Hud Ranat

De Cecilia

Cartea reda eforturile depuse de omul de stiinta german Wolfgang von Wassermann de a gasi succesul profesional, renumele si de a se evidentia cat mai mult. Aceste dorinte il conduc pe eroul nostru la o calatorie prin univers care are drept rezultat intalniri cu fiinte ciudate, extraterestre, evenimente in urma carora in sufletul cercetatorului se produce o transformare si, de asemenea, apare necesitatea clarificarii sensului vietii si a destinului propriu.

Astfel, protagonistul aterizeaza pe o planeta indepartata, unde se indragosteste fara sa-si dea seama de o fiinta extraterestra, la care insa va renunta pentru a se intoarce pe planeta Pamant, atras fiind de ideea succesului si renumelui. Ajuns acasa insa, lucrurile nu stau deloc asa cum spera si cum isi imagina el. In acelasi timp, pe planeta indepartata, ca urmare a plecarii sale, fiinta extraterestra isi va pierde viata, fapt pe care Hud Ranat il va afla in vis. Cand isi da seama de greseala facuta, cercetatorul porneste intr-o a doua calatorie prin univers, in cautarea fiintei iubite pierdute.

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 3 mai 2022
• ISBN: 9786060712459

Cecilia

Buna ziua, dragi cititori,Pe numele adevarat, mi se spune Milena. Sunt licentiata a Facultatii de Drept din Bucuresti si a Facultatii de Psihologie si Pedagogie din Hamburg, Germania. Locuind, studiind si lucrand in Germania in ultimii 20 de ani, am avut ocazia sa cunosc indeaproape cultura nordica si sa traiesc acolo experiente de viata care m-au imbogatit nespus de mult.Gustul pentru literatura, in special inclinatia spre literatura fantastica, mi-a fost insuflat de mica de catre tatal meu si de bunic, fost paroh in Sibiu, amandoi, mari iubitori, cititori si talentati povestitori de snoave populare si povesti. Datorita influentelor din familie, de timpuriu am fost atrasa de ocultism si scrieri religioase. Primele mele incercari de a scrie propriu-zis s-au materializat insa prin poezii.Relativ tarziu, de-abia dupa ce am atins varsta de 30 ani, am inceput sa dezvolt adevarata pasiune pentru muzica si pentru scris, ceea ce a condus, pe de o parte, la studierea in particular a pianului si, pe de alta, la frecventarea cursurilor de pregatire pentru autori tinute de lectori in Germania.Hud Ranat este prima mea scrisoare, prima mea corespondenta pentru si impreuna cu dvs. si sper din suflet sa va placa.

Previzualizare carte

Cecilia

Hud Ranat

logo letras negru 2020 - 300 pix e pub

Copyright

Hud Ranat

COPYRIGHT 2021 CECILIA

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-245-9

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii HUD RANAT, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Hud Ranat

Copyright

Partea întâi. Început de călătorie

Capitolul 1

Capitolul 2

Capitolul 3

Capitolul 4

Partea a doua. Căutarea

Stația nr. 1

Stația nr. 2

Stația nr. 3

Stația nr. 4

Stația nr. 5

Stația nr. 6

Stația nr. 7

Încheiere de călătorie

Partea întâi. Început de călătorie

Capitolul 1

În sfârșit, menajera era gata cu prăjitura. Deschise dulapul și luă din partea stângă a acestuia mici lumânări colorate, pe care le așeză cu grijă mare deasupra pe tartă.

Ea făcuse prăjitura preferată a stăpânului, tartă de lămâie.

Șeful casei împlinea astăzi treizeci și nouă de ani. Așa încărcată cu prăjitura în brațe, coborî cu mare atenție grelele și înaltele scări din lemn masiv.

Deosebitul și scumpul lemn de cireș sclipea în lumina dimineții roșiatic și scârțâia familiar sub greutatea femeii.

În fața laboratorului, femeia se opri.

Se gândea ce să facă, să intre direct sau să aprindă mai întâi lumânările. Se decise pentru ultima variantă. Și înainte să intre efectiv, bătu în ușa masivă de lemn de nuc. Nu primi nici un răspuns.

Femeia mai încercă o dată, dar și de data asta, răspunsul așteptat nu veni. Atunci își lipi urechea de ușă. Înăuntru era liniște totală. Nu se auzea nimic. Menajera își făcu mult curaj și în cele din urmă intră.

În laborator domnea mare dezordine. Spațiul era ocupat până la refuz cu stative de metal și mese, unele mai mici, altele mai mari, toate însă ocupate cu sticluțe pline cu gaz, ustensile, instrumente de laborator, diverse instrumente speciale cercetării științifice și experimentelor, cutii de metal, eprubete și vase în toate mărimile, telescoape, dintre care majoritatea desfăcute în bucăți, aparatură grea de laborator, furtunuri, șuruburi și altele.

Un miros puternic și toxic aproape acid străpungea aerul și o determină pe menajeră să-și ducă mâna la nas. În mijlocul încăperii, pe podeaua rece, căzut în genunchi, stătea un bărbat neîngrijit și neras de ceva timp.

Bărbatul, încovoiat peste schiţe și notiţe care acopereau practic toată podeaua, nu păru să o observe pe femeie.

– Domnul meu, zise ea.

Din nou nu primi vreun răspuns.

– Domnul meu, astăzi este ziua dumneavoastră de naștere.

La mulţi ani!

– Poftim?! răspunse acesta fără să-și ridice capul din hârtii.

– Am făcut prăjitura dv. preferată... cu lămâie.

– Bine...

Bărbatul privea în continuare pe hârtii.

– Credeţi ar fi posibil să faceţi pentru un scurt moment pauză și să suflaţi în lumânări?

– Lumânări!? Ce lumânări?

În sfârșit, ridică omul de știinţă ochelarii de pe nas.

– Vrei să ne omori pe amândoi?! Intri aici cu lumânări aprinse? Ai înnebunit, femeie?!Ieși imediat cu lumânările de aici!

Femeia se execută imediat și dispăru din încăpere cu prăjitură cu tot. Când se întoarse, nu mai avea prăjitura cu ea.

– Vă rog frumos să mă iertaţi! Nu m-am gândit. Am vrut numai să vă fac o bucurie.

– Am treabă, răspunse Wolfgang scurt.

– Da... dar... aţi lucrat toată noaptea și astăzi e ziua dv.! răspunse menajera consternată.

– Nu vreau să văd pe nimeni! I-o veni vreunuia ideea tâmpită să vină în vizită sau să mă caute la telefon, să-i spui că nu sunt acasă.

– Da, dar...

– Niciun dar! Tu ai înţeles ce ţi-am spus!?

– Sigur, domnul meu.

– Bun.

Menajera rămase tăcută vreo câteva secunde.

– Şi prăjitura?

– Mă lași să lucrez astăzi? Am treabă!

Încăpăţânată, nu se lăsă nici femeia, ci ieși din încăpere pentru a se întoarce imediat cu prăjitura. Desigur, cu lumânările stinse de data asta.

Cu pași mici și înceţi, se chinui să evite încurcătura de cabluri și sârme de pe jos și să ajungă până la una dintre mesele metalice alăturate, pe care depuse prăjitura. După care plecă.

****

Bărbatul, pe numele lui Wolfgang von Wassermann, își petrecea zile și nopţi întregi cu experimente și cercetare știinţifică.

Deţinător al titlului de doctor în mai multe domenii, atât fizică, cât și chimie, pasiunea sa cea mai mare și-o formase pentru disciplina astronomiei. Cercetătorul putea fi văzut la orice oră din noapte și din zi, și pe orice vreme, oricât ar fi fost ea de rea, observând la telescopul de pe acoperișul casei stelele și cerul.

În ciuda grădinii și a spaţiului remarcabil de extins care înconjura castelul și casa părintească, moștenire rămasă de la tatăl său, de asemenea, fost cercetător, Wolfgang prefera să-și petreacă noapte după noapte pe terasa de pe acoperișul conacului, observând cerul în deplina sa întunecime.

El nu găsea timp aproape niciodată pentru întâlniri cu colegi sau prieteni, pe care, de altfel, nici nu prea-i tolera împrejurul său.

De familie sau copii, nici nu e cazul să mai menţionăm, că nu avea nici timp și nici cât de puţin interes.

Munca singură îl pasiona și îi umplea tot timpul. Numai în mijlocul laboratorului său și pe acoperișul conacului se simţea Wolf fericit. Rareori părăsea castelul, și atunci numai pentru a-l vizita pe singurul său prieten, fost prieten și coleg al tatălui, actual director al institutului pentru astrofizică din Berlin.

Directorul cel bătrân știa de fiecare dată și la fiecare întâlnire să dea la spate caracterul dificil și ieșirile tânărului lui prieten, și chiar dacă poate o făcea numai din loialitate faţă de tatăl acestuia sau poate și pentru talentul deosebit pe care îl adulmeca în Wolfgang, păstra în mod consecvent o legătură de prietenie sinceră cu mai tânărul om de știinţă.

Din partea cercetătorului însă, până și această consecventă dovadă de loialitate și prietenie nu părea că îl interesează foarte tare, căci, în ultimul timp, vizitele sale se răriseră tot mai mult.

De toate necesare pentru buna funcţionare a casei și gospodăriei se ocupa menajera Martha – femeia care încă din copilărie avusese grijă de Wolfgang.

Alte rude nu avea cercetătorul, în afara unui frate vitreg, care încă din adolescenţă intrase în cercuri mafiote și delincvente și care de când fusese înlăturat de tatăl cercetătorului prin testament de la moștenire, manifesta tot atât de puţin interes faţă de Wolf cât Wolf pentru el.

Ultimele nopţi le petrecu cercetătorul cu terminarea construcţiei unui model nou și performant de telescop, al cărui proiect îl definitivase pe hârtie în urmă cu opt luni. Noul aparat era uriaș, cum altul nu se mai proiectase până atunci în lume.

Pentru acest proiect fusese necesar a fi modificată construcţia iniţială a castelului părintesc. Părţi ale nivelului superior și ale acoperișului fuseseră mărite în lățime cu până la 400 de metri și suspendate.

În cazul în care aparatul cel nou urma să dea într-adevăr rezultatele așteptate, cercetătorul își stabilise să mai construiască două la fel.

Nu trecu mult timp, și noua instalaţie demonstră într-adevăr calităţi și o eficienţă cu mult peste așteptări, așa încât Wolfgang trecu la construirea următoarelor, pentru care angajă de data asta specialiști.

După vreo alți doi ani de cercetare aprofundată, omul de știință consideră că are destule date noi pentru a le prezenta colegilor și se grăbi cu noutatea și cu rezultatele obţinute la prietenul tatălui său, directorul institutului de astrofizică.

– De la început mi-a atras atenția faptul că soarele acestei galaxii părea să se miște. Iniţial, m-am gândit că trebuie să fie vreo eroare. Pentru asta am proiectat acest megatelescop, care poate să focalizeze de mii de ori mai puternic.

– Soarele e punct fix al unei galaxii, ca regulă.

– Tocmai.

– Bun,și? Ce a arătat telescopul cel nou?

– Înregistrările nu fac decât să confirme că soarele acestei galaxii se mișcă.

– Greu de crezut. Dar poate că e un sistem solar cu doi sori.

– Trebuie că e mișcat din loc de ceva, de un alt corp. Am efectuat tot felul de înregistrări: la unul dintre corpuri se putea observa o modificare periodică a spectrului de lumină, o trecere de la albastru la roșu. Mișcarea de rotație durează cam circa patru săptămâni. Raportul de mase inițial a rămas necunoscut, iar cu un singur telescop nu s-a văzut mai nimic, deși ca telescopul meu nu mai e altul pe lume.

– Așa...

– Deci, după toate calculele rezultă că trebuie să fie în apropiere un corp neluminos, mai mic. Bun, dar problema era alta: schimbarea spectrului de lumină de la albastru la roșu ar semnifica și că acest corp întunecat are o orbită largă de rotație.

– Trebuie că acest corp e foarte greu.

– Posibil, însă numai dacă al doilea corp să presupunem că este aproape la fel de greu ca primul.

– Bun, și? Ce te face să crezi că nu e o gaură neagră? Nu ar fi prima oară.

– Exact asta e foarte ciudat. Înregistrările nu semnalează nici o scurgere de materie între cele două stele în direcţia presupusei găuri negre. Nu au fost înregistrate nici un fel de eliminări de radiații sau lumină.

– Nu știu ce să zic...

– Am început să am bănuielile mele, din cauza asta am refăcut testele, de data asta cu 6 telescoape de calibru uriaș în același timp.

– Șase?

– Da. Și stai să vezi ce a ieșit: lumina soarelui se reduce la un moment dat brusc pentru o perioadă de nu mai puțin de două zile cu 10%, după care tot la fel de brusc își revine iar. Spectrul de emisie începe să-și schimbe culoarea la o zi după ce soarele își reduce lumina și atinge maximumul în a opta zi. Asta dovedește că soarele se învârte în jurul corpului întunecat.

– Interesant. Dar tot teza unei găuri negre rămâne cea mai probabilă.

– Totuși, lipsa unei acreții de masă vizibile contrazice teza. Și tu nu pricepi ce spun eu, și anume că atunci când e în spatele obiectului, soarele rămâne în 90%vizibil. Efectul de distorsionare a imaginii, de lentilare gravitaţională, este foarte slab pentru o gaură neagră. În orice caz, nu apare niciun disc negru la orizont. Presupusa gaură neagră nu ascunde soarele. Mie îmi pare rău, dar gaură neagră nu poate fi.

Bătrânul prieten rămase pe gânduri.

– În concluzie, corpul ăsta întunecat nu numai că e greu, dar este și foarte mare. Și, repet, nu poate fi gaură neagră. Distanţa exactă de la noi până acolo nu reușesc să o calculez. Am nevoie de un reactor de fuziune nucleară pentru asta.

– Oha!

– Pentru asta am venit la tine. Tu poţi să-mi permiţi accesul la un asemenea reactor.

– Din păcate, nu mai sunt director al universităţii de circa șase luni.

– Ah! Nu am știut...

– Da, păi nu vorbim foarte des unul cu celălalt, așa că nu e de mirare. Trebuie să vorbești cu noul director. Ceea ce pot să