Procesul de la Nuremberg: Investigarea crimelor împotriva umanității

De Quentin Convard

Procesele de la Nürnberg au fost primul tribunal militar internațional din istorie și au avut ca scop tragerea la răspundere pentru crimele comise de personalitățile cheie ale celui de-al Treilea Reich. Au fost judecați 24 de lideri naziști, inclusiv Herman Göring, și opt organizații diferite, sub acuzația de conspirație, crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității. În doar 50 de minute, veți descoperi modul în care aceste procese au avut un impact semnificativ asupra justiției penale internaționale și veți înțelege influența lor profundă asupra istoriei juridice. Această carte simplă și informativă oferă o discuție amănunțită a momentelor cheie din aceste procese tensionate, inclusiv dovezile legate de masacrul de la Katyn, deschiderea proceselor și soarta participanților. Include, de asemenea, o biografie completă a judecătorilor, o introducere valoroasă în contextul proceselor și o evaluare a impactului acestora asupra viitorului dreptului internațional, oferindu-vă toate informațiile esențiale de care aveți nevoie despre acest episod crucial de după cel de-al Doilea Război Mondial.

• Limbă: Română
• Editor: 50Minutes.com (RO)
• Data lansării: 30 mar. 2023
• ISBN: 9782808666879

Previzualizare carte

CONTEXT

CUM SĂ JUDECĂM RĂZBOIUL?

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-LEAe , armamentul a devenit din ce în ce mai sofisticat, iar armata profesionistă a coexistat treptat cu armata de recruți, făcând din ce în ce mai dificilă distincția între combatanți și civili. Pentru a reglementa mai bine războiul și pentru a limita abuzurile, dreptul internațional a încercat să legifereze prin tratate care au punctat istoria penală a acestei perioade. Declarația de la Paris din 1856, care reglementa dreptul de luptă și dreptul maritim, și Convenția de la Geneva din 1864, care urmărea să îmbunătățească soarta răniților de pe câmpul de luptă, au făcut parte din acest efort. Pe lângă acestea, au existat două texte fundamentale: Convențiile de la Haga din 1899 și 1907, care au definit drepturile și obiceiurile de război pe uscat, insistând în același timp asupra dezarmării și prevenirii conflictelor.

Cu toate acestea, Primul Război Mondial (1914-1948) și utilizarea gazelor asfixiante, deportarea populației civile și războiul submarin au distrus toate aceste reglementări. Deși la sfârșitul conflictului nu a fost inițiată nicio procedură judiciară, a apărut o reflecție pentru a determina responsabilitățile fiecărei națiuni. Tratatul de la Versailles din 1919 l-a arătat cu degetul pe William al II-lea (rege al Prusiei și împărat al Germaniei, 1859-1941), considerat responsabil pentru declanșarea ostilităților ca urmare a încălcării neutralității Belgiei și Luxemburgului. Prim-ministrul britanic, David Lloyd George (1863-1945), a mers chiar până la a cere spânzurarea suveranului german. A fost înaintată o cerere de extrădare către Olanda pentru predarea împăratului, astfel încât acesta să poată fi judecat. În plus, un articol din Tratatul de la Versailles obligă guvernul german să îi predea Puterilor Aliate pe cei acuzați de încălcarea regulilor de război. Dar Olanda a refuzat, iar cererea din Tratatul de la Versailles nu a fost îndeplinită. Cu toate acestea, Tribunalul Reichului, cea mai înaltă autoritate juridică din Imperiul German, a fost autorizat să judece criminalii de război. Au început apoi procesele de la Leipzig, care au ocupat instanța de judecată din 1921 până în 1922. Dintre cele 16 procese, doar unul singur s-a soldat cu o condamnare, cea a locotenentului Ludwig Dithmar, responsabil de torpilarea unei nave spital englezești, care a fost condamnat la patru ani de închisoare. Dar, în fața ororilor comise în timpul conflictului, hotărârile au fost