Organele statului. Abuzul transplanturilor în China

De Matas David

„Pentru cel care este preocupat de evoluția științelor biomedicale este evident faptul că orice practică în domeniu are un aspect dual. Această dualitate se manifestă evident în domeniul transplantului. În mod cert, odată cu impunerea transplantului de organe și țesuturi în practica medicală, mii de vieți au fost salvate. Transplantul reprezintă o șansă acordată unor persoane de a se «naște» din nou și, în același timp, o șansă pentru alte persoane de a‑și manifesta altruismul și compasiunea, donând părți din corpul lor pentru a da viață altora. În același timp însă, transplantul poate scoate la iveală și ceea ce este mai urât în sufletul oamenilor. [...] Această carte nu este despre transplant. Este o carte despre spirit civic, despre dreptate, despre demnitate și nu cred că va exista un cititor care să nu fie influențat. Este o carte care trezește reacții (pro sau contra), este o carte vie, pe care orice membru al societății trebuie să o citească.“ – Prof. dr. Vasile Astărăstoae

• Limbă: Română
• Editor: Adenium
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9789738097476

Previzualizare carte

Prefață

Pentru cel care este preocupat de evoluția științei și de punerea în practică a descoperirilor, mai ales în domeniul biomedical, este evident că secolul XX poate fi caracterizat ca fiind cel mai negru secol în ceea ce privește respectarea principiilor morale. Este secolul abuzului în cercetarea pe subiecți umani, secolul lagărelor de concentrare, secolul utilizării descoperirilor științei de o asemenea manieră încât însăși existența speciei umane a fost pusă în pericol. Concepția scientistă potrivit căreia tot ce este posibil din punct de vedere științific este și acceptabil din punct de vedere moral – ce își are rădăcina în filosofia iluminiștilor francezi – a condus la atrocități inimaginabile. De aici reacția societății și revenirea la un vechi precept potrivit căruia știința trebuie să aibă și conștiință.

Pentru cel care este preocupat de evoluția științelor biomedicale este evident faptul că orice practică în domeniu are un aspect dual. Această dualitate se manifestă evident în domeniul transplantului. În mod cert, odată cu impunerea transplantului de organe și țesuturi în practica medicală, mii de vieți au fost salvate. Transplantul reprezintă o șansă acordată unor persoane de a se „naște" din nou și, în același timp, o șansă pentru alte persoane de a-și manifesta altruismul și compasiunea, donând părți din corpul lor pentru a da viață altora. În același timp însă, transplantul poate scoate la iveală și ceea ce este mai urât în sufletul oamenilor.

Problema principală în transplant este discrepanța majoră între cererea de organe și oferta mică a acestora. Uneori, când o persoană care se află pe lista de așteptare și singura speranță de a-și prelungi viața este de a obține un organ, ea poate fi capabilă de gesturi extreme. Astfel, s-a dezvoltat o piață neagră a organelor în cadrul căreia niciun principiu nu mai este respectat. „Donatorii" din această piață sunt întotdeauna persoane aparținând populațiilor vulnerabile. Cel mai grav este atunci când o asemenea piață este oficializată la nivel de stat.

Când am fost solicitat să scriu o prefață la această carte (Organele Statului. Abuzul transplantării de organe în China), am considerat că este o activitate facilă. Citisem anterior Recoltarea sângeroasă – uciderea practicanților Falun Gong, publicată de David Kilgour și David Matas în 2009, și consideram că prezenta lucrare nu face altceva decât să dezvolte ideile din prima carte. După ce am citit-o însă, am văzut că este cu totul altceva, că de fapt ne aflăm în fața unui eseu despre decadență, dar și despre măreție.

Cartea prezintă împletirea, în domeniul transplantului, dintre ipocrizie, cinism și standarde duble justificate de un așa-zis pragmatism. Ipocrizie și cinism manifestate la nivelul organismelor internaționale, al statelor democratice și al companiilor farmaceutice. Altfel cum se explică slaba reacție la dezvăluirile din Recoltarea sângeroasă din partea acestora? Atunci când afirmi că drepturile omului derivă din drepturile naturale, este de neînțeles faptul că la încălcarea acestora într-o țară reacția este anemică. S-ar putea răspunde că probele sunt insuficiente. Poate că așa este. Dar atunci, când ai indicii semnificative, ai datoria morală să cauți aceste probe. Oare faptul că în China, în cazul a peste 90% dintre transplanturi, donatorii sunt deținuți și, mai nou, nici nu li se mai declară identitatea nu trezește o suspiciune că de fapt deținuții, inclusiv cei de conștiință, sunt considerați oficial bănci de organe?

De aceea ai un sentiment de amărăciune atunci când, citind această carte, vezi că nu există un efort conjugat de combatere a abuzurilor în transplant. Mai mult, reacția a venit din partea asociațiilor profesionale și a organizațiilor nonguvernamentale, și nu din partea statelor. World Medical Association și organizațiile transplantologilor au fost cele care au reacționat; merită citit capitolul lui Jacob Lavee privind modul în care societatea israeliană de transplanturi a reușit să impună o nouă lege privind transplanturile de organe în Israel, în așa fel încât pentru cetățenii israelieni să nu fie accesibilă piața chineză, donarea de la prizonierii executați în China.

În august 2010, ONG-ul Doctori împotriva Donării Forțate de Organe a făcut un apel către companiile farmaceutice prin care le solicita să evite implicarea în transplanturi care ar putea fi acceptabile din punct de vedere legal, dar nu și etic. Știm că toate companiile farmaceutice clamează principii etice, își popularizează codurile de etică și afirmă că activitatea lor, inclusiv cea de cercetare, este numai și numai în folosul pacienților. Răspunsul companiilor la acest apel a constat în nouă studii clinice noi, implicând 1 200 de organe transplantate, desfășurate în spitale civile și militare chineze. Cu alte cuvinte, companiile farmaceutice nu numai că își promovează și vând medicamentele în China, dar și susțin dezvoltarea transplantului chiar în aceste condiții de abuz. Nu este o ipocrizie justificarea acestora că de rezultatele cercetării vor beneficia pacienții din întreaga lume? Este etică utilizarea suferinței și vieții unora pentru a reduce suferința și a prelungi viața altora?

Dualitatea poate fi observată și în atitudinea profesioniștilor din domeniu. Unul dintre principiile profesiei medicale, nu numai al bioeticii, este să nu faci rău (primum non nocere). Fiecare absolvent al unei facultăți de medicină și fiecare medic, indiferent de țara din care provine, jură că va respecta acest principiu. Această carte ne prezintă, pe de o parte, medicii care efectuează transplantul recoltând organe de la deținuți, iar pe de altă parte, reacția celor care, individual sau prin intermediul organizațiilor profesionale, solicită reglementări care să protejeze drepturile omului.

Spuneam că această carte ne vorbește despre dublul standard și așa-zisul pragmatism politic. Dacă faptele prezentate atât în Recoltarea sângeroasă, cât și în prezenta carte ar fi fost dezvăluite ca fiind desfășurate în România sau altă țară de aceeași talie, am fi asistat la reacții violente din partea marilor puteri și din partea Uniunii Europene, a ONU sau a altor organisme internaționale. Dar pentru că s-au petrecut și se petrec în China, astfel de reacții nu există. Justificarea constă în faptul că interesele economice și politice sau reacția pe care ar putea să o aibă China îi fac pe decidenți să fie mai mult decât prudenți. Ei preferă să nu observe încălcarea drepturilor omului pentru a nu provoca un conflict. Aceasta cred că este și explicația pentru care Matas și Kilgour nu au primit Premiul Nobel pentru Pace (deși au fost propuși) și, în schimb, a fost acordat fie președintelui Obama, la câteva luni de la învestire, fie Uniunii Europene (nu știm pentru ce activități).

În același timp, cartea te încarcă de speranțe. Mesajul acesteia este pozitiv. Te încarcă de speranțe pentru că vezi că principiile etice se pot afirma; în fața unui stat puternic, susținut prin neimplicare de alte state puternice, un grup de oameni – parlamentari, activiști în domeniul drepturilor omului, medici, juriști, cetățeni simpli ai unor state, cu toții uniți prin comuniunea sentimentelor și a ideilor – poate determina o schimbare. Te încarcă de speranțe pentru că, încet-încet, cei „slabi" și oprimați de stat văd că cineva îi apără. Te încarcă de speranță pentru că evoluția este spre afirmarea sentimentelor umane și împotriva lăcomiei și opresiunii.

Această carte nu este despre transplant. Este o carte despre spirit civic, despre dreptate, despre demnitate și nu cred că va exista un cititor care să nu fie influențat. Este o carte care trezește reacții (pro sau contra), este o carte vie, pe care orice membru al societății trebuie să o citească.

Prof. dr. Vasile Astărăstoae

„Când vom vedea sfârșitul nedreptății? Când cei care nu sunt victimele sale vor simți tot atâta ofensă ca aceia care sunt."

Solon

Introducere

Menirea medicinei este de a oferi îngrijire celor suferinzi. Jurământul lui Hipocrate obligă medicii să nu facă rău. Cu toate acestea, în China, acest principiu etic elementar este încălcat prin prelevarea forțată de organe de la deținuți, inclusiv de la prizonierii de conștiință. Majoritatea acestora sunt practicanți Falun Gong, dar și uiguri, tibetani, creștini etc.

În timp ce abuzurile privind transplanturile de organe există în multe țări, China prezintă o situație unică, prin faptul că este o țară în care instituțiile de stat sunt puternic implicate în abuzuri sistematice. Cum putem opri uciderea în China a unor oameni nevinovați pentru organele lor?

Se pare că ar exista trei răspunsuri fundamentale la această întrebare. Primul este să se pună capăt persecuției împotriva grupului preferențial de la care sunt obținute organele: adepții Falun Gong. Falun Gong este o practică de cultivare interzisă de China în 1999, când liderul de atunci al Partidului Comunist, Jiang Zemin, a început să se teamă că popularitatea acesteia ar amenința supremația ideologică a Partidului Comunist. Al doilea este lichidarea rețelei lagărelor de muncă forțată din China, numită eufemistic „reeducarea în lagărele de muncă", în care sunt ținuți în mare parte deținuți Falun Gong și care au devenit bănci uriașe de organe care sunt recoltate forțat. Al treilea este să se pună capăt uciderii deținuților pentru organele lor, în general. Stopând uciderea deținuților pentru a le vinde organele, ar înceta în mod inevitabil și uciderea prizonierilor de conștiință pentru recoltarea organelor lor.

Promovarea drepturilor omului în China implică în sine un efort imens. Este destul de simplu să spunem că drepturile omului aparțin întregii umanități. Cu toate acestea, când le ceri oamenilor să facă ceva pentru punerea lor în aplicare, nu este atât de ușor. Însă, așa cum a remarcat juristul atenian Solon cu peste 2 500 de ani în urmă, vom reuși să oprim nedreptatea și abuzul atunci când cei care nu le sunt victime vor fi la fel de scandalizați de nedreptate și prejudiciu la fel ca aceia care sunt victime¹.

Parlamentarii, mass-media, specialiștii în etică, organizațiile internaționale pentru drepturile omului, avocații internaționali, oficialii din ministerele de externe ai diverselor guverne, educatorii din domeniul drepturilor omului și oficialii interguvernamentali din comisiile de drepturile omului ar trebui să fie cu toții aliați în efortul de combatere a abuzurilor care se fac în privința transplanturilor de organe din China. Experiența a arătat că grupul de specialiști care a acceptat cel mai mult provocarea și s-a mobilizat cel mai bine și mai coerent pentru a pune capăt acestui abuz a fost cel medical.

Într-un fel, acest lucru este de înțeles, din moment ce profesia lor a fost afectată în mod direct. De asemenea, ei au avut căi de influență mai convenabile, făcând presiune în cadrul breslei, pe care alte grupuri nu le-au putut avea. În plus, informațiile pe care le aveau atât despre știința transplantului, cât și despre persoanele implicate arătau că era posibil ca abuzul să existe și că era probabil să aibă loc.

După prima versiune a raportului Bloody Harvest (Recoltarea sângeroasă), ieșit de sub tipar în iulie 2006, coautorii David Kilgour și David Matas au călătorit în jurul lumii pentru a opri abuzurile identificate în raportul lor. Conferințele chirurgilor de transplant s-au dovedit deosebit de fructuoase. David Matas a participat la Congresul Societății de Transplanturi din Sydney, Australia (2008), la cel din Vancouver (2010), la Congresul American de Transplanturi din Philadelphia (2011) și la Congresul Societății Europene pentru Transplanturi de Organe din Glasgow (2011). El s-a întâlnit cu numeroși profesioniști cu vaste cunoștințe în domeniu, care și-au exprimat îngrijorarea, inclusiv cu câțiva dintre cei care au contribuit la această carte.

Practicile lipsite de etică privind prelevarea de organe comise de regimul din China au dus la înființarea ONG-ului Doctors Against Forced Organ Harvesting (DAFOH) (Doctori împotriva Recoltării Forțate de Organe). Dr. Torsten Trey, director executiv al DAFOH și coeditor, a avut contacte cu numeroși medici din întreaga lume, care au împărtășit aceeași dorință, de a pune capăt acestei practici lipsite de etică.

Cartea de față se bazează pe aceste contacte și pe această coaliție din domeniul medical, aflată în expansiune. Ea se dorește a fi atât o enunțare a problemei, cât și un raport cu privire la eforturile depuse până în prezent și chiar un apel pentru continuarea eforturilor de combatere a abuzurilor.

Primul eseu, al cărui autor este dr. Torsten Trey, face o introducere în subiectul cărții. Prezentarea sa arată felul în care medicina de transplanturi din China a ajuns în punctul în care este acum. Eseul său analizează sursa organelor, arătând că sursele de organe recunoscute oficial – prizonierii condamnați la moarte – nu pot fi singura explicație pentru volumul de transplanturi efectuate în China.

Cel de-al doilea eseu, scris de dr. Arthur Caplan, se concentrează asupra complicațiilor etice care rezultă din folosirea organelor deținuților pentru transplanturi, deținuți despre care se pretinde că și-au dat consimțământul liber. Autorul ne amintește de responsabilitățile profesiei medicale și subliniază opțiunile pe care le au medicii.

Dr. Ahmad Ghazali, autorul celui de-al treilea eseu, împărtășește experiența sa cu privire la schimbările ce au avut loc în ultimii ani în zona turismului pentru transplanturi din țara sa, Malaysia, și la modul în care s-au schimbat tratamentele de transplanturi din China pentru pacienții din această țară după 2006. Eseul se vrea a fi un memento că folosirea cerințelor etice este o precondiție pentru aplicarea celor mai bune practici în medicină.

Ethan Gutmann, care a semnat cel de-al patrulea eseu, oferă estimări rezultate în urma unui sondaj privind numărul practicanților Falun Gong uciși pentru transplanturi de organe. Autorul se bazează pe o serie de interviuri detaliate ale mai multor martori din pușcăriile chineze.

Autorul celui de-al cincilea eseu, Erping Zhang, abordează istoria medicinei de transplant și legile din China. El încearcă să explice vulnerabilitatea deosebită a mișcării Falun Gong de a fi o țintă pentru recoltarea de organe.

În eseul al șaselea, David Matas se referă la aceeași problemă ca aceea abordată de Ethan Gutmann, cea statistică, însă utilizând o metodologie diferită. Deși tehnicile sunt diferite, concluziile se aliniază în mare măsură.

Eseul al șaptelea, scris de David Kilgour și Harvey Jan, oferă perspectiva asupra Falun Gong, precum și o cronologie istorică a evenimentelor legate de recoltarea organelor din China, care este lipsită de etică. Referințele specifice la victimele individuale ale recoltării de organe aduc un plus de veridicitate întregii relatări.

Autorul celui de-al optulea eseu, dr. Jacob Lavee, povestește despre un caz cunoscut din proprie experiență, când un pacient de-al său din Israel a beneficiat de un transplant de inimă într-un termen foarte scurt în China. El a dezvoltat ideile care au fost folosite ulterior pentru noua lege a transplanturilor din Israel, o lege care a generat o creștere cu peste 60% a donărilor locale de organe într-un singur an.

În eseul al nouălea, dr. Gabriel Danovitch detaliază responsabilitatea oamenilor de știință de a continua cercetarea etică. Autorul îndeamnă la aplicarea standardelor etice atunci când se publică rezultatele cercetărilor în revistele medicale.

În eseul al zecelea, scris de Arne Schwarz, este abordată folosirea medicamentelor de transplant testate în studii clinice din China și este examinat modul în care reacționează companiile farmaceutice la faptul că peste 90% dintre organele de transplant din China provin de la deținuți. Autorul susține că datele obținute într-un mod lipsit de etică în cadrul studiilor clinice în China n-ar trebui folosite pentru descoperiri științifice.

În ultimul eseu al cărții, al unsprezecelea, dr. Maria A. Fiatarone Singh scrie despre implicarea sa în promovarea eticii în medicina de transplant. În ciuda faptului că nu face parte din sectorul transplantului profesional, autoarea s-a simțit obligată să-și asume un rol activ, făcând apel la încetarea