Iubirea si demonii Ei

De Sorina Tanasescu

O poveste în care Iubirea are rolul principal. Intră în viața a patru femei, cu patru iubiri diferite, ce le poarta la același psiholog, Sabin. Un doctor pentru suflete, un pianist fermecător, un bărbat care, la rândul lui, a trăit iubirea de la extaz la agonie. Mel, este o zgâtie de fată, ce imortalizeaz

• Limbă: Română
• Editor: Sorina Tanasescu
• Data lansării: 8 nov. 2023
• ISBN: 9786060338130

Previzualizare carte

IUBIREA ȘI DEMONII EI

Sorina Tănăsescu

Publicat de MultiMedia Publishing

ISBN 978-606-033-813-0

Copyright 2023 Sorina Tănăsescu

Toate drepturile rezervate.

Prin Viață, cu Iubirea și demonii ei...

Sunt cu ochii tintă pe frunzele bătrâne, învinse de toamna.

- Uhh..aer?!

Îmi sprijin palma de geamul rece. Este bine! Cel puțin mă desparte de copacul care tot plânge.

- Meel..îi cad frunzele. Atât!

Mă încrunt! Nu este prea bine că vorbesc singura, dar cuvintele nu stau locului, îmi zboară printre buzele uscate.

- Ce copac ești tu? Nu, ești nebuna Mel!! Tei! Este un tei născut înaintea ta. Și nu plânge,rămâne fară frunze. Este toamna, ce naiba!?

Trag draperia, îmi golesc mintea și unde îmi opresc privirea, acolo mă așez. Am nevoie să zâmbesc!

- Deci..

Las pleoapele să- mi aducă un strop de întuneric,mă învârtesc pe loc cu brațele deschise numărând până la zece. Sunt ochi în ochi cu oglinda. Stau așa minute bune. Caut o soluție, să vina de undeva, de la cineva..Mă apropii fară chef de oglinda care nu mă ajuta nicicum. Încerc să văd ce- mi raspunde, dar simt că plutesc. La propiu. Este în fata mea, la jumătate de metru, însă am senzația că se mișcă, că nu reușesc să mă privesc în ochi.

- Jur,că se mișcă!

Lacrimi calde îmi înmoaie buzele crăpate. Mă ustura puțin, dar este mai bine. Respir mai ușor. Zâmbesc.

- Heei! Ești o oglinda răutăcioasă! Eu plâng și sfatul tău..este să zâmbesc?

Zâmbetul înflorește pur și simplu. Radiez. Obraji’mi prind culoare. Mă uit atenta la irișii mei, altădată mici și triști, acum imenși și sticloși.

- Mai, tu ești o oglina magica?

Reflecția mea este că un magnet. Îmi zâmbește ireal. Mă uit în ochii mei și nu mă pot desprinde. Țâșnesc spre mine zeci de

zâmbete, o mulțime de luminițe jucăușe, însăși soarele se apropie mai strălucitor că niciodată.

- Mel!

Mă simt amorțită.

- Unde sunt?

- Meel?!

- Cine e? Unde sunt?!

- Ești în siguranță, draga mea! Hai, deschide ochii!

- Nu pot, am.. în fata, un soare uriaș! Unde sunt?

- Șșș, ești în siguranță!

Lacrimile mă gădila. Se rostogolesc fară oprire. Iar se mișcă oglinda.

- Mel, vino draga mea! Vino la mine!

Simt o mana mica și delicata ce se plimba încet pe fruntea mea. Încerc să văd unde sunt. Cu cine vorbesc.

- Cine ești? Din cauza soarelui..nu te văd. Cine ești?

- Iubirea asta..

Iubirea!? Glasul acela că un clopoțel, a spus Iubirea. Doamne, m- am întâlnit cu Iubirea!? Mă încrunt. Stiu că sunt supărată pe ea. Da! Trebuie să- i spun tot ce simt. Tot ce mi- a făcut. Tot! Pentru că..

Sunt fata în fata cu oglinda. O caut cu ochi febrile. O văd. Mă încrunt.

- Deci..,daa! Acum trebuie să mă asculți!!..Așa!Deci..draga Iubire, ești cam tra lala! Vi și pleci, așa..când ți se năzare.

Dintr- o data o durere ascuțită îmi străpunge tâmplele. Trebuie să continui. Sunt tare supărată pe ea.

- Cum ziceam, faci numai cum vrei tu! Nu te gândești că doare? Că mă doare foarte tare?

Ochii mi se împăienjenesc. Soarele!? Din mijlocul lui vine spre mine o umbra, un chip, un bărbat.Geo!? Iubirea mi l- a dăruit pe Geo. Desi mă doare atât de tare, ești..

- Ești frumoasa, ești magica!Mmm..dar când te superi?!

Chipul lui Geo a dispărut. Soarele a pălit. Sunt trista!

- Când te superi, atunci, stelele se sting, ne'mbratiseaza sufletul stingher, demoni lași, dornici să guste lacrimi inocente.

Simt o adiere călduță,un zâmbet venit din trecut mă ajuta să te iert. O clipa macar. Pentru că tu..

- Tu, draga Iubire, ești splendida, ești cea care da sens, ești Primăvara, ești timp, și, la sfârșit, daca Tu ești, plecam zâmbind..

În oglinda mea, din soarele meu ascuns în ea, din miile de zâmbete ce- mi zâmbesc, rasare Ea.

- Buna,Mel! Numele meu este Iubire!

- .......

- Heii! Buna, draga Melani, eu sunt Iubirea! Cu mine vorbeai?

- Pai..Da!Serios? Tu ești?

- Da, eu sunt Iubirea! Cu mine vorbeai?

- Pai,da!De fapt,da! Chiar cu tine! Pentru că,zău daca eu te înțeleg! Adică..

- Pai, Mel..

- Pai, asta zic!

Ochi în ochi,radem că doua nebune.

- Woow! Nu cred! Mai că- mi vine să mă frec la ochi.Fata în fata cu misterioasa, halucinanta,Iubire!

- Mă simt măgulită!?..Recunosc că mă intrigi! Aud în fiecare clipa, un infinit de declarații, văd în fiecare milisecunda, oameni îndrăgostiți, oameni care mă ridica în slavi,sau care mă..blesteama. Brrr, na, că m- a trecut un fior!

- Haha! Adică,Tu ai..să zic,cum să zic?

- Sentimente!?

- Nu găseam cuvântul.

- Haha!Iți stătea în vârful limbii.Să nu- mi spui că m- am înșelat. Că acum ești sfioasa, că ești impresionata de mine. Nimic de spus, sunt prețioasă, magica, minunata Iubire! Însă mă aștept..

- Să- ți spun în fata tot ce gândesc!

Suntem amândouă serioase. Privirile noastre se pândesc curioase.

- Nu! Să- mi spui în fata, tot ce simți.

- De ce eu?

- Pentru că tu, de fapt, mă iubești așa cum sunt!

Plâng. Simt din senin, lacrimile călduțe, adunate pe buzele confuze, fericite,ce zvâcnesc dureros. Îmi spune sec.

- Ai nevoie de o batista!

- Am nevoie să te înțeleg!

- Aha!..Buna ziua, draga Melani, numele meu este Iubire!

Zâmbim mulțumite, fascinate. Da! Amândouă suntem fascinate. Pentru că ambele bănuim cum și ce, dar abia acum ne vom cunoaște cu adevărat.O întreb, în sfârșit, relaxata.

- Nu ai tu o batista?

- Nu sunt perfecta!

- Nici eu.

- Îmi placi!

- Eu te iubesc!

Din nou,doar privirile vorbesc. Mă streg la nas cu dosul palmei.

- Mel, te rog, caută totuși o batista!

Zâmbesc că un copil ce a primit jucăria mult visata. Caut cutia cu șervetele și mă așez cuminte, în fotoliul meu preferat. Respir profund.

- Iubire! Sunt gata!

- Și eu?

- Și tu ce? Vrei un șervețel?

- Eu nu plâng niciodată! Unde să mă așez? Stam la taifas,nu? Am văzut eu cum faceți. Vă intalnti,zâmbiți, chipurile sunteți vesele, o cafea, un ceai...și apoi, BUMM! Nu mai rezist! Nu mai suport! Mă doare inima..

- De ce ai pomenit mai întăi de partea asta?

- Pai..

- La taifas vorbim de tine. Întotdeauna! Ești speciala, așa este.

- Unica! Stiu!

Trag cu coada ochiului la ea. O clipa am crezut că este aroganta. Nu! Doar cocheta. Îmi place! O întreb curioasa.

- Vreau să stiu! De ce mai întăi Bumm și nu 'Wow"?!

- Simplu! Pentru voi contează mai mult Bumul.

- Nu- i adevărat! Doamne fereste! Cine vrea să sufere?

- Nu sării de..ști tu ce, în sus! Poveștile cu final fericit le bârfiți mai puțin. Vă plac! Le așteptați uneori țoață viață. Le înzorzonați cu cuvinte dulci, săruturi amețitoare, cu..

- Am înțeles!! Doamne, doar nu- mi detaliezi chiar tot..

- Te- ai înroșit!

- Este cald..

- Este magic, cum ziceai tu. Uite! Asta este o greșeală. Vă cenzurați! Eu vreau să iubiți cu tot sufletul, fară granițe, fară rețineri. Voi oamnenii sunteți binecuvântați! Sunteți conștienți de ceea ce simțiți. Vă puteți dărui total, puteți alege, puteți lupta..și totuși, Bumul vă îngenunchează. Iubiți ani întregi, vorbiți despre asta aproape trecător, dar când vine Bumul", este carnagiu sufletesc. Unii uita tot ce a fost frumos.

- Frumos!? Venind de la tine, este un cuvânt palid.

- Simplu și la obiect. Ce este frumos, na că tot ai zis, pălește în fata Bumului"

- Bumul,aduce durere!

- Suflet inocent!

- Poftim?

- Este un motiv pentru care te- am ales.

- Aha..și ce facem cu durerea?

- Vezi?! Nu mă întrebi..cum să păstram frumosul?! Cum să nu uitam frumosul"?

- Offf, chiar ești complicata. Eu vreau doar să înțeleg cum și ce să fac cu..

- Bumul.

- DA! Noua oamenilor, ne este frica de Bumul asta nenorocit. Daca ai face ceva să nu mai existe! Daca vrei, poți! Nu?

- Și tu daca vrei, poți! Poți să alegi!

- Cee? Ce să aleg? Cum să aleg? Off..Daca iubești, la început este frumos, apoi vine 'Bumul'! Și gata! S- a terminat! Doaree! Tare doare, draga Iubire. Și doare că uiți! Nu mai contează, pentru că te doare rău. Ce naibi?! Oi fi tu Iubire, dar vezi atâtea lacrimi, atâtea..victime. Fară supărare! Dar nu te simți vinovata?

Liniștea se strecoară împăciuitoare. Timpul nu mai respira, doar parfumul florilor de liliac din vaza ce ne este martora, dansează timid prin neantul dintre noi. Mă așezasem în fotoliu moleșită, intimidata. Acum realizez că umerii mei sunt drepți, gata de atac, că ochi- mi devin tulburi, că buzele- mi tremura bătăioase, simt că toate gândurile năvălesc urlând. Apuc cu degete reci, brațele catifelate ale fotoliului meu preferat. Respir ușurată.Bine că m- am așezat în el. Mă ajuta. Brusc un zâmbet mic rasare în coltul gurii.

- Am ales!

Iubirea mustăcește. Aștept să- mi dea peste nas, cum că..

- Draga Melani, fata cu suflet inocent, spune- mi povestea ta!

Mă uit la chipul Iubirii. Nu rade de mine, nu este ironica. Este doar frumoasa. Mă înroșesc. O privesc în ochi și zic ferm.

- Am putut să aleg! Ai dreptate!

- Eu te- am ales, că tu să mă înțelegi. Tu m- ai ales, că mă iubești.Înțelege rostul meu! Sta în puterea voastră să trăiți frumos! Povestește- mi!

* * *

- Pai..numele meu este Melani. La optsrezece ani m- am întâlnit cu iubirea!

Era Aprilie. Iarna, încă se agata de fustele verzi și proaspete ale Primăverii. Îmi lipisem nasul cald, de geamul pictat cu flori de gheata. Ninsese o singura zi, peste covorașele prăzulii de iarba pufoasa, că totul să fie iar alb. Ba venise moț și gerul.Încercam să găsesc pe cerul, încă acoperit de nori dolofani, macar o raza mica de soare.Îl ador.

- Trrrr...

Văii,Mel, acum să te văd. Ziua Gabitei!

- Gabita?..Aloo?

- Mel!?

Instant,am inventat o minciunica nevinovata. Ciudat că la cât de importanta este pentru mine, brusc, nu voiam să mă duc.Tușeam, abtinandu- mă să nu rad. Îmi ingroseasem vocea, incercandu- mi norocul.

- Gabita mea!!Uff..gatul! Mă râcâie, sunt răgușită..sunt praf!

- Mel!!! Nu mă interesează, vi la ziua mea și cu salvarea, daca trebuie!

Tușeam de zor, chiar mă înecasem pe bune. Zic încăpățânată.

- Gatul! Mă ustura, am mii de ace în el...zău prietenica mea draga.

- A venit Geo!

Într- o clipa mă vindecasem.

- Jura!!

- Mel!!?

- Iți explic când ajung!În trei minute sunt la tine!

- Mincinoaso!

- La mulți ani, prietenica draga!

Am ajuns în patruzeci de minute, din care cel puțin zece pierdute stand stana de piatra la coltul străzii, paralizata de scenarii dictate de o iubire platonica. Din dus, sub care visasem rânjind la chipul de print al lui Geo, sărisem într- o pereche de pantofi sport. Alesesem la nimereala niste ciorapi tricotați, negri, care se terminau la jumatarea pulpei, de unde dresul bej se ascundea sub o rochiță verde. În parul ciufulit,arămiu, care nu atingea încă umerii, sprijinit de ureche, prinsesem cu dibăcie un mac artificial, mai că jurai că- I adevărat. Ochi- mi străluceau, făcând cafeniul cu care mă mândream,să se asorteze cu parul. Luasem într- o mana cadoul, ursul gigant care avea la o lăbuță un superb ceas de argint, în cealaltă țineam cu greu o pelerina din lana,o geanta tricotata de străbunică mea artista, și la su'brat înfipsesem un bughet simplu dar divn, prin candoarea florilor de liliac. Ieșisem, încă rânjind, că să mă întorc răzând că...în târg. Uitasem ce era mai important. Aparatul meu de fotografiat.

La optsprezece ani, eram îndrăgostită de Geo, cel mai talentat fotograf de pe planeta, și trăiam o intensa poveste de iubire cu fotografia. Evident, el mă inspirase, însă destinul probabil a făcut să fie darul meu divin. Aparatul foto,era cel mai bun și credincios prieten al meu.

Nu am apucat să sun la ușa Gabitei. Am găsit- o deschisa, plina de capete colorate, vesele, amestecate cu mâini în care trompetici și confetii făceau o primire demna de sărbătorită mai degrabă. Nu eram în stare să vorbesc, însă aparatuul meu făcea de zor fotografii. În spatele lui eram curajoasa.

- Meeel! A venit Geo!

Era Beți, sora mai mica a Gabitei. Roșie la fata,era puțin spus, luasem foc. Îmi ardeau obrajii. Apoi, bomboana de pe tort, Geo, printul adolescentei mele, răsari în carne și oase, la câțiva centimetri de mine.

- Bine ai venit Mel!

Mă topisem. Dispăruse totul. Eram eu și printul meu. Geo! Fratele Gabitei. Avea douăzeci și șapte de ani. Diferență de noua ani, pentru mine, nu exista. Din contra,era misterioasa,pe el îl făcea mai atrăgător, iar pe mine, mai femeie. Miorlăisem.

- Buna,Geo!

Țipete. Nu înțelegeam nimic. Mă uitam că tâmpa la EL. Înalt, cu vreo doua capete peste mine, brunet,cu parul mai lung că al meu,prins într- o coada, ochi seducători,o barba rebela, cu trup masiv, părea că a fugit dintr- o revista și stătea în fata mea, vorbind cu mine!?

- Mel, ai crescut! Frumos..

Încremenisem. Noroc cu Gabita. Mă cunoștea și mă salvase.

- Haideți!! Țoață lumea în casa! Cum Mel, vedeta serii se pare, norocul ei că o iubesc, a fost bolnava..un minut, căci prin minune, în al doilea minut, s- a vindecat..Ce ziceam? Aaa..cum Mel a venit la miezul nopții, să tăiem tortul!!!

- Mai întăi ursul!

Liniște urmata de o gâlgâială de râsete pestrițe. Gabi luase în brațe cadoul, pe care- l pupa de zor, apoi mă pupacise pe mine.

- Doamne, Mel!! De azi, el este prietenul meu intim, Martin. Acum să tăiem tortul ăla o data, că trece ziua mea.

După cântatul, care a trezit tot cartierul, a urmat mâzgăleală cu frișcă. Nu scăpase nimeni. După ce mi- am curățat genele de dulcea prăjitură, l- am văzut. Geo era neatins.

- Pai..

N- am apucat să zic nimic. Cu degetul arătător, adunase zâmbind, de pe obrazul meu îmbujorat, frișcă care se întinsese până la coltul gurii. Inima pompa că o nebuna. Mâinile- mi erau sloi de gheata, dar în stomac aveam foc de artificii. M- a întrebat fixandu- mă cu ochii aia celești.

- A mai rămas tort?

- Pai..cred că da.

A început să rada. Senin, începuse să- mi curețe fata, parul. De pe vârful urechii,lua un amestec de frișcă și ciocolata, pe care o gusta incantat.

- Mmm...bun tort. Ciocolata amăruie..

- Nu- mi place!

Reușisem să vorbesc. Tabloul se întregi. El era eroul, dar apăruseră și ceilalți care țopăiau voioși, o zărisem pe Beți, care se uita fix la noi, conștienta că o vedem, dar fară nici o problema pentru ea. L- am văzut pe Martin, devenit mascota, apoi,dintr- o data în fata mea, era Gabita care- mi baga în ochi ceasul pe care și- l dorise de doi ani.Tipa fericita.

- L- ai găsit!!! Ești cea mai buna și nebuna prietena de pe planetaa! Și ești a mea!!!

- Cu greu Gabita! Foarte greu! Mi- am vândut sufletuul să- l ai.

- Ești nebuna! Știam euu! Și, ia zi, cui ți- ai dat sufletul?

- Mie!

Amândouă ne uitam la Geo, Gabita mirata, eu îmbujorată.

- Geo, aici nu glumim. Oi fi tu, chipeșul meu frate, dar Mel este..

- Fară suflet!

- Geo!? Tu glumești acum, nu?

- Pai.., cum ar zice Mel, nu prea. Să- ți explicam. Mel,dezleagă tu misterul.

- Pai..da!

Gata. Reveni căldură.

- Pai,ce să fac!? Oof,paiul asta! Știam că vrei că o disperata bijuteria asta de ceas. Daar, cum este antic, vechi și dedemult, la propiu, am apelat,întâmplător..

- Absolut întâmplător! Adică, m- a sunat într- o dimineața, mai precis noapte- dimineața, la 2.10, când toți, dar absolut toți cocoșii dorm încă, sunt sigur..

- Ești raau! Ai spus că nu te deranjez și..ți- am zis că...a fost din greșeală. Am vrut la Gabita și am nimerit..

El m- a oprit. Nu doar din explicația mea incoerenta ci și din aparenta mea siguranță.

- A nimerit la Geo! Numai că, eu stiu, sigur, că sora mea, aici de fata, în telefonul tău este Prietenica mea. Dar, te rog, continua! Deci, absolut întâmplător, am vorbit noi și cum Mel m- a implorat să o ajut cu..ceasul asta care părea îngropat în mormântul lui Tutankamon, eu i- am promis că- l găsesc doar și numai la schimb cu sufletul ei.

Gabita era încruntată. Se uita când la unul când la altul,se închină zicandu- ne serioasa.

- Eu credeam că în viață mea,nebuni, nu exista! Eii,oricum vă ador și vă foarte mulțumesc pentru Tutankamonul meu. Pentru mine este un vis împlinit. Vă iubesc!

A plecat lasandu- ne răzând că apucații. Am dansat până au cântat, toți cocoșii. Și aia leneși, de opt dimineața, daca or exista. Că până nu s- a trezit soarele în țoață splendoarea unei incredible zile de Primăvara, nu am încetat să ne privim, să radem și să stabilim prima întălnire.

Singuri în camera devastata de petrecăreți, stăteam cu nasurile lipte de geam. Clipeam des din cauza razelor jucăușe, trimise parca complice, de soarele care anunță strălucind maiestuos, că anotimpul meu preferat, a venit.

- Nu mă pot mișcă! Sunt pe jumătate adormit.

- Și cealaltă jumătate?

- Visează cu ochii deschiși.

Tușesc că să maschez tremurul mâinilor. Îi simt privirea. Tușesc iar.

- În loc să te prefaci, să- ți forțezi gatul și să răgușești, că sigur daca o ți așa,răgușești, întreabă- mă!

- Eu..chiar,am ceva, mă râcâie ceva..Fiee! La ce visezi, rautaciosule?

Rădea că un copil.

- Răutăcios? Euu? Deci asta este părerea ta. Aha!

Ne jucam, dar ce- mi placea. Simțeam cum mă gădila emoțiile care alergau brambura prin sufletul meu răvășit.

- Te eschivezi Geo. Fi bărbat! Sau vrei un bănuț pentru visul tău?

- Așa mai merge! Mă întrebam daca ai crecut doar fizic…că fizic(a fluierat admirativ), ai crescut, crede- mă!

Ochii noștri erau că niste magneți. Chipurile ni se apropiaseră amenințător. Noroc cu valul de căldură, care- mi tăiase picioarele. Am sărit de parca mă electrocutase. Dornica să mă liniștesc, în loc să- mi pun năsucul, care era salvarea mea, la loc pe geamul rece, mi- am lipit țoață fruntea într- o bubuiala zdravăna. Așteptam să se tăvălească de ras. Surpriza. Foarte serios a scos din rucsac aparatul foto.Căutase unghiul cu lumina și începuse să imortalizeze momentul meu de claun.

- Perfect! Draga copila (accentuase copila), te rog bărbia mai sus, pieptul înainte!

Nici un zâmbet, ba din contra, era ușor încruntat. Pentru mine a fost beculetul care s- a aprins. Mă provoca! Buimaca încă, mi- am zis că situația este în alb și negru. Din nefericire pentru mine, am gândit cu voce tare.

- Acum ori niciodată!

- Poftim?!

Daca mă fâstâceam, se termina în negru. Am zâmbit puțin malițioasă. M- am proțăpit în fata lui, mi- am aruncat în sus bărbia( care speram să nu mai tremure) și, Da, mi- am împins mandra pieptul înainte. El făcea poza după poza, însă sub aparat i- am văzut zâmbetul care- i dezvelea dinții albi, perfecți.

- Stau bine? Bărbia, mai sus de atât?

- Nu! Pieptul mai în fata!

Simțeam cum îmi înfloresc bujori în obrajii care ardeau. Dar mi- am proptit mâinile în sold, l- am fixat cu ochi dornici, am suflat ușor în șuvițele rebele care îmi căzuseră pe fata și indreptandu- mi spatele am scos în lumina sănii zvelți care se mulau obraznic sub stofa moale a rochiței.

- Cambrează- te!

Primul gest a fost să- mi deschid un nasture,să pot respira. Apoi, încercând să nu mă sufoc, suflam cu greu în șuvițele lipite de pielea umeda.Ce să fac?? Copila sau femeie? Îmi bag vârful arătătorului intre buze muscandu- l ușor. Gest firesc când sunt agitata. Îl privesc pe furiș și obțin prima victorie. Fruntea acoperita de sudoare, ochii pe deasupra obiectivului și tăcerea. M- am lipit cu spatele de perete, am îndoit delicat genunchiul,mi- am ridicat, timida încă, sănii întăriți de dorință, strecurandu- mi la spate palmele transpirate. Ochii mei inocenți, s- au înfipt trecător, în irișii lui..reci. Am tresărit. Repede, am întors capul către geam, să ascund o lacrima trista ce se încurcase intre gene. Timpul îmbătrânise dintr- o data. Au fost cele mai lungi clipe de tacere. Într- un final blițul mi- a adus un zâmbet firav. Îl auzeam zumzăind. O data, de doua ori, din ce în ce mai repede.

- Ești foarte frumoasa!

Mă uitam fericita direct la soare. Ardea. Închid ochii murmurând.

- M-a mângâiat!

Se făcuse frig dintr- o data. Un nor venit de nicăieri, acoperise soarele. Oftez. Nu mai auzeam blițul,parca mi se înfundase o ureche, sau era doar tensiunea ce o luase razna uitandu- mă la Geo, la noaptea ce- i înghițise albastru frumos al ochilor lui mari. Fară să gândesc mi- am închis nasturii până la gât, tragandu- mi marginea rochiei cu gesturi stângace.

Când am ridicat privirea din nicaierul în care se pierduse, el era în fata mea. Se uita insistent în ochii mei care se luptau să nu plângă. Fară cuvinte, își pusese degetul pe obrazul stâng și urcând ușor sub gene, aduna lacrima. Zâmbi, apoi o sorbi tintuindu- mă cu ochi zglobii.

- Nu cred!

Îl auzisem, dar nu eram în stare să vorbesc.

- Ești magica!

Reușisem să- mi descleștez trupul. Doua lacrimi gemene, se scurseră simultam, conturandu- mi chipul care acum zâmbea senin.

- Sunt..magica?

Nu alesesem să vorbesc, cuvintele ieșiseră pur și simplu.

- Chiar ești!

Mâinile lui îmi cuprinseră gatul,cu degetele îmi mângâia ușor pielea rece, cu ochii îmi spunea poezii despre iubire. În liniștea existenta eu auzeam muzica coborâtă pe pământ, doar pentru noi. Îndrăgostită, vedeam cum