Noaptea valpurgică în DraculaTown

De Dorel Raape

Intrarea în Bucureşti mi-am făcut- o dormind. Opt ore să mergi cu trenul 300 Km .la sfârşitul mileniului al II- lea e prea mult. Opt ore, cât o zi de muncă.
De trezit m- am trezit de a binelea abia când am ieşit din gară în dreptul unor coloane de piatră ce mi se păreau imense.
Zeci de autobuze şi troleibuze veneau şi plecau din faţa mea. Zeci de oameni, poate sute, poate mii de oameni urcau sau coborau îngrămădindu- se în ele. Nimerisem într- o staţie ITB. Totul mi se părea haotic. Valiza mi se părea prea grea, am lăsat- o pe caldarâm, un taxi era să mă calce, şoferul mă înjură. Am ridicat valiza şi m- am oprit lângă una dintre coloanele de piatră ce mă impresionaseră mai devreme. Coloanele păreau mai mici iar eu deşi obosit eram bine dispus şi fredonam un cântecel rămas cine mai ştie cum într- un colţ al memoriei mele.
...
Eram pe o câmpie plină de flori pe câmp o cireadă de vaci şi un păstor. M- am apropiat, păstorul şi- a întors faţa spre mine, avea faţa strălucitoare ca şi cum ar fi fost Soarele. Îmi zâmbi „Mă întorc astăzi acasă, de acum voi fi mereu cu voi!” După ce îmi spuse vestea păstorul zâmbi din nou şi plecă mai departe prin câmpul cu flori. Am pornit după el. De unde venea, unde se ducea? Parcă îmi înţelese întrebările pe care nu apucasem să le rostesc. „Vin din Siberia şi merg acasă!” Zâmbi, plecă mai departe se pare că mai avea mult drum de făcut şi nu avea rost să piardă timpul. Păstorul mergea şchiopătând. Şchiopăta, avea faţa strălucitoare... oare îmi apăruse în acel câmp cu flori minunate Satan? Despre el se spune în mituri că ar şchiop. Am privit încă o dată cu atenţie păstorul cirezii de vaci, era şchiop... Nu putea fi Satan, el n- ar fi apărut sub forma unui păstor cu zâmbet trist... Păstorul avea un picior descălţat care îi sângera...
M- am trezit spre prânz, visul mă tulburase. I- am povestit visul Anei. Ana nu i- a putut găsi nici o interpretare dar a promis că îl va povesti ţigăncii care îi ghicise atât de bine în cărţile de taroc. N- am mai plecat acasă, ziua a trecut minunat şi o nouă noapte veni. De astă dată am fost atât de obosit încât am dormit fără să mai visez nimic. Mi- ar fi plăcut să- l mai visez pe păstorul cu piciorul însângerat îmi era dor de zâmbetul lui trist.
...
Într- o pauză între două feluri de mâncare fumând la o fereastră am văzut pe trotuarul din faţa casei trecând şchiopătând păstorul din vis, piciorul descălţat îi sângera...
Păstorul întoarse faţa spre mine şi îmi zâmbi trist. Ajunsese acasă, Dumitru ajunsese în Bucureşti.

CUPRINS:

Dialog în Cer – Siguranţele strungului au fost puse
Primul vis
Vis cu Pâliu şi Tudor
Cum un cavaler teuton a scăpat dându- se evreu
Vis
Prinţesa blondă a poporului ceango - Război si chiloţi de damă franţuzeşti
Mai bine ar fi venit Mesia sau chiar tramvaiul
Oameni şi şoareci pe păşunile Raiului
Soare, valuri, dragoste, sex, poveşti
Poate m- am trezit pe plajă
Trezirea dintr- un vis frumos urmată de un vis urât
Sfărşit de vară la Marea Neagră
Moartea lui Antichrist – Satan şi toţi boierii Iadului
Vară indiană
Film de cinematecă „Ioi, ioi, ioi şi văleu, văleu”
Film la Cinematecă „De la Andrei Rubliov la cutremur''
Intermezzo la Ierusalim
Căldură, umezeală, vopsea şi sânge
Mănăstirea ecumenică
Siguranţele strungului au fost scoase
Dumitru se întoarce

• Limbă: Română
• Editor: Dorel Raape
• Data lansării: 20 feb. 2021
• ISBN: 9781005464684

Dorel Raape

DOREL RAAPE se naște pe 13 august, 1953, la Târgu-Ocna, din părinții Maria și Petrea (mama, româncă din Hârja-Oituz, iar tatăl, cu strămoși de origine germană), la maternitatea spitalului 1deschis în casele boierului Costache Negri și cum nimic nu este întâmplător, acest nume ilustru pare să-i jaloneze viitorului scriitor cel puțin două dintre etapele decisive ale vieții: urmează cursurile Liceului „Costache Negri” din localitate, iar peste ani, devine membru al Societății Literare „Costache Negri” din Galați.Copilăria și adolescența se derulează în ambianța generoasă a naturii montane, din golful depresionar, de pe Valea Trotușului, plasat la confluența Carpaților Orientali, cu dealurile subcarpatice, un loc de-o frumusețe stranie, populat de o lume cu conexiuni în spații astrale și-n timpuri legendare. Acest univers intens spiritualizat, în care a trăit Dorel Raape și-a lăsat amprenta asupra personalității sale artistice, caracterizată de aspirații și viziuni totalizante asupra vieții, percepute ca un ansamblu de oscilații ale sinelui între planul teluric și celest.În romanele sale apar notații fugare cu caracter autoreferințial, în care elevul Raape este prezentat drept „voinicul cel cu cartea în mână născut”, un copil studios, eminent la învățătură, de care își aduc aminte cu nedisimulată admirație, foștii profesori și colegi. „El era singurul din școală, pe care îl dădea exemplu la toate materiile domnul diriginte”, mărturisește cu emoție una dintre fostele colege de liceu.Este admis la Facultatea de Medicină din București, iar viața de student din perioada anilor 70 se desfășoară în ritmul avântat al tinereții, între orele de curs, lecturi, vizionări de spectacole și inerentele petreceri tinerești, după cum rezultă din romanul NOAPTEA VALPURGICĂ ÎN DRACULATOWN. Aici își va cunoaște și viitoarea soție, pe Jeni, „cea mai frumoasă fată a tuturor timpurilor”, colegă de an și de facultate.Referindu-se la profesia sa de medic, exercitată de-a lungul timpului în localitatea natală și în stațiunea Slănic-Moldova, Dorel Raape declară undeva, că nu și-a încălcat jurământul, de la sfârșitul facultății, iar calitatea de om l-a obligat să se ghideze după „știință și conștiință”, dedicându-se cu atenție și considerație fiecărui pacient în parte. Exigența misiunii sale difcile în lupta cu suferința umană este sub controlul unei autoexigențe personale, ieșite din comun, care-l antrenează într-o permanentă și neobosită acțiune de perfecționare. În prezent, desfășoară împreună cu alți colegi de breaslă un studiu amplu, într-o ramură de actualitate a medicinii, bioetica.În ceea ce privește activitatea literară, este destul de greu pentru orice exeget să cuprindă într-o formulă simplificatoare profilul artistic al unei personalități de-o complexitate covârșitoare, așa cum ni se prezintă scriitorul DOREL RAAPE, un creator atins de aripa genialității, care a ignorat rețetele succesului facil, aflat adesea în contradicție cu propriile convingeri asupra modalităților de evaluare a valorii actului creator. Aria preocupărilor acestui spirit proteic este de-o amplitudine fenomenală, fiind în egală măsură nu numai un scriitor deosebit de talentat, ci și un pictor inspirat, ilustrându-și adesea cărțile cu propriile creații plastice.Încă de la începutul carierei sale literare, intră în grațiile criticii de specialitate, fiind răsplătit cu numeroase premii în cadrul unor concursuri naționale, pentru proză, dramaturgie și eseistică:-Premiul I în cadrul Festivalului Național de Teatru „Ion Luca Caragiale”, 1994;-Premiul I, la Festivalul de Comedie, „Ion Băieșu”, 1995;-Premiu pentru o dizertație eseistică, susținută în fața juriului, la Concursul Național de Literatură, „Nichifor Crainic”, 1995;-Premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie, „Flori de Mucigai- Tudor Arghezi”, decernat de președintele juriului, marele poet, Marin Sorescu, în 1996.Opera literară a lui DOREL RAAPE cuprinde proză, poezie și dramaturgie, care reprezintă etape definitorii în evoluția sa ca scriitor. Incontestabil, cele trei romane, TEXTE (2000) , NOAPTEA VALPURGICĂ în DRACULATOWN (2002), CAZANIA ÎNGERULUI CĂZUT (2003) , reprezintă momentul de vârf al ascensiunii sale scriitoricești, prin complexitatea tematică, versatilitatea tehnicii literare și noutatea registrelor stilistice.Volumul de poezie, TRISTânTZARA APEI DÂMBOVIȚEI (2002), este un tribut adus mișcării artistice dadaiste, al cărei manifest estetic constituie o sursă de inspirație pentru oglindirea unor realități autohtone contemporane.Comedia MEȘTERUL MANOLE (1995), o interesantă parabolă cu conotații social-politice, completează universul atât de bogat nuanțat al creației lui DOREL RAAPE, un artist născut sub zodia norocoasă a genialității.Întreaga creație a lui DOREL RAAPE este o dovadă incontestabilă a măsurii talentului acestui scriitor atât de original și de profund, neafiliat niciunui grup sau curent literar, cu o evoluție spectaculară pe traiectoria sa singulară, fidel în exclusivitate doar crezului său artistic, conștient fiind de valoarea intrinsecă a operei sale.

Previzualizare carte

Dialog în Cer – Siguranţele strungului au fost puse

Şi iară şi iară ca de atâtea ori într- o zi pe la sfârşitul mileniului al II- lea după învierea Lui , îngerii s- au înfăţişat înaintea Domnului.

- Să stăm cu frică să stăm cu smerenie…

Şi printre ei era şi Satan

- De unde vii ?

Iar Satan a răspuns:

- Am dat târcoale pe Pământ în sus şi în jos…

Şi Domnul a zis către Satan:

- Ai luat seama ce e prin Bucureşti?

Iar Satan a răspuns:

- Poate fi ceva în Bucureşti care…?!?!

Şi Domnul a zis către Satan:

- Poate.

Iar Satan a încercat încă o dată să Îl ispitească chiar pe El.

- Pariem ? Îl ştiu pe băiat, îl pregătesc să fie prim- secretarul tuturor prim- secretarilor Partidului Comunist Mondial. Cu el merg la sigur spre Apocalipsa anului 2000.

Şi Domnul a zis:

- Tot pe El mă bazez şi Eu. In anul 2000 va fi cum a fost în anul 1000 adică nu va fi nimic datorită acestui băiat. Apocalipsa va fi doar când voi hotărî Eu.

Iar Satan a continuat cu ispita:

- Să pariem la fel cum am făcut cu Iov şi Faust . A trebuit să mă muncesc din greu pentru ei ca să- i câştig, pentru el va trebui să munciţi voi să- i recuperaţi sufletul care de mult e al meu. Voi câştiga şi acum ca şi în trecut cu Faust şi Iov…

Şi Domnul a zis:

- Cu Faust şi Iov ai pierdut…

Iar Satan a răspuns:

- Şti bine că am câştigat. Pariem ?

Domnul a zis:

- Pariem ! SIGURANŢELE STRUNGULUI SĂ FIE PUSE !

Primul vis

Intrarea în Bucureşti mi-am făcut- o dormind. Opt ore să mergi cu trenul 300 Km .la sfârşitul mileniului al II- lea e prea mult. Opt ore, cât o zi de muncă.

De trezit m- am trezit de a binelea abia când am ieşit din gară în dreptul unor coloane de piatră ce mi se păreau imense.

Zeci de autobuze şi troleibuze veneau şi plecau din faţa mea. Zeci de oameni, poate sute, poate mii de oameni urcau sau coborau îngrămădindu- se în ele. Nimerisem într- o staţie ITB. Totul mi se părea haotic. Valiza mi se părea prea grea, am lăsat- o pe caldarâm, un taxi era să mă calce, şoferul mă înjură. Am ridicat valiza şi m- am oprit lângă una dintre coloanele de piatră ce mă impresionaseră mai devreme. Coloanele păreau mai mici iar eu deşi obosit eram bine dispus şi fredonam un cântecel rămas cine mai ştie cum într- un colţ al memoriei mele.

„Consult toţi filozofii

Pe Platon şi pe Kant

Să văd dacă pantofii

Sunt semn c- ai existat."

Cu o seara înainte de a pleca la Bucureşti văzusem un film, Felix şi Otilia .Din film îmi rămăsese în memorie refrenul pe care îl fredonam acum lângă coloanele de piatră de la ieşirea din Gara de Nord.

Dacă o pereche de pantofi poate demonstra că fiinţa care i- a purtat a existat, atunci şi prezenţa mea dezorientat, intoxicat cu gaze de eşapament de la autobuzele ITB dar bine dispus demonstra că exista o lume frumoasă, liniştită, curată la numai 300 de Km la distanţă de opt ore de mers cu trenul de lumea mizeră şi agitată în care ajunsesem.

- E de treizeci de carate! Aur turcesc de treizeci de carate…Kent nu vrei ?

Era un ţigan. Ştiam de la bunica, de acasă cã Bucureștiul este un oraş cu mulţi ţigani şi că e bine nici să nu stau în preajma lor. Păream oare atât de fraier încât ţiganul avusese îndrăzneala să îmi ofere spre vânzare aur turcesc de treizeci de carate ? Poate păream fraier dacă încercase. Primul om pe care îl întâlnisem în Bucureşti a fost un ţigan care văzuse în mine un fraier… Greşeam ,primul om pe care îl întâlnisem în Bucureşti şi avusesem de a face cu el fusese şoferul de taxi care mă înjurase iar primul cuvânt auzit în Bucureşiti a fost străvechiul strigăt de luptă a românilor: „tutzydumnezeymaty !"

După ce am reuşit să mă dezmeticesc mi- am adus aminte pentru ce venisem în Bucureşti, venisem să mă fac farmacist. Am scos din buzunar lista pe care mi- o pregătisem de acasă după programa de admitere, pe listă îmi notasem autobuzele şi troleibuzele care duceau la Institutul de Medicină şi Farmacie .Am cercetat lista nici unul dintre autobuzele sau troleibuzele notate de mine nu treceau prin staţia unde nimerisem. Zgomotul din jur nu mi se mai părea atât de mare am hotărât să întreb pe cineva. Am chitit o bătrânică cu două sacoşe imense în mâini. Bătrânica mi s- a părut mai accesibilă decât ceilalţi trecători cu haine cenuşii feţe posomorâte, obosite, puşi mereu pe fugă. Bătrâna măcar nu se mai putea grăbi.

- Nu vă supăraţi ,ce maşină pot lua de aici până la Institutul de Medicină şi Farmacie?

- La Medicină colţ cu Carol Davila ? De aici nimic…

- Mulţumesc!

- Pentru nimic!

Chiar pentru nimic .Chitisem dar nu nimerisem. Oare mă putea lămurii cineva în această viermuială de oameni obosiţi şi cenuşii unde nimerisem? Întorcându- mă la valiza pe care imprudent o părăsisem, de fapt nimeni nu mi- o putea fura fiind prea grea, m- am ciocnit cu cineva.

- Mă scuzaţi ,am spus automat.

- Pentru nimic!

Iar pentru nimic. Mă tamponasem de sânii unei fete înalte, majestoase, mlădioase cu o privire hipnotică..

- Nu ştiţi ce pot lua ca să ajung la Institutul de Medicină şi Farmacie?

- Examenul de admitere, fără examenul ăsta nu ajungi acolo!

Fata avea umor, răspunsul ei m- a descumpănit .Fata mă măsură de câteva ori din cap până la picioare şi probabil corespunzând standardelor ei a început să îmi dea explicaţii…

- Îl iei pe 93 mergi două staţii, te dai jos ,treci podul peste Dâmboviţa…

In timp ce îmi vorbea m- am uitat şi eu mai bine la ea. Avea sânii destul de mari, de ei mă tamponasem…era frumoasă…cred că întâlnisem cea mai frumoasă fată din Bucureşti imediat cum ieşisem din Gara de Nord. Acum devenisem complet năuc, cred că fata putea năuci pe oricine cu frumuseţea ei. Cred că năuceala mi se putea citi pe faţă încât fata mă întrebă:

- Ai înţeles?

- Prea multe detalii. Îl iau pe 93 merg două staţii trec un pod şi …mai întreb pe cineva.

- Nu e nevoie, urcă în troleul ăsta, mergi cu mine, am şi eu un „business" acolo.

Cu graţia unei feline fata urcă în troleul ce tocmai se oprise în staţie. Târându- mi cu greu valiza până la urmă am reuşit să urc şi eu cu tot cu bagaj în troleu înainte ca uşile acestuia să se închidă. Zdruncinându- se din toate încheieturile acesta se porni ca numai după câteva secunde să se oprească , scârţâind cumplit. Am ajuns cu tot cu valiză până în faţă lângă şofer. Acesta înjura cumplit: :tutzydumnezeymaty!" pe cineva pe care tocmai era să îl calce, era bătrâna care nu mă lămurise cu nimic puţin mai înainte. Destinul a vrut să fiu lângă cea mai frumoasă fată a tuturor timpurilor din Bucureşti si nu lângă cea mai cumsecade babă…

- Vezi să nu te loveşti, vii de departe, mă întrebă fata ce avea un „business" la Institutul de Medicină şi Farmacie.

- Da.

- Da, ce?

- Da, de departe, din Moldova.

- Se cunoaşte.

Eram încă năucit, cu mâinile prin buzunare îmi căutam banii pentru bilet. Până îmi iau bilet am ajuns la destinaţie. Fata coborî tot atât de uşor precum urcase, eu la fel de greu agăţat de valiza mea.

- Dai la medicină?

- La farmacie am răspuns mai mult ca pentru mine. Valiza îmi părea tot mai grea. De ce spui că se cunoaşte că vin din Moldova? Şi nu din altă parte ?

- Se cunoaşte după tot ce faci tot ce spui.

- Eşti din Bucureşti?

- Tu ce crezi?

- Cred că eşti din Paradis ,un înger trimis din Rai să mă călăuzească prin oraşul ăsta care mi se pare infernal..

- E clar, auzi ce text ai putut scoate din tine, „Un înger trimis din Paradis.." eşti moldovean.

- Şi ce „business" ziceai că ai la…

- Eşti destul de brunet ca să fii oltean ai devenit cicălitor. Dacă eşti oltean te las , ăştia nu au nevoie de îngeri păzitori se descurcă singuri.

Nu eram oltean ,eram moldovean şi avusesem norocul să găsesc cel mai frumos înger din Bucureşti chiar în Gara de Nord. De ce Gara de Nord şi nu de Sud, poate pentru că Bucureştiul este capitala unei ţări ce se găseşte la nord de el.

Trăgându- mi valiza pe lângă cea mai frumoasă fată a tuturor timpurilor din Bucureşti am ajuns la facultatea pe care o căutam. Era o clădire veche coşcovită peste tot, care mi s- a părut maiestoasă şi copleşitoare. Porţile erau larg deschise, am vrut să intru pe lângă statuia lui Davila ,îngerul mă trase de mână aşa că am intrat pe lângă ghereta portarului. Portarul o salută cu mult respect pe fata care mă luase din gară:

- Sărut mâinile domnişoară Ana!

- Să trăieşti nea’ Stere!

Numele astea două mi s- au tipărit definitiv în minte. Dacă portarul Stere o salutase atât de politicos pe domnişoara Ana care venise cu un business la facultate, însemna că aceasta era cineva. Pe mine portarul nici nu mă băgă în seamă., pentru el eu eram un nimeni.

- Sunt 387 de locuri şi 87 de înscrişi.

- Atât de multe locuri?!

- Nu te entuziasma ,e doar prima zi de înscriere, până în ultima zi se înscriu 2000.

- De unde ştii? De unde, se pare că eşti „cineva" pe aici, te- a salutat portarul…

- „Cineva", mă faci să râd, poate voi fi cineva. Portarul mă cunoaşte de anul trecut când plângeam singură lângă gard. Am dat şi anul trecut examen, l- am pierdut…

- Ai stat un an acasă şi ai învăţat…

- Nu am făcut sanitara la Ploieşti.

- Eşti ploieşteancă.?

- Poate nu ai să ştii nici o dată cine sunt.

- Am aflat că te chemă Ana…

- Sunt Ana din oraşul Anonim din munţii Necunoscuţi unde Dracu’ şi- a înţărcat copiii, undeva pe Valea Ignoranţei .Ignoranţa se numeşte pârâul ce trece prin oraşul meu.

Am intrat în clădire. In sala imensă în care intrasem era bine, era bine pentru că era răcoare.

- Unde se fac înscrierile?

- La unul dintre ghişeele astea.

Am pornit spre unul dintre ele cu gând să termin repede.

- Stai, mă opri Ana, mai întâi trebuie să îţi faci vizita medicală.

- Unde?

- Doamne, trebuie să te ducă cineva de mână.

Luându- mă de mână, Ana mă duse până în faţa uşii pe care scria mare să vadă chiar chiorii „Cabinet medical", deschise uşa şi îmi făcu vânt înăuntru.

- Ai noroc că eşti moldovean, oare cum mi- ai căzut pe cap? De fapt eu te- am luat din gară cu tot cu valiza asta uriaşă, oare cu ce ai umplut- o, las- o aici că o păzesc eu.

Intrat în sala ce nu semăna de fel cu ce ştiam eu că arată un cabinet medical am întins cu o mână tremurândă fişa medicală şi buletinul celui ce făcea pe doctorul acolo. Îmi era ruşine că îmi tremurase mâna, era clar că eram emotiv. Fără să se uite la mine, doctorul scrise pe fişă apt. Eram emotiv dar poate eram apt să fiu farmacist .Am ieşit pe culoar. Ana mă aştepta aşezată pe valiza mea. Devenisem dependent de ea, mi se părea că o cunoşteam de mii de ani, poate din totdeauna, dar cine poate crede poveştile cu reîncarnările…

- Am înţeles că vii din altă lume si am hotărât să te ajut până la capăt. Am luat o fişă de înscriere, vino, să o completăm împreună. Fără mine pierzi toată ziua. Treci la interogatoriu. Numele şi prenumele.

- Trotuşanu Dan

- Deci te cheamă Dan.

- Iar pe tine Ana.

- Poate da poate nu, poate nu ai să ştii nici o dată. Născut în ziua de…

- 21 august.

- Eşti leu, vei ajunge conducător chiar dacă nu ai să vrei, poate vei fi primar în satul tău.

- Par de la ţară?

- Eşti puţin provincial din cauza accentului în rest eşti bine, s- ar putea să fi un om destul de sofisticat. Ai terminat liceul anul ăsta ?

- Da, la real, tu anul trecut ?

- Da sunt mai bătrână decât tine cu şase luni, sunt vărsătoare dar acum eu pun întrebările nu tu.

Urmară tot felul de întrebări, date fără de care nu te poţi înscrie la examen. Sunt sigur că Ana m- a întrebat mai multe decât se cerea în formularul de înscriere aşa că a aflat aproape totul despre mine.

- Multe mai sunt!

- Aşa te pot cunoaşte mai bine. Ai soţie, ai copii, ce vârstă au fiecare, câţi ani de muncã ai, situaţia militară… ?

- De ce toate astea pentru un simplu examen?

- Nu schimba vorba, ai soţie ai copii, ai logodnică, vreo prietenă, ai avut relaţii sexuale…?

- Chiar mă faci să râd. N- am soţie, n- am copii…

- Deci nu eşti atât de nătăfleţ precum pari dacă nici una nu a pus mâna pe tine cum ai terminat bacalaureatul.

- Nu- s însurat, poţi pune mâna tu pe mine dacă eşti în căutarea cuiva cu care să te măriţi…

- Chiar aşa să mă mărit cu unul luat din gară, trebuia să îţi pun câteva întrebări să văd ce e cu tine. Ai noroc că îmi placi cu adevărat şi sunt în stare să îţi suport mitocănia cu măritişul. Până la urmă ce e râu în măritiş dar să lăsăm bancurile proaste şi să îmi spui ce apartenenţă politică ai.

- Bancul ăsta ţi se pare bun? Ce importanţă are apartenenţa politică ?

- Are, altfel nu era rubrica asta aici . Am scris UTC, toţi care termină liceul în România fac politică la UTC.

- Te înşeli, am avut un coleg ,adventist de ziua a şaptea sau a opta nu mai ştiu exact dar ştiu că l- au dat afară din UTC şi din liceu.

- Ai văzut că am avut dreptate, l- au dat afară din liceu după ce l- au dat afară din UTC. Toţi care ajung să termine liceul în România fac politică la UTC.

- Atunci scrie că sunt UTC- ist şi de religie sunt ortodox.

- Eşti ortodox, am avut puţină emoţie, după mutră pari evreu. Pentru religie nu este rubricã. La admiterea în învăţământul superior nu se fac discriminări în funcţie de religie. Părinţii ce apartenenţă politică au ? Sunt sau nu membri ?

- Membri, cum ?

- Lasă bancurile proaste, pentru asta este rubrică.

- Membri PCR, acum m- am prins, chiar nu făceam bancuri. Cred că au fost dar au murit amândoi într- un accident de circulaţie am scăpat doar eu şi am fost crescut de bunica după tată. Bunica nu e membră PCR .Crezi că are importanţă?

- Nu cred că acum mai are importanţă ca în obsedantul deceniu. Ai citit „ Cel mai iubit dintre pământeni " a lui Marin Preda ? Îmi pare rău de părinţii tăi!

- Am şi uitat de ei îi ştiu doar din fotografii. Accidentul s- a întâmplat demult în „obsedantul deceniu. „Obsedantul deceniu ce aiureală! Am încercat să citesc ceva ,începea cu un tânăr comunist prins în Bucureşti şi trimis din post în post până în sat la el în Scorniceşti La el te refereai , „Cel mai iubit dintre pământeni" . N- am putut citi mai mult.

- Nu mă refeream la „ Delirul de Marin Preda, în el apare Ceauşescu, mă refeream la alt roman care se cheamă chiar aşa „Cel mai iubit dintre pământeni nu prea le ai cu literatura.

- Am auzit de roman dar când am văzut titlul am zis că e vorba de Ceauşescu şi nu mi- am mai pierdut timpul.

- Păcat , „Monşerul" a fost cel mai mare…

- E rubrică şi pentru literatură ?

- Nu- i dar am vrut să ştiu cum stai cu cultura generală. Dacă ai citit prima pagină din Delirul de Marin Preda tot e ceva de capul tău. Si acum din rubricile cu adevărat utile. In Bucureşti unde stai ?

- Nu ştiu poate este un cămin aşa am auzit.

- Bine atunci am să întreb la secretariat.

Fără să mă mai întrebe nimic Ana luă dosarul şi în câteva secunde mă înscrisese la examen.

- Si acum succes. Pentru băieţi inteligenţi ca tine cel mai greu la un examen este înscrierea. Doamne, am ameţit când am văzut că ai luat bacul cu 10 pe linie. Când ai să ajungi, doctor, profesor doctor, academician profesor doctor docent să îţi aminteşti de ce ţi- am făcut eu astăzi. Pentru cămin iei troleul 93 până la Cişmigiu şi pe strada Brezoianu găseşti administraţia căminelor şi cantinelor, te descurci tu şi singur, mi- ai mâncat prea mult timp astăzi . Nu- mi pare rău, să şti că ai fost primul bărbat cu care m- ar bate gândul să mă mărit…

Ana dispăru coborând pe nişte scări undeva la subsolul clădirii înainte de ai putea mulţumi. Nici nu aveam pentru ce să îi mulţumesc abia după ce dispăruse am înţeles că eram al 165- lea candidat înscris la examenul de admitere la Facultatea de Medicină şi nu la facultatea de Farmacie aşa cum plecasem cu gândul de acasă. Facultatea de Medicină Generală… nu mă gândisem niciodată să fiu doctor… Am început să fierb de mânie cum am putut să fiu atât de tăntălău. Fata mă hipnotizase şi mă manipulase fără să vrea. Ana avea cu adevărat ochi hipnotici.

Ar fi trebuit să îmi scot imediat dosarul şi să mă înscriu la farmacie, aveam timp dar.. furios încă am acţionat aşa cum primisem ordin prin hipnoză să ajung doctor, profesor doctor, academician profesor doctor docent şi să îmi aduc aminte de ce îmi făcuse Ana în acea zi.

Vis cu Pâliu şi Tudor

Cu siguranţă Ana mă hipnotizase şi nu sunt sigur dacă m- am trezit din acea stare dacă nu cumva tot ce se întâmpla era doar visul unui somn hipnotic.

Trăgeam valiza după mine prin faţa Primăriei Bucureştiului când o mână grea se lasă pe umărul meu. Mi- am întors capul ,mâna grea ce se lăsase pe umărul meu era mâna singurului om pe care îl cunoşteam în Bucureşti. Era idolul meu din şcoala primară, era cel ce mă învăţase să înot în apa Trotuşului, era cel de la care auzisem cuvântul laba şi cel care mă şi învăţase cum se face, era idolul meu cel care îi bătea pe toţi cei ce îndrăzneau să mă insulte spunându- mi jidan, era Tudorică. Tudorică a apărut când visul în care se făcea că îmi târam valiza prin faţa Primăriei Bucureştiului era să se transforme într- un coşmar, Tudorică când eram mai obosit mai furios, apăruse ca un înger păzitor, un nou înger păzitor prin infernalul oraş Bucureşti ultimul, Ana mă abandonase la Facultatea de Medicină Generală.

- Ce mai faci Dane, numai pe tine nu mă aşteptam să te întâlnesc. Cred că am apărut la timp, pari sfârşit de oboseală.

- Numai Dumnezeu cred că a făcut asta, numai El face minuni, e o minune că mi- ai apărut în faţa mea…

- Am apărut din spate, ar putea să nu fie mâna Lui!

In câteva cuvinte i- am explicat cu ce gânduri venisem în Bucureşti cum mă încurcasem cu Ana şi că acum căutam strada Brezoianu să îmi găsesc un loc într- un cămin studenţesc şi o cartelă la o cantină.

- Ar fi trebuit să fii foarte prudent de cum ai ieşit din Gara de Nord pentru că nu ai nimerit într- un oraş oarecare…

- Oraş oarecare, e adevărat Bucureştiul nu e un oraş oarecare e capitala României scumpa noastră ţară, Bucureştiul m- a copleşit din prima clipă cu zgomotul , fumul, mizeria şi cu toţi oamenii lui cenuşii, trişti, nervoşi şi ponosiţi…

- Văd cã totuºi mai ai putere în tine. E adevărat că ai nimerit în oraşul care se cheamă Bucureşti nume care vine de la numele marelui bulibaşă Bucur prieten la toartă cu Vlad Ţepeş zis Dracula…

- Cred cã ai dreptate, sigur bulibaºă a fost acel legendar Bucur şi nu cioban pentru c primul om care mi- a adresat un cuvânt în Bucureşti a fost un ţigan care vroia să îmi vândă aur turcesc de treizeci de carate. De fapt primul cuvânt care mi- a fost adresat în Bucureşti a fost o înjurătură.

- Bucureştiul capitala României e o mare ţigănie, mai bine lăsau capitala la Iaşi. Dar după unire a început migraţia moldovenilor spre Bucureşti iar oraşul şi- a schimbat numele în momentul când numărul emigranţilor a devenit mai mare decât al băştinaşilor, acum numele adevărat al Bucureştiului e Tâmpitopolis.

- Şi eu ultimul moldovean tâmpit sosit aici.

- Probabil eşti tâmpit dar nu eşti ultimul, probabil în Gara de Nord a mai sosit un tren din Moldova dar apogeul acestui oraş va fi când chinezii îşi vor întinde împărăţia până aici…

- Ce chinezi, împărăţia chinezească e încă departe şi nu va ajunge niciodată aici…

- Nu am spus eu asta, aşa mi- a spus magistru meu moş Petrache Ţuţea pe la care am trecut astăzi .Moş Petrache mi- a spus că profetul nostru naţional a scris undeva că împărăţia chinezească va ajunge în trei rânduri până în România îţi dai seama ce se va alege de ruşi…

- Ce profet naţional ?

- Au şi românii un profet mare cât toţi profeţii Bibliei la un loc. Profetul nostru e Caragiale.

- Mai bine spune- mi unde e strada Brezoianu să îmi iau cămin şi cartelă la vreo cantină studenţească pentru că nu mai am mult şi am să mor de foame.

- Să mori de foame ! ? Deşi trăim cum trăim în România încă nu s- a întâmplat ruşinea asta ca cineva să moară de foame. Dacă vom căuta în coşul ăla de gunoi tot vom găsi o bucăţică de pâine să ne potolim foamea şi să scăpăm de moartea prin inaniţie. România e ţara binecuvântată unde poţi găsi pâine aruncată la coşurile de gunoi, România e ţara pâinii, e ţara vinului iar capitala ei e Tâmpitopolis. Hai să facem o talpă pe bulevard până la Central, nu e lux, dar se poate mânca bine şi ieftin.

- O talpă ?

- Desigur o talpă nu o labă. Şti de ce l- a împuşcat vânătorul pe urs, pentru că atunci când s- au întâlnit ursul nemernic în loc să o ia la talpă a luat- o la labă. Talpă se spune în satul ăsta la a merge, labă e aceiaşi chestie ca pe la noi…

- Atunci sã fac o talpă până pe strada Brezoianu să îmi iau cămin şi cartelă e cel mai ieftin…

- Nu fi jidan zgârcit, fac eu cinste azi, până la urmă de ce să cheltui banii aiurea pe cămin, ai putea sta la mine, adică la unchiul care are o casă mare. Dacă vrei îmi dai mie banii de cartelă, eu fac cumpărăturile iar Nicoleta, verişoara mea găteşte şi pentru tine.

- Fie, am să mă iau după tine. Se zice că fiecare om are doi îngeri, unul bun altul rău. Ana fata despre care ţi- am spus…

- Nu mi- ai spus.

- Cea mai frumoasă femeie din Bucureşti , m- am luat după ea şi în loc să mă înscriu la farmacie m- am înscris la medicină…

- Foarte bine ai făcut că te- ai luat după ea, e ceva să fii doctor. Ea e frumoasă şi e îngerul cel bun iar eu sunt urât şi sunt îngerul rău. Sunt eu chiar atât de urât , sau e invers, sau nu e nicicum ? De ce să vedem lumea dialectic ca un rezultat a luptelor contrariilor înger bun şi înger rău ? De ce oamenii gândesc dialectic ? L- am întrebat şi pe moş Petrache…

- Poate am mai mulţi îngeri dar azi m- aţi influenţat voi şi nu puteţi fi buni amândoi în acelaşi timp. Vrem nu vrem nu putem fi decât dialecticieni , Ana e atât de frumoasă…

- Arăt eu atât de urât ?

Tudorică nu arăta urât, era chiar un bărbat frumos ,era înalt, puţin mai înalt decât mine

Barba şi pletele le avea blonde, pletele mai blonde decât barba ,ochii păreau verzi. Nu era cu nimic mai prejos decât Ana. In aceiaşi zi am întâlnit cea mai frumoasă femeie şi cel mai frumos bărbat din Bucureşti.

- Suntem îngerii tăi făţarnici când buni când răi. Lasă dialectica şi abandonează- te în voia Destinului. Eu aşa fac, orice mi s- ar întâmpla am încredere în steaua mea norocoasă. Cineva foarte puternic si mare, cred că e pe locul doi sau trei în nomenklatura Universului mi- a jurat că voi avea o viaţă aventuroasă. Vrei aventuri, vino cu mine. De tânăr voi ajunge foarte bogat , voi muri pentru că totuşi sunt muritor dar asta se va întâmpla când voi fi foarte bătrân. Nici apa, nici focul , etc., etc…nici o armă de la armele primitive, piatra şi ţepuşa , până la arma cu neutroni nu vor putea să îmi facă nici un rău…

Pornirăm în susul bulevardului 6 Martie sau cum i se spune în „sat, „ 6/3.

- Tu zici că cineva mare al doilea al treilea din nomenklatura Universului ţi- a jurat…Poate eşti sonat, viaţa nu poate fi atât de roz

- Ai dreptate, viaţa nu poate fi atât de roz dar de bazat pe jurământul cuiva mare mă bazez. Toate vor fi aşa cum ţi- am spus dar nu mă voi putea bucura de dragostea femei iubite, femeia pe care o iubesc de o eternitate şi ceva…

- După barba bogată pe care o ai nu pari a fi castrat ca sã nu te poţi bucura de dragostea unei femei.

- Ţi- am spus că nimic din trupul meu nu e şi nu va fi vătămat.

- Atunci eşti impotent psihic.

- Şi psihicul face parte din trup, pare o gogomănie dar aşa este, psihicul face parte din trup nu din suflet cum mulţi neştiutori cred

- Dracu’ te mai poate înţelege, m- a apucat o foame de îmi vine să urlu ca un . Chestia cu psihicul parte a trupului tot moş Petrache ?

- Reacţionezi ca o fiară, ai instincte de bază bune dacă îţi vine să urli când îţi este foame. Psihicul face parte din trup, asta nu mi- a explicat- o moş Petrache el e doar maestrul meu în filozofie…Nu el dar sunt sigur că „îl" are la limbă când începe să vorbească despre metafizică. Dar hai să mâncăm ceva, filozofia nu e făcută pentru fiare iar foamea transformă într- o fiară orice metafizician.

Am intrat în autoservirea de la parterul hotelului Central. Toate mesele erau ocupate, până la urmă am găsit un loc la masa unui ţigan. Ţiganul , un bărbat voinic cu plete şi barbă albă ne făcu loc la masă zâmbind. De ce a zâmbit? Ceva îmi plăcu de la început la ţigan. Oare de ce îl consideram ţigan ? Am găsit de ce ţiganul îmi păruse simpatic, avea acelaşi zâmbet ca Tudorică, între