Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase
De R. F. Kristi
()
Informații despre cartea electronică
Citiți despre poznele hilare și uimitoare ale Incăi și ale familiei ei de prieteni cu blană, povestite prin ochii unei pisicuțe siberiene, Inca. Inca s-a decis să țină un Jurnal! Astfel începe o poveste care îi va ține pe cititori cu sufletul la gură, pe măsură ce pisicuța își notează aventurile de detectiv. Când Inca și familia ei se mută de la Paris la Londra, aceștia își fac un nou grup de prieteni, pe Monk, o pisică Albastru de Rusia și Terrence, un Golden Retriever, care îl asistă cu abilitate și curaj pe stâpânul lor, detectivul cunoscut în toată lumea, Solo. Inspirată de aventurile noilor prieteni, Inca se decide să devină cea mai bună pisică-detectiv din lume și începe să scrie un Jurnal al aventurilor ei. Când Monk sosește într-o seară, având vești despre o întâlnire care va avea loc in acea seară, Inca e entuziamată și abia așteaptă să participe. Ea află despre o călătorie periculoasă în care pornesc Solo și Terrence, care vor călători în munții Himalaya, în căutarea lui Raoul, un prieten dispărut, care nu s-a mai întors din expediție. Plecarea lui Terrence înseamnă că Inca poate începe prima ei misiune: ciudata dispariție a testamentului domnului Finchley. Va putea Inca să rezolve misterul acestui caz și să îl salveze pe Rottweilerul feroce, dar necăjit, Boss? Și va reuși ea fără ajutorul vicleanului bătrân Retriever?
R. F. Kristi
R.F. Kristi, the author of the Inca book series, lives in France. She holds a doctorate in economic development and has traveled and lived in many countries around the world. She is fluent in English and French. With a deep commitment to animal rescue efforts, Kristi has a keen interest and love for animals. She created the Inca Cat series for younger readers up to age 8 or 12, and for animal lovers.
Legat de Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase
Cărți electronice asociate
Charlie, pisoiul singuratic Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriZiua cand Pepsi a disparut din lume Evaluare: 5 din 5 stele5/5Aventuri La Miau Motel Evaluare: 1 din 5 stele1/5Zaurel face aventură Evaluare: 5 din 5 stele5/5Bold Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriNelly Rapp și Doamnele Albe Din Castelul Lovlunda Evaluare: 3 din 5 stele3/5Pufi. Pisicuța rătăcită în zăpadă Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCatelusul care nu putea sa doarma Evaluare: 5 din 5 stele5/5Flower - pisicuta perfecta Evaluare: 5 din 5 stele5/5Nelly Rapp și Fantoma Din Magazin Evaluare: 4 din 5 stele4/5Ei Sunt Prietenii Mei! Pasari, Animale Si Insecte Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCleo, o pisicuta curioasa Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriSid, cățelușul cu blănița zbârlită Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCele mai frumoase povești cu animale Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriOscar se simte singur Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări100 de povești cu cei mai buni prieteni Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMilly, Pisicuta Rapita Evaluare: 5 din 5 stele5/5Micii eroi - J. K. Rowling Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriJurnalul lui Dracula Junior. Ce țeapă mi-am luat în vacanța din Transilvania Evaluare: 5 din 5 stele5/5Roșcovana Ginger, pisicuța nimănui Evaluare: 1 din 5 stele1/5JURNALUL UNUI TOCILAR. În lumina reflectoarelor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPufi, Pisicuța Rătăcită Prin Viscol Evaluare: 5 din 5 stele5/5Necazurile lui Mos Craciun Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMAIA ȘI ALEX. Misterul de la cafenea Evaluare: 1 din 5 stele1/5Pepper, pisoiasul misterios Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAventurile Uimitoare Ale Micilor Exploratori Evaluare: 4 din 5 stele4/5Pisoiul pe care nu-l voia nimeni Evaluare: 5 din 5 stele5/5Visul Lui Emily Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriInsula prieteniei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriScoala Animalelor Magice Evaluare: 5 din 5 stele5/5
Animale pentru copii pentru dvs.
Carte De Activitati Montessori. in Gradina Evaluare: 4 din 5 stele4/5Pisoiul pe care nu-l voia nimeni Evaluare: 5 din 5 stele5/5Catelusul care nu putea sa doarma Evaluare: 5 din 5 stele5/5Invat sa citesc - Nivelul 2 - Zootropolis Evaluare: 4 din 5 stele4/5National Geographic - Cum vorbesc pisicile Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMarele soarece detectiv. Basil din Baker Street Evaluare: 5 din 5 stele5/5Motanul încălțat Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriAnimale din padure Evaluare: 4 din 5 stele4/5Cele mai frumoase povești cu animale Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări101 Dalmatieni / 101 Dalmatians Povesti Bilingve Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriMira și micii ei pacienși. Pacientul plouat Evaluare: 4 din 5 stele4/5Insula prieteniei Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCe haioasă e o zi ploioasă și alte povestiri cu animăluțe Evaluare: 5 din 5 stele5/5National Geographic - Cum vorbesc câinii Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriRățușca cea urâtă Evaluare: 5 din 5 stele5/5Trei Povesti De Noapte Buna Evaluare: 4 din 5 stele4/5Scoala Animalelor Magice Evaluare: 5 din 5 stele5/5Invat sa citesc Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cenușăreasa Evaluare: 5 din 5 stele5/5Pepper, pisoiasul misterios Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPisicuța albă ca zăpada Evaluare: 5 din 5 stele5/51000 De Animale Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPasarea Maiastra Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriPisica lui Dalai Lama Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cum Să-I Faceți CâineluiDvs.o Adevărată Viață De Câine: Și El Te Va Adora Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriCălătoria lui Prichindel pe Tărâmul Fermecat Evaluare: 5 din 5 stele5/5Cele mai frumoase poezii pentru copii Evaluare: 5 din 5 stele5/5Ei Sunt Prietenii Mei! Pasari, Animale Si Insecte Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluăriZoe La Zoo. Evaluare: 5 din 5 stele5/5Marele Soarece Detectiv. Basil Si Pestera Pisicilor Evaluare: 0 din 5 stele0 evaluări
Recenzii pentru Jurnalul Unei Pisici Băgăcioase
0 evaluări0 recenzii