Aventurile lui Fram la Polul Nord: Epopeea

De Cosmin Baiu

Fram este un cațel samoyed din orasul Motor City, elev in clasa a II-a, ce se plictisește in vacanța de vara. Intamplari neasteptate ii vor dezvalui insa adevaratele sale origini, purtandu-l in aventuri fantastice la capatul lumii pentru a-si salva prietenii si a ocupa locul cuvenit pe tronul Regatului Asgardr, in inima Groenlandei.
Insoțit de tovarasi loiali, Fram va calatori cu balonul cu aer cald peste culmile inzapezite ale munților, va vizita Roma, va strabate Mediterana si Atlanticul la bordul unui submarin si va parcurge intinderile inghețate spre Polul Nord intr-un vehicul blindat.
Va reusi el oare sa salveze planeta de la iminenta distrugere? Va invinge el in lupta cu vrajitorul Loki, stapanul absolut al Imperiului Lupilor Albi?
Aflați deznodamantul acestei aventuri minunate, ce se citeste cu sufletul la gura!

Cosmin BAIU este autorul mai multor cărți cu caracter științific/dezvoltare personală si de ficțiune. Dintre acestea, reamintim:

1. Romanul horror "Interviul", Editura Neverland 2019

2. Romanul thriller "Ultima noapte la Auschwitz", Editura Neverland 2020

3. Analiza Financiară pe Înțelesul Tuturor, vol 1 si 2, Editura Evrika Publishing, 2018, 2019

4. Ciclul "La miezul nopții" (2019), disponibil exclusiv digital, ce  conține povestirile: Monstrul, Lumea Gândacilor, Călător în Noapte, Pandemie.  

Acestea sunt disponibile în format digital- în magazinele online, dar și tipărite- in librarii.

• Limbă: Română
• Editor: Publishdrive
• Data lansării: 18 apr. 2020

Previzualizare carte

C.S. B A I U

Aventurile lui Fram

la Polul Nord

Text si Ilustratii, C.S. BAIU

Toate drepturile asupra editiei electronice rezervate. Niciun fragment din această lucrare

şi nicio componentă grafică nu pot fi reproduse sau transmise, sub nicio formă

şi prin niciun mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere,

înregistrare sau prin orice sistem de stocare a informaţiei,

fără permisiunea autorului.

Copyright © 2018

Copiilor mei, Octavian şi Victor, fie ca spiritul minunat al copilăriei să vă însoţească întotdeauna.

Soţiei mele, Georgeta, pentru întregul sprijin acordat la scrierea acestei povestiri.

CUPRINS

CAPITOLUL I. MOTOR CITY

CAPITOLUL II. PEŞTERA ELFILOR

CAPITOLUL III. FREYR

CAPITOLUL IV. FURTUNA

CAPITOLUL V. ROMA

CAPITOLUL VI. ASGARDR, IMPERIUL SAMOYEZILOR

CAPITOLUL VII. PREGĂTIRI DE PLECARE

CAPITOLUL VIII. ODIN

CAPITOLUL IX. VÂNĂTOAREA SUBMARINĂ

CAPITOLUL X. LITLA DIMUN

CAPITOLUL XI. CAPCANA

CAPITOLUL XII. XIBIR

CAPITOLUL XIII. SPRE POL

CAPITOLUL XIV. ORAŞUL DE GHEAŢĂ

CAPITOLUL XV. LA POLUL NORD

CAPITOLUL XVI. NIFLHEIM

EPILOG

CAPITOLUL I

MOTOR CITY

Undeva în Estul îndepărtat al Europei, acolo unde munţii Carpaţi se curbează, prinzând în încleştarea lor o câmpie înaltă, se afla la începutul secolului XXI un orăşel foarte micuţ locuit de căţeluşi. Oraşul era aşezat de o parte şi de alta a râului învolburat Olt, ce curgea ameninţător din munţii înalţi, fiind unit prin câteva poduri de oţel trainic construite din vechime.

Uneori, când ploua foarte mult pe creste, sau când zăpezile se topeau sub privirea blândă a soarelui primăvăratic, râul îşi ieşea din matcă, rupea barajul construit din saci de nisip şi năvălea în oraş. Atunci puteai vedea căţeluşi umblând prin apa până la genunchi, încălţaţi cu cizme de cauciuc sau plutind pe plute de brad confecţionate în grabă. Norocoşi erau cei de talie mare, cărora apa le venea până la glezne, însă puteai vedea pechinezi şi schnauzeri pitici stând zile întregi pe acoperişul caselor, aşteptând să treacă inundaţia. Acelea nu erau momente plăcute, noroc însă că acest lucru se întâmpla destul de rar.

De mai multe generaţii oraşul cunoscuse o dezvoltare puternică în domeniul construcţiilor de autovehicule, căpătând la un moment dat nu se ştie de unde numele de Motor City, Oraşul Motoarelor. În oraş erau patru fabrici de automobile, ce produceau în fiecare oră câte 5 vehicule fiecare. În Nord, în cartierul Saint-Bernard, se produceau camioane grele pentru transportul mărfurilor. Aceste camioane erau cerute în toată lumea datorită fiabilităţii lor dovedite şi a capacităţii lor de a merge cu uşurinţă pe zăpadă. Fiecare camion avea două motoare şi zece roţi motrice, echipate cu cauciucuri uriaşe. De altfel, toate modelele noi erau testate în creierii munţilor, în trecătoarea Nottelheim, unde zăpada nu se topea

niciodată.

În Estul oraşului, în cartierul Schnauzerilor, se produceau camio-nete şi vehicule uşoare cu remorcă, în timp ce în Vest, în cartierul Akita, se produceau mici autoturisme de familie, foarte ieftine. Sudul

oraşului era locuit de ogari, iar aici se produceau cele mai spectacu-loase maşini de curse sub marca „Arrow". Maşinile Arrow câştigaseră multiple premii internaţionale, fiind renumite pentru uşurinţa cu care se conduceau chiar şi de către piloţi începători.

În Centrul oraşului era un parc uriaş, o adevărată pădure de brad, având în mijloc un lac artificial. În zilele de sfârşit de săptămâna şi cu ocazia sărbătorilor, puteai vedea zeci şi sute de bărci şi hidrobiciclete legănându-se pe apă în sunetul muzicii de fanfară.

Oraşul era renumit şi pentru brutăriile şi cofetăriile sale. La fiecare colţ de stradă puteai cumpăra pâine caldă cu seminţe, covrigi aburinzi cu mac, precum şi cele mai bune prăjituri cu mere, caise şi ciocolată. Cea mai cunoscută creaţie culinară, pentru care turişti veneau de la mare depărtare, era „Cartoful magic", o prăjitură ce combina 3 creme diferite de ciocolată, caramel şi dulceaţă de zmeură, fiind apoi acoperită din belşug cu frişcă proaspătă. Mulţi cofetari încercaseră să fure reţeta, fără succes însă.

* * *

Aventura noastră începe în luna iulie, când întregul orăşel dormita leneş sub arşiţa soarelui puternic de vara. Majoritatea locuitorilor erau plecaţi în vacanţă, străzile erau aproape pustii, până şi fabricile aveau activitatea oprită. Pe strada Castanilor rareori trecea câte o maşină, tulburând joaca celor tineri, sau întrerupând câte o partidă înfocată de tenis sau fotbal.

La numărul 11, dincolo de un gard înalt de lemn, se desfăşoară o grădina largă de pomi fructiferi, răspândiţi fără o ordine aparentă. Un hamac ponosit sta spânzurat între doi cireşi plini de fructe, alături de o masă şi două bănci din lemn. Pe masă sunt mai multe pahare golite şi o sticlă aburită cu suc de portocale, un laptop şi o tabletă închise.

Aerul este încins, sunt 40 grade Celsius. Lângă masă, pe iarbă, este întins cu grijă un covor albastru, cam ponosit, în mijlocul căruia

tronează un vas mare de sticlă, plin de cireşe. Plictisit, întins pe spate, zace Fram, un samoyed alb foarte drăguţ, elev în clasa a 2-a la şcoala

din oraş.

– Ce plictiseală, nu se întâmplă nimic în oraşul asta, îşi zice în barbă întinzându-se cât poate de mult pe covor.

Într-adevăr, tot anul îşi dorise să vină vacanţa de vara. Îşi făcuse planuri peste planuri imaginându-şi cum se va juca pe Playstation sau pe tabletă ore în şir (niciodată nu era timp suficient pentru asta), cum va urca pe munte sau va juca fotbal împreună cu cel mai bun prieten al său, Denis, cum se va relaxa în curte la umbra cireşilor bătrâni.

Însă în numai câteva zile se şi plictisise, iar Denis era plecat în vacanţă la mare cu părinţii. Jocul lui preferat, o strategie online complicată, se dovedise imposibil la un moment dat, chiar dacă personajul pe care îl crease era de nivel 40. Era închis într-o peşteră de gheaţă, păzit de gardieni fioroşi de nivel foarte mare. Nu putea nici

ieşi din peşteră, nici acumula experienţă, şi asta după ce investise 6 luni jucând „North Pole Adventures"!

Fram era un căţeluş cuminte, ce nu iubea aventura decât în jocuri sau în cărţi. În rest, cu excepţia unor mici plimbări pe munte împreună cu prietenii, nu se putea lăuda cu vreo năzbâtie ieşită din comun. Se ridică agale să-şi mai ia un pahar de suc şi tableta de pe masă.

– Să mai încerc încă o dată, ce pot să fac! Ufff, ce plictiseală...

Deschise tableta şi porni North Pole Adventures. Pe ecran îi apăru imediat bine-cunoscutul mesaj de întâmpinare: „Welcome back, great adventurer!"

– Mda, great adventurer... înţepenit într-o mini peşteră, mormăi Fram supărat.

Era convins că şi de data asta, la fel ca şi în celelalte 200 de încercări din ultimele zile, îşi va pierde personajul în primele cinci minute de lupta. Încercase toate combinaţiile de arme şi armuri, pur şi simplu nimic nu părea să meargă. Exista o armură de un nivel foarte mare la vânzare pe magazinul online, însă costa trei dolari, bani reali, iar Fram nu îndrăznea să-i ceară lui Pam să plătească.

Fram nu avea părinţi sau dacă avea, nu şi-i cunoscuse niciodată. De când se ştia fusese crescut de o doamnă drăguţă şi în vârstă, pe nume Pam, ce îl îngrijea ca o adevărată mamă. Însă Pam nu era bogată defel şi făcea eforturi enorme să îi asigure lui Fram un trai decent, muncind ca servitoare în casele bogătaşilor de pe Strada Florilor, aproape de centrul oraşului. Acolo locuia şi Denis, prietenul său, ce părea să aibă tot ceea ce îşi poate dori un copil de 9 ani.

Fram era singurul samoyed din întregul orăşel, însă acest lucru nu îl deranjase până în acest moment. Doar blana albă şi groasă îl făcea să sufere de căldură în zile călduroase precum aceasta.

Nivelul jocului păru că se încarcă o eternitate; Fram avea o tabletă foarte veche, iar acest lucru se dovedea foarte supărător în practică. Jocurile se mişcau prost, chiar şi accesul la Internet era greoi. În sfârşit, ecranul se întunecă, redând imaginea familiară din peştera de gheaţă.

– Începe... dezastrul, mormăi Fram, în timp ce arunca vrăji în stânga şi în dreapta. Bara de sănătate din partea stângă a ecranului scădea rapid, în ciuda poţiunilor şi a vrăjilor de vindecare pe care şi le dădea intermitent.

Nu trecu mult timp şi pe ecran apăru mesajul fatal „You Died!", precum şi îndemnul generos de a încerca din nou.

– Vacanţa asta e cu adevărat plictisitoare, zise Fram şi aruncă de-o parte tableta.

– Că bine zici, Fram, se auzi o voce de dincolo de poartă, cu adevărat plictisitoare!

Fram se ridică brusc în capul oaselor, ciulind urechile:

– Denis? Denis, tu eşti, frate?

Fugi spre poartă să deschidă zăvorul. Într-adevăr, era Denis în carne şi oase, puţin mai bronzat decât îl ştia, îmbrăcat într-un tricou albastru şi pantaloni albi, de tenis. În spatele lui era parcată, cu motorul încă torcând, ultima generaţie sport de la Arrow, la volanul căreia şedea cu mândrie Terry, şoferul familiei.

Fram îşi lasă prietenul să intre în curte şi îi turnă un pahar cu suc de portocale.

– Nu ştiu dacă tu ai ajuns la nivelul cu peştera, însă eu nu trec sub nicio formă. Gardienii de foc sunt absolut îngrozitori.

– Ai încercat să le dai vraja cu gheaţă? Eu aşa am scăpat, să ştii că dacă le citeşti atributele, gardienii au o slăbiciune la gheaţă.

Fram se uită uluit, plin de speranţă:

– Vorbeşti serios? Încerc imediat!, şi se repezi spre tabletă.

– Nuuu, lasă că încerci diseară. Eu am venit să te iau, mergem la o plimbare în poiana Elflund, merge şi Erika, trecem acum pe la ea, i-am dat deja mesaj şi a confirmat.

– Elflund? Dar acolo e peştera!

– Exact, prietene, râse Denis. Unde să mergem pe căldura asta? Ştii tu ce răcoare este acolo? Am adus şi lanterne, iar Terry va sta cu noi. Pentru orice eventualitate, ştii? Avem în portbagaj şi un coşuleţ cu mâncare, să vezi ce mai bunătăţi!

Fram nu mai stătu mult pe gânduri. Brusc, ceea ce părea încă o zi anostă de vacanţă, se transformase în ceva frumos. Pentru prima dată în ultimele două săptămâni avea un plan, avea ceva de făcut. Strânse repede covorul, laptopul şi tableta şi le duse în casa din fundul curţii. Încuie cu grijă uşa şi îşi atârnă absent cheia la gât, legată de un şnur. În tot timpul asta, Denis ciugulea liniştit cireşe direct din copac, privindu-l amuzat.

Ieşiră amândoi pe poartă, râzând şi glumind. Nu era mai târziu de ora 13, ziua era încă lungă în faţă, iar până la peşteră nu aveau să facă mai mult de o ora, nu într-o maşină Arrow!

Maşina demară în trombă, împinsă din spate de cei 620 de cai putere, cu cei doi prieteni jucându-se pe bancheta din spate. Lui Fram îi plăcuse întotdeauna să meargă cu maşina lui Denis, îşi imagina că este un pilot de curse alergând pe ultima turnantă pentru câştigarea medaliei de aur. Ştia fiecare buton pe care îl apăsa Terry pentru a pune în mişcare bolidul, la fel cum ştia că într-o zi, atunci când va fi mare, îşi va lua un Arrow la fel de puternic, cu care să treacă pe la şcoală, să se laude în faţa colegilor.

CAPITOLUL II

PEŞTERA ELFILOR

După o perioadă lungă de urcat panta muntelui, Denis, Fram şi Erika se opriră o vreme să-şi tragă sufletul. Denis mai avea ceva rezerve, însă Fram era obosit rău de tot, gâfâia după o gură de aer. Terry era undeva în spate, la vreo 60 metri mai jos, luptându-se cu cărarea şerpuită şi cu coşuleţul cu gustări. Maşina o lăsaseră într-o parcare săpată în stâncă un kilometru mai jos. Dintre ei toţi, Erika era în forma cea mai bună. Sprintenă ca o gazelă – doar era campioana clasei la 100 metri plat – zburda de colo-colo culegând flori.

Erika era colega lor de clasă, era o căţeluşă foarte frumoasă, un husky cu ochi albaştri. Chiar dacă Fram era mai timid în relaţia cu ea, ambii aveau în Denis un prieten comun şi de nădejde.

– Şi ia zi, că nu te-am întrebat, cum a fost la mare? întrebă Erika, cu năsucul în buchetul de flori mirositoare.

Denis aruncă o privire prudentă către Fram înainte de a răspunde:

– Măi, să ştii că a fost drăguţ. Nisip, plajă, baie în fiecare zi. Cred că cel mai mult i-a plăcut surorii mele, Sophia, doar o ştii cum e. Eu nu pot să stau la nesfârşit pe plajă timp de două săptămâni. Mă plictisesc, mai ales când văd că toţi în jur citesc şi nu am cu cine mă juca. Şi ştii cum sunt părinţii mei, mi-au interzis să îmi iau tableta la plajă şi, într-un fel, le dau dreptate...

Fram îşi spuse că nu i-ar fi stricat nici lui o baie rece pe arşiţa pe care o îndurase în ultimele săptămâni, însă tăcu. Ştia că nu sunt şanse să vadă Marea Neagră în următorii ani, aşa că ce rost avea să se văicărească, chiar şi în faţa celor mai buni prieteni?!

Se uită în jur admirând peisajul. Muntele urca abrupt până pe la 2.900 de metri, lăsându-şi în urmă gulerul de conifere. Pe culmea ce se întrezărea palid printre nori zăpada sclipea fascinant, acolo unde temperatura era negativă tot timpul anului. În faţă, la vreo 200 de metri mai sus spre vârf, se vedea deja pâlcul de brazi ce ascundea în spatele lui poiana Elflund. Fără să vrea, observă şi un corb uriaş ce se învârtea deasupra poienii în cercuri largi, urmărind parcă ceva. Între timp, îi ajunse din urmă şi Terry, epuizat.

– Copii, aproape am ajuns, zise el. Haideţi să bem puţină apă, suntem deshidrataţi.

Scoase din coş un termos voluminos din care le turna copiilor apă în pahare de plastic.

Fram goli nesăţios primul pahar, iar pe al doilea şi-l vărsă în creştet, să se răcorească. Hotărât lucru, blana lui nu era în niciun fel potrivită acelor temperaturi şi nu de puţine ori îşi văzuse prietenii uitându-se cu milă la el.

Terry strecură termosul la locul lui şi începu fără nicio vorbă urcuşul. Cei trei copii îl urmară voios, simţind că destinaţia este în apropiere.

Câteva minute mai târziu, obosiţi, însă veseli, cei trei căţeluşi depăşiră ultimele pâlcuri de brad şi intrară în poiană. „Uraaa!" strigară într-un glas, începând să alerge în toate direcţiile. Într-adevăr, priveliştea era spectaculoasă: panta muntelui se domolea simţitor,