Vă voi oferi un exemplu concludent. Una dintre categoriile de markeri biologici ai îmbătrânirii despre care veţi citi mult mai multe în această carte sunt telomerii. Telomerii sunt capetele cromozomilor, structurile care poartă genele. De fiecare dată când se divide o celulă, telomerii stabilizează cromozomii celulei, dar pe durata acestui proces ei se scurtează. Când telomerii devin prea scurţi, celula nu se mai poate divide şi moare. Se crede că acest lucru determină diferite aspecte ale îmbătrânirii, printre care scăderea tonusului muscular, ridurile şi imunitatea scăzută. Dacă lungimea telomerilor afectează sau nu longevitatea – şi dacă da, în ce măsură –, este un fapt încă necunoscut, dar mulţi cercetători de renume cred că ar fi ditamai băţul în roata vieţii.

În 2008, cercetătorii de la King’s College din Londra au analizat lungimea telomerilor din leucocitele gemenilor. Unul dintre gemeni era foarte activ, pe când celălalt era mult mai sedentar. Rezultatele studiului au arătat că, în general, lungimea telomerilor a fost corelată cu activitatea: cu cât era mai activă o persoană, cu atât mai lungi erau telomerii. Când geamănul foarte activ a fost comparat direct cu cel mai puţin activ, cel dintâi a prezentat lungimi ale telomerilor ce păreau să fie cu patru ani mai tinere. În acest caz, genele erau similare, însă celulele erau influenţate de factori externi diferiţi, în acest caz, de exerciţiul fizic.

FACTORI MAJORI DE ACCELERARE A ÎMBĂTRÂNIRII

Obezitatea

Supraponderalitatea predispune organismul la dezvoltarea bolilor de inimă, însă acesta este doar unul dintre modurile în care obezitatea poate afecta longevitatea şi accelera procesul de îmbătrânire. Cercetări recente sugerează că obezitatea face totodată ca celulele să fie mai bătrâne la nivel molecular. De pildă, unii dintre cercetătorii care au analizat lungimea telomerilor la gemenii activi şi la cei sedentari au studiat totodată şi lungimea acestora la femeile