Cosmopolitismul. Către o nouă paradigmă în teoria politică

De Nițu Ciprian

În condițiile în care câmpul teoriilor cosmopolite contemporane se află într-o permanentă expansiune, lucrarea urmărește maniera în care această paradigmă a cosmopolitismului, care nu este lipsită de anumite tensiuni și controverse, poate fi aplicată și în analiza științelor politice, în general, și a teoriei politice, în special. Nivelurile de analiză se referă la principiile fundamentale, noile concepte și ipotezele formulate și soluțiile propuse în cadrul cosmopolitismului.

• Limbă: Română
• Editor: Adenium
• Data lansării: 14 iun. 2016
• ISBN: 9786067420401

Previzualizare carte

Ava

Introducere

Cosmopolitismul, în cadrul teoriei politice contemporane, subîntinde o serie de teme, perspective și direcții de cercetare, probleme și soluțiile propuse acestora, precum și o serie de concepte și teorii distincte. Trecerea în revistă, chiar și succintă, a cosmopolitismului contemporan din cadrul teoriei politice relevă o mare diversitate situată în spatele unui singur concept, acela de „cosmopolitism". Thomas Pogge, spre exemplu, distinge patru tipuri de teorii normative cosmopolite: cosmopolitismul legal, care susține ideea unei societăți politice deschise tuturor ființelor umane; cosmopolitismul dreptății sociale, care consideră că structura instituțională internațională trebuie să fie astfel proiectată încât să asigure în mod egal libertățile și oportunitățile individuale pentru toți oamenii; cosmopolitismul monist, care, spre deosebire de cosmopolitismul dreptății sociale, consideră că instituțiile globale echitabile nu sunt suficiente, acțiunea lor trebuind să fie completată de acțiunea individuală și coordonată a tuturor agenților umani în arii ale acțiunii care merg de la asociațiile civice până la organizațiile politice; și, în fine, cosmopolitismul etic, ce subliniază datoria de imparțialitate în raport cu toți indivizii umani, indiferent de gradul de „apropiere sau „familiaritate a acestora (Pogge, 2007, pp. 312-329). Această „diversitate cosmopolită" poate fi și mai mult extinsă dacă luăm în considerare, spre exemplu, cele câteva variante ale cosmopolitismului dreptății sociale pe care le identifică Gillian Brock, fiecare dintre acestea bazându-se pe o perspectivă teoretică distinctă, precum utilitarismul, contractualismul, drepturile omului sau perspectiva capabilităților individuale și de grup (Brock, 2009, p. 14).

Această stare de lucruri dă naștere următoarelor întrebări: cum poate fi interpretată totuși această „diversitate cosmopolită într-o manieră unitară; cum poate fi identificată „unitatea în diversitatea preocupărilor din acest domeniu? Sau termenul „cosmopolitism este folosit, de fapt, în contexte diferite pentru a semnifica lucruri diferite? Pentru cineva familiarizat cu literatura cosmopolită contemporană din cadrul teoriei politice, răspunsul probabil la această întrebare, formulat mai degrabă într-o manieră intuitivă, este acela că trebuie, fără îndoială, să existe ceva comun tuturor perspectivelor, abordărilor și teoriilor care se consideră cosmopolite. Acest „ceva comun trebuie formulat însă, dincolo de intuiție, într-o manieră clară și comprehensivă. Se naște astfel obiectivul unei cercetări care își propune să înțeleagă și să explice într-o manieră unitară acest câmp eterogen al preocupărilor cosmopolite.

Ipoteza de la care plecăm în încercarea de a răspunde la întrebarea de cercetare formulată mai sus este cea conform căreia cosmopolitismul nu este un simplu element în cadrul diverselor teorii politice sau o simplă caracterizare a unei teorii politice sau a alteia, ci reprezintă o „paradigmă în teoria politică. „Paradigma ar fi astfel, conform ipotezei, „cheia de boltă" a arhitecturii interpretative a acestei lucrări, care leagă între ele diferitele abordări cosmopolite și permite analiza unitară a domeniului cercetărilor cosmopolite.

Prin formularea acestei ipoteze, problema noastră inițială (cum putem sistematiza un domeniu de studiu foarte eterogen?) conduce la apariția unei sarcini suplimentare. Pentru a răspunde la întrebarea „reprezintă cosmopolitismul o paradigmă în teoria politică?" trebuie să elucidăm mai întâi care ar fi conținutul unei paradigme în teoria politică.

Evident, această abordare interpretativă a cosmopolitismului contemporan nu s-a impus în procesul cercetării într-o manieră intuitivă – abordare pe care tocmai o respingeam mai sus –, ci opțiunea pentru conceptul „paradigmă a survenit în urma unui proces conștient de eliminare a unor concepte concurente, precum „perspectivă, „școală de gândire, „tradiție de gândire, „teorie („metateorie) sau „ideologie. Termenul „perspectivă sau „punct de vedere nu este, credem, suficient de adecvat pentru caracterizarea cosmopolitismului. „Perspectiva se referă la contextul care determină credințele și experiența unui cercetător. Acest context se poate transforma, prin urmare și credințele, și experiența se vor modifica instantaneu. „Paradigma, pe de altă parte, sugerează o mai mare „stabilitate care se potrivește mai bine cosmopolitismului ca ansamblu conceptual și teoretic. Apoi, conceptul „școală de gândire se referă la un ansamblu de gânditori care au caracteristici comune, or, cosmopolitismul cuprinde gânditori și teoreticieni ai politicului cu orientări destul de diferite, atât de stânga, cât și de dreapta, atât liberali, cât și republicani sau federaliști. Termenul „tradiție de cercetare ar putea fi la rândul lui folosit pentru a descrie cosmopolitismul, dar a fost eliminat în favoarea celui de „paradigmă pentru că acesta din urmă, așa cum vom vedea, poate fi operaționalizat mai profitabil și mai ales din cauză că, în prezent, cosmopolitismul are o componentă critică ce nu este pusă în lumină prea bine prin intermediul conceptului de „tradiție. În fine, termenii „teorie, „ideologie, în măsura în care pot fi aplicați cosmopolitismului, reflectă, așa cum vom vedea, doar o parte dintre elementele componente ale unei paradigme (cosmopolite), alături de alte câteva elemente la fel de importante.

Alegerea conceptului de „paradigmă" și a ipotezei de cercetare conform căreia cosmopolitismul reprezintă o paradigmă în teoria politică contemporană a condus către următoarea structură a lucrării.

În primul capitol vom analiza conceptul de „paradigmă în teoria politică. Fără a intra în polemica epistemologică referitoare la statutul „paradigmelor în științele sociale, vom spune că paradigma, într-o definiție succintă, se referă la o realizare teoretică și conceptuală fundamentală, care înzestrează o comunitate de cercetători dintr-un domeniu particular de cercetare cu un anumit set de probleme și cu soluții pentru rezolvarea acestora. Utilizarea „paradigmei ca instrument de analiză în domeniul teoriei politice reclamă însă conceptualizarea și operaționalizarea lui adecvată specificului domeniului de cercetare. Încercarea de a utiliza termenul „paradigmă în cadrul teoriei politice este echivalentă cu încercarea de a identifica în cadrul acestui domeniu de cunoaștere un cadru cognitiv comun (format din credințe, presupoziții, concepte, întrebări, ipoteze și teorii împărtășite), care permite rezolvarea unor probleme (prin metode specifice și oferind exemple concrete de rezolvare) de către o comunitate particulară de cercetători.

Conceptualizarea paradigmei propuse în cadrul acestei lucrări relevă două trăsături distincte ale paradigmei în domeniul teoriei sociale și politice, care o deosebesc de paradigma din domeniul științelor naturale, și anume faptul că paradigmele în domeniul teoriei sociale și politice nu sunt „hegemonice" (altfel spus, acest domeniu de cercetare are un statut multiparadigmatic) și soluțiile propuse la problemele cercetării nu sunt soluții de tip puzzles, adică standard. Pe lângă aceasta, lucrarea propune operaționalizarea conceptului de „paradigmă pe trei paliere de analiză. Identificarea presupozițiilor fundamentale constituie un prim nivel de analiză a paradigmei. Identificarea acestor presupoziții este necesară în identificarea unei paradigme distincte. La un al doilea nivel de analiză, paradigma conține un ansamblu coerent de categorii, concepte, teorii, ipoteze, întrebări, relații cauzale sau metode care formează „matricea disciplinară a paradigmei. Din nou, pentru a vorbi despre o paradigmă distinctă (nouă) este necesară evidențierea noilor concepte (sau noilor sensuri ale unor concepte vechi), a rețelei de variabile, a posibilității desfășurării unei cercetări ordonate și specifice în cadrul paradigmei, a teoriilor pe care aceasta le face posibile, precum și fecunditatea ei în termenii metodelor utilizate. La un al treilea nivel de analiză, identificăm capacitatea paradigmei de a rezolva probleme, de a propune soluții la problemele specifice domeniului în care se articulează paradigma. O nouă paradigmă oferă o modalitate distinctă de a soluționa problemele teoretice sau practice cu care se confruntă domeniul științific avut în vedere. Lucrarea de față speră să arate că există un astfel de cadru teoretic, cuprinzător și multi-nivel, care reunește diverși cercetători din domeniul teoriei politice și sociale într-o comunitate a teoreticienilor „cosmopoliți".

Astfel, operaționalizarea paradigmei facilitează formularea unor ipoteze teoretice secundare, corespunzătoare fiecărui nivel de analiză a paradigmei. La un prim nivel, vom investiga filosofia politică comună teoriilor cosmopolite, care, ipotetic, permite formularea unor principii politice sau principii ale dreptății mai particulare. La cel de-al doilea nivel de analiză, al „matricei teoretice", pot fi formulate câteva ipoteze suplimentare: cosmopolitismul are drept obiectiv reconstrucția conceptelor fundamentale din teoria politică; cosmopolitismul formulează noi ipoteze și teorii cu privire la guvernare și dreptate; sau cosmopolitismul reprezintă din punct de vedere metodologic o abordare distinctă. La cel de-al treilea nivel de analiză, care se referă la capacitatea de rezolvare a problemelor în cadrul paradigmei, ipoteza formulată de către noi este aceea că în cadrul cosmopolitismului contemporan întâlnim o nouă formă de reflexivitate teoretică, ce consideră că problemele politice ale societății contemporane reclamă instituții și politici noi în raport cu soluțiile avansate în teoria politică tradițională.

Tot în primul capitol vom trece în revistă punctele de vedere conturate cu privire la rolul „paradigmelor în științele sociale, precum și diversele tipologii ale paradigmelor în cadrul acestor științe. Înainte de a trece la analiza detaliată a paradigmei cosmopolite în teoria guvernanței și a dreptății globale, acest prim capitol va conține și o discuție cu privire la definiția și tipologiile cosmopolitismului în literatura contemporană de specialitate, precum și o încercare de delimitare conceptuală a cosmopolitismului în raport cu o serie de termeni „înrudiți, cu care cosmopolitismul a fost deseori asociat sau chiar confundat. Această ultimă întreprindere, care nu se înscrie neapărat în logica argumentării anunțate mai sus (mai degrabă o digresiune ce s-ar potrivi probabil mai bine la finalul lucrării), e totuși utilă aici, pentru că ușurează cititorului înțelegerea aspectelor discutate în continuare.

Următoarele capitole ale lucrării analizează modul în care se cristalizează paradigma cosmopolită în cadrul a două mari domenii de cercetare ale teoriei politice: teoriile guvernanței democratice globale și teoriile dreptății globale. În al doilea capitol al lucrării vom vedea în ce constă „filosofia cosmopolitismului, care este setul de principii etico-politice ale cosmopolitismului contemporan. Aceste principii se originează în teza fundamentală a „individualismului normativ și îmbracă forme distincte în funcție de cele două domenii amintite mai sus.

În capitolul al treilea vom analiza elementele „matricei teoretice a cosmopolitismului, adică ipotezele și întrebările pe care le formulează, precum și reinterpretările conceptuale propuse. Vom vedea astfel cum agenda de cercetare a cosmopolitismului este una distinctă în cel puțin trei sensuri: prin nevoia de reconstrucție a conceptelor fundamentale din cadrul științelor sociale, politice și relațiilor internaționale (vom vedea cum concepte precum „comunitate politică, „cetățenie, „participare, „legitimate sau „dreptate, prin noile sensuri și conotații dobândite în „paradigma cosmopolită, se distanțează de presupozițiile „naționalismului metodologic); prin lansarea unor noi ipoteze, printre care una generală și importantă este aceea că globalizarea afectează politicul și socialul într-o manieră care este insuficient înțeleasă și descrisă de știința și teoria tradițională; și, nu în ultimul rând, prin nevoia subliniată de reconstrucție metodologică și retrasarea graniței dintre național și internațional în studiul politicii, pe de o parte, și redefinirea graniței dintre abordările normative și cele empirice, pe de altă parte.

În capitolul al patrulea vom trata problema soluțiilor instituționale propuse de cosmopolitani la problemele actuale cu care se confruntă teoria și practica guvernanței și dreptății globale. Soluțiile propuse în vederea atingerii obiectivelor guvernanței democratice și dreptății globale sunt asimilate celui de-al treilea nivel de analiză a paradigmei. Ele vor fi urmărite în domeniul propunerilor de reformă a instituțiilor politice internaționale, pe de o parte, și în câteva dintre domeniile de politici publice cu aplicabilitate globală (precum fiscalitatea, migrația, mediul și intervenția umanitară).

În fine, alături de identificarea elementelor paradigmei, este important să analizăm și relația de concurență care există între cosmopolitism și alte abordări din cadrul științelor politice și relațiilor internaționale, dat fiind caracterul multiparadigmatic al acestora. De asemenea, vom urmări, atunci când este util, modul în care elementele „tradiției cosmopolite" au fost rediscutate de către teoria politică contemporană.

Capitolul 1

Paradigma – cadrul comprehensiv al cercetării în domeniul cosmopolitismului

1.1. Introducere

Nu putem discuta despre „paradigma cosmopolită fără să ne referim mai întâi la formularea originară a conceptului de paradigmă și la sensul său standard asociat analizei istorice a științei, așa cum apare la Thomas Kuhn. Deși sensul standard al conceptului de paradigmă tinde să fie mai degrabă unul exclusivist, Kuhn fiind înclinat să constate existența paradigmelor doar în cadrul științelor naturii, nu și în cadrul științelor socio-umane, noi vom opta pentru un concept de „paradigmă care are o sferă de aplicabilitate mai largă (și, în consecință, un conținut mai redus în raport cu notele caracteristice noțiunii kuhniene de paradigmă). Astfel, conceptul de paradigmă are în lucrarea de față o semnificație „comprehensivă, el aplicându-se și științelor sociale, politice, relațiilor internaționale, chiar și teoriei politice, nu doar științelor naturale. Această utilizare a conceptului nu este însă arbitrară sau singulară. Există o serie de lucrări în domeniile amintite mai sus care teoretizează cu privire la „existența paradigmelor în științele socio-umane. Vom trece succint în revistă aceste puncte de vedere referitoare la rolul paradigmelor în științele sociale, precum și diversele tipologii ale paradigmelor în cadrul acestor științe. Totodată, vom arăta cum trebuie conceptualizată și operaționalizată paradigma pentru a avea relevanță în științele sociale, în general, și în teoria politică, în particular.

Operaționalizarea paradigmei propusă în acest capitol furnizează criteriile pe baza cărora cosmopolitismul poate fi evaluat ca paradigmă. Pentru a vedea dacă poate fi cosmopolitismul asociat unei paradigme, vom formula în acest capitol câteva ipoteze corespunzătoare fiecărui nivel de analiză a paradigmei.

Capitolul continuă apoi cu discutarea sensurilor și tipologiilor cosmopolitismului și, de asemenea, cu o serie de delimitări și clarificări conceptuale utile, în încercarea de a poziționa „corect" conceptul de cosmopolitism (în accepțiune contemporană) în raport cu alte concepte cu care acesta este adesea asociat, precum cele de universalism, internaționalism, globalizare, multiculturalism, imperiu sau federalism.

1.2. Conceptul de „paradigmă" și cercetarea științifică

Cartea lui Thomas Kuhn, Structura revoluțiilor științifice, este una dintre cele mai influente cărți ale secolului XX. Conceptele propuse de Thomas Kuhn în această carte („paradigmă, „știință normală, „probleme puzzle, „revoluție științifică sau „incomensurabilitate a paradigmelor) au făcut carieră în istoria științei. Dintre acestea, cel care ne interesează în mod special este cel referitor la „paradigmă, deși cercetătorul familiarizat cu ideile lui Thomas Kuhn poate observa o legătură internă strânsă între toate conceptele enumerate mai sus. Paradigma, așa cum o înțelege Thomas Kuhn, este o realizare științifică fundamentală, care înzestrează o comunitate de cercetători dintr-un anumit domeniu particular al științei cu un anumit set de probleme și soluții pentru rezolvarea acestora. Kuhn propune termenul după ce studiază modul în care au evoluat disciplinele „mature" din domeniul științelor actuale ale naturii. Paradigma, ca model de formulare și identificare a problemelor și soluțiilor standard, constituie un complex ce include elemente conceptuale, teoretice și metodologice și permite realizarea unor cercetări variate. Caracteristic paradigmei este, de asemenea, faptul că reprezintă o realizare acceptată de către un grup de oameni de știință care nu mai încearcă să o respingă sau să-i creeze alternative. Exemplele tipice de paradigme utilizate de Thomas Kuhn sunt paradigma ptolemeică (geocentrică) și copernicană (heliocentrică), în astronomie, sau newtoniană și relativistă, în fizică.

Fundamental pentru înțelegerea termenului „paradigmă este modul în care Thomas Kuhn vede evoluția unei discipline științifice. Dezvoltarea acesteia din urmă parcurge mai multe etape. Într-o primă perioadă, când disciplina în cauză are un statut pre-paradigmatic, există o multitudine de școli de gândire care propun teorii concurente. Cu timpul, pe măsură ce anumite teorii își pierd din susținere, există tendința ca oamenii de știință să se grupeze în jurul câtorva paradigme (de obicei, două). În cele din urmă, este acceptată una singură în cadrul domeniului respectiv, fapt ce inaugurează perioada „științei normale (sau „cercetării normale), în timpul căreia oamenii de știință au tendința de a adopta „necritic paradigma și de a-și concentra eforturile asupra implicațiilor sale teoretice și practice (asupra problemelor de tip puzzle ¹). Uneori, știința normală este confruntată cu anomalii și contradicții. În aceste situații, teoriile paradigmei par să nu reușească să explice anumite fenomene noi. Când aceste anomalii nu pot fi eliminate, ele pot conduce, în termeni kuhnieni, la o „revoluție științifică prin care vechea paradigmă dominantă este înlocuită cu una nouă. Revoluțiile științifice sunt episoade excepționale în istoria unei științe, prin care „sunt inaugurate noi tradiții de cercetare normală (Flonta, 1999, pp. 31-32), precedate de perioade de „cercetare extraordinară".

Thomas Kuhn surprinde destul de bine elementele constitutive ale cercetării științifice în domeniul științelor naturii. Astfel, cea mai mare parte a acestei cercetări este foarte bine descrisă ca rezolvare de probleme în cadrul unui set de concepte și proceduri tacit acceptate, iar schimbările paradigmatice nu apar atâta timp cât o nouă paradigmă nu este valabilă. Dar impactul ideilor lui Kuhn a fost resimțit și în alte domenii, diferite de cele ale științelor naturii, în istorie, filosofie, științe politice, antropologie și chiar artă (Eckberg, Hill, 1979, p. 925). În toate aceste discipline au existat încercări, mai sistematice sau mai puțin sistematice, de a aplica termenul de „paradigmă acestor domenii. În sociologie, de exemplu, „au existat mai multe încercări de a folosi schema kuhniană a structurii științei [și] se consideră că sociologia posedă între două și trei paradigme, în funcție de analistul citat (ibidem). Întrebarea care se pune se referă însă la cât de utile sunt încercările de a aplica conceptul de „paradigmă la domeniul sociologiei sau al științelor politice sau dacă aplicarea conceptului de „paradigmă, așa cum apare el la Kuhn, este posibilă în acest context.

Chiar dacă anumiți autori sunt sceptici cu privire la aplicabilitatea „paradigmei" în alte domenii de cercetare decât științele naturii (Dogan, 2004), noi vom considera, dimpotrivă, că acest concept poate fi folositor și în științele sociale (inclusiv în teoria politică). Utilizarea sa în domeniul științelor sociale reclamă însă conceptualizarea, operaționalizarea² și îndepărtarea inevitabilă de sensul kuhnian al termenului³.

Conceptualizarea este necesară deoarece paradigmele, în special cele din cadrul teoriei politice, sunt diferite de cele din științele naturii. Acestea din urmă, așa cum arată Kuhn, sunt „hegemonice, adică sunt concurente și, ca urmare a competiției dintre ele, o nouă paradigmă va conduce la înfrângerea și eliminarea paradigmei anterioare. Științele sociale, și împreună cu ele teoria politică, sunt „multiparadigmatice, adică paradigmele din cadrul acestor științe coexistă și se tolerează reciproc. Apoi, conceptualizarea este necesară, deoarece în știința politică, în general, și în teoria politică, în particular, paradigmele nu oferă un model standard pentru rezolvarea problemelor (Kuhn le numește „probleme de tip puzzle"): e foarte probabil ca unele probleme în teoria politică să nu aibă soluție, precum cea a dreptății globale sau a păcii durabile.

Operaționalizarea, pe de altă parte, este necesară pentru a identifica și analiza acele elemente constitutive ale paradigmei care ne vor permite să considerăm cosmopolitismul, în cele din urmă, ca fiind o paradigmă. Două elemente sunt centrale în acest sens pentru acest concept: a) elementul „comunitarian (sociologic), adică existența unui grup de cercetători care împărtășesc paradigma; b) elementul „cognitiv al paradigmelor (Eckberg, Hill, 1979, p. 926). O comunitate integrată de cercetători apare doar dacă există un consens cu privire la obiectul investigației, metodele folosite, conceptele și teoriile dezvoltate. Trebuie însă precizat de la bun început că această cercetare se va concentra în primul rând pe aspectul „cognitiv" al paradigmei, lăsând deoparte studiul sociometric ce ar putea releva în ce măsură există un grup integrat al cercetătorilor în domeniul cosmopolitismului – un astfel de studiu sociologic ar depăși cu mult limitele