Am fost doctorita la Auschwitz

De Gisella Perl

Născută în Sighetu Marmației în 1907, medicul ginecolog Gisella Perl a fost una dintre supraviețuitoarele lagărelor de exterminare naziste. În 1947, după eliberare, a plecat în SUA, iar la începutul anilor 1950 și-a reluat profesia de ginecolog. După trei ani, s-a stabilit în Israel. Astăzi este cunoscută drept „Îngerul de la Auschwitz”. Gisella Perl a murit în 1988.
La Auschwitz a fost nevoită să lucreze ca asistentă a lui Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morții” din cauza sadismului de care a dat dovadă. Punându-și viața în pericol, în timpul nopților, pe podeaua murdară, Perl a salvat viața femeilor însărcinate care urmau să fie supuse experimentelor lui Mengele, întrerupându-le sarcina. După eliberare a plecat în SUA, unde a întâlnit-o pe Eleanor Roosevelt, care a încurajat-o, spunându-i: „Nu te mai tortura; devino din nou doctor!” La începutul anilor 1950 și-a reluat profesia de ginecolog și a ajutat la naşterea a peste 3 000 de copii.
Am fost doctoriță la Auschwitz a fost publicată în 1948, fiind una dintre primele cărți apărute după război în care un supraviețuitor a descris atrocitățile comise în lagărul de la Auschwitz. Într-o scrisoare către autoare, Eleanor Roosevelt i-a mărturisit: „Dragă doctor Perl, acesta este, în egală măsură, un manuscris extraordinar de interesant și înspăimântător, și cred că ar trebui nu doar publicat, ci și citit de cât mai mulți oameni...”

• Limbă: Română
• Editor: Editura Omnium
• Data lansării: 31 ian. 2024
• ISBN: 9786069562567

Previzualizare carte

C1_cover_Am_fost_doctor_la_Auschwitz_-_2022_spine_12.5mm_OUTLINE.jpg

Traducere din limba engleză de

RALUCA CIMPOIAȘU

Prefață de

ANA BĂRBULESCU

Editura Omnium

București • 2023

Redactor: Nicoleta ANA

Design copertă: Rudolf WUERICH

DTP: Simona BĂNICĂ

Gisella Perl

I Was a Doctor in Auschwitz

Text copyright © Reprinted by permission of

Shaare Zedek Medical Center, Jerusalem. All rights reserved.

Toate drepturile asupra ediției în limba română aparțin

Editurii Omnium, parte a Grupului Editorial Epica.

București, 2023

ISBN (print): 978-606-95197-9-0

ISBN (EPUB): 978-606-95625-6-7

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Omnium.

Această carte a fost publicată cu sprijinul

Gisella Perl s-a născut în decembrie 1907, la Sighetu Marmației. În memoriile sale, amintește în mai multe rânduri munții din ținuturile natale și soarele răsărind peste ei. A fost o elevă eminentă și a știut de timpuriu că vrea să devină medic. Provenind dintr-o familie tradițională, în care mama era casnică, a avut nevoie de încuviințarea tatălui pentru a urma Facultatea de medicină. A obținut-o doar după ce a promis că va rămâne fidelă tradiției iudaice, indiferent de locurile, contextele și situațiile în care va ajunge în viață. A făcut studiile de medicină la Berlin și s-a reîntors acasă, la Sighetu Marmației. S-a îndrăgostit și apoi s-a căsătorit cu Ephraim Krauss, medic chirurg cu care a avut doi copii, un băiat și o fată. Vorbea maghiară, română, germană, franceză și idiș. Iubea muzica clasică și își iubea profesia. Totul se rupe la mijloc de martie 1944, nedrept de aproape de finalul războiului, când evreii din Transilvania de Nord sunt ghetoizați și apoi deportați de autoritățile germane, în strânsă colaborare cu cele maghiare. Gisella este deportată împreună cu soțul, fiul adolescent, părinții, frații și sora, precum și familiile acestora. Copila Gisellei este ascunsă de o familie neevreiască și va rămâne în Sighetu Marmației până la finalul războiului. Toți ceilalți membri ai familiei ajung la Auschwitz.

Din acest moment începe mărturia Gisellei Perl. Despre ce ne vorbește aceasta?

Cartea are 27 de capitole și ne îndreaptă privirea spre o lume extrem de diferită de a noastră, o lume în care criteriul moral este suspendat, noțiunile aparent sigure de bine și rău își pierd sensul, timpul doar pare că merge înainte, întrucât pentru a fi încărcat cu sens este necesară formularea sa la trecut. O lume în care speranța ia forma morții, pentru că viața nu doar că nu mai merită, dar nu mai poate fi trăită.

Repet întrebarea, despre ce este această carte?

Autoarea începe prin a ne spune povestea pierderii unei lumi, a lui acasă. Dar nu este doar nostalgia și dorul după această lume pierdută, ci și tristețea, dezamăgirea și angoasa generate de lipsa de reacție a celorlalți. Este un sentiment pe care îl regăsim adesea în mărturiile supraviețuitorilor Holocaustului. Tăcerea asurzitoare a celorlalți. Pare că totul a amuțit, iar această tăcere a permis ca o lume să piară fără ca cineva să încerce să oprească această distrugere:

„Nici munții, nici orașul și nici oamenii nu ne-au ajutat!"

(p. 21)

Gisella Perl ne spune apoi povestea transformării unui nume într-un număr și ne învață că numărul își poate păstra vechea identitate, deși numele pare să fi fost șters din Cartea Vieții. Deținutele trecute de selecție erau dezbrăcate, tunse, dezinfectate, pentru ca după un duș scurt să primească uniforma de lagăr. La intrare purtau „propriile haine, propriii pantofi, propria lenjerie intimă" (p. ⁴²), în lagăr fiecare dintre aceste femei devine un număr și doar atât. Gisella Perl a devenit deținuta numărul ²⁵.⁴⁰⁴. Și totuși, vechea viață – o identitate aparent pierdută – a fost cea care a făcut posibilă supraviețuirea:

„Și vorbesc, vorbesc neîncetat despre trecut, pentru că prezentul este de nesuportat, viitor nu există, așa că doar trecutul ne poate da puterea de a îndura orice." (p. ⁹³)

La Auschwitz, timpul nu mai curge sau, dacă o face, merge doar înapoi. Evadarea are loc doar în trecut, iar singurele planuri ce se pot face țin tot de posibilitatea de a te întoarce, cu gândul, la acest trecut. De-a lungul memoriilor sale, autoarea amintește arareori de membrii familiei. Aflăm la final că au fost uciși. După război, Gisella Perl își va regăsi doar fiica, pe Gabriella. Soțul și fiul adolescent sunt parte a acestui trecut fericit, iar pentru a fi feriți de prezentul trăit la Auschwitz aproape că nu apar în narațiunea autoarei. Doar că Gisella Perl, asemeni tuturor celor ce au ajuns la Auschwitz, nu are putere asupra prezentului, iar finalul războiului și eliberarea îi vor aduce crunta veste a morții celor doi.

Poate cel mai important, Gisella Perl ne învață că normele morale funcționale în lumea noastră nu sunt intrinsec valabile și că, pentru a încerca să înțelegem lumea lagărelor de exterminare, trebuie să renunțăm la reflexele noastre morale. La Auschwitz, o femeie însărcinată era selectată inevitabil pentru gazare, iar dacă sarcina fusese cu succes ascunsă, odată născut, copilul era ucis, cel mai adesea alături de mamă, fie pentru a se da un exemplu, fie pentru că aceasta refuza să renunțe la copil, preferând să moară împreună. Cu alte cuvinte, copilul era condamnat la moarte încă înainte de a se naște și nici o putere pământească nu îi putea schimba soarta. Despre puterile cerești știm doar că au ales să nu intervină. Soarta mamei, însă, putea fi schimbată dacă, aici pe Pământ, cineva era suficient de puternic pentru a face o alegere dureroasă. Gisella Perl ne spune povestea acestor alegeri cumplite, în care copilul a fost sacrificat pentru a salva viața mamei, iar medicul a fost, în același timp, agentul vieții și al morții.

Povestea Yolandei din Sighetu Marmației rămâne în amintirea celor ce citesc memoriile Gisellei. Fostă pacientă din Sighet, Yolanda și-a dorit, înainte de război, să devină mamă reușind să rămână însărcinată după un îndelung tratament prescris chiar de autoare. Doar că, la Auschwitz, copilul nu va fi lăsat în viață, iar pentru ca Yolanda să trăiască, el a trebuit să moară:

„Până la urmă, eu am fost cea care i-a oferit un dar – însăși viața ei -, distrugând băiețelul pe care și-l dorise cu atâta ardoare, la numai două zile de la naștere." (p. ⁷⁹)

Gisella Perl, cea care a făcut posibilă sosirea sa pe lume, este și cea care îi ia viața, iar nouă nu ne rămâne decât să respirăm adânc și să ne amintim povestea neîncepută a acestui băiețel, pentru ca moartea lui să nu fi fost în zadar, iar lumea copiilor noștri să nu ajungă asemeni lumii sale.

Gisella Perl este o supraviețuitoare, dar cele 27 de capitole ale cărții sale vorbesc cel mai adesea despre moarte. Moartea rapidă, lentă, brutală, dorită, înfricoșătoare a unor femei, bărbați, copii numiți sau nenumiți. Cei mai mulți dintre cei amintiți în textul celor 27 de capitole mor, dar, chiar și în descrierea acestor episoade, autoarea se raportează mai degrabă la trecut și viitor și nu la prezent, ca și cum ar dori să păstreze vie amintirea din trecut a celor pieriți în prezent și ar da sens morții lor prin trimiterea la un viitor mai bun:

„(…) îmi păru că trupul chinuit al lui Ibi căra cu sine Pământul nostru sfâșiat de război și blestemat să piară în flăcări... În fața ochilor îmi apăru din nou micul cub, casa albă din mijlocul ogoarelor de grâu, casa profesorului, stând acolo ca un simbol al libertății, al iubirii frățești, al luptei pentru o lume mai bună, mai umană..." (p. ¹⁰⁴)

Memoriile Gisellei Perl ne spun însă și povestea celor care s-au aplecat cu grijă asupra celui aflat în cruntă suferință și au avut deschiderea și puterea de a oferi o vorbă bună atât celui pe cale să se însănătoșească, cât și celui fără șansă de supraviețuire. Cele opt cadre medicale ce au lucrat alături de Gisella Perl în spitalul din lagăr sunt astfel de exemple, oameni ce s-au pus în slujba altora, demonstrând că pe tărâmul de dincolo de bine și de rău continuă să supraviețuiască umanitatea.

În ianuarie 1945, Gisella este transferată într-un lagăr de muncă de lângă Hamburg și de acolo la Bergen-Belsen de unde va fi eliberată, la 15 aprilie 1945, de trupele britanice. A emigrat în Statele Unite, unde a lucrat ca medic ginecolog. În cei 43 de ani de activitate profesională a adus pe lume mai mult de 3000 de copii. Într-un interviu acordat The New York Times, în 1982, spunea că, înainte de fiecare naștere, rostea o rugăciune în care îi amintea lui Dumnezeu că îi datorează un copil viu.

Revenind la întrebarea de la care am plecat: care este mesajul cărții pe care o aveți acum în mână?

Răspunsul îl veți găsi la pagina 127, unde autoarea ne îndeamnă să ne amintim lumile celor ce au fost uciși și nu doar ideea terifiantă a șase milioane de victime, întrucât în spatele fiecărui număr se află un Nume, iar în spatele fiecărui Nume, o poveste:

„Acele șase milioane de morți sunt tot atât de multe povești teribile, sfâșietoare; sunt fete ca Betty, Rose și Anne, ca Julika și Charlotte Junger, iar fiecare dintre ele nu reprezintă doar secunda morții, oricât de oribilă ar fi fost, ci o viață întreagă, plină de culoare și speranță, un trecut și, mai mult decât atât, un viitor..."

Ana Bărbulescu

Cuvânt înainte

Acum mai bine de o sută de ani, marele poet german Heinrich Heine prezicea inevitabila „renaștere a spiritului distructiv, inerent sufletului german. „Într-o anumită măsură, creștinismul a mai ponderat spiritul brutal, marțial al nemților, spunea el, „dar acest spirit nu a fost distrus. Atunci când crucea, talismanul care l-a redus la tăcere, va fi distrusă, atunci ferocitatea vechilor luptători va renaște, iar exaltarea frenetică pe care poeții nordici o cântă încă va pune stăpânire pe germani. Atunci, și din păcate vremea aceea va sosi negreșit, zeitățile antice ale războiului se vor ridica din mormintele lor tainice, își vor scutura de pe pleoape praful secolelor și, înălțându-și ciocanele gigantice, vor demola catedralele gotice..."

Da, Heine avea dreptate. Vechiul german sadic s-a ridicat din mormânt, a îmbrăcat uniforma SS și, înălțându-și infernala cruce cu brațe îndoite, o batjocură adusă crucii lui Hristos, s-a pornit să distrugă, să ardă, să nimicească, să tortureze și să ucidă. Hitler, acest Faust degenerat, și călăii săi au transformat poporul german într-un instrument dispus să cucerească și să masacreze.

Nu vom putea înțelege niciodată cum un popor care ni i-a dat pe Kant, Goethe, Beethoven, Bach, Dürer și multe alte genii indis­cutabile s-a putut cufunda atât de adânc în mocirla depravării, crimei și sadismului, încât fiecare ființă umană care i-a văzut a simțit o mare rușine că aparține aceleiași specii.

Las această carte ca pe un monument comemorativ al evenimentelor din anii 1940-1945, al bestialității naziștilor, al sadismului și lipsei lor de umanitate, precum și al morții celor șase milioane de evrei, victime nevinovate. Fiecare poveste, fiecare imagine, fiecare descriere este parte integrantă a monumentului ce va dăinui întru eternitate, pentru a reaminti lumii această etapă rușinoasă din istoria omenirii și pentru a cere umanității să vegheze ca astfel de acțiuni și gesturi criminale să nu se repete vreodată.

„L’Allemagne Éternelle"¹, cea care se mândrește cu cruzimea fără remușcări a poporului său, își arată adevărata față în această carte. Voi, cei care v-ați petrecut viețile sub protecția Statuii Libertății, opriți-vă în fața acestui monument și citiți-i inscripțiile. Citiți-le, păstrați-le în suflet și purtați-le mereu ca amintire! Aici vă vorbesc morții. Morții care nu vă cer să-i răzbunați, ci doar să vi-i amintiți și să stați de strajă ca nici o altă victimă a cruzimii germane să nu li se mai alăture...

G.P., iulie, 1946

Note:

¹ Referire la vechiul mit al Germaniei eterne (L’Allemagne Éternelle), concept regândit de propaganda nazistă, care a afirmat că națiunea germană este în afara timpului, iar fiecare german ar trebui să o încarneze prin renunțarea la propriul ego în cadrul întregului, prin slujirea comunității și prin supunerea în fața liderilor ei (n. red.).

Dr. Capesius

Decembrie 1943, Sighetu Marmației, Transilvania. După ani de teamă, durere și luptă continuă împotriva deznădejdii și resemnării, în sfârșit, vânătorii ajunseseră cei vânați. Din ce în ce mai mulți cuceritori naziști ajungeau în orașul nostru², înfrigurați, înfometați și dezorientați, împinși spre vest de contraofensiva rusească. Însă trupurile lor emaciate, mâinile degerate și picioarele înfășurate în cârpe trezeau în sufletele noastre tot atâta compasiune câtă încăpea în inima munților Maramureșului, ale căror piscuri înzăpezite rămâneau indiferente la valurile schimbătoare ale istoriei. Pentru orice mamă,