Confesiunile unui bucătar pervers. Amintiri – Playboy & Cie: de la sânii Nicoletei Luciu la clătitele cu șorici

De Dan-Silviu Boerescu

Amintiri de la Playboy și nu numai:drumul de la sânii Nicoletei Luciu la fuduliile gătite în sos de vin și clătitele cu șorici semnate, simplu, Bucătărescu.

Doamne, Dumnezeule, asta-i o carte de bucate sau un album erotic? (Dan-Silviu Boerescu)

• Limbă: Română
• Editor: Integral
• Data lansării: 7 ian. 2016
• ISBN: 9789738209947

Previzualizare carte

==================================

0.

S-ar fi putut și scrie…

S-ar fi putut și scrie, dar se putea și fute,

putea să intre mutul în curte printre mute

și, sfredelind în carnea pământului albastru,

să tremure de dulce, urzind un pui de astru.

Era o iarnă sumbră și viscolea prin oase.

Se cuibăreau sub dună și sub căciuli țăranii,

beau numai țuică fiartă și nu ieșeau din case,

uneori cu lunile, iar alții spun „cu anii".

Se veștejiră fete trebăluind la oale

și-aproape se topiră în focul alb din vatră,

le apuca leșinul când, în oglindă, goale,

își tot mulgeau din duda țâțelor de piatră.

S-ar fi putut și scrie, dar se putea și fute.

Putea să tune mutul în curte, printre mute.

LA OGLINDĂ, 15 feb 96, Acum: pt. D.-S. Boerescu

Marele poet Ioan Flora mi-a scris o dedicație cu totul specială la pagina 68 (versoul sumarului) a cărții sale Discurs asupra Struțocămilei (Ed. Cartea Românească, 1995). Se întâmpla la o lansare de la Muzeul Literaturii, unde eram colegi. „Ionică" a murit, mai târziu, pe budă într-un restaurant (o, nu, nu chiar ca Ioan Petru Culianu, împușcat în cap!), iar eu am plecat — pe un salariu de 32 de ori mai mare — din literatură direct la Playboy, apoi la Tabu, apoi am eșuat chef la tv, apoi m-am reinventat managing partner (și bucătar de-a dreptul) la The Wine Bistro. O, viața e atât de suculentă!

…dar se putea și fute!

1.

Put, deci gătesc! Gătesc… deci exist?

Mirosul îți intră mai întâi în păr. Apoi, în haine. Apoi, nu mai iese decât foarte greu sau niciodată. Miros de țigară. Miros de mâncare gătită. Miros amestecat de fum de țigară și de mâncare gătită din belșug cu ceapă și usturoi, călite în ulei spornic. Miros de țâțe transpirate. Miros de femeie grasă pregătind o ciorbă acră și visând că terciuiește în ea fuduliile bărbatului infidel. Miros de silfidă mustăcioasă blenduind scârbită o supă- cremă („Meline Suge-rează"). Miros împuțit de țigară de foi — ăsta e cel mai rău, de fapt. Miros nobil de vin scump, decantat într-un vas Riedel — să zicem un Château Margaux 2007, la 3 571 lei. (Cine și-ar fi putut închipui? Gâdea a trimis șoferul să ia trei sticle deodată, chapeau!) Miros subtil de brânză mucegăită intrând în combinație cu un piureu de broccoli spre orgasmul culinar mediocru al unui corporatist. Mirosul și mai subtil al propriei mediocrități.

…Când m-am angajat bucătar-chef la marele restaurant din buricul Capitalei, nu mi-am imaginat că, după 12-14 ore de lucru, 7 zile din 7, o să ajung să put în halul ăsta. Pe lângă vechea mea pasiune pentru mâncare și bucătăreală („Trăiesc ca să mănânc, nu invers!"), mă atrăgea fantastic ideea de a mă reinventa, însă nu-mi închipuiam că, după vreo cincizeci de ani în care mă obișnuisem cu propriul miros, voi ajunge să nu mă mai recunosc. Ca să-mi revin la datele olfactive inițiale, sunt silit să fac în fiecare dimineață o baie fierbinte, cu multă spumă și cu multă frecare cu prosopul aspru direct pe pielea udă după aceea. Oare chiar toți bucătarii ajung să miroasă în halul ăsta? Mie nu mi-a luat nici o lună ca să mă transform într-un alien al mirosurilor aberante.

Ce nu înțeleg: de ce put în absența jegului? De ce toate aromele sofisticate se transformă rapid în mirosuri nasoale? E ca și cum ai descoperi că femeia pe care o doreai de atâta timp și, în fine, ai avut-o are un neg păros pe buca stângă sau șase degete chircite monstruos pe laba piciorului drept.

În fine, ce-mi trebuia mie, fost șef la Playboy și chef la Playboy Fusion, laTabu Fusion sau, chiar, câteva luni, la Bucătăria pentru toți, să-mi transform pasiunea pentru bucătărie — Grand Master B(ucătărescu) — într-o rutină ucigătoare de fiecare zi, chiar și numai pentru trei luni? Și, mai ales, unde sunt femeile alături de care am defilat spre o discutabilă și efemeră celebritate frivolă, adesea și televizată?

2.

Nicoleta Luciu a plâns prima dată. Află de ce!

Nu știam nimic despre Nicoleta Luciu. În general, în ciuda abundenței de detalii din tabloide, lumea nu știe nici acum mare lucru despre „Luciu". Nu știe, de pildă, că, înaintea unei emisiuni la Teo, am lăsat-o două ore într-o sală de consiliu ca să citească o bucată bună din Elevul Dima dintr-a șaptea, iar cartea era învelită conștiincios cu o copertă de hârtie albastră, precum cea cu care ne înveleam caietele și manualele în copilăria ceaușistă a anilor ’70…

Luciu vs Maxer

Cu Nicoleta m-am întâlnit prima dată a doua zi după ce îi expirase contractul de la Miss Universe. Ea câștigase în România, fusese la finala mondială în Anglia, dar fusese exclusă în semifinale, suspectată că avea sânii siliconați. Nu îi avea și, pe atunci, trecea orice test al creionului. Nu am văzut în viața mea asemenea forme perfecte de sâni!

La prima întâlnire, mediată de Gabi Hennessey (pe atunci, impresar; mai apoi, model de fashion în Playboy și, abia ulterior, cu ajutorul meu, fotograf pentru Playboy), Nicoleta a venit însoțită de Dinu Maxer, partenerul ei din acea perioadă. Acesta punea numai întrebări aiurea și, după părerea mea, venise chitit să saboteze posibilul contract. M-am enervat, am tras-o pe Nicoleta pe balcon și i-am spus explicit că, dacă Maxer mai rămâne la discuție, plec eu. Întâlnirea a continuat fără Maxer, trimis acasă fără menajamente. Așa am reușit să semnez primul contract cu cel mai tare model de Playboy din România ever. Primul pictorial a fost, însă, un dezastru. Era atât de frig acolo unde pozam, iar Nicoleta nu era obișnuită cu expunerea nudității. La un moment dat, a început să plângă — de frig? de rușine? — și toți credeam că totul se va termina. Din fericire pentru bărbații români și nu numai, nu a fost deloc așa.

Interludiu: Nicoleta Luciu & Cosmina Păsărin

Bucătărescu (Dan-Silviu Boerescu) a fost întrebat obsesiv care este cel mai reușit dintre pictorialele realizate cu Iepurașii din România. Grea întrebare și, totuși, un singur răspuns! Nu, nu este pictorialul cu Loredana, cu care a stabilit recordul de tiraj vândut și încasat al unei reviste glossy autohtone — aproape 150.000 exemplare (parcă 143.500). Nici cel cu Dana Săvuică, produs la Chicago cu Richard Fegley. Nu, este cel cu Nicoleta Luciu și Cosmina Păsărin, din toamna lui 2002.

– Cum a fost, de fapt?

– Atât Nicoleta cât și Cosmina mai apăruseră pe copertă și eram în căutarea unei idei noi, care să le justifice revenirea, fiindcă eu credeam mult în potențialul lor. Răsfoind o ediție specială a revistei-mamă din America, cred că o Book of Lingerie, am văzut o idee interesantă care implica două modele. I-am dat revista art directorului Vali Dia și l-am cerut anume pe fotograful Dragoș Cristescu, poate cel mai bun specialist în materie de nuduri de la noi. Am început producția pictorialului, deși șefii administrativi ai trustului strâmbau din nas: „Iar Nicoleta? Iar Cosmina? Cât o mai lungești cu ele?". (Același lucru mi se reproșa și în legătură cu Gina Pistol!) Cel mai tare a fost când chiar US Playboy a cerut să reproducă și ea imagini din pictorial! La conferința tuturor edițiilor, din vara următoare, pictorialul a fost desemnat cel mai reușit dintre cele realizate în anul 2002 de către edițiile internaționale Playboy…

– Cum ai convins fetele să pozeze din nou?

– Pe ele nu mai trebuia să le conving, înțeleseseră că astfel puteau ajunge cu adevărat vedete. Numai că Nicoleta a venit la discuții însoțită de impresara ei, Alexandra Coliban, care s-a opus vehement proiectului. (Se pare că o deranja prezența Cosminei în imagini! Și nici la bani nu prea cădeam la pace…) Impresara s-a ridicat la un moment dat și a spus ritos: „Eu plec. După care, a întrebat retoric: „Nicoleta?. Iar Nicoleta Luciu a răspuns: „Eu rămân". Asta-i tot! A trebuit să trag și un al doilea tiraj, primul s-a vândut în câteva zile… (iar eu chiar nu mai știu cui i-am dat acest mic interviu)

„Lusiu de Blana"

Nicoleta mi-a inspirat tot felul de idei de pictorial, spre disperarea, de pildă, a art directorului Răzvan Anghelescu, care nu agrea deloc modelele cu sâni mari și suferea sincer de câte ori reveneam cu o Luciu sau cu o Roxana Ionescu (care a pozat prima oară venind direct de la examenul de Bac la limba română).

La un moment dat, m-am gândit, ca un omagiu adus lui Sacher- Masoch, să o facem „Venus în blănuri. Și chiar am făcut-o, ieșind un pictorial extraordinar! Făceam multe schimburi de pictoriale cu alte ediții naționale Playboy și un coleg, cred că din Mexic sau, în orice caz, din America Latină, m-a sunat și mi-a cerut să-i trimit urgent pictorialul cu domnișoara „Lu-si-u de Blana. Pe copertă, titrasem chiar așa: „Luciu de blană"…

Recunosc public, Nicoleta Luciu m-a fascinat de câte ori am colaborat cu ea. Un procent semnificativ din succesul meu la Playboy i se datorează nemijlocit.

Urmează ceva și mai vulgar!

…De aceea, din respect pentru personalitatea fascinantă și insuficient cunoscută a celui mai mișto și plastic model, cu care am făcut nu mai puțin de 7 (șapte) pictoriale, ori de câte ori vreun paznic de baltă mă întreabă la sfârșitul unei partide de pescuit „– Băi, nea Dane, cum o suge Nicoleta Luciu?, după ce mă fac vânăt la față de indignare, nu răspund niciodată cu un rânjet afirmativ care ar putea consacra în chip total mincinos masculul din mine, ci trimit, neangajant, dezbaterea într-un abis al înțelegerii: „– Tu ce crezi?.

3.

Go Cutting!

Noua gamă Fiskars Functional Form este o colecție de ustensile folosite activ pe tot parcursul procesului de gătit.

Cuțitul bucătarului

Dacă ar trebui să vă descurcați în bucătărie cu un singur cuțit, acesta ar fi! Fiskars introduce și teaca pentru protejarea cuțitului în timpul spălării automate și la depozitare.

Blocul de cuțite din lemn de mesteacăn este perfect pentru depozitarea compactă în poziție verticală. Disponibil cu cele mai utilizate cuțite: cuțitul bucătarului, cuțit de pâine, cuțit asiatic, cuțit de legume și cuțit pentru tomate.

Tocătorul din lemn de mesteacăn masiv este prevăzut cu o placă de plastic detașabilă pentru ca pregătirea alimentelor să fie sigură și igienică.

Dispozitivul pentru ascuțit cuțite Roll-Sharp este potrivit pentru toate cuțitele din gamă.

Noile produse Functional Form sunt disponibile la cerere și în magazine din ianuarie 2015.

…Bucătărescu împreună cu prietenii săi au fost primii care au testat noua gamă de cuțite Fiskars, precum și celelalte accesorii, într-un restaurant din Centrul Capitalei — La Finca Alioli.

…În bistroul de lux în care a gătit în iarna lui 2015, Bucătărescu folosea doar cuțite Fiskars și a reușit performanța de a nu se tăia decât foarte rar și, de obicei, superficial. Acesta nu este un moment al unui sponsor, ci o mărturisire profesională. Cum ajungeam la cârciumă, în micuța mea open kitchen utilată cu ajutorul prietenilor de la Franke, Fiskars, Tefal și Philips, mă apucam să toc tot ce prindeam. În special, cartofi. Cartofi pentru supă, cartofi pentru garnituri, crème și piureuri, plus cartofi de băgat la cuptor cu ulei de rozmarin. Și, mai ales, cartofi Hasselback — cartoful întreg se fixează pe o frigăruie, se crestează până la bățul de lemn, se scot câteva crestături și se înlocuiesc cu feliuțe subțiri de bacon, apoi se unge cartoful cu puțin unt sau ulei și se dă la cuptor (înainte de final, îl scoți, razi brânză sau cașcaval, apoi îl mai lași 2 minute la cuptor).

Uneori, mă gândesc că o bucată de falangă ar da un gust cu totul special unui meniu de gală. Sper, totuși, să nu fie niciodată o falangă a mea. Eu am cuțite bune, deși al dracului de ascuțite.…Harșt, tocmai m-am tăiat! M-am tăiat de pe lista propriilor dezamăgiri.

4.

Adevărul despre divorțul topless al Adelinei Pestrițu

Am o mare slăbiciune pentru femeile cu sâni bogați dar despre Adelina nu auzisem mai nimic. Știam doar, vag, că ar fi (fost) nevasta lui Liviu Vârciu, un fost membru al trupei LA. Când a venit la discuția despre contract, mi-a spus că urma să divorțeze. Sincer, până atunci, nu eram deloc hotărât. Dar, imediat, mi s-a aprins un beculeț!

„– Uite, știu cum te vom poza. O să scot pe piață revista chiar în ziua în care vei avea tu înfățișarea finală la tribunal. Pe copertă, vei fi topless, dar, în rest, vei purta rochia de mireasă. Altfel, nu facem nimic…„

Adelina a cerut timp de gândire până a doua zi, dar m-a sunat după câteva ore și mi-a spus că acceptă. Sunt nevoit să mă autocitez: „…din fericire pentru bărbații din România".

(Vârciu nu a fost, însă, deloc fericit când a văzut coperta. Iată ce mi-a declarat pentru un interviu Tabu:

– Cum te-ai simțit când ai vazut numărul ăla de Playboy cu Adelina?

– Acum pot vorbi deschis despre asta. Atunci v-am înjurat pe toți, pe tine în special. Mă durea foarte tare pentru că o iubeam mult și eu am avut o problemă cu dezbrăcatul ei în revistă. Eu am luat-o de nouă, nu m-a interesat trecutul ei. Așa că, în ciudă, când ne-am despărțit, ce putea să mă răneasca mai tare decât să se dezbrace în revistă?)

5.

Cum (nu) mi-am păcălit patronul și asociatul

Primele 1 500 de semne din această carte le-am scris acasă, la biroul central din bucătărie, de unde pot supraveghea cel mai eficient plita, cuptorul și frigiderul. (Da, și astea sunt pe barter, de la Franke! Nu mă pot abține să găsesc soluții pentru a nu plăti cash pentru lucruri, în general.) Următoarele aproape 4-500 000 le voi scrie, sper, pe colțul unei mese din restaurant, seara, după ce patronul și asociatul meu pleacă acasă. Am procedat similar, cândva, atunci când am scris primul meu bestseller (nesemnat). Acum, tocmai îi trag o scatoalcă lui Nicușor, băiatul de la bar, care încearcă să citească peste umăr ceea ce scriu în timpul programului meu juruit de restaurant (12 ore +/zi).

…Numai că, de data asta, socoteala mea s-a dovedit a fi profund greșită. Surmenajul din bucătărie m-a împiedicat să mai scriu ceva „la serviciu" vreme de aproape trei luni, riscând să pierd și deadline-ul stabilit de editură. În cele din urmă, a trebuit să renunț la restaurant în favoarea laptopului de acasă, din…bucătărie. (Da, acesta este biroul meu într-o casă în care toată lumea scrie!)

6.

Gina Pistol — un telefon de la redactorul șef al ziarului Bild

Contrar părerii generale, când a venit la casting, Ginuța nu lucra, încă, la Nike, ci făcea copii xerox într-un butic de cartier, lângă o stivă de lăzi cu Cola. Asta nu o împiedica să fie una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Total nefinisată la vremea aceea, așa că a trebuit să mă cert cu toate persoanele influente din conducerea trustului Pro ca să mi-o accepte, într-un final, pe copertă.

La casting, Ginuța — care nu știu de unde aflase că țineam cu Steaua — m-a mințit că ar fi fost iubita unui fotbalist roș- albastru. Inutil! Mă hotărâsem imediat ce o văzusem la coada de la înscriere. După Nicoleta Luciu, este modelul meu talisman, ambele făcând parte și din lotul care m-a urmat și pe coperta Tabu.

Cu Gina, am călătorit mult prin țară, la petreceri și alte evenimente Playboy. Cu ingenuitatea ei netrucată, mi-a salvat toți șoferii de amenzi. La Pitești, de pildă, în drum spre Cluj, șoferul meu a încercat să depășească o coloană întreagă pe sens interzis. Evident, a fost prins de un polițist vigilent. Când ne-a oprit, am coborât cu Gina și cu o revistă din mașină: „– Din cauza mea a greșit, iertați-l. Trebuie să ajungem cu Gina la Cluj! Gina, vrei să-i dai un autograf domnului agent?. Gina a deschis revista direct la centerfold, care era pe format landscape, și a întrebat inocent: „– Vă deranjează dacă scriu pe sâni?.

Cu Gina și cu alte fete am luat parte și la multe evenimente…pugilistice, câtă vreme președintele Federației Române de Box a fost Iosif Armaș, inclusiv la faimosul meci al lui Doroftei de la Polivalentă, când am avut privilegiul de a sta cu fetele pe primul rând de scaune de lângă ring. Altădată, am fost la Reșița, la un meci de box România — Ucraina. Aici, s-a cam îndrăgostit de ea Lucian Bute, pe atunci campion la amatori. Dar Lucian a fost un gentleman desăvârșit și nu i-a făcut nicio propunere Ginei. Nu la fel au stat lucrurile cu componenții unei echipe de fotbal, care erau cazați la același hotel din Herculane. Aceștia i-au aflat numarul de telefon din cameră dând o mică șpagă la recepție și au început să o sune pe rând toți, inclusiv rezervele. Gina a cedat nervos și m-a sunat disperată pe mobil. Nu am găsit altă soluție decât să facem schimb de camere. După ce am răspuns de câteva ori, fotbaliștii s-au lăsat păgubași. A doua zi, la micul dejun, toți mă priveau cu un nemăsurat respect.

Prin 2001, am fost pus temporar pe bară de la Playboy și exilat la tv guide-ul Pro TV Magazin. Acolo, evident, am început să fac coperți provocatoare cu fetele pe care le lansasem la Playboy și, în scurt timp, tirajul a urcat la aproape 300 000 de exemplare. Prin octombrie-noiembrie, am luat-o pe Gina la țară și am pozat-o covered topless într-un butoi cu struguri. Când a văzut Adrian Sârbu coperta și a comparat-o cu eșecul coperții produse, în absența mea, de Playboy (ceva oribil, cu plante de plastic și — inutil! — cu două fete de culoare pe post de plante vii), a întrebat imediat cât costaseră cele două ședințe foto. A mea nu costase absolut nimic, cealaltă în jur de 3 000 de dolari, plus onorariul Ginei. În curând, nu doar din acest motiv, eram reinstalat la Playboy, dar rugat să continui și cu Pro TV Magazin.

În fine, într-o bună zi, mă sună pe mobil cineva cu un puternic accent nemțesc. Incredibil, era chiar redactorul șef de la Bild, care-mi cerea extrem de ceremonios permisiunea să reproducă niște imagini cu Gina Pistol, pe atunci iubită a lui Ciprian Marica, transferat la Stuttgart.

Acea Gina Pistol, pe care am mizat ca pe o nouă Marilyn! Și căruia i-am dat două sfaturi: „– Să nu umbli niciodată la față și să nu-ți mărești niciodată sânii! Rămâi așa cum ești și vei avea succes toată viața!". Din păcate, nu mi-a ascultat unul din sfaturi…

7.

Primele mele meniuri la „Continentele Gustului"

Când Florin Bejan m-a sunat într-o sâmbătă seară să-mi propună să fac împreună cu Vinexpert un program de food and wine pairing, eram la țară. Ce naiba puteam să fac în miezul verii decât să stau în grădina de la țară și să dau la sapă într-o luptă inegală cu pirul, cucuta și alte buruieni de neînfrânt?

În ciuda ruralității și primitivismului acestui context nu foarte gourmet (soacră-mea, care este un antitalent senzațional în bucătărie, tocmai încerca să mă convingă să mănânc tocăniță de cartofi cu garnitură de piureu de cartofi, ambele fără sare), pornind de la lista de vinuri trimisă de gazdele mele — și viitorii mei parteneri de afaceri! — am putut concepe această micuță capodoperă de stil și gust (pe care, cu voia tehnoredactorului, aș vrea să o redăm cu alte fonturi):

17 Iulie – Aventură în Noua Zeelandă:

mâncare maori & colonială

(Întâmpinare cu Cava Sangria)

Martinborough Jackson Riesling 2006

Dog Point Chardonnay 2008

Edmond de Rothschild Rimapere Sauvignon Blanc 2013

Mountain Difficulty Roaring Meg Pinot Noir 2006

Wild Rock Angel’s Dust Syrah 2008

Martinborough Vineyard Pinot Noir 2006

Craggy Range Sophia (Merlot, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Petit Verdot) 2004

…însoțite de câteva preparate din tradiția gastronomică maori și epoca colonială, reinterpretate de Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucătărescu:

– Rewena Paraoa (pâine cu cartofi fermentați, decorată cu negrilică/kaloonji)

– Sausage Sizzler (cârnați cu legume „sfârâitoare")

– Pork & Puha (tocăniță de porc cu cartofi dulci, salată Eisberg și belșug de mirodenii)

– Kiwi Burger (hamburger cu ingrediente surpriză – carpaccio de sfeclă roșie și dovlecel)

– Hangi („pachețele" de carne de porc și legume făcute pe plită din rocă vulcanică)

– Colonial Goose (mâncarea favorita a coloniștilor din sec. XIX – miel cu 3 garnituri: sos de ceapă roșie, bacon și merișoare + pesto de rucola + caise picante în sos de Nebbiolo)

Cum seara a fost un mare succes, locația lucrând cu casa închisă, după o vreme am recidivat voios și, de această dată, pentru a face o plăcere noilor mei asociați, am trecut vinurile cu majuscule:

19 & 20 august – Fructe de mare

cu vinuri albe si rosé

Întâmpinare cu CAVA Pere Ventura Primeur (Spania)

– Varietăți de pâine cu măsline încercate cu 4 feluri de ulei extravirgin de măsline și 3 tipuri de oțet balsamic – CHARDONNAY Russian Valley, Jordan, 2009 (Statele Unite)

– Salată de calamari, rucola, fasole roșie și portocale cu sos caraibian de mango și rom – SAUVIGNON BLANC, Rimapere, 2013 (Noua Zeelandă)

– Adaptare libera a faimoasei Bouillabaise – supa de pește din port de la Marsilia – VIOGNIER Condrieu, Guigal, 2011 (Franța)

– Bărcuțe de dovlecel cu creveți, brânză franțuzească și smântână – PRESTIGE ROSE, Chateau Puech-Haut, 2013 (Franța)

– Budincă de clătite umplute cu fructe de mare și stropite cu dressing tropical – ROSE, Mas de Cadenet, 2013 (Franța)

– Sufleu de conopidă, scoici și ananas cu șampanie și cuvertură de ciocolată albă – SAUTERNES, Lafleur Mallet, 2010 (Franța)

Restul e istorie. O istorie cu gust de sos picant de merișoare și miros de ceapă călită prea mult în ulei, spre disperarea doamnei președinte de bloc — blocul la parterul căreia Vinexpert a inaugurat (și) pentru mine noua sa locație, The Wine Bistro, de unde scriu (și gătesc) inclusiv în aceste momente, la 11 noaptea, când la masa din fața mea două fete continuă să bea vin la pahar. Tocmai au comandat Crâmpoșie de la Avincis, casa de vinuri a fostului ministru liberal al justiției Valeriu Stoica.

8.

Elena Udrea — ce tabu!

După o pauză de Next Diva, la Euforia TV, m-am reîntors în print la Tabu. Dar ce revenire norocoasă! Cel mai eficient colaborator al revistei, Ramona Pop (care, după plecarea mea, salvase câteva luni și Playboy în materie de coperți), tocmai propusese o copertă-șoc cu Elena Udrea. În toamna lui 2011, aceasta era mai în vogă ca niciodată! Ministru al turismului și personaj influent la Cotroceni, era de departe cel mai hot personaj feminin din România. Posibil, viitor președinte, intenție de altfel anunțată în premieră în interviul aferent pictorialului. Am negociat mai multe cadre pentru ședința foto, în general aluzii plastice la femei celebre din politica mondială, de la Eva Peron la Margaret Thatcher. Dar și trimiteri istorice la Cleopatra sau Jackie Kennedy. Pentru copertă, în stilul transformărilor de personaj tipice pentru Tabu, noi am ales să facem un remake la Madonna, de pe o copertă străină în care ținea deasupra capului globul pământesc — Atlas în versiune ladylike. Pentru ședința foto, eu l-am vrut neapărat pe Dragoș Cristescu, vechiul meu prieten de la Playboy, cu care lucrasem excelent și pentru www.bucatarescu.ro. Dragoș are un simț fantastic al detaliilor, a lucrat cu foarte multe femei celebre și nu se lasă intimidat de model, indiferent cine ar fi. În plus, avea și propriul studio, care ne permitea un anume grad de intimitate. Mă rog, asta în condițiile în care pe set se preumblau aproximativ 20 de persoane, fiecare cu rolul său bine stabilit, inclusiv consilierele doamnei Udrea, în frunte cu Luminița Kohalmi, dar și șoferul-bodyguard-aghiotant, pe care protagonista l-a trimis de mai multe ori acasă pentru a-i aduce diferite accesorii și, chiar, piese vestimentare. Între acestea, celebra rochie de piele mulată, pe care unii au confundat-o cu piesa iconică de latex din recuzita sex-shop-urilor.

Trebuie să spun din capul locului că modelul Elena Udrea s-a comportat impecabil pe durata celor 11 ore de ședință foto, amânându-și chiar mai multe întâlniri politice și ședințe de partid pentru a putea duce la capăt întreg storyboard-ul. Nicio clipă nu a făcut paradă de puterea ei, nu a ridicat vocea, nu a dat indicații. Dimpotrivă, a fost extrem de receptivă și proactivă față de toate sugestiile primite. Pot spune că, înainte vreme, nu o simpatizam deloc, mai ales că, în iunie 2010, după lansarea bucatarescu.ro, după ce postasem o antologie foto cu Elena Udrea (care conținea, inclusiv, imagini senzuale de la plajă), m-am trezit cu site-ul vandalizat și cu postarea respectivă compromisă prin metode hackeristice neidentificate. Într-o pauză a ședinței foto, am adus vorba despre acest episod, însă doamna Udrea părea total inocentă: „– Poate a fost inițiativa vreunui fan de-al meu, eu în niciun caz nu am comandat așa ceva!. Sedus de prezența sa carismatică, am înclinat s-o cred. Oricum, dincolo de orice altceva, în studioul foto a reușit să farmece pe toată lumea, chiar și pe mine, care aveam la activ zeci de ședințe foto cu vedete mai mult sau mai puțin țâfnoase. Elena Udrea a fost cu totul altfel, foarte cooperantă. Aș zice și foarte abilă, un bun comunicator. De pildă, când îi sugeram să ridice un pic tivul rochiei deasupra genunchilor, îmi răspundea cu voce tare „ –Nu se poate, domnule Boerescu, sunt, totuși, ministru!, ca să audă toți cei prezenți, apoi se retrăgea singură într-un colț și realiza ajustarea propusă, după care îmi arunca un zâmbet insinuant.

Cel mai tare a fost când, văzând că eu căutam cu obstinație, cadre aluziv — erotice, provocatoare, a decis să