Emigrant

De Valer Cutitar

Prima mea iesire din tara a fost in 1991. Aveam putin peste 15 ani. Ideea sa plec afara mi-a venit ascultand povestile fratelui meu mai mare si ale baietilor din cartier care iesisera deja, inca din 1990.

In 1999, dupa ce am reusit sa ajung in Spania, am invatat ca, daca oferi ca gest de multumire o ciocolata unui medic, ti se spune ca nu este cazul, iar daca insisti va fi chemata paza, care te va scoate afara din incita spitalului.

Am vazut in Occident ca, indiferent ce profesie ai, munca iti este apreciata si platita corespunzator, ca daca un politician corupt este prins si anchetat, partidul din care face parte ii retrage sprijinul politic, iar el isi da demisia din toate functiile publice pe care le detine.

Tot ceea ce am vazut si am invatat in anii in care am trait in Spania, m-a facut sa fiu atent la ce se intampla in tara.

• Limbă: Română
• Editor: Valer Cutitar
• Data lansării: 11 mai 2022
• ISBN: 9786060717652

Previzualizare carte

Copyright

Emigrant

COPYRIGHT 2022 VALER CUȚITAR

COPYRIGHT 2022 Editura LETRAS

Toate drepturile rezervate.

ISBN ePub 978-606-071-765-2

Lector de carte: Orlando Balaș

Coperta: Marius Buie

Publicat de Letras

https://letras.ro/

Distribuit de https://piatadecarte.net/

Contact editura: [e-mail]

[e-mail]

Această carte este protejată de legea dreptului de autor.

Din respect pentru autorul cărţii, folosiţi-o pentru uzul personal.

Puteţi reproduce extrase din această carte în limita a 300 de cuvinte, pe site-ul, blogul dvs., în reţelele sociale, folosind întotdeauna semnele citării, urmate de titlul cărţii EMIGRANT, un link către această carte şi către Editura Letras.

Cuprins

Emigrant

Copyright

Cuvânt înainte

Plecarea de acasă și din țară

Periplu prin Croația

Slovenia

Italia

Spania

Ce am învățat în Occident

Interesul pentru viața politică din România

Cum am devenit activ civic

Cuvânt înainte

L-am cunoscut pe Valer Cuțitar mai întâi prin acțiunile sale civice, din cadrul Diasporei românești. Apoi am avut plăcerea să-l cunosc și ca om cu talentul povestirii.

Valer Cuțitar a avut dorința și plăcerea să ne povestească peregrinările sale prin Europa, încă din perioada în care granițele erau închise, iar trecerea lor până în Occident era o aventură plină de riscuri. El este unul dintre românii care au emigrat înainte de integrarea României în Uniunea Europeană. A trecut granița pe ascuns și cu multe peripeții, ajungând din Serbia în Croația, apoi în Italia și în cele din urmă în Spania, unde a lucrat, la fel ca alte sute de mii de români ajunși în această țară, în construcții și în agricultură.

În prezent Valer Cuțitar trăiește împreună cu soția lui în Germania, bucurându-se de beneficiile unui sistem social bine organizat, ale unei democrații funcționale, care nu dă rateuri. El însă nu și-a uitat țara de origine și este un militant foarte activ pentru democrație și stat de drept în România.

Valer Cuțitar cel de azi nu mai este cel de la începutul acestei cărți, tânărul plin de speranță și de energie, dornic să trăiască bine din munca lui cinstită, care a plecat din țară datorită lipsei de orizont pe plan social și economic.

Valer Cuțitar este astăzi un cetățean european bine integrat, care a învățat mult din interacțiunea cu oamenii și sistemul democratic din țările în care a trăit. Ce a învățat, ne spune chiar el, la finalul acestei cărți.

Este o carte bine scrisă, cu umor și talent, de un om cu un suflet mare și cinstit, așa cum ar fi bine să fie cât mai mulți printre noi. Mi-a făcut mare plăcere să citesc această carte, pe care o consider valoroasă prin autenticitatea ei, prin talentul și sinceritatea cu care prezintă din interior lumea emigrației românești, viața grea, dar demnă a multor români emigrați în ultimele decenii. Lectura acestei cărți a fost un câștig pentru mine și sunt sigur că va fi și pentru orice alt cititor.

Orlando Balaș

Plecarea de acasă și din țară

O zi obișnuită de vară, stau pe banca din fața blocului pus pe gânduri, ce fac MÂINE? Aveam două variante: să-mi caut de muncă, ca necalificat în construcții, pe un salariu mizer, sau să plec la muncă în afară, pe un salariu ceva mai bun, poate chiar decent. Prima variantă nu mă încânta, iar a doua era greu de realizat, deoarece nu aveam bani de drum. În acel moment aveam doar 10.000 lei vechi, echivalentul unui leu din ziua de azi. După o oră și două țigări fumate, iau decizia. PLEC. M-am dus în casă, mi-am luat pașaportul, ceva de mâncare de prin frigider, o bluză și câteva schimburi pe care le-am îndesat într-un rucsac, am plecat la gară și de acolo în primul tren spre Timișoara, de unde urma să iau alt tren spre Drobeta Turnu Severin. Am urcat în tren și am încercat să stau cât mai relaxat, să nu mă gândesc la controlor, care într-un final și-a făcut apariția.

—Biletul la control, vă rog!

—Mă scuzați, nu am, zic eu, încercând să-i dau cei 10.000 lei.

—Cum nu ai bilet, unde mergi?

—La Timișoara.

—Ce faci la Timișoara?

—Caut ceva de muncă, mint eu.

—Bine, stai acolo liniștit și păstrează banii.

—Mulțumesc frumos!

Ajuns în gara Timișoara, am căutat pe mersul trenurilor la ce oră vine trenul spre Drobeta-Turnu Severin și am constat că nu trebuie să aștept mult timp. A sosit trenul si am urcat imediat. Trenul s-a pus în mișcare, m-am trezit din nou cu „Nașul".

—Biletul la control, vă rog!

—Mă scuzați, nu am!

—Nu ai?

—Nu, i-am răspuns, arătându-i bancnota de 10.000 lei!

—Unde mergi?

—La Drobeta Turnu Severin.

—Stai aici, să nu-mi faci probleme prin tren.

Și dus a fost cu banii mei. Până să ajung la Drobeta, îmi făcusem un plan, care s-a dovedit greu de pus în aplicare. De la ultima mea călătorie în Serbia, lucrurile se schimbaseră, puteai trece doar cu mașină, iar asta o puteai face și cu cărăușii, care pentru o anumită sumă de bani (200.000 lei, parcă) te treceau în Serbia.

Pus în fața acestui obstacol, mi-a venit ideea să caut de muncă la mănăstirea Orșova. Ajuns la mănăstire, abordez prima călugăriță întâlnită.

—Bună ziua, sunt Valer și caut ceva de muncă pentru câteva zile.

—Bună ziua, din păcate noi nu avem, dar vă pot îndruma la un schit aflat în apropiere care vă poate da ceva de muncă.

—Sigur că da, mulțumesc frumos!

—Cu plăcere, luați acești bani, să aveți pentru drum.

—Vă mulțumesc frumos!

Odată ajuns la mănăstire, dau peste un călugăr care m-a îndrumat către părintele Casian, acesta fiind responsabil cu organizarea muncitorilor.

—Bună ziua părinte, îl salut eu politicos. Mi s-a spus de la mănăstirea Orșova că mi-ați putea oferi ceva de muncă, pentru câteva zile. Știți, eu sunt în trecere pe aici, am nevoie de bani de drum și aș vrea sa lucrez ceva, dacă aveți nevoie.

—Bună ziua, da! Avem nevoie de muncitori la îngrijit animale și la câmp.

—Fac orice, îi răspund eu.

Preotul o ia înainte, invitându-mă să-mi arate camera în care voi locui cele câteva zile. Îl urmez bucuros că mi-a oferit ceva de lucru.

—Cum te cheamă, mă întreabă el?

—Valer, îi răspund.

—De unde ești, Valer, și ce faci prin părțile astea?

—Sunt din Alba Iulia și vreau să merg la muncă în afara țării.

El, uimit:

—În afara țării? Cum, așa, pe jos si fără niciun ban?

—Bani o să câștig pe drum, iar la graniță voi încerca să trec fraudulos.

I-am povestit preotului ca am o sora stabilită de câțiva ani în Spania și că ar fi una din opțiunile mele sa ajung la ea. Atunci mă întreabă cu glas scăzut:

—Nu crezi că ar fi fost mai bine să-i ceri ajutorul surorii dumitale?

—Ba da, i-am răspuns eu, dar vreau să ajung acolo, dacă îmi ajută Dumnezeu, prin