Cântece bătrânești ale românilor

De 333-777439

Cu această sintagmă poporul român și-a numit în Evul mediu o parte mare a creației sale folclorice însoțită de melodie dar nefiind de ritual și anume – subiectele epice epico-lirice și lirico-epice ori și lirice dar cu elemente narative caracter explicit sau implicit povestitor și fiind diferențiate după criteriul temporal (aparțin trecutului îndepărtat și mai rar celui apropiat).

Termenul cântece bătrânești rămâne totuși în temei plauzibil și în uz teoretico-practic pentru a denumi (desemna) un domeniu larg de poezie cântată populară pe care am moștenit-o de la străbuni și care reflectă trecutul glorios de luptă faptele mărețe evenimentele istorice reale și cazurile de viață cotidiană ieșite din comun purtând o coloratură legendară istorică nuvelistică (în sens de noutate) etc. și un suflu inegal al patosului epicnarativ dar nefiind dominate decât mai rar de suflul liricului expus de la persoana întâi la timpul prezent.

• Limbă: Română
• Editor: Grup Editorial Litera
• Data lansării: 11 sept. 2011
• ISBN: 9786066004169

Previzualizare carte

CÂNTECE BĂTRÂNEŞTI ALE ROMÂNILOR

CÂNTECE ISTORICE

Editura Litera

editura-litera-logo.jpg

Editura Litera © 2011

ISBN: 978-606-600-416-9

Lectura digitală protejează mediul

Versiune digitală realizată de elefant.ro

logo_elefant_vector%202a.jpg

CE ESTE CÂNTECUL BĂTRÂNESC

Cu această sintagmă¹ poporul român şi-a numit în Evul mediu o parte mare a creaţiei sale folclorice însoţită de melodie, dar nefiind de ritual, şi anume – subiectele epice, epico-lirice şi lirico-epice ori şi lirice dar cu elemente narative, caracter explicit sau implicit povestitor şi fiind diferenţiate după criteriul temporal (aparţin trecutului îndepărtat şi mai rar celui apropiat). Desigur, în uzul popular sintagma cântece bătrâneşti (cântec bătrânesc), cântec vechi nu are un sens precis în mod total. Şi alte cântece ce ţin de trecut sunt numite uneori tot cântece bătrâneşti (de ex. Cântecul lui Barbu Lăutaru ş. a.). De multe ori terminologia populară e imprecisă. Astfel, când oamenii simpli spun că au ascultat pătărănii, poveşti (că au fost la pătărănii), sub aceste cuvinte se ascund diferite forme folclorice distincte: povestirea simplă, povestea, anecdota, pilda, parabola ş. a. Şi această situaţie a impreciziei nominaţiei (terminologiei) duce uneori la confuzii nedorite, atunci când este vorba de nişte aprecieri, definiţii strict ştiinţifice sau când e vorba mai ales de manuale şcolare ş. a. De aceea terminologia folclorică populară trebuie să fie uneori revăzută, substituită. Şi în cazul termenului cântece bătrâneşti se vădesc unele neclarităţi, deoarece el nu desemnează o singură specie, ci acoperă mai multe forme de bază – specii folclorice. Dar termenul cântece bătrâneşti rămâne totuşi, în temei, plauzibil şi în uz teoretico-practic pentru a denumi (desemna) un domeniu larg de poezie cântată populară, pe care am moştenit-o de la străbuni şi care reflectă trecutul glorios de luptă, faptele măreţe, evenimentele istorice reale şi cazurile de viaţă cotidiană ieşite din comun, purtând o coloratură legendară, istorică, nuvelistică (în sens de noutate) etc. şi un suflu inegal al patosului epicnarativ, dar nefiind dominate, decât mai rar, de suflul liricului expus de la persoana întâi, la timpul prezent. Deci, o cantitate de asemenea cântece, mai ales lirice, dar având suflu narativ intern şi apărute astăzi nu pot fi numite, deocamdată, bătrâneşti. Definirea formelor de bază ale folclorului – speciile – este însă adesea anevoioasă, deoarece creaţia de tip folcloric include şi multe structuri mixte, de trecere între genurile mari (liric, epic, dramatic) – lirico-epice, epico-lirice, lirice ca formă, dar cu un fond ce poate fi redat uşor narativ (epicul implicit, intern). Anume şi din aceste considerente vizibile dar şi din motive politice, în ajunul anului revoluţionar 1848 a fost împământenit în toate ariile populate de români şi un termen vest-european – cel de „baladă» („balade»), cu pretenţia de a-l preciza pe cel de cântece bătrâneşti şi, deci, chiar a-l substitui parţial. Dar s-a întâmplat invers: nominaţia dată a dus la o încurcătură şi mai mare, la un echivoc evident şi o ambiguitate inadmisibilă, pentru că termenul „baladă („balade) ca nominaţie generală dată cântecelor bătrâneşti, desemnează totodată şi o specie a lor – baladă propriu-zisă ca o formă de bază a existenţei creaţiei folclorice, dar şi alte forme, care sunt cântecul epic eroic, cântecul istoric. De fapt, în Occident termenul „baladă („balade) era utilizat incorect de mai multă vreme (şi acolo acoperea mai multe forme de specie), şi eroarea a fost reluată mecanic şi în folcloristica românească. Anume din aceste motive din anii ‚60 ai secolului trecut s-a impus în mod imperios o reapreciere, o reprecizare şi a terminologiei occidentale (celei de „baladă» – „balade»), nominalizându-se cu aceste lexeme doar specia respectivă (a baladei) şi diferenţiindu-se, alături de ea, alte forme de bază folclorice, acoperite în trecut de termenii cântece bătrâneşti, iar apoi şi de cel de „balade" – aceste forme, identificate fiind, cum am spus, cu cântecul istoric şi cântecul epic eroic (eposul eroic cântat neritualic)². Apoi mai sunt structurile în proză (ale genului epic): cuvântul-adresare – o formă sursă a oraţiei primigene, proza în genere (mică şi mare): povestirea simplă, tradiţia, legenda (inclusiv cea sacrală, mistică – mitul), povestea fantastică (sau basmul), povestea nuvelistică (sau realistă), snoava, anecdota ş. a. Nu vom exemplifica mai mult: am adus doar câteva forme de subgen pentru a lămuri fenomenele. La munca de limpezire a parametrilor ştiinţifici ai problemei – (identificarea) speciilor cântecului bătrânesc – şi-au dat străduinţa mai mulţi folclorişti: în fosta R.S.S. Moldovenească şi în Republica Moldova— cercetătorii ştiinţifici acad. dr. h. Victor M. Gaţac, dr. Grigore Gh. Botezatu, dr. Andrei S. Hâncu ş. a., iar în folcloristica românească au trecut parţial, deşi doar formal, la noul model de sistematizare şi identificare savanţii dr. Mihai Pop, Al. I. Amzulescu, Sabina Ispas ş. a., ultimii doi numind însă formele semnalate când „specii», când „subspecii» şi nerecunoscând existenţa speciei cântecului istoric, divizând întregul epos şi demiepos în doar cântece epice eroice şi balade familiale, adică efectiv în balade eroice şi balade familiale. Bazele teoretico-practice ale acestei treceriidentificări sunt mai multe şi diferite: a) în unele ţări vecine (Polonia, Cehia, Slovacia ş. a.) nu există în circulaţie cântece epice eroice, ci doar balade şi cântece istorice, iar speciile lor sunt clar delimitate (nu resimt influenţele altor specii); b) în folcloristica altor popoare vecine (ucrainenii, ruşii ş. a.) speciile cântecelor vechi bătrâneşti sunt diferenţiate, nu se confundă.

Dar această trecere la noile criterii se face anevoios din diferite pricini: cititorul s-a deprins (pe calea cărţii, în special a manualelor şcolare ş. a.) să numească „baladă („balade) toate cântecele bătrâneşti, fără a diferenţia speciile (formele) lor de bază. E ca şi cum, de exemplu, am numi orice specie de îmbrăcăminte cu lexemele generale „ţoale"³. De aici ne-a rămas şi cuvântul „ţol, „ţoluri, „ţoale pentru diferite tipuri de covor, „haine, „îmbrăcăminte, „veşminte ş. a., fără a numi concret „pantalonii, „‚acheta, „paltonul», „cămaşa» etc., etc. În uzul cotidian, ca şi în toate manualele de şcoală, în emisiunile radio şi televizate, în majoritatea lucrărilor teoretice vechi se confundă baladele propriu-zise, cu cântecele istorice, cântecele epice eroice: tot citeşti şi auzi că „Şarpele, „Toma Alimoş, „Iovan Iorgovan" ş. a. m. d. – toate subiectele de cântec eroic – sunt numite eronat „balade". La fel, sunt numite cântecele istorice cu eroi reali, de pildă, „Haiducul Darie, „Haiducul Tobultoc ş. a., nedeosebindu-se formele de cântec eroic cu aceste personaje. Căci, să zicem, haiducul Pintea figurează în multe forme de specie: de cântec epic eroic, cântec istoric, baladă, legendă, povestire ş. a. Lucrurile, deci, sunt mai complicate. Şi pentru a desemna drept formele-specii ale cântecului bătrânesc e nevoie de a le concepe şi numi concret, real şi anume: cântecul istoric, una dintre cele mai vechi forme folclorice (din societatea gentilică), balada (sau demieposul nuvelistic cântat neritualic) şi cântecul epic eroic (ori eposul eroic cântat neritualic). Din aceste considerente, marele domeniu al cântecului bătrânesc (repetăm, acest fenomen nu este o specie, ci un complex, conglomerat de specii) trebuie să cuprindă trei compartimente: cântece istorice, balade şi, al treilea, cântece epice, eroice, materialul fiind aranjat în ordinea apariţiei (naşterii) în timp, creşterii nivelului poetic (cântecul istoric este, de regulă, mai simplu, excepţie făcând jurnalele orale – cântece istorice care sunt uneori întinse, balada este mai dezvoltată, iar eposul eroic cântat constituie un apogeu al afirmării genului epic, mai precis, a subgenului versificat neritualic). Desigur, aceste specii au coexistat în Evul mediu.

Dar înainte de a trece la definirea şi caracterizarea concretă a speciilor menţionate, e cazul să spunem câteva cuvinte şi despre fenomenele genului, speciei, arătând totodată aspectele acestei ultime structuri de bază a folclorului. Tot aşa cum în biologie există unitatea de bază specia, subformele – subspeciile ş. a. ce fac parte dintr-o familie, dintr-un ordin etc., la fel se întâmplă şi în sfera culturii folclorice populare – cel mai mare monument al culturii spirituale a maselor. De altfel, noţiuniletermeni de gen, specie, subspecie ş. a. au fost împrumutate în folcloristică din ştiinţele biologice. Am spus mai sus că specia e unitatea de bază a folclorului. Am spus că sunt trei genuri mari ale folclorului – liric, epic, dramatic, la care se adaugă un gen mic – cel aforistic (zicătoarea, proverbul şi alte specii). Dar această unitate de bază – specia – are configuraţii, aspecte diferite: există specia simplă – unitară sau pură sub unghiul apartenenţei de gen (de pildă, cântecul epic eroic e o specie pur epică). Există însă specii compozite, sintetice, intergen ce se bazează pe mai multe genuri, fiind de fapt nişte unităţi mai ample, numite supraspecii: în această categorie de structură intră şi balada, ce se bazează inegal pe trei genuri – epic, liric, dramatic, fiind deci o supraspecie şi totodată un demiepos (nu este integral epică, ci şi lirică, având, în plus, elemente dramatice, mai ales de fond). Există şi alte denumiri. Astfel, primele forme străvechi ale cântecului primigen în genere încă nediferenţiat le numim cu termenii arhispecie şi paleospecie. Sunt şi forme mixte între specii: interspeciile (bocetul-parodie, oraţie-parodie ş. a.). Există şi diviziunile mai mici ale speciei: subspecia, intersubspecia ş. a. De pildă, cântecul liric cu tematică de familie (familial) este o subspecie a speciei cântecului liric neritualic în genere⁴. În afara ritualului, liberă de acesta, este în circulaţie lirica neritualică – un alt aspect, altă sferă a speciei cântecului liric, aparţinând genului liric (este subgenul liricii neritualice).) Sau alt exemplu: oraţia de masă nupţială este o subspecie a speciei oraţiei în genere. Dar oraţia de masă are multe aspecte: de masa mică la mireasă (masa miresei), de masă mare etc., iar aceste aspecte formează subspeciile ş.a.m.d.

Am dat special aceste amănunte, pentru a înlesni înţelegerea dinferenţelor şi asemănărilor (iar asemănări sunt mai puţine decât diferenţe) dintre cele trei specii menţionate mai sus ale cântecului bătrânesc şi „baladei" în accepţia veche şi ambiguă a termenului. Şi un ultim moment: speciile menţionate nu iau naştere în acelaşi timp şi nu există egal în timp. Aşa se face că unele forme îmbătrânesc şi trec dintr-o specie în alta: de pildă, cântecele epice eroice se baladizează (pierd patosul epic mare şi al luptei eroice redate idealizat etc. şi devin balade, cântecul istoric devine adesea baladă etc.) De aici se naşte imperios necesitatea de a arăta, de fiecare dată, ce reprezintă o variantă sau alta a unui subiect, care a fost iniţial de epos eroic (este ea ca şi în trecut o unitate a speciei eposului eroic sau a devenit o formă a baladei sau un cântec istoric ş. a.). Căci modul arbitrar de a opera (fără lămuririle necesare) cu materialul folcloric – mod întâlnit peste tot (în colecţii, manuale, la radio ş. a.) – duce numai şi numai la încurcarea lucrurilor (iar această încurcătură ţine de un secol şi jumătate – de la V. Alecsandri şi Al. Russo până astăzi), la echivoc, la o înţelegere inadecvată.

La români a fost şi este în uz forma mică, poematică, de epos şi demiepos cântat neritualic, spre deosebirile de alte popoare ce au şi formulele mari de epos eroic şi de epos romanesc – epopeea – de tipul „Cântecele Nibelungilor, „Cântecul Cidului, „Cântecul lui Roland", „Manas», „Alpamâş» ş. a. Aşadar, alte popoare practică dubluspeciile (speciile duble) ale eposului şi demieposului – mare (epopeea) şi mic (poemul), ambele cântate. Românii au în uz numai eposul mic (poematic) cântat, formele folclorice nedezvoltându-se peste tot la fel ca volum, formă metrică, strofică ş. a.

În fine, ce este, totuşi, cântecul istoric?

Aşa cum am spus tangenţial anterior, cântecul istoric este un fenomen folcloric compozit – o supraspecie sintetică şi contangentă: întruneşte forme mixte ca gen – epico-lirice sau invers, dar şi alăturează structuri pur epice sau lirice⁵. În folcloristica românească el este privit neobiectiv doar ca o formă a liricii⁶. Este deci o formă ce se întinde inegal şi parţial în sfera mai multor genuri mari, în temei a celor epic şi liric, stând cu un flanc în genul epic şi cu altul în cel liric.

Cântecul istoric este o constatare cu un nivel înalt poetic, spre deosebire de jurnalul oral, care are un nivel poetic neevoluat, primigen, fiind, de regulă, o fază incipientă a orişicăror subiecte – de cântec istoric, baladă, cântec epic eroic, povestire simplă etc. Desigur, un subiect sau altul poate lua naştere uneori şi fără a se întruchipa într-o fază incipientă de jurnal oral – adică poate fi creat, deşi mai rar, şi ca o operă înalt poetică (depinde ce talent are cântăreţul, grupul creator, ce elemente folclorice tradiţionale au fost utilizate la crearea subiectelor noi ş. a.).

Cântecul istoric este, de regulă, realist (în trecut putea avea şi elemente fictive, fantastice, deoarece poporul credea că materia lor este realistă), reflectând fapte măreţe, istorice, ieşite din comun şi servind, alături de legendă, ca o redare poetică a istoriei, redarea de tip istoric apărând simetric în două planuri – în proză şi versificatmelodic. În acest sens, jurnalul oral este de multe ori mai realist, redă materia (evenimentele, acţiunile), prezintă personajele ş. a. mai direct, cu amănunte (în fond, direct), fără multe elemente poetice, şi de aceea, adesea, este un cântec istoric în devenire.

Cântecele istorice sunt diverse ca volum – mici (cele lirice) şi mai întinse – cele epice (de exemplu, despre haiduci⁷), personalităţi concrete, domnitori şi faptele lor etc. Totuşi, de multe ori sunt mai mici ca volum decât baladele epico-lirice şi cu mult mai restrânse ca pânză, canava decât cântecele epice eroice, care-s forme ample, dezvoltate de cele mai multe ori (doar formele în declin sunt adesea reduse, compacte).

Este necesar, credem, să ne referim mai pe larg şi la unele momente ce ţin de definirea cântecului istoric în raport cu cântecul epic eroic, balada, jurnalul oral. Astfel, istorismul în viziunea poporului nu este diferenţiat, incluzând faptele bune sau rele ale unei personalităţi cu adevărat istorice – voievod (Ştefan cel Mare, Duca Vodă ş. a.), unele evenimente cu totul ieşite din comun sau mai ordinare, dar totuşi deosebite în plan habitual (arderea Ieşilor, războaiele mondiale, incendiul unei biserici, un accident de cale ferată etc. sunt istorice – ele rămân ca nişte repere pe scara existenţei în timp şi în spaţiu). Real însă există două niveluri ale istorismului – a) înalt (adevăratul istorism), ce marchează momentele de reper istoric – fapte măreţe, activităţile unor personalităţi marcante, evenimentele de cotitură etc.; b) inferior (elementar), ce se exteriorizează, în fond, la scara existenţei habituale, deşi faţă de alte momente ale ei constituie ceva ieşit din comun. Istorismul este o formă specifică a socialului ca şi patriotismul. De aceea adesea cântecele istorice sunt pătrunse şi de un puternic suflu social. Dar socialul, luat în sensul îngust, strict al cuvântului (conflicte de clasă ş. a.) nu întotdeauna atinge, de regulă, nivelul evocării istorice a realităţii. Astfel, istoricul şi socialul luate în sensul strict al cuvântului formează convenţional două faţete, două aspecte deosebite ale tematicii. Iată de ce cântecele istorice sunt adesea bitematice: istoric-sociale (formează nivelul intersubspeciei). În trecut istorismul a fost negat de respectivii cercetători (D. Caracostea ş. a.) sau, în cel mai bun caz, diminuate ca valoare cognitiv-istorică. Poporul are însă o viziune a sa istorică proprie, exteriorizată în legende, cântece istorice etc., care nu include doar fapte concrete ci şi generalizări (tipizări).⁸ Şi trebuie ţinut cont de acest moment. A nega istorismul înseamnă a face din popor o entitate anistorică – incapabilă de a reflecta în creaţia sa obiectivitatea şi, la cel mai înalt nivel, concreteţea sau generalizarea istorică. A gândi astfel înseamnă a comite o eroare (mai bine spus, a continua o eroare veche).

Specia cântecului istoric se apropie parţial, prin istorismul, eroismul său, de o altă structură – specia eposului eroic cântat neritualic (cântecele epice eroice – eroicele). Dar există şi o deosebire de temei între ele: cântecul istoric reflectă obiectiv realitatea, chiar dacă uneori exagerează faptele (doar până la un anumit grad, fără însă a le idealiza până la absolut): astfel, un haiduc luptă eroic cu potera, dar nu totdeauna biruie – aşa cum se întâmpla şi în viaţă (adesea haiducii erau împresuraţi de jandarmi trimişi de stăpânire, şi măcar că făceau ravagii în rândurile acestora, până la urmă erau prinşi şi pedepsiţi cu moartea sau închişi în temniţă). Eroismul şi prezentarea epică în cântecul istoric sunt limitate, neatingând, repetăm, nivelul idealizării

Recenzii pentru Cântece bătrânești ale românilor

[Elena Vlad · Evaluare: 5 din 5 stele]

foarte interesante ! m-au inspirat si ajutat in distribuirea rolurilor