Kinard: Suflete Nebune

De Melissa Stevens

Poate supraviețui dragostea secretelor și minciunilor? Chris Kinard duce o viață dublă. Într-una dintre ele este un asistent medical de la camera de urgență, care salvează vieți și îi ajută pe cei bolnavi. În cealaltă, este medicul clubului și membru al clubului de motocicliști Suflete Nebune. Deși secretul acestor două existențe duble îl apasă greu, Kinard știe că nu ar putea niciodată să întoarcă spatele frăției. Incapabilă să mai suporte stresul strivitor de la Terapie Intensivă, Deanna se roagă ca transferul la Urgențe să fie o îmbunătățire. Deși nu se aștepta ca un alt asistent să-i cucerească inima, o singură privire la Kinard îi face pulsul să accelereze. Oricât de mult și-ar dori să fie cu el, Deanna știe că există părți din viața lui pe care i le ține ascunse. Cât timp mai poate Kinard să țină șarada până când lumea lui se va prăbuși? Oare ghemul lui de secrete va distruge orice șansă cu Deanna?

• Limbă: Română
• Editor: Tektime
• Data lansării: 1 ian. 2024
• ISBN: 9788835467472

Melissa Stevens

Melissa was born and raised in Arizona, she’s spent her entire life living across the southern half of the state. She’s found that, along with her husband and three children, she prefers the small towns and rural life to feeling packed into a city. She started reading at a very young age, and her love for series started early, as the first real books she remembers reading is the Boxcar Children series by Gertrude Chandler Warner. Through the years she’s found that there’s little she won’t read, and her tastes vary from westerns, to romance, to sci-fi / fantasy and Horror.

Previzualizare carte

Kinard

Melissa Stevens

© 2024 Melissa Stevens

Toate drepturile rezervate. Nicio parte a acestei cărți nu poate fi reprodusă sau transmisă în nicio formă sau prin niciun mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopierea, înregistrarea sau orice alt sistem de stocare și de recuperare a informațiilor, fără permisiunea prealabilă în scris a autorului sau a editorului, cu excepția cazului în care este vorba de citări scurte în recenzii critice sau articole de presă.

Traducere de: Cristina B.

Contents

1.1

2.2

3.3

4.4

5.5

6.6

7.7

8.8

9.9

10.10

11.11

1

—Cum adică nu auzi asta? Kinard nu-și putu stăpâni tonul uimit. Reușise în sfârșit să depisteze țipătul ascuțit care îl scotea din minți de câteva zile. Venea de la instalația de iluminat din tavanul de trei metri. Problema era că nu-l auzea nimeni altcineva.

— Nu știu despre ce vorbești. Nu aud nimic ieșit din comun. Deanna, cea mai nouă asistentă de la Urgențe, a clătinat din cap și l-a privit cu coada ochiului. Credea că e nebun, își dădea seama.

Kinard s-a încruntat. Cum putea să fie el singurul? Deja crezuse că era doar în urechile lui, dar auzise zgomotul doar aici, la postul de asistentă, nu în alte camere sau acasă.

Înclinându-și capul pe spate, s-a uitat fix la becul vinovat. Câte probleme ar fi avut dacă ar fi găsit o modalitate de a se urca acolo și de a-l scoate doar pe acela?

— Nu-ți recomand. Vocea ei l-a făcut să se întoarcă spre ea.

— Ce să recomanzi? Kinard a mijit ochii, întrebându-se dacă nu cumva ea îi citise gândurile.

— Să te cocoți acolo sus sau să încerci să furi becul. Complexitatea demersului face din asta ceva nerecomandabil.

Kinard a clipit și a privit-o puțin mai atent. De ce naiba vorbea așa?

— Nu e atât de greu. E doar un bec. S-a uitat din nou la instalația electrică.

— Adevărat, dar e la vreo trei metri înălțime. Vei avea nevoie de o scară sau de o altă modalitate de a ajunge la el, și asta e doar prima problemă.

Kinard nu s-a uitat în direcția ei, ci doar a continuat să se holbeze la bec ca și cum ar fi putut să-l supună doar cu privirea lui fixă.

— Dacă ai reușit să găsești o modalitate de a ajunge acolo, să îl instalezi și să te urci, fără să fii oprit de personal, de securitate sau de administrație, și asta e un mare „dacă", atunci trebuie să îți dai seama care e și să îl tragi. Să tragi unul dintre becuri nu e la fel ca și cum ai trage un bec acasă, în plus, va fi fierbinte.

— Odată ajuns acolo sus, aș putea să îmi dau seama care dintre ele e după locul de unde vine sunetul, așa cum în cele din urmă mi-am dat seama că e becul ăla. Și-a mutat atenția de la becul de deasupra lor și a privit-o încruntat. Nu am de gând să o fac, de fapt, dar fantezia mă ajută. Ți se pare că arăt ca un idiot?

Ea a ridicat un umăr într-un gest de „cine știe?" universal.

— Mă gândesc că trebuie să fiu nebună ca să mă ocup de bună voie de Urgențe, așa că, din câte știu, și tu poți fi unul. Dar asta este doar a doua tură pe care o fac aici, așa că de unde să știu sigur?

Kinard a mijit ochii și a privit-o încă o clipă.

— Eu sunt Kinard, Chris Kinard. Lucrez la Urgențe aici de vreo trei ani. Știam că ești nouă, dar nu atât de nouă. Își dăduse numele de familie întâi, pentru că așa se considera el însuși, așa îi spuneau oamenii. Nu aici, nu chiar. Dar frații lui. Ceilalți membri ai Sufletelor Nebune.

— Nu sunt chiar nouă, doar nouă la Urgențe. Am lucrat la terapie intensivă, dar aveam nevoie de o pauză. Pot suporta pacienții, dar familiile erau cele care mă oboseau. Copiii care stau acolo zile întregi, așteptând un părinte sau un frate sau o soră care pur și simplu nu se va face bine. Ea a clătinat din cap. Era mai mult decât puteam să suport. Cred că mă pot descurca puțin mai bine. A aruncat o privire în jurul camerei. Știu că vom avea mulți care nu vor trăi, care nu vor avea niciodată o șansă, și vor fi familii în jur, dar eu nu voi ajunge să le cunosc, ca apoi să le dau vestea pierderii cuiva drag, iar și iar. Urgența e să îi ducem la spital, să îi tratăm și să mergem mai departe. Cel puțin, asta sper eu.

— În multe privințe, așa e. Dar sunt unii pe care vei ajunge să îi cunoști. Avem un număr decent de persoane care vin frecvent. Atât oameni care caută droguri sau atenție, cât și oameni care sunt pur și simplu bolnavi cronic. Pe ăia îi vei recunoaște după un timp. Kinard a ținut să își verifice ecusonul. Bine ai venit la camera de urgență, Deanna. Spun asta cum trebuie?

— Oh, îmi pare rău. Am uitat. Da, sunt Deanna Gilmour. Cum aș fi putut să uit partea asta? a scuturat din cap și a râs de ea însăși. Cred că sunt puțin agitată astăzi.

— Se mai întâmplă. A privit-o de sus în jos, fără să încerce să fie lasciv, dar observând pentru prima dată că era înaltă, aproape la fel de înaltă ca el. Pun pariu că dacă ai sta pe umerii mei, ai putea ajunge la becul acela pentru mine.

Deanna s-a încruntat.

— Dar eu nu-l aud. N-aș avea cum să știu care dintre ele e.

Asta l-a făcut să se încrunte. Avea dreptate. Nu-i plăcea, dar avea dreptate. Și în niciun caz nu avea de gând să-i sugereze să stea pe umerii ei. Poate că nu era cel mai bun tip din jur, dar nu maltrata femeile și nu avea niciun cuvânt dulce pentru bărbații care o făceau. Cu toate astea, voia