Prima răscruce

De Gheorghe Balog-Crișan

Plecă cu gândul în trecut, încercând să identifice prima răscruce. O găsi. Era departe în urmă cu câteva decenii. Atunci pe când era la Șimleul Silvaniei a început s-o roadă primul vierme. Se numea „Setea de Putere”. Aceasta și-a adus prieteni, lăcomia, invidia, ura. Toți la un loc au săpat mereu, mereu până i-au ajuns în suflet. Găurile făcute nu mai puteau fi astupate cu medicamente. Încet au preluat controlul asupra-i ținându-i sufletul captiv. Pe rând fiecare își făcea treaba cu multă măiestrie ajungând parte din viața ei. Îi ducea cu ea peste tot, ca pe niște prieteni dragi, hrănindui în fiecare clipă.
Zena avea o slăbiciune deosebită, pentru iubiții și soții prietenelor sale. La viața ei a divorțat și destrămat o grămadă de familii, fără nici cea mai mică remușcare sau jenă. Chiar era puțin sadică, nu avea nimic împotrivă, să fie prinsă în pat, dacă se poate asupra faptului. Iar cine i-a destăinuit Lolei o parte din viața sa amoroasă, om s-a făcut. Muncea sârguincios, zile și nopți până aflau toți cei implicați. Era expertă în lucruri de genul acesta.

• Limbă: Română
• Editor: Gheorghe Balog-Crișan
• Data lansării: 21 aug. 2017
• ISBN: 9781370353514

Previzualizare carte

Prima răscruce

Gheorghe Balog-Crișan

Publicat de Gheorghe Balog-Crișan

Copyright 2017 Gheorghe Balog-Crișan

Ediția Smashwords

1

În urmă cu mulți ani Zena sosi în orașul Oradea, având ca bagaj două pungi de plastic și o rochiță foarte scurtă. Bronzată, bine hrănită, pușca de sănătate. Nu-i era foarte clar ce va face aici, dar, era curajoasă și frumoasă. Dorea să-și încerce norocul, veni-se vremea. Acasă oricum nu m-ai putea rămâne, toți din sat de vârsta ei care au fost mai breji au plecat.

Școala încă nu o terminase, avea doar două clase de liceu făcute la Șimleul Silvaniei, numai două pentru că a fost nevoită să renunțe. În cei doi ani cât a fost eleva acestei școli, stârnise multe certuri, și invidii. Profesorii îi dădeau târcoale, profesoarele o urau, iar idila ce se înfiripase între ea și diriginte, aproape că s-a terminat cu un divorț.

Valurile erau mari, experiența puțină orașul mic. Ca ultimă soluție, își luă pungile și se duse la unchiul Pavel, în orașul Oradea.

Despărțirea de acasă nu a fost tocmai ușoară. Pentru nimeni nu este ușor să schimbe siguranța căminului cu necunoscutul. Zena era cel de-al patrulea copil al familiei. Copilăria ei fusese plină de libertate și fericire, crescuse în mijlocul naturii, lângă pădure, pe malul apei.

Avea părul ca pana corbului, ochii căprui, statura potrivită, brunetă și foarte frumoasă, o remarcai de departe. Natura o înzestrase cu tot ceea ce trebuia pentru a reuși în viață. Pleca de acasă nu pentru că ar fi alungat-o cineva, ci pentru că dorea neapărat să-și încerce puterile la oraș. Acesta era visul oricărui tânăr crescut la țară în acea perioadă.

Pavel, unchiul ei din partea mamei era un om rafinat, pasionat de două lucruri: aur și femei. Exact în această ordine. Căsătorit cu o femeie strălucitor de frumoasă, nu-i trecu nici măcar o clipă prin gând să renunțe la pasiunile sale, alergând în continuare cu același sârg, ca înainte de căsătorie, după aur și femei. Liniștea căminului, s-a zdruncinat atunci când și-a lămurit soția, să contribuie la bunăstarea familiei prin vânzarea ei directă. Oricum vremea tot trecea ... Clienți iar fi găsit el. Avea o grămadă de cunoștințe, doar lucra la cel mai luxos hotel din oraș. Străinii din vremea aceea erau singura sursă de valută.

Ea nu a fost de acord, apoi s-a încurcat cu șeful ei. După un timp a înaintat actele de divorț.

- Curva naibii! ... zicea Pavel.

Copii n-au avut, așa că divorțul, în aceste condiții s-a finalizat mai repede. Cam aceasta a fost perioada când Zena a sosit în Oradea, cu rochița ei scurtă și cele două pungi de un leu, ca bagaje. Apartamentul lui Pavel era situat într-un bloc la etajul patru, pe malul Crișului. Era compus din două camere, baie, bucătărie, balcon. Soția lui tocmai se muta-se la șeful ei, așa că loc era destul pentru Zena.

Primirea a fost, nici prea caldă, nici prea rece, așa cam cum te-ai bucura de o felie de pâine, după zece sarmale. În primul rând i-a făcut nepoatei cunoștință cu apartamentul, apoi o ședință, din care ia rămas în minte o listă lungă de reguli și frici. A doua zi urma să-i caute ceva de lucru.

Orașul fiind în construcție, prin toate locurile se înălțau blocuri și macarale. Peste tot era nevoie de forță de muncă. Pavel merse ce merse cu Zena alături în căutare de serviciu, dar nu prea mult. Timpul lui întotdeauna era prețios, așa că intră în primul bloc neterminat care se vedea mai înalt. Peste o oră Zena, la cei șaptesprezece ani ai săi, era angajată ca măturătoare. Responsabilă de curățenie, după muncitorii constructori.

Dezamăgirea a fost mare. O parte din visurile ei s-au năruit. Se vedea în geamurile de la bloc cu mătura în mână și își plângea de milă. În orice caz, acasă nu se putea întoarce, școala o abandonase. Era mare, trebuia odată și odată să-și încerce norocul.

- Toate au un început. Poate mai târziu ... cine știe... gândea Zena dezamăgită.

În fiecare zi se prezenta la lucru de dimineață, iar după amiaza ieșea prin oraș explorând mereu alte străzi, învățând orașul din mers. Isteață cum era, s-a gândit că ar fi bine să-și continue studiile. Zece clase, ar fi însemnat toată viața ei la mătură.

Cu prima ocazie s-a înscris la un liceu, curs seral. Aceasta era singura formă de învățământ pe care o putea frecventă după programul de lucru. Zborul de acasă a fost luat, cale de întoarcere nu mai era. Firava ei stabilitate nu a durat prea mult, doar două săptămâni, atât îi era scris în destin. Pe zi ce trecea tensiunea din apartament se acumula mereu. Pavel la cei patruzeci de ani ai săi, dorea să-și trăiască viața. Pentru el, nepoata de la țară, abia obișnuită cu dușul, îi provoca un mare disconfort. Proaspăt eliberat din căsnicie își dorea chiriașe. Fetițe. Dacă se poate două, sau trei. Cu asta credea el, ar fi rezolvat amândouă problemele, ce-l frământau, dragostea și bani de chirie ...

Fiind un bun psiholog, mare vânător în materie de femei, nu i-ar fi fost prea greu să le arate tinerelor fete, abia scăpate de acasă, cum se trăiește la oraș. Într-o seară de vară, după o ședință care a ținut mai bine de o oră, Zena spre disperarea ei, se trezi cu lucrurile împachetate, lângă ușă. Pavel îi explică foarte clar, direct fără ocolișuri. Și-a găsit două fetițe. Fete bune de la țară care nu aveau nimic împotrivă, să-l plătească așa cum se cuvine. Ea, nepoata lui, ce putea sa-i ofere? Nimic, doar deranj.

Niciodată nimeni nu a știut exact ce s-a întâmplat acolo, cert este că Zena cu cele două pungi ale ei și lacrimile șiroindu-i pe față, complet dezorientată, s-a trezit pe străzi, căutând, nici ea nu știa precis ce.

Începea să se întunece. Înnebunită de spaimă și cuprinsă de panică se ruga cu disperare la Dumnezeu s-o ajute. Epuizată fără un ban în buzunar, cu sufletul frânt, se opri în loc, pe o stradă, a cărui nume nu avea să-l uite niciodată. Strada Pârâului, numărul șase.

Printre lacrimile amare, zări un afiș pe un geam: „Primesc două fete în chirie". O idee, un licăr de speranță îi străbătu tot corpul. Să încerce aici! Afară începea să se întunece.

Își șterse lacrimile cu mâneca de la bluză, stătu un moment să-și facă curaj, apoi apăsă pe butonul de la sonerie.

Afară la ușă, se prezentă o cucoană bine îngrijită, între două vârste, întrebând-o destul de amabil ce dorește:

- Vreau să vă întreb dacă anunțul din geamul dumneavoastră este valabil?

- Da, este valabil, exact în forma care este scris acolo: adică, două fete în chirie.

- Aș putea să văd camera?

- Da. Zise femeia, și-o pofti înăuntru.

Camera era mică, fără geam, dotată cu un singur pat, două noptiere, un mic dulap și o sobă. Soba nu avea mai mult de o jumătate de metru înălțime. Pentru ea ar fi fost mană cerească măcar și pentru o singura noapte.

- Doamnă, îmi place camera, acum, depinde de dumneavoastră cât cereți pentru chirie?

- Pentru două fete, că numai așa închiriez va fi trei sute de lei, nici un leu mai puțin.

- Eu sunt de acord, numai că, deocamdată sunt singură, colega mea vine abia peste două săptămâni atunci când începe școala.

- Să înțeleg că ești și tu la școală?

- Da, sunt anul trei la seral ca și colega mea. Momentan lucrez în construcții.

Cucoana păru încântată de cele auzite, așa că trecu la următoarea fază, regulile. Zena era de acord cu toate, alte soluții nu mai avea. Privea situația ca fiind unica ei șansă. Cu inima cât un purice, își scoase proaspăta legitimație împreună cu buletinul de identitate. Dorea să fie cât mai convingătoare. Apoi îi spuse cucoanei abia stăpânindu-și lacrimile:

- Eu am ceva bani, dar, dacă dumneavoastră ați fi de acord să vă plătesc peste două săptămâni, atunci când iau salariul ar fi nemaipomenit de bine. V-aș plăti toată luna pentru amândouă. Sunteți de acord? Până vine colega mea, va plătesc pentru amândouă. Îmi place camera.

Doamna de la oraș, trecută prin multe, intelectuală, cunoscătoare a firii omenești, o evaluă pe Zena, din cap până în picioare, parcă ghicindu-i disperarea în ochi. O plăcu. Îi lua buletinul drept gaj până la achitarea primei chirii, și