Cancerul Mamar nu e Roz

De Diana Artene

Această carte – scrisă de nutriționist-dietetician Diana Artene, doctor în nutriție oncologică, pe baza experienței clinice directe cu peste 1000 de paciente cu cancer mamar pe parcursul doctoratului în oncologie desfășurat în Institutul de Oncologie “Alexandru Trestioreanu” din București, sub egida Facultății de Medicină “Carol Davila”– încearcă să facă lumină în informația haotic disponibilă online sau dată folcloric de la o pacienta la alta.

De la faptul că veganismul, alimentele bio, suplimentele alimentare cu vitamina C sau alți antioxidanți, apa alcalină sau sucul de sfeclă roșie nu îmbunătățesc prognosticul, la faptul că pe baza dovezilor științifice actuale dieta ketogenică este contraindicată oricărui pacient cu cancer datorită creșterii agresivității tumorale si a riscului de proliferare, metastază și recidivă – citește și înțelege cum atitudinile nutriționale extreme înrăutățesc prognosticul, transformând cancere vindecabile în cancere incurabile.

Cancerul mamar poate fi vindecat prin tratament chirurgical și oncologic adecvat, iar tu poți contribui la propria vindecare hrănindu-te cu cap!

• Limbă: Română
• Editor: Diana Artene
• Data lansării: 1 sept. 2018
• ISBN: 9789730276947

Diana Artene

Diana Artene is a licensed physical therapist since 2003. After she graduated Medical University she extended her medical knowledge in sport nutrition, nutrition for weight loss and children nutrition as she became a nutritionist. She advocates a healthy lifestyle in which all foods can be eaten and no long workouts are necessary to be fit and slim as long as we are fully informed. Her brutally honest book "5 Gears Diet" provides all the information we ever needed to know about fat gain and fat loss, so we can get how these mechanisms work once and for all. Although she believes in free will and that our weight reflects the choices we've made, she clearly describes the limits of your responsibility and completely dismisses self blame. Her books are easy to read and very visual practical guides. And even though her work is based on human physiology and biochemistry, she found a way to keep science simple. As Einstein once said, "If you cannot keep it simple, you haven't understood it well enough".

Previzualizare carte

Cancer este un cuvânt vag ce denumește peste 100 de boli cu localizare, prognostic, tratament și recomandări nutriționale complet diferite. Această carte de nutriție oncologică este scrisă specific pentru pacientele cu cancer mamar. Și, chiar și în cazul pacientelor cu diagnosticul de cancer mamar, prognosticul, tratamentul și nutriția oncologică diferă în funcție de imunohistochimie, stadiul prognostic, vârstă sau mutații BRCA1/2. Și, deși ne place să credem că nu este așa, în lumea reală, prognosticul, tratamentul și recomandările nutriționale diferă în funcție de țara în care este administrat tratamentul. 

Citind această carte, veți înțelege cât se poate de clar ce poți face și ce anume este indicat să eviți pentru a-ți susține eficiența tratamentului oncologic în funcție de propriul diagnostic și prognostic și în funcție de etapa de tratament în care ești acum. Unele paciente vor citi această carte după diagnosticul unui cancer mamar luminal A T1bN1miM0 complet vindecabil, altele – după un diagnostic de cancer mamar cu metastaze osoase, altele – după un diagnostic de cancer mamar în sarcină, iar altele o vor face în perioada în care iau în considerare nașterea unui copil după vindecarea de cancer mamar estrogen receptor pozitiv.

Cartea este inspirată din experiența mea clinică directă cu peste 1.000 de paciente cu cancer mamar – cu care am lucrat în Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu din București între anii 2014 și 2017, pe parcursul doctoratului în Nutriție Oncologică –, paciente aflate în toate etapele de tratament, cu vârste de la 26 la 83 de ani, cu diverse compoziții corporale, de la adipopenie la obezitate morbidă. 

Inițial, am vrut să cunosc fiecare factor ce ține de tratament sau pacientă care poate contribui la obezitatea pacientei cu cancer mamar. Dar, treptat, a devenit mai mult decât un studiu despre obezitate. 

Am urmărit greutatea, compoziția corporală, efectele secundare, analizele de sânge și investigațiile imagistice pas cu pas, începând de la diagnostic și apoi trecând prin fiecare etapă de tratament. Am vrut să înțeleg cât se poate de clar cum se modifică stilul de viață și alimentație după diagnostic și care sunt consecințele asupra eficienței tratamentului. 

Ceea ce am obținut din această experiență clinică a fost poza aproape completă a impactului diagnosticului și a tratamentului cancerului mamar. Și poza aceasta are două fețe: pe de o parte, confuzia, disperarea, regruparea, oboseala emoțională și fizică a pacientelor, a prietenilor și a familiilor acestora pe parcursul tratamentului; pe cealaltă parte, pregătirea și suprasolicitarea continuă a medicilor implicați în tratamentul oncologic. 

Este foarte ușor să acuzi pacientele că aderă la tot felul de atitudini nutriționale extreme – dar, în confuzia și disperarea generate de diagnostic, tot ce vor să știe este cum pot contribui la susținerea propriilor șanse de vindecare. Și este la fel de ușor să acuzi medicii că nu alocă suficient timp pentru a răspunde întrebărilor pacientelor – dar medicii au insuficiente cunoștințe de nutriție și pot avea de consultat zeci de paciente în aceeași zi. 

Posibil din cauza stresului și ritmului nebun al vieții de azi, numărul de pacienți cu cancer este în creștere. Iar din cauza salariilor mici și a extenuării zilnice, numărul de medici cu experiență, dispuși să lucreze într-un Institut Oncologic de stat, este în scădere. 

Am decis să fac acest doctorat după ce am înțeles de la pacienții cu cancer din viața mea personală că nutriția oncologică este principala modalitate prin care pacienții își pot susține tratamentul și ultimul punct de pe agenda de lucru a majorității medicilor. Jumătate din informația la care sunt expuși pacienții este greșită – dar populară pe internet și printre paciente – iar cealaltă jumătate este generică, provenind de la medic. Ca și mine înainte de a face Masterul în Nutriție, nici măcar dieteticienii cu diplomă de licență în nutriție și dietetică care nu lucrează cu pacienți oncologici nu știu să personalizeze planul de alimentație specific pentru cancer decât în linii mari, și cu atât mai puțin să-l personalizeze specific pentru un anumit tip de cancer sau pentru susținerea și contracararea efectelor secundare tratamentului oncologic specific fiecărui subtip de cancer mamar.

Cei mai mulți vor să practice nutriție pentru că pare ușor să le spui altora ce să mănânce, numeroase persoane vorbesc despre nutriție pentru că este un subiect la modă, destui nu vor să învețe nutriție pentru că se consideră că toți ne pricepem la mâncat de când ne-am născut și foarte mulți nu vor să înțeleagă care sunt consecințele recomandărilor aiuristice asupra prognosticului pacientelor cu cancer mamar. Dacă lucrurile merg rău, e vina pacientei, a cancerului sau a ambelor, nu este vina persoanelor care fac recomandări după ureche pacientelor cu cancer, al căror metabolism este deja afectat.

Majoritatea medicilor ce dau sfaturi sau recomandări generale pacientelor cu cancer nu își asumă consecințele propriilor recomandări pentru că au convingerea că oncologia este suficient de puternică încât să contracareze comportamentul alimentar și stilul de viață al pacientei. 

În cazul pacientelor mele, omniprezenta întrebare Ce pot să mănânc după diagnostic? primea frecvent unul dintre următoarele răspunsuri:

-       Nu există nutriție oncologică, poți mânca orice.

-       Poți mânca la fel ca înainte de diagnostic, dar mănâncă și tu mai puțin, nu vezi cât te-ai îngrășat! Nu prea erau obezi la Auschwitz.

-       Broccoli.

-       Poți asculta ce spune nutriționistul, mai puțin partea cu laptele. Toată lumea știe că laptele este cancerigen. Consumă și tu iaurt, brânzică de vaci, lasă laptele. D-na Artene exagerează cu laptele.

-       Apă alcalină, iar dacă nu ai bani de apă alcalină încearcă apă cu bicarbonat. Și neapărat să te detoxifiezi. 

-       200 ml de suc de sfeclă roșie cu țelină și măr verde în care să pui și o rădăcină de pătrunjel. Organic! Și multe fructe și legume proaspete pline de vitamine și antioxidanți. Doar știi, cancerul se hrănește cu proteină animală.

-       Cancerul se hrănește cu zahăr. Bine, și cu proteină animală, dar în principal cu zahăr. Renunță la zahăr. Folosește miere, ștevia, îndulcește și tu cu altceva și uită de dulciuri. 

-       Cancerul se hrănește cu glucoză, deci ține dietă ketogenică.

Dar, așa cum stilul de viață și alimentația de dinainte de diagnostic contribuie la creșterea riscului de cancer mamar, la fel, și stilul de viață și alimentația de după diagnostic contribuie la creșterea riscului de recidivă. 

Deoarece profesia de nutriționist-dietetician este nouă în România, în 2014, când am început doctoratul, nu exista post în cadrul Institutului Oncologic din București – motiv pentru care am ales să fac voluntariat pe toată durata doctoratului. Statutul de nutriționist-dietetician voluntar mi-a oferit o oarecare libertate în alegerea programului de lucru și suficient timp încât timp de 3 ani, 2 zile pe săptămână, să încerc să dau un răspuns cât mai clar și cât mai individualizat la această întrebare – Ce pot să mănânc după diagnostic? – aflată pe buzele sau în mintea pacientelor cu cancer mamar și nu numai. 

Recomandările generale pot ajuta pacienta (prin obținerea unui fals sentiment de siguranță) și medicul, pentru că și-a bătut capul și cu ce trebuie să mănânce pacienta. Și, până la urmă, fiecare este liber să aplice și să ofere ce recomandări consideră a fi adecvate pe baza propriei situații și a experienței clinice. Dar, deși am convingerea că recomandările generale nu sunt de folos în situații specifice, cred cu tărie și că principiile generale ajută. 

Și iată principiul esențial a fi cunoscut de către pacientele cu cancer mamar, de către medici sau de către ceilalți specialiști implicați în tratamentul acestora: MODERAȚIE. Dar cei mai mulți oameni nu se mai gândesc la moderație când tocmai au fost diagnosticați cu cancer sau când tratează persoane care tocmai au fost diagnosticate cu cancer.

Moderația implică 3 principii de bază:

-       încearcă să te descurci cu ce ai – comportamentul alimentar nu este logic decât pe termen scurt, fiind influențat de o multitudine de factori non-alimentari – buget, conjunctură socială, oboseală, tradiții culinare, acces la alimente, timp de cumpărat alimente, cunoștințe de gătit etc.

-       nu elimina categorii întregi de alimente – restricțiile duc la excese și excesele duc la restricții într-o relație directă de auto-amplificare reciprocă până la pierderea controlului pe comportamentul alimentar

-       evită atitudinile nutriționale extreme – nu există niciun aliment, supliment alimentar sau dietă care să vindece cancerul

Prima recomandare nutrițională extremă este aceea conform căreia pacienta cu cancer poate să mănânce orice –recomandare extremă prin consecințe:

-       jumătate dintre paciente cred recomandarea medicului care le-a spus că pot mânca orice și continuă să mănânce burgeri cu cola la pachet cu șnițele de soia și suc de sfeclă roșie 

-       jumătate dintre paciente nu cred recomandarea medicului care le-a spus că pot mânca orice și adoptă peste noapte variante alcaline de raw veganism sfințit pancitopenic 

În principiu, oricine poate să mestece orice dacă are suficienți dinți, dar cei mai mulți dintre oncologii care spun pacientei cu cancer că poate mânca orice nu și-ar hrăni propriul copil cu orice când cel mic are diaree. Dacă recomandările de nutriție clinică fac parte din terapia de suport chiar și în astfel de situații clinice de bază, neluarea lor în considerare pe parcursul tratamentului pentru cancerul privează pacienta de informația prin care ar putea să treacă mai ușor peste posibilele efecte secundare.

Evitarea consumului zilnic de mezeluri, a alimentelor preparate prin prăjire, a dulciurilor din comerț făcute pe bază de margarină și coloranți sau a sucurilor răcoritoare cu sau fără zaharuri sunt recomandări de alimentație sănătoasă valabile și în cazul persoanelor sănătoase, și în cazul unei persoane diagnosticate cu cancer. Nu ștergem cu buretele recomandările alimentare de bun simț pentru că pacienta are deja cancer, pe principiul că dacă trăiește trăiește, dacă moare moare, nu contează ce mănâncă, zile să aibă.

Iar a doua recomandare nutrițională extremă este că pacientul cu cancer trebuie să mănânce doar mâncare pură crescută în grădina ursului și culeasă la asfințit de către o virgină. Dieta ketogenică, vegetarianismul, alcalinizarea, detoxifierea, suplimentele alimentare nejustificate pe baza analizelor de sânge, consumul excesiv de suc fresh de fructe și legume, excesul de suplimente cu antioxidanți, eliminarea completă a dulciurilor (eliminare care stă la baza episoadelor de mâncat excesiv) – toate sunt comportamente nutriționale extreme cu impact potențial nociv asupra eficienței pe termen lung a tratamentului cancerului mamar din cauza faptului că asociază dereglări metabolice și creștere ponderală. 

Pentru a face orice recomandare nutrițională unei paciente cu cancer mamar, trebuie să știi foarte clar care este tratamentul și care sunt factorii care pot influența eficiența pe termen lung a tratamentului. Îmi amintesc că mi s-a subliniat în mod repetat că tratamentul oncologic nu este treaba mea. Dar toți lucrăm cu aceeași pacientă; tratamentul cancerului (mamar) este un sport de echipă. Oricine ai fi în această echipă, dacă nu îți faci treaba cum trebuie, toți pierdem.

Toți specialiștii care lucrează cu aceeași pacientă – medici, asistente, fizicieni, biologi, psihologi, fiziokinetoterapeuți și dieteticieni – trebuie să înțeleagă măcar baza a ceea ce fac ceilalți. Fără această înțelegere, tratamentul cancerului mamar rămâne un dialog al surzilor, fiecare pricepându-se la toate și toți la nimic.

Și, cu toate că majoritatea medicilor oncologi, chirurgi oncologi, radiologi, anatomopatologi sau radioterapeuți încearcă să își facă treaba cât mai bine posibil, tratamentul pacientei cu cancer mamar nu este nici pe departe doar medical, pentru că tratăm pacienta ca întreg, nu doar 2, 5 sau 7 centimetri din ea. 

Pacienta nu este egală cu numărul de centimetri afectați de cancer și nu este un recipient pasiv pe care sau în care se aplică diverse tratamente. Pacienta este o ființă vie ale cărei comportamente pot influența direct eficiența celor mai bine gândite tratamente de pe planetă. 

De asemenea, deși în tot mai multe țări a început treptat să se accepte că tratamentul multidisciplinar al pacientei cu cancer mamar include ca parte de bază și asistentele medicale, psihologii, kinetoterapeuții, nutriționiștii-dieteticieni, sociologii, biologi și fizicieni, multe centre de tratament nu includ pacienta în această echipă – ca și cum pacienta ar fi o minge pe care o pasăm cu seninătate de la unii la alții. 

Medicul este șeful echipei pentru că el poate trata cei 2, 5 sau 7 centimetri din pacientă afectați de cancer. 

-       Dar care medic? Chirurgul? Oncologul? Radioterapeutul? Anatomopatologul?

În condițiile în care majoritatea echipelor multidisciplinare care tratează cancer mamar nu includ și pacienta, de multe ori pacientei nu i se explică nimic, tratând-o ca pe o minge fără creier. Dar pacienta nu este mingea pe care o trimitem de la unii la alții, pacienta este ea însăși parte importantă din echipă. Cancerul este mingea pe care o dăm de la unii la alții.

Pacienta proaspăt diagnosticată cu cancer este totalmente confuză în legătură cu ce trebuie să facă în continuare, aflând de pe internet, de la alte paciente sau de la un medic ce ar fi de făcut. 

Confuzia este maximă, iar informația reală pare ținută sub cheie. Dar azi – în inundația de informație haotică disponibilă online la liber – ultimul lucru de care avem nevoie pentru susținerea eficienței tratamentului oncologic este o pacientă confuză cu acces la internet, expusă tiradelor verbale ale celorlalte paciente, la fel de îngrozite, la fel de confuze și navigând în derivă în oceanul online. 

Desigur, putem ignora nevoia de informație a pacientei în căutare de o a doua opinie pe google, trimițând-o să acceseze yahoo. Dar, la fel de bine, ne putem achita de misiunea noastră, cât de bine putem, pe bucățica noastră din puzzle-ul tratamentului cancerului mamar. 

-       Dar ce ne facem când medicii din majoritatea echipelor multidisciplinare de bază nu vorbesc între ei despre protocolul de tratament pe care ar trebui să îl decidă împreună?

-       Ce obținem noi toți, cei care lucrăm cu aceeași pacientă, dintr-o astfel de abordare pseudo-multidisciplinară?

Lipsa echipei multidisciplinare reale este ca și cum am încerca să reconstruim o casă afectată de cutremur doar bazându-ne pe recomandările arhitectului și ale șefului echipei zidarilor, sperând din suflet că șeful echipei zidarilor a înțeles clar ce a scris arhitectul în proiect și fără să ținem cont de faptul că zidarii (și nu șeful echipei zidarilor) vor aplica recomandările sau de faptul că proprietarul respectivei case poate vrea televiziune prin cablu. Teoretic, arhitectul este deasupra tuturor, dar stai să vezi ce minunat va fi când va veni băiatul de la cablu să găurească fațada frumos tencuită rozé-somon! În mod legitim, arhitectul poate să ridice din umeri că nu este problema lui că proprietarul casei vrea să-și piardă timpul în fața televizorului, șeful zidarilor e mulțumit că și-a luat banii, iar pe zidari îi doare fix în cot. Iar proprietarul rămâne pe viață cu găurile în fațada lui frumos și corect tencuită.

Ne putem uita cu toții la aceeași casă afectată de cutremur, unii dintre noi observând doar crăpăturile din pereți, alții, remarcând doar ușile de lemn masiv, iar alții – doar modul artistic în care a fost confecționat șemineul. Și fiecare are dreptate. Chiar și băiatul de la cablu!

Doar că, atât timp cât ne pricepem noi la toate, refuzând să lucrăm în echipă, echipa multidisciplinară – care sfătuiește, de fapt, pacienta – va fi formată din celelalte paciente, la fel de confuze și în căutare de validare a propriului comportament, din familia și prietenii îngroziți de diagnosticul pacientei și de verișoara colegei de bancă din liceu a vecinei de la etajul 4, care s-a vindecat de cancer pancreatic acum 2 luni înlocuind gemcitabina cu turmeric.

PARTEA I

- NUTRIȚIE ȘI STIL DE VIAȚĂ –

DE LA PREVENȚIE LA DIAGNOSTIC

CAPITOLUL 1

PREVENȚIA CANCERULUI MAMAR

Deoarece multe paciente vin la dietetician abia după terminarea tratamentului oncologic, în căutarea unei soluții care să le ajute să nu mai treacă din nou prin ce au trecut, o să încep cu sfârșitul: prevenția recidivei. 

Frica de recidivă rămâne atât de puternic înrădăcinată în subconștientul unora dintre fostele paciente încât acestea uită că subconștientul este partea irațională a creierului. În funcție de răspunsul irațional generat de frica de recidivă, putem încadra supraviețuitoarele cu această formă de depresie în două mari categorii:

-       nu e vina mea că am avut cancer = nu fac absolut nimic să prevină recidiva – pacienta bravând în comportamente care de care mai nesănătoase: sedentarism, apatie, nopți pierdute, consum frecvent sau excesiv de alimente nesănătoase (prăjeli, mezeluri, dulciuri în exces, sucuri răcoritoare, alcool), în ideea că, dacă tot o să facă recidivă, oricum nu are sens să-și mai bată capul să trăiască sănătos

-       nu e vina mea că am avut cancer = pacienta face absolut tot ce îi trece pe la ureche că ar putea avea și cea mai mică legătură cu cancerul de orice fel –adoptând cu fervoare atitudini nutriționale care de care mai extreme: detoxifiere, suplimente alimentare pline de antioxidanți, apă alcalină, veganism, dietă ketogenică, zero zahăr, ținând toate posturile din an cu pioșenie maximă până la prima dispută cu oricine îndrăznește să pronunțe cuvintele carne sau lapte în fața unui pacient cu cancer

Este adevărat că riscul de cancer mamar contralateral este mai mare în cazul unei persoane care a avut deja acest diagnostic. 

Dar – în ciuda panicii generate de mesaje virale precum 1 din 8 femei va face cancer mamar pe parcursul vieții – mai puțin de 1 din 1.000 de femei este diagnosticată cu cancer mamar anual (Howlader și colab., 2012; Ferlay și colab., 2012).

În cazul supraviețuitoarelor, riscul unei recidive este influențat de mulți factori prognostici și predictivi precum afectarea ganglionară, mărimea tumorii, statusul ER și HER2 sau obținerea pCR după administrarea tratamentului neoadjuvant. O să explic toate aceste litere un pic mai târziu, dar ideea este că fiecare cancer mamar este unic, deci două paciente care au în comun doar cuvintele cancer mamar nu au același prognostic (Cortazar și colab., 2014; Symmans și colab., 2017).

Dacă reușim să facem să tacă partea irațională a creierului, rațional, prevenția recidivei se face, la fel ca prevenția în cazul femeilor care nu au avut cancer mamar, în doi pași:

-       alimentație sănătoasă 

-       stil de viată sănătos

Ușor de zis, greu de făcut!

Înainte să întrăm în detalii de alimentație și stil de viață sănătos, este important de reținut că există două aspecte esențiale în orice discuție despre prevenția cancerului mamar. 

În primul rând, un factor de risc nu înseamnă că 100% vei face boala, iar un factor de protecție nu înseamnă că 100% nu vei face boala. De exemplu, așa cum știm că femeile supraponderale și sedentare, fără copii, care consumă alcool frecvent sau excesiv prezintă un risc mai mare de cancer mamar, tot așa știm și că multe dintre pacientele diagnosticate cu cancer mamar sunt normoponderale, fac sport regulat, au născut, au alăptat și nu consumă alcool decât foarte rar. Există inclusiv persoane purtătoare de mutații BRCA1/2 care nu fac nici cancer mamar, nici cancer ovarian; sunt cazuri rare, dar există. Factorii de risc și protecție acționează împreună, cancerul fiind o boală cu etiologie plurifactorială. Deci, dacă vrem profilaxie reală și nu doar pe hârtie, trebuie să luăm în considerare calitatea vieții femeii per total, nu doar factori individuali de risc sau de protecție.

În al doilea rând, aș vrea să menționez că, pe parcursul primului an de doctorat, am evaluat toți factorii asociați în mod clasic cu creșterea riscului de cancer mamar în cazul pacientelor cu care am lucrat, iar mai mult de jumătate dintre acestea nu prezentau absolut nici unul. Ce aveau în comun aceste paciente, în afară de lipsa factorilor de risc, erau: obezitatea, sedentarismul și un episod de stres puternic în ultimul an înainte de diagnostic. Și, deși diverse studii observaționale au concluzii contradictorii despre impactul stresului asupra riscului de cancer mamar, în cazul pacientelor noastre, partea cu stresul a fost atât de prezentă încât am ajuns la concluzia că diagnosticul de cancer se previne mai degrabă la psiholog decât la nutriționist. 

Dar pentru că nu sunt psiholog, ci doctor în nutriție oncologică, cu o licență în fiziokinetoterapie și una în nutriție și dietetică, haideți să vedem ce știm despre principalii factori de risc ce țin de alimentație și stil de viață asociați cancerului mamar.

Nutriție preventivă pentru

cancerul mamar

Deși se consideră că rolul alimentației în prevenția cancerului este mai important în cazul femeilor la menopauză – specialiștii considerând cancerul mamar apărut în cazul femeilor cu vârste sub 40 de ani ca boală malignă distinctă, mai agresivă și cu etiologie mai degrabă influențată genetic decât de alimentație (Azim și colab., 2012; Paluch-Shimon și colab., 2016) – în inundația de informație nutrițională disponibilă la liber în zilele noastre, este important să înțelegem ce putem face în general pentru prevenția cancerului mamar la orice vârstă (Wiseman și colab., 2008).

Iar ce putem face la orice vârstă nu este nici să nu mâncăm carne sau să nu mai bem lapte, nici să ne punem perfuzii cu vitamina C în doze de cal, nici să ne băgăm picioru’ în ea de alimentație pe principiul că oricum toți facem cancer. 

Informația corectă și clară este primul pas.

Moderația este al doilea.

Iar aplicarea consecventă aici, nu în Utopia – în viața de zi cu zi, cu probleme, limite financiare sau de timp, cu copii mucoși care se îmbolnăvesc când îți este lumea mai dragă și îți dau tot programul peste cap – este direcția în care trebuie să mergem zi de zi pentru a face ce ține de noi pentru prevenția cancerului mamar. Perfecționismul nu ajută la nimic, este doar o sursă de stres. Iar stresul poate crește riscul de cancer mamar chiar și în cazul celei mai sfinte alimentații (Fisher și colab., 2017; Yıldırım și colab., 2018).

Nimeni nu poate face mai mult decât poate face. 

-       Deci, ce putem face din punct de vedere alimentar pentru a preveni cancerul mamar?

O discuție despre nutriția preventivă pentru cancerul mamar ar trebui să răspundă la întrebările: Ce mâncăm? Ce bem? Cât mâncăm? Însă, înainte să răspund la aceste întrebări, aș vrea să răspund la o întrebare care mi-a fost adresată mult mai frecvent de către majoritatea pacientelor cu cancer cu care am lucrat de-a lungul anilor:

Care este diferența dintre proteina animală și proteina vegetală?

Aceasta este prima întrebare pe care o aud la consultațiile de nutriție oncologică. Iar și iar, iar și iar și iar și iar. Și iar.

Și asta pentru că primul sfat pe care îl primesc cele mai multe dintre paciente, la pachet cu diagnosticul de cancer, este eliminarea proteinei animale. 

-       Dar de ce ar fi proteina animală cancerigenă și cea vegetală nu?

Lăsând la o parte faptul că există o multitudine de proteine animale și o multitudine de proteine vegetale, definirea simplistă a tuturor acestora drept proteină animală respectiv proteină vegetală poate fi diferențiată biochimic doar pe baza conținutului de aminoacizi esențiali.

Nu ne hrănim cu proteine, ci cu alimente care conțin proteine, alimente care sunt digerate până la aminoacizi pentru a putea fi absorbite prin peretele intestinal. După digestia intestinală, singura diferență dintre proteina animală și proteina vegetală este că proteina vegetală fie nu conține toți aminoacizii esențiali, fie îi conține pe toți, dar în proporții suboptime organismului uman. 

Deci, tot ce avem după digestia intestinală a proteinelor este reprezentat de:

-       toți aminoacizii esențiali – după digestia unei proteine de origine animală

-       doar o parte dintre aminoacizii esențiali – după digestia unei singure proteine de origine vegetală

-       toți aminoacizii esențiali – după digestia de proteine vegetale cu aport complementar de aminoacizi

Dacă proteina animală ar fi cancerigenă, la fel ar fi și consumul de proteine vegetale complementare recomandat veganilor pentru a-și asigura aportul de aminoacizi esențiali.

Intrând un pic în metabolismul tumoral, pe care o să-l prezint pe scurt în capitolul următor, aminoacidul specific implicat în metabolismul celulei maligne este glutamina (Hensley și colab., 2013). 

Dar glutamină există în toate sursele alimentare de proteine animale sau vegetale:

-       în carne, pește, lapte, lactate, brânzeturi și ouă

-       în fasole, mazăre, linte, soia, năut

-       în spanac, pătrunjel, varză, sfeclă roșie – sucurile de fructe și legume sunt una dintre cele mai bogate surse de glutamină ușor absorbabilă la nivel intestinal. 

Și chiar dacă ar fi să scoatem absolut toate sursele alimentare de glutamină din alimentația pacientei cu cancer mamar:

-       ar fi în zadar – pentru că glutamina nu este un aminoacid esențial = organismul îl poate sintetiza fără aport alimentar, fiind unul dintre cei mai abundenți aminoacizi din corp, iar studiile despre rolul glutaminei în metabolismul malign subliniază sursa endogenă a glutaminei fără incriminarea aportului alimentar (Wise și Thompson, 2010; Cacace și colab., 2017)

-       ar fi o intervenție nutrițională potențial nocivă – pentru că glutamina este implicată în prevenția:

o   creșterii ponderale (Souba și colab., 1990; Klimberg și colab., 1990)

o   mucozitei (Pareek și colab., 2017)

o   tulburărilor de memorie (Ziegler, 2001)

o   anemiei (Oburoglu și colab., 2014)

Cât despre puritatea alimentelor de origine vegetală, spre deosebire de cele de origine animală, și plantele pot conține nitrați, antibiotice, fertilizatori, insecticide și fungicide – substanțe care asociază în sine un risc crescut de cancer (Snedeker și colab., 2001; Türkdoğan și colab., 2003; Hord și colab., 2009; Paro și colab., 2012).

Alimente pure nu există.

Și nu există nici dovezi științifice care să demonstreze că aderarea la o dietă bazată pe alimente organice previne cancerul. Problema nu este dacă alimentele de origine vegetală sunt organice sau nu, problema este că majoritatea consumă insuficiente vegetale. Legumele, fructele, cerealele integrale, leguminoasele, sâmburii și semințele ar trebui să facă parte din alimentație indiferent dacă provin din agricultură clasică sau organică. Cancerul este o boală plurifactorială, nu îl putem preveni prin consumul de alimente organice (Bradbury și colab., 2014).

Desigur, există alimente nocive pentru sănătate, dar acestea pot fi și de origine animală, și de origine vegetală. 

Mezelurile, șnițelele și peștele prăjit nu au același impact metabolic cu carnea preparată la cuptor sau cu peștele la grill (Mourouti și colab., 2015). Uleiul vegetal prăjit nu are același impact metabolic cu uleiul vegetal extravirgin presat la rece (Wang și colab., 2015). Cartofii prăjiți nu au același impact metabolic cu cartofii fierți sau copți (Furrer și colab., 2016). Iar consumul de alimente procesate industrial bogate în grăsimi trans (precum pizza, înghețată sau brânză topită) este lipsit de efectul benefic al consumului de lapte (Chajès și colab., 2008).

Și da, consumul de lapte este benefic în tot ceea ce înseamnă nutriția pentru prevenția și tratamentul cancerului. Voi explica imediat impactul benefic al consumului de lapte. Momentan, vreau doar să menționez că meta-analiza realizată în 2010 asupra legăturii dintre aportul de lapte și lactate și riscul de cancer mamar indică faptul că aportul crescut de lapte și lactate scade riscul de cancer mamar cu 19% la femeile aflate în premenopauză, protecția vizând mai ales tumorile de sân agresive, de genul cancerului mamar tip triplu negativ (Chen și colab., 2010). 

Alte studii indică faptul că aportul zilnic de 2-3 porții de lapte contribuie la:

-       inhibarea efectelor proliferative ale estrogenului prin diminuarea exprimării ER∝ (Lewis R.S., 2011)

-       scăderea rezistenței la insulină – consumul de lactate fiind un factor protector pentru obezitate (Hirahatake și colab., 2014)

-       reglarea secreției de adiponectină – consumul de lactate fiind un factor protector cardiovascular (Higurashi și colab., 2007; Mantzoros și colab., 2004).

Chiar și celebra analiză epidemiologică Diet, Life-Style, and Mortality in China: A Study of the Characteristics of 65 Chinese Counties publicată în 1990 de Junshi Chen și colab.– frecvent citată ca telefonul fără fir de către susținătorii carcinogenității proteinei animale – indică:

-       o ușoară corelație fără semnificație statistică între aportul de proteine de origine animală și riscul de mortalitate prin cancer (+3% risc general pentru mortalitate cauzată de orice tip de cancer) 

-       o corelație un pic mai ridicată, dar, la fel, fără semnificație statistică, pentru proteinele de origine vegetală și riscul de mortalitate prin cancer (+12% risc general pentru mortalitate cauzată de orice tip de cancer)

Dar acestea sunt "corelații" – fie pozitive = factor de risc, fie negative = factor de protecție.

Corelațiile epidemiologice nu sunt dovezi de cauzalitate.

De exemplu, în analiza epidemiologică citată mai sus, ciobanii din regiunea Tuoli, care consumau în medie 800 ml de lapte și lactate pe zi, prezintă un risc de mortalitate prin cancer mult mai scăzut decât locuitorii vegani ai regiunii Huguan – ambele corelații între stilul de alimentație și mortalitate neprezentând semnificație statistică.

De asemenea, contrar viralității ipotezei că proteina animală hrănește celula malignă, activând cancerul – rezultatele studiilor realizate chiar de celebrul biochimist vegan Colin Campbell susțin beneficiile consumului de cazeină (Appleton și Campbell, 1983).

Rezultatul studiului său nu a fost că șoarecii hrăniți cu 20% cazeină au dezvoltat tumori, iar cei cu 5% au trăit fericiți până la adânci bătrâneți învățându-și nepoții despre beneficiile evitării proteinei animale. Aflatoxina este carcinogenul în toată povestea asta, nu cazeina (Svoboda și colab., 1966).

Rezultatul studiului a fost că:

-       grupul hrănit cu 5% cazeină pe durata administrării aflatoxinei a dezvoltat leziuni hepatice severe (hepatomegalie, colangiofibroză, proliferarea ductelor biliare)

-       grupul hrănit cu 20% cazeină pe durata administrării aflatoxinei a dezvoltat rare leziuni, fără colangiofibroză sau proliferarea ductelor biliare

Nu că ar fi fost vreo surpriză pentru el. Campbell a demonstrat în alt studiu de-al său (pe care l-a ignorat ulterior) că aflatoxina este cu mult mai toxică în caz de aport insuficient de proteine (Campbell și Hayes, 1976).

Însă – lăsând la o parte amplificarea toxicității carcinogenilor prin aport insuficient de proteine – toată discuția cu cazeina-n sus și cazeina-n jos este fără sens pentru că nicăieri în acest studiu Campbell nu a demonstrat că măcar un șoarece a făcut cancer.

Concluzia acestui studiu este că leziunile șoarecilor hrăniți cu 20% cazeină "probabil prezintă o mai mare tendință spre dezvoltare tumorală, cu toate că, imediat în paragraful următor, scrie – negru pe alb – că majoritatea acestor leziuni regresează, retransformându-se în țesut normal" și că doar câțiva dintre aceste leziuni probabil pot persista. 

-       Cât de mult sună asta a dovadă științifică a faptului că aportul de proteină animală este cancerigen?

Să reinterpretezi rezultatele unei analize epidemiologice, realizată de alți cercetători, astfel încât să-ți susții, cumva, propria idee pare oarecum benign, pentru că studiile epidemiologice nu aduc dovezi de cauzalitate.

Însă să îți reinterpretezi propriile studii pentru a susține o credință personală pare uluitor din punct de vedere științific.

Uluitor li s-a părut și cercetătorilor indieni Mathur și Nayak, care au încercat, în 1989, să refacă rezultatele obținute de Campbell folosind același protocol de administrare de aflatoxină în timp ce au hrănit cu 5% și respectiv 20% cazeină nu șoareci de laborator, ci maimuțe (Mathur și Nayak, 1989).

Rezultatele studiului realizat de Mathur și Nayak demonstrează înca o dată ceea ce obținuse Campbell și în 1976 și în 1983 = cazeina conferă protecție hepatică și crește durata de supraviețuire chiar și în prezența expunerii la un cancerigen atât de puternic precum aflatoxina:

-       majoritatea maimuțelor hrănite cu 5% cazeină au murit înainte de 70 de săptămâni, înainte să apuce să dezvolte tumori hepatice

-       maimuțele hrănite cu 5% cazeină care au supraviețuit mai mult de 90 de săptămâni au dezvoltat leziuni hepatice preneoplazice

-       maimuțele hrănite cu 20% cazeină nu au dezvoltat nici o leziune preneoplazică - cuvintele exacte ale cercetătorilor fiind: "The animals in the high protein group surviving even beyond 90 weeks do not show any preneoplastic/neoplastic lesions" (Animalele din grupul cu aport proteic ridicat au supraviețuit peste 90 de săptămâni fără a dezvolta nici o leziune preneoplazică/neoplazică).

Astfel, spre deosebire de Campbell – al cărui studiu a arătat același efect protectiv al cazeinei, dar care a ales să-și prezinte rezultatele interpretate după părerea sa proprie și personală – Mathur și Nayak concluzionează că malnutriția protein-calorică, împreună cu aportul de alimente contaminate cu aflatoxină, explică incidența crescută a cancerului hepatic în zonele unde acești doi factori coexistă. 

Iar malnutriția protein-calorică – sau, pe românește, consumul insuficient de proteine – nu ajută cu nimic pacienta cu cancer mamar, studiile indicând faptul că un aport proteic adecvat poate contribui la îmbunătățirea duratei de supraviețuire a pacientei cu cancer mamar (Holmes și colab., 2017).

În ciuda unei vieți dedicate demonstrării asocierii dintre proteina animală și cancer, singurele asocieri pe care le-a putut susține până la urmă Campbell nu au nicio legătură cu vreo proteina animală, ci cu colesterolul:

"Colesterolul total între 90 și 170 mg/dl este asociat cu creșterea riscului de mortalitate prin cancer.

Alimentele de origine animală conțin colesterol.

Alimentele de origine vegetală nu conțin colesterol.

Deci, chiar și un consum minim de alimente de origine animală crește riscul de apariție a cancerului și de mortalitate prin cancer".

-       De ce să ne folosim mintea când un profesor de biochimie de talia lui Campbell face recomandări clinice pe baza unor studii epidemiologice și pe animale de laborator ale căror rezultate îl contrazic?

-       Ce dacă foarte mulți – dacă nu cumva toți – oameni de pe planetă au colesterolul total peste 90 mg/dl?

-       Ce dacă nu are legătură cu proteina animală?

Corelația dintre hipercolesterolemie și creșterea riscului de cancer este și ea foarte trasă de păr (Kritchevsky și Kritchevsky, 1992). Dar, dacă ar sta în picioare, am putea preveni cancerul luând statine. Însă legătura dintre statine și cancerul mamar este la fel de controversată ca și legătura dintre proteina animală și cancer, cotită prin colesterol.

Administrarea de statine în cazul persoanelor fără cancer:

-       nu influențează riscul de cancer mamar (Cauley și colab., 2006; Undela și colab., 2012)

-       dublează riscul de cancer mamar (McDougall și colab., 2013)

-       scade riscul de cancer mamar triplu negativ (Kumar și colab., 2008)

-       nu scade riscul de cancer mamar triplu negativ (Woditschka și colab., 2010)

Administrarea de statine în cazul pacientelor cu cancer mamar:

-       scade riscul de recidivă (Kwan și colab., 2008)

-       nu scade riscul de recidivă (Nickels și colab., 2013)

-       scade riscul de mortalitate prin cancer mamar (Murtola și colab., 2014)

-       nu scade riscul de mortalitate prin cancer mamar (Smith și colab., 2016)

Chiar dacă am accepta că proteina animală este cancerigenă pentru că hipercolesterolemia este cancerigenă, presupunerea impactului metabolic al alimentelor pe baza originii animale și vegetale este simplă, dar superficială:

-       șnițelul nu are același impact metabolic precum carnea macră preparată la cuptor – simplu denumite carne (Omojola și colab., 2015)

-       cartofii prăjiți sau chipsurile nu au același impact metabolic precum cartofii fierți sau copți – simplu denumiți cartofi (Furrer și colab., 2016)

În marketing, există un principiu pupăcios care vinde bine și poate face virale chiar și bananele înnegrite:

Keep

It

Simply

Stupid

Atât de simplu cât să înțeleagă toți.

Dieta mediteraneană

Deși majoritatea celor care nu înțeleg că existența digestiei intestinale înseamnă că nu ne hrănim cu carne, maioneză sau covrigi, ci cu aminoacizi, acizi grași și monozaharide recomandă pacienților cu cancer tot ce le trece mai bio prin cap, nutriția oncologică se bazează pe moderație pură.

Avem recomandări de limitare sau creștere a aportului anumitor nutrienți specifici pentru fiecare subtip imunohistochimic de cancer mamar, recomandări diferite de la o etapă a tratamentului oncologic la alta, evitând însă orice exces sau aport insuficient care ar putea să genereze creșterea agresivității tumorii prin adaptarea metabolică. 

Nutriția oncologică este o alimentație sănătoasă extrem de moderată, oarecum similară mersului pe sârmă la înălțime – cu mare grijă să nu cazi și cu suficientă atenție să ajungi cu bine în cealaltă parte.

Ce mâncăm?

Alimentația sănătoasă preventivă pentru cancer mamar este similară cu dieta mediteraneană: bogată în legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, sâmburi și semințe și uleiuri vegetale bogate în grăsimi omega-3 (in, măsline, rapiță etc.), balansate cu un aport moderat de carne, pește, ouă, lapte, lactate și brânzeturi (Schwingshackl și colab., 2017).

Carne

Unora le place să creadă că dacă nu mai mănâncă deloc carne nu vor face cancer. Ar fi absolut minunat dacă ar fi atât de simplu. Dar nu este (Wang X. și colab., 2016).

Studiile epidemiologice care analizează carcinogenitatea consumului de carne o fac evaluând răspunsurile date de persoanele întrebate în studiul respectiv comparativ între cei care au declarat că au consumat și cei care au declarat că nu au consumat carne. Sunt răspunsuri date de niște persoane întrebate și crezute pe cuvânt. 

Deci, rezultatele studiilor epidemiologice:

-       nu sunt dovezi de cauzalitate, ci semne de întrebare despre potențiali factori de risc valizi în cazul persoanelor întrebate (Ananth & Schisterman, 2017)

-       pot fi diferite de la un studiu la altul în funcție de memoria, cinstea și onoarea persoanelor participante la fiecare studiu în parte, întrebate despre ce au consumat în tinerețe sau acum 1 an – fenomen denumit recall bias (Chavarro și colab., 2009)

-       pot fi influențate prin omiterea diverșilor factori de confuzie în funcție de cinstea, onoarea, interesele financiare și convingerile personale ale cercetătorilor care publică respectivele studii (de Abreu Silva și Marcadenti, 2009; Fogelholm și colab., 2015; Barnard și colab., 2017)

Plecând de la faptul că epidemiologia are la bază, totuși, cinstea și onoarea cercetătorilor și participanților la studiu, rămân, totuși, două probleme potențial generate de semantică.

1.         Cum definim cuvântul cancer?

În majoritatea chestionarelor, cancer este un diagnostic, dar azi știm că există nenumărate boli complet diferite epidemiologic denumite cancer.

Pe tipuri specifice de cancer, studiile epidemiologice indică faptul că:

-       aportul de carne roșie sau procesată nu asociază creșterea riscului de cancer renal (Alexander & Cushing, 2009)

-       aportul excesiv de carne roșie asociază creșterea riscului de cancer pulmonar (Gnagnarella și colab., 2018)

-       aportul de carne nu asociază creșterea riscului de mielom multiplu (Alexander și colab., 2007)

-       aportul de carne nu asociază creșterea riscului de cancer de prostată (Bylsma & Alexander, 2015)

-       aportul de carne nu asociază creșterea riscului de cancer ovarian (Kolahdooz și colab., 2010; Crane și colab., 2013)

-       există semne de întrebare despre creșterea riscului de cancer cerebral al copilului prin consumul de mezeluri, hamburgeri sau crenvurști de către gravide (Pogoda & Preston-Martin, 2001; Huncharek, 2011; Henshaw & Suk, 2015)

-       aportul excesiv de carne roșie asociază creșterea riscului de cancere digestive, dar diferit de la un segment digestiv la altul:

o   consumul excesiv de carne roșie asociază creșterea riscului de cancer esofagian (Salehi și colab., 2013)

o   există dovezi inconsistente care să susțină creșterea riscului de cancer gastric prin consum de carne roșie, mezeluri sau semipreparate din carne (Zhao și colab., 2017)

o   există suficiente asocieri epidemiologice care să susțină creșterea riscului de cancer colorectal prin consumul excesiv de carne roșie (Chan și colab., 2011), deși unele studii subliniază că asocierea pare să fie validă doar în cazul cancerului de colon distal (Larsson și colab., 2005; Bernstein și colab., 2015)

o   consumul excesiv de carne roșie nu pare să asocieze creșterea riscului de cancer pancreatic decât în cazul bărbaților, dar dovezile sunt inconsistente chiar și în cazul lor (Zhao și colab., 2017)

o   consumul de carne nu asociază creșterea riscului de cancer hepatic (Fedirko și colab., 2013)

Iar în cazul cancerului mamar:

-       consumul de carne, ouă și lactate nu asociază creșterea riscului de cancer mamar (Missmer și colab., 2002; Pala și colab., 2009; Genkinger și colab., 2013)

-       consumul de mezeluri și semipreparate din carne tocată asociază creșterea riscului de cancer mamar, nu cel de carne roșie (Anderson J.J. și colab, 2018)

-       riscul de cancer mamar ar putea fi scăzut prin reducerea cantității și frecvenței de consum a cărnii prăjite, a produselor din carne tip pane, a mezelurilor și a afumăturilor (Boldo și colab., 2018).

2.         Cum definim cuvântul carne?

Friptura de vită, piftia de curcan, pastrama de oaie, ciorba de perișoare de porc, drobul de miel, micii, supa de pui, crenvurștii, hamburgerii, șnițelele și celebrele aripioare picante zburdate vesel din uleiul încins direct în maioneza cu usturoi –toate sunt frecvent puse comod sub aceeași etichetă de carne.

-       Este friptura de vită Angus la fel de cancerigenă precum crenvurștii?

-       Este carnea de porc de Mangalița la fel de cancerigenă ca hamburgerul? Și dacă hamburgerul este din carne de vită Angus?

-       Dar carnea de prepeliță, cocoș sau fazan?

Și – cu toate că unele girafe țin să vadă doar verde în fața ochilor, iar unii struți vor să vadă doar nisip – răspunsul cel mai sincer este că... nu știm. 

Nu avem studii prospective randomizate controlat care să răspundă obiectiv la aceste întrebări.

Ce ne spune epidemiologia pe tipuri specifice de carne este că:

-       aportul de carne albă nu crește sau asociază o scădere moderată a riscului de cancer (Kolahdooz și colab., 2010; Maragoni și colab., 2015; Etemadi și colab., 2017)

-       aportul de carne roșie asociază o creștere a riscului de cancer (Domingo și Nadal, 2017)

Cuvintele carne albă definesc generic carnea de pui, curcan sau alte păsări de curte și carnea de pește. Iar cuvintele carne roșie definesc generic la comun carne roșie procesată și carne roșie neprocesată.

-       Deci, este toată carnea roșie cancerigenă, oricât de puțină am consuma?

În primul rând, orice tip de carne poate fi biologic mai albă, mai roz sau mai roșie în funcție de cât de sedentar a fost animalul respectiv (fapt vizibil cu ochiul liber, uitându-ne la nuanța cărnii, și vizibil la microscop, uitându-ne la numărul și tipul fibrelor musculare și la cantitatea de grăsime din carnea respectivă). Chiar și peștele sălbatic are carnea mai roșie decât peștele de crescătorie pur și simplu pentru că a înotat mai mult (Keeton și Dikeman, 2017). Așa cum există și oameni slabi și oameni grași, există și porci slabi și porci grași.

În al doilea rând, cuvintele carne roșie procesată definesc generic semipreparatele din carne cumpărată deja tocată, precum hamburgerii, crenvurștii, salamul, cârnații, micii, conservele de carne sau pateu de ficat și produsele fast-food preparate din orice tip de carne albă sau roșie. Iar cuvintele carnea roșie neprocesată definesc generic carnea de