Pe urmele unei picturi faimoase

De Andra May

Nicola Dahill, ex-detectiv american si rudă de sânge cu o familie influentă din mafia napolitană, încearcă să recupereze un tablou rebascentist valoros, moștenire de familie. Pe urmele acestuia se află verii săi mafioți, care vor să-i dejoace planurile.
În această călătorie, Nicola străbate Italia de la sud la nord, delectându-se cu degustări mediteraneene și peisaje din localități medievale. Pe parcursul voiajului se îndrăgostește de Elle, o frumoasă americancă aflată în vacanță.

• Limbă: Română
• Editor: Andra May
• Data lansării: 9 oct. 2022
• ISBN: 9786069715024

Andra May

Cel mai frumos moment al zilei este atunci când nu mai ai nimic de făcut decât să te întinzi spre noptieră și să deschizi cartea la pagina unde ai rămas ieri seară. Așa cred eu, cel puțin...Destinderea pe care ne-o oferă cărțile fac parte din bucuriile autentice ale vieții iar eu am vrut să contribui în lumea asta a noastră cu un strop de bucurie prin intermediul cărților mele.Sunt născută în anul 1980 și am trăit in România în majoritatea timpului. Am călătorit, locuit și studiat în UK, Italia și Franța, țări pe care le ador și pe care le veți regăsi în romanele pe care le scriu.Mi-am făcut studiile obligatorii în România- am absolvit Colegiul Mihai Viteazul in anul 1998 si ulterior, Facultatea de Drept- Universitatea București în anul 2002.Sunt pasionată de gătit și de scormonit prin librării după cărți bune și reconfortante. Cărțile pe care le caut sunt cele pline de umor (de preferat englezesc), cu locuri frumoase și mâncăruri deosebite, diferite. Ador să îmi petrec serile în curtea casei gătind noi feluri de mâncare pentru prietenii mei care, în general, se arată mulțumiți de rezultatul final....

Previzualizare carte

ANDRA MAY

Pe urmele unei picturi faimoase

Roman

EDITURA AMBRA

2022

Copyright

Pe urmele unei picturi faimoase

Copyright ©2022 Andra May

www.andramay.com

Toate drepturile rezervate

Editura Ambra

Colecția Romanul de aventură

www.ambrabooks.com

E-mail: [e-mail]

ISBN ePub: 978-606-9715-03-1

ISBN Print: 978-606-9715-02-4

Redactor: Silvia Buzori (www.tepromovez.ro)

Pregătire format digital: Adrian Petcu

Coperta colecției: Mihai Moldoveanu

Distribuție POD&Digital: MyBestseller.ro

Ediţie digitală produsă de Editura Virtuală

www.edituravirtuala.ro

E-mail: [e-mail]

Toate drepturile de reproducere, integral sau parţial, prin orice mijloace, inclusiv stocarea neautorizată în sisteme de căutare sunt rezervate. Nici o parte din această publicație nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă sub orice formă şi prin orice mijloace, electronice, mecanice, fotocopiere, înregistrare sau altfel, fără aprobarea prealabilă scrisă de deținătorul de copyright, cu excepția unor scurte pasaje care pot constitui obiectul recenziilor şi prezentărilor.

Capitolul I

Tu vuò fa’ l’americano¹

Apelul primit în acea dimineață de Nicola era colacul de salvare mult așteptat. În vârstă de patruzeci și doi de ani, detectivul pe jumătate american reușise să supraviețuiască timp de cinci ani în Napoli, orașul natal al mamei sale, dar încă de la bun început totul fusese o cursă contra cronometru pentru a fenta la mustață pericole și situații aflate la limita legii.

Cu gândul că avea doar o zi la dispoziție pentru a pune la punct toate detaliile jobului, se dădu repede jos din pat, deschise larg ferestrele înalte și înguste care dădeau în Piazza San Gaetano din centrul orașului, și lăsă apartamentul, ca în fiecare dimineață, să fie inundat de freamătul voios al dimineții napolitane. Privi cu plăcere clădirile înghesuite și colorate aliniate de-a lungul străduțelor aglomerate și pe locatarii care își deschideau obloanele, salutându-se și urându-și o zi bună.

Mirosul de cafea și pasticcini² își făcu loc de îndată în nările detectivului care privi mulțumit cerul de un albastru profund în timp ce se bucură de scurta răcoare ce acompania primele ore ale zilei. Se grăbi să intre în duș înainte de a coborî la bar pentru micul dejun.

Era o dimineață obișnuită și sub fereastra de la etajul al doilea al clădirii în care locuia Nicola se perindau în mare grabă micii comercianți din piață, încărcați de suvenirurile cu care aveau să-și umple tarabele. Străzile erau încă umede, iar proprietarii cafenelelor și magazinelor din piazzette așteptau să se zvânte înainte să-și expună ofertele zilei.

Clădirile de locuințe din inima orașului nu depășeau în înălțime mai mult de trei-patru etaje și erau construite într-un amalgam de stiluri arhitecturale care cuprindea deopotrivă edificii neoclasice și renascentiste. Toate păreau la fel de neîngrijite, dar aveau o frumusețe aparte.

Cărămida ornamentală roșie și obloanele verzi de lemn decorau clădirea din piatră gri aflată vizavi de apartamentul lui Nicola, creând un contrast armonios cu statuia din metal înverzit de trecerea secolelor a Sfântului Gaetano, așezată pe un soclu impunător din marmură albă, chiar în inima pieței.

Peisajul stradal era colorat ca în orice dimineață de iunie, când zarzavaturile italienești specifice începutului de vară, cicoria³, broccoletti și fiori di zucca⁴, se ițeau printre dovlecei, vinete și roșii. Lângă negustorii de legume, își așezau marfa în drum și pescarii, în prima linie fiind aranjate scoicile abia pescuite: San Jaques, stridii și numeroase feluri de vongole, după care, mai în spate, pe un așternut din gheață, urmau peștii proaspeți de diferite culori și mărimi. Totul era pregătit cu veselie și atenție, iar negustorii râdeau și glumeau între ei.

Gospodine corpolente și gălăgioase, prinse deja în febra pregătirii mesei de prânz, își salutau de la balcon cunoscuții din stradă, contribuind la hărmălaia matinală.

Nicola trăgea cu urechea și nu se putea abține să nu se bucure la auzul accentului și al glumelor napolitanilor. Zâmbea mulțumit, mai ales pentru că avusese nevoie de un an întreg ca să poată înțelege și vorbi dialectul lor.

Ieși din duș, se șterse rapid și în timp ce se încheia la nasturii cămășii bleu, își studie colecția de pantofi italienești din piele, lucrați manual. Alese o pereche de mocasini maro deschis model Oxford pe care îi asortă la niște pantaloni crem.

Își pieptănă părul negru ca pana corbului, aruncă o privire grăbită în oglindă și porni spre bar. Coborî din apartament și când ieși din holul întunecos cu pereți înalți din piatră de la parterul clădirii, fu copleșit de lumina și căldura soarelui. Involuntar, gândul îi fugi spre trecut.

Pe vremea când locuia în Miami, detectivul nu și-a imaginat că ar putea exista vreun motiv să părăsească definitiv acel oraș. Născut și crescut de tatăl său american get-beget, Nicola își crease în tinerețe o situație confortabilă în însorita metropolă din Florida, lucrând ca detectiv particular și rezolvând mici joburi în plan local.

Viața liniștită și doar ocazional vizitată de adrenalina micilor sale misiuni, se împărțea între biroul din NW 17 Avenue, ieșirile ocazionale cu diverse iubite și întâlnirile nelipsite cu tatăl său, respectabilul anticar Warren Dahill, duminica, la masa de prânz.

Pășind pe macadamul gri al aglomeratei piețe din centrul istoric al orașului Napoli, își aminti cu nostalgie de conacul maiestuos în stil victorian din Venetian Islands, locul în care își petrecuse copilăria alături de bunici, și de terasa acoperită de palmieri unde obișnuiau să ia masa feriți de căldura soarelui dogoritor.

Atmosfera echilibrată și statornică în care crescuse îi modelase un caracter puternic, imperturbabil, americanul fiind dotat cu un calm și o inteligență ieșite din comun. Înclinația spre meseria de detectiv se născuse în copilărie, când își descoperise plăcerea de a analiza diferite situații, persoane sau mistere.

Detectivul fusese crescut alături de bunicii paterni, iar pe mama sa o vedea în vacanța de vară, când ea părăsea Napoli pentru a-și vizita fiul pe continentul american.

Părinții săi se despărțiseră pe vremea când Nicola avea cinci ani și, din motive ținute secret față de el până la vârsta maturității, deciseseră ca el să fie crescut de tată, în timp ce mama sa, Rossana, se întorsese acasă, în Italia. De altfel, misterul deciziei părinților săi și atmosfera tainică în care îi surprinsese adesea șușotind pe vremea când era copil, îl împinseseră pe Nicola să devină o fire curioasă și creativă. Mai târziu, în pragul majoratului, a ales să facă din dezlegarea secretelor o meserie, devenind detectiv particular de investigații.

Mintea sa era de neîntrecut ori de câte ori trebuia să descopere cheia vreunui mister, însă mai mult decât inteligența, pe Nicola îl ajuta flerul. Intuia cu precizie unde avea să găsească dezlegarea enigmelor sau rezolvarea situațiilor imposibile, lucru care îl ajutase în special pe parcursul șederii sale în Napoli din ultimii ani.

Cu tot acest amalgam de amintiri în minte, Nicola traversă agale Piazza San Gaetano și intră pe Via dei Tribunali, unde oameni, scutere și mașini își croiau drum pe mijlocul străzii.

Deși strada făcea parte din centrul pietonal al orașului, bineînțeles că niciun napolitan cu puțină minte la cap nu ar fi luat în calcul să respecte regulile de circulație, așa că Nicola, obișnuit cu legile nescrise ale locului, nici nu luă în seamă șoferul care mai avea puțin și îl acroșa cu scuterul plin ochi de baxuri cu apă plată.

Ocoli colțurile gri de piatră ale clădirii și intră în bar.

– Buongiorno, Nicola! Caffe? îl salută Pino, barmanul cafenelei de lângă apartamentul său.

– Bună dimineața, desigur! Mulțumesc. În dimineața asta dă-mi și o sfogliatella riccia, te rog. Simt că viața îmi zâmbește azi!

– O, Nico, mi-ai mai zis fraza asta. Și de fapt, în loc să-ți zâmbească, râdea de tine în toată regula, îl luă peste picior Pino, amintindu-i prietenește de aventurile din ultimul timp.

Nicola râse înfundat și, după ce își luă cafeaua de pe tejgheaua barului, ieși afară să își savureze micul dejun.

Înghesuite printre coloanele murdare ale clădirii, se aflau câteva mese unde ziarele de dimineață erau dezbătute aprins de către un melanj animat de localnici: don Antonio, vecinul de optzeci și cinci de ani care locuia la parterul clădirii lui Nicola, se contrazicea, susținut de un alt pensionar, cu doi tineri opinioniști aflați în trecere pe la bar. Cei doi tineri își dădeau coate și râdeau, amuzați de nervul cu care don Antonio își expunea opiniile politice.

– Nicola, nu-i așa că am dreptate?

– Nu am auzit chiar toată discuția, dar sunt sigur că aveți dreptate, don Antonio.

– Tinerii din ziua de azi nu mai au habar despre politică! continuă nervos bătrânul în timp ce împăturea ziarul.

După ce gașca de politicieni matinali se dispersă, Nicola se așeză lângă vecinul său pentru a-și continua obișnuitele chiacchiere⁵.

– Cum mai merg treburile guvernului? atacă nemilos americanul.

– Ah, prost, ca de obicei, dragul meu! exclamă don Antonio, ducându-și palmele la piept. Dar, lasă-mă să-ți spun că voi fi mirat atunci când lucrurile vor merge bine.

Bătrânul își aranjă manșetele cămășii albe cu care era îmbrăcat și cum afară începuse să se încălzească, își desfăcu geaca din piele și se întoarse spre Nicola cu o mină serioasă:

– Spune-mi, ție cum îți mai merg treburile?

– Destul de bine, don Antonio, nu mă pot plânge.

– Mă bucur Nicola, sper să-ți meargă la fel și în continuare. Ești un băiat de treabă, să știi, conchise bătrânul bătându-l prietenește pe umăr.

Se ridică cu greutate și intră în bar să-și mai ia o cafea.

Vocea blajină și vorbele rostite de don Antonio îl lăsară pe Nicola cu un sentiment de tristețe pentru că realiză că dacă planul îi va funcționa, nu avea să îl mai vadă pe simpaticul său vecin.

Pe parcursul vieții sale liniștite din Miami, un singur lucru i-ar fi putut prevesti turnura bruscă de la monotonia și stabilitatea pe care le avea la aventura și adrenalina care au urmat: de-a lungul timpului, părinții săi se opuseseră vehement ca el să-și viziteze mama în Napoli, de fiecare dată când Nicola își dorise acest lucru.

La un moment dat, în vremea studenției, situația devenise cu adevărat incomodă, când prietenii săi organizaseră o vizită în Europa, incluzând și fascinantul Napoli. El a ales atunci să respecte dorința părinților, rămânând acasă. Gândise cu amărăciune că odată și-odată va ajunge să dezlege misterul părinților săi, savurând nestingherit un espresso pe străzile din Napoli.

Din povestirile și întâmplările relatate de prieteni, Nicola își crease o imagine fascinantă despre Italia și oamenii de acolo. I se spusese că pizza mai bună ca la Napoli nu există, că espresso mai gustos ca în Italia nu găsești în altă parte și că albastru mai profund ca al cerului privit de pe țărmurile italienești nu poți vedea nicăieri în lume. Nicola era ferm convins că rădăcinile sale italienești îl atrăgeau pe meleagurile mediteraneene.

Tocmai când se pregătea să-și aniverseze cea de-a treizeci și șaptea primăvară, pentru Nicola veni pe neașteptate momentul savurării unei cafele în Napoli, însă nu avea să fie chiar atât de nestingherit precum își imaginase el.

Tatăl său îl informase printr-un telefon grăbit că prezența lui în Italia era necesară și urgentă întrucât mama sa, Rossana, dispăruse fără urmă și nu mai răspundea la telefon.

Părinții lui Nicola țineau permanent legătura, și, mai mult, coordonau împreună o mică afacere de familie cu obiecte de artă, astfel că tatăl său sesizase imediat că ceva rău i se întâmplase Rossanei. Îmbarcarea lui Nicola cu destinația Italia se întâmplă pe nesimțite și odată ajuns în Napoli, în pofida problemelor pe care trebuia să le rezolve și a lumii ciudate și diferite pe care o descoperise, simțise că acest loc magic face parte din ființa lui.

Aventurile nebunești din următorii cinci ani l-au transformat pe Nicola într-un bărbat adevărat și un detectiv desăvârșit, dar și partener într-un echilibru precar al afacerilor obscure ale interlopilor locali. Lui Nicola îi plăcea enorm noua sa viață și deși din afară părea complicat și periculos, el știa că totul stătea într-o balanță care, la momentul potrivit, se va înclina neperturbată în favoarea lui.

În timp ce se lupta cu sentimentele contradictorii care îl acaparaseră, don Antonio revenise în fața lui și îl privea tăcut cum căzuse pe gânduri:

– Ești sigur că e totul bine?

– Da, don Antonio, vă asigur că da, îi răspunse Nicola, trezindu-se din reverie.

– Dacă mai zăbovești puțin, îți ofer un cappuccino.

– Vă mulțumesc frumos, dar chiar trebuie să plec.

– Atunci, rămâne pe data viitoare!

– Pe data viitoare! îl salută cu părere de rău Nicola, după care intră în bar să-și plătească micul dejun.

Pino se mai eliberase puțin din du-te-vino-ul clienților și se bucură când îl văzu pe Nicola intrând.

– Doi Euro. Pleci la treabă?

– Da, răspunse Nicola și puse o monedă pe bar.

– De ce ești așa de zâmbitor azi? coborî Pino vocea.

– Mă pregătesc de o schimbare, răspunse pe acelați ton americanul.

Barmanul îl privi îngrijorat.

– Sper că nu e nevoie să-ți reamintesc că nu ești în poziția ideală pentru a face vreo nebunie.

– Stai liniștit, bunul meu prieten, totul este aranjat.

– Ai mai aranjat tu câteva chestii și cu ceva timp în urmă, de era să nu mai prinzi răsăritul, îl avertiză Pino clătinând din cap.

– Trecutul e în urmă și nu se mai întoarce. De fapt, chiar acum trebuie să dau o fugă până la Stazione Centrale, să-mi iau un bilet de tren. Am o nouă misiune.

– Serios? Păi, și „amicii" tăi din Napoli sunt la curent cu planurile tale?

– Nu. Asta rămâne între noi, dar oricum nu voi lipsi atât de mult încât să dau de bănuit. Ciao, ne vedem diseară la aperitivo⁶!

Socotelile cu „amicii" vor fi închise în curând și în mod definitiv, gândi Nicola în timp ce ieșea din bar. Alese să meargă pe jos până la gară, pentru a avea timp să se gândească la traseul pe care trebuia să-l urmeze și pentru a hotărî care va fi prima destinație din voiajul său de a doua zi.

Ieși din Via dei Tribunali și intră pe Via San Gregorio Armeno, unde toți comercianții ambulanți erau deja în febra vânzărilor. Lipite unele de altele, tarabele negustorilor, pline cu produse manufacturiere specifice orașului, atrăgeau privirile trecătorilor. Colorate predominant în alb și roșu, miniaturile din lemn și sticlă erau lucrate cu măiestrie de meșterii locali. În timp ce afară se îndeletniceau cu vânzarea, ori de câte ori prindeau un moment liber, intrau în magazin și își continuau lucrul la micuțele opere de artă.

Tejghelele pe care era expusă marfa erau construite pe suporturi din lemn prinse de pereții clădirilor, în așa fel încât la sfârșitul zilei totul se plia și se închidea perfect. Sistemul ăsta de standuri este încă o dovadă netăgăduită a ingeniozității napolitanilor, pe lângă multe altele, gândi Nicola.

Se salută din mers cu câțiva dintre negustorii cu care se împrietenise de când locuia acolo și ieșind din aglomerația străduței cu suveniruri, făcu la stânga pe Via San Biagio dei Librai, unde una dintre cele mai cunoscute pizzerii din Napoli începuse să răspândească mirosuri îmbietoare.

Câțiva băieți cu șorțuri albe se mișcau rapid și precis înăuntrul bucătăriei care nu avea mai mult de trei metri pătrați, dând ordine și strigând unii la alții. Datorită căldurii emanate de cuptoare, lucrau cu ușa deschisă, așa că trecătorii puteau admira cum erau prinși în febra pregătirilor. Simțind dogoarea care ieșea din clădire, Nicola traversă și trecând pe lângă un grup de turiști americani, îi salută și le făcu cu mâna:

– Hello, guys! Enjoy the pizza⁷!

Turiștii, deja încălziți de la berea consumată pe treptele din fața clădirii înainte de a fi invitați înăuntru de proprietarii localului, îl salutară zgomotos pe Nicola. Viitorul e promițător, își spuse el, și simți cum adrenalina noii sale misiuni i se instala în toată ființa.

Își continuă itinerariul pietonal către stația de tren, așa că ieși în Via Duomo și coti la stânga pe Corso Umberto I, unul dintre cele mai mari bulevarde din Napoli, care străbătea inima orașului de la zona universitară până la Stazione Centrale. Clădirile micuțe și bisericile renascentiste din centrul istoric fură înlocuite cu edificii restaurate recent, mai înalte și care la parter găzduiau magazine moderne și spațioase.

Merse până în capătul bulevardului, acolo unde se unea cu Piazza Garibaldi și admiră deschiderea uriașă a pieței. Situată în fața stației de tren principale a orașului și împrejmuită pe celelalte trei laturi de hoteluri și clădiri construite în stil neoclasic, piața era locul unde afacerile ilegale se îmbinau armonios cu forfota populației