Șoseaua Cățelu 42
4.5/5
()
În prezent indisponibil
În prezent indisponibil
Informații despre cartea electronică
„Alina Nedelea debutează cu un roman autobiografic scris dintr-o suflare, într-un stil direct, colocvial. Volumul descrie, mai întâi din perspectiva copilului, apoi din cea a adolescentului și a tânărului adult, universul unui cartier bucureștean înainte și imediat după evenimentele din decembrie 1989. O familie ai cărei membri au capacități premonitorii, o fetiță care visează să evadeze din ghetou, transformată în studentă la Teatru. Alina prinde gustul banilor câștigați în cazinouri sau din prostituție și, amăgită de mirajul unei lumi care o așteaptă să îi pună în valoare potențialul, pleacă «dincolo», în Occidentul civilizat, unde află că există mereu o slujbă de chelneriță pentru fetele cu vise de glorie.
S-ar putea spune că tot ce i se întâmplă este dramatic, uneori cumplit. Dar Alina Nedelea e o persoană solară, lipsită de patetism ieftin, care ia lucrurile așa cum sunt. Ironică și autoironică, de o infinită candoare pe care argoul nu numai că n-o acoperă, ci o pune, în mod paradoxal, în valoare, Alina trece prin evenimente incredibile, rămânând neatinsă, intactă lăuntric. Își trăiește fireștile dureri cu discreție și grație, întru totul fermecătoare.“ – Nicolae Luca
Legat de Șoseaua Cățelu 42
Cărți electronice asociate
Nu sunt eu Evaluare: 5 din 5 stele5/5Autoportretul adolescentului îmbătrânind: Scurt roman sociografic Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriTe iubesc, dar nu pe tine Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriReconstituiri cu Ileana Popovici Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ca motorul unui Ford din 1931 Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri comuniste: Biografie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pisica ruptă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Iubire amara Evaluare: 3 din 5 stele3/5Roșu, roșu, catifea. Povestiri cu î din i Evaluare: 2 din 5 stele2/5Zilele amanților Evaluare: 4 din 5 stele4/5Viata mincinoasa a adultilor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Omul-de-artificii Evaluare: 2 din 5 stele2/5Viata Mea Nu-i Plagiat Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriA opta viață: (Pentru Brilka) Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriviața într-o EMOȚIE Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriUn viitor luminos Evaluare: 5 din 5 stele5/5Dincolo de furtună Evaluare: 5 din 5 stele5/5Morții Mă-tii Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cimitirul trandafirilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriEmigrant Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAjută-mă să nu dispar Evaluare: 4 din 5 stele4/5Mâine Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriDactilografa de noapte Evaluare: 4 din 5 stele4/5Suge-o, Andrei! Încă o poveste semi-amuzantă Evaluare: 4 din 5 stele4/5Te pup în fund, Conducător Iubit! Evaluare: 5 din 5 stele5/5Tiserupisme Evaluare: 3 din 5 stele3/5Războiul nu are chip de femeie Evaluare: 5 din 5 stele5/5Bureti de fag Evaluare: 5 din 5 stele5/5America dezgolita de la brau in jos 2 Argentina - Brazilia - Peru - Columbia Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Ficțiune generală pentru dvs.
Ticalos la patru ace Evaluare: 5 din 5 stele5/5Respiratia. O noua stiinta a unei arte pierdute Evaluare: 4 din 5 stele4/5Alegerea Evaluare: 4 din 5 stele4/5Acolo unde canta racii Evaluare: 5 din 5 stele5/5O scrisoare pierduta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Sărmanul Dionis Evaluare: 5 din 5 stele5/5Autopsia unei asa-zise casnicii banale Evaluare: 4 din 5 stele4/5Privind inauntru Evaluare: 5 din 5 stele5/5Darul Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fizica tristetii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Amintiri din copilărie Evaluare: 4 din 5 stele4/5Seful Evaluare: 5 din 5 stele5/5Orbi Evaluare: 4 din 5 stele4/5Inimi cicatrizate Evaluare: 4 din 5 stele4/5Fratii mei, dragonii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Jurnal Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCiuleandra Evaluare: 5 din 5 stele5/5Omul care voia sa fie fericit Evaluare: 5 din 5 stele5/5De mana, pe Camino: nimic nu este ceea ce pare Evaluare: 5 din 5 stele5/5Femei Evaluare: 5 din 5 stele5/5Răscoala (Volumul 1 si 2) Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ajută-mă să nu dispar Evaluare: 4 din 5 stele4/5Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei Evaluare: 4 din 5 stele4/5Viata mincinoasa a adultilor Evaluare: 4 din 5 stele4/5Filosofia inconstientului Evaluare: 5 din 5 stele5/5Fiica ascunsa Evaluare: 3 din 5 stele3/5Sa nu razi :(( Evaluare: 4 din 5 stele4/5Tot Ce Nu Ti-am Spus Evaluare: 4 din 5 stele4/5Egomaniac Evaluare: 5 din 5 stele5/5SEXUL INUTIL: Calatorie in jurul femeii Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Recenzii pentru Șoseaua Cățelu 42
21 evaluări1 recenzie
- Evaluare: 3 din 5 stele3/5o carte carte scrisa simplu, haotic, care nu mi-a spus nimic.