Fabrica de cuvinte: Fragmente, schițe și scenete

De Constantin M. N. Borcia

Au fost oameni care nu s-au lăsat descurajaţi de greutăţile şi tragediile vieţii şi au continuat să glumească, să scrie cărţi de umor, să creeze tot felul de comedii... Umorul face cinste naturii umane, iar cei care au încercat să transforme umanitatea într-o mulţime amorfă, morocănoasă, sobră, austeră, bazându-se pe nişte principii sau pe nişte concepţii aparent elevate sau pe tot felul de prostii serioase, nu au reuşit altceva decât să se facă de râs, în cele din urmă...
Umorul va dispărea atunci când va dispărea şi civilizaţia umană...
În această carte am reunit câteva fragmente reproduse din trei cărţi vechi, apoi mai multe schiţe şi în final câteva scenete... Cartea am scris-o din tot sufletul, în speranţa că cineva, undeva, cândva, va citi şi va zâmbi, uitând poate, pentru o clipă, de stresul vieţii...

• Limbă: Română
• Editor: Constantin M. N. Borcia
• Data lansării: 10 oct. 2017
• ISBN: 9781370745197

Previzualizare carte

FABRICA DE CUVINTE

FRAGMENTE, SCHIŢE ŞI SCENETE

Word Factory - Fragments, sketches and scenes

.

Constantin M. N. Borcia

Publicat de Constantin M. N. Borcia

Copyright 2016 Constantin M. N. Borcia

Ediția Smashwords

.

„O lume fără umor e ca un deşert îngrozitor."

FILOZOF ŞI POET ANTIC NEIDENTIFICAT

.

„Nu plânge că te-ai dus,

Din contra fi ferice,

Şi plânge-ne pe noi,

Că am mai rămas aice."

.

Din filmul „Telegrame" - adaptare după schiţa cu acelaşi titlu de Ion Luca Caragiale, scenariul Mircea Ştefănescu - 1959

Coperta: pentru realizarea copertei s-a folosit o fotografie care aparţine autorului.

Orice asemănare cu unele persoane din realitate este pur întâmplătoare…

Sugestii şi completări: Niculina Borcea

.

Este bine să se ia în consideraţie următoarele aspecte:

• Orice asemănare între personajele sau instituţiile care apar în aceste scenete şi cele din realitate, este întâmplătoare ! Poate fi o coincidenţă uluitoare !

• Aceste scenete pot fi considerate ca fiind... nişte vise şi ar trebui tratate ca atare.

• Reproducerea integrală sau parţială a textului prin orice mijloace, fără acordul scris al autorului sau fără citare este ceva incredibil, imposibil şi inimaginabil...

Celor care se vor simţi lezaţi într-un fel anume, le urez să fie sănătoşi, norocoşi şi veseli, nu am ce să le fac, aşa sunt ei: excesiv de serioşi...

.

ATENŢIE !

Această carte nu este indicată persoanelor care sunt foarte supărăcioase, foarte serioase, foarte stresate şi foarte nervoase şi în general celor care nu au simţul umorului...

Eu însumi sunt o astfel de persoană, adică mă enervez foarte uşor...

Am tot atâta răbdare cât are o pisică atunci când este strânsă de coadă...

DEDICAŢIE

În amintirea mamei mele Niculina A. Borcea, a tatălui meu Mihai C. Borcia, de la care am moştenit şi eu o oarecare înclinaţie către umor, în amintirea fratelui meu Alexandru Borcia, care deşi a murit bolnav, copil fiind, mi s-a spus că avea totuşi o fire veselă, în ciuda suferinţelor, în amintirea unchiului meu Mihai Nicolae, de la care am învăţat câte ceva despre umor…

Dedic această carte şi mătuşii mele Mihai Angela care mi-a înveselit copilăria…

Nu în ultimul rând dedic cartea tururor celor care şi-au dedicat viaţa umorului – prin scris, filme, teatru – au fost şi sunt oameni binecuvântaţi…

MULŢUMIRI

Mulţumesc mamei mele Niculina A. Borcea, precum şi celor care m-au onorat cu prietenia lor de-a lungul vieţii...

Mulţumiri deosebite domnului Nicolae Sfetcu pentru colaborarea excelentă avută...

Mulţumesc doamnei Delia Petrescu şi colectivului de la SHELF/SMART pentru amabilitatea şi profesionalismul cu care m-au onorat de-a lungul timpului.

Mulţumesc colectivului Printech; aceasta a acceptat să publice cele 17 cărţi pe care le-am scris cu disperare...

NOTĂ

Au fost oameni care nu s-au lăsat descurajaţi de greutăţile şi tragediile vieţii şi au continuat să glumească, să scrie cărţi de umor, să creeze tot felul de comedii… Umorul face cinste naturii umane, iar cei care au încercat să transforme umanitatea într-o mulţime amorfă, morocănoasă, sobră, austeră, bazându-se pe nişte principii sau pe nişte concepţii aparent elevate sau pe tot felul de prostii serioase, nu au reuşit altceva decât să se facă de râs, în cele din urmă…

Umorul va dispărea atunci când va dispărea şi civilizaţia umană…

Umorul nu este ceva prea uşor de definit. După cum se întreabă Henri Bergson în cunoscuta sa carte ‘’ Râsul’’:

„Ce înseamnă râsul ? Ce se află la baza rizibilului ? Ce credem că le este comun grimasei măscăriciului, jocului de cuvinte, quiproquoului de vodevil şi scenei de comedie fină ? Ce tip de distilare ne va oferi esenţa, întotdeauna aceeaşi, de la care atâtea feluri de producţii şi-au împrumutat aroma indiscretă sau parfumul delicat ? Cei mai mari gânditori, de la Aristotel încoace, s-au preocupat de această măruntă problemă, care se sustrage mereu efortului de a o cunoaşte, care alunecă, ne scapă, se redresează, constituind o impertinentă sfidare la adresa speculaţiei filozofice."

Henri Bergson - „Râsul. Eseu asupra semnificaţiei comicului" , Editura ALL, 2014, traducere, Ana – Maria Datcu, pag. 13

Bergson a încercat, în cartea specificată, să descifreze măcar o parte din tainele umorului... Dar este numai o încercare şi atât...

Întrebările aşteaptă încă răspunsuri verosimile…

În această carte am reunit câteva fragmente reproduse din trei cărţi vechi, apoi mai multe schiţe şi în final câteva scenete… Cartea am scris-o din tot sufletul, în speranţa că cineva, undeva, cândva, va citi şi va zâmbi, uitând poate, pentru o clipă, de stresul vieţii…

Toate cele bune,

C. Borcia

ÎN LOC DE INTRODUCERE

UMORUL TRECUTULUI  (FRAGMENTE)

În cele ce urmează, voi reproduce câteva anecdote din trei cărţi vechi:

- Carnaval Literar – anecdote politice şi culturale , autor C. Săteanu, Iaşi, Tipografia Albina; nu este tipărit anul, dar este o însemnare pe prima pagină şi anume 3 octombrie 1930.

- Almanahul Râsul – umor românesc, umor străin, umor pentru toată lumea, Tipografia Danubia, 1941.

- Istoria în anecdote – vorbe de duh şi cu tâlc, culese şi traduse de Const. A.I. Ghica; Editura Universul S.A., 1944.

Nu am putut să reproduc integral, din păcate, textele celor trei cărţi, foarte interesante de altfel, întrucât nu am avut la dispoziţie nici timpul şi nici spaţiul necesar, aşa încât m-am mulţumit să reproduc numai câteva fragmente care mi s-au părut mai semnficative... Ceea ce mi s-a părut însă demn de a fi remarcat este faptul că aceste cărţi au apărut în vremuri tulburi, când fie se pregătea cel  de-al doilea război mondial, fie războiul era în plină desfăşurare, fie se apropia sfârşitul acestuia... Chiar şi în aceste condiţii, după cum se pare, lumea nu a uitat să glumească... Umorul a supravieţuit şi va suravieţui chiar şi dincolo de tragediile acestei lumi în permanentă schimbare, cu toate că unii susţin contrariul...

1) Trei fragmente din cartea  Carnaval Literar – anecdote politice şi culturale , autor C. Săteanu, 1930

"Eminescu şi Mark Twain  (Pag. 6)

Genialul Eminescu a fost  întotdeauna în curent cu literatura modernă – cea clasică fiind patrimoniul său cultural. Între manuscrisele sale s-a găsit şi traducerea unei nuvele din opera scriitorului american Mark Twain, cu următoarea minunată versiune:

Când începe trenul zborul

Vine-ndată controlorul

Şi scoţând perforatorul

Face gaură în bilet.

Pentru cursa care costă

Zece bani, biletu-i alb,

Pentru cursa care costă

Douăzeci, biletu-i verde,

Pentru cursa care costă

Treizeci, biletu-i vânăt.

Clanţ făcând perforatorul

Face gaură în bilet

 CORUL

Clanţ cu toţii, fraţi iubiţi,

Faceţi găuri unde ştiţi !

Obsesiunea lui Mark Twain se resimte din versul ritmic al lui Eminescu..."

⃰

"Caragiale şi dilema juridică  (Pag. 121, 122)

Pe vremea când a publicat seria întâi a Moftului Român, Caragiale a scris şi următoarea fabulă de speculaţie filozofică:

Un tânăr student în drept convine cu un profesor ca să-l prepare în verderea licenţii, dar va trebui să-i plătească onorariul după ce va câştiga primul proces. În faţa tribunalului, profesorul expune motivul procesului şi conchide:

Onorat Tribunal,

Ori îmi admiteţi acţiunea şi atuncea trebue să mi se achite suma, ori mi-o respingeţi şi atuncea tânărul meu adversar câştigă primul proces şi conform convenţiunii dintre noi, tot trebue să-mi plătească...

Inspirat de această argumentare tânărul avocat o susţinu la fel, deşi inversat:

Domnilor Judecători,

Ori respingeţi acţiunea reclamantului şi atuncea nu plătesc, ori mă condamnaţi la plată şi tot nu plătesc, întrucât convenţiunea dintre noi e ca să plătesc numai în cazul în care voi câştiga primul proces. Acesta fiind primul meu proces, vă rog ca să decideţi.

După o lungă şi matrura deliberare,

T r i b u n a l u l,

Văzând că o parte ar câştiga dacă cealaltă ar pierde şi viceversa, condamnă pe pârât la plata onorariului, dar respinge cererea reclamantului..."

⃰

"Debutul lui Al. O. Teodoreanu  (Pag. 140, 141)

Spiritualul autor al Hronicului Măscăriciului Vălătuc a debutat în literatură la vârsta cea mai fragedă. Era pe vremea partidului conservator-democrat, în anul 1912, pe a cărui listă candida la Iaşi, pentru colegiul al doilea de senat, tatăl său, jovialul şi spiritualul avocat Osvald Teodoreanu.

Cu acest prilej Al. O. Teodoreanu a închinat părintelui său acest catren epigramatic:

Osvald a obosit

În sălile Palatului,

Şi-şi caută odihna

În «dormitorul» statului..."

2) Un fragment din cartea Almanahul Râsul – umor românesc, umor străin, umor pentru toată lumea, 1941

"CHEIA - Bernard Shaw (Pag. 126 – 128)

Cunoşteam pe tineri de pe când erau fericiţi, şi acum eram unul din martorii lor la divorţ. Pe celălalt martor îl chema Ali.

Cum se poate numi un om Ali, fără ca să fie harap ?

Magistratul care judeca divorţul avusese multe cazuri în carieră, dar recunoştea că acesta nu era unul dintre cele mai uşoare. Hotărât că nu ! Cel puţin pentru martori, căci furăm nevoiţi să aşteptăm trei ore la tribunal. Când se dădu sentinţa, erau orele două şi zece minute. Îmi întipări în minte, pentru ca să pot spune prietenului.

— La două şi zece te-ai divorţat.

Ca să vezi, oamenii trebuie negreşit să ştie când s-au născut, când s-au căsătorit, când au divorţat şi când au fost îngropaţi. Aşa cere istoria.

După câtva timp, întâlni pe tânăra soţie divorţată. Era mai tânără şi mai frumoasă ca oricând.

Ne duserăm aşadar la un teatru şi după aceea am invitat-o să luăm masa în nişa unui restaurant, aşezat într-o piaţă unde numeroase tramvaie se întâlnesc, se opresc şi se despart iar. Aceste tramvaie, nu au nici în clin nici mânecă cu povestirea noastră. Să le lăsăm deci să circule mai departe.

Şedeam aşadar în mica nişă a restaurantului şi priveam de la masa noastră, pe ceilalţi oameni din sală. Pe câţiva din ei îi cunoşteam, şi câţiva ne cunoşteau pe noi.

Între alţii, şedea la o masă, împreună cu nevastă-sa, un cunoscut actor. Tot oraşul ştia, că acum, de curând, erau să divorţeze, dar că se împăcaseră şi erau iar bine.

—  Nici vorbă că sunt iar amorezaţi, observă însoţitoarea mea.

Mi-adusei aminte de cele trei ceasuri de aşteptare la tribunal, de celălalt martor Ali, de orele două şi zece minute şi spusei:

—  Ei, cum e când eşti divorţată ?

Ea mă privi cu ochi fericiţi şi-mi răspunse:

— Divorţată ? Eu cred că nu eşti divorţat niciodată cu adevărat.

Se opri puţin, apoi adăugă:

— El şi-a păstrat cheia locuinţei.

Din cafenea se auzeau sunetele muzicei, actorul bău în sănătatea nevestei lui, iar eu bătui în masă, pentru a plăti.

Însoţi pe tânăra divorţată până la uşa locuinţei ei şi ducându-mă apoi acasă, mă căi de a nu fi luat plata de martor la procesul de divorţ. Trei ceasuri în picioare la tribunal, şi cu un martor care se numea Ali !

Într-o seară mă duc la teatru. Mă duc câteodată căci îmi place să văd din când în când oameni fireşti. Îi cunosc atât de bine pe artişti, încât ştiu că pe scenă sunt naturali, dar în viaţa lor de toate zilele, sunt actori.

În stal, înaintea mea, iacătă tocmai frumoasa soţie divorţată. Era poate şi mai frumoasă decât ultima dată, iar lângă dânsa un domn tânăr. Mă hotărâi să nu-i fac cunoştinţa, Domnului adică. Trei ceasuri în picioare la tribunal... etc.

Orchestra începu să cânte – era o operă – şi lumina se stinse în sală. Dar gâtul tinerei femei, strălucea alb în întuneric.

Cortina se ridică şi atunci mă aplecai înainte întrebând în şoaptă:

— Ţi-a dat pesemne cheia înapoi ?

Ea se răsuci încet către mine şi-mi răspunse uşor:

— Nu, dar am pus alt lacăt.

Tenorul urla, iar soprana ciripea.

3) Nouă fragmente din cartea Istoria în anecdote – vorbe de duh şi cu tâlc, culese şi traduse de Const. A.I. Ghica; Editura Universul S.A., 1944.

Preferinţă (Pag. 45)

« Ninon de Lenclos a cărei frumuseţe era mai vestită decât virtutea ei, scrise unui bogătaş, cerându-i fără nici o jenă, o sumă de bani. Bogătaşul îi trimise numaidecât într-un plic o bancnotă de o mie de franci cu următoarele cuvinte:

Îţi trimit o mie de franci şi zece mii de sărutări.

Ninon de Lenclos mulţumi îndată, în următorii termeni:

Mulţumesc... Aş fi preferat mai degrabă o mie de sărutări şi zece mii de franci...»

Răni ciudate (Pag. 45)

D. De Rouvroi, căpitan în garda lui Henric al IV-lea, fu lovit, în prima lui campanie, de un glonte la gât. Rana îi înclină capul pe umărul drept. În campania următoare, un al doilea glonte îi înclină capul pe umărul stâng şi, în sfârşit, în cea de-a treia, un glonte mai clement decât celelalte îi readuse capul în starea normală.

Spirit satiric (Pag. 50) 

« Savantul matematician Lazare Carnot spunea de Taleyrand: Dacă dipreţuieşte atâta pe oameni, e că s-a studiat mult pe el !»

Calculul probabilităţilor (Pag. 55)  

"Abatele de Fleury fusese îndrăgostit de doamna mareşal de Noailles, care nu-i dădea nicio atenţie. Mai târziu, abatele deveni ministru; doamna de Noailles avu nevoie de serviciile lui şi el îi reaminti atitudinea ei dispreţuitoare din trecut.

— Vai ! Moseniore, îi spuse ea cu naivitate, cine ar fi putut să prevadă ascensiunea dumitale ?"

Câinii din opoziţie  (Pag. 61)

«Un simplu particular, prezentând ministrului englez Walpole, proiectul unei taxe pe câini, primi următorul răspuns:

Proiectul dumitale e frumos, dar n-am să-l adopt, căci mi-e teamă să nu mă latre toţi câinii din opoziţie.»

Cum e mai corect  (Pag. 89) 

"Fontenelle aflându-se la masă cu doi tineri îngâmfaţi şi foarte pedanţi, aceştia porniseră o lungă discuţie asupra unor expresii curente. La un moment dat, cei doi tineri îl întrebă pe un ton glumeţ: cum este mai bine să spui, dă-ne de băut sau  adu-ne de băut ? 

Fontenelle le răspunse zâmbind:

— Corect e: du-ne la adăpat..."

Ospiciu de nebuni  (Pag. 129)

"Doctorul Gall ducându-se să viziteze spitalul de nebuni de la Bicêtre, puse unui pacient, care îi servea de călăuză, următoarea întrebare:

— De ce ai fost internat aici, prietene, fiindcă am impresia că nu eşti câtuşi de puţin nebun şi nici pe craniul dumitale nu văd semnele nebuniei ?

Pacientul răspunse:

— Domnule doctor, să nu vă mire că nu vedeţi pe capul meu semnele nebuniei, căci trebuie să vă spun că mi s-a pus un cap nou în locul aceluia pe care l-am pierdut în timpul revoluţiei."

 "Ora mesei  (Pag. 142)

Cineva întrebă pe Diogene la ce oră trebue să mănânci.

Dacă eşti bogat, răspunse el, mănânci când ţi-e poftă; când eşti sărac, mănânci când poţi." 

"Măgarul lui Bassompierre (Pag. 163)

 În dese rânduri s-a adus învinuirea mareşalului de Bassompierre că era foarte slobod la gură, chiar cu superiorii săi. Într-o zi, povestea lui Ludovic al XIII-lea că într-o călătorie la Madrid îşi făcuse intrarea în oraş călare pe un catâr.

— Vai ! Ce frumos lucru, zise Suveranul: un măgar călare pe un catâr !

— Domol, Sire, răspunse Bassompierre, reprezentam pe Majestatea Voastră."

O LUME AMESTECATĂ - SCHIŢE

"Tineri, plini de focul sacru, ce gândiţi în poezie,

Voi ce vreţi ca banii voştrii în Reviste să-i băgaţi,

Daţi-o dracului de artă, că-i curată sărăcie,

Astăzi îţi prăseşti parale, de te-apuci de pescărie

Sau deschizi vreo berărie, astfel deveniţi bogaţi."

COSTACHE MODESTU – Calde şi reci – pagini umoristice, versuri şi proză

Tipografia Jockey-Club, 1912, pag. 27

FABRICA DE CUVINTE

În faţa a două halbe cu bere, Cârnăţel Purcelică şi Guţică Tonţică stăteau de vorbă, într-o splendidă seară de vară, undeva într-un restaurant...

— Un mare învăţat, zicea Cârnăţel, a declarat că dacă s-ar închide într-un bloc de locuinţe cu o mie de apartamente, vreo zece mii de maimuţe, care s-ar afla în faţa unor maşini de scris, sau în faţa unor computere, şi acestea, adică maimuţele, ar apăsa pe clapele maşinii de scris sau pe tastatura computerului, timp de un milion de ani, atunci, maimuţele, ar reuşi să scrie toate operele literare, filozofice, ştiinţifice şi morale care s-au scris de la începuturile scrierii şi până la sfârşitul omenirii ! Nu-mi dau seama cum vine asta, nene Tonţică... Cum adică ? Păi în primul rând