Gnut: Drumul Calugarului

De Cristi Boghiu

Scrisa intr-un ritm alert, Gnut prezinta aventurile unor oameni obisnuiti cu care te poti identifica (nu supereroi) ce interactioneaza cu animale fantastice, intr-o lume atemporala, actiunea putand fi plasata oriunde si oricand.

Fiecare erou din Gnut are povestea proprie si este pus in situatii diferite, pline de suspans, reactionand fiecare in felul sau, dar ajungand sa empatizeze pe parcusul naratiunii cu celelalte personaje.

Succesiunea actiunilor din Gnut face ca destinele eroilor sa se intersecteze, iar finalul cartii lasa loc pentru o posibila continuare.

Iubitorii cartilor scrise de J.R.R. Tolkien, George R. R. Martin, Patrick Rothfuss etc, vor savura cu siguranta aceasta carte.

• Limbă: Română
• Editor: LETRAS
• Data lansării: 12 mai 2022
• ISBN: 9786060714866

Cristi Boghiu

Cristi Boghiu este de profesie economist si este pasionat de arta. Dupa doua expozitii, una de gravura pe sticla, cealalta – sculptura in coaja de ou, isi face debutul in lumea scriitorilor prin aceasta carte.

Previzualizare carte

Gnut

Drumul călugărului

Volumul 2

logotip1

Copyright

Gnut – Vol. 2 : Drumul călugărului

COPYRIGHT 2021 CRISTI BOGHIU

COPYRIGHT 2021 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-486-6

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii GNUT – VOL. 2 : DRUMUL CĂLUGĂRULUI, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Gnut – Vol. 2 : Drumul călugărului

Copyright

Hanul lui G’aab era plin ca de obicei. Vinul roșu și mâncarea bună strângea în fiecare seară o mulțime de oameni, fie din târg, fie drumeți care auziseră de han și veneau să se convingă. Stăteau strânși la tejgheaua masivă din lemn, în jurul meselor, sau în picioare lângă șemineul generos, fiecare având câte o poveste de spus. Râsete, ciocniri de căni, înjurături prietenoase.

Toată lumea se simțea bine. Se lăsa uneori liniștea când un bețiv depășea limita. Dar Rurs știa să se impună doar prin prezență. Puțini erau cei care încercaseră să-l înfrunte și care apoi regretaseră amarnic. Dacă cel vizat continua să facă scandal, Rurs îl lua pe sus și-l arunca afară, în aplauzele celorlalți.

Așa se întâmplă și în noaptea aceea. Doar că Rurs nu era prezent. Era plecat de câteva zile. Și G’aab la fel.

—Lasă-mă! țipă F’lavia, încercând să se smulgă din îmbrățișarea bețivului.

—Da’ce, drăguță, nu-ți sunt pe plac? întrebă omul, încercând să o sărute.

F’lavia feri capul, dezgustată de mirosul de băutură amestecat cu tutun ieftin. Căută speriată ajutor la cei din jur, dar nimeni nu îndrăzni să-i ia apărarea. Silueta masivă a bărbatului, fața plină de cicatrici și umerii lați, îi ținea la distanță.

Bărbatul o apucă pe F’lavia de păr și o trase puternic:

—Nu mai fă pe mironosița! Toate sunteți la fel. Am bani și te plătesc.

O mână i se așeză pe umăr, iar cineva îi suflă ferm în ceafă:

—Lasă fata în pace!

—Că dacă nu, ce? întrebă bărbatul, întorcându-se furios spre cel care avusese curajul să-l înfrunte.

În fața lui stătea un om îmbrăcat într-o rasă de călugăr. Gluga mare îi acoperea toată fața. Stătea cu mâinile încrucișate, ascunse în mânecile largi. O sfoară împletită, era strânsă în jurul mijlocului și se termina cu trei noduri și două rune.

—Lasă fata în pace, repetă el încet, altfel îți rup mâna.

Bețivul pufni în râs, făcu un pas ca și cum s-ar fi îndepărtat, apoi se întoarse fulgerător și izbi cu pumnul, dar nu întâlni decât aerul, călugărul mișcându-se rapid, fără ca nimeni să realizeze.

Scandalagiul își simți brațul prins între două menghine de fier, o presiune în braț, apoi își auzi oasele trosnind. Făcu ochii mari și privi, nevenindu-i să creadă, la mîna care îi atârna inertă.

—Nenorocitule, urlă el, mi-ai rupt mâna!

Călugărul îl lovi puternic cu latul palmei peste gât și omul începu să horcăie. Fu apucat de umeri și împins afară pe ușă. Toți cei din han priveau uimiți, totul întâmplându-se în mai puțin de câteva secunde. Izbucniră în urale și ropote de aplauze, iar F’lavia se repezi spre salvatorul ei și-l îmbrățișă.

—Nu știu cum să-ți mulțumesc pentru că m-ai apărat. În seara aceasta, poți să mănânci și să dormi gratis la han. Când va veni soțul meu, îi voi povesti ce-ai făcut pentru mine și el te va răsplăti.

Călugărul ridică încet brațele și-și dădu gluga pe spate. F’lavia înmărmuri. Trase aer puternic în piept și murmură:

—Gnut!!! apoi țipă puternic și i se aruncă de gât îmbrățișându-l:

—Gnut, ce bucurie să te revăd!

Îl strângea puternic în brațe, fără să-i mai dea drumul. Gnut începu să râdă ușurel, apoi încercă să se desprindă încet din strânsoarea fetei:

—Ei, bine, dacă ai să mă sufoci nu o să mai pot să-ți povestesc nimic.

F’lavia se desprinse de el, dar nu-i dădu drumul. Îl privea atentă, urmărindu-i fiecare detaliu al feței:

—Nu te-ai schimbat deloc, Gnut. Doar privirea îți este mai calmă, acum.

—Nici tu nu te-ai schimbat, doar ai devenit și mai frumoasă!

F’lavia roși, apoi îl lovi în glumă peste piept.

—Ești un mincinos, Gnut! Pun pariu că spui asta tuturor fetelor cu care te întâlnești.

Gnut începu să râdă zgomotos. Când încetă, își șterse lacrimile și îi spuse:

—Pe numele lui Mahlu, nu vezi ce haine port? arătând spre rasa de călugăr.

F’lavia se fâstâci, apoi vorbi repede ca să depășească momentul:

—Hai să ne așezăm la o masă, unde să nu fim deranjați. Cât timp a trecut de când ai plecat? Trei ani ?!?

Gnut încuviință dând din cap. Se așezară la o masă, lângă șemineu, iar F’lavia aduse de după tejghea o tavă cu friptură rece și brânzeturi. Dispăru doar pentru câteva momente și apăru cu o carafă cu vin și două ulcele. Le umplu, ridică una spre Gnut și spuse:

—Să ciocnim în cinstea revenirii tale! dădu cana pe gât, o puse pe masă, se așeză și-și cuprinse bărbia în palme, privindu-l insistent pe Gnut:

—Și acum, spune-mi tot. Ce-ai făcut de când ai plecat? Și mai ales unde ai fost plecat? Și de ce porți hainele astea? Ce înseamnă asta?

Gnut începu să râdă iarăși, sorbi o gură de vin și spuse încet:

—Mai încet cu avalanșa aceasta de întrebări. Nici nu mai țin minte ce m-ai întrebat. Mai bine, povestește-mi, cât timp mănânc și eu ceva, ce s-a mai întâmplat pe aici? Unde e Rurs? Dar Ary și K’ina? Luă o bucată de friptură și începu să mestece încet, privind-o pe F’lavia.

O umbră de tristețe trecu peste fața F’laviei. Își aranjă o șuviță de păr, își drese glasul, privindu-l pe Gnut în ochi:

—S-au întâmplat multe de când ai plecat. Uite, spuse ea veselă, arătându-și piatra cu rune ce-i atârna la gât. M-am logodit cu Rurs.

—Felicitări! spuse Gnut, privind-o atent.

—K’ina a devenit Maimarele orașului, continuă F’lavia. Și s-a logodit cu Ary. Cam asta e tot, spuse F’lavia, mușcându-și ușor buzele.

Gnut luă o gură de vin, puse cana pe masă, apoi se aplecă ușor către fată:

—Asta nu e tot, nu-i așa?

F’lavia își lăsă capul în jos, apoi îl privi pe Gnut în ochi și spuse încet:

—Sunt trei luni de când nu mai știu nimic de ei.

Gnut îi puse mâna pe umăr strângând-o ușor. Turnă niște vin în cană și i-o întinse. F’lavia luă cana și bău câteva înghițituri. Gnut împinse farfuria cu mâncare deoparte, își puse coatele pe masă și apoi spuse:

—Și acum, începe cu începutul. Nu te grăbi și încearcă să nu uiți nimic.

Fata dădu ușor din cap și începu să povestească. Mai întâi despre atacul tâlharilor. Nu erau beri, erau altfel de luptători. Mai tăcuți și mai periculoși. Nu veniseră pentru prădat, drept dovadă că nu jefuiseră nimic. Parcă căutau ceva. Veniseră de trei ori la rând, în nopți diferite. În ultima noapte, K’ina reuși să-i surprindă într-o ambuscadă. Îi prinse pe doi dintre ei, dar Ary fu luat prizonier. K strânse un grup de oameni și plecă în căutarea lui. După o săptămână, calul lui K se întoarse singur în târg. Atunci, Rurs se hotărî să plece după amândoi. Și de atunci, nu mai știu nimic de niciunul.

Gnut nu scoase niciun cuvânt cât timp povestise F’lavia și după ce ea termină, mai stătu un timp în tăcere, cântărind cele auzite. Într-un târziu, rupse tăcerea:

—Nu mi-ai zis nimic de G’aab.

—A plecat în satul ei natal. A primit veste că mama ei e bolnavă. M-a lăsat pe mine și pe Rurs să conducem hanul. Acum am rămas singură. Mai vine Hima, din când în când.

Bărbatul dădu din cap, fără să mai spună nimic. Se ridică și spuse încet:

—Ai o odaie liberă să mă odihnesc? Sunt obișnuit să dorm oriunde, dar parcă aș dori să simt și o saltea sub mine, din când în când.

F’lavia sări în picioare și-l apucă de mână:

—Oh, bineînțeles. Îți pregătesc imediat și o cadă cu apă fierbinte. Cât timp faci baie, pregătesc odaia. Vino!

—Văd că vrei să mă răsfeți, glumi Gnut și o urmă pe fată.

A doua zi, dis-de-dimineață, Gnut era în grajd, pregătindu-și calul. F’lavia apăru în spatele lui, purtând în mână o bocceluță:

—Poftim, zise ea, să ai la drum. Mahlu să te ocrotească și să-i aduci pe toți acasă.

—Mahlu fie cu tine! Îți promit că am să fac tot ce-mi stă în putință.

—Știu asta, murmură fata. Dacă nici tu nu poți, atunci nu știu cine mai poate. Să ai grijă la șeful lor.

—De ce spui asta? întrebă Gnut.

—Nu știu, dar părea cel mai periculos. Nu l-a auzit nimeni vorbind tare, dar toți păreau că îi știu de frică.

Gnut își ascunse tresărirea, dar privirea i se îngustă și ochii avură o strălucire metalică. Întinse mâna și aranjă fetei o șuviță de păr, o mângâie încet pe obraz, apoi îi cuprinse bărbia cu două degete, ridicându-i fața și privind-o în ochi:

—Cercetează-ți sufletul! Ce-ți spune?

—Că Rurs trăiește, murmură fata.

—Atunci, am să ți-l aduc pe Rurs acasă. Și pe ceilalți. Tu ai grijă de tine!

Se ridică în șa, o mai privi odată pe fată, apoi plecă în galop. F’lavia privi la norul de praf care se ridică în spatele lui și când îl pierdu din privire pe călăreț, își șterse o lacrimă din colțul ochiului și se reîntoarse în han.

***

Gnut călări fără oprire până la amiază. Când soarele fu deasupra lui, se opri lângă o apă și lăsă calul să se odihnească. Se așeză și el la umbra unui copac și desfăcu bocceaua. Gustă puțină friptură și luă o gură de vin, apoi împachetă totul la loc și se întinse pe spate cu mâinile sub cap. Începu să se gândească la ce avea de făcut. Nu avea nicio idee de unde să înceapă căutările. Ultimele cuvinte ale F’laviei îi atraseră atenția în mod deosebit. Cunoștea un singur om care vorbea încet și era un luptător temut. Dar încotro să se îndrepte? Până la urmă se hotărî să meargă spre primul orășel, unde, cu puțin noroc, poate cei căutați trecuseră pe acolo. Închise ochii și încercă să ațipească. Zgomotul frunzișului copacului și jocurile razelor pe fața lui îl linișteau.

Un țipăt ascuțit îl făcu să sară în picioare, privind spre cer unde un vultur se rotea în cercuri deasupra sa. Îl privi câteva clipe, apoi își aranjă straiele și plecă. Curând ajunse la o intersecție de drumuri. În fața lui, o scândură veche pe care era scris ,,La ceaunul vesel" se legăna ușor în bătaia vântului. Pe